vineri, 20 martie 2009

Subiectul zilei - ungurii ( II )

Cu acordul autorului, Tihamér Czika, am preluat de pe blogul Limba Cailor un articol apărut prima oară în România, Liberă în viitor. Prima parte se află aici.

Cred că o opinie asupra părerilor românofobe pe care ungurii le au faţă de români, descrise de un ungur, ar face mult bine relaţiilor dintre noi. Şi mă surprinde un lucru, de ce presa română "mare", cu ştaif, nu găzduieşte opiniile minorităţii maghiare. Frică, prostie, cutumele naţionaliste păstrate prin Vadim şi recunoscute de curând de Traian Băsescu?


Prejudecăţile maghiarofobe şi adevărul despre ele (II)

Cum am promis săptămâna trecută, continuăm prezentarea celor mai importante clişee şi prejudecăţi antimaghiare prezente în conştiinţa populară românească.

7. Ţinutul Secuiesc e o invenţie a extremiştilor maghiari

Ţinutul Secuiesc este un adevăr istoric de aceeaşi natură ca şi Bucovina, Oltenia, Banatul sau Dobrogea, deşi nici una nu are un caracter oficial în ziua de azi.
Încă de la colonizarea triburilor secuieşti pe aceste meleaguri pentru apărarea hotarelor Regatului Ungariei de pe la începutul sec. XIII (prima colonizare documentată este din anul 1224 în actualul judeţ Covasna) numele scaunelor secuieşti şi în curând a „naţiunii medievale” secuieşti sau a Ţinutului Secuiesc este amintit în sute de documente transilvane, maghiare sau străine. Graniţele ţinutului, drepturile speciale ale secuilor, autonomia lor faţă de regalitatea maghiară sau principalitatea transilvană este menţionată în mii de documente oficiale scrise în latină, germană, mai apoi în maghiară. Autonomia acestui teritoriu a funcţionat peste 600 de ani, până în anul 1878. În acest an parlamentul maghiar considerând autonomia secuilor şi a saşilor din Transilvania ca fiind instituţii feudale demodate, a decis anularea acestora, şi includerea teritoriului lor în noile comitate (judeţe) formate în Transilvania prin reorganizare teritorială generală a Transilvaniei re-anexate statului ungar. Din 1878 Ţinutului Secuiesc îşi mai recapătă integriatea doar între anii 1950 şi 1960, când tot teritoriul istoric al ţinutului intră în componenţa nou înfiinţatei Regiuni Autonome Maghiare. În afară de această perioadă de 10 ani, din 1878 secuimea este de obicei separată în trei judeţe: Mureş (înainte comitatul Maros-Torda, apoi judeţul Mureş), Harghita (înainte comitatul Csík şi comitatul Udvarhely, apoi judeţele Ciuc şi Odorhei) şi Covasna (înainte comitatul Háromszék, apoi judeţul Trei Scaune). În pofida acestei separări prin graniţe judeţene de mai mult de 130 de ani, identitatea comună secuiască a perseverat, ea fiind foarte puternică şi în ziua de azi. Ea este reflectată din literatură până în turism, din artă populară până în societatea civilă, din presă până în politică.
Trebuie clarificat şi faptul că identitatea secuiască nu este una etnică, ci una regională şi istorică, cum este poate identitatea maramureşană sau oltenească la români. Secuii se consideră maghiari, vorbesc limba maghiară, se înţeleg perfect cu un maghiar care locuieşte să zicem la graniţa cu Austria. Nu există dovezi istorice care ar confirma că secuii ar fi avut vreodată o limbă separată. Secuii însă au păstrat până în ziua de azi un alfabet foarte original cu origini feniciene şi turcice, aşa zisele „Rune secuieşti”. Însă chiar şi inscripţiile medievale găsite scrise în acest alfabet sunt de fapt texte în limba maghiară, numai că scrise cu acest alfabet. Integritatea ţinutului secuiesc este confirmată nu numai de percepţia cvasi-generală locală dar şi de graniţele etnice din regiune, care corespund şi azi cam 90% cu graniţa vechiului ţinut autonom.

8. Ţinutul Secuiesc = Kosovo, Autonomie = separare

Ţinutului Secuiesc nu are aproape nici o asemănare cu cazul Kosovo. În primul rând Secuimea este în mijlocul României la 400 de kilometri de graniţa cu Ungaria, pe când Kosovo era la graniţa Serbiei cu Albania, fapt care a făcut mult mai uşoară separarea ei. Ţinutul Secuiesc, ca entitate separată are o vechime de peste 650 de ani, pe când Kosovo s-a născut în graniţele actuale ca entitate juridică separată cu majoritate albaneză doar în anul 1945. Autonomia teritorială pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc a fost desfiinţată în 1878 mai apoi în 1968, pe când cea kosovară numai în 1989, la începutul unor vremuri tulburi, a unui război etnic general în majoritatea fostelor republici iugoslave. În cazul Kosovo a fost vorba de un război civil crunt care a dus la separare, început prin alungarea forţată de către armata iugoslavă a populaţiei albaneze, apoi de reînfiinţarea administraţiei proprii sub tutelă ONU. Acest conflict militar a fost cauzat tocmai de anularea autonomiei kosovarilor albanezi de către regimul Miloşevici. Dacă acea autonomie nu era anulată în 1989, şi nu se începea deznaţionalizarea forţată mai apoi alungarea efectivă şi epurarea etnică – fapt care a stărnit contrareacţia militară kosovară - Kosovo probabil nu ajungea niciodată la independenţă.
În cazul Ţinutului Secuiesc nu putem vorbi de o deznaţionalizare forţată masivă şi în nici un caz de alungare forţată sau epurare etnică făcută cu ajutorul armatei. Nefiind nici secuii înarmaţi, nu este nici o şansă de izbucnire a unui război civil care poate ar duce vreodată la aşa ceva. Din contră, probabil cea mai mare diferenţă dintre cele doua cazuri este faptul că, pe când albanezii şi-au cerut autonomia (înapoi) prin arme, maghiarii cred numai în lupta politică. Diferenţa de mentalitate şi cultură între kosovari şi maghiari este de asemenea foarte mare, dar nu vreau să detaliez acest lucru acum.
După experienţele tragice trăite de kosovari, având administraţia şi armata sârbească afară din teritoriu, mânaţi şi de contextul internaţional favorabil, ei deja nu s-au mulţumit cu autonomia teritorială, şi au cerut independenţa. Nu cred că ar fi fost vreun popor care ar fi făcut altfel. Lipsa de încredere şi înstrăinarea de sârbi era uriaşă.
Secuii nu au cerut niciodată independenţa, şi nici nu există vreun semn că ar cere-o vreodată. Ţinutul Secuiesc fiind în mijlocul ţării, fiind integrat totalmente în sistemul economic, energetic, infrastructural şi politic al României, nu ar avea nici o şansă de supravieţuire pe cont propriu. Secuii sunt foarte conştienţi de acest lucru. Pe de altă parte există şi o solidaritate cu restul maghiarilor din România (ceilalţi 60% care locuiesc în alte regiuni ale Transilvaniei), care ar împiedica orice gând de separare.
În general autonomia înseamnă foarte rar separare. Cazul Kosovo a fost o situaţie excepţională, din mai multe motive, unele arătate şi mai sus. În Europa există 13 autonomii teritoriale pe criterii etnice, din care în nici una nu există o opiniei majoritară în cadrul populaţiei locale în a cere independenţa. Din contră, acordarea autonomiei a fost de obicei momentul în care s-au calmat spiritele separatiste, şi a început procesul lung şi greu de loializare a minorităţii, care în noua contrucţie juridică în sfârşit şi-a simţit garantată existenţa, şi a început să se simtă acasă în ţara „adoptivă”.

9. În Ţinutul Secuiesc e sărăcie din cauza coruptiei autorităţilor locale dominate de UDMR

În primul rând trebuie să definim ce înţelegem prin sărăcie. Dacă comparăm Secuimea cu Clujul, Timişul sau să zicem Ilfovul, da, este o regiune săracă. Dar dacă o comparăm cu majoritatea judeţelor Moldovei, cu judeţele din Dobrogea, sau cu unele judeţe din Ardeal ca Bistriţa-Năsud sau Caraş-Severin, putem zice că judeţele secuieşti sunt bogate, sau cel puţin mai înstărite decât acestea.
Ţinutul Secuiesc a fost unul sărac şi nedezvoltat încă din perioada austro-ungară, fiind una dintre cele mai defavorizate regiuni ale imperiului. Fiind la margine, trăind mai mult din agricultură şi exploatarea pădurilor, el a beneficiat foarte târziu de investiţiile în infrastructură şi economie. Deşi au fost trei perioade de modernizare instituţionalizată (începutul sec. XX, 1940-1944, perioada comunistă) ea a ajuns în anii 1990 ca una dintre regiunile cele mai sărace din Ardeal. Situaţia nu a fost ajutată nici de faptul că mai toate guvernele în afară de ultimul (2004-2008), au ţinut cu bună ştiinţă nivelul investiţiilor centrale la un nivel foarte scăzut în această regiune. Povestea drumului reabilitat care se opreşte la graniţa cu judeţul maghiar a fost cât se poate de reală.
Investiţiile străine abundente intrate în România de la sfârşitul anilor 90 până azi s-au direcţionat mai ales în jurul marilor oraşe din regiune (Braşov, Cluj, Sibiu, Timişoara) oraşe mari care au avut infrastructura şi forţa de muncă pregătită pentru acceptarea acestor investiţii. Majoritatea Ţinutului Secuiesc fiind un teritoriu mărginaş, muntos, nestrăbătut de drumuri europene sau magistrale feroviare, neavând aeroport în afară de cel din Târgu-Mureş, a pierdut cursa din start cu judeţele apropiate ca Braşov, Sibiu, Cluj.
Trebuie ştiut că şi în interiorul Ţinutului Secuiesc există diferenţe destul de mari în nivelul de trai al localnicilor. Există microregiuni mai înstărite ca regiunea dintre Târgu-Mureş şi Odorheiu Secuiesc, şi există microregiuni mult mai sărace, precum majoritatea judeţului Covasna sau valea Gheorgheniului din nordul judeţului Harghita.
Nu se poate nega faptul că poate, dacă unele adminisitraţii publice locale se trezeau mai devreme, deschideau parcuri industriale, ofereau stimulente financiare mai mari investitorilor, poate măcar în unele oraşe situaţia ar fi mai bună azi. Se poate recunoaşte că în unele cazuri autorităţile locale dominate de UDMR au făcut greşeli, sau nu au făcut cât se putea. De exemplu în Sfântu Gheorghe abia s-a schimbat ceva între 2000 şi 2008, pe când Miercurea-Ciuc de exemplu galopa în dezvoltare. Ca şi în celelalte partide, şi în UDMR există primari buni şi primari slabi.
Însă este clar că în general situaţia mai precară a acestor judeţe este una care ţine deja de sute ani şi este menţinută de aşezarea marginală în privinţa magistralelor de transporturi, de lipsa de infrastructură modernă, de apropierea unor oraşe mult mai mari care absorb investiţiile din regiune, de teritoriul muntos şi clima rece, dar şi de dezinteresul general al tuturor guvernelor de la Bucureşti în care UDMR-ul nu a avut sau nu are o influenţă puternică.

10. Românii din Hargita şi Covasna sunt discriminaţi de autorităţi

În general această afirmaţie nu este adevărată. Există însă şi excepţii, deşi rare, dar care trebuiesc recunoscute şi corectate.
În primul rând să luăm cazul autorităţilor deconcentrate, nealese, cele care sunt de fapt mâna în aceste judeţe a guvernului sau a diferitelor ministere. În cazul autorităţilor deconcentrate majoritatea directorilor şi chiar a angajaţilor sunt români chiar şi în Secuime, astfel problema nu se pune. Se pună însă la unele problema lipsei folosirii limbii maghiare (ex. prefectura şi unele autorităţi subordonate nu folosesc deloc maghiara în aceste judeţe)
În cazul autorităţilor locale alese, primării, consilii judeţene în localităţile şi judeţele unde există majoritate maghiară, bineînţeles că cei care conduc sunt maghiari, ei fiind cei care câştigă alegerile. S-a intâmplat de câteva ori, ca în comunicarea oficială a unor primării din localităţi unde există o comunitate însemnată de români, limba română să fie omisă. Asta a fost cazul un timp a publicaţiei oficiale a primăriei din Sfântu Gheorghe, sau a paginii de web oficiale a municipiilor Târgu-Secuiesc şi Gheorgheni şi a Consiliului Judeţean Harghita. Problema cu ziarul primăriei Sfântu Gheorghe şi a paginii de web a municipiului Târgu Secuiesc şi a CJ Harghita au fost rezolvate, după nişte avertismente date de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De menţionat că primăriile Târgu Secuiesc şi Gheorgheni nu sunt controlate de UDMR, ci de PCM, partid mult mai puţin deschis la multiculturalism.
O altă „discriminare” sesizată mai recent a fost cazul Bibliotecii Judeţene Covasna, unde pentru ocuparea postului de director Consiliul Judeţean Covasna s-a cerut ca şi criteriu cunoaşterea limbii maghiare. La sesizarea unui cetăţean local, CNCD a decis că această cerinţă discriminiează, pentru faptul că postul de director nu presupune activitate de relaţie cu publicul, deci cunoaşterea limbii maghiare nu este importantă. Preşedintele CJ Covasna a contestat însă decizia în instanţă, zicând că „într-un judeţ cu 75% populaţie de etnie maghiară şi o bibliotecă unde jumătate din colecţie este maghiară şi 75% din cititori maghiari, trebuie ca şi directorul să cunoască şi limba maghiară, respectiv cultura maghiară.” Cazul acesta cred că este de discutat. Nu sunt sigur că aici CNCD a avut dreptate.
Nu se popularizează la fel de mult însă în presa românească deciziile CNCD cu privire la discriminarea maghiarilor de către autorităţile locale cu conducere românească. De exemplu primăria Târgu Mureş a fost sancţionată pentru că nu a publicat pe site-ul oficial toate informaţiile generale actualizate în limba maghiară.
Concluzionând: în afară de câteva cazuri izolate, în orice localitate unde există o comunitate însemnată de români toate instituţiile locale sau judeţene comunică documentele oficiale în limba română şi îi angajează pe români fără discriminare. Aceste judeţe sunt în centrul României, unde totuşi 70%-80% din documentele oficiale sunt făcute oricum numai în limba română. Sunt totalmente de acord că discriminările de orice parte trebuiesc condamnate şi sancţionate, dar isteria presei româneşti în a încerca dovedirea unei discriminări generale este total deplasată şi răuvoitoare.

11. În regiuni cu majoritate maghiară dacă nu ceri în maghiară nu eşti servit

Legenda urbană „dacă în Secuime nu ceri pâine în limba maghiară nu eşti servit” este una foarte perseverentă, nelipsită din nici o discuţie interetnică care se desfăşoară pe internet. Am auzit această poveste şi în legătură cu Cluj sau Satu Mare, dar în majoritatea cazurilor cei care acuză se gândesc la judeţele Harghita şi Covasna, poate Mureş. Eu însumi provenind din Covasna, crescând la Sfântu Gheorghe nu îmi venea să cred că aud aşa ceva, când m-am întâlnit prima oară cu această acuzaţie. Nu am intâlnit în viaţa mea un astfel de caz în oraşul natal. Şi cred că am fost la cumpărături de mii de ori. Am întâlnit în schimb cazuri în care cerând în ungureşte la Sfântu mi s-a răspuns: „În româneşte vă rog, îmi pare rău nu înţeleg maghiara”. Era probabil una dintre persoanele aduse din Moldova prin colonizarea industrială a anilor ’70-’80 care nu a dorit să înveţe măcar maghiara de bază.
Adevărul este că în afară de câteva comune mai izolate, în care singurii români sunt cei din familia poliţistului, a ceferistului sau a preotului ortodox, în judeţele din Secuime nu există magazine în care angajaţii care lucreayă cu publicul să nu înţeleagă bine româneşte. La oraş nici nu se concepe acest lucru, fiind şi în interesul patronului să angajeze vânzători care vorbesc amândouă limbile. Chiar şi într-un sătuc de pe deal, unde să zicem ad absurdum găsim pe cineva care nu înţelege ce înseamnă cuvântul „pâine”, tot o să fim serviţi dacă măcar arătăm cu degetul la ceea ce vrem să cumpărăm. Reaua voinţa dedusă din acest clişeu anti-maghiar nu are ayi nici o justificare. Suntem în capitalism. Banii vorbesc.
Când aud acest clişeu reflectat în legătură cu un oraş ca Târgu-Mureş (52% români), Satu-Mare (58% români), Oradea (70% români) sau chiar Cluj (79% români), pot să fiu sigur că cel care acuză este un sudist care habar nu are de procentajele etnice din aceste oraşe. În aceste oraşe mari cu majoritate românească orice magazin care ar pune un vânzator care nu vorbeşte limba română şi-ar putea închide porţile într-o săptămână, pierzând o bună parte din clientelă.

12. De ce nu pot fi ungurii precum celelalte minorităţi din România?

Prin această afirmaţie se înţelege practic ca maghiarii să fie „liniştiţi”, să nu mai ceară atâtea drepturi, să stea la locul lor. Mda.
Diferenţa dintre maghiari şi celelalte minorităţi din România este una faptică: numărul. Cum am zis şi data trecută numărul contează enorm în acest domeniu. De ce contează? Pentru că minoritate de talia maghiarimii din România (1,5 milioane de oameni), într-un alt context probabil şi-ar fi putut clădi un stat suveran. O populaţie de această dimensiune este capabilă de susţinerea unui sistem politic, administrativ, educaţional, cultural, etc. propriu sau paralel. În Europa sunt cel puţin 12 state suverane şi 11 teritorii autonome cu o populaţie mai mică la număr decât a maghiarilor din România. Este de la sine înţeles că o comunitate etnică de 1,5 miloane de oameni va cere mai multe drepturi şi mai multă autonomie decât una de câteva zeci de mii, sau numai câteva mii, care în păstrarea identităţii sale depinde total de fondurile de la statul „adoptiv”.
Toate comunităţile etnice recunoscute în afară de maghiari sunt comunităţi mici, cea mai mare fiind cea a ucrainienilor (61.000) şi cea mai mică fiind a armenilor (1.700). Romii (oficial 0,5 milioane) constituie o categorie aparte, ei fiind o minoritate neorganizată îndejuns în cazul căreia nu este clar cine aparţine de această minoritate, cine o conduce, şi care este identitatea şi limba comună a sub-comunităţilor dispersate pe întreg teritoriul ţării.
Populaţia maghiară din România ocupă un vast teritoriu din partea centrală şi vestică a ţării, fiind prezenta într-un procent de cel puţin 20% în peste 1.100 de localităţi. Celalate minorităţi sunt majoritari sau peste 20% numai într-o mână de localităţi sau în unele cazuri în nici una (greci, armeni, evrei, italieni).
Prin astfel de comparaţii interne sau externe putem înţelege de ce maghiari „nu sunt ca şi celelalte minorităţi” din ţara noastră.

Dacă aţi ajuns până aici în acest articol înseamnă că aveţi multă răbdare, timp, şi interes. Vă mulţumesc pentru asta. Şi pentru a vă răsplăti această perseverenţă o să vă mai clarific un mit urban legat de maghiarii din România, poate cel mai des întâlnit:

13. Politicienii sunt cei care învrăjbesc relaţiile interetnice, maghiarul de rând se înţelege cu românul de rând

Cine nu a auzit următoarele enunţuri: „românul de rând se înţelege foarte bine cu maghiarul de rând, numai politicieni sunt cei care aduc conflicte”, sau „suntem vecini, prieteni, colegi, niciodată nu am avut probleme, numai politica este cea care încercă să ne facă duşmani ”?. Fiecare dintre noi. E greu de combătut acest clişeu din mai multe motive. În primul rând prima parte este bineînţeles adevărată. Românul şi maghiarul de rând de obicei se înţeleg foarte bine unul cu celălat, sunt vecini, prieteni, colegi, chiar se şi căsătoresc de multe ori. Însă - şi aici vine problema cu această afirmaţie - maghiarul de rând nu discută cu românul de rând (şi viceversa) despre temele spinoase legate de drepturile minorităţilor, despre istorie sau politică. Şi asta e foarte bine. Pentru că dacă ar discuta, foarte probabil s-ar certa, şi acea înţelegere ideală prezentată de acest clişeu nu ar mai exista. Nu cred că este cineva care trăind într-un mediu interetnic din Transilvania nu a avut parte în viaţa lui de o astfel discuţie mai grea, mai frustrantă în viaţa lui de zi cu zi cu prietenul, vecinul, colegul sau chiar iubitul de cealaltă etnie. Şi care a fost concluzia? Mai bine să vorbim despre filme, economie sau sex, dacă nu vrem să ne pierdem prietenul, vecinul, colegul. Pentru că dacă continuăm automat urmează următorul clieşeu: „eu nu am nimic cu ungurii, dar…”
În cazul politicienilor discutarea problematicii drepturilor minorităţilor este obligatorie, aceasta fiind una dintre datoriile lor. Politicienii minoritari sunt votaţi în diferite organisme pentru a reprezenta aceste doleanţe, iar cei majoritari nu pot scăpa de acestă temă (chiar dacă ar dori) atâta timp cât la nivelul respectiv (consiliu local, consiliu judeţean sau parlament) există reprezentanţi ai unei minorităţi. Nu este adevărat că ei ar încerca învrăjbirea comunităţilor etnice (bineînţeles în afară de câţiva gen Gheorghe Funar). Prin afirmarea doleanţelor sau afirmarea respingerii acestora politicianul acţionează tocmai pe placul omului de rând maghiar sau român pe care îl reprezintă, şi al cărui vot trebuie să îl obţină la alegerile viitoare.
Binenînţeles un politician este şi un formator de opinie publică. De acea este foarte important ca politicienii noştri să fie cât se poate de pregătiţi, toleranţi şi deschişi la minte, ca în loc de urlete naţionaliste de tip Vadim Tudor, să dea ambelor comunităţi soluţii acceptabile în care fiecare să îşi poată afirma şi duce mai departe identitatea, spiritul şi valorile folosindu-se de aceleaşi posibilităţi şi drepturi.

Debarasarea de prejudecăţile naţionaliste ar fi un bun început în această încercare.

16 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte realist si la obiect. Si eu sunt din Transilvania si am aceiasi parare

Paul Slayer Grigoriu spunea...

Nu reiau comentariile legate de autonomia asa-zisului tinut secuiesc. Le-am formulat la postul care trata aceasta tema. Si nu insist nici asupra faptului ca in Harghita si Covasna romanii sunt marginalizati si adesea persecutati. E suficient sa fie intrebat orice roman din zona. De altfel si pe aceasta tema i-am citat pe unii dintre cei care locuiesc in zona. Ce nu inteleg este de ce, intr-o orbire corecta politic, trebuie sa acordam nationalismului o conotatie negativa? A-ti iubi tara si a-i promova valorile e un lucru rau? Pentru ca asta inseamna nationalism, orice ar zice tot felul de indoctrinati criptocomunisti de la Bruxelles si de aiurea? Iar a vorbi despre nationalism doar in legatura cu Basescu si Vadim e lipsa de onestitate intelectuala. Pentru ca tot nationalisti - ba chiar socotesc, adevaratii nationalisti - sunt si Iorga, Eminescu, Ionel Bratianu sau, astazi, Dan Puric.

Mandea spunea...

Buna ziua,
Am fost in Ardeal de cateva ori. Am cunoscuti si prieteni acolo. Am citit cu rabdare si interes atat prima parte, cat si partea a doua a acestui post.
Eu incerc sa nu fiu partinitor si cat mai obiectiv.
Dar acelasi lucru ar trebui sa faceti si dumneavoastra, autorul postului. Imi pare rau sa va contrazic, multe lucruri le minimizati, iar altele le exagerati, in functie de cum va sunt necesare.
Intr-adevar, internetul a devenit mult prea liber.
Va doresc o zi buna.

Dumitru A spunea...

Cand o sa mai faca ziaristii articole la fata locului???? Apoi sa emita o parere personala sau copy/paste dintr-o sursa normala.
1. Eu am fost acolo din intamplare in regiunea Toplita, si m-am simtit discriminat in propria tara.
M-am saturat de articole scrise din pat..unde sunt ziaristii de altadata

Anonim spunea...

traieste fara sa cunosti limba maghiara, in zona respectiva (incearca sa te angajezi, sa-ti duci copiii la gradinita, scoala....) si apoi poti sa scri cate articole vrei pe tema asta

valentin spunea...

Interesant articolul, dar unele lucruri imi permit sa le consider neadevarate; nu ssunt din Ardeal, dar am prieteni in Sfantu Gheorghe (romani), si am mers destuld e mult in zona; e adevarata acum nu mai esti refuzat daca ceri ceva in limba romana, banu nu are miros (desi in spate estei uneori injurat), insa au fost ani cand daca nu stiai maghiara risacai sa mori de foame si de sete ; inainte de 89 am patit urmatorul lucru: copil fiind, in excursie, am dorit sa cumpar o carte de la o librarie din Sfantu Gheorghe (la noi nu gaseam, dar aclo, pentru ca era in romana, probabil nu se vindeau); pur si simplu vanzatoarea m-a ignorat cu desavrsire la casa, nevrand sa imi ia banii, pana in momentul cand, vazand asta, am vrut sa plec cu cartea; in acel moment, brusc si-a amintit ca stie romaneste si in scarba, a incasat banii....o alta intimplare,traita de un prieten in primii ani dupa revolutie: a cerut o sticla de apa intr-un sat din Mures, si cand l-au auzit vorbind romaneste i-au intors spatele;
si as putea sa mai povestesc si alte intimplari care contrazic teoria dumneavoastra, insa nu are rost, ceea ce vreau sa subliniez este ca omul de rand maghiar traieste cu impresia ca este usperior romanului, ca romanul este un element tolerat, acolo, unde e pamantul lor, si ca daca vrea sa fie bine trebuie ii accepte toate conditiile... si aceasta atitudine din pacate este intretinuta de politicienii maghiari, care sunt mult mai interesati de intretinerea unei tensiuni latente intre cele doua comunitati decat de dezvoltarea economica; iar faptul ca ridicam aceste probleme si le discutam, civilizat, nu cred ca trebuie considerat nationalism, si nici incercare de asimilarea a maghiarilor cum pretind acestia; de altfel, daca ar fi sa ne luam dupa ce inteleg ei prin extresmiti din pareta romanilor si le-am aplica-o, cred ca90% din comunitatea maghiara ar trebui considerata extremista...in concluzie, dupa mine, primul pas pentru o mai buna intelegere este o schimbare a atitudinii superioare afisate de maghiari fata de romani, lucru care ar trebui subliniat de presa,; pana acum romanii au tot cedat, dar rezultatele obtinute sunt ca se cere si mai mult si se ofera aceeasi superioritate jignitoare din pacate, si ma refer aici la omul de rand...atata timp cat omul de rand maghiar nu vrea sa faca aceasta schimbare si sa renunte la superioritatea inutila afisata fata de romani, nu cred ca se pot face pasi inainte, mingea e acum in terenul maghiarlor

Sleepless spunea...

Sau daca ramai in pana cu masina pe acolo si te duci sa ceri niste apa in romaneste sa vezi ce se fac ca nu inteleg si iti inchid poarta in nas.
Experienta proprie...

Anonim spunea...

Saracime in maghiarime = CORUPTIE + FRICA

Inca din vremea lui Stefan, si Vlad, lederii lor au fost corupti si asupritori.Asa le fac si acum(ti-o recunosc chiar ei!)
Nu vor sa se dezvolte de teama ca vor veni romanii la munca si se va dilua structura etnica. Prefera sa stea in saracie, cu drumuri proaste,etc(Nu uitati ca a fost un ungur la drumuri, si tot nimic nu a facut!).
Autonomia o vor mai ales liderii lor, tocmai pentru a capata si mai multa putere si bani, nimic mai mult.

Anonim spunea...

Apar ca anonim doar pentru ca nu am timp sa ma inregistrez. Numele meu este Alex si as dori sa completez cateva lucruri care stau la baza iubirii dintre maghiari si romani. Locuiesc in Bucuresti dar am casa in Salaj, mama si bunica fiind de acolo. Nu inteleg de ce ungurii trebuie sa aiba dreptul la istorie , la comemorari iar romanii nu ! O sa ne trezim ca tot ungurii vor fi cei care vor comemora eroii de la IP si Treznea care nu au mai suportat persecutiile romanilor si au trebuit sa se apere , omorand tot satul cu femei si cu copii cu tot. Sa nu inteleaga cineva ca ungurii nu or fi suportat si ei nelegiuiri ale romanilor, dar daca romanii erau atat de rai, ungurii ar fi plecat de mult din HR si CV asa cum au plecat si romanii in timpul ocupatiei hortiste a ardealului de nord. Mai mult de atat, Ungaria a fost un dusman fatis pana in '93, si spun asta deoarece toata lumea stie ca inainte de '89 fugarii care treceau in Ungaria erau triati si inscrisi in scoli aflate in foste baze sovietice, si de unde au revenit in tara incepand cu august 89 si chiar si in 90 , pregatind montajul pentru martie 90. De ce atunci , maghiarii din Romania nu au condamnat evenimentul regizat de Ungaria , care s-a soldat cu violente?? Ce fel de cetateni loiali sunt aceia care aproba astfel de violente ?? Sa nu ma contrazica cineva in legatura cu 89 fiindca eram granicer , si stiu cate treceri din Ungaria spre Romania au fost din August pana in decembrie, iar scopul il puteti lesne deduce ...
Autorul mai uita sa spuna ca natia secuilor este una intoleranta , si nu au nici o vina romanii pentru asta ( decat ca i-au tolerat inca de la descalecare) ; poate de aceea sarmanii orfani nu aveau voie sa fie adapostiti de acele maici pe teritoriul secuiesc daca nu erau maghiari ... ADEVARUL ESTE UNUL SINGUR , NU TREBUIE SA NE FACEM CA UITAM CE AM PATIMIT DE PE URMA LOR, DACA NOI SARBATORIM PE AVRAM IANCU SAU HORIA , CLOSCA SI CRISAN INSEAMNA CA II CONDAMNAM PE UNGURII DE AZI ?? NU!! DAR NU DORESC SA AUD PE D'ALDE TOKES CA SPUNE DE 'MAGHIARUL BATUT DE ROMANI'CARE SE DOVEDESTE A FI INVERS. SA NE TRAIASCA MAGHIARII ! DAR SA NU NE PROSTEASCA!

Anonim spunea...

Pentru cel de la 11:09!
Traieste fara sa cunosti limba romana intr-o zona, unde majoritatea populatiei sunt romani. Oare nu este la fel de greu? Sau putem merge mai departe. Traind in orice zona, unde nu cunosti limba. Daca ai decis sa traiesti acolo, pentru binele tau este sa inveti limba.

Ovidiu spunea...

Salut! Ma numesc Ovidiu Suciu, sunt din Targu Mures. Mi se par obiective articolele, sigur ca acele clisee au aparut de undeva, ceva adevar este... dar sunt situatii izolate. Spunea autorul ca invatam istorii paralele, iar o solutie pt asta ar fi crearea unei istorii "oficiale" comune, manuale de istorie cat mai obiective posibil, in ambele tari. Va dati seama ca ar fi cu totul altfel daca ungurii ar invata la scoala ca noi nu am migrat din Albania sau Macedonia si le-am ocupat teritoriul... la fel si la romani, daca s-ar elimina pasajele in care ungurii sunt prezentati ca asupritori sangerosi. Or fi fost, dar realitatea de atunci si stilul de atunci nu era foarte diferit nici in restul Europei. Abuzuri si nelegiuiri au fost peste tot, indiferent de cine a dominat. Sa acceptam istoria cat mai obiectiv posibil... si sa mergem mai departe. Cred ca asta vrea fiecare, nu? Sa traiasca cat mai bine! Acum sunt in Coventry. La ce tiganie vad aici... eu zic ca trebuie sa ne temem mai mult de imigranti africani, indieni, chinezi decat de unguri, care sunt o amenintare falsa.

Anonim spunea...

E clar un articol marca Dan Selaru, ..copy/paste = nedocumentat = un fel de Dan Diaconescu, fa impresie si fugi

Dan Selaru spunea...

Daca citesti observi ca nici nu l-am scris eu. Si autorul m-ia dat acordul, ba mai mult chiar m-a indemnat sa-l public.

andreanum spunea...

aceeasi vesnica "ungurii ne fura tarisoara, sariti". am stat luni de zile in cluj, am mers de nenumarate ori la sf. gheorghe, am stat 2 saptamini prin reghin, n-am avut nici o problema. Dar absolut nici una. ca or exista citeva cazuri nu neg, ca nici ungurii nu-s pefecti, dar sa-i acuzi ca isi permit in tara TA sa nu-ti vorbeasca in limba ta mi se pare cam mult. E si tara lor, tovarasi, si au dreptul sa vorbeasca limba lor. Traditiile alea cu care tot se flageleaza "patriotii" pe la tv sunt in maghiara in zonele alea, dragilor... si sunt la fel de vechi si de frumoase ca alea romanesti (cu exceptia oltenestilor care ma scot din minti). Eu ca roman am voie sa zic ca fota olteneasca e de naspa, dar ala ca e ungur din romanica nu are voie, ca e sovin si vrea sa ne fure tara, este?

Anonim spunea...

Asa cum Bucovina, Maramuresul, Dobrogea, regiuni cu o anumita identitate, discutabila totusi, nu au fosrme de organizare administrativ teritoriale proprii, nu vad de ce ar avea asa-numitul Tinut Secuiesc. In Romania exista deocamdata judete. PUNCT
Problema utilizarii limbii romane la cumparaturi in zone dominate de unguri: este adevarat ca esti servit, dar cam in sila, cu dispret, ca si cum ti s-ar face o favoare. Ti se transmit semne clare ca "deranjezi".Nu vorbesc din basme, am simtit-o pe propria piele. Sunt din Brasov si am avut ocazia sa trec de cateva ori prin Covasna.
Secuii nu sunt maghiari, ci o populatie maghiarizata. La origine sunt un trib turcic, inrobit de maghiari si utilizati de acestia pentru muncile "de jos" (potcovirae cailor, fabricarea armelor, etc), iar mai apoi ca trupe auxiliare.Secuii au ajuns prin aceste parti de lume odata cu venirea maghiarilor. In timp au fost maghiarizati definitiv.Le-a mai ramas doar numele, secui, in rest nimic din identitatea lor originara.
Ungurii din Romania trebuie educati si facuti sa inteleaga ca ei nu pot avea alte drepturi sau mai multe drepturi decat ceilalti cetateni ai tarii.Legea e una pentru toti, iar Constitutia vorbeste de drepturi individuale, nu colective.PUNCT

Anonim spunea...

Genul de dezbatere pe care il lanseaza blogul este nou si binevenit. Prezinta punctul de vedere al unui tanar intelectual maghiar, activ politic si cu vederi care trec dincolo de simplele deplasari intre secuime si cateva orase din Transilvania. Trece de superficialitatea cu care se abordeaza in general tematica relatiilor inter entice si incearca sa faca cunoscut ‘publicului larg (si majoritar)’ sentimentele (si resentimentele), aspiratiile si asteptarile tinerilor maghiari.

Este cu atat mai mult de laudat demersul cu cat reuseste, intr-o oarecare masura, sa puna pe tapet o chestiune care ramane inca foarte sensibila din prisma istoriei mai vechi, dar si mai recente, si anume aceea a autonomiei regiunii locuite de secui. Lanseaza aceasta idee in eter cu o naturalete care doreste sa ‘dezarmeze’ vechile stereotipuriri.

Din pacate, ca structura de abordare a tematicii privind relatiile maghiarilor din Romania cu populatia majoritara, dar si pe cea a autonomiei, autorul omite un aspect esential: prezenta unei terte parti, si anume a Ungariei sau, ca sa fiu mai exact, a oamenilor politici unguri. Autorul prefera sa plaseze rolul si scopul politicienilor maghiari din Ungaria – in cadrul mai larg al subiectelor amintite mai sus – undeva in aria ‘normala’, a interesului acestora fata de minoritatea maghiara si a conservarii identitatii acestora in Romania de astazi.

Este o abordare un pic cam simplista, fara a vrea sa fiu in nici un fel rautacios sau nepoliticos fata de autorul articolului. Tema autonomiei este folosita adesea de politicienii unguri nu numai ca munitie politica, dar si in context mai larg, istoric si care priveste schimbarile de frontiere de dupa Primul Razboi Mondial. Sa nu ne ascundem dupa deget: de la Budapesta, o posibila autonomie a minoritatii maghiare din Romania este vazuta (alaturi de cea a maghiarilor din Voievodina, Slovacia si Ucraina Transcarpatica) ca un remediu fata de schimbarile teritoriale amintite mai sus. In Ungaria, orice demers in sensul autonomiei teritoriale a maghiarilor din tarile vecine va fi privit si simtit ca o reparatie a ceea ce inca este calificata drept o nedreptate facuta natiunii maghiare. Asadar, a citi ceea ce se scrie pe blog cum ca autonomia nu inseamna o viitoare ’separare’ si ca populatia din secuime nu ar dori independenta, inseamna a privi doar o parte al unui demers un pic mai complex.

Despre cum privesc politicienii de la Budapeste autonomia din secuime, s-ar putea scrie mult mai mult, insa sunt relevante discursurile acestora atunci cand ajung cu diverse ocazii in HarCov. Stiu ca pe blog Solyom este aparat, insa iata ca Budapest Times a sesizat la vizitele lui o latura usor provocatoare, care nu tine deloc seama de sensibilitatile statului in care se deplaseaza.

Exemplele sunt numeroase in sensul acesta. Nu o sa il mai mentionez pe Viktor Orban care nu este un politician de mana a 2a in Ungaria, cum au fost Vadim sau Funar in Romania, ci face parte din primul rand al scenei politice din tara vecina. Despre multele lui declaratii, luari de pozitii nu mai are rost sa amintim.

Capii UDMR, chiar si cei din aripa moderata, stau alaturi de politicienii de la Budapesta fara a schita absolut nici un gest atunci cand acestia fac declaratii de condamnare a Trianonului, cand vorbesc de nedreptati facute prin redesenarea frontierelor samd. Sunt totusi declaratii care nu tin in nici un chip seama de legile, Constitutia tarii in care sunt prezenti atunci cand tin aceste discursuri. Fara a aminti ca politicienii UDMR sunt totusi membrii ai Parlamentului Romaniei si ar trebui, macar formal, sa ia o anumita atitudine. De domnii Sogor si Tokes nu mai are rost sa mentionam. Discursul domniilor lor este profund ancorat in distorsionarea realitatii si intr-o autovictimizare dusa pana la ridicol, care din pacate face mult rau relatiilor dintre romani si maghiari.

Este de domeniul evidentei ca Ungaria este si va fi parte (intr-un fel sau altul) la orice discutie privind o posibila autonomie teritoriala a zonei din secuime. Ungaria va incuraja puternic orice progres in sensul unei autonomii cat mai largi a secuimii si care sa mearga pana la independenta. Solutiile pe care politicienii unguri le-au sugerat cu cateva ocazii, a fost independenta HarCovului si un ’statut special’ al maghiarilor din orasele si localitatile care se gasesc intre zona secuimii si Ungaria (care sa creeze un mult dorit ’cordon de legatura’). Toate aceste chestiuni au fost si sunt repetate deschis si fara nicio retinere din considerente morale sau legale.

De fapt, toti liderii politici UDMR, prin omisiunea de a condamna|rectifica|se delimita de declaratiile politicienilor de la Budapesta, se plaseaza pe pozitii care nu mai necesita nicio clarificare. Mai mult, marea lor majoritate repeta o mare parte din ideile politicienilor din Ungaria. Sa fim seriosi, in afara de acest blog (care ramane un jurnal privat), nu exista o atitudine, luare de pozitie, gest sau actiune care sa delimiteze o politicia udemerista ale carei contururi sa nu se contopeasca cu bazinul de idei generat de la Budapesta. Din contra, marea majoritate a policienilor UDMR se asociaza, si la nivel de imagine si de discurs, cu oamenii politici din Ungaria (scurtele exceptii tin de mici lupte electorale, fara relevanta).