Puţintică istorie recentă

Un cetăţean inteligent învaţă din greşelile altora, unul mediocru din greşelile proprii, unul prost nu învaţă.

Suntem în 1997. Până la această dată, jumătate din banii investiţi în ţările în curs de dezvoltare plecau în Asia de Sud Est. Era vorba de un miracol economic. Dobânzile la monedele locale erau mari prin state ca Singapore, Thailanda, S. Korea, Malaiezia şi Indonezia. Aşa creşteau şi preţurile la bunuri (case mai ales). Creşterile economice erau între 8 şi 12 la sută pe an. Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional lăudau din greu ţările respective. Curgea lapte şi miere.

În 1994 Paul Krugman zice că toată creşterea asta e din cauza valului de investiţii. Şi cum ştia carte zice că o productivitate mai şmecheră, e cu formule şi economie, şi care se cam leagă de muncă, de calitatea acesteia, de şcoala muncitorului, de fapt, n-a prea crescut. Şi că de fapt asta duce la creştere economică reală, nu creşterile PIB-ului.

Să nu ne complicăm, omul zice că e groasă. Lumea se hăhăie şi merge înainte, un bou care nu vede realizările.

Ne mutăm înapoi în 97. În Thailanda, Malaezia şi Indonezia creştea economia, intrau o grămadă de bani, cu cât intrau mai mulţi cu atât se cereau mai mulţi. În Malaezia era cum era capitalismul dar în Indonezia era nasol pentru că era un capitalism în care banii ajungeau pe mâna "băieţilor deştepţi indonezieni", ăştia nu era cine ştie ce manageri şi făceau afaceri după ureche dar numai ei le puteau face. Banii intrau cu condiţia să iasă profitul repede, altfel de ce ar fi fost atractive ţările respective. Şi mai aveau ţările respective un deficit de cont curent maaaaare rău. Şi ţineau moneda strânsă, nu prea fluctua. Exporturile mergeau prost. Împrumuturile se dădeau uşor, era veselie.

La un moment dat îndatoraţii au început să nu mai poată plăti. Şi au început falimentele. Băncile au crescut dobânzile. Investitorii s-au cărat. Ăia care aveau monede de astea au început să vândă. Băncile naţionale s-au străduit să susţină cursul. Cât au putut, când n-au mai putut i-au dat drumul şi cursul s-a prăbuşit.

De acum a început circul şi au dat, ca de obicei, vina unii pe alţii. Ca să scoată din rahat ţările FMI a băgat 20 de miliarde de dolari în Thailanda, 23 în Indonezia, tot a avut o cădere a PIB de 13,5 procente. Korea era plină de credite neperformante. Moneda s-a făcut jumătate, falimente, circ. Şi tot aşa.

Vă aduce aminte de ceva?

Ce-am vrut să zic cu asta? Mai ascultaţi-l pe Băsescu în Parlament şi la TVR. De asta a fost cuminte. Şi mai ştie că următorul Guvern e cam condamnat. Şi vă precizez că FMI-ul are altă treabă acum, nu vine să ne salveze.

Chior în ţara orbilor.