Money for nothing

În palavrele de ieri m-am întrebat, retoric, care sunt resursele naturale aflate încă în proprietatea Statului român. Am mai avea nevoie, noi cetăţenii, de o listă a tuturor redevenţelor pe care Statul le încasează din exploatarea resurselor.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie, 25 de procente din banii din redevenţele actuale şi cele viitoare intră într-un fond de investiţii selectat după criterii de eficienţă probate pe o perioadă suficientă de timp. Există în lumea asta astfel de fonduri. O entitate externă României. Totul transparent, cu sumele care au intrat, de unde provin, în ce sunt investiţi banii. Cu interzicerea investiţiilor în afaceri care se bazează pe resurse neregenerabile.

În fiecare an fondul plăteşte dividende tuturor cetăţenilor români în viaţă la o dată anume.

În felul acesta atingem următoarele scopuri. Toată lumea se simte proprietară pe o parte din România, creştem coeziunea socială. Guvernul nu-şi mai poate permite afaceri ca Petrom, Rompetrol, Sterling şi câte şi mai câte de mai mică anvergură pe care nu le cunoaştem. Cetăţenii sunt cointeresaţi să verifice fiecare pas al oficialităţilor. Lăsăm generaţiilor viitoare ceva din ceea ce consumăm. Asigurăm o sursă de venit tuturor cetăţenilor. Acţiunea se poate extinde la proprietăţile comunale, orăşeneşti.

Pare comunistă şi irealizabilă ideea. A fost pusă în practică de statul Alaska. În 2008 s-au plătit câte 3269 de dolari cetăţenilor eligibili.