sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Seismologie şi economie

Participarea la Şleauri economice mă face să cred că economiştii au o privire prea limitată asupra fenomenului economic. Cred că nu se mai poate studia economia ca domeniu separat, e o pierdere de vreme şi resurse. Economia trebuie legată de inginerie, termodinamică, de sociologie, de antropologie, de biologie, totul asezonat cu o doză mare de istorie. Peste toate vine voinţa politică şi orice model devine inutil.

Când simplifici realitatea într-atât încât "modelul" matematic foloseşte de fapt la ilustrarea unei viziuni ideologice atunci foloseşti de fapt matematica pe post de măciucă. Argumentul că aşa a ieşit din calcule pare de necombătut. Dar nimeni nu pune problema veridicităţii ipotezelor de la care pleacă un model matematic. Am auzit-o pe doamna Andreea Vass - Paul spunând că legile economice sunt precum legile fizice. Şi pe Bogdan Glăvan spunând că are dreptate.

Mi se pare arogant să vorbeşti despre legi economice ca fiind implacabile ca legile fizice. În primul rând, fiecare şcoală de gândire are propriile "legi", la fel de implacabile, doar că sunt diferite unele de altele. Legile fizice sunt exprimabile cantitativ şi, de fiecare dată, se foloseşte aceeaşi formulă. Toţi cercetătorii acceptă legile sau resping legile la unison. Pentru economişti nu e valabil.

Pot accepta faptul că economia e echivalentă cu seismologia, înţelegem câte ceva dar nu putem spune nimic concret. Şi atunci care sunt legile implacabile? Ceva de genul "cutremurul cel mare o să vină cândva", la fel şi criza economică. De ce? Pentru că s-au acumulat tensiuni. Explicaţia asta ultimă foloseşte ambelor domenii la fel de bine, şi e la fel de exactă şi folositoare.

Oamenii cer soluţii pentru ieşirea din criză. E ca şi cum ar cere soluţii pentru oprirea cutremurului. Tot ce se poate face este să învăţăm din istorie şi să nu facem de două ori aceeaşi greşeală. Şi atât. Criza o să se termine la un moment dat. Sau nu. În funcţie de anumite argumente fiecare are propria soluţie, propria ieşire. Doar întâmplarea o să confirme o teorie sau alta, niciuna fiind adecvată pe de-a întregul. Monetariştii trag de dobânzi, alţii bagă investiţiile Statului ca soluţie, ceilalţi scad influenţa Statului în economie. Şi toţi spun că au dreptate. În funcţie de farmecul personal al povestitorului şi experienţele proprii fiecare alege o tabără sau alta.

Şi când teoria aleasă dă greş se adaugă un nou capitol, de ce dăm greş şi cum cârpim o teorie economică minunată dar care tocmai nu a funcţionat.

Tot ce se poate face este ca economiştii şi istoricii să facă un manual cu ce nu trebuie făcut. Asta înainte de criză. Iar în timpul crizei să limiteze zbaterile haotice ale politicienilor care se vor realeşi şi care prezintă orice aiureală care le trece prin cap ca fiind soluţia miraculoasă. Suntem în al 4-lea an de criză şi nu suntem deloc aproape de final.

30 de comentarii:

Anonim spunea...

Asta cu legile economice care sint la fel ca legile fizice arata cam cat cunosc "economistii" respectivi lucrurile despre care vorbesc, cam cat au citit ei. Iti indica rapid si direct cu cine stai de vorba, e ca si cum ar vorbi cu "decat". Dealtfel, ne amintim din liceu ca multi dintre cei care dadeau la "ASE" se duceau acolo pentru ca nu reuseau sa priceapa fizica.

Dan Selaru spunea...

Sa nu generalizam :-))

Anonim spunea...

PS: Asta imi aduce aminte de o anecdota despre marele matematician David Hilbert, care la un moment dat s-a apucat sa analizeze teoria relativitatii, ajungand la concluzia ca "fizica e prea grea pentru fizicieni". Nu trebuie sa fii Hilbert ca sa iti dai seama ca economia e mult prea grea pentru multi economisti (nu de mult, un analist facea nu stiu ce demonstratii de taxe si impozite pe Hotnews, si nu stia sa calculeze corect procentajele, cat din impozit e TVA etc, l-au corectat cititorii de vreo 3 ori).

Florin Citu spunea...

Dan, economia aplicata este deja legata de inginerie, termodinamica, sociologie, antropologie, filosofie, istorie si psihologie. Istoria economica este plina de solutii dar si de greseli. Ca si in "criza" pe care o traim. Solutiile, adica falimentul celor care au pariat gresit, ai fost pe masa decidentilor din prima zi. Nu este vina economistilor ca exista un stat corupt in fiecare tara. Dar frumusetea si puterea pietei este ca desi pe termen scurt politicul si etatismul castiga pe termen nu foarte lung solutia oferita de piata apare de la sine. Este exact ce vedem azi in lume. Totul putea fi oprit in 2008 prin cateva falimente. Nu s-a vrut. Asa ca falimentam mai mult in 2012.
Poate ca economistii nu sunt foarte buni la estimari. Dar cei care folosesc solutii care pornesc de la "piata" au de cele mai multe ori dreptate cand ii compari cu realitatea economica.

berenger spunea...

aia blonda nu are dreptate, dar bogdan glavan are :). economia merge dupa regulile economiei, pe care omenirea le cunoaste partial (ca si pe legile fizicii). problema e ca totul a ajuns la nivelul de complexitate (de care aminteai si tu) in care solutiile umane nu pot fi decat imperfecte si partiale (ca si cunoasterea din fizica). ar fi simplu daca economia s-ar reduce la ion si gheorghe intalnindu-se la piata (asta-i cuvantul) si intelegandu-se ei doi, simplu, cum sa faca schimb de produse. oricum, e o tampenie sa crezi ca solutiile politice sunt bune pentru economie...

Dan Selaru spunea...

Florine, ok, daca e asa de ce nu a fost pentru toata lumea evident ca trebuie lasati cativa sa falimenteze si acum totul era ok?

Si da, piata poate sa rezolve lucrurile, prin scoaterea politicienilor din ecuatie. Si atunci ajungem la problema lui Cristi Paun, rezolvam conflictele in strada cu pistolul?

Florin Citu spunea...

Hai ma Dane ca te faci ca nu pricepi. Nu au vrut pentru ca sunt politiceni cu interese in domeniul bancar. Piata nu trebuie sa existe in vid. Trebuie fortata mai multa responsabilitate asupra politicienilor. Pe de alta parte mi se pare mie sau majoritatea publicului din lumea asta se simte mai bine cand statul intervine cu solutia suprema? Taxa pe tranzactii financiare are un suport public enorm. Etc etc etc.

Dan Selaru spunea...

Si tu crezi ca bancile nu au nicio vina? La presiunea cui s-a renuntat la legea Glass–Steagall in 99.

Exact ce spun eu, sa nu facem de 2 ori aceeasi greseala, si asta inainte de criza. Dar am facut-o.

Florin Citu spunea...

Ba au, toata vina. Dar ce vroiai, sa se ceara singure afara? Ele au incercat too big to fail si a mers. Politicinlenii si noi trebuia sa le cerem falimentul.

Dan Selaru spunea...

Pai sa le cerem. Tot ne injura lumea ca nu cerem in scris Guvernului sa ne asculte :-)).

Anonim spunea...

Legile alea economice la fel de implacabile ca si matematica sunt doar pentru o lume idealizata, cornucopiana. Toti economistii cu patalama din lume gandesc cornucopian. Pana nu ies din aceasta vrie vor lua masuri aberante si vor folosi matematica pe post de maciuca.

Lavinia spunea...

Dar am si eu o nelamurire? Poporul ce rol joaca aici? Am gasit vina bancherilor, a politicienilor, a economistilor, a tuturor. Dar poporul? Ca idee, in US poporul are peste 100% din PIB datorie personala. Din cate stiu eu o banca nu te poate obliga sa faci credit (eu n-am nici un credit, nici n-am avut, nu m-au oligat nici unii sa-l fac). La noi unii au ajuns pana la 80% din venit grad de indatorare, altii s-au inteles cu angajatorul sa le treaca pe cartea de munca mai mult decat castiga, sau si-au carat tot neamul la banca, ca sa poata sa faca credit de casa. Simplul fapt ca vezi ca tre sa te casatoresti special pentru asta, nu e deajuns sa-ti spuna ca e cazul sa te abtii, ca nu e momentul? Banca e un facator de profit. De ce te-ar reuza? De ce ar fi ea cea care sa te pazeasca de tine insuti, daca ea castiga exact din lacomia ta personala?

Indiferent ce solutie am gasi si am implementa, ne vom intoare in acelasi punct numai ca pe alt drum, pentru simplul fapt ca nu exista solutie care sa se refere la fondul problemei, natura umana, si ca daca ai incerca sa ingradesti natura umana apoi tot voi ati spune ca e e de rau, e comunism, ca vrem sa fim liberi. :)

Si eu vreau sa fim liberi. Dar libertatea presupune responsabilitate individuala si achitarea facturii. Ceea ce noi nu ne dorim. Vrem sa participam la petrecerea dinainte, dar nu si la curatenia de la sfarsit. Mai ales avand in vedere ca banca moderna, de azi, nu e o companie, si ca intreaga parte de pasive apartine poporului ... :) Banca nu e precum camatarii. Asta nu prea intelegem noi. Camatarii imprumuta pe banii lor. Banca exclusiv pe banii nostri. Cand pierde bani, noi pierdem bani. Vremurile cand o banca era privata au trecut.

Lavinia spunea...

Si, apoi in continuare n-am inteles de ce vrem sa oprim crizele, din moment ce ele sunt parte din natura mana. Cu cat sunt mai rare, risca sa fie mai puternice, si interventia omului in procesul asta natural, in sensul stoparii crizelor bancare, le inrautateste, de fapt. Distributiile cu skewness negativ si IQ mic sunt cele mai predispuse la a inregistra extreme negative severe. Ne trebuie o umbrela, nu un mecanism de stopat ploaia :).

Isailă spunea...

Economia e piață și piața e economie. Nu mă îndoiesc de asta. Mă îndoiesc însă că omul va fi vreodată un jucător perfect pe piață. Acest potențial de jucător este rezultatul mai degrabă a unor întâmplări în evoluțiile spre raționalitate a unor societăți. Și puteam constata că cei care joacă foarte bine pe piață (adică, în primul rând, nu fură) au și cele mai etatizate economii (adică raționalitatea le permite să înțeleagă și când un domeniu nu se pretează la tranzacții pe piață).

Sunt economiști de o prostie orbitoare când e vorba de substratul social, natural sau ecologic al pieței. Totuși ca și urbanist,nu trebui să te pricepi la cauzele cutremurelor, dar ar trebui să ai idee cam cum poți diminua consecințele. Idioții care cred că dacă orașele sunt bine sistematizate nu vor suferi la cutremure trebuie rapid eliminați. Așa ceva trebuie să se întâmple și cu idioții care nu înțeleg cum este influențată economia de mentalități, tehnologii sau cadrul natural.

Gamma spunea...

Ce ar trebui sa ne dea de gandit este faptul ca daca firea umana lasata libera sa se manifeste in economie devine generatoare de bule ar cam trebui sa fim ingrijorati de perspectiva formarii unei bule si in privinta populatiei. Ia sa verificam , seamana graficul populatiei globului cu cel al unei bule ? Ce patesc bulele ? Oops .

Dan Selaru spunea...

@Lavinia, poporul e vinovat de optimism iresponsabil, am scris. :-)

Gamma, crezi ca o stim numai noi?

Gamma spunea...

O stiu toti de zeci de ani , doar chinezii au actionat - si asta din 1978 . Cand resursele scad per capita nu te apuci sa te inmultesti si mai tare.Ar fi trebuit sa fim ca specie mai inteligenti decat animalele , dar democratia impiedica gandirea pe termen lung .Iar procesele astea lucreaza in cicluri de sute de ani . Un copil nascut azi va muri daca traieste pana la medie intr-o lume fara petrol , gaze naturale , cupru , fier . Pur si simplu nu te gandesti la asta doar speri ca o sa iasa cumva bine . Valabil si pentru mine caci am un copil si eu .

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/aa/Volterra_lotka_dynamics.PNG

Dr.A spunea...

Problema nu-i de economie ci de managementul riscului.
Calculul la un bloc se face dupa formule cunoscute, verificate si verificabile luand in calcul conditii normate.
Calculul la o constructie financiara se face dupa un sos special si bieninteles secret.

parvan spunea...

cinic vorbind, se prea poate ca "seismologia" sa fi influentat in 2011 topul economiilor :D Dar nu direct prin ceea ce spune/nu spune despre cutremurele japoneze (spre ex) ci prin efectele pe care le produce in capul oamenilor/grupurilor de oameni.

John Galt spunea...

RBC Theory FTW!

Bogdan Glavan si Lavinia au dreptate. Dan Selaru si Florin, nu.

AM zis! :)

Flavian spunea...

Buna dimineata. Macar unul dintre voi a priceput ca ce faceti voi acolo e cooperativa munca in zadar. Mai ales ca vad ca vorbiti despre crestere economica ignorand matematica intr-o veselie.

Totusi, hai sa si generalizam un pic. Ca unul care a terminat inginerie si ASE pot spune aprecia ca 90% din ce iese pe portile ASE-ului n-ar trece nici de primul semestru la politehnica.

Deceneu spunea...

Crizele reprezinta manifestari ale dezechilibrelor economice provocate de interventia gresita a puterii. Puterea nu actioneaza dupa legi economice.
Puterea actioneaza in baza intereselor politicienilor si a consultantilor, si interesele pe termen scurt au prioritate desi pentru a preveni crizele ar trebui sa fie prioritare interesele pe termen lung. Interesele, cunoasterea partiala, controlul redus al fenomenelor fac ca decizile politice sa duca la dezechilibre si la acumulare de tensiuni care la un moment dat provoaca seisme economice (crize).
Economisti sunt ca medicii, specializati pe diverse probleme. Monetaristii discuta despre masurile monetare, desi el pot provoca dezechilibre dar nu te pot scoate din impas. Basescu este consiliat de specialistii BNR si din cauza asta politicile lui sunt monetar-contabilicesti.

Nu cred ca este adevarata afirmatia ca teoriile unor economisti sunt negate de altii. Teoriile releva aspecte particulare, in conditii de sistem inchis, ceea ce in realitate nu exista. Sistemele economice sunt deschise, interconectate. O tara poate lua masuri anticriza si efectul lor sa fie anulat de influentele internationale, si in final sa se dovedesca eronate.

Crizele economice sunt efectul adminstrarii politice, si adminstrarea politica cu cat este mai concentrata cu atat distorsioneaza mai puternic economia, si cu cat puterea are o influenta pe un spatiu geografic mai mare cu atat se globalizeaza.
Decizile UE vor genera crize mai mari decat grupul tarilor PIIGS.
Tarile nordice care pun subsidiaritatea la loc de cinste au economiile mai stabile. Germania federala si Elvetia stau cel mai bine.
Daca in Romania exista descentralizare adminstrativa regionala, nu am fi fost in starea de vulnerabilitate actuala, pentru ca fiecare regiune ar fi fost interesata sa aiba performanta. Ar fi fost unele regiuni cu coruptie dar si altele cu prosperitate. Regionalizarea ar fi fost ca economiile in monede diferite care te apara de fluctuatile cursurilor monetare oscilante.

AristotelCostel spunea...

@John Galt

Lavinia a reincalzit o ciorba mai veche... de vina au fost exclusiv lacomii care au intrat in schema... Stoica, saracul, "administra" banii "nostri".

Bancherii au castigat influenta in timp, au crescut in ultimii 40 de ani ponderea tepelor in activitatea bancara pana au ajuns sa se ocupe exclusiv de tepe, sistemul s-a dus naibii... si de vina e lacomia... oamenilor... "iacana"...

Pleci de la premisa ca politrucii au vrut binele... popoarelor (Clinton Act '99), trecand peste opulenta ca au castigat alegeri cu banii bancarzilor ("nostri") fiind mai apoi obligati "moral" sa aplice masurile gandite de... jigodiosi.

... "poporul e vinovat" pentru ca e solutia cea mai convenabila ...

Bancarzii au cumparat politruci, au cumparat reglementari si dereglementari, au cumparat media, au cumparat infractori si... cumpara si in zilele noastre... inca... :D

Flavian spunea...

Mda, poporu' bietu' care oricum nu-i prea inteligent de fel si e spalat pe creier zilnic cu reclame si cu asigurari ca totul va fi bine si ca ar trebui sa mai ia inca o plasma sau un ifone ca altfel este de rasul lumii si ca numa' prin consum creste iconomia.. a facut si el ce era de asteptat sa faca in cazul asta.. a bagat credite cu nemiluita..

Si a platit. Cand n-a mai avut bani sa achite maghernita, l-au executat. Cand rata de plasma a devenit prea scumpa i-au pus poprire pe salariu. Si a invatat lectia.

Dar aia destaptzii, aia intelijentii care fac si desfac iconomiile, care baga platesc reclamele si cumpara politicienii, aia au fost salvati. Si au invatat si ei o lectie: cu cat esti mai mare si cu cat furi mai mult, cu atat esti salvat mai abitir. Din banii prostilor evident, ca din ai cui ?

Unknown spunea...

Am si eu cateva observatii:
- cred ca adevaratele legi economice sunt putine si simple de genul pretul creste o data cu cererea daca oferta e constanta, piata tinde spre echilibru la limita;
- restul sunt modele care ajung sa se aplice in cazuri mult prea particulare si ale caror ipoteze sunt rareori adevarate; dar cu toate astea ne sunt vandute ca retete de succes;
- pe de alta parte economia este o stiinta sociala, deci nu cred ca putem spera la mult mai mult de aici;
- politica economica e o chestie si mai grea, caci aici vrei sa iei niste masuri care sa duca la niste rezultate (la alte echilibre in piata), iar modelele de mai sus pe care te bazezi sunt de multe ori mult simplificate si inselatoare;
- totusi avem nevoie de politici economice din motive morale: nu ne dorim un "echilibru al pietei" in care oamenii sa nu mai poata trai pe pamant caci si asta e un echilibru cu 0 actori (e.g. un razboi nuclear total, o dereglare a climei) si ne dorim un echilibru in care cat mai multi oameni sa supravietuiasca si sa aiba ce manca, etc.; cel putin astea sunt valorile la care adera cei mai multi dintre noi si care justifica la urma urmei politicile economice care incearca sa mute echilibrul natural al pietei spre un altul; cat de mult reusesc aceste politici e o alta discutie, dar renuntarea totala la politicile economice e doar o utopie libertariana;
- pana la urma o criza e un semn ca am gresit undeva in comportamentul nostru sau ca natura din jurul nostru se schimba (de ex. se termina petrolul) ceea ce pana la urma e o ocazie sa invatam ceva nou;

Pacman spunea...

Populaţia creşte cam cu 3 procente pe an, avansul tehnologic ne creşte eficienţa cu 1 procent, avem deci nevoie de o creştere a producţiei de 2 procente sau o scădere a consumului cu 2 procente pentru a se atinge echilibrul.

Jack spunea...

problema este alta. nimeni nu stie (sau nu spune) despre ce e vorba.

1. matematica. stiinta exacta. toata lumea stie ca se ocupa cu: numere, teoreme, etc. toti o luam de la zero, de la un capat. cu 1+1 fac 2

2. economia. stiinta vaga. unii stiu cu ce se ocupa. toti nimerim cam in mijloc, nimeni n-o i-a de la un capat sau de la celalalt. de-aia e si o stiinta atit de vaga, probabil.

3. politica. nebuloasa totala. nimeni nu stie cu ce se ocupa. toti nimerim fix in mijloc, foarte putini banuiesc (macar) ca are niste capete.

pina nu lamureste cineva ce sint chestiile astea numite economie si politica, totul e doar o discutie intre surdo-muti.

pina atunci, chestii precum ideologie, strategie, oameni, resurse, bani, produse finite, propaganda, manipulare... sint niste biete arogantze.

filotas spunea...

Ideea ca legile economice sunt similare legilor fizice este una corecta dar doar dintr-un punct de vedere: acela ca aceeasi cauza va produce mereu acelasi efect. Aici perfect de acord. Daca insa consideram ca legile economice sunt mecanice, robotizate atunci comparatia nu mai tine pentru ca in economie vorbim in primul rand despre oameni, deci despre subiectivism. Un robot nu poate fi subiectiv

Mircea spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=2cjRGee5ipM

Enjoy!

alex@formidabilii.org spunea...

Dane, stii bancu ala cu vacile sferice in vid nu? Asa si cu economia.

Si o remarca despre crize: sunt cu atat mai mari si mai dureroase cu cat sunt mai "impotriva stiintei".