Un alt punct de vedere

Cum un alt punct de vedere au avut cetăţenii comunei Marginea din judeţul Suceava care au făcut un pod fără autorizaţie şi pe care autorităţile, incapabile să facă podul în 8 luni, i-au dat în judecată pentru că au construit ilegal. Oamenii au făcut podul într-o singură zi.

Doar direcţia privirii este diferită, din imensitatea spaţiului spre nimicnicia noastră ca specie şi din imensitatea nevoilor omeneşti spre problema reală a unor oameni.

Noţiunea de dreptate este o necesitate fiziologică, cum e foamea. Nu e o chestie religioasă, filozofică, morală, teoretică, e o nevoie.

O nevoie pe care Statul român n-o îndeplineşte, tocmai a dispărut unul din cetăţenii din cazul Eugen Preda, eliberat din "lipsă" de dovezi.

Când cineva atentează la nevoile fiziologice pe care le are o persoană acesta se află în pericolul de a primi un răspuns violent. Justiţia din România, responsabilă de îndeplinirea nevoilor de dreptate în societate, dacă nu-şi face datoria o să primească un răspuns violent la un moment dat.

Fiecare răbufnire violentă de-a lungul istoriei a avut o componentă îndreptată împotriva lipsei de dreptate socială sau a lipsei de dreptate în general. În România două bătrâne au ajuns la puşcărie pentru că n-au avut bani să plătească o amendă. Urmăriţii general zburdă şi iau amenzi, nimeni nu se sesizează. Lista de aberaţii a Justiţiei româneşti e nesfârşită.

Pe fondul crizei, a incompetenţei şi lipsei de onestitate cu care suntem conduşi, a lipsei de dreptate, vine momentul când mămăliga o să explodeze.

Un alt punct de vedere.

PS Promit că am să urmăresc săptămânal afacerea Sterling.

Sterling, investigaţie jurnalistică din pat I

Cu isterie şi înfierări patriotice de genul "Nu ne vindem ţara!" onor Guvernul Boc a dat pe goarnă matrapazlâcurile Guvernului Tăriceanu privind resursele din Marea Neagră.

Foarte frumos! S-a mai lăsat liniştea, pulimea, vorba imunului Adrian Năstase, s-a luat ba cu nepoata lui Boc, ba cu şoferul lui Boc, ba cu Eugen Preda şi a uitat.

Folosind eu Newsmix am căutat pe ultima săptămână articolele care conţin cuvântul Sterling. 8 bucăţi. Din care două la fel, similare. Unul în România liberă şi unul pe Money Channel. În cele două, de fapt unul, acţionarii Sterling se plâng că a scăzut valoarea acţiunilor din cauza scandalului politic. România Liberă preia Money Channel, ceva e putred, se preia cam mult, e o înţelegere, a intrat şi România Liberă sub patronajul lui SOV?

În Adevărul, Gelu Mărăcineanu, înlocuitorul lui Bodgan Găbudeanu la ANRM se cam plânge că o să fie dat afară. Să nu uităm că lucrează şi pentru Sorin Ovidiu Vântu. Adevărul este patronat de Dinu Patriciu. O mână spală pe alta.

În Gândul afacerea e pomenită pe o listă interminabilă de porcării, la modul figurat, Remeş are exclusivitate pe modul propriu al porcăriilor politice, făcute de oameni politici de vază, neinteresant. În Ziua e vorba de altceva, o coincidenţă de nume, tot neinteresant. În Cronica Română afacerea e doar un exemplu, trecem mai departe.

În Jurnalul Naţional din 23 februarie articolul mai spală din păcatele lui Tăriceanu prin comparaţie cu privatizarea Petrom şi dă vina pe toată clasa politică pentru modificarea Legii Petrolului. Pe final dă puţin la geoale Tăriceanului. Azi tot în Jurnalul Naţional apare articolul De ce premierul a întrerupt controlul în afacerea Sterling? care trebuie citit cu atenţie.

Ce ne spune? După ce zice că Guvernul Boc a dat afară Corpul de Control că nu putea să controleze afacerea Sterling mai zice că în spatele Sterling Resources stă Dinu Patriciu. Şi continuă cu dezvăluirea cum că marele Prim Ministru a aflat că nu avea voie să tragă în afacerea Sterling şi că a dat afară Corpul de Control tocmai ca să oprească acţiunea de control, nu s-o înfăptuie. Şi articolul ne mai spune că e posibil de anulat contractul pentru că nu e semnat de Consiliul Concurenţei.

Să citim printre toate rândurile din cele 3 publicaţii, Money Channel, Adevărul şi Jurnalul Naţional. Şi constatăm că Patriciu cu Vântu şi-au dat mâna peste ţară, peste partea aia care e la Sterling Resources iar mogulul trei, Dan Voiculescu, e lăsat pe dinafară şi trage şi el ca să obţină o bucăţică. Voiculescu e la Guvernare deci cumva-şi trage cu stângul în dreptul.

Mai vedem cum toate partidele tac, sunt liniştite, şi cum avântul pompieristic al Guvernului Boc, prea nou în iţele conducerii la nivel mare, a făcut victime 61 de oameni daţi afară pentru că s-au aflat la momentul nepotrivit la locul nepotrivit.

De fapt sunt eu paranoic, toată lumea luptă pentru binele ţării. Mă găsesc eu pulime să mă iau de toată mogulimea.

Ştiinţă şi corectitudine politică

Există locuri pe lumea asta în care oamenii se întreabă dacă noţiunea de corectitudine politică trebuie aplicată asupra rezultatelor ştiinţifice.

Întrebarea este dacă sunt sau nu benefice studiile despre diferenţele de inteligenţă între bărbaţi şi femei sau între albi şi asiatici, negri şi evrei şi aşa mai departe?

O tabără spune că aceste studii, ca de altfel orice studiu ştiinţific, trebuie să depăşească două criterii. Este întrebarea, problema, bine pusă? Şi doi. Aduce bunăstare?

Cu argumente, această tabără, care se opune studierii subiectului în cauză, spune că testele de măsurare a IQ-ului sunt irelevante, că au fost schimbate în anii 30-40 din secolul trecut pentru că femeile aveau rezultate mai bune, etc. Deci problema nu e bine pusă. Şi orice rezultate care arată diferenţieri semnificative între rase sau genuri conduc la rasism, deci studiile nu folosesc nimănui, doar crează tensiuni sociale.

Plus că IQ nu măsoară inteligenţa, doar o componentă a ei.

Tabăra adversă are la rândul ei argumente. Unul, filozofic, este că adevărul trebuie ştiut indiferent de consecinţe. În ştiinţă politica struţului e absurdă.

Tocmai studiile asupra subiectului dovedesc că diferenţele, reale, care există (asta indiferent dacă vă place sau nu) nu au bază genetică. Între europeni, ăia mai vechi, şi africanii sub saharieni sunt 30 de puncte. Evreii din US au cea mai mare medie din lume ca grup etnic. De asemenea există diferenţe între bărbaţi şi femei. Explicaţia găsită este că diferenţele provin din mediul în care se dezvoltă grupul respectiv. Se observă că accesul la educaţie şi un nivel de tri mai bun fac ca diferenţele dintre grupuri să dispară. Negrii din US sunt ca albii din 1947, încă în urmă, dar diferenţa s-a micşorat semnificativ. În 60 de ani o să se ajungă la egalitate.

La fel, diferenţele dintre bărbaţi şi femei nu funcţionează peste tot. În Singapore la testele de matematică fetele sunt mult mai în faţă decât băieţii.

Că se încalcă libertatea cuvântului e un alt punct. Şi mai este un punct. Asupra unui studiu ştiinţific nu pot să-şi dea cu părerea poliţiştii corectitudinii politice. Chiar dacă acesta încalcă legile lor administrative. Este o poziţie similară cu cea a Bisericii Catolice vis a vis de Giordano Bruno.

Şi un punct în plus. Studiile farmaceutice care încearcă să găsească medicamente specifice numai femeilor, să zicem, sau numai asiaticilor sunt bune? Sigur. Şi ele sunt bazate pe rasă sau sex.

Mai jos aveţi IQ după meseria practicată. De asemenea există o strânsă corelare între venituri şi IQ. Nu şi la noi.



Ce legătură are asta cu România? Are, educaţia, aia reală, o să ne facă mai bogaţi, asta pe baze ştiinţifice. Plecarea ălora mai deştepţi din ţară pentru că aici nu sunt respectaţi, vezi cazul doctorilor sau al cercetătorilor, este o pierdere naţională mult mai gravă decât beneficiile financiare pe care, pe moment, le obţine ţara. Pentru că dacă ne uităm în poză vedem că nu prea are cine să-i înlocuiască. Pentru că pleacă şi din rândul lor tot cei mai deştepţi.

PS Cum am mai spus, orice ieşire în decor a comentariilor în privinţa limbajului o să fie sancţionată prin ştergere, fără avertisment.

Manea intelectual vizuală

Nu-mi aparţine nici ideea, nici harta, nici textul, nimic.

Cum se ajunge la mine pe blog?

tratament antitetanos caini
caut lucrare grad 1 invat. matematica
pomana de noua ani youtobe
descriere obiectiva la turnu pompierilor
propozitii despre broasca testoasa
cum repar speech recognition
stie cineva unde este fabrica de oale emailate
diferenta antitetanos si antirabic
jocuri cu harababura
cum vinzi un frigider eschimosilor
descriere obiectiva de jumatate de pagina
filme cu barbie care sa tina o ora sau mai mult si in romana
cum dau pc in urma cu 1 zi
poze reprezentative benzinarii
inteleg ce citesc?
cum a slabit mihaela radulescu
vosganian femei
jocurii cu ursul benjamin

Asta caută oamenii pe Google şi ajung la România Obiectivă. Trebuie să recunosc că acestor căutări nu pot da un răspuns.

Cum nici Prim Ministrul Boc nu poate răspunde la întrebarea:
Unde găsesc o angajată a Guvernului care să nu-mi fie nepoată? Şi asta tot România Obiectivâ este.

Bugetul. The state of the art

Economia de piaţă şi inutilitatea votului în lipsa Justiţiei

În economia României piaţa e un termen gol, aproape fără sens. Concurenţa are doi duşmani care n-o lasă să-şi aducă bunăstarea. Statul şi poporul. Primul, sprijinit de oamenii de "afaceri", de afaceri cu Statul, care nu-şi doresc concurenţă şi, programatic, subminează economia de piaţă şi poporul, al doilea factor, terifiat de mass-media care vede intervenţionismul Statului ca singura formă de salvare.

Ineficienţa, lipsa de competenţă, relaţiile oculte cu clasa politică fac din oamenii de "afaceri" cu Statul duşmanul bunăstării României. Să nu înţelegeţi că orice afacere cu Statul e dubioasă, sigur că nu, cele transparente sunt, în general cinstite. Câte sunt cinstite, asta nu avem de unde afla. Nu există Primărie sau Guvern care să-şi facă transparent toate afacerile. Fiecare Primărie sau Guvern nou scoate la iveală afaceri netransparente, anterioare, cu cifre ameţitoare, făcute pe principii care nu au nimic de-a face cu economia de piaţă ci cu reguli mafiote în care Omerta este legea supremă. Iar cei noi fac exact acelaşi lucru schimbând doar grupul de interese şi funcţionarii din locurile importante. De asta în România nici nu există, structurat, un grup de funcţionari publici.

Fenomenul se repetă în fiecare domeniu în care Statul are puterea de intervenţie, Educaţie, Sănătate, Justiţie, etc.

Grupuri de interese, nu numai economice, la o primă vedere, parazitează fiecare partid, finanţează fiecare partid, în aşteptarea poziţionării în funcţiile de distribuţie a banului public. Între acestea nu există, cum pare, o rivalitate reală, asta e doar o impresie, pentru imaginea din momentul votului. Există o înţelegere tacită, câteodată chiar pe faţă, de schimbare a poziţiei de la Putere în Opoziţie la fiecare patru ani.

Politica românească se face prin schimbarea grupurilor care sprijină Puterea nu prin vot. De ce nu prin vot? Aparenţele mă contrazic.

Să ne uităm la fapte. Până în 96 grupul Ion Iliescu a stat la Putere fără probleme. Din el s-a rupt un grup, Roman, care unit cu idealiştii de început din partidele istorice, la rândul lor impregnate cu elemente interesate de afaceri cu Statul (vezi privatizarea cu scandal a Romtelecom făcută de PNŢCD) a reuşit să preia Puterea cu ajutorul lui Virgil Măgureanu. Între 96 şi 2000 haosul a fost major, trecerea spre PSD a fost cumva naturală, mai ales sub presiunea isteriei PRM. L-am votat pe Ion Iliescu cu uşurare.

În 2004 Puterea a trecut înapoi la grupul din 96-2000, scindat din motive de împărţire a resurselor. 2008 a adus la Putere toţi "opozanţii" Guvernului PNL-UDMR, adică restul clasei politice. Pentru că alternativa nu există, ne învârtim în acelaşi cerc ca un cal legat de par. Alegerile nu schimbă decât sensul de rotaţie.

În cei 19 ani nicio afacere majoră, dubioasă, nu a dus la condamnarea cuiva din clasa politică. Niciun contract nu a fost reziliat. În afara unui circ mediatic nu s-a întâmplat nimic. Oamenii de afaceri cinstiţi au două variante, să moară sau să intre în Sistem, fiecare face în faţa propriei conştiinţe şi în faţa responsabilităţilor faţă de angajaţi o alegere. Taxele prea mari conduc la alegerea economiei subterane şi, implicit, la posibilitatea de şantaj pe care reprezentanţii Statului o au asupra mediului de afaceri. Nu avem o economie de piaţă funcţională.

Lista afacerilor dubioase e atât de lungă că mi-ar trebui o zi de documentare şi nu foloseşte. Alternarea la Putere vine prin şantaj, toţi se au la mână unii pe alţii şi pentru că un război ar putea duce la prăbuşirea tuturor preferă un Război Rece care să-i păstreze pe toţi pe poziţiile pe care le au plus sau minus mici intervenţii ici, colo pentru păstrarea aparenţelor.

Suntem exact ca lumea în timpul Războiului Rece, luptele se dau prin colţuri şi, de fapt, nimic nu se schimbă esenţial. Din frica de prăbuşire a Sistemului.

Poporul, adică eu şi cu tine, avem şi noi partea noastră de vină. În primul rând naivitatea, speranţa moare ultima, de fiecare dată, tot mai puţini, credem că o anumită alegere ne-ar putea aduce bunăstarea pe care ne-o dorim. Ultimele alegeri ne arată că naivitatea a cam dispărut, nu mai credem pe nimeni, ce scriu eu e un lucru comun, toată lumea-l ştie, articolul e inutil.

Dar vina noastră principală este lipsa de implicare, acceptăm că numai ei sunt în stare să conducă ţara şi în consecinţă ne resemnăm şi, fie plecăm, fie întoarcem scârbiţi capul şi ne vedem de treaba noastră, înjumătăţită financiar de incompetenţa şi lipsa de onestitate a clasei politice. De ce generalizez? Pentru că instituţia democratică esenţială, Parlamentul, blochează Justiţia şi promovează legi care nu vizează interesul public ci cel de grup.

O altă vină pe care trebuie să ne-o asumăm este că, din interese meschine, fiecare dintre noi finanţează corupţia, de la şpaga dată poliţistului la cea dată doctorului sau funcţionarului public. Noi, oamenii simpli, perpetuăm, în mod conştient, un sistem corupt. Să ne fie ruşine.

Suntem vinovaţi că în faţa reprezentanţilor Statului suportăm, dacă nu plătim, umilirea cozilor, absurditatea reglementărilor, indolenţa funcţionarilor.

Tragică este apariţia lumii interlope în mediul politic, a lumii interlope adevărate, cea mai sinistră parte a societăţii. Clasa politică nu mai are posibilitatea să influenţeze societatea prin credibilitate şi începe să acţioneze prin violenţă. Alegerile de la Găneasa sunt un exemplu. Numiri de persoane dubioase în funcţii oficiale au început să devină regulă. Cine este tras la răspundere pentru numirea într-o funcţie oficială a unui om acuzat de sechestrare de persoane sau a unuia care depune jurământul ieşind din arest sau a celui care se bate prin cârciumi? Nimeni, pentru că nu mai există nimeni care să tragă clasa politică la răspundere.

Esenţială pentru viitoarea Românie este reformarea sau nu a Justiţiei, de aici începe sau nu viitorul. După asta o să conteze şi votul nostru şi mai târziu o să vină şi bunăstarea adusă de economia de piaţă.

Ca să înţelegeţi ce se petrece în România aveţi aici cartea "Corupţia şi formele ei", o carte care descrie cele 4 tipuri de corupţie de la nivel mondial. Din păcate de la nivelul 3 noi ne îndreptăm prin apariţia lumii interlope spre nivelul 4, cel mai rău. Valul de violenţă din ultima vreme este un semn al degradării Statului şi trecerea noastră spre un nivel nou, mai rău, de societate, spre niveluri de corupţie de tip Rusia sau China, locuri în care conflictele se tranşează în stradă nu în Justiţie.

Descrierea de mai sus este doar o transpunere a cărţii la realitatea românească prin alegerea exemplelor.

Schimbarea poate să vină dintr-un singur loc, de la magistraţii curaţi pe care trebuie să-i susţinem necondiţionat, dacă aceştia există şi sunt sigur că există. De ei depinde viitorul României. Cum să-i sprijinim? Habar n-am! Trebuie întâi să se organizeze ei şi să-i vedem că nu eliberează pe bandă rulantă personaje dubioase.

Să nu-mi spuneţi că nu vin cu soluţii, eu măcar am încercat să fac un tablou al realităţii în care trăim. Şi să mă supun oprobriului public, şi nu numai, pentru că am făcut-o.

Nu trageţi în pianist, e ungur

Toată lumea vorbeşte despre autonomia Ţinutului Secuiesc, chiar am vrut să aflu care sunt, de fapt, cerinţele maghiarilor. Şi ăsta e răspunsul dat de Tihamér Czika. Preluarea este de aici şi a apărut prima oară aici. Răspunsul are o anumită decenţă pe care onoranţii comentatori ar trebui s-o respecte. Prin comentarii decente, care să se opună acestui demers sau să-i stea alături, fără uzualele înjurături care nu folosesc nimănui. Comentariile de pe site-ul original sunt de asemenea interesante.

"De ce e bine ca Ținutul Secuiesc să fie autonom

Oricând deschizi pagina de web a unui canal de ştiri sau a unui cotidian din România şi vezi o ştire despre maghiari, poţi să fii sigur, că sub ştire la comentarii o să găseşti zeci, poate sute de opinii de genul „afară cu b**ii din ţară” sau „büdös oláhok (valahi împuţiţi)”. Chestiunile interetnice, probleme minorităţii maghiare sunt poate cele mai divizante existente în ţara asta între două comunităţi diferite. Câteodată cred că aceste diferenţe de percepţie sunt ireconciliabile. Totuşi, întotdeauna, şi din ce în ce mai mult, apar şi comentarii de genul, „istoria nu este obiectivă nici de o parte nici de cealaltă”, „important e viitorul şi nu trecutul”, „trebuie văzut cât şi ce se poate acorda acum”, etc.

Poate una dintre cele mai spinoase chestiuni este cea a autonomiei. Prima problemă cu autonomia este faptul că foarte puţin ştiu exact despre ce este vorba. Nici măcar majorității maghiarilor nu le este clar ce înseamnă exact acest cuvânt magic. Explicaţii scrise în limba română sunt aproape inexistente. De aici şi faptul că de obicei oamenii care discută înverşunat habar nu au despre ce vorbesc, in realitate.

Diferenţa dintre autonomia culturală şi cea teritorială

În primul rând trebuie să facem diferenţa între autonomia culturală şi cea teritorială pe criterii etnice. Autonomia culturală, poate pe jumătate deja existentă în România, presupune ca în domenii precum educaţia (de la grădiniţă până la doctorat), cultura (cam tot ce intră aici de la teatru până la muzee) şi bisericile proprii, minoritatea să-şi decidă propria organizare, propriile programe, propriile materiale de studiu sau de prezentare, propriile decizii de finanţare. Actualmente, majoritatea acestor drepturi există doar în cazul bisericilor, care sunt practic singurele instituţii real autonome din România. În rest toate intră sub umbrela ministerelor de resort aproape în acelaşi mod ca şi cele majoritare. În cazul autonomiei culturale toate drepturile provenite din aceasta se pot utiliza oriunde în ţară unde respectiva minoritate există în număr destul de mare pentru a avea oricare dintre instituţiile proprii menţionate mai sus. Autonomia culturală nedepinzând de un teritoriu anume ar fi benefică într-un fel sau altul, probabil pentru 95% din maghiarii din România, din Covasna până în Satu Mare sau Timiş. Autonomia culturală este practicată la diferite niveluri în majoritatea ţărilor europene pe teritoriul cărora există minorităţi însemnate.

Autonomia teritorială pe criterii etnice este însă o construcţie juridică care este legată de un teritoriu exact specificat. De obicei acest teritoriu este unul în care minoritatea este în majoritate. Autonomia teritorială pe criterii etnice presupune largi drepturi de autoguvernare, începând de la o autonomie administrativă lărgită (mini-parlament şi mini-guvern propriu), până la o autonomie financiară mai puternică decât a celorlalte regiuni ale ţării.

Ce este şi ce nu este autonomia teritorială pe criterii etnice?

În primul rând autonomia teritorială nu atentează în niciun fel la integritatea teritorială a statului. Un teritoriu autonom este în interiorul graniţelor internaţionale ale ţării, fiind doar una dintre multele unităţi administrativ teritorale ale statului respectiv .

Autonomia teritorială nu înseamnă stat în stat. Un teritoriu autonom etnic nu are graniţe controlate. Graniţa unui astfel de teritoriu este la fel cum este orice graniţă între orice alte entităţi administrativ teritoriale ale ţării: o tăbliţă de pe şosea care vă salută în acea regiune. Teritoriile autonome de obicei nu au armată proprie, nu au bani proprii, nu au politică externă proprie.

Existenţa unei autonomii teritoriale nu este un motiv de instabilitate politică. În Europa există cel puţin 12 autonomii teritoriale pe criterii etnice, din care 8 în interiorul UE (În Italia: Tirolul de Sud, Vale d’Aosta; În Finlanda: Insulele Aland; În Spania: Ţara Bascilor, Galicia, Catalunia; În Belgia: Comunitatea germană din Belgia; În Regatul Unit: Insula Man) şi 4 în afara UE (În Rep. Moldova: Gagauzia, În Macedonia: Comunitatea albaneză din Macedonia, În Ucraina: Peninsula Crimea; În Serbia: Voivodina – autonomie multietnica). Din aceste autonomii doar 2 au cunoscut reale conflicte interetnice: Ţara Bascilor şi Comunitatea albaneză din Macedonia. În amândouă cazuri aceste conflicte au pornit înaintea existenţei autonomiei teritoriale şi s-au sfârşit după acordarea acesteia. Un alt exemplu elocvent este arhi-discutatul Kosovo, unde conflictul a pornit exact din cauza anulării unei autonomii deja existente de mult timp şi s-ar fi putut încheia prin re-acordarea acesteia. Însă guvernul lui Milosevici a ales înlăturarea populaţiei albaneze prin forţă în schimb…

De asemena pe continentul nostru există trei state în care fiecare etnie majoră autohtonă este recunoscută ca şi naţionalitate constituitoare a statului, profitând practic de o autonomie teritorială pe criterii etnice: Elvetia (germani, francezi, italieni, retoromani), Belgia (flamanzi, francofoni, germani), Bosnia-Herţegovina (sârbi, croaţi, bosniaci musulmani). Elveţia este o construcţie foarte veche, fondată din start pe împărţirea puterii între diferitele etnii. Însă în cazul Belgiei şi mai recent în cazul Bosniei se poate observa că acordarea de autonomii teritoriale puternice pe criterii etnice fiecărei naţiuni constituente ale statului, a fost decizia care a stabilizat aceste ţări, care de fapt a păstrat integritatea lor teritorială (!).

Putem vedea deci că autonomia teritorială este o contruţie juridică cu efect stabilizator. Prin acordarea unui nivel de autoguvernare ridicat unei minorităţi de mari dimensiuni se ajunge la diminuarea tensiunilor politice şi lingvistice inter-etnice. Ceea ce e şi mai important este faptul că prin acordarea acestei autonomii se începe un lung proces de loializare voluntară a acestei minorităţi: minoritatea „se va simţi” acasă în ţara „adoptatoare” şi văzându-şi şansele de păstrare şi de afirmare garantate pe termen lung, îşi va dezvolta un ataşament real şi voluntar (nu forţat prin lege) faţă de această ţară.

Câteva precizări cu privire la istoria autonomiei Ţinutului Secuiesc

Autonomia acestui teritoriu a funcţionat peste 600 de ani, de la mijlocul sec XIII. până la 1878. Această autonomie le-a conferit secuilor un sistem de drepturi speciale în evul mediu, teritoriile lor (scaunele) având drepturi de legiferare, de administrare, de judecare şi de politici militare proprii. Mândria secuilor provine din aceste secole, când, ca a treia „naţiune” (naţiunea în sens de drept medieval) a Transilvaniei, ei nu intrau în sistemul nobiliar al Regatului Maghiar, fiecare secui născându-se liber, având dreptul de a-şi alege liderii, neputând fi pus în iobăgie. În 1878 parlamentul maghiar considerând autonomia secuilor şi a saşilor din Transilvania instituţii feudale demodate, a decis anularea acestora, şi includerea teritoriului lor în noile comitate (judeţe) formate în Transilvania prin reorganizare teritorială generală a Transilvaniei re-anexate statului ungar în 1867. Secuii nu s-au opus, considerând reintegrarea în patria-mamă un fapt firesc.

După anexarea Transilvaniei de către România, problema posibilei re-înfiinţări a autonomiei secuieşti nici nu s-a putut pune. Statul român prin noile reorganizări teritoriale şi structuri ale administraţiei publice a făcut tot posibilul pentru a diminua orice cerinţă de autonomie culturală ori teritorială. În perioada interbelică marea luptă s-a dat pentru păstrarea şcolilor şi a instituţiilor culturale proprii, autonomia teritorială nici măcar nu a intrat în discuţie, deşi şi în perioada respectivă maghiarii au avut partidul propriu în parlamentul României (rar la guvernare însă).

Autonomia teritorială pe criterii etnice a secuimii a fost pusă foarte serios în discuţie doar după cel de al II-lea război mondial prin faptul că Uninea Sovietică a cerut garanţii serioase de respectare a drepturilor minorităţii maghiare, dacă România ar fi să primească înapoi Ardealul de Nord anexat de Ungaria în timpul războiului între 1940-1944. Acest lucru intrând în fapt, conform promisiunilor făcute de România, în 1950 a luat fiinţă Regiunea Autonomă Maghiară. Teritoriul acesteia până la reorganizarea din 1960 a cuprins Ţinutul Secuiesc istoric (cam judeţele Covasna şi Harghita actuale + valea Nirajului şi municipiul Târgu Mureş) respectiv regiunea de nord a judeţului Mureş actual (Ţara Gurghiului şi valea Mureşului). Bazat pe recensământul din 1956, 77,3% din populaţie erau maghiari, 20,1% români. În 1960 prin scăderea presiunii sovietice, s-a reorganizat teritoriul autonom, luându-se din acesta judeţul Covasna de azi, şi adăugându-se mai mult din regiunea Mureşului şi a Târnavelor de mijloc, cu clara intenţie de diluare a compoziţiei etnice. Sub noul nume Regiunea Mureş – Autonomă Maghiară majoritatea maghiară s-a redus la 62%. Ultimul an al existenţei oricărei autonomii în Ţinutul Secuiesc a fost anul 1968, când regimul lui Ceauşescu a decis reorganizarea teritorului ţării pe judeţe, astfel ştergând de pe hartă şi această ultimă construţie menţionată anterior. Autonomia maghiară din secuime existentă între 1950-1968 presupunea mai mult drepturi lingvistice şi culturale decât drepturi de autoguvernare proprie. În practică s-a făcut acelaşi comunism de colhoz ca în toată ţara, numai că mai mult în limba maghiară. Singurele beneficii serioase a fost simbolismul autonomiei şi câteva instituţii culturale maghiare înfinţate în această perioadă.

Chestiunea autonomiei Ţinutul Secuiesc azi

Autonomia teritorială pe criterii etnice în România a fost practic un subiect tabu din 1968 până la începutul anilor 2000. A devenit parte serioasă a discursului politic etnic maghiar după ruperea din UDMR a aripii radicale în 2002 (ulteriorul Partid Civic Maghiar) şi după înfiinţarea Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) în 2003. Un proiect de lege care re-înfiinţa teritorul autonom al Ţinutului Secuiesc cam pe linia graniţelor istorice, a fost elaborat de către CNS şi a fost introdus în parlamentul României de către căţiva deputaţi şi senatori ai UDMR la sfârşitul lui 2003. În ianuarie 2004 amândouă camerele parlamentului au respins acest proiect de lege fără ca el să intre măcar în discuţia din plen.

Vezi harta proiectului CNS din 2004 transpusă pe harta etnică a Ţinutului Secuiesc:

De ce ar fi benefică autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc?

• Împreună cu autonomia culturală benefică întregii comunităţi maghiare din România ar acorda o garanţie pe termen lung pentru păstrarea şi afirmarea indentităţii acestei minorităţi etnice, una dintre cele mai mari din Europa. Vezi un exemplu asemănător al minorităţii suedeze din Finlanda care, fiind 5,5% din populaţia ţării, beneficiează în teritoriul Insulelor Aland de autonomie teritorială iar în restul comunităţilor cu prezenţă însemnată suedeză de autonomie culturală.

• Ar oferi a construcţie juridică teritorială autonomă pentru jumătate din maghiarii din România. Populaţia maghiară a Ţinutului Secuiesc în graniţele ei tradiţionale (cam 80% din teritoriul judeţul Covasna şi Harghita, 40% din teritoriul judeţului Mureş) este cam 700.000. Prin acest gest s-ar reunifica după prima dată după 1960 teritoriul scaunelor secuieşti – un gest de o importanţă de neimaginat pentru cei mai mulţi.

• Simbolisitică şi turism bazat pe recunoaşterea existenţei Ţinutului Secuiesc. Scoaterea la iveală şi recunoaşterea unicităţii acestei regiuni, cu privire la cultura, limba, architectura locală, la obiceiurile locale. De fapt recunoaşterea unui fapt existent, a unei moşteniri unice şi unei mândrii locale existente de peste 700 de ani – o moştenire culturală şi istorică autentică, demnă de nivelul Maramureşului sau al Bucovinei, dar care lipseşte cu desăvârşire din literatura unor ghiduri turistice şi documente de prezentare oficiale bazate pe ignoranţă şi pe nepăsare, scrise cu o clară tentă naţionalistă.

• Prin acordarea acestei autonomii s-ar stabiliza această regiune, înlăturând majoritatea tensiunilor politice şi lingvistice actuale. Vezi în acest sens succesele autonomiilor etnice din Italia, Finlanda sau Belgia (germanii). Trebuie menţionat că Ţinutul Secuiesc este la cel puţin 350 de km de Ungaria, astfel orice idee de separatism este de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Nimeni, nici un om întreg la cap nu doreşte acest lucru.

• Neinterferenţa Bucureştiului în numirea organelor de conducere a autorităţilor descentralizate, a instituţiilor culturale, de educaţie, etc. – astfel păstrarea procentelor etnice în aceste instituţii prin statutul autonomiei. Acest lucru ar fi benefic deopotrivă maghiarilor şi românilor din această regiune, prin faptul că s-ar pune capăt politicii ascunse de românizare sau de maghiarizare în diferite instituţii, depinzând de cine îi controlează.

• Acordarea de garanţii lărgite pentru păstrarea şi afirmarea populaţiei româneşti din interiorul teritoriul. Astfel s-ar putea controla prin statutul autonomiei şi prin legi speciale orice abuz sau discriminare din partea unor autorităţi locale faţă de populaţia românească. Trebuie menţionat că o autonomie teritorială a Ţinutului Secuiesc în cazul în care ar încorpora şi teritoriile istorice secuieşti din judeţul Mureş ar avea cel puţin 25% din populaţie de etnie românească. Din această cauză aceste garanţii sunt absolut necesare.

• Prin acordarea unor drepturi de autoguvernare administrativă, drepturi lingvistice şi culturale, drepturi de autonomie fiscală, s-ar ajuta foarte mult dezvoltarea instituţională şi economică a regiunii, prin asumarea unei responsibilităţi mult mai mari de către localnici în dezvoltarea „regiunii proprii”.

• Acordarea autonomiei teritoriale ar începe, după 90 de ani de înstrăinare reciprocă, un proces de reconciliere, care pe termen mediu ar ajuta foarte mult la dezvoltarea unei loialităţi reale, a unui ataşament voluntar al secuilor faţă de România, ataşament practic neexistent în ziua de azi.

• În sfârşit s-ar păstra promisiunea făcută la Alba Iulia în 1918. În punctul 1 al articolului III din Rezoluţiunea Marii Uniri se specifică următoarele:

„III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.”"

Toleranţa

‘Toleranţa nelimitată va conduce la dispariţia toleranţei. Dacă acordăm toleranţă nelimitată chiar şi celor care nu sunt toleranţi, dacă nu suntem dispuşi să apărăm o societate tolerantă de atacul intoleranţilor, atunci desigur că toleranţii vor fi distruşi, şi toleranţa odată cu ei.” Karl Popper



Că Bayer nu face medicamente împotriva SIDA e una. Că antibioticele nu folosesc împotriva virusurilor e alta.

De ce-am pus asta, omul e imbecil şi nu merită efortul de a-l privi, şi atunci? Pentru că e o aberaţie suficient de gogonată ca să nu aibă prea mulţi adepţi, că există unii sunt sigur, dar sunt puţini. Ca exemplu.

Să-l lăsăm pe om cu gărgăunii lui. Dar noi ce facem? Scoatem evoluţionismul din şcoli dar păstrăm religia. Reparăm 800 de biserici şi numai 200 de şcoli. Spunem pe toate posturile, fără să verificăm, că nu ştiu cine a descoperit Atlantida şi nu dăm măcar o dezminţire că e o prostie. La Irealitatea TV şi acum ştirea a rămas că arată a oraş nişte dungi pe o hartă, că lăţimea drumurilor era de 2 km era suficient să nu dai ştirea dar asta presupune un exerciţiu. La fiecare afirmaţie, indiferent de autor, să-ţi pui întrebarea dacă nu contrazice bunul simţ şi lucrurile arhicunoscute ca fiind veridice.

Ce mai facem noi? Mitinguri conduse de Codrin Ştefănescu să nu se dea drumul acceleratorului de particule. Tăiem fondurile cercetării dar mărim cu 50 de procente salariile popilor si le dăm tichete de vacanţă. Sau reuşim ca o acţiune de vaccinare să devină un subiect de mase şi înfierare a medicinii ca apoi să imputăm medicilor că murim, dar vaccinul nu l-am făcut şi nici n-am respectat ce-a zis doctorul.

Mă fraţilor, voi nu vedeţi că vor să ne aducă în stadiul ăluia cu musca? Şi atunci nu e normal să fiu intolerant. Pentru că dacă tac şi accept ce se petrece în România sunt complice.

Criza nu înseamnă întoarcerea la obscurantism ci căutarea raţională a soluţiilor. Şi în apărarea acestui principiu sunt intolerant.

PS Omul ăla spune prostii, sunt şi creştini la fel de idioţi, e doar un exemplu de obscurantism, nu e un atac împotriva Islamului.
PPS Toţi suntem supuşi greşelii, perseverarea în greşeală e diabolică. Muştele au 2 aripi.

În ajutorul Guvernului Boc

Din motive de criză propun Guvernului Boc abordarea de noi surse alternative, sigure, de finanţare a deficitului bugetar.

Dacă în anii 30 ai secolului trecut se putea, acum de ce nu? Prostituţia era legală, fiscalizată, vezi imaginea (cu click pentru mărire). Se făceau abonamente în avans, acum se pot pune carduri ca la RATB, se dezvoltă astfel şi infrastructura.

Atlantida? Nici de data asta

"Bamford, who used the exploration tool 'Google Ocean', says the grid looks like a map of the city - but Google has debunked this theory. A spokeswoman for Google said in a statement:

"It's true that many amazing discoveries have been made in Google Earth. In this case, however, the image is an artifact of the data collection process, not the city of Atlantis."

Supărat, pentru cerşetători, fraţi mei

Că nu ne iubeşte Guvernu că nu ştie de suferinţili noastre, care nu mai avem bani dă proecte să mănânce şi gura noastră neşte pâne. Că numai deun suc mai avem. Hai, mâncaţaş gura ta dom menestru dăne şe noo neşte bani că te votăm, şi noi şi famelia noastră. Hai că neadaptarăm la nivelu mata dalegători pe carei iubeşte inima ta sensiblă de profesor deuniversitate. Pupatear Vanghele, pretenu tău dom profesor, da dăne şe noo neşte bani cai dat la beserici si poti să dai şi la cerctare să mănînce şi gura la copii lor. Aşa săţ ajute Dumnezeu pe carel iubeşti mata că tare bun eşti.



Cemi place când pune intelectuali muzică. Hopscurantişti ăia den Parlament votară hamendamentu ăla cu bugetu ezecutat al cercetari? Aia care vine cu gărlreacşăn e pentru Nuţi.

Ordonanţă de urgenţă nr. 4/2009

"Guvernul României

Ordonanţă de urgenţă nr. 4/2009

din 11/02/2009
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 92 din 16/02/2009

privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar


Luând în considerare presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe, necesitatea susţinerii creşterii economice şi reducerii inflaţiei, precum şi asigurarea cu prioritate a sumelor destinate finanţării proiectelor de infrastructură şi a cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene şi a contribuţiei României la bugetul comunitar,
având în vedere opiniile şi recomandările Comisiei Europene şi ale organismelor financiare internaţionale, referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, rezultă că, pentru evitarea riscurilor semnalate şi implicit a riscului declanşării procedurii de deficit excesiv este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de abordare mai prudentă a deficitului bugetar.
Luând în considerare faptul că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - Articolul 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 8 aprilie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - (1) Pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, se stabilesc limite anuale pentru finanţările rambursabile care urmează a fi contractate de unităţile administrativ-teritoriale şi pentru tragerile ce se pot efectua din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate.
(2) La stabilirea limitelor prevăzute la alin. (1) nu se includ finanţările rambursabile pentru prefinanţarea şi/sau cofinanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi tragerile din aceste finanţări rambursabile, contractate sau care urmează a fi contractate de către unităţile administrativ-teritoriale.
(3) Comisia de autorizare a împrumuturilor locale, constituită în baza prevederilor art. 61 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, autorizează finanţările rambursabile care urmează a fi contractate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi tragerile ce se pot efectua din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate, în limita cărora se pot efectua plăţi, cu încadrarea în limitele anuale prevăzute la alin. (1)."
Art. 2. - Alineatele (3) şi (5) ale articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 30 ianuarie 1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 86/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) Alocaţiile de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, pentru finanţarea instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) se prevăd, în sumă globală, în bugetele ordonatorilor principali de credite bugetare şi se repartizează de către aceştia pe instituţiile din subordine, în raport cu obligaţiile sau cu programele propuse. Sumele astfel repartizate se includ în bugetul de venituri şi cheltuieli al fiecărei instituţii publice.
...............................................................................................................................
(5) Bugetele de venituri şi cheltuieli elaborate de instituţiile publice prevăzute la alin. (1) se aprobă de către ordonatorul principal de credite bugetare, după aprobarea legii bugetului de stat."
Art. 3. - Alineatele (3) şi (4) ale articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a unităţilor sportive finanţate din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul de stat, precum şi a sistemului de salarizare a personalului din aceste unităţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 30 ianuarie 1996, aprobată prin Legea nr. 59/1996, cu modificările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) Alocaţiile de la bugetul de stat pentru finanţarea unităţilor prevăzute la alin. (1) se prevăd, în sumă globală, în bugetele ordonatorilor principali de credite bugetare şi se repartizează de către aceştia pe unităţile din subordine, în raport cu activităţile sau cu programele propuse. Sumele astfel repartizate se includ în bugetul de venituri şi cheltuieli al fiecărei unităţi.
(4) Bugetele de venituri şi cheltuieli elaborate de unităţile prevăzute la alin. (1) se aprobă de către ordonatorii principali de credite bugetare, după aprobarea legii bugetului de stat."
Art. 4. - Bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, care funcţionează în coordonarea primului-ministru, direct sau prin Cancelaria Primului-Ministru, şi bugetul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, care funcţionează în coordonarea viceprim-ministrului, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 15 zile de la data publicării legii bugetare anuale sau a legii de rectificare bugetară.
Art. 5. - Prin derogare de la prevederile art. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, subvenţiile de la bugetul de stat către bugetele locale, necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local şi, respectiv, în fondul de rulment, şi vor fi utilizate în anul următor cu aceeaşi destinaţie pentru care aceste fonduri au fost acordate, până la finalizarea proiectelor respective.
Art. 6. - Prin derogare de la prevederile alin. (4) al art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, pentru cheltuielile de personal care se regăsesc în structura altor categorii de cheltuieli nu se aplică reţinerea de 10% din prevederile aprobate ordonatorilor principali de credite.
Art. 7. - Prevederile art. 49 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, referitoare la creşterea alocaţiilor bugetare, nu se aplică în anul 2009.
Art. 8. - Prevederile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică în anul 2009.
Art. 9. - Prin derogare de la prevederile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2009 cota de contribuţie la fondul de pensii este de 2% din baza de calcul, stabilită potrivit legii.
Art. 10. - Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, pentru asigurarea sumelor pentru sprijinirea producătorilor agricoli în anul 2009, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale poate efectua virări de credite bugetare în condiţiile prevederilor art. 47 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, pe tot parcursul anului bugetar. Aceste virări se efectuează dacă nu contravin prevederilor art. 47 din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi ale legilor bugetare anuale, precum şi ale celor de rectificare bugetară.
Art. 11. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 24 decembrie 2008, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 22, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 22. - (1) Efectuarea modificărilor în execuţia bugetului de stat pe anul 2009, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, se va face de către ordonatorii principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-preluare şi a precizărilor Ministerului Finanţelor Publice."
2. La articolul 22, alineatul (8) se abrogă.
Art. 12. - (1) Cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislaţiei privind creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti, cheltuielile rezultate în urma soluţionării de către Ministerul Finanţelor Publice, pe cale amiabilă, în condiţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă sau ale Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, a diferendelor ivite în activitatea sa, precum şi obligaţiile băneşti ale statului român, născute din aplicarea Convenţiei europene a drepturilor omului şi constatate prin acorduri de soluţionare amiabilă, prin decizii ale Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei şi hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, se acoperă de către Ministerul Finanţelor Publice, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat.
(2) Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice pentru despăgubiri civile, precum şi pentru cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale, se asigură şi fondurile necesare pentru:
a) aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 261/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) suportarea despăgubirilor, a cheltuielilor judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în care Guvernul României este parte;
c) aplicarea prevederilor art. 141 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Pe măsura necesităţilor de finanţare prevăzute la alin. (2) lit. b), se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea Secretariatului General al Guvernului, să introducă modificările corespunzătoare în bugetul de stat şi în bugetele celor 2 ordonatori principali de credite, în scopul asigurării creditelor bugetare în limita cărora vor fi efectuate plăţile.
(4) În vederea asigurării fondurilor prevăzute la alin. (2) lit. c), se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, precum şi în volumul şi în structura bugetului Ministerului Finanţelor Publice, în funcţie de încasarea dividendelor aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul "Proprietatea".
Art. 13. - (1) Prin derogare de la prevederile alin. (2) al art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2009, în statele europene, personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar poate să călătorească cu avionul astfel:
a) la business class, membrii Guvernului;
b) la clasa economică, restul personalului.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (7) al art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2009, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar care nu se încadrează la categoria a II-a de diurnă, transportul dus-întors, pe distanţa dintre aeroport sau gară şi locul de cazare, se face cu mijloacele de transport în comun.


PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemnează: ─────────────── Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea

Bucureşti, 11 februarie 2009.
Nr. 4. "

18 februarie 2009

PDL şi PSD se iubesc la centru, fac Buget, resping pe bandă aiurelile PNL care stau cu miile pe post de amendamente, construiesc biserici prin toată ţara, că e Buget de criză şi ne trebuie spaţiu unde să ne rugăm să se termine criza, dau afară pe considerente de neîncredere femei gravide. Guvernul dă şpagă Parlamentului să-i voteze Bugetul, e frumos.

Avem şi tichete de vacanţă de la madam Elena Udrea, ca să mergem la cimitir, poate, pe drumurile comunale asfaltate proaspăt. Vorba lui Tudor Octavian, 20 de găuri de 1 metru nu fac o fântână de 20 de metri, aşa şi Parlamentul cu drumurile, 100 de drumuri comunale nu fac un Bechtel şi nici 100 de biserici nu aduc morala în Parlament.

La Găneasa, judeţul Olt, localnicii se bat cu veneticii politici care încearcă, prin metodele specifice, mici, bere, pumni în gură, influenţarea rezultatului electoral. S-a ajuns la gloanţe. Bine că nu şi la morţi. Şi bătaia e între PSD şi PDL. Cu violări de domiciliu şi răniţi.

Liviu Dragnea solicită parlamentarilor să nu voteze Bugetul fără amendamentele liderilor de judeţ. N-o să-l ia nimeni în seamă. De parcă ăia de la judeţe sunt din altă ţară şi nu sunt în partidele care fac Guvernul. Rufele se spală la televizor "Baronii" strică prin pretenţii nejustificate gândirea genială a ministrului Pogea.

Pe care eu, în prostia mea, n-o înţeleg. Avem sau nu Buget de criză? Că e cel mai mare din toate timpurile, conform estimărilor, noroc că noi ştim că s-a terminat campania electorală, ei nu. Dacă e cel mai mare de ce e tăiată Agricultura? Că oamenii ăia cultivă porumb şi cresc purcei, nu sunt cercetători care nu fac nimic, doctori care iau şpagă sau profesori incompetenţi. Armata se luptă prin lume, de ce i-au tăiat banii, oamenii ăia mor pentru ţară, cauza pentru care mor nu intră în discuţie.

Se bagă 40 de milioane de euro în reabilitarea termică a blocurilor. Şi restul de 10160 milioane unde se duc? În biserici, drumuri comunale, unde? Stau câte 14 ore în Parlament ca să nu aprobe amendamentele PNL dar nu sunt în stare să găsească un ins, coerent, care să explice maselor populare ce fac cu banii. Nu cred că o să ieşim din criză cu 50 de blocuri reabilitate, 100 de biserici şi 1000 de km de drum comunal, toate făcute anul ăsta, eu cred că sunt optimist cu asemenea realizări. Dacă s-or face şi astea. Şi, de fapt, până acum n-am văzut decât ajutorarea drumarilor şi constructorilor plus turismul. Restul sunt în criză. Infrastructură înseamnă şi linii de înaltă tensiune, termocentrale, centrale nucleare, îndiguiri, sisteme de irigaţii, sateliţi, împăduriri, Internet, multe altele. Despre ăştia de ce nu vorbeşte nimeni?

Tăriceanu a mânărit marea şi a dat-o degeaba în spiritul lui Năstase. Acum e gata de lupta cea dreaptă cu Boc în Justiţia aia românească care-l ţine pe Năstase imun cum e găndacul de bucătărie imun la radiaţii. Palavre din partea ambilor. N-avem secretari de stat, purtător de cuvânt la Guvern, corp de control al Primului Ministru, cine ştie ce nu mai avem.

Totul este o imagine ireală a situaţiei care se agravează zilnic. Ieri mi-au tăiat 60 la sută dintr-un proiect. Sunt fericit, alţii au scăzut cu 77 la sută.

Puţin scepticism de bună calitate

Ceva bani pentru actuala gaşcă de la putere

Buuun, am aflat că un domeniu precum cercetarea nu are trecere în România. Cu acordul maselor populare, îndobitocite, care nu văd necesitatea unui asemenea demers, ce-şi doreşte de fapt actuala guvernare?

1. Prin neacordarea de fonduri dovedeşte că nu avem un asemenea domeniu în România. Cetăţenii din domeniu nu contează. Este făcută praf toată adunarea de cercetători. Masele exultă, duşmanii poporului sunt puşi cu botul pe labe, risipa este oprită.

2. După ce-i lasă fără pâine pe cercetători, aceştia nu au rezultate şi guvernarea are motiv să spună că nu sunt necesare institutele naţionale.

3. Acestea se desfiinţează ca fiind lipsite de rezultate.

4. Terenurile pe care acestea se află devin vandabile, acum pricepeţi de ce nu sunt bani pentru cercetare?

5. În Băneasa, Măgurele, prin centrele oraşelor se produc suprafeţe mari de teren care peste 3 ani o să fie în mâinile actualei Puteri. Unii vând parcele de mare cu probabile gaze şi petroale prin ele, alţii o să vândă parcele de pământ eradicate de fraierii de cercetători, cu clar potenţial economic, terenurile.

6. Nu e vorba de Cercetare în Buget, e vorba de terenuri. Ca să nu înjuraţi nişte oameni fără vină. Ca în toate filmele, "follow the money".

Glumesc, actuala Putere are o deplină înţelegere pentru cercetarea românească şi are tot interesul ca să o propăşească.

Şi totul este



pentru actuala guvernare. Ceea ce vă doresc şi Dumneavoastră.

9 lei

Domnul deputat Viorel Ştefan, doctor în economie, propune onorantului Parlament scăderea cu 9 lei a ajutorului de înmormântare, conform cu Evenimentul Zilei, articolul din Click e o aberaţie, ajutorul este în acest moment de 1702 RON nu de 1693 RON.

Acest cetăţean, de existenţa căruia habar n-aveţi, este senator din 1996, Preşedintele Comisiei de Buget Finanţe între 2000-2004 şi Vicepreşedinte între 2004-2008. Acum deputat. Este posesor de Ordinul Naţional "Pentru Merit" în gradul de Cavaler, n-am căutat autorul decorării dar cred că este Nea Nelu. A fost mahăr peste navigatori.

Deci acest om, cu scopul de a face economii la Buget, propune o afacere absolut devastatoare pentru Bugetul ţării, 9 lei scăzuţi la ajutorul de înmormântare, şi are argumentul că o să scadă preţul la lumânări şi flori.

Domnule Deputat, deoarece reprezentaţi voinţa poporului român, nu a lui Băsescu sau Geoană, vă cer, ca doctor în economie ce sunteţi, să prezentaţi alegătorilor calculele după care deduceţi că scăderea preţului la lumănări şi flori o să aibă un efect de 9 lei în organizarea unei înmormântări.

Nu cred că profesionalismul v-a permis să propuneţi suma de 9 lei fără o analiză economică. În urma calculelor mele, la o înmormântare fără pretenţii, sunt consumate cam 100 de lumânări în varii situaţii şi un buchet de 10 flori plus două coroane. În provincie o coroană face 35 de lei iar lumânările sunt cam 10 bani bucata, deci încă 10 de lei. Buchetul de 10 crizanteme face cam 60 de lei. În total partea asupra căreia faceţi referinţă, pentru o înmormântare modestă, este de cam 140 de lei. Toate aceste cifre sunt reale, pentru Târgu-Jiu, şi au o vechime de 2 săptămâni. Pot dovedi aceste cifre cu martori.

Piaţa ne spune că preţul lumânărilor este în creştere, în totală contradicţie cu previziunile pe care vă susţineţi propunerea, preţul se dublează, deci la lumânări deja se pierd zece lei. Putem deci să ne bazăm pe o scădere de 19 lei a preţului florilor. Din nefericire piaţa vă contrazice din nou. Şi putem continua la coroane.

Domnule Deputat, habar nu aveţi despre ce vorbiţi. Suma de 9 lei e scoasă din burtă. Nu aveţi justificări, sunteţi chiar sinistru.

Am răspuns cu argumente unei idioţii care nu merita decât un lung şir de înjurături. Un parlamentar de 12 ani face o asemenea propunere, doctor în economie, preşedinte de comisie economică, de neînchipuit. Asemenea oameni sunt în Parlament? Da! Aleşi de noi!

Cine e vinovat? El, că face asemenea propuneri? Noi, că l-am ales! Să ne fie ruşine! Vot uninominal?

9 lei?

Trei videoclipuri pe care nu vreţi să le vedeţi

Doar pentru cunoscători. Lăsaţi orice speranţă voi, privitorilor!

O întrebare

Acum ceva vreme am spus că stânga politică este, prin comportament social, aliata religiei iar dreapta, mai ales cea conservatoare, evoluţionismului. În realitate ele sunt exact invers, cu Ronald Regan de o parte şi Lenin de partea cealaltă. Avem şi exemple naţionale, Corneliu Coposu, un om profund religios şi adept al economiei de piaţă şi Ion Iliescu, ateu şi care acum o lună era gata să revină la socialism. Pentru că atunci am fost făcut de la maimuţă la nazist şi mi-a fost propusă exterminarea, rog acum onoranţii vizitatori să înjure un laureat al Premiului Nobel pentru economie, mort pe deasupra, pe Friedrich A. Hayek, un demn urmaş pentru Ludwig von Mises.

Evoluţioniştii susţin că ordinea a apărut din haos, evoluţia nu a avut un scop sau un designer şi par atât de convinşi de ce spun încât nu lasă nicio urmă de îndoială. Au fost secole întregi când Pâmăntul a stat în mijlocul Universului, cine se îndoia de asta era considerat stupid sau, mai rău, era pus la stâlpul infamiei. Puţin scepticism nu strică niciodată.

Pe de altă parte creaţioniştii spun că Dumnezeu a făcut, sau a făcut doar un plan în versiunea soft a paradigmei, ca fiinţele de azi să fie aşa cum le vedem azi. Complexitatea lumii de azi este pentru creaţionişti un argument al existenţei lui Dumnezeu. În orice teorie ştiinţifică apariţia lui Dumezeu e imposibilă, "De ce are găina două picioare?", "Pentru că aşa a vrut Dumnezeu!". În acest fel progresul ştiinţific nu este posibil.

Dar să nu intrăm în apărarea sau atacarea celor două viziuni despre lume, nu ăsta e scopul.

Laureatul Nobel cu pricina, alături de Karl Popper, susţin că, asemenea evoluţionismului, piaţa se autoreglează şi se crează o ordine din haos. Au un argument greu de combătut, piaţa liberă a apărut fără un designer sau Stat care să o creeze sau măcar să aibă idee despre existenţa conceptului, a apărut din voinţa oamenilor de a-şi atinge scopurile personale mai repede. La fel şi ştiinţa.

Ba, mai mult, asemenea cutiei negre care reprezintă procesul evoluţiei în natură habar n-avem să prezicem ce se întâmplă, care este viitoarea ordine pe care piaţa o să o creeze. Viitorul economic ne este străin prin chiar mecanismul care duce înainte economia. Cohortele de economişti care fac previziuni şi planuri sunt pur şi simplu inutili. Criza în care ne zbatem le dă dreptate celor doi, totul părea OK acum un an şi jumătate, pentru România totul părea OK în septembrie trecut. Pe scurt, capitalismul este o cutie neagră, care evoluează cum vrea el şi de fiecare dată când se intervine se face mai mult rău.

Intervenţia poate să ia două forme, a Statului sau a celor care pot influenţa mecanismul impunându-i scopuri, cum este în statele cu o puternică tendinţă spre stânga politică sau spre dreapta. Economiile total controlate, de tip comunist, s-au prăbuşit în competiţie cu cele libere. Chiar acum sistemul bancar din US a încercat, din lăcomie şi cu permisiunea şi ajutorul Statului, să obţină profituri peste limitele reale pe care economia reală le putea oferi şi au dat naştere crizei pe care o trăim, un nou haos din care o nouă ordine bazată pe economia de piaţă o să apară, dacă sistemul este lăsat în pace.

Statul poate să nu-şi facă datoria în două moduri, prin prea multă implicare sau prin prea puţină. Tendinţa generală este să se implice prea mult. Şi atunci intervine factorul politic. Există posibilitatea distribuţiei bunurilor prin mijlocirea pieţei libere sau prin intervenţia Statului. Distribuirea prin mijlocirea Statului presupune un succes politic, şi, în acelaşi timp, o înfrângere politică. Susţinătorii câştigătorilor se aşteaptă la beneficii în redistribuirea bunurilor iar cei care au pierdut, de obicei, sunt privaţi de o parte din bunurile pe care în cazul neintervenţiei Statului le-ar fi obţinut. Principiul conduce la apariţia unei părţi din societate care este "apărată" de competiţie şi la o altă parte din societate care nu mai vede beneficiile competiţiei, aceasta nu se mai poate mobiliza pentru realizarea unui succes economic pentru simplul fapt că nu merită. Sau apelează la ieşirea în afara legii, la economia subterană.

Situaţia este exprimată înaintea Darwinismului de către Benjamin Franklin:
"I am for doing good to the poor, but I differ in opinion of the means. I think the best way of doing good to the poor, is not making them easy in poverty, but leading or driving them out of it. In my youth I travelled much, and I observed in different countries, that the more public provisions were made for the poor the less they provided for themselves, and of course became poorer. And, on the contrary, the less was done for them, the more they did for themselves, and became richer."

Sau, şi mai demult, Lao Zi, clasic taoist chinez, spunea că orice intervenţie ducea la înrăutăţirea lucrurilor, ordinea apare fără intervenţie "Good order results spontaneously when things are let alone.".

Şi atunci, cer o explicaţie, de ce stânga, adeptă a intervenţionismului, nu-l acceptă pe Dumnezeu, pe care-l imită din poziţia de conducătoare a Statului, iar dreapta, care are şi argumente în viziunea unei economii care se comportă după principii evoluţioniste, îmbrăţişează ideile religioase? Legea compensaţiei?

De ce atât de mulţi sunt gata să nu-l accepte pe Dumnezeu dar să accepte atotputernicia Statului şi invers, alţii militează pentru un Stat cât mai departe de economie dar sunt gata să interzică tot felul de drepturi individuale (ca avortul) din motive religioase.

O greşeală istorică

Intrarea României în Primul Război Mondial (WWI) pe 27 august 1916 a fost o greşeală istorică. Nu faptul în sine care era absolut necesar pentru reîntregirea ţării. Momentul a fost greşit ca şi strategia militară. La înfrângerea din 1917 au contribuit şi factori care au fost mai presus de puterile noastre. De importanţa intrării României în război ne asigură generalul Hindenburg:

"It is certain that so relatively small a state as Rumania had never before been given a role so important, and, indeed, so decisive for the history of the world at so favorable a moment. Never before had two great Powers like Germany and Austria found themselves so much at the mercy of the military resources of a country which had scarcely one twentieth of the population of the two great states. Judging by the military situation, it was to be expected that Rumania had only to advance where she wished to decide the world war in favor of those Powers which had been hurling themselves at us in vain for years. Thus everything seemed to depend on whether Rumania was ready to make any sort of use of her momentary advantage."

Alegerea greşită a momentului se poate susţine prin faptul că o intrare în 1914 sau înainte de septembrie 1915 putea duce la salvarea de la anihilare a Serbiei. După o rezistenţă de un an în faţa Austro-Ungariei o dată cu intrarea Bulgariei în septembrie 1915 de partea Puterilor Centrale soarta Serbiei a fost pecetluită. În cazul unei intrări mai vremelnice a României, Bulgaria putea fi atacată prin Dobrogea şi nevoită să lupte pe două fronturi sau aceasta putea alege partea Antantei ceea ce ne permitea nouă să luptăm pe un singur front. După cum se vede pe hărţile de mai sus am fost nevoiţi să luptăm pe două fronturi.

Ofensiva generalului Brusilov din iunie 1916 a fost unul din motivele care au convins România să intre în război. Printre cele mai devastatoare acţiuni militare din istorie, doar Austro-Ungaria a pierdut 1.5 milioane de oameni, aceasta a fost vârful efortului militar al Rusiei. Deja existau semne de disoluţie a armatei ţariste, aproape 60000 de soldaţi ruşi au dezertat în timpul ofensivei. Intrarea României în război în iunie 1916 putea coordona acţiunile României cu cele ruseşti şi putea conduce la scoaterea din luptă a Austro-Ungariei, o asemenea victorie putea conduce la păstrarea ţarului şi evitarea Revoluţiei Bolşevice cu toate consecinţele nefaste pe care le-a adus comunismul. Sunt doar supoziţii, să rămânem la fapte.

Militar, greşeala strategică, a fost atacerea Transilvaniei, un front de la Porţile de Fier până în Bucovina. Frontul vestic, unde lupta se ducea între Germania de o parte şi Franţa şi Imperiul Britanic de cealaltă, era mult mai scurt. Frontul nostru era comparabil cu frontul estic, front pe care-l acoperea Rusia care avea 170 de divizii, noi aveam 23. Lungimea enormă a frontului pe care România trebuia s-o acopere, adăugând Dobrogea, nu a permis acesteia să dea un atac hotărâtor pentru cucerirea Transilvaniei. Ofensiva românească în Transilvania a durat mai puţin de trei săptămâni.

Dacă momentul intrării României în război a ţinut şi de factori externi, lungimea tratativelor şi neîncrederea reciprocă între Rusia şi România greşeala militară ne aparţine în totalitate.

Cine se face vinovat? În ciuda sfaturilor tuturor aliaţilor care propuneau o atitudine defensivă în trecătorile Carpaţilor şi atacarea Bulgariei în Dobrogea, Primul Ministru Ionel Brătianu s-a împotrivit şi şi-a impus punctul de vedere.

Pe ce s-a bazat? Că bulgarii n-o să ne atace, ne-au atacat la 3 zile de la intrarea noastră în război. Că ruşii o să aducă 200000 de soldaţi în Dobrogea, au adus 40000. Că nemţii n-o să poată aduce suficiente trupe pe acest front, au adus 40 de divizii. Concluzia este cea pe care o ştim.

Înfrângerea dureroasă ca şi pacea impusă de Germania în condiţii umilitoare sunt o pată pe obrazul României. La acestea a contribuit şi prăbuşirea Rusiei, ca şi imposibilitatea Antantei de a depăşi Bulgaria şi Imperiul Otoman pe frontul din Balcani.

Statul în expectativă şi încăpăţânarea pot conduce la dezastre de neînchipuit. Bat şi eu şaua să priceapă iapa.

Hărţile sunt domeniu public şi sunt din Wikipedia.

Bibliografie

Neagu Djuvara, Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane, Humanitas, 2008, 46.
Paul von Hindenburg, Out of My Life, Vol. I, trans. F.A. Holt (New York: Harper & Brothers, 1927), 243.
Vincent Esposito, Atlas of American Wars, Vol 2, text for map 40

Niţică istorie cu Neagu Djuvara

Cărţile de istorie nu sunt cărţi poliţiste dar pot fi la fel de fascinante. Ultima carte a maestrului Neagu Djuvara "Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane" este o carte de istorie care se citeşte ca o carte poliţistă.

Pentru o deplină înţelegere a fenomenului descris ar trebui citită înainte "Civilizatii si tipare istorice" unde demonstraţia logică şi exemplele istorice sunt mult mai ample şi mai de pus pe gânduri.

Ce ne spune de fapt Neagu Djuvara, că istoria se repetă, că pentru civilizaţiile greco-romană, chineză, islamică şi occidentală istoria se comportă la fel. După un început larvar, se conturează un grup de state care aparţin civilizaţiei respective, acestea duc o jumătate de mileniu un război pentru supremaţie, cel mai excentric din punct de vedere geografic şi, de fapt, ultimul sosit în cadrul civilizaţiei câştigă supremaţia după care urmează un imperiu care durează şi el sute de ani, de la caz la caz.

Asta e pe scurt. După ce am citit "Civilizatii si tipare istorice" eram convins că hegemonia US o să fie de lungă durată. Maestrul Djuvara nu-mi confirmă credinţa, cu argumente istorice, printre care şi alegerea lui Obama care-i confirmă previziunile (cartea e scrisă înainte de alegerea acestuia).

Ce pot deduce eu, mai ales prin prisma crizei economice, că vin vremuri tulburi. Dacă Obama nu confirmă, viaţa, de acum înainte, o să fie plină de violenţă. Şi asta pe sute de ani de aici înainte.

Cărţi de citit. Şi ăsta nu e post plătit, fuga la librărie.

Puţină incorectitudine politică

Despre Stat

De-a lungul istoriei Statul şi-a justificat autoritatea şi limitele prin diferite concepte. Fiecare ideologie a adus propria justificare şi propriile limite de autoritate ale Statului. Nu mă doresc exhaustiv pentru că e imposibil într-un asemenea spaţiu de discuţie ca un blog să se ajungă la un asemenea deziderat.

În Europa medievală Statul se justifica prin "dreptul divin al regilor", în China prin "mandatul cerurilor", în Statele teocratice divinul primează asupra legilor umane. În toate aceste tipuri de Stat absolutismul, personal sau de grup, permitea unei persoane, sau grup de persoane, decizii imuabile care afectau toate domeniile vieţii, limitele Statului erau la discreţia acestor persoane. În cazul Nazismului sau Comunismului religiile au fost înlocuite cu ideologii, formele de manifestare fiind, însă, aceleaşi. Puterea absolută a unei persoane sau grup de persoane era dată, şi încă mai este, de ideea că există adevăruri care nu pot fi puse la îndoială, religia, ideologia în cauză. Ca o consecinţă orice critică adusă religiei sau ideologiei era considerată subminare a puterii şi justificării Statului, care se confunda cu conceptele respective, şi trebuia eliminată.

Vedem astfel că orice Stat discreţionar, dictatorial, are ca esenţă considerarea unor concepte ca fiind adevăruri absolute, nediscutabile sau criticabile.

E destul de uşor de observat un stat totalitar, este statul în care critica la adresa reprezentanţilor acestuia sau ideologiei după care se conduce este reprimată violent. Fără exagerare, crimele din Rusia sau Iran sau Arabia Saudită, neoficiale ca în Rusia sau oficiale ca în restul exemplelor, ne conduc la faptul că totalitarismul este prezent în aceste state.

Lucrurile sunt schimbate în secolul XVIII când Jean Jacques Rousseau dă naştere "teoriei contractului social". În esenţă această teorie are ca principiu transferul unei anumite puteri de la populaţie, popor, către Stat pentru menţinerea ordinii sociale reprezentată, pe scurt, de securitate, pace, dezvoltare economică, rezolvarea conflictelor. Este practic un contract în care Statul se ocupă de anumite părţi ale reglementărilor care privesc viaţa cetăţeanului dar acesta păstrează anumite drepturi naturale asupra cărora Statul nu are drepturi. Printre acestea se numără dreptul la viaţă, libertate şi proprietate, de la John Locke citire. Ideea de "drept divin" se pierde în favoarea democraţiei.

David Schmidtz nuanţează ideile anterioare. El trece de la drepturile individuale la drepturile colective. Asemenea drepturi sunt azi discutate şi disputate. N-am să intru în detalii. O consecinţă a acestora este conceptul de "political correctness". Acest concept se referă la drepturile, pe care o anumită parte a societăţii le consideră naturale, pe care grupuri care au în comun vârsta, rasa, cultura, religia, sexul, orientarea sexuală le au legiferate.

Între cele două sisteme există o luptă continuă, peste tot existând în anumite grade o limitare a drepturilor cetăţeanului de către Stat, care poate ajunge la limitarea drepturilor care erau naturale pentru acesta până acum ceva ani. Diferite ameninţări precum comunismul sau terorismul au limitat drepturile cetăţenilor, în acelaşi timp drepturi la fel de naturale au fost limitate de ideea de "political correctness". De forme incipiente de totalitarism suferă şi UE sau US. Motivul pentru care sunt introduse limitările de drepturi sunt "ordinea" şi eliminarea "discriminării".

În spiritul sistemelor totalitare Statul, inclusiv în România, reduce zilnic libertatea personală, cu consecinţe vizibile peste ani. Tehnologia face aceste lucruri posibile iar populaţia, mai ales în situaţii de criză, acceptă limitarea libertăţii în favoarea unui ajutor de moment din partea Statului. Greşeala de a accepta limitarea drepturilor şi libertăţilor individuale este, în general, plătită de generaţiile următoare celor care au acceptat compromisul.

Aşa merge istoria.

Flotare bugetară logică

Întâi au fost profesorii, apoi funcţionarii publici, magistraţii, doctorii şi cercetătorii. Acestea sunt grupurile sociale care, rând pe rând, au fost considerate vinovate de relele din ţara asta. Profesorii au fost consideraţi nişte incompetenţi care cer bani degeaba, la fel şi cercetătorii şi funcţionarii publici. Medicii sunt criminali şi şpăgari iar magistraţii o plagă care nu lasă dreptatea să apară în această ţară.

Toate aceste înfierări au fost făcute cu ajutorul mass-mediei, aia plină de moguli. Şi toate aceste grupuri au fost pedepsite prin asmuţirea populaţiei împotriva lor, ca la doctori sau judecători, sau prin tăierea fondurilor, ca în cazul celorlalţi. Toată această mişcare a fost făcută în mai puţin de 3 luni.

De ce sunt toţi ăştia vinovaţi? Comentatorii o să spună, nu mă îndoiesc, că din cauza lor e totul distrus în România şi de aia nu merge România bine şi că o merită, ba chiar că nu ne trebuie şi cui nu-i convine să se care din ţară şi să nu mai critice situaţia.

Revenind la întrebare, de ce sunt vinovaţi? Toate cele 5 grupuri au în comun două lucruri.

Primul, toate aceste sisteme sunt sub oblăduirea Statului, au fost direct conduse, direcţionate, managerizate de către Stat. Clasa politică este în totalitate responsabilă de "dezastrul" din aceste domenii, după 20 de ani Statul "descoperă" că a produs dezastru peste tot. Şi se hotărăşte că nu se mai poate şi trebuie reformate toate aceste sisteme. Asta e versiunea oficială. Mă întreb eu retoric, cum clasa politică nereformată reformează ce nu a fost în stare să reformeze 20 de ani? Este hotărârea unui alcoolic de a se lăsa de băut, de mâine. E o falsă explicaţie.

Numărul doi, toate aceste grupuri sunt vocale, greu de manevrat, îndobitocirea prin mass-media nu ţine totdeauna la aceştia. OTV-ismul promovat de toată presa, în special de televiziuni, nu influenţează decât în mică măsură modul de gândire al acestora. Nu sunt aplaudaci şi atunci trebuie supuşi prin foame sau frică. Şi, în general, aceştia sunt în opoziţie faţă de putere, indiferent care este ea. Mă refer la majoritate nu la capetele domeniilor care sunt în strânsă legătură cu Puterea, de orice culoare. Uscături există peste tot.

Puterea actuală nu are o opoziţie politică articulată. PNL-ul este îngropat de greşelile şi afacerile dubioase din timpul Guvernului Tăriceanu. Plus luptele interne. UDMR trece în tabăra care trebuie oricând.

Cine rămâne în opoziţie? Chiar cei din grupurile despre care vorbim. Care cunosc sistemul din interior. Ştiu cum şefii domeniilor spoliază Statul în favoarea firmelor private, alese pe criterii dubioase, şi evident în strânsă legătură cu clasa politică. Iar martorii trebuie să tacă. Furatul se face în linişte. Din banii de investiţii. Prin licitaţii trucate. Toţi banii tăiaţi, de peste tot, Armată şi Agricultură ca bonus, se duc în investiţii. Următorul pas logic e al vostru. Sunt două partide mari la putere.

Răriţi câinii sau măriţi ciolanul.

Ruşinea de a fi cercetător

Vocile "poporului" au ca argument al tăierii fondurilor cercetării faptul că "ăştia nu fac nimic şi dăm banii degeaba".

Deoarece nu vreau să implic pe nimeni, în afara mea, fără să mă laud, am să vorbesc despre două proiecte finalizate şi la care am participat, cu consecinţe pentru România.

Primul, nesusţinut de Stat, din motive birocratice, suntem în 2000. Am făcut un program de tăiere optimă a palului. Matematic problema e grea, trec peste amănunte. Se făcea o economie de cam 10 procente. S-au vândut, se mai vând încă, 400 de licenţe. Am făcut o socoteală şi media tăierilor era de 70 de plăci pe zi, pe firmă. Adică 28000 de plăci pe zi. Să zicem că prin folosirea programului, OptimCut se cheamă, se economiseau 2000 de plăci pe zi, 30 de dolari placa, 60000 de dolari pe zi. 200 de zile pe an, 12 milioane de dolari, trei ani, 36 de milioane. Noi vindeam programul cu 300 de dolari, am făcut 120000 de dolari. A fost o investiţie privată, dar e un exemplu concludent pentru eficienţa cercetării şi prostia economică a cercetătorilor.

Exemplul doi. 2006, proiect susţinut de Stat şi de fonduri Phare. EADS câştigase securizarea graniţelor. Voia să aducă nişte aparate de verificare a documentelor din Germania cu 90000 Euro bucata. Am făcut un proiect şi cercetarea românească a reuşit să facă, hardware şi software, mai puţin camera video Sony, o maşinărie comparabilă cu 17000, camera inclusă, Vasile Blaga a sesizat dublarea proiectelor şi finanţărilor. 40 de bucăţi ori 70000 fac 2800000 Euro.

Pentru cele două proiecte am muncit, la primul, 3 oameni cam 6 luni, pentru al doilea, partea de software, 4 oameni 4 luni. Cu 1500 de Euro pe cap de cercetător, exagerez, avem cheltuieli de cam 50000 de Euro, am băgat regia şi taxele, sunt salarii brute. Venituri de aproape 30 milioane de Euro. Nu ne ţine nimeni, repectiv poporul român, pe banii lui, trăim din ce facem. N-am să câştig toată viaţa 10 procente din banii economisiţi din doar aceste două proiecte.

Ca orice om am dat şi rateuri, am cheltuit şi bani aiurea, nu mi-au ieşit rezultatele sperate. Dar asta înseamnă cercetare. E o investiţie riscantă. Ca mine sunt nenumăraţi dar noi nu suntem Gina Pistol (care e drăguţă, de altfel), Oana Roman, Mihaela Rădulescu sau Codrin Ştefănescu. Cine ne bagă în seamă? Nu avem PR, nu suntem frumoşi, suntem plicticoşi, vorbim despre lucruri nespectaculoase sau de neînţeles, nu facem rating.

E o ruşine ce se petrece, suntem umiliţi gratuit, de Putere şi de oamenii care nu înţeleg despre ce vorbesc.

Originalitatea ca semn de prostie

Un om inteligent învaţă din experienţa altora, unul mediocru din propria experienţă, unul prost nu învaţă.

Cine crede că e primul într-o situaţie "fără ieşire" este, de obicei, needucat. Sunt foarte rare situaţiile fără corespondent în istorie. Este un mod simplu de a fi important când te adresezi unor oameni fără educaţie, invoci situaţia excepţională şi te înfăţişezi ca salvator. Este modul uzual în care oamenii la putere conduc, se folosesc de incultura celor care-i aleg. Guvernul actual invocă o situaţie excepţională ca să ia orice hotărâre aberantă, cum e tăierea a două treimi din fondurile cercetării, pe motiv de criză.

Chiar dacă o să fiu blamat, accept acest lucru spunând, cât mai clar, că România are un popor needucat, care acceptă orice palavră, a oricărui Guvern, la rândul lui needucat. Există anumite grupuri, cum sunt magistraţii, doctorii, profesorii şi acum cercetătorii care devin rând pe rând victimele atacurilor presei. Deoarece Guvernul nu ştie să ofere pâine oferă circ. Şi ca în vremea Imperiului Roman scoate în arenă nişte victime care sunt vinovate de tot răul. Cei din tribune se bucură că nu sunt ei jos şi înjură, ca să fie alături de cei de la putere, în speranţa că n-o să fie şi ei aruncaţi jos.

Ministrul Ecaterina Andronescu a obţinut 6 procente din PIB pentru Educaţie şi Cercetare. Nu măreşte salariile şi taie, aproape de tot, banii pentru Cercetare. Şi atunci, ce face cu banii?

România nu este o ţară normală pentru că în deciziile luate nu acceptă logica, instrumentul suprem al civilizaţiei occidentale.

A tăia 66 de procente din bugetul cercetării înseamnă a fi iraţional. Dar pentru noi e corect. Noi suntem originali. Când toată lumea susţine că trebuie investit în cercetare noi o ucidem, pentru că suntem originali şi needucaţi. Boc, Băsescu, sau invers, Geoană, Ecaterina Andronescu şi restul Guvernului sunt nişte proşti, nu au învăţat să copieze. E tragic să te crezi original când n-ai citit nicio carte.

Nu ei suferă, pe ei nu-i afectează. Ei, toţi, au ca mentor pe Marian Vanghelie, el e geniul ocârmuitor al ţării, nu Băsescu, Parlamentul şi Guvernul conduc România ci Vanghelie. Acum hotărârile pentru România le ia Vanghelie. Mentalitatea acestuia este la putere.

Nu trebuie să fim originali, trebuie să copiem regulile altora. Dar, e prea greu când nici măcar nu ai idee că există asemenea reguli. Asta presupune umilinţă, presupune să te informezi, e cumva umil un politician, la întâmplare, din România? Sau informat?

N-o să avem parte de normalitate în România dacă nu învăţăm să copiem. Pentru cercetare să spunem o rugăciune, au ucis-o! Cine e interesat? Almanahe şi succesuri doamnă Andronescu, şi sprijin de la Vanghelie.

Dreptul la replică

Domnul doctor Florin Chirculescu alias scriitorul Sebastian Corn răspunde linşajului mediatic la care medicii sunt supuşi.

"SCRISOARE DESCHISĂ MINISTRULUI SĂNĂTĂŢII - un autodafé

Domnule Ministru,

Sunteţi absolvent al UMF Carol Davila şi, deşi n-aţi practicat medicina clinică niciodată, ar trebui să vă reamintiţi că factorul care determină o bună practică medicală, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca şi în afaceri, sau ca într-un cuplu, încrederea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigură ani buni de colaborare benefică sau, din contră, de suspiciuni şi dezgust. Marele avantaj al încrederii reciproce este că nu costă bani.

Mă tem că atitudinea dumneavoastră din ultima vreme nu a ţinut cont de acest deziderat elementar. Sper că numai din necunoştiinţă de cauză aţi accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, şi aşa profund şubrezit de mulţi dintre predecesorii dumneavoastră, într-o relaţie antagonică: pacienţii şi medicii au ajuns să se privească unii pe alţii precum şoarecele şi pisica...

Această discuţie nu este altceva decât chintesenţa a ceea ce înseamnă acum încrederea populaţiei faţă de medici. Cu tristeţe, trebuie să extrapolez de o manieră care o să vi se pară cinică: cazul extrem de la Slatina nu este, la rândul său, decât un simptom al maladiei sistemului medical din România. Numai că, această maladie este foarte bine mascată – v-aţi pus, vreodată, problema, cum de a ajuns să fie acoperită cu atâta perfecţiune?

Oare o să vă miraţi când o să vă spun că practicienii din România n-au fost luaţi prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat la Slatina? Oare o să vi se pară bizar dacă o să vă spun că mă aştept la un deznodământ similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) în serviciul pe care îl coordonez? ...

Acest lucru are loc şi din vina mea, domnule ministru, şi iată în ce fel. Dintr-o naivitate de care acum îmi pare rău, am fost de acord ca împreună cu colegii mei să asigurăm urgenţele în timpul nostru liber, neplătiţi, ba chiar dând bani din buzunar. Speram (oh, sfântă imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii noştri colaboratori vor fi recompensaţi pentru cei trei (3!) ani de alergătură pe benzina lor sau cu taxiul, în zile de sărbătoare sau, pur şi simplu de week-end, asta ca să nu mai amintesc de zilele săptămânii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, aşadar, ca în schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai noştri să obţină post în spitalul în care au muncit fără rezerve, chiar şi în tranşe de 48 de ore neîntrerupte, fără să solicite vreo clipă contravaloarea muncii lor, nici de la pacienţi şi nici de la cei care erau îndrituiţi să-i plătească.

Nu a fost să fie aşa. După ce spitalul şi-a văzut 3 ani de urgenţe acoperite fără să scoată măcar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care să-l împartă la doi. Ştiţi cu cât erau plătiţi, fiecare, ca proaspeţi medici specialişti?

Cu zece milioane de lei pe lună, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casă în Bucureşti. Era un ins cu reală aplicaţie chirurgicală, dar nu mai avea cum să lucreze într-o ţară în care chiria era aproape egală cu venitul său lunar de medic specialist. În consecinţă, a plecat în Belgia, domnule ministru. Să ştiţi că îi e bine acolo deşi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce să-i faci – era doar un băiat simplu din Ploieşti, cu părinţi care nu erau în stare să-l rezolve nici măcar cu o amărâtă de chirie, darămite cu un post. Şi nu, nu avea decât o Solenza cumpărată la mâna a doua, domnule ministru…

Vreţi să vă spun unde o să capotăm, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infectă şi nu mă interesează consecinţele unei scrisori deschise, aşa că o să vă spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriaţi. Dacă aveţi dificultăţi în a pricepe succesiunea raţionamentelor, rugaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat să citească materialul – fiind practician, dânsul îmi va înţelege argumentele la justa lor valoare.

Aşadar, suntem 3 inşi plus 1 într-un serviciu care necesită 6 plus minimum 3. Când şi când (s-a întâmplat chiar în ultimele două săptămâni), câte unul dintre noi are dreptul la concediul de odihnă legal. Atunci, rămânem în serviciu doar 2 specialişti plus 1 rezident. Acum, indiferent cât de mândru aş fi eu de specialitatea mea, nu vreau să fac prea mult caz de ea – cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internaţionale de bună practică, necesită la anumite intervenţii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus în faţa următoarelor situaţii: fie aleg să fac o echipă operatorie dintr-un număr mai scăzut de medici decât sunt necesari pentru buna desfăşurare a operaţiei, astfel încât să mai am un om care să urmărească pacienţii de pe secţie şi/sau care să primească urgenţele, fie intru cu echipa completă, conform cărţilor, numai că atunci nu mai rămâne nici un om care să urmărească pacienţii de pe secţie sau care să primească urgenţele...

Am constatat că plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie să depăşească 70 de euro… Pe cuvântul meu, atât mi-a ieşit: 70 de euro per pacient, că am făcut şi proba la împărţire, domnule ministru! Păi, zău că m-aş chinui să fac şi treaba asta, că m-am obişnuit să lucrez în condiţii suboptimale de când am intrat în sistem dar, ce să mă fac când, prescriind un medicament relativ ieftin, mă trezesc că respectivul medicament NU se află în farmacia spitalului?...

Mă refer la absenţa celor mai elementare facilităţi de practică medicală serioasă, domnule ministru. Am colegi care lucrează în provincie, am colegi care-şi cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice… Predecesorii dumneavoastră s-au lăudat cu nenumăratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumpărat, cu investiţiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am văzut pe nici un ministru, însă, şi, din păcate, nici pe dumneavostră nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sănătate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpără Z din oraşul M un echo doppler dacă nu are cine să-l folosească. Degeaba cumpără acelaşi Z din acelaşi oraş M o trusă de endoscopie dacă n-are cine s-o folosească. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Argeş chirurgi generalişti dacă nu există suficienţi anestezişti astfel încât să-şi poată efectua operaţiile...

Se duc banii de asigurări doar în sistemul sanitar? Dacă da, ce anume se întâmplă cu ei în sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, într-o criză financiară perpetuă? Cine răspunde de fondurile prost investite în sănătate? Dacă toată lumea e nemulţumită, de ce nici unul dintre şefii Casei de Asigurări nu a dat explicaţii vizavi de filiera banilor pe care îi are în administrare? Pe de altă parte, dacă noi, medicii, suntem nişte proşti în ce priveşte administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem după ce mulţi manageri de spitale au fost selectaţi din alte profesii? Şi dacă nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lăsaţi pe bară colegii dumneavoastră de la Institutul de Sănătate Publică, domnule ministru? De ce n-am văzut nici un specialist în sănătate publică în funcţii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastră aveau scuza că n-au auzit de aceşti specialişti – dar, în ce vă priveşte, vorbim despre colegii dumneavoastră de rezidenţiat, vorbim despre conferenţiarii şi profesorii dumneavoastră, domnule ministru…

Chiar aşa o părere proastă să aveţi despre cei care v-au învăţat cum să fiţi ministru, domnule ministru?..."

Toată scrisoarea e aici. Dacă l-am apărat pe Raed Arafat, care deja e atacat violent, şi medicii trebuie apăraţi. Ce vedem acum este o metodă comunistă de înfierare a unui grup social în totalitatea lui. Oamenii trebuie judecaţi pentru faptele lor nu pentru apartenenţa la un grup. Este o ruşine ce se petrece în media românească.