vineri, 19 februarie 2010

Avertismente

"Ştiu că nu sunt primul care decide că s-a săturat. A existat mereu un mit că oamenii au încetat să mai moară pentru libertate în această ţară, iar acest lucru nu este limitat la afroamericani şi imigranţii săraci. Ştiu că au fost mulţi alţii înaintea mea şi că vor mai fi mulţi alţii. Dar ştiu şi că dacă nu mi-aş adăuga trupul la această numărătoare, nimic nu se va schimba. Aleg să nu mă mai uit peste umăr la "big brother" în timp ce el îmi devorează carcasa, aleg să nu ignor ce se întâmplă în jurul meu...m-am săturat.

Nu pot decât să sper că numărul acestor oameni va deveni rapid prea mare pentru a fi ignorat, că zombii americani se vor trezi şi se vor revolta. Din nefericire, cu toate că mi-am petrecut întreaga viaţă crezând că nu este aşa, violenţa nu numai că este răspunsul, este singurul răspuns.

Sunt în sfârşit gata să pun capăt acestei nebunii. Ei bine, domnule Big Brother, omule de la Fisc, hai să încercăm ceva diferit. Ia carnea mea şi dormi liniştit".
- de pe Realitatea

După care a furat un avion şi s-a prăbuşit cu el, voluntar, pe o clădire a IRS.

"In ceea ce priveste fiscalitatea din Romania, mai mult de jumatate dintre respondenti sustin ca au cheltuit 20% din venituri pe taxe si impozite, iar 22% au cheltuit intre 21 si 40% din venituri pe taxe. Totodata, un sfert dintre romani spun ca nu ar trebui sa plateasca impozite la stat, in timp ce doua treimi cred ca valoarea taxelor n-ar trebui sa depaseasca 10% din venitul lunar." - sondaj CURS

Nu se pune întrebarea însă dacă repondenţii se descurcă fără ajutorul Statului. Răspunsul îl dau eu. Nu se descurcă. Şi aşa se intră într-un cerc vicios. Nu mai vrem Stat dar, cel puţin în România, nu putem trăi fără el. Scăzând impozitele, sunt dispuşi cetăţenii să apeleze la servicii medicale private, la şcoli private?

Mai sunt capabile oficialităţile, de la noi sau de aiurea, să ţină situaţia sub control? Cât?

Hai că vine primăvara, ies urzicile, o scoatem noi la capăt. :-)

22 de comentarii:

Akhenaton spunea...

"Scăzând impozitele, sunt dispuşi cetăţenii să apeleze la servicii medicale private, la şcoli private?"

Dar aparatul de stat e pregatit pentru o astfel de "operatiune"?
Si nu uita ca la medic mergi cu spaguta, iar la spital cu medicamentele cumparate de la farmacia din colt, deci serviciul medical e cu "taxa"

Camil Stoenescu spunea...

cetatenii ar fi bucuros dispusi daca veniturile lor le-ar permite sau daca serviciile medicale private ar avea preturi rezonabile in raport cu salariul mediu. altfel...suntem in aer, dar nu ca americanul acela rebel

Flavian spunea...

Nu incerca sa transformi si aceasta discutie intr-una despre contributii la stat, pensionari si bugetari.

Omul ala nu asta discuta in scrisoarea de adio. Mai ales cand incheie astfel:

The communist creed: From each according to his ability, to each according to his need.

The capitalist creed: From each according to his gullibility, to each according to his greed.

Anonim spunea...

Colapsul societatilor complexe:

http://elizaphanian.blogspot.com/2008/02/collapse-of-complex-societies-joseph.html

Anonim spunea...

flavian, n-ai stii ce e aia naivitate nici daca ti-ar arata cineva verde in fata.

Doar socialistii se folosesc de creduli. Si tu..

Flavian spunea...

anonim - "Regulile comentariilor sunt aici...

Dan - ...încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment."

Dan Selaru spunea...

Fac un experiment, si vad ca desi n-am mai spus-o de mult calitatea se pastreaza.

Dan Selaru spunea...

@penultimul anonim got it :-), maine, poimaine.

Flavian spunea...

Si in cazul "experimentului" asta ce intampla cu libertatea de exprimare ?

...presa, ziarele permit comentariile ieşite din reguli pentru trafic. Se cred presă de calitate dar permit manelizarea comentariilor de frica scăderii traficului, nu au curajul de a se transforma în tabloid dar permit tabloidizarea sub scuza că "ăştia sunt cititorii". E ipocrit şi fals...

Cum puterea mea în spaţiul public se rezumă la moderarea comentariilor de pe acest blog nu pot decât să rămân consecvent...

parvan spunea...

Dan: Raspunsul tau e doar partial adevarat. Te contrazic cei plecati la munca afara (nu doar capsunari ci o o serie de alte categorii), te contrazice autoconsumul, te contrazic solutiile ad-hoc pentru accesul la invatamant, sanatate etc, te contrazic cei care incearca totusi sa faca afaceri fara sa aiba mana intinsa la stat, te contrazic cei care insista sa tina in picioare firme pentru profituri viitoare desi statul ii taxeaza drept mincinosi si evazionisti punandu-le forfetar, cei care incearca sa economiseasca stiind ca nu se pot baza pe ajutorul statului .... te contrazic multi.

De intrebarea: Va puteti descurca fara ajutorul statului? depinde viitorul pe termen mediu. De fapt nu de intrebare ci de distributia procentelor in cele tri variante:
DA; DA, daca nu-s impiedicat de stat; NU. .
Iar distributia depinde de cat de mult intelege statul varianta de mijloc, si de cat de repede intelege ca nu trebuie sa invrajbeasca pe cei ce zic DA cu cei ce zic NU, si de puterea de a explica/justifica SOLIDARITATEA celor ce zic DA cu cei ce zic NU.

Anonim spunea...

Oare ce sa aleg?
Proasta gestionare a banilor de catre stat sau lacomia firmelor?
Ar fi interesant de privatizat complet un oras. Dar absolut tot. Sa nu mai existe servicii publice. Totul sa fie in administrarea unor firme care bineinteles ca vor avea ca scop crearea de profit pentru actionari, si totul sa se plateasca pe factura. Stii ce platesti stii de ce beneficiezi.

Anonim spunea...

:)

Dan Selaru spunea...

Tocmai taie alocatiile copiilor in functie de salariul parintilor.

parvan spunea...

"contributivitate" curata si la alocatiile copiilor. :(

Constantin Gheorghe spunea...

Pritene, nu fă dintr-un sărman dus cu pluta, Dumnezeu să-l ierte! martir al luptei cu hainul stat. Băiatul era evazionist de meserie, din câte înţeleg, avea mai multe firme de IT, avea(a furat?) un avion privat, casă într-un cartier select. Avea soluţii să rezolve o problemă legală. El şi-a dat foc la casă şi s-a sinucis lipindu-se cu avionul de o clădire federală. Ţi se pare că nu avea pitici pe creier?
Sigur, pentru mulţi ideal ar fi impozitul zero. Dar atunci nu cumva costurile pentru gestionarea riscurilor întrec cu mult câştigul din neplata impozitului? Statul nu trebuie demonizat, trebuie raţionalizat. Şi asta nu se poate face cu indivizi duşi cu pluta...

parvan spunea...

C Gheorghe: si cand "rationalizarea" da semne de irationalitate cum ramane cu "gestionarea riscurilor"?

B spunea...

Constantin Gheorghe, ce-mi plac mie socialistii cat tine care asteapta mana divina sa vina si sa rationalizeze, omul providential, cum bine argumenta Bogdan Glavan pe blogul sau de curand. Statul e ineficient, nu exista rationalitate in modul in care acesta gestioneaza pentru ca nu are cine sa il corecteze. In domeniul privat daca nu iti place nu cumperi si ala da faliment, piata regleaza, la stat nu ai ce face decat sa emigrezi in alt stat dar altul nu pot sa pui in loc pt ca birocratia ce reprezinta statul nu se lasa urnita, schimbata etc... e atotsuficienta. La fel de atotsuficient e si socrul lui Geoana de la Eximbank sau pitzi aia care a taiat frunza la caini la fondul Proprietatea, care se compara la salarii cu managerii de fonduri de investitii din SUA.

Consonant spunea...

Eu cred ca avem o problema de optimizare dinamica cu mai multe variabile in care sunt cateva cazuri de posibile evolutie (care se pot exemplifica pe cateva tari mai reprezentative): echilibru in puncte mai mult sau mai putin optime, oscilatii in jurul unui astfel de punct, oscilatii intre cateva astfel de puncte, ... si, in fine, cu voia dumneavoastra ultimul pe lista, ceva manifestari haotice.

Astfel, problema poate isca discutii intre cei cu inclinatii mai umaniste, dar pentru cei cu formatie realista, ca sa nu zicem pentru specialisti in sisteme dinamice, nu este decat un exemplu.

Ceea ce ma mahneste este abordarea in maniera "ce alegeti: statul sau privatul?", care mi se pare a fi absurda (in termeni sociali, asta corespunde cazurilor extreme comunism sau anarhism, care sunt la fel de proaste). Nici una si nici alta: sa incercam sa fim intr-unul dintre cazurile de evolutie bune utilizand cu intelepciune ceva control.

Imi vei reprosa, probabil, ca nimeni nu stie ecuatiile, conditiile initiale si/sau la frontiera si, in plus, chiar daca le-ar sti, si atunci sunt probleme cu metodele de rezolvare, fie si numeric aproximative. Da, sunt de acord, dar mai exista si metode calitative iar, daca nu suntem multumiti nici cu acestea, facem si modele empirice (banuiesc ca baietii de la butoane cu modele empirice lucreaza) si uite asa "we keep in business".

Dan Selaru spunea...

Bine zici, asta e unica solutie, varianta empirica, faci o gramada de legi si dai drumul unei chestii cu agenti autonomi care interactioneaza. Dar este atat de complicat ca te apuca damblaua. Si atunci poti sa te pomenesti cu o chestie haotica de nu te vezi, si asta pentru ca sistemul prin care ai modelat clima sau relatiile interumane sau ca l-a apucat pe nu stiu ce nebun sa-si faca bomba nucleara. Dar mai bine de atat nu se poate. Cine n-a citit Fundatia lui Asimov poate crede ca stiinta e capabila de orice. Dar nu e. Intotdeauna apare cate un catar care strica totul. :-)

Camil Stoenescu spunea...

bun. discutia a ajuns acolo trebuia - la catarul stochastic ;)

Flavian spunea...

Eu am pierdut legatura discutiei cu bietul om satul de imbecilitatile sistemului si care s-a hotarat sa recurga la atragerea atentiei prin protestul suprem.

Am inteles in schimb ca in privinta moderarii si tacerea e un raspuns.

RaduBT spunea...

Violenta (sutul in dinti) e singurul dialog cu niste socialisti, asa e.

Cand rolul statului urca de la cateva procente la peste 50, cand ridica zeciuiala (10% - atat era acu 100 de ani cand s-au rasculat toti taranii) la peste 40-50-60% progresiv (ca sa aiba si gura lui Gheorghe ce manca - desi n-a produs nimic toata viata lui si doar pentru prostiile cu care isi intoxica cititorii ar trebui sa faca puscarie), uite cum unii se satura sa vada unde se va ajunge.

Pentru multi rezultatul este foarte clar, unii au trait sub comunism si inteleg altfel coruptia, minciuna, ipocrizia si crimele la care se va ajunge. In numele "binelui general" evident. Sub Ceausescu nu erau putini cei care se sinucideau. Tu Flavia (cat si comunistul de Gheorghe nu aveti de unde sa stiti) - deh, probabil ati dus-o bine.


Dar nici o grija, vine si vremea voastra. O sa tremurati ca niste soareci obositi cand o sa vedeti vremurile scapate de sub control.

Ce nu pricepeti voi este faptul ca "statul" nu face altceva decat sa va vanda niste gogosi. Sa va dau un exemplu: timp de 4 luni Romania NU a avut guvern - si uite ca nu a murit nimeni. Cand se intampla ceva (orice), politia e ultima care va poate ajuta. Nici nu mai spun ca mai tot prefera sa se ascunda, insa ganditi-va ca rolul lor este doar asa, decorativ. Sperietoare de ciori, atat.

Efectiv nici politia, nici ambulantele, nici pompierii, armata - NIMENI nu poate face fata unei miscari ceva mai mari. Imaginati-va ce s-ar fi intamplat la noi daca era Doamne Fereste un cutremur ca in Haiti.

Sau hai altfel, imaginati-va cum ar fi sa ramana Bucurestiul 4 zile fara curent.

Acolo o sa vedeti cat de bune sunt toate teoriile voastre. Acolo o sa se intoarca toate prostiile spuse in anii astia impotriva voastra.