joi, 6 mai 2010

Guvernul Boc V

Eroică, o parte a PDL cârâie împotriva Guvernului. Partea în cauză este cea mai apropiată de Preşedintele jucător care a dat semnalul prin Sebastian Lăzăroiu că e liber la criticat. La o primă vedere e un semn de democraţie internă. La a doua vedere, în afară de Cristian Preda, este doar un semn de servilism. Le-a dat Traian Băsescu voie să înjure şi acum se înghesuie s-o facă.

Păi de ce să nu schimbăm Primul Ministru? Cu Elena Udrea, de pildă. Sau cu Roberta Anastase sau cu Sever Voinescu, cu EBA, cu Monica Macovei, cu Cezar Preda. O soluţie ar fi şi Cătălin Avramescu sau TRU.

O să-i dea afară pe Blaga, Videanu, Berceanu, Vlădescu, Şeitan şi Funeriu şi o să aducă pe cine? Ungurii sunt şi ei în plină răzmeriţă. Cred că e momentul să fie şi ei daţi afară. E momentul ca Traian Băsescu să-şi asume responsabilitatea şi să facă un Guvern nou. Cu cine vrea el şi cu ce program de guvernare îşi doreşte.

E momentul schimbării echipelor în PDL, a mazilirii vechii gărzi şi a aducerii celei noi, nepătate de prea lungile ministeriate fără succes.

Nu avem acum nevoie de alegeri cum visează Ponta şi Antonescu, mai sunt doar 9 voturi necesare pentru eliminarea ungurilor. Este cea mai solidă majoritate cea bazată pe UNPR şi minorităţi. Nu există opinie în rândul acestora. Puţin efort şi se obţine şi această majoritate. Nu mai găsim noi nişte fugari prin PNL sau PSD? Hai că se poate.

Avem nevoie de stabilitate, cu Boc până la capăt. Să reformăm PDL şi ţara. Să facem reforme. Că avem nevoie.

Guvernul Boc IV a murit, trăiască Guvernul Boc V!

13 comentarii:

presacaopra(v)da spunea...

Şobolanii părăsesc corabia. S-a declanşat operaţiunea "Scapă cine poate!"

ALTmatei spunea...

ulciorul s-a crapat bine de tot.
http://www.youtube.com/watch?v=eDd-GXkMrJs

ALTmatei spunea...

ps. fac cinste cu o lada de molotoave. chiar, pot sa le deduc pe firma?

Anonim spunea...

Ok... pleaca UDMR... minunat. Si dupa aia ce?
Iti spun eu: tot la fel.

Turnofftheglory spunea...

Hai ca esti rautacios gratuit. Mai tii minte cum glorificai dizidentii portocalii?
Inca o chestie, de cand cucerirea si conservarea puterii unui partid a devenit un delict?
Ce dracu il pui pe Funeriu langa Videanu, pentru ca asa isi doreste cetateanul interesat si rector?
Hai sa vorbim despre o debarcare a lui Boc si de la guvern si de la partid, de incompetenta greilor si nevoia de reactie rapida.
Nu imi spune mie ca mi-a dat piratul liber la macaneala.

Unknown spunea...

Este buuun articolul, ironia fina, stilul bascalios adecvat. Problema este ce facem ?
Faptul ca acest Boc este incompetent iar ministrii sunt escroci si ipocritzi este deja notoriu !
Cred intr-adevar ca acest dom.Bese scu trebuie sa fie responsabil si sa fie facut responsabil.Sa impinga bolovanul pana la capat!!! Asta a vrut, pentru asta a trisat, a zgariat, a scuipat,a injurat, a dat matanii, a facut vraji!

Anonim spunea...

Din criza se iese prin mari proiecete de infrastructura .Proiecete de stat .A ajunst statul sa cumpere piatra ptr sosele de la smecheri.Statul care este propietarul carierelor le "da" la smecheri si smecherii vand statului piatra.Statul nu poate sa exploateze piatra.Ptr ca statul este cel mai prost administrator.Asta este strigatul de lupta al liberalilor.Lasa ca stiu ei cum se marca banul in Elvetia.

Anonim spunea...

Cel mai bine ar fi sa lase Boc pe altcineva macar pe un an sa rezolve probleme ca el nu e in stare. Vine, iese in fata ca mare roman, dragi compatrioti, uite porcii astia capitalisti au zis sa marim taxele, eu imi iau basca si plec ca nu accept asta. Vine un X-lescu tehnocrat (vezi Ungaria), taie si spanzura, si dupa un an poate veni din nou Boc, salvator, sa ne scape de asupritorul taxator, sa se faca ca guverneaza ca pana acum si totul va fi bine, reales la al 15-lea congres. Dar el nu, batman batman, ramane prim-ministru, ceea ce arata ca nici inteligenta politica nu prea e in PDL, sau cine stie, greu de lasat ciolanu'. Oricum is fraieri ca pe drumu pe care merg mai iau maxim 10 la suta la urmatoarele alegeri, daca acu ar face miscarea asta s-ar mai scoate. Fraieri ..;

ainaw spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Deceneu spunea...

Boc este "primul executant" al tarii.

Nu stiu de ce tot dati cu pietre in Boc, pentru ca el nu face decat cea ce i se spune de la Cotroceni.
Acolo se stabilesc programele si angajamentele cu FMI, acolo se stabilesc ministrii si daca sa se faca reforma invatamantului sau a statului. Daca-i de competenta Parlamentulu sarcina ajunge la Roberta, daca-i de competenta executivului o ia Boc in brate.

Sunt destui in PD-L care ar executa instructiunile lui "Zeus" daca ar fi desemnati premieri.

Nu se schimba nimic cu demisia lui Boc, pentru ca nu el este cauza avarismului, a amatorismului si a incompetentei.
Boc este o rotita intr-un angrenaj.

gabriel spunea...

Din acest Guvern, dupa cum a zis si Elena Udrea, vor fi anumiti ministri remaniati.

DanBruma spunea...

@Deceneu: Pai sa zicem ca Boc e rotita in angrenaj. De ce se lasa el angrenat? Pentru bani, e santajat, e prost etc? Deci oricum e rau. Nu inteleg cum ii poti gasi scuze lui Boc?

Rares spunea...

Cred ca reactile furioase la adresa doamnei Udrea vin doar din manipulare si din lipsa de rabdare.