joi, 16 iulie 2009

Starea naţiunii

Care sunt nevoile de bază ale populaţiei. Hrană. Aproape toată din import. Deşi suntem capabili să hrănim cel puţin dublul populaţiei. Avem teren arabil dublu pe cap de locuitor faţă de media mondială. Stă pârloagă. Apă, rezervele noastre sunt suficiente dar din nefericire poluate într-o proporţie mult prea mare. Aer, suprafaţa despădurită creşte constant fără contramăsuri.

Securitate. La nivel naţional suntem membri NATO. Aici am reuşit. Dar siguranţa locului de muncă? Aici nu stăm aşa bine şi o să stăm şi mai rău. Securitatea personală. Se înrăutăţeşte, vezi numărul de accidente auto, sistemul medical sau creşterea infracţionalităţii. Securitate financiară. Cine poate spune că financiar este sigur. O minoritate infimă.

Încrederea. În reuşita personală, foarte scăzută prin mijloace morale. Încrederea în alţii, foarte scăzută, atomizarea populaţiei e evidentă, în sistemul România, se apropie de zero, 78 din populaţie crede că mergem într-o direcţie greşită. În clasa politică. În sistemul juridic. Nu comentez.

Ce putem face? De unde să începem? Cred că primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoaşterea că problema există.

Suntem o naţiune care se dezintegrează, criza a scos toate tarele noastre la suprafaţă, suntem la un pas de mişcări sociale, nu ne putem baza pe clasa politică pentru a ne da un sens. Care-i pasul următor?

Împărţirea unei probleme mari în probleme mai mici. Ar trebui o listă deschisă cu problemele fundamentale ale României.

Eu o spun pe prima. Revizuirea Constituţiei. S-a ajuns ca separarea puterilor în Stat să nu funcţioneze. Justiţia dă salarii, Parlamentul judecă, Guvernul dă legi. Curtea Constituţională dă soluţii particulare dar şi hotărârile ei sunt luate în derâdere de Justiţie.

47 de comentarii:

bgoodforyou spunea...

Noi propunem, dar cine sa faca? Una din probleme ca vorbim prea mult si facem prea putin.
Plus ca nu e treaba noastra sa facem. Noi ne facem treaba noastra, sunt altii platiti sa faca alte treburi. Dar ei nu si-le fac.

Dan Selaru spunea...

Tocmai pentru ca ei nu-si fac treaba trebuie s-o facem noi. Nu mai astept nimic de la oricare "ei". Trebuie sa incepem de undeva, sa stam sa ne tanguim si sa injuram e usor. Acum nu comenteaza nimeni, daca ziceam de Ridzi erau 30 de comentarii. Asta e dovada faptilui ca nu din cauza lor nu iesim din groapa ci din cauza noastra. Tot timpul altii trebuie sa rezolve.

Pongo spunea...

Rezolvarea problemei proprietatii la tara (determinarea proprietatii fiecarui taran in cadrul tarlalei). Cine a vrut vreodata sa cumpere un teren mai mare pe care sa faca ceva stie ce spun.

Dan Selaru spunea...

Merci, primul lucru constructiv.

Radu spunea...

O sugestie pe care am facut-o acum jumatate de an si pe blogul lui Doc: constituirea unui grup de lucru pentru redactarea unui proiect de Constitutie in regim colaborativ (contributori, review-eri, readers feedback). Ar fi, zic eu, un proiect instructive pentru toti cei implicati, in special pentru cititori. Rezultatul ar fi probabil mult mai reusit decat actuala Constitutie.
Grupul initial de lucru ar urma sa se ocupe de obtinerea /intretinerea infrastructurii si ar oferi/atrage si lotul intial de contributori si revieweri. Alti constributori ar urma sa fie pe parcurs atrasi in baza unui set de reguli stabilite in prealabil. Proababil ca ar putea fi atrase intr-o astfel de initiativa si cateva ONG-uri, precum si anumite personalitati si s-ar putea obtine si finantare europeana.
Ca observatie: cel putin pana se ajunge la o forma apropiata de final orice implicare a politicului ar fi o garantie a esecului.

Dan Selaru spunea...

Care sunt specialistii in domeniu? Habar n-am.

Ionut spunea...

Dan - "Eu o spun pe prima. Revizuirea Constituţiei."

Au spus-o si altii. Numai ca erau din categoria "ei" si prin definitie nu se pune.
Si putem continua aici, aici samd.

Pilgrim spunea...

Frate, eu cred că ai enunţat deja problema (te citez: "nu ne putem baza pe clasa politică pentru a ne da un sens").
În materie de societate nu sunt posibile decât două feluri de schimbări democratice ( citeşte paşnice): alea dorite de clasa politică actuala şi alea dorite de cei care î-şi doresc să-i schimbe pe cei care nu schimbă nimic.
Restul este tăcerea mieilor. Deşi numai un român putea inventa expresia "Mielul Turbat" eu încă n-am văzut unul.

Dan Selaru spunea...

Ionut, orice solutie e buna. Avem o varianta de constitutie, o strategie de dezvoltare durabila, un sistem sanitar. As mai lua de la Basescu aia cu educatia fara sa ma iau dupa tinichigeriile lui.

bgoodforyou spunea...

1 loc de parcare pentru fiecare apartament. Un fel de recensamant. Facut de fiecare asociatie de proprietari. Distributie pe baza bunului simt: prioritate au masinile inscrise pe adresele respective. Cine nu are masina poate renunta la loc, dar il va primi inapoi cand va avea. Distribuit prin tragere la sorti in caz de conflict. Sa nu mai existe parcare de la Primaria de sector sau de la cea Generala. Da, nu sunt de ajuns , dar vom sti CATE nu sunt si vom putea lua masuri pentru acestea.

Sa construim apeducte. Apa noastra este deja la inaltime. Trebuie doar sa o captam si sa o distribuim catre campii. Agricultura fara irigatii nu exista (eu am ideea, dar nu am puterea sa o pun in aplicare: avem nevoie de sprijinul Guvernului si al unui investitor. Se baga cineva?)

Ionut spunea...

Pai Dane, puncte de plecare, dupa cum vezi, sint. Ideea este ca in loc sa fie folosite se discuta despre tinichigerii. A cui o fi vina aici - nu stiu.

Dan Selaru spunea...

Hai sa mai gasim. Sa facem o lista, completa daca se poate. Si sa promovam pana la invinetire. Intre tinichele si programe numai primele fac audienta.

O lege electorala cu uninominal pe bune. Fara prag electoral pentru partide.

O lege a descentra;izarii, nu prostiile lui Boc.

bogyta spunea...

Salut,
Am si eu o propunere. Eu as incerca sa aduc romanii plecat din tara sa le dau functii de conducere ( si aici nu ma refer la cei plecat in constructii sau mai stiu eu ce, desi si ei ar trebui incurajati as vina in tara sa isi faca meseria la noi, pentru ca sigur au deprins alte metode de munca si alta constiinta a muncii)
Oamenii nostri capabile pe care ni i-au recrutat marile corporatii si acum produc pentru respectivele firme, ar trebui cumva adusi inapoi pentru ca dupa ce au muncit 3-4 ani acolo pot veni inapoi sa invete pe altii ce si cum ar trebui facut, pentru ca noi vrem sa muncim, vrem sa facem lucruri, numai ca nu prea nu stim cum.
Cum imi spune mie un profesor de facultate, noi nici macar sa facem greva nu stim, dapoi sa ne apucam si de lucruri serioase.

Tino spunea...

1. Tehnocrati in toate posturile din ministere. De la secretarii de stat in jos. Cu examen pe post. Raspundere manageriala pentru strategiile aplicate.

2. Managementul administratiilor locale. Alegem primaru' ca pe...primar, insa un manager de meserie, un bun manager, face toti banii. Indiferent cat ar fi salariul lui cred ca e mai mic decat pierderile generate la buget de "incompetenta" edililor.

PS: Ma mai gandesc....

Dan Selaru spunea...

Ceva de genul. Un necesar de specialisti pe fiecare domeniu si o lista de potentiali profesionisti romani din domeniu plus o ofera "de nerefuzat". Ok. Misto.

Dan Selaru spunea...

O lista, in fiecare localitate, a necesitatilor. Fiecare primar are datoria de a rezolva prioritar ce este pe lista.

bgoodforyou spunea...

Poti sa ai armate de specialisti, in momentul in care cel care ARE PUTEREA DECIZIEI e imbecil, totul tinde la 0.

Dan Selaru spunea...

Nu neaparat. Omul da o directie iar specialistii o pun in practica.

Tino spunea...

Primaru' vine cu un program. Poate se semneaza si un memorandum care contine programul. Are specialistii care il pun in aplicare, el doar ii urmareste sa isi faca treaba. El raspunde pentru indeplinirea/neindeplinirea programului. SPecialistii pentru CUM s-a derulat actiunea de indeplinire. Imi mentin parerea ca ar fi muuult mai profitabil bugetelor locale.
Asa cum a spus si Dan, se pot face niste liste cu prioritatile din fiecare localitate.

Dan Selaru spunea...

Ar trebui o viziune economica. Bogdane? Una umana nu radicala.

Tino spunea...

Aici nu ma bag. Sunt inginer, privirea atesta......dar atat

some_joe spunea...

La cat de mare e gradul de nemultumire al romanilor nici nu ar fi de mirare ca lista cu probleme poate continua la nesfarsit. Si probleme noi vor aparea si de acum inainte.
Cum faci insa sa nu ramana la nivelul de frustari individuale? Care e calea prin care care problemele se identifica, dar apoi se si rezolva?
Ce facem fiecare dintre noi pentru a modifica realitatea care deranjeaza? Ce facem cu totii?
E de ajuns cat si cum ne manisfestam pentru a misca lucrurile sau e nevoie de mai mult, de altceva?

Dan Selaru spunea...

E nevoie de altceva. E nevoie sa spunem clar. Asta vrem. Si sa urmarim daca se intampla sau nu. Asa sa spunem ca nu e bine e simplu. Ce nu e bine? Ridicam din umeri. Asa dam cu docomentul in capul guvernantului.

Dan Selaru spunea...

Uite si noul http://standard.money.ro/articol_103138/patronii_si_au_pierdut_rabdarea_si_au_scris_singuri_noul_cod_fiscal.html.

om mic spunea...

neincrederea cronica a romanilor fata de orice. politica, justitie, sanatate, invatamant, politie si asa mai departe. de unde si necesitatea de a fi "mai special" oferind spaga.

lipsa de comunicare a romanilor intre ei.
ai o problema ?? completeaza un chestionar.

B spunea...

Ati luat-o razna oameni buni. Orice om politic la noi intra in politica pentru a se imbogatii, scurt si f simplu. Ce nevoie are el de tehnocrati cand trebuie sa dea posturi la familie si la cei care l-au sustinut in campanie? Sigura metoda este sa eliminam din functiile statului cat mai mult sa le privatizam si sa aplicam principiile pietei 'libere' de concurenta. Momentan nu avem piata libera pentru ca statul o distorsioneaza. Cum poate sa fie concurenta in sectorul bancar american de exemplu cand statul sprijina bancile mari. Bancile mici ori dau faliment ori se consolideaza pentru a putea fi eligibile la ajutorul de stat. Cineva pe un forum a dat exemplul statului Alaska care are un nivel de taxare mic, unde serviciile publice sunt prestate contra cost de cetateni (exemplu dezapezirea) si fiecare contribuie cu o suma fix pt acel serviciu si toti stiu pt ce platesc. Nu exista un impozit pe dezapezire careia sa ii corespunda cheltuieli de licitatie publica pt dezapezire, nu tu manager care sa biciuie un indian care sa conduca camionul specializat pentru dezapezire, nu tu leasing la camion, tu nu contabil care sa faca plati la firma de leasing, nu tu actiuni la compania care ar presta acel serviciu, nu tu profit distribuit la actionarii acelei companii etc. Practic un 'cetatean' pune lama pe jeep, dezapezeste si apoi primeste o suma de bani sa acopere benzina si ii mai ramana de un hamburger.

Dan Selaru spunea...

B Aprob pozitiv, problema e ca ne trebuie o chestie mult mai larga economic. Lasa ca vedem noi cu clasa politica. Mai un vigilante, mai o lovitura de Stat. Glumesc. :-)

Tino spunea...

B, e adevarat ca nepotismul, la noi, e aproape obligatoriu. Hai sa externalizam atunci.

some_joe spunea...

Avem o situatie curenta despre care avem o impresie deloc placuta.
Avem vise, idealuri, exemple despre o realitate la care speram, de care sa putem fi mandri.
Avem o clasa conducatoare de care nu ne simtim reprezentati.
Avem (suntem) chibiti care despica actiunile conducatorilor jucatori, fiecare pe felia lui, dupa capacitati si interese, de cele mai multe ori haiduci singuratici, arareori alaturati pentru scurte momente in actiuni convergente.

Avem pe undeva o samanta a acelui altceva, acel ce si cum care ne poate stimula cerintele si coaliza eforturile, transformandu-le dintr-o ploaie aiurita de sageti berce inspre actiuni de efect?

Dan Selaru spunea...

Ca rabbi, si tu ai dreptate.

tzuptzup spunea...

1. Greva fiscala (pica Guvern, pica Parlament, pica tot...)
2. Pentru evitarea colapsului, "outsourcing politic", adica vor fi angajati politicieni din afara tarii, fara apucaturi mioritice.
3. Nici un roman nu va putea accede la functii de stat in urmatorii 20 de ani, confirm noii Constitutii sau proclamatii populare, mai degraba.
4. Daca nu merge, ne intoarcem la pasul 1 si inchidem lumina.

Dan Selaru spunea...

Si cine palaria mea vine la noi sa preia dezastrul. Mai curand consiliu monetar ca la bulgari.

B spunea...

Dan, lipsa consiliului monetar ne-a ferit de falimentul statelor baltice pe 3 Ianuaria 2008 cand BNR a oprit declinul monedei cateva zile mai tarziu la 4.32. A avea moneda variabila ajuta echilibrarea dezechilibrelor economice pe care guvernul nu a catadicsit sa le rezolve cand a favorizat numai consumul rapid pe datorie pentru ca de acolo ieseau comisioanele cele mai mari. Sa aduci firme de productie cu planuri pe 15 ani si marja de profit de 5% implica comisioane f mici, iar ei trebuiau sa cumpere la beizadea apartament de burlac si ferrari atunci nu peste x ani.

Tino, daca externatlizarea e asa de buna de ce multe companii care au externalizat incep sa internalizeze? Pt ca de multe ori firmele catre care au externalizat trebuie sa faca profit, au o intrega clica de manageri, managerasi, subdirectori, contabilitatea etc care biciuiesc amaratul care chiar munceste si ajung la concluzia ca daca internalizeaza acel job o sa iasa mai ieftin si vor avea parte de o calitate mai buna chiar si daca firma catre care au externalizat e din india etc.

Dan Selaru spunea...

Aia aveau consiliu monetar?

Tino spunea...

B, deci din punctul tau de vedere nu avem solutii, nu?

Dan Selaru spunea...

Pentru orice existasolutii, totul e sa le gasesti. Dar daca nu le cauti sigur nu gasesti nimic.

ITist spunea...

"Suntem o naţiune care se dezintegrează"
Sa nu exageram. O natiune se dezintegreaza cind sint miscari separatiste sau razboi civil. Pina acolo e departe. Ca multe merg bolovan in jos sint de acord, dar nu ca se dezintegreaza.

"Eu o spun pe prima. Revizuirea Constituţiei. S-a ajuns ca separarea puterilor în Stat să nu funcţioneze. Justiţia dă salarii, Parlamentul judecă, Guvernul dă legi. Curtea Constituţională dă soluţii particulare dar şi hotărârile ei sunt luate în derâdere de Justiţie."
Sa nu facem propuneri in acelasi stil ca si ce criticam. Nu oamenii simpli ca noi propun o noua Constitutie, cum nu patronii sint cei care trebuie sa faca Codul Fiscal. Ai auzit ce le-a spus Obama africanilor acum citeva zile? Ceva de genul ca "Africa nu are nevoie de lideri puternici ci de institutii puternice". In mod absolut similar trebuie sa vedem si in RO institutii puternice, ce trebuie facute de specialistii din interior, nu lumea de pe strada (da, sint convins ca acestia exista, doar ca nu ei au puterea in institutia respectiva).
Problema e ca in RO toti gindesc, toti au idei si propuneri, si nimeni nu-si asuma curajul sa puna in practica masuri nepopulare si impotriva curentului actual. Un exemplu simplu: nimeni in presa am impresia nu are curajul sa cenzureze sau sa taie comentariile aiurea. De acolo trebuie inceput, pt. fiecare institutie in parte, iar incalcarile de reguli sa fie pedepsite dupa cum zice legea sau regulamentulinstitutiei nu iertate sau aminate la sfintu asteapta. Tot ce se intimpla este lipsa de fermitate la toate nivelele prin institutii voit slabite si atacate permanent. Daca institutiiile statului si-ar face treaba cum ar mai putea unii fi smecheri?

Anonim spunea...

Doar despre ce stiu : restructurarea invatamantului superior care produce "specialisti" in numar si specializari de care societatea si economia nu are/va avea nevoie. Totodata suntem tara in care avem 10 profesori universitari si 3 asistenti + 1 preparator pentru o disciplina. Este absurd, neeconomic si distructiv.

Dan Selaru spunea...

Am preluat propunerea lui Basescu. Nu cred ca sunt eu in masura sa schimb Constitutia. Doar ca trebuie schimbata.

Cu invatamantul e nasol. La noi nu mai exista viitor.

B spunea...

Dan, daca statele baltice nu aveau consiliu monetar moneda lor era pegged to euro adica varia intr-o marja f ingusta de +-2% ceea ce inseamna tot consiliu monetar sau aproape.
Acum dupa 6 luni de chin se gandesc tot mai serios sa isi devalorizeze moneda, BNR a rezolvat aceasta problema scurt intr-o saptamana lasand leul sa se devalorizeze si apoi s-a speriat cat de drastic s-a micsorat deficitul de cont curent si comercial asa ca a pompat la lei in economie prin repo si cand a vazut ca min. de finante absoarbe tot a mai lasat si dobanda jos doar doar ajung si ceva faramite la privati.

tino, solutii exista eu doar criticam ce s-a postat. Sunt o groaza de oameni care depind de veniturile din adminstratia publica si mai ales spagile si mitele care curg dinspre varf spre baza. Daca mai multi oameni ar avea avere care s-ar traduce prin mai mult decat apartamentul ceausist mostenit de la bunica care acum genereaza chirie din ce in ce mai mica atunci poate ca unii dintre noi ar putea sa se dedice unei cariere de functionar public in slujba concetatenilor fara sa se intrebe 'eu maine ce pun pe masa la sotie si copii?'. Dar in Romania toti vor sa se imbogateasca pentru ca s-au saturat sa se tot sacrifice anii 50-60 sa platim datoriile de razboi la rusi, anii '90 sa imbogatim esalonul 2 comunist sa devina patroni ca noi nu ne vindem tara o dam celor cu ochi albastrii. Practic, orice roman incearca sa faca avere ca sa nu aiba parte de lipsurile parintilor si bunicilor , acel ('american dream') unii la privat prin munca 2x din cauza unor manageri romani de zero lei altii prin furt la stat prin comisione si peschesuri ('romanian style') devenind astfel santajabili. Cu cine sa faci reforme? Eu i-am propus lui Dan sa candideze el daca vrea sa schimbe ceva, el m-a trimis elegant la plimbare. Nu il condamn, eu nu m-as baga. Dar daca noi nu, atunci cine, esalonul 3 cu sira lipita de spinare al actualelor partide politice? Pai astia sunt mai rapace decat cei vechi...

Dan Selaru spunea...

B te contrazic. Am fost azi la Guvern. Cu mai multi datatori cu parerea. Si am gasit in Andreea Vass un om, cu cata influenta nu stiu, care chiar asculta "vocea poporului". Si incearca sa promoveze o HG, pitoresca, minora la o prima vedere, pornita de la cetateni si care poate face mult bine in timp. Am fost 6 oameni care vorbeau, inclusiv ea, exact cum vorbim noi. Ca doi oameni normali carora le pasa de tara. Si am tot vazut oficialitati si oameni ca sa discern sinceritatea.

Anonim spunea...

faina discutie. cred ca exista patru niveluri:

- individual - sa acceptam ca schimbarea pleaca de la noi in primul rand
- structural - sa ne transformam institutiile
- cultural - sa ne transformam mentalitatile
- relational - sa transformam relatiile dintre noi

plus sa ne cream viziuni comune pentru comunitati si tara ca intreg, ceva pentru care sa lucram impreuna.

in rest, idei am mai scris in doua articole mai vechi (nu e 'spam' ci o perspectiva dinspre studii de pace si conflicte):
- http://blogsipace.wordpress.com/2007/07/15/prima-zi-din-restul-vietii-mele/
- http://blogsipace.wordpress.com/2007/07/15/pace-pentru-romania/

ganduri bune!

bgoodforyou spunea...

1. Exista in sistem si multe lichele caragialesti.

2. Exista si oameni super-ok ca pregatire si atitudine.

3. Este promovat in media stilul "nasol" pentru ca acesta provoaca niste controverse si face audienta care aduce bani.

4. Binele nu este promovat mai deloc, dar daca suntem foarte atenti vedem ca se face cate ceva in tara: de ex, s-au mai asfaltat niste sosele.

5. Ce-ar fi sa incercam sa ne unim intr-un grup, ne intalnim (pe net sau intr-un parc) pentru dezbatere si propuneri ? Sunt convins ca fiecare poate aduce ceva bun la proiect.

Dan Selaru spunea...

Se poate, sunt convins ca se poate.

Anonim spunea...

Idei bune se pot gasi. Exista.
Nu asta e problema, problema sunt oamenii, adica romanii.
Mentalitate, educatie, stii despre ce vorbesc.
Parerea mea e ca aproape orice masura pozitiva va fi sabotata aproape instantaneu de romani, fie ca sunt ei in guvern, tzarani sau oraseni de rand.
Ca sa schimbam ceva, trebuie sa schimbam oamenii si asta cere timp si EDUCATIE.
Aici cred ca trebuie insistat pentru ca (si) prin educatie tanarul intelege de ce e mai bine pt el sa nu arunce o hartie pe jos, sa respecte legea, ce e aia o afacere, ce-s alea impozite si de ce e bine sa le platesti etc...
Asta se va face in timp, dar primul lucru care ar trebui facut e schimbarea sistemului de invatamant care are tendinta din ce in ce mai puternica de a scoate turne de tineri care sa gandeasca cat mai putin si pe cat posibil de bolnavi ( vezi orele de sport ).
Aici: viziune ( programe scolare schimbate, metode de invatamant TOTAL schimbate, eliminarea invatamantului obligatoriu )
PS: nu am vazut un parinte sau profesor in greva cerand schimbarea metodelor de predare sau a programelor incarcate.
Concluzie: deocamdata romanii nu vor schimbare, cel putin inca nu s-a atins acea masa critica, deci as zice ca astfel de initiative de SCHIMBARE a tarii ar trebui sa astepte pt ca romanii deocamdata nu vor sa se schimbe.

Dan Selaru spunea...

Cand am scris impotriva sistemului de invatamant si am propus copierea celui din Finlanda mult mai vocational erau gata sa ma decapiteze. Dar acolo e buba.

social spunea...

Am putea face oare o institutie de control ?