Of. Azi am treabă, am de scris pe blog despre încălzirea asta globală, prostii, cică-i cel mai rece an de 100 de ani încoace. Prostii. Doar n-o să contrazic un laureat Nobel.
Ce dracu' face Nina cu ceaiul ăla, dacă-mi aduce de mentă e nasol, iar a spus Geoană o prostie pe la televizor. De unde ştie ce face Geoană nu ştiu. Poate stă noaptea. Nici pe Euforia nu rezist până la 10 când încep ăia.
Pe Antenă Stan care-l face praf pe Băsescu. Pe Realitatea mă fac praf pe mine. Ce-mi place democraţia, mă simt bine, mă uit pe Realitatea, mă simt rău, mă uit în partea ailaltă.
Io-te-o că vine, e de mentă, nasol, nu deschid televizorul. Poate a greşit. Nina nu greşeşte niciodată, pe 21 mi-a dat de sunătoare să mă liniştesc şi pe 22 la fel, nu l-am băut. Ce vremuri. Stau constipat două zile după discursurile lui Geoană. Nasol.
Ce-o fi zis? O fi zis de mine? De Năstase? Şi ăsta cu termopanele lui, un bou, i-am zis în 95 s-o lase mai moale, nu s-a lăsat şi acu' vrea să distrug io partidul pentru termopanele lui.
Hai să dau drumul. Vrea să schimbe Constituţia, am şi şedinţă cu el azi, o să mă întrebe ăia din presă. O să schimbe pe măsa, n-o să schimbe nimic, bun ceaiul. Cam puţin zahăr.
Ce le zic? Le zic pe bune că-i o prostie, cum a nimerit-o Nina cu Prostănacu', oricum toată lumea face mişto de el, ce-o face Hrebe cu peneleul? Mitrea e-n Barbados, al dracu' nu se putea duce la Soci, dacă nu-şi dă demisia iese cu scandal.
Vanghelie s-a liniştit, ce i-am tras-o cu Oprescu, păcat de Diaconescu, un fraier, cum o fi pus botu', partidul merită sacrificii. Uite şi a doua cană, tot mentă, greu. Nu mai scriu nimic.
O s-o beau repede că mai apare ăsta odată şi n-o mai scot la capăt, eu încerc să-l opresc el nimic, că moţiune, că Constituţie, că aia, că ailaltă, dracu' m-a pus.
Gata, mă duc la presă, iar. Era şi cenzura aia bună la ceva. Mai stai dracu' odată, câte idei are!
HotNews vă urează Crăciun fericit!
Acum 4 ore
Un comentariu:
Text jos palaria! :)
Trimiteți un comentariu