vineri, 18 decembrie 2009

După 20 de ani

Pe 20 decembrie 89, pe la 7 seara, am fost la Turn, un restaurant din Bucureşti, ştiu că am mâncat ceva oribil şi am vorbit despre ce se întâmplă. Eram trei inşi, replica noastră la fiecare întâlnire era "din trei inşi unul e securist", cum am spus ieri, aveam dreptate, unul era. Am sperat să se termine cu regimul comunist.

Am plecat din cămin acasă, nu aveam unde să stau, ne dăduseră afară. Am ajuns acasă pe 21 dimineaţa, am văzut ce era de văzut la televizor, mai nimica. Am ascultat Europa Liberă ca să aflăm ce se întâmplă. Pe 22 a căzut Ceauşescu.

N-aveam bani să mă întorc în Bucureşti. Până la urmă, după ceva scandal făcut de mine, mi-au dat ai mei 700 de lei şi am plecat înapoi la Bucureşti. Mă priveau de parcă plecam pe un drum fără întoarcere dar eu ştiam că dacă nu mă întorc la Bucureşti am să regret toată viaţa. Plus că soră-mea era pe undeva prin Bucureşti şi nu ştiam nimic despre ea.

Am ajuns pe 23, pe la 5 dimineaţa, în Gara de Nord. Se auzeau împuşcături. Pe peron m-a agăţat o fată, venise ca şi mine singură şi habar n-avea ce să facă, era studentă la Farmacie. Am plecat amândoi, trecând prin filtrele de la metrou, spre Eroilor. Ea voia să ajute răniţii de la Spitalul Municipal. Nu ne-au primit, spuneau că intraseră nişte terorişti în spital înainte.

Am plecat spre Grozăveşti tot cu metroul. Am încercat să intrăm în căminele de la Grozăveşti. Am găsit un personaj ciudat, care spunea poveşti aberante şi părea cam dus. Era singur pe acolo la 6 şi jumătate dimineaţa, am plecat în Politehnică.

Acolo era o adunare organizată. Ne-au primit. Nu-mi aduc aminte cum o cheamă pe fata respectivă. Ne-am mai văzut o singură dată după întâlnirea din gară, din întâmplare. În Politehnică m-au trimis împreună cu alţi doi inşi să apărăm intrarea spre Politehnică de la metrou. Este şi acum o scară care urcă pe trotuar, înainte de sediul Vodafone, de jos, din Politehnică. Pe partea dreaptă e şi acum o groapă. Noi trei am săpat-o. Aveam un Kalaşnikov fără gloanţe şi ne prosteam pe acolo.

Am primit nenumărate portocale, am primit ciocolată şi tot felul de alte chestii. Oamenii ne priveau ca pe nişte eroi, noi nu făceam nimic. Stăteam în groapa aia şi ne uitam pe drum. Există o poză cu noi trei cu puşca pe umăr. Nu ştiu cum îi cheamă pe cei doi.

Până la urmă am ajuns în Rectorat. Se lăsase seara. De data asta un ofiţer a întrebat cine făcuse armata, lucrurile au devenit mai serioase. Eu trebuia să-l schimb în post pe unul care era în exteriorul clădirii, în balconul de la ultimul etaj. Erau şi nişte parole. Am ieşit în balconul ăla lung şi am strigat parola, m-am pomenit cu un tip care coborâse piedica şi ţinea Kalaşnikovul spre mine. Şi spunea că mă împuşcă şi că nu mă cunoaşte. Am avut prezenţa de spirit să ridic mâinile şi să vorbesc cu el. Nu mai ştiu ce i-am spus dar l-am convins. L-am schimbat şi am rămas pe balcon.

A început să se tragă dinspre Ministerul Apărării spre noi. Am înţeles mai târziu că pe Politehnică erau alţii ca mine care au răspuns, nu ştiu cine a început. E o poveste că unul de la noi a văzut ceva, a somat şi a tras. Aşa a început circul. Singurul mort a fost un câine care n-a răspuns somaţiei.

Înăuntru era întuneric şi linişte. La un moment dat s-a auzit o împuşcătură în interiorul Rectoratului. Am băgat glonţ pe ţeavă şi m-am retras într-un colţ. A fost primul şi singurul moment în care am crezut că trebuie să omor pe cineva. Era doar o ofiţereasă care mergea cu pistolul fără piedică, se împiedicase şi trăsese un foc. A fost greu să ne liniştim.

A doua zi am fost s-o recuperez pe soră-mea din Rahova. Am mers pe jos, am trecut pe la Ministerul Apărării, era un corp decapitat şi ars şi alţi câţiva morţi la fel, arşi. O privelişte sinistră. Atunci erau terorişti. Acum ştim că nu erau. Mi-am recuperat sora. La ea se trăsese, glonţul trecuse prin pervazul ferestrei. Pe 21 fusese în Piaţa Universităţii. Am venit pe jos până în Grozăveşti unde căminul era deschis. Până aici a fost partea dramatică a Revoluţiei mele.

Am plecat pe 30 decembrie acasă. Era o ninsoare fenomenal de frumoasă. Am rămas la 9 kilometri de casă, nu mai aveam cum să ajungem. Nu mai mergea nimic, zăpada era deja de jumătate de metru. Şi a venit izbăvirea, tractorul de la deszăpezire. Avea în spate un triunghi mare de lemn, cât strada de lat. A oprit şi ne-am suit pe triunghiul ăla, aşa am ajuns acasă.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment. Nu sunt ziarist, n-am legătură cu mogulii sau partidele.

17 comentarii:

Jean Valjean spunea...

Dane, dar tu chiar ai fost erou, ai certificat de revolutionar ?
Fara a spune vorbe mari, ai aparat revolutia cu arma in mana !
Ai cu ce te mandri, fata de noi, majoritatea, care doar ne-am uitat la televizor..

Dan Selaru spunea...

Pentru ce sa cer certificat de revolutionar? E penibil. M-am dus de frica unui regret fara sfarsit.

Camil Stoenescu spunea...

acum sper că regretele au dispărut. eu aveam 6 ani în 1989, îmi amintesc doar discuțiile din casă și faptul că televizorul mergea mai des.

Titi Costache spunea...

Ceva prostii similare, partial similare, am facut si eu. Am iesit in seara de 22 decembrie sa apar Directia de Posta, vis a vis de Telefoane. Un soldat speriat de pe TAB-ul sau tancul, cine mai stie, de langa Palatul Telefoanelor a tras spre mine, eu ieseam din micul pasaj de la Libraria Kriterion. Noroc ca ii tremura mana sau a tras in aer, iar nu imi dau sema. La Telefoane dupa un scurt interogatoriu, am fost trimis acasa si s-a refuzat ajutorul oferit, erau destui si trageau cu Kalasnikovu' spre Directia de Posta, ocupata cica de teroristi, eu banuiesc ca erau salariatii de la posta contra celor de la telefoane, plus armele regimului. Am batut Bucurestiul la pas pana in Drumul Taberei, impuscaturi de pe acoperisele blocurilor, taburi pe Timisoara colt cu Brasov care se fugareau si trageau unul in celalalt, oameni care pazeau intrarea blocurilor, cu tepe, caini si topoare. Acum e amuzant, atunci era doar prostesc, o puteam pati fara sa imi dau seama. La urmatoarea "revolutie" o sa fiu mult mai circumspect in a ma implica.

all romanians are vampires spunea...

nu e amuzant, nici penibil, nici prostesc. de ce minimizaţi? nu zic să vă umflaţi în pene, dar de ce folosiţi acele calificative? Aţi uitat contextul? aţi uitat sentimentele? de ce vreţi să vă distanţaţi de ele? sunt lucruri pe care nu vi le poate lua nimeni. poate Revoluţia "în ansamblu" a fost hijack-uită, dar revoluţia voastră personală nu v-o poate lua nimeni.

e fascinant cât de mult se poate uita în 20 de ani. cât de greu e să judeci acum cu mintea de atunci, în contextul de atunci. dar trebuie să încercăm, să nu uităm. uitarea duce la somn, iar somnul naţiunii...

mulţumim pentru poveşti.
respect şi mulţumiri pentru curaj.

Anonim spunea...

Eu eram in Constanta si aveam 12 ani. Nici nu m-au lasat parintii sa ies din casa pana spre Craciun, asa ca am vazut Revolutia la televizor.

In Constanta nu s-a intamplat mare lucru. Cica s-a tras (Cine? in cine?) De Craciun nu mai erau decat o gramada de oameni, in fata Primariei, cu banere cu Jos Ceausescu, scrise artizanal. Erau fericiti si scandau; cred ca unii erau si bine afumati. Cineva se chinuia sa dea jos stema Republicii de pe cladire, cu dalta si ciocanul. In cateva zile s-au risipit.

Fratele meu mai mare a plecat in Bucuresti, sa apere revolutia. S-a urcat in tren si a plecat, impreuna cu alti tineri; nu i-a intrebat nimeni nimic. Pe drum, au facut o lista cu numele lor; dupa care au distrus-o, ca sa nu o gaseasca comunistii si sa-i urmareasca :-). In Bucuresti s-a dus in fata la CC, s-a agitat. Cand a venit noaptea, o femeie l-a intrebat de sanatate si, afland ca nu are unde sa doarma, l-a luat la ea acasa. A stat o saptamana in Bucuresti, pe la manifestatii, dupa care s-a intors acasa. Nu si-a luat certificat de revolutionar.

Unknown spunea...

si eu m-am intors in bucuresti fara voia alor mei, pe 22, eram anul trei la geografie-engleza, cu sediul chiar in piata universitatii; simteam ca trebuie sa fiu aici, si eu am aparat caminul Grozavesti, blocurile C&D..nebunie totala, nu ne dadeam seama ce se intampla, manipularea era maxima, si apoi asteptam executia in direct: va mai amintiti? si apoi am zis: ma schimb , nu mai vand tigari, chiloti si altele de contrabanda de la prietenii din Iran saudin shop-uri, sau tuica de la tata ca asta imi dadea cand n-avea bani, 20 de litri de tuica si aveam mereu afis, "tuica 111C" si imi scoteam cartela pe o luna...

Unknown spunea...

...a, era sa uit, n-am nici un certificat de revolutionar, d-asta au ceilalti care trageau in noi..he he, cati bani as fi avut daca aveam certificat...

Unknown spunea...

'Ratzi ai dreq!

Voi erati, bah?!
Si zici ca n-aveati glaontze, ha?
Si cind ma gindesc ca din cauza voastra n-am putut noi sa cucerim gura aia de metro.

Va mincam ba!

Semnat:
Teroristu lu' peste!

P.S. Asta a fost asa, pentru descretirea fruntile :).

Dan Selaru spunea...

N-aveam. Eram doar decor viu, ca gardurile.

B spunea...

Dane, felicitari pentru curaj. Parintii mei erau siguri ca era o manipulare si au avut dreptate. In rest, acum dupa 20 de ani si cu mai multa experienta totusi nu cred ca ai regrete, nu? Poate de aceea esti asa de cinic si circumspect privind toate aspectele balcanice ale tarii noastre, fiind fript acum sufli si in iaurt, si pe buna dreptate.

Dan Selaru spunea...

Acum n-am niciun regret. Regretam daca nu ma duceam. De asta mi-a fost frica.

Dan N. spunea...

Uite coincidente: pe 21 dimineatza am plecat pe jos din Regie spre centru (Buc.) sa cumpar cadouri pt nepoti, in CismigiU am vazut niste stegulete tricolore aruncate pe jos, apoi fata blocului turn am gasit cateva zeci, poate o suta-doua de oameni cu o pancarta pe care o tineau in fata pe care scria "JOS DICTATORUL", atunci i-am spus prietenei mele, fara sa stiu ce se intampla, de fapt:"acum e momentul, ne-am alaturat lor, am ajuns in fata la Inter, trec peste amanunte pe care le cunoasteti...am plecat apoi (cred ca spre miezul noptii)de acolo spre gara, apoi acasa la Valenii de Munte/Prahova unde am ajuns dimineata devreme, am povestit parintilor, rudelor si prietenilor ce se intampla in Bucuresti, se uitau la mine ca la unul care nu are toata tigla pe casa si un pic cu frica ("daca te aude cineva??"), apoi au aparut Dinescu si Caramitru la TVR, care au invins "in numele lui Dumnezeu", a inceput iuresul si in Valeni, deja nu mai eram nebun, eram erou si mi se cereau sfaturi, a fost si o adunare la Casa de cultura unde am spus cateva vorbe, apoi au aparut zvonurile conform carora vine o coloana de motorizate dinspre Brasov sa ocupe orasul, eu am fost "repartizat" sa apar statia de epurare (sa nu otraveasca "aia" apa orasului), asta in noaptea 22-23, dimineatza m-am dus acasa si le-am spus alor mei:"plec la Bucuresti, nu pot sa stau aici cand altii lupta pentru mine", suna a replica din roman, dar nu e, tata a zis ca sunt prost, ca prostii mor si altii beneficiaza, n-au avut ce sa-mi faca, mi-au dat bani de drum, un amic mi-a dat un rucsac mic si pe 23 seara eram in Bucuresti, m-am dus in Polizu, eu fiind student la Electronica, acolo aveam sediul facultatii, erau adunati colegi, incercau sa se organizeze, dar nimic concret, pe 24 am ajuns in zona CC-ului, se tragea, tancurile erau indreptate catre palatul regal, circulau povesti...la un moment dat a inceput sa se traga din blocul Union, a cazut unul langa mine, l-au luat cu un ARO cu platforma, atunci am cam inteles ca se moare cam aiurea...imi amintesc ca am facut cu un amic niste poze, nu stiu daca mai gasesc vreuna...As mai adauga doar atat: asemenea entuziasm general, national, asa de puternic si de sincer, nu cred ca poate sa apara de prea multe ori in istoria unui popor, ma consider norocos ca l-am trait pe viu. Si sunt mandru ca sunt roman.

Anonim spunea...

in baia mare revolutia a fost cam asa:s-a spart chioscul "partidului" si s-au aruncat portocale si ciocolata din balcon.
steaguri gaurite,jos ceausescu etc,urale...
oare cite certificate de revolutionar sint in baia-mare?

Anonim spunea...

Iar eu, cam asta faceam:

http://newdada.wordpress.com/2008/12/21/19-ani-de-la-revolutie/

Articolul, dupa cum se vede din titlu, l-am scris anul trecut; dar istoria ramane valabila ...

Iar acum, suntem simpli "epigoni"!

Vali spunea...

ne arati si noua poza? :D

Dan Selaru spunea...

N-am poza, a facut-o un prieten al unuia din cei doi. Eu n-am vazut-o niciodata. Pot sa-ti arat groapa. :-)