sâmbătă, 23 februarie 2013

Economie fără ideologie

Economia mondială este interconectată cu mediul, iar economia funcţionează cu energie. Orice altă viziune economică este în general partizană a unui model economic care, în ultima vreme, au devenit adevărate ideologii. Întregul fenomen economic trebuie tratat la nivel global, unitar, mai ales azi câmd economia este globală în strânsă legătură cu mediul şi cu resursele energetice.

În două articole, Timothy J. Garrett tratează civilizaţia umană ca pe un sistem termodinamic care transformă energia înconjurătoare într-o ordine locală superioară (fie că se manifestă prin creşterea populaţiei sau creştere economică) simultan transferând căldură mediului şi producând reziduuri. Ideea nu e aşa nouă, dar economiştii o neglijează.

Modelul matematic nu depăşeşte nivelul liceului, aproape oricine îl poate studia. Averea mondială estimată în termeni financiari este direct legată de consumul mondial de energie. Creşterea economică conduce la creşterea interfeţei civilizaţiei cu mediul, aceasta fiind capabilă să colecteze şi mai multă energie din mediul înconjurător. Are loc o buclă cu feedback pozitiv. Simultan, o parte tot mai mare a energiei este dedicată menţinerii civilizaţiei (proporţională cu dimensiunea acesteia), menţinerea infrastructurii existente este un exemplu. Modelarea este similară cu cea a relaţiei cu mediu a unnui organism, are loc creşterea până când întreaga energie colectată din exterior este consumată pentru menţinerea funcţionarii, se ajunge la echilibru dacă există resursele energetice necesare.

Legătura cu economia exprimată în termeni financiari este dată de rata consumul energetic necesar pentru a obţine 1 dolar 1990 (sunt făcute ajustările cu inflaţia) şi anume, 9.7 mW pentru 1 dolar 1990. În această ecuaţie intră şi eficienţa energetică, eficienţă care creşte în timp şi se manifestă prin creşterea populaţiei, creşterea standardului de viaţă, etc. Dar, aşa cum ne spune Paradoxul lui Jevons, creşterea eficienţei energetice nu conduce la scăderea consumului aşa cum se speră, dimpotrivă.

Un articol care demonstrează acest fenomen este cel care studiază eficienţa energetică a iluminatului în Marea Britanie pe o perioadă de timp de 700 de ani. În cei 700 de ani, eficienţa energetică a iluminatului a crescut de 1000 de ori, numărul de lumeni oră per capita consumaţi a crescut de 6500 de ori, o creştere a consumului de energie de 6,5 ori.

Creşterea economică este dependentă de consumul energetic, conducând, prin arderea combustibililor fosili, la emiterea de dioxid de carbon în atmosferă. De la un nivel de 275 ppm (părţi per milion) în epoca preidustrială s-a ajuns la 315 ppm în 1960, nivelul actual fiind de 395 ppm. Trebuie precizat că între anii 1000 şi 1800 variaţia a fost de 7 ppm. Se considerată că 350 ppm este limita de siguranţă, limită deja depăşită. Efectele creşterii peste această limită nu sunt cunoscute, echilibrul întregului sistem fiind pus în pericol. Nivelul de 450 ppm este considerat periculos.

Modelul lui Garret ia în considerare rata actuală naturală de eliminare a dioxidului de carbon din atmosferă şi modelează coerent atât creşterea economică cât şi emisiile de dioxid de carbon.



Un alt fenomen, deja existent, este efectul fenomenelor naturale asupra civilizaţiei, chiar în lipsa unor modificări climatice. Extinderea civilizaţiei face ca fenomenele naturale să producă o creştere a ratei de energie consumată pentru menţinerea acesteia. Erupţia vulcanul islandez, uraganul Sandy au creat efecte economice negative majore faţă de exact aceleaşi fenomene întâmplate acum 500 de ani. Şi acesta este inclus în model.

Luând în considerare toţi aceşti factori şi rulând diferite scenarii privind eliminarea combustibililor fosili autorul ajunge la următoarele concluzii. Fie economia colapsează rapid şi scădem consumul de combustibili fosili reuşind să rămânem sub 450 ppm, fie, în cazul unei creşteri economice de 2,2%, ajungem în 2100 la 1100 ppm şi un consum energetic anual de 126 TW de la cei 16 TW actuali, o situaţie evident imposibilă, un asemenea nivel al concentraţiei de CO2 conducând prin efectele avute la colapsul economic.

Trebuie spus că articolele sunt ştiinţifice, publicate în reviste onorabile. O asemenea modelare pune economiştii în faţa realităţii fizice, lucru prea rar în zilele noastre.



Garrett, T. J., 2012: No way out? The double-bind in seeking global prosperity alongside mitigated climate change, Earth System Dynamics 3, 1-17, doi:10.5194/esd-3-1-2012

Garrett, T. J., 2011 Are there basic physical constraints on future anthropogenic emissions of carbon dioxide? Climatic Change, 104, 437-455, doi:10.1007/s10584-009-9717-9

Roger Fouquet, J.G. Pearson "Seven Centuries of Energy Services: The Price and Use of Light in the United Kingdom (1300-2000)" The Energy Journal, Vol. 27, No. 1

24 de comentarii:

Anonim spunea...

Asa trebuie sa arate analizele economice, ca si articolul de fata.

De fapt articolul a spus deja esentialul: concentratia CO2 si implicatiile energetice (surse si consum).

Dan Selaru spunea...

Din nefericire concluziile articolelor incep sa fie acceptate oficial. Din nefericire in sensul ca sunt adevarate previziunile.

http://www.hm-treasury.gov.uk/d/Executive_Summary.pdf

Deceneu spunea...

Analizele economice se sprijina pe performantele tehnologice actuale, dar tehnologia evolueaza.
Spre exemplu se descopera tot felul de materiale ca grafenul si nu numai.
Asta ar putea sa modifice prognozele.

Pe mine ma ingrijoreaza ca nu exista evolutie in domenul conducerii societatii, a politicii. De aici ar putea veni catastrofa, de la iresponsabilitate si inconstienta liderilor politici, scapati de controlul cetatenilor. Descoperirile tehnologe importante isi gasesc prima aplicabilitate in domeniul militar si abia cand sunt depasite sunt transferate in domeniul civil.

Dan Selaru spunea...

Nu exista prea multe alternative energetice, din pacate. Iar stupiditatea politicienilor e fara limite.

Anonim spunea...

nu exista economie fara ideologie. din pacate.

momentul prezent este extrem de interesant, din mai multe puncte de vedere.

1. putem sa facem piine aproape pe gratis
2. putem sa facem haine aproape pe gratis.
3. in viitorul apropiat vom putea sa facem orice pe gratis. inclusiv energie.

dar, din cauza ideologiei, ne incapatinam sa cerem bani pentru ele. ne incapatinam sa aplicam ideologii invechite la principii noi.

sclavagismul a trecut. societatea in care singura sursa de munca erau bratele sclavilor.

feudalismul a trecut. societate in care singura sursa de munca erau bratele oamenilor.

industrialismul e pe trecute. societatea in care sursa de munca sint masinile proaste.

post industrialismul e aici. societatea in care sursa de munca sint masinile inteligente.

si totusi ne incapatinam sa afirmam ca toti oamenii trebuie sa munceasca si cream meserii stupide, fara nici o contributie la evolutia societatii, ca intreg.

vedem ca dezvoltarea rezolva de la sine problema surplusului populatiei, dar ne incapatinam sa tinem o mare parte a lumii in mizerie, si dupa aia ne plingem ca vin si ne maninca.

di toate spunea...

Buna, imi place foarte mult blogul tau si vreau sa stiu daca te intereseaza sa facem schimb de linkuri: www.ditoate.com .Eu te-am adaugat deja , si astept raspunsul tau. Multumesc anticipat.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

uite ceva interesant: http://www.ctlab.org/documents/How%20Complex%20Systems%20Fail.pdf

Cand apare cartea de care povesteai la final de an 2012?

Dan Selaru spunea...

cand o sa fiu multumit de ea :), nu sunt inca

merci pt articol

blogbrasov spunea...

Inca mai caut o adresa de e-mail a unui ministru sa pot redirectiona acest articol.Credeti ca ar intelege ceva???

p spunea...

Problema nu are ca parametru guvernant (sau parametru ascuns) energia ci puterea.Aceasta e evident si din unitatile de masura, se vorbeste despre energie dar expresiile formale sunt exprimate in functie de putere (Kw, Kwh samd).
Puterea inseamna energie/timp, descrie modul in care energia se manifesta in timp.Inca din zorii omenirii, tinta a fost castigul de putere iar nu de energie.De pilda parghia si scripetele asta fac, permit sa folosesti aceeasi energie la o putere mai mare.Ia incearca sa definesti un fel de ERoEI in functie de putere, un fel de PRoPI, (power returned on power invested) si vezi ce-ti da.Pornind de la premisa ca sunt acceptabile pierderi de energie atata timp cat se obtin castiguri de putere.Iar asta implica probabil (in extenso cat si in intenso) toate cele trei ipostaze ale puterii, economica, simbolica si militara.
Parerea mea.Mai pe larg, http://www.transilvaniabusiness.ro/Economie-Energie-Reflexii-comutative

p spunea...

Si inca un adaos, sub inteleptul sfat dat de Adenauer lui Kissinger, valabil si la subiectul in speta ˝Nu confunda niciodata energia cu puterea˝.
Desigur, Adenauer se referea doar la una dintre laturile triunghiului puterii, la puterea politica, una dintre ipostazele a puterii simbolice.
Sfatul insa este la fel de valabil peste tot, de la fizica elementara pana la celelalte doua laturi ale puterii la scara antropica si de magnitudine istorica.Adica la puterea economica si puterea militara.
Probabil ca asa functioneaza lumea oamenilor, scopul este castigul de putere iar nu de energie.

http://www.transilvaniabusiness.ro/Germania-de-la-o-varsta-la-alta

Anonim spunea...

Totul e aranjat, un alt articol excelent marca Matt Taibbi: Everything is rigged

amenajari living spunea...

Un articol foarte interesant!

cantare electronice spunea...

Bun articol!

carucioare copii spunea...

Foarte util articolul! Cele mai sincere felicitari!

calculator rca spunea...

O ecomnomie fara bani si fara randament.

anunturi gratuite spunea...

Mi-a placut articolul, dar sunt de acrd cu comentariul lui Anomim.

servicii adwords spunea...

ipoteze...dar e bine sa fim previzibili

Mediator Bucuresti spunea...

Daca am avea mai putini mistri absolventi de Stefan Gheorgiu poate ca argumenele dumneavostra ar fi utile in guvernarea tarii !

Politan Prod 97 SRL spunea...

OK
Fose septice



Bazine –
Rezervoare


Ghivece

Szasz Sebes Paul spunea...

Foarte bun articolul !

Mediator Bucuresti spunea...

Corect, corect, corect ! fara o viziune globala pe termen lung suntem ca niste orbi care ratacesc si bajbaiesc pe intuneric !

amenajari living spunea...

Excelent articol!