Ţara ca o scenă

Să privim cu detaşare evenimentele politice ale acestui început de an furtunos.

Sfârşitul anului trecut lăsa impresia de reviriment al PDL, Traian Băsescu părea de neoprit în a-şi pune în practică ideile, unele din ele sub formă de obsesii. Guvernul avea rezultate economice pozitive, sau aşa se lăuda, Antena 3 era ultima redută a presei în faţa Puterii, Patriciu era în faliment, Vântu pe la puşcărie, Ponta şi Antonescu erau la fel de "eficienţi", Traian Băsescu şi PDL defilau peste ţară.

Şi, din senin, pe Traian Băsescu îl apucă limbariţa la televizor, îl jigneşte în direct pe Raed Arafat şi-l trimite acasă. Ceea ce acesta din urmă şi face, pleacă.

După care vine urgia. Din senin, în Piaţa Universităţii încep protestele, are loc mitingul de la Tg. Mureş, în piaţă apare un grup de protestatari "credibili", televiziunile preiau din zbor protestul, discuţiile la televizor sunt interminabile.

Încep protestele violente, obişnuitele şmecherii ale puterii din vremea lui Ion Iliescu. Puterea reacţionează în obişnuitul stil arogant, "viermi", "ciumpalaci", o reacţie normală pentru PDL şi pentru orice Putere stabilă. În Piaţa Universităţii au fost 3000 de oameni în cele mai bune zile, la nivel naţional nu cred că au ieşit în stradă mai mult de 25000 de oameni. O cifră ridicolă. Şi atunci? :-)

Brusc, întreaga Putere îi "înţelege" pe protestatari. Urmează un val de concesii, interminabil. Raed Arafat se întoarce, Legea Sănătăţii e retrasă, zboară Baconschi, pleacă Urban. Vine frigul, în Piaţă mai sunt 200 de inşi, cu greu televiziunile mai au pe cine arăta.

Dar protestul e preluat chiar de PDL, acesta devine mai vocal decât Opoziţia, urmează o autoflagelare, toţi "înţeleg", deşi în Piaţă nu mai e aproape nimeni, PDL îşi dă seama că în spatele celor 200 de inşi sunt milioane, ridicolul atinge culmi nebănuite, sub ochii analiştilor care inventează reprezentanţi ai protestelor.

Deşi practic nu mai protestează decât Chiriac şi Antena3 cei de la Putere ajung la concluzia că au sacrificat prea puţin. Opoziţia pune pentru prima dată presiune. Traian Băsescu îşi face mea culpa cu o jumătate de gură, frigul şi viscolul devastează ţara, Boc îşi dă demisia, numărul protestatarilor scade sub 100. Ca să mai arate pe cineva televiziunile mai au puţin şi mută tot protestul în studiou, unde e cald.

Apoteotic, când nimic nu mai părea de sacrificat, sunt sacrificaţi şi foştii miniştri, cu Elena Udrea în frunte. Secu..., pardon, ziariştii de serviciu o stigmatizează ca fiind simbolul răului în PDL. Să nu exagerăm.

Şi apare Mihai Răzvan Ungureanu, şeful SIE, pe post de Prim Ministru desemnat şi Făt Frumos naţional. Că nu mai avea ţara oameni fără legătură cu serviciile, reîncepe aiureala cu genialitatea Preşedintelui, mutarea de maestru. Plăcerile triste ale fanaticilor şi vânduţilor.

Toată povestea asta incredibilă este de fapt o pisică arătată Preşedintelui Băsescu, lumea nu mai are timp şi bani pentru fiţele autoritariste ale nimănui. I s-a arătat că sub nasul lui, în ţara pe care credea că o conduce cu o mână de fier, e nevoie de 100 de oameni, un pretext şi o televiziune ca toată puterea să dispară ca prin farmec.

Ce urmează?