sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Întrebări

Fiecare avem probleme, de orice fel, cum le abordăm? Majoritatea, după un moment de panică, trec la acţiune. Care acţiune? Rezolvarea problemei, care?

Prea puţină lume se întreabă dacă problema e reală. Chiar există? Şi dacă există a nu face nimic o agravează? Sau o lasă pe loc? Pot s-o rezolv? Dacă nu pot, cum pot să diminuez efectele problemei? În timp dispare fără să fac nimic? E realmente o urgenţă sau orgoliul sau isteria cuiva? Poate fi reparată situaţia?

Şi aici vine întrebarea esenţială, a mai avut cineva problema asta? Dacă da, cine? Şi cum a rezolvat-o? Pot să aflu? Pot să copiez rezolvarea? Nu suntem la şcoală, avem voie.

Care e cea mai apropiată situaţie cu cea în care mă aflu? Ce e diferit? Pot adopta rezolvarea lui la problema mea? Dacă a rezolvat-o cineva pot şi eu? Ce mă împiedică?

Toate aceste întrebări, pusul lor, căutarea răspunsurilor presupun un fenomen, de obicei numit gândire raţională, logică, şi sunt consumatoare de timp.

Acţiunea nemijlocită şi imediată în urma apariţiei unei probleme este de cele mai multe ori păguboasă şi presupune mult noroc în lipsa răspunsurilor la întrebările de mai sus. O astfel de acţiune poartă numele generic de acţiune pompieristică, nu ştiu de unde vine numele sau ce are cu pompierii care în niciun caz nu se comportă aşa.

În lumea largă, indiferent de domeniu, de patron sau stat, există o legătură proporţională între contractele pe care le semnează un cetăţean şi salariul său. Semnez pe un contract de 1 milion am zece mii, la 2 milioane nouăsprezece mii şi aşa mai departe. La noi statul plafonează salariile factorilor de decizie, nu face decât să mărească atracţia spre corupţie şi să îndepărteze competenţele. Nu face economie, face risipă prin corupţia şi incompetenţa celor pe care-i angajează.

Că-i pune pe secretarii de stat să meargă cu autobuzul ăsta e pompierism curat plus populism. Din asta nu scoate nimic. E o măsură care nu o să se respecte şi numai un prost poate crede că se rezolvă ceva cu asta.

Că blochează cumulul de pensie cu salariu de la stat sunt de acord ca principiu dar nu la modul general, profesorii pensionari n-o să mai poată profesa. Dacă ar exista o alternativă viabilă, nu suplinitori analfabeţi, n-ar fi o dramă dar nu există.

Până una alta Boc taie din cheltuieli, partea privată nu are ce cheltui aşa că aştept cu interes să văd investiţiile. Dacă şi alea sunt făcute după ureche prevăd vremuri grele. Sper ca aşteptarea să fie suficient de lungă şi să aibă incorporate răspunsurile la întrebările de la început.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Nu-i de ajuns să descoperim lipsurile; ba nici nu avem dreptul să facem aceasta dacă nu ştim în acelaşi timp să indicăm mijlocul pentru o situaţie mai bună. (Goethe)

Anonim spunea...

ah, chestia asta cu comparatul cu ce s-a petrecut in trecut (cine, cand, cum a rezolvat?) se reflecta perfect in practica judiciara de tip cutumiar.
de-aia m-am intrebat de multe ori - sa aiba legatura practica asta cu nonpompierismul anglo-saxon?
cat despre boc... am o colega care e turcoaica/tataroaica. ea mi-a spus ca-i e rusine sa-mi spuna ce inseamna BOC in limba ei materna.
of, sunt am trist de oamenii astia care decid acum, imprejur.

Anonim spunea...

Profesorii pensionari vor putea profesa, dar platiti cu ora, dupa cum e si normal. Ar fi o ocazie buna sa se constate deficitul de oameni competenti din invatatmant.

Anonim spunea...

"Dacă ar exista o alternativă viabilă, nu suplinitori analfabeţi, n-ar fi o dramă dar nu există..."
Dan, mi se pare cam "tare" expresia ta, mai ales ca prima postare pe 2009... dar probabil ai o suparare veche, ce iese asa, necontrolata... :))
Tu crezi sincer ca un profesor este mai bun decat altul pentru ca pe cartea lui de munca scrie "prof. titular" sau pentru ca are 20, 25, 30 de ani de vechime, versus 1,2 sau 5?? Sper ca nu...
De acord ca exista incompetenta in invatamant, dar eu nu as numi incompetenta o persoana doar pentru ca are statutul de suplinitor, statut pe care l-au avut toti "competentii" de mai tarziu...
Eu personal cred ca vechimea intr-o meserie iti poate da eventual experienta, nicidecum constiinta... si zic eventual, gandindu-ma la plafonare. Nu ai vazut niciodata un profesor titular, cu vechime mare, care preda aceeasi nenorocita materie, cu aceleasi tehnici de predare, cu celeasi virgule, timp de 20 de ani???
Problema asta a invatamantului e adanca si dureroasa, crede-ma ca am trait-o, ca suplinitor nenorocit si ca "fericit titular". Atat de fericit, ca mi-am luat lumea in cap... ma bucur ca nu am mai fost acolo la ultima umilinta... si ma intristez pentru cei care au trait-o, fie ei suplinitori sau titulari...
Cora_

Dan Selaru spunea...

Cora, mai mult de jumatate din copiii romani nu inteleg ce citesc. Cei ce termina facultatile sunt, in general, pe masura elevilor. Stiu un inginer ajuns director de scoala care a facut praf un tanar absolvent de Filologie cu intrebari despre Scoala Ardeleana, avea nevoie de asta tanar dar nu l-a angajat. Sistemul este putred, trei sferturi din profesori sunt, la randul lor, cel putin, deprofesionalizati.

Anonim spunea...

Jumatate din copii nu inteleg ce citesc, o treime nu stiu sa citeasca de-a dreptul si nici sa socoteasca, iar restul... ce mai conteaza???
Rezultatele astea sunt date de munca suplinitorilor, a celor in prag de pensie, a tuturor pentru ca sunt dezinteresati???
Cunosc si eu ingineri care stiu mai multa gramatica decat unii absolventi de litere, stiu de asemenea absolventi de litere care stiu mai multa inginerie decat unii ingineri... dar asta nu inseamna ca toti absolventii de litere sau toti inginerii sunt imbecili, ar fi si imposibil, nu??? :))
In rest, s-auzim de mai bine, dom' profesor. (Ma insel)???
Cora_

Dan Selaru spunea...

Da

Anonim spunea...

Tanar pensionar??? Gluma...