Bonuri şi carduri

Primul Ministru ne sfătuieşte să adunăm bonurile fiscale că o să ne dea ceva înapoi, asta pentru stârpirea evaziunii fiscale.

O aberaţie. O să vedem că numai anumite produse o să fie valabile pentru ceva deduceri financiare. Că suma bonurilor la care are loc deducerea e penibil de mică. Că deducerea e penibil de mică.

Şi cireaşa de pe deducere, care e modul în care trimite cetăţeanul bonurile la organele fiscale? Aduce bonurile cu sacul? Dacă da, atunci cine le verifică? Că angajări nu putem face, gandiţi-vă la 6 milioane de oameni care vin cu câte 100 de bonuri care trebuie verificate, de fapt 4 miliarde de bonuri. E o aberaţie. O nouă idee tâmpită şi imposibil de pus în practică.

Ce s-ar putea face. Obligativitatea tuturor firmelor de a accepta plata prin card bancar. Şi posibilitatea returnării unui sume, 1-2 procente din total pentru plăţile făcute de cetăţeni prin card. Cine nu plăteşte prin card nu primeşte scutire. Şi obligativitatea tuturor plăţilor între firme prin Internet.

Statul mai are CEC-ul, cu sucursale în toată ţara, să finanţeze un program de acordare de carduri pentru toţi cetăţenii. Un mod de plată de tip Internet Banking pentru firme, obligatoriu.

Cu asta se obţin 3 lucruri.

1. Dacă un comerciant cumpără 100.000 de napolitane şi vinde 200.000 este evident un evazionist. Poate fi foarte uşor supus legii.

2. Orice cetăţean care are venituri de 100.000 de lei şi cumpără de 200.000 de lei are clar venituri nefiscalizate.

3. Guvernul nu are nevoie decât de un program software şi de acordul băncilor. Nimeni nu trebuie să verifice nimic, odată făcut e bun făcut. Nu există posibilitatea de fraudă. Sunt scoşi din joc agenţii Fiscului, ei se duc şi dau o amendă deja stabilită. Se elimină corupţia, se elimină evaziunea.

Dar asta presupune să vrei să faci ceea ce spui, nu e cazul. Pentru iubitorii Guvernului o dedicaţie.