joi, 1 martie 2012

Este peak oil un subiect real

Peak oil este un concept care s-a transformat în timp de la teoria conspiraţiei şi sfera teoriilor aberante, de tip catastrofic, în lumea reală, la un fapt acceptat ştiinţific şi pe care-l simţim toţi în buzunare.

Ce este peak oil?

Peak oil este momentul în care producţia de petrol obţinută pe o anumită suprafaţă (ţară, continent, regiune) este maximă, după care urmează o cădere mai lentă sau mai rapidă a producţiei. Acesta apare, în principiu, atunci când este extrasă aproximativ jumătate din întreaga cantitate (în limitele tehnologiei momentului).

Este peak oil un concept teoretic?

Nu. Peak oil a avut loc pentru majoritatea ţărilor producătoare, este un lucru discutabil dacă a avut loc pentru întreg globul. Orice om raţional înţelege că planeta este finită şi că există un moment în care producţia este maximă, după care aceasta scade gradual.



Conceptul vine de la geologul Hubbert, dar expresia este a lui Colin Campbell, din 2001, se poate spune că este omul care a convins lumea că peak oil există. Nu toată lumea, există şi păreri diferite, cele mai multe fără niciun temei ştiinţific ci mai mult politic şi ideologic. Aveţi aici un articol care explică, oarecum, de ce subiectul e evitat de politicieni.

Realitatea subiectului este dată de "raportul Hirsch" al Departamentului pentru Energie al Statelor Unite (asta e o variantă prescurtată) - 2005, raportului Bundeswehr (armata germană) - 2010, sau acest raport, care stă la baza cărţii Peeking the Peak Oil. Pentru o informare rapidă şi constantă asupra domeniului energetic există site-ul The Oil Drum.

În abordarea subiectului, în ultima vreme, tema s-a schimbat de la negarea totală a fenomenului la aruncarea acestuia într-un viitor foarte greu de precizat. De asemenea, o tehnică de evitare a subiectului este prezentarea unor tehnologii "minune", salvatoare, care practic fac discuţia inutilă.

Hubbert a prezis în 1956 că maximul producţiei de petrol în US (fără Alaska) o să fie la începutul anilor 70 (a fost în 73), Campbell a prezis că peak oil-ul mondial o să aibă loc în 2007. O să vedem cât de aproape a fost de realitate.

Care este subiectul discuţiei?

Subiectul este crude oil (petrol), nu intră, pe moment, în discuţie ceilalţi combustibili lichizi (gaze lichefiate - GPL, biocombustibili, alte tipuri de combustibili). Pentru a ascunde realitatea, în ultima perioadă, s-a trecut de la petrol l-a combustibili lichizi, vom vedea că este o amestecare a "merelor" cu "perele" în scopul menţinerii aparenţelor.

Pentru a înţelege de ce nu trebuie să amestecăm diferitele tipuri de combustibili trebuie să aducem în discuţie noţiunea de EROEI (raportul între energia obţinută şi energia investită). Fiecare tip de combustibil are un EROEI diferit.




Acesta este primul motiv pentru care biocombustibilul, cu un EROEI între 1 şi 3, nu trebuie pus lângă petrolul uzual, care are un EROEI în jur de 15. Un al doilea motiv este că la volume egale energia conţinută este diferită. Un litru de GPL are doar 70 de procente din energia conţinută într-un litru de petrol.

Aceste două diferenţe nu sunt niciodată expuse publicului, păstrându-se astfel impresia unei substituiri perfecte între petrol şi alte tipuri de combustibili lichizi.

Pentru a avea o viziune corectă asupra evoluţiei producţiei ar trebui să folosim ca măsură energia netă conţinută în producţia combustibilii lichizi. Asta ar presupune scăderea energiei consumate pentru obţinerea combustibililor şi înlocuirea volumului cu energia conţinută.



Această ultimă imagine nu ţine cont de EROEI, doar de conţinutul de energie. Se poate spune că suntem pe un platou al producţiei de energie sub forma combustibililor lichizi.

În concluzie, este foarte greu de estimat dacă peak oil a fost atins, cel mai probabil da, cândva în perioada 2005 - 2011. Este mult mai puţin importantă producţia efectivă (cea care apare în toate graficele) decât energia netă obţinută, aceasta din urmă fiind aproape imposibil de aflat.

Ceea ce este indiscutabil este că producţia de energie din combustibili lichizi per capita este în scădere. De partea cealaltă a balanţei este folosirea mai eficientă. Aceşti doi factori; creşterea populaţiei şi a eficienţei putem considera că se anulează. Avem o creştere a populaţiei de 1,1 procente anual şi o creştere a eficienţei de 1,2 procente anual (ambele cifre sunt aproximative). E destul de greu de prevăzut care din cele două creşteri o să prevaleze în anii care vin.

De ce este atât de importantă producţia de petrol, care e legătura cu criza economică şi alte poveşti în episodul următor.

18 comentarii:

Ștefan A. spunea...

Energia bazata pe productie din extractie de materie prima ieftina e terminata . Pentru fiecare baril de petrol nou extras sint necesare energii tot mai mari . Abur , platforme de foraj la mare adincime (pe uscat sau apa) sau , ca in cazul energiei nucleare, de materie prima intensiv prelucrata . De la uraniul natural pina la plutoniu energia consumata in transformare e enorma . Asa cum aurul masiv (pepite) din mine e cam pe terminate. Acum ne chinuim cu cianuri . :) Tinind cont ca noile tehnologii de extractie a materilor prime sint tot mai consumatoare de energie , ar fi posibil sa ajungem la paradoxul ca energia injectata nu mai asigura energia extracta . Si atunci chiar ca for fi groase probleme . De toate felurile . Poate devenii realitate acest scenariu in urmatorii 10 ani sau urmatorii 50 de ani . E doar problema de politici aplicate si politicieni . Oricum am trecut definitiv de perioada resurselor ieftine si din belsug . Nici pestele oceanic nu mai este atit de numeros si gras iar navele de pescuit merg sa il caute "unde a intarcat mutu iapa" . Ceva imposibil de imaginat cu doar 20 de ani in urma.

Unknown spunea...

Pe hotnews articolul incepe asa: Titlul "Este peak oil un subiect real" este urmat de "Nu. Peak oil a avut loc pentru majoritatea tarilor producatoare, este un lucru...".
Am crezut ca ai gasit solutia pentru aceasta problema!!! :) ca de aia incepe cu un NU mare la inceput. Pe blog problema este lamurita!!!

Nautilus spunea...

Mai e ceva: rata de recuperare a unui zăcământ petrolifer pe vremea lui Hubbert (1950-1960) era doar de 15-20%, iar prin anii '80 de vreo 25 spre 30%. De-abia în zilele noastre se recuperează cam 35% dintr-un zăcământ obişnuit şi vreo 50-60% din cele foarte uşor accesibile.

Deci vreo 65% din petrolul descoperit deja se află încă în sol. Motivele pentru care e acolo sunt de natură tehnică şi de eficienţă energetică.

~Nautilus

gigixy spunea...

alta sursa? Soarele. e doar o chestiune de tehnologie. pana se termina... mai e ceva.

Unknown spunea...

Saudi proverb. "My father rode a camel. I drive a car. My son flies a jet airplane. His son will ride a camel."

John Galt spunea...

Foarte tare proverbul. :)

Nautilus spunea...

PS Arabia Saudită a reacţionat la ştirea embargoului pe petrolul iranian înhăţând locul Iranului pe piaţă ca furnizor, reactivând un zăcământ petrolier parţial abandonat în trecut:

"Saudi Aramco is bringing the Dammam field, its oldest, back on stream this year, according to the Economist Intelligence Unit."

Sursa: Bloomberg

~Nautilus

Unknown spunea...

"Aramco cancelled plans in 2008 for restarting production from Dammam because of high costs." ..."The cost would have been around $1bn, one source estimated then." Acu merge.. dar de ce?

O ieftineala de moment.. parerea mea :)

Dan Selaru spunea...

Habar nu am ce s-a scris pe Hotnews. Arabia Saudita se tot lauda, i-a cam venit si ei peak-ul.

joe spunea...

Bun proverbul cu camila. Probabil ca urmatoarea sursa de energie nu-si va mai avea sursa in Arabia Saudita. Nu e clar cine a cheltuit toti bani, probabil fiul cu avionu'. Sau poate ca i-a donat?

Dragos spunea...

Peak oil NU este un "subiect real", omenirea nu a exploatat inca nici macar 10% din resursele existene de petrol: mare parte nu a fost descoperit (zona Arctica si Antarctica, Africa, platforme continentale la mare adancime), mare parte din ce a fost descoperit nu a fost produs (dar tehnologiile EOR devin tot mai performant; chit ca o parte din petrol nici nu va fi produs niciodata, bineinteles, nu ai cum sa storci un burete 100%). Energie ieftina nu vom mai avea, intr-adevar, deoarece doar un pret ridicat va asigura productia necesara. Petrolul va ramane o materie prima esentiala pentru petrochimie, in timp ce gazele naturale si carbunele (cu captura si stocare de CO2) vor deveni principalele surse de energie (alaturi de energia nucleara si de sursele regenerabile), inclusiv in transport...

Dan Selaru spunea...

Esti optimist, ceea ce e un lucru pozitiv. Poti sa-mi dai si o bibliografie.

Unknown spunea...

Doar 10% din resurse si uite ca ii sperie pe unii. Oamenii astia de stiinta habar n au de capul lor. :)

"We are infusing the atmosphere with carbon dioxide at a rate that is unprecedented in the history of the planet—and the consequences likely will be as well."

http://news.discovery.com/earth/-acidic-oceans-from-earths-past-120301.html#mkcpgn=rssnws1

"Humanity's greenhouse gas emissions may be acidifying the oceans at a faster rate than at any time in the last 300 million years. The sheer speed of change means we do not know how severe the consequences will be."

http://www.newscientist.com/article/dn21534-oceans-acidifying-at-unprecedented-speed.html?DCMP=OTC-rss&nsref=online-news

Dan Selaru spunea...

Eu nu am adus in discutie schimbarile climatice, desi sunt subiectwe inrudite, consider ca amestecarea lor are ca scop folosirea argumentelor dintr-o parte in alta cu scopul confuzionarii boborului.

E o smecherie tipica.

Unknown spunea...

Ai dreptate. Toate la timpul lor.

Ce se intampla acu are asemanari cu povestea stratului de ozon. Prin 70 unii care se credeau destepti tot se bagau in seama cum ca o anumita industrie care folosea CFC dauna stratului de ozon. BLA BLA... Doar peste 15 ani (prin 1985) cand au descoperit o gaura in strat s au luat masuri. Dar ce strica o gaura acolo... ca pe mine nu ma afecta, poate bronza pinguini si ursi polari... pfff.

Unknown spunea...

Concluzia mea este urmatoarea: Eu cred ca dvs încercați sa ne speriati cu articolele astea despre peak oil despre ERROR si despre faptul ca se scumpesc toate. Eu tot de atâția bani bag combustibil la pompa ca si acu 4 ani. Asa ca de acu incolo o sa citesc cancan. sic

Dan Selaru spunea...

Ma bucur, inca un om se indreapta spre cultura.

Unknown spunea...

:)