Urări pentru 2012

Prin luna octombrie am scris un text, "Laplace nu are dreptate", mi-am bătut recordul la comentarii şi critici.

Spuneam un lucru simplu, că lumea e prea complexă pentru a fi condusă sau pentru a face previziuni. Mă uit acum şi văd din ce în ce mai multă nesiguranţă şi nenumărate previziuni care se bat cap în cap.

Schimbarea e singurul lucru sigur pe lumea asta, direcţia şi sensul schimbării ne sunt necunoscute.

Eugen Ionesco spunea "ideologiile ne despart, angoasele şi visele ne unesc". Cum e absolut evident că nu se renunţă la ideologii, ba dimpotrivă, e epoca în care ideologiile prind putere, cred că ne rămân angoasele şi visele.

Şi visele se pierd pe drumul ideologiilor, sunt prea diferite. Ne rămân angoasele.

Plecând de aici, de la angoasele comune, cred că ne putem găsi sensul şi direcţia. Ne e frică de război. Ştim că dictaturile ucid.

Dacă în 2012 o să evităm războaiele şi dictaturile o să avem un an bun. Ca să avem un an bun trebuie să ne învingem angoasele.

La mulţi ani!

Despre creioane mecanice

De ceva vreme încerc să înţeleg ce se întâmplă în lume. Am un creion mecanic de 30 de ani, creion mecanic făcut în vechea Cehoslovacie, metalic, negru cu partea de jos albă. În afara faptului că i-am pierdut agăţătoarea şi că s-a mai dus vopseaua e la fel de bun, funcţionează perfect.

Jucându-mi rolul de Moş Crăciun am găsit, anul ăsta, creioane mecanice făcute de aceeaşi firmă, exact la fel, acelaşi design, simple, solide. Am cumpărat şi am împărţit. Nimeni nu mai scrie de mână, tuturor le-a plăcut.

M-am întrebat, de ce oare? Pentru că, spre deosebire de creioanele comune, lăsând la o parte nostalgia, la copii nu există, par, şi sunt, creioane care nu se strică, pe care te poţi baza.

Ce au creioanele mecanice, neschimbate de 30 de ani, cu lumea în care trăim? Au. Păi ce creştere economică în domeniul creioanelor mecanice ar exista dacă toată lumea ar folosi un creion 30 de ani? Doar creşterea naturală, dată de creşterea populaţiei care le foloseşte şi scăderea naturală dată de folosirea noilor tehnologii.

Cine mai scrie de mână? Doar copiii de vârstă şcolară. Lupta e acerbă, cum să stai pe piaţă în faţa valului de chestii colorate, cu desene la modă, prinţese şi roboţi? Presupun că prin calitate. Copiii ştiu instinctual că unele lucruri nu contează şi că altele sunt "adevărate".

Cred că asta se întâmplă în lume, ne întoarcem la lucrurile de calitate, mai puţine dar mai bune.

PS Nu-i reclamă, dar aş face :-), merită.

Internet şi adevăr

"O bună guvernare nu mai poate exista...fără propagandă, aşa cum nici propaganda nu poate exista fără o bună guvernare."

Citatul de mai sus aparţine celui care a dus propaganda pe noi culmi, Joseph Goebbels, adevărul, spus chiar şi de cele mai sinistre personaje, rămâne adevăr. Atât timp cât rămân aceleaşi condiţii tehnice. Citatul e luat de aici.

Iar Joseph Goebbels are dreptate, nu poţi guverna bine fără propagandă, dar e la fel de adevărat că nu poţi avea o propagandă eficientă dacă nu guvernezi bine. Cine are urechi de auzit, aude. Dacă nu are urechile astupate de propagandă, de propria propagandă.

E o poveste, reală, din septembrie 1929, din Statele Unite. Pe 3 septembrie Dow Jones a avut cea mai mare valoare. Unul din cei mai mari jucători la bursă, Jesse Livermore, "Great Bear of Wall Street", paria pe căderea valorii acţiunilor, simţea când preţurile erau prea mari.

Pe 5 septembrie 1929, un economist obscur până în acel moment, Roger Babson a ţinut un discurs în care spunea: "Sooner or later a crash is coming, and it may be terrific.".

Era a treia oară când spunea aceste lucruri, prima şi a doua oară nimeni nu-l băgase în seamă. Un Roubini avant la lettre. De ce de data asta a fost un boom de presă? Pentru că Livermore a avut grijă să-l facă un boom. Şi acţiunile au început să scadă instantaneu, Livermore a făcut încă o avere, Babson a avut dreptate şi a rămas relativ celebru. Un bun început pentru o criză mondială.

Dar nu discursul lui Babson sau artificiile lui Livermore au prăbuşit piaţa, era, pur şi simplu, nesustenabilă (ca să folosesc un termen la modă).

În ziua de azi, a Internetului, e imposibil să mai faci propagandă dacă nu guvernezi bine, poţi să cumperi toată mass-media clasică. Iar Cassandre economice sunt la fiecare colţ de blog.

Am să sar peste mentalităţile ruso-iraniano-chineze, ştiu că plac multora din aşa-zisele democraţii, inclusiv la noi e un grup voios care vrea să astupe gura Internetului, şi o să spun că Internetul a adus adevărul pe masa fiecăruia.

Oferta e atât de mare că fiecare are de unde să aleagă. Mogulul a murit, în tastatura fiecărui blogăr stă bastonul de mogul. Presa a devenit un domeniu democratic, nu am spus mai bun, doar democratic.

De ce am făcut toată această lungă introducere? Pentru că anul care vine este, şi pe plan local, dar mai ales mondial, un an în care totul se va juca pe Internet, totul. De la salvarea zonei Euro la alegerile din USA, opinia Internetului va face diferenţa.

Nu prin propagandă o să se facă diferenţa, prin adevăr. Cine nu o să ţină cont de asta o să piardă. Internet şi adevăr.

Sărbători fericite!

După 22 de ani

Cui se adresează Boc când spune că alegerile sunt o "dispută sterilă"?



Un click pentru mărire. Între 18 şi 29 de ani aproape o treime din populaţie vede unipartidismul ca fiind de dorit. Cei peste 60 de ani, votanţii dovediţi ai lui Ion Iliescu, văd în proporţie de 18 procente unipartidismul de dorit. Ca dovadă că au învăţat ceva în 22 de ani, dar nu au fost capabili să-i înveţe pe cei tineri nimic.




Încă o dată avem dovada că suntem o ţară...

Deficitul structural ca măgarul în ceaţă

În nemernicia mea, ca un câine turbat, am făcut mişto de ideea de a pune deficitul structural în Constituţie. Un domn s-a străduit chiar să-mi răspundă.

În renumita emisiune fără spectatori, Şleauri economice, Florin Cîţu a explicat de ce deficitul structural e o aiureală imposibil de calculat, şi mai ales imposibil de calculat de politicieni. Chiar la început emisiunii, după ce dau eu din mâini.

Primele semne de totală derută, confuzie, lipsă de metodă, lipsă de definiţie, vis a vis de acest concept aiuritor au apărut deja.

Avem, de pe blogul Andreei Paul - Vass, un grafic frumos cu deficitul structural pe perioada 1995-2011. Datele sunt de la Consiliul Fiscal şi Comisia Europeană.



De pe site-ul Curs de Guvernare avem doar un tabel cu deficitul structural pe perioada 2004 - 2016, făcut de FMI, ăştia sunt mai vizionari.



Nu vom lua decât datele unde cele două surse se suprapun, perioada 2004 - 2010. Să precizăm că vorbim despre trecut. Vom studia doar ca procente din PIB. Pentru doritori lăsăm temă datele absolute. Şi avem acest frumos tabel, totul este exprimat în procente din PIB.



Constatăm, unii cu surprindere, alţii cu furie, unii trişti, alţii veseli că diferenţele ajung şi la peste două procente din PIB. Media acestor diferenţe este de aproape 1,12% din PIB.

Şi noi băgăm în Constituţie o chestie care trebuie să aibă o valoare de sub 0,5 dar pe care nu ştim să o calculăm, iar minţile luminate au o diferenţă medie de 1,12 între rezultate.

Noi am vorbit acum despre trecut. Unde cifrele sunt clare. Dar Bugetul o să se facă după estimări iar deficitul structural după estimarea estimării.

Dacă se bagă o asemenea aiureală în Constituţie oricine e Prim Ministru este la mâna calculatorului de deficit, ăla o să conducă ţara, nu Guvernul. Se introduce, de fapt, un nou factor de putere, inexistent în orice teorie politică, calculatorul de deficit. Şi care poate folosi puterea sa pentru a da jos un Guvern. Presupun că dacă un Guvern încalcă regula din Constituţie cade. Sau facem româneşte, îi batem obrazul şi gata.

Poate încercăm să mai şi înţelegem ce ni se propune. Şi în ce ne băgăm.

Despre experţi

Intrarea liberă

Mult zgomot pentru nimic

Germania şi-a câştigat războiul. Teoretic. Să nu uităm că dacă era respectat vechiul tratat nu se ajungea aici. Am pus în locul unui tratat nerespectat unul mai drastic în speranţa că o să fie respectat. Ce s-a schimbat? Nimic. Parcă sunt promisiunile unui alcoolic.

Să continuăm. Se strâng 200 de miliarde de la pârâţi, se dau la FMI gratis ca să le dea FMI cu dobândă înapoi pârâţilor. Se mută banii dintr-un buzunar în altul în speranţa înmulţirii lor. Comportament infantil.

Salvarea Euro era scopul. Se putea face dacă erau lăsaţi să falimenteze cei care sunt falimentari, e Grecia solvabilă acum? Nu! Dar Italia? Cu ce e mai credibil Euro de azi faţă de Euro de ieri, practic, nu ideatic, practic nu s-a întâmplat nimic. Sunt doar promisiuni.

Discursul politic de la Bruxelles este dedicat votanţilor, nu "pieţelor", indiferent ce înseamnă "pieţe". Votantul este convins, poate, că Euro a fost salvat, piaţa se uită la muribund, e mai roşu în obraji, are puls, chestii de astea, tehnice. Tehnic nu s-a schimbat nimic. Să ne uităm la reacţii sau la curs. Sau la alte reacţii.



Nimic semnificativ. Pieţele nu cred în promisiuni aşa cum Moscova nu crede în lacrimi. Mai ales în cele făcute de politicieni.

Există o singură ieşire pentru Euro, falimentul celor falimentari, restul e inflaţie.

Şi să vă mai spun un lucru, deficitul structural e o chestie care are atâtea definiţii câţi economişti întrebi. Nu modifici o Constituţie dacă nu ai definiţia clară a termenilor. Tot respectul pentru ţările care măcar simulează interesul pentru vocea propriilor cetăţeni.

PS Asta să vedem responsabilitatea istorică.

Revanşa Germaniei

De la madam Merkel până la ultimul postac, trecând prin vocea Preşedintelui Băsescu, toată lumea ia măsuri drastice, strigă isteric, arată pisici, moarte şi în plină descompunere, modifică Constituţii, tratate, renunţă la democraţie, înjură Grecia şi rezolvă criza. Rezolvă pe dracu'!

Dacă nu-i laşi să dea faliment nu rezolvi nimic, tratate erau şi înainte, erau călcate cu Germania în frunte. Statul german nu e mai breaz decât statul spaniol. Şi dacă mergem pe drumul ăsta să-l văd pe imbecilul, oficial sau anonim, care spune că poporul japonez este un popor de leneşi, statul japonez are 200% din PIB datorie. Şi japonezii nu par să se zvârcolească în durerile Europei.

Propaganda şi isteria dau credibilitate actualilor lideri, cuplul franco-german propune retragerea dreptului de vot pentru ţări din cadrul uniunii, pe cetăţeni nu-i mai întreabă nimeni de nimic. În numele cui vorbeşte madam Merkel? Despre inteligenţa stupidului Napoleon de mucava ne-am lămurit când cu operaţiunea din Libia.

Să ne aducem aminte de aceeaşi Germanie, s-a reunificat în 1990. Cât s-a investit în fosta DDR? 1,3 trilioane Euro, şi se investesc între 70 şi 80 de miliarde anual. Şi fosta DDR nu a ajuns la nivelul fostei Germanii Federale. "Helmut Kohl who – against the advice of financial experts – offered a monetary union for the two Germanys... ". Deci Germania era mai conştientă decât oricine că introducerea Euro în ţări cu mari discrepanţe economice este o greşeală. Atunci era tăcută.

Şi acum să revenim la Euro. Zona Euro arată precum România, cu Grecia şi Portugalia pe postul Botoşaniului şi Vasluiului. Cât de mari sunt investiţiile necesare în ţările respective pentru a ajunge ca Germania? Apocaliptice, nesustenabile, nu există banii necesari. Şi atunci de ce aceeaşi monedă? De ce li s-a luat celor două ţări, sunt doar exemple, posibilitatea de a-şi devaloriza moneda, de a-şi apăra industria internă în faţa tăvălugului economic german? Pentru că sunt o piaţă de desfacere pe credit pentru produsele germane. Şi acum a venit scadenţa.

Când hotărârile se iau central, periferiile suferă. Iar noi, periferia periferiei vrem acum să intrăm în zona Euro, să ne pierdem şi ultima umbră de independenţă, cea monetară. Nu că ar folosi acum la ceva cu BNR pe post de consiliu monetar. Că avem curs care fluctuează fix. Esenţa crizei Europei e în poza de mai jos. Iar Germania nu vrea să-şi piardă avântul.



Noi suntem victime sigure. Pentru că nu la deficitul bugetar trebuie să ne uităm. Ci la cel comercial. Ce vedeţi în poza de mai sus este pasul doi al cuceririi, după pierderea independenţei economice pierderea independenţei politice, atât cât a mai rămas.

Germania îşi ia revanşa după cele două războaie pierdute. Iar hărţile sunt inutile de data asta. Destrămarea zonei Euro este în primul rând înfrângerea Germaniei. Fiecare se poziţionează cum crede că-i sunt mai bine apărate interesele. Dar să nu uităm că de fiecare dată când Germania s-a apropiat de Rusia s-a terminat prost.

Şi există păreri mai avizate decât a mea.

"Russia too, wants Germany to “take a leadership role in Europe,” said Sergei Karaganov, head of the Moscow-based Council on Foreign and Defense Policy. "

PS

Poate Europa să suporte Uniunea Europeană

Jared Diamond a publicat o carte, Guns, Germs and Steel, carte tradusă şi la noi, în care răspunde la întrebarea "De ce Eurasia a cucerit lumea?".

Răspunsul este perfect logic şi se bazează pe geografie, botanică, zoologie, pe accesul la resursele energetice, la vremea respectivă acestea fiind cele mai rentabile animale de povară sau grânele cu cea mai mare producţie de seminţe comestibile. Merită citită cartea, dă o imagine raţională asupra istoriei lumii.

Dar cartea nu răspunde la întrebarea "De ce Europa a cucerit lumea şi nu China?", până în secolul XII China era mult în faţă, ce a oprit China şi a condus Europa pe primul loc?

Jared Diamond încearcă să răspundă într-o anexă târzie a cărţii. Şi, simplificat, răspunsul este "concurenţa". Spre deosebire de China, care a fost un stat unitar, în care deciziile se luau centralizat, Europa a fost o sumă de state concurente, care au luptat pentru putere şi care au promovat dezvoltarea tehnologică pentru a câştiga supremaţia.

Unul din argumente, foarte concludent, este cel al dezvoltării călătoriilor maritime. La începutul secolului XV China avea vase oceanice mult mai mari decât cele europene, Oceanul Indian era un "lac chinez". Dar călătoriile s-au dovedit prea scumpe şi împăratul a decis oprirea lor, aici s-a oprit expansiunea chineză. Cristofor Columb a umblat din rege în rege până i-a finanţat cineva expediţia spre Americi.

Europa a creat opţiuni, acesta a fost argumentul final al cuceririi lumii de către europeni. Europa a fost descentralizată.

În acest moment istoric, după ce SUA au salvat, în secolul XX, Europa de două ori şi jumătate, americanii s-au plictisit să tot salveze Europa de la autodistrugere şi au hotărât că unificarea acesteia conduce la pace, au neglijat geografia şi au uitat că diversitatea e marca Europei,

Această omisiune, a diversităţii europene, a condus la UE, o construcţie generată politic dar care nu are niciun fundament istoric sau economic. Atâta vreme cât s-a limitat la o integrare comercială a fost un avantaj, când s-a încercat impunerea unei monede unice diversitatea a răbufnit, acum se crede că o integrare politică mai adâncă e salvarea.

Se discută despre câtă suveranitate cedăm UE. Salvarea Europei este păstrarea diversităţii, nu impunerea unor standarde, fie ele şi germane. Cu cât încercăm o integrare mai adâncă, cu atât folosim mai multă energie în scopuri greşite şi mergem pe un drum spre nicăieri. Credeţi că vreunul din statele atât de dispreţuite azi, de la Grecia la Italia, ajungeau în situaţia asta fără UE? Răspunsul este nu! Nimeni nu le oferea atâta încredere.

Ce facem acum? Lăsaţi oamenii să fie diferiţi, italienii ne-au dat Renaşterea, portughezii navigaţia, spaniolii au cucerit Americile, grecii ne-au dat filosofia şi democraţia.

Avantajul Europei este că suntem diferiţi, nemţii nu au reuşit să-şi integreze fosta Germanie comunistă, se miră că au ţara plină de neonazişti, şi au cheltuit sume imense. Europa a încercat să se unifice, cu costuri pe care tocmai începem să le plătim, şi "soluţia" este o integrare şi mai mare? Noroc că nu mai există bani.

Să ne oprim acum, până nu e prea târziu. UE este o construcţie prea grea pentru Europa.