România are o mare problemă, nu e nici măcar capabilă să-şi aleagă modul în care îşi alege reprezentanţii. Fiecare ciclu electoral aduce o schimbare a regulilor prin care se alege Puterea locală şi reprezentanţii în Parlament.
Modul pe liste a fost înjurat, s-a spus că aleşii nu reprezintă decât partidele, nu oamenii. S-a trecut la votul uninominal. Deşi pare surprinzător modul de vot actual era o combinaţie acceptabilă între reprezentativitatea partidelor şi alegerea oamenilor. Aici s-a spus că intră în Parlament oamenii de pe locul 2.
Se încearcă un nou mod, o parte aleşi de pe primul loc, o parte pe liste, cu păstrarea pragului electoral. O să existe două soiuri de parlamentari, pe listă şi aleşi uninominal, ceea ce e oarecum straniu. Care sunt consecinţele acestei struţo - cămile o să vedem.
Nu ar fi mai simplu vot uninominal în două tururi? Nu pentru PDL, nu azi. Pentru că nu ar intra în Parlament decât câţiva.
Cel mai periculos mod este cel al votului uninominal dintr-un singur tur, total nereprezentativ. Practic aproape niciun reprezentant nu are jumătate din voturile electoratului. Pe cine reprezintă? O să avem aleşi cu 35 de procente din voturile celor 30 de procente din electoratul care mai vine la vot. Un glorios 10 procente. Procente obţinute în multe cazuri prin fraudă. Ce se mai aude cu cele 3000 de cazuri de fraudă de la alegerile din 2008? Nimic.
Există voci care doresc votul uninominal dintr-un singur tur. Cel care avantajează USL azi. Foarte periculos.
Să sperăm că nu se va ajunge până aici, deşi la primării s-a ajuns până aici. O sinistră decizie politică. Cei care au ales acest sistem de vot pentru alegerea primarilor sunt pur şi simplu iresponsabili. Se va ajunge în nenumărate locuri la "coabitare" între primar şi consiliu, victima sigură fiind Transilvania, unde UDMR va avea un număr semnificativ mai mare de primari, dar acelaşi număr de consilii.
Un asemenea sistem face ca traseismul politic să devină o necesitate, acolo unde e posibil, fie al consilierilor pentru asigurarea unei majorităţi pentru primar, fie al primarului care se dă cu majoritatea locală sau cu Puterea de la nivel naţional.
Traseismul politic este o plagă pe care o plâng partidele aflate în Opoziţie, care cum se află la Putere uită. Este ridicolă înfierarea celor care părăsesc barca Puterii de către PDL, cum este ridicolă acceptarea traseiştilor de către USL, ce uită şi unii şi alţii este că respectivii au ajuns în Parlament desemnaţi de către partide. Dacă Bodea sau Voicu au ajuns în Parlament, au ajuns pentru că au fost acceptaţi de partide şi cu ajutorul unui mod ciudat de vot. Ambii sunt, până una, alta, nevinovaţi.
Traseismul politic este plaga cu care se confruntă politica românească, fuga după ciolan. Aceasta are un motiv simplu şi evident, centralismul bugetar. Atâta vreme cât banii stau în marea lor majoritate în pixul Primului Ministru traseismul politic la nivel local o să existe. Cu cât e mai descentralizată folosirea resurselor cu atât există mai puţine motive pentru traseism.
Pentru a opri haosul este necesar un lucru imposibil în ziua de azi. Dialogul. Alegerea de către toate partidele politice a unui mod clar, fie pe listă cu un prag mai mic, fie uninominal în 2 tururi, fără prag, pentru Parlament, în 2 tururi pentru alegerile locale şi trecerea în Constituţie a sistemului electoral astfel încât să fie cât mai greu de modificat. Eliminarea traseismului parlamentar se poate obţine prin eliminarea din Parlament a traseistului, dacă sistemul de vot e pe liste intră următorul de pe lista partidului, dacă votul e uninominal se fac alegeri. Mai există un motiv al existenţei traseismului parlamentar, mai greu de dovedit, faptul că parlamentarii sunt şantajabili, cine are acces la dosare are şi majoritate în Parlament.
Reducerea pragului electoral este obligatorie, pentru a permite intrarea în Parlament a noi forţe politice. Un alt mod de eliminare a aberaţiilor sistemului actual este renunţarea la cei 18 parlamentari ai minorităţilor. Sunt mult prea mulţi. S-ar putea face un singur loc sau două, în funcţie de câte voturi obţin toate cele 18 minorităţi. Aceşti 18 parlamentari sunt un soi de primă electorală care modifică semnificativ rezultatele electorale.
Campania împotriva Parlamentului actual şi, în ultima vreme, a parlamentarismului este extrem de periculoasă. Aparent această campanie este doar vocală, în realitate este practică.
Actuala Putere nu mai respectă de mult regulamentele parlamentare, traseismul politic dus la cote nebănuite prin înfiinţarea UNPR, numărătoarea Robertei Anastase, statul în bancă al Puterii la moţiunile Opoziţiei, numărul interminabil de asumări de răspundere guvernamentale, mai ales pe subiecte importante, toate aceste violări ale parlamentarismului ne spun că democraţia, atât cât era, a fost profund viciată în ultimii ani.
Ce este mai îngrijorător nu este trecutul, nu mai poate fi schimbat şi o să-l amendăm la vot, vot pe care-l sper corect, este îngrijorător faptul că viitoarea Putere va folosi absolut toate derogările de la democraţie, deja folosite de actuala Putere, pentru a perpetua terfelirea voinţei populare.
Nu mai amintesc de tumbele constituţionale pe care le face Preşedintele Băsescu, care nu ajunge la spiritul Constituţiei nici picat cu ceară.
Să nu uităm nici de rezultatele Referendumului din 2009, cu care nu am fost şi nu sunt de acord, dar care, manipulat sau nu, a avut nişte rezultate de care nimeni nu mai ţine cont.
Cred că ar trebui să reevaluăm, că tot e un termen la modă, dacă ne dorim sau nu un sistem democratic. Şi asta indiferent de opţiunile politice.
joi, 19 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
26 de comentarii:
Nu are cine "sa reevaluam". Deocamdata imaginea pe care o vad eu este a unei clase politice compactate contra naturii - USL- versus sustinatorii lui Théoden cel adormit.
E o situatzie tranzitorie din care nu cred ca trebuie sa scoatem nush ce organizare a tzarii, ci mai degraba sa cautam sa iesim cat mai repede, spre binele nostru pe toate planurile.
Dialogul e mort nu pentru ca nu ar exista subiecte sau motive pentru el, ci pentru ca ambele "partzi" se cunosac bine, se "miros", si stiu exact cam ce gandesc.
Poate avem impresia ca ei sunt actorii, dar in fapt ne inshelam. Actorii intregii tarashenii suntem NOI.
Solutzia nu va fi niciodata alta decat prin noi insine.
Pai eu de ce am folosit "ne"?
Esti cu un pas inainte, ca de obicei :-)
Eu ma uit strict la urmatorul
“Deşi pare surprinzător modul de vot actual era o combinaţie acceptabilă între reprezentativitatea partidelor şi alegerea oamenilor. Aici s-a spus că intră în Parlament oamenii de pe locul 2.”
Nu, marea problema cu sistemul de vot actual e ca cei de pe locul 1 nu intra in parlament automat si ca in locul lor intra chiar si unii de pe locul 3. O combinatie acceptabila ar fi fost ca cei de pe locul 1 sa intre automat, si in functie de procentele partidelor sa intre si o parte din cei de pe locul 2.
Adica sistemul actual, nu? :-))
Si am uitat sa-ti spun ceva, inventeaza un algoritm ca sa functioneze ce spui. Din vorbe e usor :-))
Eu la sistemul uninominal din 2008 am fost nemultumit si de fragmentarea pe colegii electorale, stabilite arbitrar (spun am fost, deoarece nu o sa mai merg vreodata sa votez la alegeri).
As fi preferat ca alegerile pentru Parlament sa se faca la nivel de judet, cu ocuparea locurilor in Parlament ale judetului respectiv in ordinea descrescatoare a voturilor obtinute de candidati.
@Dan Selaru 16:26; 16:31
Scuze ca nu am semnat mai sus.
Habar n-am cum vor sa schimbe acum sistemul, dar uite un raspuns asa rapid, fara sa ma gandesc prea mult si fara calcule :
Numarul de parlamentari nu e fix. Cei de pe locul 1 intra toti. De pe locul 2 numai o parte (poate varia intre nici unul si chiar toti – cazuri extreme, total improbabile). Numarul celor de pe locul 2 care intra e dat de procentul partidului, astfel incat totalurile reprezentantilor partidelor sa reprezinte cat de cat proportia obtinuta in alegeri. Ordinea celor de pe locul 2 din acelasi partid e facuta de procentul pe care l-au obtinut, dar nu mai putin de un anumit numar de voturi (pentru a nu aparea anomalii ca repreznetantul UDMR din strainante cu vreo 30 de voturi). Minoritatile obtin un loc de deputat numai daca obtin voturi cel putin 50%+1 din membrii comunitatii conform recensamantului, dar si aici cu un prag inferior.
Prietene, până şi englezii se gândesc la un sistem mixt, de genul celui german. Şi francezii, care cer insistent, cum zic ei, "o doză de proporţionalitate". Deşi francezii au vot în două tururi de scrutin. Dar ei au renunţat la votul pe liste pentru a exclude FN, care obţinea sistematic 15%-20% din voturi. Votul în două tururi a eliminat FN din Parlament.
Cred că imitarea sistemului german ar fi cea mai inteligentă decizie. Iar partea de uninominal să fie cu două tururi. Pragul electoral la 5% mi se pare OK.
Caz extrem, pe primul loc acelasi partid cu 40 de procente, pe al doilea acelasi partid cu 35, pe trei al treilea partid cu 25. Adio sistemul tau.
Orice sistem valabil trebuie sa acopere cazurile extreme.
Si eu sunt cam de acord cu varianta actuala, dar la 2 soiuri de parlamentari as vrea 2 camere. Deputati pe colegii, Senat pe lista.
Nu poti sa bagi in aceeasi camera 2 soiuri.
@Dan Selaru 18:47
Pai il acopera, si chiar mai bine decat alte sisteme care sunt folosite:
primul partid ajunge sa aiba 53,3%, al doilea 46,6% al treilea - ghinion.
Sa fim seriosi, nu exista sisteme perfecte. La fel cum nu exista nici egalitate perfecta de sanse. Si cum am mai spus, am propus chestia asta asa, dupa 5 minute de gandire, fara calcule. Dar oricum, ma gandesc ca e mai corect (ce termen subiectiv pe Romania Obiectiva) decat sistemul actual.
Romania Obiectiva e pe moarte :-)), de ce nu varianta simpla a votului in 2 tururi sau votul pe lista
@Dan Selaru:
Pai pentru votul cu doua tururi sa luam chiar situatia pe care ati prezentat-o: e posibil ca un partid sa obtina 100%.
Si pentru votul pe lista, ma rog, dar in cazul asta partidele pot introduce practic pe cine vor, fara ca alegatorii sa se poata opune eficient.
Sistemul repartizarii trebuie sa fie proportional, iar uninominalul pur nu respecta proportionalitatea nici intr-un tur nici in doua. Multe voturi se pierd si multi alegatori nu vor avea reprezentare.
Eu cred ca trebuie sa alegem programe si nu persoane. Daca alegem programe votam partide pentru ca intre partid si program exista un raport unu la unu (daca partidele au program, daca nu este raport unu la zero).
Partidele reprezinta programele si electoratul in parlament si parlamentarii sunt reprezentantii partidelor.
Este ca la proces cand esti reprezentat de o casa de avocatura. Casa de avocatura stabileste cine-i avocatul care pledeaza in instanta.
Actuala clasa politica nu are nici un interes sa introduca masuri democratice.
Intai a facut ca partidele sa se depopuleze prin ignorarea membrilor si prin inactivitatea interna.
A facut ca partidele sa depinda de sponsori si astfel le-a transformat in SRL-uri. Au denigrat partidele si parlamentul.
Se "munceste" cu zor pentru un sistem autoritar prezidential, care sa apere "cuceririle" postrevolutionare ale clientelei politice.
Reforma nu va fi nititatiata sau sustinuta de sus. Ea trebuie impusa de jos.
In doua tururi fiecare din cei alesi are 50 de procente plus 1 vot.
@Dan in turul doi oferta de candidati se reduce la doi care pot sa nu fie doriti de oa mare parte din electorat. Cand in finala a fost Iliescu si Vadim o mare parte a electoratului nu a fost reprezentat in finala.
Sistemul uninominal are justificare acolo unde exista un singur loc in joc, la primari si presedinte.
Unde exista mai multe locuri, cum este la parlamentare, nu are sens inventezi colegii pentru locurile din parlament. Ar fi de preferat un singur colegiu national, si o singura lista sau partide fara lista.
Daca votul se acorda programului nu are sens sa introduci persoanele in ecuatie.
Cine are progrme are si oameni si invers, poti sa ai persoane cu notoritate daca nu ai programe, persoanele cu idei opuse sunt ca racul, broasca si stiuca, nu rezolva nimic.
Orice sistem lasa o mare parte pe dinafara. Listele din punctul asta de vedere sunt cele mai cinstite. Dar si argumentul votului automat era valabil, era pentru ca nu mai e, se dovedeste ca votul uninominal nu are niciun avantaj.
Trebuie sa recunoastem ca votul uninominal nu a adus niciun avantaj.
Eu personal n-am nimic cu listele, dar cei care sunt pe liste ar trebui alesi democratic de populatie (adica sustinatorii partidului respectiv). Altfel ajung pe liste niste panarame ca cei de la PRM de la tura trecuta.
Asta tine de politica interna a fiecarui partid, sunt institutii private
Poate sunt eu mai greu de cap, dar mie mi se pare că toată energia consumată pentru a dezvolta un sistem unde oamenii votează oameni este fix în van... nu aduce niciun plus valoare...
Mi-ar plăcea să pot vota dacă în cartierul meu se construieşte un parc.. sau dacă se dărâmâ vre-o clădire..
Mi-ar plăcea să pot contribui cu bani sau chiar efortul propriu la un proiect în care cred şi care consider că îmi poate imbunătăti nivelul de trai...
Mi-ar plăcea să pot vota proiecte, idei, probleme şi soluţii dar fără să fiu politician ci un cetăţean obişnuit... e chiar aşa de greu?
Sunt eu absurd? De ce azi în epoca, internetului şi a algoritmilor de criptare ultraeficienţi.. nu adoptăm adevărata democraţie, democraţia directă?
Cum poate fi sistemul reformat când nu te lasă să schimbi decât ce vrea el?
Metaguvernare cineva?
Ba esti perfect normal, tu de ce crezi ca e totul centralizat. Se va ajunge acolo, doar cu ceva bataie si ceva mai mult internet, ca de aia vor sa-l cenzureze, din ce in ce mai mult structurile de putere pierd controlul. Peste tot in lume.
@individul_x "Cum poate fi sistemul reformat când nu te lasă să schimbi decât ce vrea el"?
Prin construirea unei alternative politice, care sa aiba in progam refome democratice. Daca electoratul NU are sansa sa aleaga, voteaza fara sa produca efecte.
hm... treaba e: chiar ne dorim un sistem democratic? ne comportam noi ca si cum ne-am dori un sistem democratic?
cu cat trece vremea ajung tot mai des la intrebarea asta
Democratia e ca si comunismul. Frumoasa si echitabila in teorie dar himera in realitate. Nu exista democratie. E cazul sa uitam TOT ce am invatat si sa o luam de la capat cu mintea curata. Tare mi-e teama ca altii deja au facut asta in locul nostru si au imaginat un sistem in care comunismul si democratia sa devina dulci amintiri.
Trimiteți un comentariu