Seismologie şi economie

Participarea la Şleauri economice mă face să cred că economiştii au o privire prea limitată asupra fenomenului economic. Cred că nu se mai poate studia economia ca domeniu separat, e o pierdere de vreme şi resurse. Economia trebuie legată de inginerie, termodinamică, de sociologie, de antropologie, de biologie, totul asezonat cu o doză mare de istorie. Peste toate vine voinţa politică şi orice model devine inutil.

Când simplifici realitatea într-atât încât "modelul" matematic foloseşte de fapt la ilustrarea unei viziuni ideologice atunci foloseşti de fapt matematica pe post de măciucă. Argumentul că aşa a ieşit din calcule pare de necombătut. Dar nimeni nu pune problema veridicităţii ipotezelor de la care pleacă un model matematic. Am auzit-o pe doamna Andreea Vass - Paul spunând că legile economice sunt precum legile fizice. Şi pe Bogdan Glăvan spunând că are dreptate.

Mi se pare arogant să vorbeşti despre legi economice ca fiind implacabile ca legile fizice. În primul rând, fiecare şcoală de gândire are propriile "legi", la fel de implacabile, doar că sunt diferite unele de altele. Legile fizice sunt exprimabile cantitativ şi, de fiecare dată, se foloseşte aceeaşi formulă. Toţi cercetătorii acceptă legile sau resping legile la unison. Pentru economişti nu e valabil.

Pot accepta faptul că economia e echivalentă cu seismologia, înţelegem câte ceva dar nu putem spune nimic concret. Şi atunci care sunt legile implacabile? Ceva de genul "cutremurul cel mare o să vină cândva", la fel şi criza economică. De ce? Pentru că s-au acumulat tensiuni. Explicaţia asta ultimă foloseşte ambelor domenii la fel de bine, şi e la fel de exactă şi folositoare.

Oamenii cer soluţii pentru ieşirea din criză. E ca şi cum ar cere soluţii pentru oprirea cutremurului. Tot ce se poate face este să învăţăm din istorie şi să nu facem de două ori aceeaşi greşeală. Şi atât. Criza o să se termine la un moment dat. Sau nu. În funcţie de anumite argumente fiecare are propria soluţie, propria ieşire. Doar întâmplarea o să confirme o teorie sau alta, niciuna fiind adecvată pe de-a întregul. Monetariştii trag de dobânzi, alţii bagă investiţiile Statului ca soluţie, ceilalţi scad influenţa Statului în economie. Şi toţi spun că au dreptate. În funcţie de farmecul personal al povestitorului şi experienţele proprii fiecare alege o tabără sau alta.

Şi când teoria aleasă dă greş se adaugă un nou capitol, de ce dăm greş şi cum cârpim o teorie economică minunată dar care tocmai nu a funcţionat.

Tot ce se poate face este ca economiştii şi istoricii să facă un manual cu ce nu trebuie făcut. Asta înainte de criză. Iar în timpul crizei să limiteze zbaterile haotice ale politicienilor care se vor realeşi şi care prezintă orice aiureală care le trece prin cap ca fiind soluţia miraculoasă. Suntem în al 4-lea an de criză şi nu suntem deloc aproape de final.