Ideologiile politice

Circoteca teoretică a rolului statului e veche, de la greci, noi o s-o luăm de la sfărşitul Evului Mediu ca să nu scriem o carte. O să fie scurt şi cu exemple. Nu prea ştiu ce s-a întâmplat în afara civilizaţiei occidentale, aşa că, nu întrebaţi.

Până în sec XVIII ăia care făceau legi, regi, împăraţi, papi şi alţii asemenea, nu şi-n Elveţia, aveau o singură idee, de a ridica nivelul virtuţii individului. Toată afacerea era îndreptată spre salvarea religioasă, pe cealaltă lume, a individului, nu era cetăţean încă, iar ăsta, individul, aducea bunăstare statului şi preamărire lui Dumnezeu. Se cheamă paternalism, statul pedepseşte derbedeii şi-l doare-n bască dacă indivizii o duc bine sau rău. Aristocraţia, boierii în cazul local, erau total indiferenţi la rahatul în care boborul se scălda. Consecinţele sunt vânătorile de vrăjitoare, războaiele religioase, sclavia, belitul ştiinţei în neconcordanţă cu religia şi altele. Nu uitaţi că biserica nu era ruptă de conducerea statului, popii aveau o coadă foarte lungă. Ăştia n-au dispărut, au acum numele de neoconservatori în lumea occidentală şi bântuie inclusiv pe la Casa Albă. Plus toate statele islamice.

Şi vine primul moment dubios, Revoluţia Engleză, aia cu Oliver Cromwell şi execuţia lui Charles I din "Cei trei muşchetari". O să vedeţi, dacă citiţi, ce spirit civic aveau englezii la 1650, noi mai avem vreo 100 de ani, cel puţin, ca să-l dobândim. Aici apare primul personaj cu idei noi asupra rolului statului. John Locke, ce ne zice englezul, că rolul unei guvernări e să protejeze persoana, drepturile sale naturale şi contractele. Virtutea n-avea rol, erau recompense şi pedepse naturale, de la Dumnezeu citire, guvernul n-avea treabă cu viciile şi drăciile pe care le efectua individul cu viaţa lui. Toată povestea asta se transformă în doctrina liberalismului. Teoria asta a ţinut foarte bine la protestanţi care au inventat "etica muncii". Să fii băiat cuminte, să nu scuipi pe stradă, să nu bei, să nu te uiţi după gagici, să munceşti din greu, să faci economii, să ai firmă şi o să reuşeşti în viaţă. Şi aşa începe revoluţia industrială şi capitalismul. Mălaiul inundă Marea Britanie şi America, teoria a ţinut. În afară de văduve şi orfani restul meritau să fie săraci pentru că nu-şi dădeau silinţa.

Situaţia s-a împuţit, mai ales în Imperiul Britanic, săracii erau mai săraci şi bogaţii mai bogaţi. Ăia bogaţii scot la interval tema sclaviei ca să le ia ochii săracilor, în 1833 Marea Britanie aboleşte sclavia. Se scot la interval drepturile femeilor şi beţiveala, cele două teme sunt siameze. Statele Unite bagă drepturi femeilor şi taie accesul legal la butoi în 1919 şi 1920. Se inventează practic "societatea civilă". Cetăţenii încep să aibă grijă unii de alţii.

În tot acest timp din Franţa, ca idee, apare competiţia. Jean Jacques Rousseau scoate la interval ideea că ăia săraci nu sunt săraci din cauza viciilor lor ci din cauza unor forţe incontrolabile de aceştia. De la el şi mai ales de la Marx orice idee de virtute a devenit o prostie, nimic din societate nu te răsplăteşte dacă eşti o persoană cu frica lui Dumnezeu sau dacă respecţi regulile inventate de liberalism. Deci nu mai există săraci pentru că merită, trebuie schimbată ordinea socială, toate sunt strâmbe, trebuie să avem, noi guvern, grijă de toată lumea. Şi aşa apare socialismul. Chiar dacă e nedrept, imoral, inechitabil totul trebuie să se împartă cam egal.

Noile idei se implementează în instituţii ca sistemul de pensii, de asigurări sociale şi de asistenţă a celor defavorizaţi, în Occident. Suntem la începutul secolului trecut. Toată afacerea socialismului e purtată pe aripi noi de revoluţia bolşevică şi de marea recesiune din 1929. Caşcarabeta capitalistă părea că se clatină. Că revoluţia bolşevică a apărut într-un stat fără nicio treabă cu liberalismul e din cauză că nemţii, înfundaţi într-un război pe două fronturi, trimit în Rusia pe Lenin. Cu frenezie Lenin apasă pe acceleratorul istoriei, durându-l în cur de victime, şi inventează URSS. O altă poveste.

Ce se dezvoltă este un "stat al bunăstării", fără baza morală a liberalismului. Statul se ocupă de bunăstarea boborului, pentru toţi egal, practic se asigură un minim de venituri chiar dacă nu faci nimic. Şi poţi să şi bei banii ăia că nu te întreabă nimeni. Mişcarea nu e nouă şi, de exemplu, în Islam este implementată religios. Cel mai bine a ţinut în ţările din Scandinavia.

Criza economică din 1933 a ucis Partidul Liberal în Marea Britanie şi a dat naştere Partidului Laburist, ăsta de e acum la guvernare. La vremea aia toţi englezii laburişti se holbau cu admiraţie la URSS. Cum au venit în 45 la putere cum s-au pus pe naţionalizat şi pe măsuri de astea cu bunăstarea. Sindicatele jucau tontoroiul în capul guvernului. Au ţinut-o aşa până când madam Margaret Thatcher a dat cu ei de pământ şi a refăcut economia. În State au făcut un program de eradicare a sărăciei început în 1964, după 15 ani reuşiseră să scadă numărul săracilor cu un procent. Adică vax.

În State ideea asta a bunăstării a creat sute de ghetto-uri în care se trăieşte din ajutoarele sociale, nimeni nu munceşte, toţi se holbează mâncând la televizor. Moment în care în scenă se întorc conservatorii, ăia nervoşi de la începutul poveştii, cu reprezentanţii de frunte ai familiei Bush. Ăştia sunt cu un picior în socialism şi cu unul în paternalism, o chestie fără viitor dar cu priză la popor.

Că mişcarea socialistă s-a cam dat cu fundul de pământ a fost evident în 1989 şi 1991 când s-au desfiinţat blocul comunist şi URSS-ul. De dragul teoriei, prin toate statele vestice, a bântuit iubirea de URSS. Că URSS-ul era supraestimat economic s-a văzut.

În "statele bunăstării" o grămadă de muncă folositoare s-a transformat în muncă fără folos, birocraţia a năpădit toate cotloanele statului. Se regularizează şi legalizează de la tăierea porcului la denumirea corectă a membrilor unei minorităţi. Creşterea producţiei presupune inovaţie, creşterea productivităţii şi eliminarea jucătorilor economici neprofitabili. În UE toate aceste trei direcţii de creştere a producţiei sunt blocate de către birocraţia suverană. Universităţile au devenit locuri de îndoctrinare socialistă, vezi clasamentele Shanghai, unde şcolile americane domină şi unde doar cele două universităţi britanice mai fac faţă. Oamenilor li se inoculează ideea, de mici, că merită să aibă bunăstare indiferent ce fac, o idee foarte periculoasă.

De altfel căderea economică a "statului bunăstării" a început şi mă întreb dacă mai poate fi oprită.