miercuri, 5 mai 2010

32 de procente

Mărirea taxelor şi impozitelor pe care o plănuieşte Guvernul sau FMI este o iluzie deşartă a ieşirii din situaţia imposibilă în care se află bugetul. Poporul nu plăteşte mai mult de 32 procente din PIB ca taxe şi impozite. Pot să ia orice măsuri, să facă orice reforme, să cheme toţi laureaţii Premiului Nobel să-şi dea cu părerea. Totul e inutil.

Nu degeaba stăm noi liniştiţi pe locurile astea de 2050 de ani, ne-au tot cucerit unii şi alţii. Nu s-au descurcat. Imperiul Habsburgic n-a reuşit în 19 ani de ocupaţie a Olteniei să facă un recensământ.

Aşa că staţi liniştiţi. Măsurile respective au un singur efect, o nouă lovitură dată economiei private şi o nouă scădere a PIB. Şi de aici o nouă scădere a veniturilor la buget. Şi aici, spre deosebire de multe alte popoare, noi avem un avantaj. Statul nu se poate întinde mai mult de 32 de procente. Atât încape Statul în economie. O să suferim cu toţii dar asta e. O să ne descurcăm.

E un fals subiect. Singurele măsuri pe care Statul trebuie să le ia e să se reducă la cele 32 de procente pe care le permitem. Suntem mai individualişti decât alţii. Ăştia suntem, ăştia defilăm. Asta e lecţia pe care poporul român o dă oricărui guvernant actual sau viitor.

Nu creşterea taxelor şi impozitelor e soluţia ci scăderea cheltuielilor Statului. La noi nu merge socialismul, fiecare suportăm cele 32 de procente, după aia trecem la furat. Orice Guvern care cheltuieşte mai mult de 32 de procente din PIB e iresponsabil. Ce trebuie să facă orice Guvern e să ia măsuri pentru creşterea PIB. Asta înseamnă debirocratizare, descentralizare, privatizare, reducerea cheltuielilor şi, mai ales, să reducă fiscalitatea. Că tot 32 de procente dăm dar avem o şansă să crească PIB.

Cine nu-şi cunoaşte poporul nu-l poate conduce. Noi, poporul, ne descurcăm. Cu orice guvernare.

PS În Noua Zeelandă cheltuielile Statului sunt, prin lege, limitate la 25 de procente din PIB. Asta ar fi o reformă. Ce zici Boc?

12 comentarii:

Flavian spunea...

Cea mai buna stire a zilei cred insa ca este aceasta: Parlamentul European a adoptat azi Rezolutia privind interzicerea tehnologiilor care folosesc cianura

Dan Selaru spunea...

Corect. Bravo.

Anonim spunea...

Si credeti ca rezolutia asta a PE ii va impiedica pe Videanu & co sa sustina la fel de tare magaria de la Rosia Montana ?
Da,da...

Dan Selaru spunea...

O sa o ia peste bot.

Dan MASCA spunea...

este doar o rezolutie. Comisia Europeana poate ignora aceste rezolutii asa cum a ignorat si altele.
Daca CE a ignorat atunci sunt sigur ca si guvernul roman o va ignora daca are acest interes.

presacaopra(v)da spunea...

Portocaliii” din Parlament au ajuns să ceară imperios demisia propriului Guvern, pe care l-au susţinut cu disperare! Şobolanii părăsesc corabia.

DB spunea...

Foarte bun articol! Perfect - tine cont si de economie si de psihologia romaneasca! Super! A, si super ca s-au interzis exploatarile care folosesc cianuri! sper ca asta va stopa proiectul idiot de la Rosia Montana.

Lars spunea...

Mie imi place mult sa ma amuz - iar in acest moment (desi greu..) cred ca m-as distra teribil daca ar apare Hoara cu limbajul lui de lemn sa ne explice situatia (stalinistii din anii 50 erau mici copii pe langa pupinbaselul asta...)
Hoara ar fi in stare D-le Selaru sa va explice superior ca nu 32% e limita ci poporul poate suporta lejer 132% daca ordona marele carmaci...

Stefan A. spunea...

Foarte bine scris ! Felicitari !
Este trist ca o guvernare si o clasa politica au pierdut atita timp asteptind sa vina din vest salvarea conturilor statului !
Ce iluzionisti ratati !

Anonim spunea...

Salut,
De unde exista limitarea de 32%, poti sa specifici ?
Multumesc.

Dan Selaru spunea...

http://romaniadeieri.blogspot.com/2010/01/legea-lui-hauser.html

db spunea...

din bun simt! daca exista! Nu poti cheltui mai mult decat produci!