Pisica lui Schrödinger şi resursele naturale

De fiecare dată când aflăm, cu mare întârziere, că o parte din resursele naturale ale României au dispărut spre o destinaţie privată începem să ne dăm de ceasul morţii, facem o comisie parlamentară, aburim situaţia şi totul rămâne cum s-a stabilit la început. Cu Roşia Montană suntem în perioada de aburire ca şi cu Marea Neagră.

Schrödinger a propus un experiment. Se ia o cutie în care nu putem să vedem. Se introduce o pisică, o cantitate de material radioactiv astfel încât să avem o probabilitate semnificativă ca măcar un atom să se dezintegreze într-o oră, un contor Geiger care să sesizeze posibila dezintegrare. La acesta din urmă este legat un dispozitiv care se declanşează când e sesizată dezintegrarea şi acest ultim dispozitiv ucide pisica. Cu ciocanul, cu o injecţie letală, în funcţie de preferinţe. Experimentul e pur teoretic, iubitorii de animale să stea liniştiţi. După o oră se pune întrebarea, în ce stadiu e pisica? Vie sau moartă? În mecanica cuantică e în ambele stări dar nu ăsta e subiectul. În realitate e fie vie, fie moartă dar nu putem afla decât dacă deschidem cutia.

Nu aşa se petrece şi în cazul resurselor naturale, când presa sau interesele politice deschid cutia vedem că sunt pierdute, totdeauna. Pisica, în acest caz, e totdeauna moartă sau agonizează fără putinţă s-o salvăm. Probabilitatea să moară e unu. Evenimentul e sigur. N-ar trebui ca noi să avem o listă cu toate proprietăţile României, publică, să ştim şi noi ce pisici mai avem, în ce stadiu sunt şi în ce cutie vrea Guvernul să le bage?