vineri, 22 mai 2009

O zi cu Guvernul Boc

Ministerul Abramburit al Educaţiei greşeşte, din nou, subiectele la teză. Subiectele, scrise incorect din punct de vedere gramatical, sunt, din fericire, transmise copiilor corect, dar nu peste tot. Abramburica brambureşte în campanie. Era la un bal al pensionarilor şi la o slujbă bisericească la Bistriţa Năsăud.

Pe Boc şi Pogea, plini de avânt electoral, i-a apucat garantatul creditelor ipotecare. Ceea ce face să crească artificial preţurile. Peste două luni, că până atunci se gândesc eroii noştri cum să bage gogoaşa asta imobiliară, o să vedem că de fapt nu se poate implementa din cine ştie ce motive. În loc să lase piaţa imobiliară în pace să se aşeze unde-i e locul, Pogea s-a hotărât că e bine să intervină şi s-o distorsioneze.

Pogea, dacă reuşeşte să pună şi această năzbâtie în practică, începe o criză subprime, pe banii contribuabililor. Şi mai reuşeşte să vândă supraevaluate casele ANL, repede, ca să facă rost de bani peşin pentru următoarea năzbâtie.

Se recunoaşte că măsura se adresează celor care nu se califică la credit. Populism iresponsabil. Pogea a învăţat să copieze. Copiază începutul viitoarei crize prin care o să treacă România. Mai bine ar copia nişte măsuri anticriză pentru criza asta pe care o are în păstorire.

Ministerul Sănătăţii pune pacientul să-şi plătească o parte din dramele care se petrec cu el prin spital şi spionează medicii să nu ia şpagă. Ok, dacă-mi plătesc apendicita de ce nu se scade procentul din impozitele mele care se duc spre acest minister? Şi facem pariu că spionii lui Bazac o să ia şpagă de la doctori ca să nu-i pârască.

Sindicatele din energie fac grevă pentru că instituţiile din domeniu n-au bugetele aprobate pe acest an. La sfârşitul lui mai. Pentru că Videanu şi neobositul Pogea nu le-au semnat. Videanu e la Moscova să renegocieze preţul la gaze cu Gazprom. În momentul când Rusia trage în noi cu tot ce are. Sindicaliştii spun că se ia lumina.

Elena Udrea dă interviuri la televizunea bisericoasă Trinitas şi promovează turismul religios şi turismul de urmărire a animalelor mari din pădurile patriei. De ce nu şi animalele foarte mici? Parcă văd sute de nemţi stând pe vine lângă muşuroaiele de furnici de-a lungul şi de-a latul câmpurilor nelucrate ale frumoasei noastre ţărişoare.


REALITATEA.NET - Elena Udrea vrea să promoveze turismul religos

Şi are dreptate, în România orice vis e posibil dar nu se materializează.

Un alt urmărit de DNA pentru furt din banii de la UE a fost înscăunat la Mureş ca şef la APIA.

Când credeam că nimic nu se mai poate întâmpla, Emil Boc loveşte necruţător şi o detronează pe Madam Udrea.

"Emil Boc: -Yes, but you know, aviara gripa...
Risto Meskus: -I'm very healthy!
". Bietul om.



Ce-mi place Guvernul României.



PS Fostul şef al Jandarmeriei, Lucian Pahonţu, actualmente şef la SPP, şi-a pus subordonatul să "îmbunătăţească" nişte tablouri de patrimoniu, peste voinţa acestuia, prin ordin. Că nu-i era satisfăcut simţul estetic. De când are Jandarmeria pictori în dotare? Ăsta nu intră în patrimoniul lui Boc, dar merită adus şi el în panoplia unei singure zi trăite în România.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Abramburica a ajuns cum era la un moment Oparescu, cu patru functii, cand ea nu e in stare nici macar de una. Ce sa-i faci, asta e, cred ca o "aviara gripa" prin parlament si guvern ar aduce un mare serviciu tarii.

Pongo spunea...

Sa "imbunatatesti" o pictura existenta este o dovada de maxima imbecilitate. Nu ar fi nicio problema, daca autorul nu era o persoana cu functie de conducere care se presupune ca are un IQ peste medie. Faptul ca nu se comenteaza incidentul cu ceva mai mult interes arata din pacate ca personajul chiar are un IQ peste medie si probabil este pus bine la locul lui. Incep sa ma intreb ce cautam noi in Europa?