Aritmetică ministerială

140 x 3%=5.2

Totul în miliarde de Euro. S-a produs, din pălărie, un mliard de Euro. Calculul e o realizare a Ministrului Finanţelor, în direct, la Naşul. N-am mai urmărit emisiunea. Când calculezi realizări şi nu treci de o lucrare de control de clasa a 6-a la înmulţire nu mai am pretenţii. Dar bineînţeles am eu ceva cu Pogea. Ei bine am, susţin că:

140 x 3%=3.2

Diferenţa este că eu nu fac bugetul României.

Bun înţeles o să fiu acuzat de răutate, că sunt cusurgiu, că mă iau de amănunte. Da, nu mă las prostit, în faţă, cu un miliard de Euro, da, e deformaţie profesională, nu accept cifre din burtă, da, mă iau de amănunte de un miliard de Euro.

E scuzabil? Nu, dacă eşti profesionist. Da, dacă nu faci calcule în meseria ta.

PS Domnule Pogea, vrem noi la Cercetare un sfert din miliardul ăla şi scăpaţi de mine.

România

Am protestat contra acceleratorului de particule, acum protestăm contra cipurilor din protezele medicale. După proteste împotriva paşapoartelor biometrice. Euro parlamentari se bat în cârciumi. Tăiem fondurile cercetării. 60 de procente din medici vor să plece din ţară. Avem manual creaţionist de biologie. Jumătate din copii nu înţeleg ce citesc. Oamenii fac podurile singuri, fără autorităţi, care sunt incapabile. Şi sunt ameninţaţi cu puşcăria. Medicii de familie nu mai acordă consultaţii decât pe bani deşi noi plătim dările. Legile votate ieri nu se mai aplică mâine. S-au "inaugurat" 5 kilometri de autostradă anul trecut. Bucureşti-Constanţa, 5 ore cu trenul. Sunt 15000 de diplome false, cunoscute, oferite contra cost. Mazăre&Co pun taxe pe drumurile judeţene. Se moare ca în filme. Cocalari si printzese. Sunt puse în funcţii administrative tot felul de personaje penale. Se fură arme din unităţile militare. Nu le mai găseşte nimeni. Se concesionează bucăţi de mare care nu aparţineau României. Sunt prinşi judecători beţi la volan care fac scandal, nu se întâmplă nimic. Sunt acceptate probele obţinute sub tortură. Poliţistul e pus să sufle în fiolă de un candidat la Parlament. Salariile sunt mai mari la Stat decât în mediul privat. Se dă şpagă ţuică şi cârnaţi unui ministru, e acceptată! 0-3, 2-3,...

Piticul porno, Sexy Brăileanca, Fraţii Cămătaru, Monica Columbeanu, Dan Diaconescu, Victor Piţurcă, Mihaela Rădulescu, Floricel Achim, Dinu Patriciu, Emil Boc, Adi Mutu, Mircea Geoană, Traian Băsescu, poporul român.

Asta e!

Sterling, investigaţie jurnalistică din pat - V

Ştiu că sunt obositor şi plictisitor. Să urmăreşti în 6 scrieri, săptămânal, acelaşi subiect e deja prea mult. Dar eu am exemplul jurnaliştilor ăia din US care au urmărit un subiect doi ani şi au reuşit să doboare un preşedinte. Aşa că eventualele acuze de bătut apa în piuă mă lasă rece. Pentru mine e o problemă de perseverenţă.

Să studiem cazul şi săptămâna asta. S-au scris 10 articole în care este pomenit termenul Sterling, de fapt 9 că sunt două în Evenimentul Zilei cu acelaşi conţinut dar titluri diferite.

Show-ul începe cu Vântu care într-un interviu din Evenimentul Zilei recunoaşte că în publicaţiile pe care le posedă a apărut scandalul Sterling şi nu neagă că actualul şef ANRM a apărut ca o consecinţă a acţiunilor din presa pe care o controlează, nici nu confirmă, problema e a PSD-ului.

În Curierul, Sterling Resources neagă orice lipsă de avize de care era acuzată de Gelu Mărăcineanu, cetăţeanul care ajungea şef la ANRM prin păstorirea PSD, fost angajat la Vântu. Aflăm şi că Sterling a găsit 6 miliarde de metri cubi până acum. Sterling are fonduri şi ce a găsit nu are legătură cu decizia de la Haga plus alte bla bla-uri propagandistice, articol comandat de Sterling.

Ziarul Financiar se află în treabă. Un articol nu-l găsesc. E dispărut. Dar au rămas urme. E legătura între Sterling şi Gabriel Resources printr-un fond de investiţii. De asemenea un articol descriptiv este în ziarul Evenimentul.

Din România Liberă şi Gardianul aflăm vestea că Sterling Resources a mai găsit 5 milioane de dolari pentru acţiunile sale plus legătura cu Gabriel Resources prin fondul de investiţii Sprott Asset Management. Articole care prezintă Sterling Resources într-o lumină neutră. Spre pozitivă.

În Adevărul, ziarul mogulului Patriciu, vine replica PSD care reia prin vocea lui Iulian Iancu hotărârile Comisiei parlamentare de anchetare a cazului. Şi abrogarea hotărârilor Guvernului Tăriceanu. Voinţa PSD plus PDL. Ştirea e reluată pe scurt şi în Gardianul.

Cum decurge ancheta domnule Boc? Că aveţi proces săptămâna viitoare.

O întrebare de la Viorel

De aici aflăm că prin puterile Consiliului Judeţean Constanţa se impune o taxă pentru mersul pe drumurile judeţene pentru anumite autovehicule. Şi o vignietă judeţeană.

Să ne întrebăm ce se întâmpla dacă o asemenea hotărâre era luată în Harghita sau Covasna? Şi, între noi fie vorba, noi românii, în Harghita şi Covasna nu se compară drumurile cu cele din Constanţa.

Era o isterie generală, cu spume naţionaliste, pe toate forumurile. Cum să-mi pună mie bozgorul taxă în propria mea ţară? Ca şi cum partea aia de ţară nu e România, e a bozgorului de facto, a mea nu e decât în acte. Dar la Constanţa e altceva. Cum să-mi pună mie turcii taxă în propria mea ţară? Nu sună credibil.

Noroc că ungurii sunt mai deştepţi şi nu folosesc un precedent care ar fi chiar folositor pentru cele două judeţe. Tocmai atitudinea noastră de excludere duce la reacţia lor de îndepărtare. Naţionalismele alimentează naţionalismele.

Ce se întâmpla dacă exista o taxă de mers prin Harghita?

P.S. Întrebarea este a prietenului meu Viorel şi este fascinantă prin reacţiile noastre sincere faţă de o asemenea decizie. Care e posibilă oricând. Şi cu precedentul creat, normală.

Trei bufoni fără caracter

Engleză-buffoon, franceză-bouffon, din italiana veche buffone. Un personaj ridicol. Un personaj îmbrăcat comic care distrează populaţia cu şmecherii şi comportament ridicol. De aici.

Sau din dexonline "Personaj comic îmbrăcat în haine groteşti, care întreţinea o atmosferă de veselie la curţile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun."

Prin Evul Mediu bufonii aveau un rol important, pe la curţile suveranilor, bufonii aveau dreptul să spună care este realitatea fără să fie pedepsiţi. Totul pe o linie subţire în funcţie de nervii stăpânitorului. Tot bufonii aveau rolul de a spune veştile proaste. Jokerii din pachetele de cărţi sunt imaginea bufonilor, pot lua orice poziţie.

Păstrând sursa aflăm că în accepţiunea actuală un bufon este un personaj public care are un comportament care provoacă amuzamentul printr-o apariţie neadecvată şi/sau comportament.

Personaje de acest gen apar în toate civilizaţiile.

De la Rabelais aflăm că un bufon este un panglicar, confident, ţap ispăşitor, profet şi consilier, toate într-unul.

Bufonii erau consideraţi nebuni pentru că spuneau adevărul fără să-şi pună problema situaţiei personale. Personaje marginale, în fapt. Una din metodele de persuasiune pe care un bufon le folosea era, în cazul unei decizii greşite, să o aprobe şi să susţină consecinţele acesteia până la absurdul consecinţelor.

În general bufonul era văzut ca un susţinător al poporului. Şi un personaj cu reală influenţă politică deşi, în realitate, influenţa era nulă aproape.

Păcat că părţile pozitive pe care le avea bufonul, din lipsă de caracter, nu mai sunt profesate. Unde sunt bufonii de altă dată?

La el m-am gândit. Şi la el. Şi ultimul e la fel.

Mă antrenez pentru scrisul fără personaje. Se poate.

Puţină ştiinţă

Acest post este scris de Sorin Zgură pe noul blog Ro-SCI

GRID Computing (I)

O scurtă descriere

Un GRID reprezintă o infrastructură computațională distribuită ce permite partajarea și utilizarea în comun a resurselor de calcul, de stocare, precum și a altor tipuri de resurse.

Grid-urile folosesc resursele disponibile la un moment dat pe mai multe sisteme de calcul separate, interconectate prin intermediul unei rețele (de exemplu, Internet), pentru a rezolva probleme intensive din punct de vedere al timpilor de execuție sau ale capacitatilor de stocare necesare.

Cea mai simplă descriere a unui Grid este prin analogie cu o rețea de energie electrică. Imaginea este aceea a unei consumator electric ( calculator, frigider, masina de spalat, etc) adica atunci când conectam la rețeaua electrică un aparat care are nevoie de energie electrică ne așteptam să obținem energia electrică necesara pentru acel aparat, dar sursa acestei energii nu o cunoastem exact.

Distribuitorul de energie electrică (după caz, Electrica, Enel, Cez, etc) furnizează o interfață cu o rețea complexă de generatoare și surse de energie care furnizeaza puterea de care avem nevoie (hidrocentrale, termocentrale, centrală atomică, parcuri eoliene, etc). Nu există pentru fiecare casă sau cartier un generator local de energie, dar rețeaua de electricitate furnizeaza un generator virtual. Acest generator se adaptează la nevoile de energie ale consumatorilor dupa cerintele lor.

Viziunea asupra rețelei de calcul distribuit cu un Grid, este similară. Odată ce aceasta infrastructură este realizata(sisteme de calcul si stocare, rețeaua de comunicație, autoritatea de certificare) orice utilizator va avea acces la un calculator virtual adaptabil nevoilor lui.

Acest calculator virtual consta din mai multe resurse computationale diverse. Dar aceste resurse individuale nu vor fi vizibile pentru utilizator, la fel cum consumatorul de energie electrica nu stia unde și cum electricitatea pe care o consumă este generată.

Aplicații GRID în știință

• Fizica Energiilor Înalte ( Experimentele de la LHC CERN)

• Misiuni Spațiale

• Medicină/Sănătate (imagistică medicală, diagnoză și tratament)
  
  

• Bioinformatică (studierea genomului uman pentru înțelegerea bolilor genetice);
  
  
  
  
  
  
• Nanotechnologie (studierea noilor materiale la scară moleculară);
  
  
  
  
  • Meteorologie și protecția mediului (prognoză meteo, observarea pământului, modelarea și predicția sitemelor complexe;
  
  
  
  
  
  
  
  

Situația pe plan international

GRID este un subiect major in SUA, unde reprezentativ este proiectul Globus dezvoltat de Ian Foster si Carl Kesselman. El reprezinta exponentul efortului de dezvoltare a tehnologiei si aplicatiilor de calcul distribuit de inalta performanta, fundamentand actualele "computational grids". Globus ToolkitTM furnizeaza infrastructura, mecanismele si instrumentele pentru Grid computing.


Componentele sale sunt folosite in numeroase dezvoltari de Grid-uri si de aplicatii ambitioase bazate pe Grid. Astfel, TeraGrid este un proiect de Grid dezvoltat de ANL, Caltech, NCSA si SDSC care vizeaza furnizarea unei puteri de calcul de 13.6 Tflops si 450 Tbytes de memorie prin legaturi de 40 Gbit/s. GriPhyN (Grid Physics Network), PPDG (particle Physics Data Grid), European Data Grid si Data TAG sunt alte proiecte de dezvoltare a infrastructurii necesare experimentelor de fizica din urmatoarea generatie.


In particular, GriPhyN vizeaza constructia unui Grid de ordinul PetaFlops si PetaBytes (Petascale Virtual-Data Grid). NESS (National Earthquake) construieste platforma colaborativa nationala pentru studiul si simularea cutremurelor. DOE Science Grid este proiectul de dezvoltare a infrastructurii de Grid pentru laboratoarele DOE (Department Of Energy) al Statelor Unite.


NMI (NSF Middleware Initiative) vizeaza dezvoltarea de software peste Globus Toolkit pentru a crea servicii de retea avansate care faciliteaza accesul la diferite resurse din Internet.


FusionGrid urmareste folosirea Gridului pentru o mai buna integrare a experimentelor, teoriei si modelarii in ceercetarea fuziunii magnetice. ESG (Earth System Grid) faciliteaza cooperarea si partajarea nalizelor si cunostintelor din modelele globale ale Panmantului.


LIGO (Laser Interferometer Gravitational Wave Observatory) utilizeaza Grid-ul in studiul pulsarilor. Java CoG Kit realizeaza o punte intre Globus Toolkit si tehnologiile din Java Framework facilitand dezvoltarea serviciilor Grid din urmatoarea generatie.

La nivel european

Grupul de reflecţie pentru eInfrastructure - eIRG, care cuprinde delegaţi oficiali ai Ministerelor Educaţiei din diverse ţări europene, are misiunea de a coordona introducerea unei infrastructuri bazată pe Grid pentru eScience.

Obiectivul principal al eIRG este de a susţine în plan politic, consultativ şi la nivel de monitorizare crearea unei politici şi a unui cadru administrativ pentru facilitarea şi rentabilizare utilizării în regim partajat a resurselor electronice din Europa (cu accent pe resursele Grid de calcul, de memorare date şi de reţele), indiferent de domeniile tehnologic, administrativ sau naţional cărora le aparţin aceste resurse.

Intr-o perspectivă pe termen mai lung, documentul intitulat “i2010 – European Information Society 2010”, propus de Comisia Europeană în aprilie 2005, promovează o economie digitală deschisă şi competitivă şi subliniază rolul comunicaţiilor de bandă largă, al serviciilor care valorifică acest suport de comunicaţii.

La nivel naţional, având în vedere importanţa şi impactul pe termen lung al infrastructurii Grid în dezvoltarea Societăţii Informaţionale, în multe ţări europene s-au definit abordări strategice pentru implementarea şi dezvoltarea Grid, luând în considerare atât condiţiile naţionale cât şi necesitarea compatibilităţii la nivel internaţional.

Câteva exemple relevante sunt prezentate în continuare:

• Programul e-Science din Marea Britanie este o iniţiativă naţională pentru promovarea tehnologiilor Grid în aplicaţii din ştiinţă şi tehnologie. Bugetul guvernamental al programului, asigurat prin Departamentul de Comerţ şi Industrie şi prin Biroul pentru Stiinţă şi Tehnologie, a fost de 170 milioane Euro în perioada 2001-2003, iar pentru perioada 2004-2006 este de 195 milioane Euro. Obiectivul e-Science este de a furniza infrastructuri Grid la nivelul Marii Britanii, necesare nu numai pentru domeniile ştiinţei, dar şi pentru eBusiness, eGovernment şi eLife. Iniţiativa Grid din Olanda a fost orientată spre implementarea unei infrastructuri de reţea de calculatoare care să funţioneze la viteze de ordinul Gigabit, spre dezvoltarea unui set de aplicaţii eScience în cadrul Programului Virtual Lab (55,6 milioane Euro, 21 de parteneri din mediul academic şi de cercetare) şi spre constituirea unei largi comunităţi de utilizatori din universităţi şi institute de cercetare.
  
• In cazul iniţiativei Grid.IT din Italia, scopul infrastructurii naţionale Grid este de a susţine domenii ştiinţifice diverse, ca de exemplu: fizica nucleară, astrofizica, biologia, chimia computaţională, geofizica, observarea Pământului. Bugetul acestei iniţiative pentru perioada 2003-2005 a fost de 8,1 milioane Euro.
  
• In Suedia, realizarea infrastructurii SweGrid a fost orientată spre gridificarea centrelor de calcul de înaltă performanţă (HPC) existente. In ianuarie 2004, ca rezultat al unui proiect de 3,6 milioane Euro, platforma de testare a regimului de producţie pentru infrastructura SweGrid includea deja 6 centre HPC (totalizând 600 de unităţi de procesare) din marile centre academice la nivel naţional, conectate la viteza de 1 Gigabit la reţeaua SUNET (10 Gbps).
  
• Iniţiativa Hellenic Grid din Grecia este implementată de Grupul de lucru Hellas Grid pentru dezvoltarea calculului Grid distribuit în Societatea Informaţională, organizat de Secretariatul Special pentru Societatea Informaţională a Ministerului Economiei şi Finanţelor. Grupul de lucru are în componenţa sa reprezentanţi din principalele colective academice şi de cercetare specializate în domeniile reţele, supercalculatoare şi clustere de calculatoare, sisteme de calcul paralel, middleware şi aplicaţii.
  

In februarie 2007 s-a constituit EGI (Europeana GRID Initiative) ca forma de reprezentare a initiatevelor nationale GRID.

În România

Prima iniţiativă pentru coordonarea acţiunilor de realizare a infrastructurii naţionale Grid a constituit-o înfiinţarea, în anul 2002, a consorţiului RoGrid, având în componenţa sa şapte organizaţii din cercetare, din mediul academic şi din cel de afaceri în domeniul IT.
In anul 2003 consorţiul a propus prima strategie pentru dezvoltarea Grid în România.

In iulie 2005, la iniţiativa Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, a fost înfiinţat Grupul de lucru pentru infrastructura naţională Grid, care includea reprezentanţi din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Afacerilor Externe, universităţi, institute de cercetare şi ai reţelei RoEduNet.

Obiectivul principal al Grupului de lucru la constituit promovarea planului strategic pentru proiectul pilot intitulat “Implementarea infrastructurii naţionale Grid”.
In martie 2006 a luat fiinta RT2F (Romanian Tier 2 Federation) reprezentant contributia Romaniei la World LHC Computing Grid (http://lcg.nipne.ro ).
Consortiu este format din:

1. Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara “Horia Hulubei”- IHIN-HH ;
2. Institutul de Stiinte Spatiale –ISS;
3. Universitatea Politehnica Bucuresti-UPB;
4. Institutul National de Cercetari in Informatica -ICI;
5. Institutul National de Cercetari in Tehnologii Isotopice si Moleculare Cluj;
   

În 2007 a fost certificată și este în productie Autoritatea de Certificare (CA) in cadrul Agentiei Spatiale Române (http://www.romaniangrid.ro).

Cam atât pentru astăzi.

To Do

- RoEduNet 2;
- Monitorizarea resurselor GRID;
- Contributia Federatiei Române Tier 2 la efortul global GRID;

Dansul din buric, ipocrizia şi noi înşine

Nu pot să înţeleg dansul din buric. Pe de-o parte Islamul acoperă femeile în mod absurd, pe de altă parte promovează dansul din buric. Fata asta, Sadie, cam cea mai mare dansatoare din buric, are sau nu sprijinul Islamului?

Cred că ipocrizia este un adevăr general valabil. Nu contează palavrele publice, o dansatoare din buric bucură tot poporul. Şi toţi suntem ipocriţi dar dacă ne place atunci sunt valori culturale. Sau dreptul la liberă exprimare.

Pe care onor viitorul Cod civil, penal sau care o fi, practic, îl interzice, orice referire la persoane vii, şi cu atât mai mult la cele moarte, este permis doar pentru informare. Shakespeare era interzis de predoiii Elisabetei I, dacă se luau după România secolului XXI, că se lua de toţi regii vremii. Şi nu făcea informare.

Şi caricaturile sunt interzise. Nu ne informează nimic. Ca şi o mare parte din teatru.

Şi filmele care prezintă negativ, că sunt de ficţiune şi nu informează, personaje istorice sunt interzise.

Putem să râdem, dar nu putem să spunem adevărul. Practic se creează un filtru în care opiniile care plac, dansul din buric, sunt permise dar, în principiu, suntem obligaţi la burka. Şi pedepsiţi dacă n-o purtăm.

Prin lapidare. Publică.

Fără sentimente

De aici aflăm câţi specialişti pierde România pe an, pentru Statele Unite, cetăţeni care au viză H-1B. Adică arhitecţi, cercetători, oameni cu înaltă specializare. Şi în US se ajunge infinit mai greu decât în UE.

2007-2008
2006-2033
2005-1948
2004-1771

Din cauza "inteligenţei" clasei noastre politice, toate Guvernele, toate structurile Statului din 1989 până acum, sute de mii de oameni şcoliţi şi-au luat câmpii spre binele lor şi al statelor unde s-au dus. Jos pălăria pentru ei.

Ce înseamnă putere în ziua de azi? Să ai tehnologie. Că nu suntem tâmpiţi e evident, tocmai am proiectat, făcut şi vândut prima locomotivă electrică românească de după 90. Am vândut-o în Ungaria. A fost făcută de o firmă privată. Se fac şi autobuze în România. Tot privat. Şi multe altele. Cei care nu au plecat pot încă să mai facă lucruri. Putem şi noi să importăm creiere, inteligenţă există, la spitalul din Novaci, Gorj medicii sunt sudanezi şi moldoveni şi fac o grămadă de treabă bună.

Să revenim, tehnologia înseamnă putere, nu producţia. Chinezii fac 100 de milioane de calculatoare pe care le cumpără toată lumea. Dar habar n-au să proiecteze un procesor de calculator. Dacă au chef americanii mută toată producţia înapoi şi fac un procesor nou şi vând ei calculatoarele, aşa poate să facă şi Renault cu Dacia, s-o mute în Liban sau în Trinidad Tobago sau la Marsilia. Nu mijloacele de producţie contează, asta ca să înţeleagă şi Nea Nelu, ci tehnologia de a produce mijloace de producţie. Şi aia e în mintea specialiştilor. Şi specialiştii se duc unde le e mai bine, în străinătate sau în mediul privat intern. Sunt o marfă.

Ştiu prea bine ce se întâmplă acum în cercetarea românească. Tinerii pleacă, cei ca mine se duc în mediul privat. Simplu. Cei tineri o să mărească prăpastia între România şi restul statelor. Noi vom profesa sub capacităţile noastre sau dacă avem noroc ne vom aduce aminte cu nostalgie că am încercat să aducem ţara asta în rândul celor puternice. Pentru că majoritatea firmelor care înţeleg nevoia de specialişti e făcută din multinaţionale, care la rândul lor pot pleca.

Poţi să stai pe un munte de uraniu, e egal cu zero dacă nici măcar n-ai idee la ce e bun. Şi nici n-ai pe cine să întrebi. Statul trebuie să aibă la îndemână un grup de specialişti care să fie în stare să răspundă competent la orice întrebare tehnică, din orice domeniu, la cel mai înalt nivel. Această competenţă este necesară pentru siguranţa naţională, ţine de CSAT, de structurile puterii statale. Pentru că nicio ţară nu are interesul ca altă ţară să aibă tehnologie. Pentru că devine o ţară concurentă.

La noi totul se învârte în jurul candidaturii Elenei Băsescu. Un subiect minor. Într-o ţară minoră. Condusă de oameni care habar n-au în ce lume trăiesc.

Nu există sentimente între naţiuni.

Predicţie şi explicaţie

Nu orice teorie care face predicţii măsurabile corecte este corectă şi nu orice explicaţie corectă face predicţii măsurabile.

Ca să nu ziceţi că n-am exemple, Ptolemeu prevedea eclipsele perfect dar teoria Pământului în centrul Universului e greşită.

Ştim că mişcarea plăcilor tectonice duce la cutremure, avem explicaţia. Habar n-avem să prezicem apariţia cutremurelor.

Complexitatea realităţii ne face să simplificăm, să facem modele cu care să facem predicţii, între anumite limite valabile. Newton nu e bun decât la viteze mici.

Iluzia pe care mulţi şi-o întreţin este că "ei ştiu". Se poate spune doar că au nimerit-o, până acum. Se poate schimba viteza, starea de agregare a sistemului, factori de care cei care "ştiu" habar n-au că există. Există o întregă teorie a complexităţii.

"Să nu pretindem că lucrurile se vor schimba dacă facem acelaşi lucru. O criză reală poate fi o adevărată binecuvântare pentru orice persoană, pentru orice naţiune. Pentru că o criză aduce progres.

În perioadele de criză, se nasc invenţiile, descoperirile şi marile strategii. Creativitatea se naşte din necesitate, precum ziua din noapte… Cine atribuie crizei eşecul respectă mai mult problemele decât soluţiile… Adevărata criză este cea a incompetenţei. Problema persoanelor şi a ţărilor este lenea şi indiferenţa pentru a găsi soluţii şi ieşiri din astfel de situaţii."

Pasajul îl are ca autor pe Albert Einstein, tradus de Nora Damian şi de mine, cu un dubiu asupra autorului, că n-am găsit pasajul, e scris pe sute de bloguri şi nu-şi pierde din adevăr dacă e scris de altcineva. De Albert Einstein, în mod sigur.

"Problema este că nu putem rezolva o problemă la acelaşi nivel de gândire pe care-l aveam atunci când am creat-o."

Luată una peste alta, trebuie să fim mai deştepţi, mai inventivi, să utilizăm resursele mai bine, să ne schimbăm obiceiurile, să căutăm soluţii, să fim solidari.

Şi soluţia nu stă în Stat, nici al nostru, nici altul, trebuie să ne descurcăm fiecare dintre noi. Unii o să spargă bănci, alţii o să inventeze cărămizi cu izolaţia înăuntru, nu e o glumă, sau acvarii pentru meduze. Că Statul e incapabil putem să vedem din miile de miliarde băgate prin tot felul de firme în US, care n-au adus nimic. Ce vreau eu de la Stat? Ce spune într-un mod absolut genial Cătălin Tolontan.

"Cînd un arbitru se răzgîndeşte în teren e ca şi cum şi-ar cere scuze. Iar scuzele sînt, după un recent eseu din Time, “felul rar de a-ţi restaura tăria prin capitulare”. Într-o lume care pică şi nimeni nu spune “Am greşit!...""

Predicţia, indiferent de teorie, este că o să fie greu şi nu cred că sunt prea mulţi împotrivă. Explicaţia ieşirii din criză e că trebuie, fiecare dintre noi, să facem altceva decât rutina de până acum, să fim mai deştepţi.

Nimeni nu ştie ce o să se petreacă, modelele noastre au fost ptolemeice, e doar o iluzie că putem prezice. Nimeni nu ştie cum sau când o să ieşim din ce-am intrat, a avut loc un cutremur. Să nu ne amăgim.

Programul "Rabla"

Cifrele sunt ipotetice. Mecanismul e real.

Să zicem că statul are 75 de milioane de euro pentru Programul "Rabla" de anul ăsta.

Anul trecut a avut 50 de milioane şi a dat o primă de 1000 de euro. O maşină a costat 10000 de euro. S-au vândut cu ajutorul acestui program 50000 de maşini. Adică toţi banii din program au fost consumaţi. Cetăţeanul a avut de plătit 9000 de euro. La un curs de 3.5 lei, avea de plătit 31500 de lei. La un credit de nevoi personale pe 4 ani avea de plătit cam 42000 de lei.

Anul ăsta, vreme de criză, o maşină costă 8500 de euro. Statul dă 1500 de euro. Adică tot pentru 50000 de maşini. Cetăţeanul are de plătit 7000 de euro. La 4.3 lei suma de 30100 lei. La un credit de nevoi personale pe 4 ani are de dat tot cam 42000 de lei.

Doar că veniturile populaţiei au scăzut, leul s-a devalorizat, condiţiile de creditare sunt mai drastice, cei care pot accesa programul rabla sunt mai puţini, tocmai din cauza reuşitelor de anul trecut şi a condiţiilor de creditare, oamenii cu bani şi-au schimbat maşina, oamenii renunţă să-şi schimbe maşina când se simt nesiguri faţă de locurile de muncă, chestie de psihologie.

Ce a făcut Guvernul? Cu cifre reale. A mărit de la 3000 de RON la 3800 de RON pe maşină, în euro, de la 860 la 885, nimic practic şi a dublat numărul de maşini. Firmele s-au străduit să coboare preţul, poate chiar mai mult decât 1500 de euro cât am zis eu. Dobânzile la credite şi devalorizarea au blocat programul. Guvernul putea calcula cât trebuie să fie prima astfel încât să existe o motivaţie reală de a cumpăra prin acest program. Chiar dacă pentru mai puţine maşini.

Cu dedicaţie, domnului Pogea. Ultimul banc despre personaj. De pe FuckYouTovarăşi.

"Un inginer, ministrul finantelor Gheorghe Pogea, sta pe un pod si arunca caramizi in apa. Se apropie altul, ministrul economiei Adriean Videanu, si il intreaba:

- De ce arunci caramizi in apa?

Pogea raspunde:

- Incerc sa inteleg ...
- Ce sa intelegi?
- De ce o caramida patrata face, in apa, cercuri rotunde?"

Prostie sau minciună?

Guvernul a făcut timp de două luni bugetul. Cu deficit de 2 procente şi creştere a PIB-ului de 2,5 procente. După trei săptămâni aflăm că PIB-ul scade, de fapt, cu 4 procente şi deficitul este de 4.7 procente.

Există două variante.

1. Sunt incompetenţi. Habar n-au ce spun. Până şi Geoană cere un nou buget. Pur şi simplu sunt proşti şi trebuie să plece din cauza incompetenţei. Dacă habar n-ai pe ce lume eşti, pentru binele ţării stai acasă şi lasă pe alţii. Care?

2.Guvernul ştie, de fapt, ce se întâmplă în mod real dar minte. Eşti Guvernul României. Şi minţi populaţia pentru interesele tale politice. Pleacă, pentru că minţi. Eşti pur şi simplu nereprezentativ pentru ţara asta pe care o conduci pentru că eşti un mincinos. Sau eşti reprezentativ?

Sau, ca să dau o şansă, este o falsă dilemă, FMI se înşeală şi bugetul este corect făcut. FMI minte sau e incompetent? Şi atunci ce caută pe aici că avem creştere economică?

Eu n-am pricepere, ştiinţă economică, dar am un principiu ca mod de gândire, analogia. Mă uit la Indonezia anului 97 când FMI a băgat 23 de miliarde şi PIB-ul a căzut cu 13,5 procente. Şi nu era criză internaţională iar situaţia Indoneziei era similară cu cea a României.

O să avem o cădere a PIB de peste 8 procente. Nu mă bag la deficit. Dar dacă Guvernul face reformă prin scăderea tuturor salariilor fără să dea afară nenumăraţii angajaţi o să trecem cu deficitul de 5 procente. Sau 6. 5.5 procente, am hotărât. În urma unui proces scurt de ghicire am scos datele macroeconomice PIB -8, deficit 5.5, inflaţie peste 7.

Şi de mâine fac iar bugetul, nu eu, guvernanţii. Alte două luni. Şi când termină află că totul e bazat pe estimări greşite şi se apucă iar de refăcut. Practic acest Guvern, din punct de vedere economic, nu face nimic, face bugetul, creşte taxele, tot refinanţează de 3 luni CEC-ul dar credite nu se dau, se laudă cu programul "Rabla" care nu funcţionează şi dă vina pe greaua moştenire. Unde sunt scăderile de preţuri promise de ministrul Sârbu? Care sunt proiectele de infrastructură începute? Ce bani s-au luat de la UE? Statul a blocat toate plăţile, de la agricultură la bursele studenţilor. În dispreţ faţă de oameni. Există depozite bancare cu dobândă de 17 procente, creditul e luat cu cel puţin 20 de procente dobândă, cine e prostul să-l ia? Acum Pogea vrea să crească accizele la carburanţi, mai pune o frână producţiei.

Iar scăderea deficitului comercial nu arată decât contracţia economiei nu creşterea exporturilor. Import de 10 lei, export de 8, deficit 2 lei. Acum, import 5, export 4, deficit 1.

Planul anti-criză e chiar Bugetul ăla greşit. Şi dau şi semnale "încurajatoare", măresc cu tam-tam perioada de acordare a ajutorului de şomaj. Adică ne spun că o să avem o criză de lungă durată. Şi o prezintă ca pe o realizare.

Şi dacă eu ratez estimările ce pierd? Blogul? Credibilitatea? Cititorii? Dacă ei ratează, aşa cum au făcut-o, se pierd slujbe, afaceri, miliarde, credibilitate, investiţii. Despre credibilitatea lor nu comentez. Responsabilitate?

Prostul e fudul şi mincinosul nu are probleme de moralitate. Alegeţi voi cazul în care ne aflăm. Eu nu mă iau în serios când scot cifre din burtă şi vă rog nici voi să nu mă luaţi. Dar cu Boc şi compania ce facem?

Tăriceanu are o mare parte din vină, dacă a făcut ceva ilegal să plătească. Dacă nu, înseamnă că a fost doar incompetent. Şi atunci exista şansa unei moţiuni de cenzură care să-l înlocuiască. Actuala putere este fosta opoziţie care atunci era majoritară în Parlament şi nu l-a dat jos. La "greaua moştenire" a participat din plin şi actuala putere prin PSD. Iar PDL e asociat la guvernare cu PSD. Coaliţia la guvernare nu are dreptul moral de a invoca acest argument care, de altfel, nu încălzeşte decât fanaticii. Acum nici măcar şansa unei moţiuni nu mai există.

Şi nu ne rămâne decât întrebarea "Prostie sau minciună?".

Sterling, investigaţie jurnalistică din pat IV

Scandalul Sterling săptămâna asta a adus 29 de articole. Aflăm că la 100 de kilometri de noi bulgarii au găsit gaze şi încep exploatarea la anul. Tăriceanu şi Iulian Iancu mută răfuiala din Justiţie din Sectorul 4 în Sectorul 6.

Iulian Iancu vrea să schimbe toate legile şi ordonanţele prin care a fost posibil contractul Sterling. Mă întreb dacă au efect retroactiv schimbările? Şi, ca de obicei, parlamentarii au mai făcut o comisie.

"Sterling Resources nu este atestata sa deruleze operatiuni petroliere, iar pentru activitatile de explorare din Marea Neagra nu detine acordul de mediu." - Gelu Maracineanu, preşedinte ANRM

"Serviciile habar n-au avut de celebrul contract Sterling. Dacă raportul Corpului de Control al Guvernului va constata nereguli la întocmirea Ordonanţei Sterling, subiectul va fi discutat în CSAT." - Traian Băsescu

"Este în plină cercetare. Acum se face expertiza economică cu privire la transformarea contractului de exploatare şi partajare a producţiei în acord petrolier şi de concesionare, pentru a se vedea cât şi cum a pierdut statul român prin tranformarea unui asemenea acord." - Emil Boc

Restul articolelor se învârt în jurul celor trei citate fără o concluzie.

Dacă nu are acord de mediu şi atestat nu este contractul lovit de nulitate? Serviciile sunt tâmpite sau cum sunt? Cât mai durează cercetarea cazului? Că se tot anchetează din 4 februarie.

Eu dacă-mi fac o cârciumă şi n-am atestat de la Sanepid, cârciuma e închisă pe loc şi eu iau amendă. Aici se face o comisie parlamentară, se cercetează de o lună şi jumătate. Şi se ajunge la CSAT dacă sunt nereguli. Păi sunt nereguli că le spune chiar şeful ANRM.

Cu un pietroi legat de gât Tăriceanu se scufundă. Şi în jurul lui se învârt rechinii. Noroc cu Legea răspunderii ministeriale modificată de Chiuariu.

Subiectul zilei - "ungurii" ( III ), o continuare personală

Am găzduit până acum trei articole scrise de Tihamér Czika, preluate de pe blogul Limba cailor. Sunt comentatori ai acestor posturi care văd acest demers ca fiind un soi de trădare a idealurilor naţionale, o cedare la cererile minorităţii maghiare. O instigare la autonomia Ţinutului Secuiesc sau chiar la independenţa acestuia.

Idealurile naţionale aşa cum erau ele percepute la 1918 sunt depăşite istoric. Încet, încet Uniunea Europeană o să treacă peste idealurile naţionale care o să intre în desuetitudine. Asta indiferent dacă e cinstit, corect sau oportun în percepţia noastră actuală sau personală. Faptul că se întâmplă ceva care ne depăşeşte, ca persoane, nu înseamnă că negaţia virulentă are efect. Ba dimpotrivă. Ne aduce în ridicol cum a ajuns Vadim Tudor.

România şi-a ales un drum, conştientă sau manipulată, nu contează. O să dispară graniţe, monede, legi naţionale. Lumea o să se dezintegreze în comunităţi din ce în ce mai mici legate mai curând de obiceiuri sau interese economice locale decât de legi generale, cu răspândiri continentale sau globale sau interese conspiraţioniste cum place multora să creadă că există. Legile o să fie respectate în măsura în care autorităţile locale o să fie capabile să impună respectarea lor.

Lumea se dezintegrează în comunităţi care o să ajungă în situaţia să se autosusuţină, cât de mari sau mici o să fie depinde de la caz la caz. Statul o să rămână un schelet care o să fie doar un simbol al unei epoci apuse. Care o să se opună altor state scheletice, fără putere de coordonare sau de proiecte majore. Dezintegrarea, fără pierderea de contact între comunităţi, e viitorul, o să păstrăm un singur lucru, comunicarea digitală. N-o să conteze nici cât negru sub unghie viitorul Ţinutului Secuiesc. Sau cel al Olteniei. Sau Maramureşului. Dacă nu trăieşti în ele. Pentru că n-avem resurse să facem altfel.

Viitorul este al comunei. Oraşele mari o să dispară pentru că nu se pot autosusţine. Ăsta e viitorul. Agricultura, sursele de energie ecologice sunt scopurile viitorului. Totul o să fie local, nici măcar nu trebuie să facem autostrăzi, pentru că n-o să avem motiv să le folosim. O să trăim ca în secolul XVII cu comunicarea secolului XXI. Criza pe care o trăim este sfârşitul modului de viaţă consumerist.

Ăsta e un discurs despre unguri în măsura în care este despre olteni. Cererile ungurilor, deşi greşit motivate, au substanţă în viitorul care ne aşteaptă.

O cerere corectă motivată greşit. Toţi o să ajungem unguri.

Subiectul zilei - ungurii ( II )

Cu acordul autorului, Tihamér Czika, am preluat de pe blogul Limba Cailor un articol apărut prima oară în România, Liberă în viitor. Prima parte se află aici.

Cred că o opinie asupra părerilor românofobe pe care ungurii le au faţă de români, descrise de un ungur, ar face mult bine relaţiilor dintre noi. Şi mă surprinde un lucru, de ce presa română "mare", cu ştaif, nu găzduieşte opiniile minorităţii maghiare. Frică, prostie, cutumele naţionaliste păstrate prin Vadim şi recunoscute de curând de Traian Băsescu?


Prejudecăţile maghiarofobe şi adevărul despre ele (II)

Cum am promis săptămâna trecută, continuăm prezentarea celor mai importante clişee şi prejudecăţi antimaghiare prezente în conştiinţa populară românească.

7. Ţinutul Secuiesc e o invenţie a extremiştilor maghiari

Ţinutul Secuiesc este un adevăr istoric de aceeaşi natură ca şi Bucovina, Oltenia, Banatul sau Dobrogea, deşi nici una nu are un caracter oficial în ziua de azi.
Încă de la colonizarea triburilor secuieşti pe aceste meleaguri pentru apărarea hotarelor Regatului Ungariei de pe la începutul sec. XIII (prima colonizare documentată este din anul 1224 în actualul judeţ Covasna) numele scaunelor secuieşti şi în curând a „naţiunii medievale” secuieşti sau a Ţinutului Secuiesc este amintit în sute de documente transilvane, maghiare sau străine. Graniţele ţinutului, drepturile speciale ale secuilor, autonomia lor faţă de regalitatea maghiară sau principalitatea transilvană este menţionată în mii de documente oficiale scrise în latină, germană, mai apoi în maghiară. Autonomia acestui teritoriu a funcţionat peste 600 de ani, până în anul 1878. În acest an parlamentul maghiar considerând autonomia secuilor şi a saşilor din Transilvania ca fiind instituţii feudale demodate, a decis anularea acestora, şi includerea teritoriului lor în noile comitate (judeţe) formate în Transilvania prin reorganizare teritorială generală a Transilvaniei re-anexate statului ungar. Din 1878 Ţinutului Secuiesc îşi mai recapătă integriatea doar între anii 1950 şi 1960, când tot teritoriul istoric al ţinutului intră în componenţa nou înfiinţatei Regiuni Autonome Maghiare. În afară de această perioadă de 10 ani, din 1878 secuimea este de obicei separată în trei judeţe: Mureş (înainte comitatul Maros-Torda, apoi judeţul Mureş), Harghita (înainte comitatul Csík şi comitatul Udvarhely, apoi judeţele Ciuc şi Odorhei) şi Covasna (înainte comitatul Háromszék, apoi judeţul Trei Scaune). În pofida acestei separări prin graniţe judeţene de mai mult de 130 de ani, identitatea comună secuiască a perseverat, ea fiind foarte puternică şi în ziua de azi. Ea este reflectată din literatură până în turism, din artă populară până în societatea civilă, din presă până în politică.
Trebuie clarificat şi faptul că identitatea secuiască nu este una etnică, ci una regională şi istorică, cum este poate identitatea maramureşană sau oltenească la români. Secuii se consideră maghiari, vorbesc limba maghiară, se înţeleg perfect cu un maghiar care locuieşte să zicem la graniţa cu Austria. Nu există dovezi istorice care ar confirma că secuii ar fi avut vreodată o limbă separată. Secuii însă au păstrat până în ziua de azi un alfabet foarte original cu origini feniciene şi turcice, aşa zisele „Rune secuieşti”. Însă chiar şi inscripţiile medievale găsite scrise în acest alfabet sunt de fapt texte în limba maghiară, numai că scrise cu acest alfabet. Integritatea ţinutului secuiesc este confirmată nu numai de percepţia cvasi-generală locală dar şi de graniţele etnice din regiune, care corespund şi azi cam 90% cu graniţa vechiului ţinut autonom.

8. Ţinutul Secuiesc = Kosovo, Autonomie = separare

Ţinutului Secuiesc nu are aproape nici o asemănare cu cazul Kosovo. În primul rând Secuimea este în mijlocul României la 400 de kilometri de graniţa cu Ungaria, pe când Kosovo era la graniţa Serbiei cu Albania, fapt care a făcut mult mai uşoară separarea ei. Ţinutul Secuiesc, ca entitate separată are o vechime de peste 650 de ani, pe când Kosovo s-a născut în graniţele actuale ca entitate juridică separată cu majoritate albaneză doar în anul 1945. Autonomia teritorială pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc a fost desfiinţată în 1878 mai apoi în 1968, pe când cea kosovară numai în 1989, la începutul unor vremuri tulburi, a unui război etnic general în majoritatea fostelor republici iugoslave. În cazul Kosovo a fost vorba de un război civil crunt care a dus la separare, început prin alungarea forţată de către armata iugoslavă a populaţiei albaneze, apoi de reînfiinţarea administraţiei proprii sub tutelă ONU. Acest conflict militar a fost cauzat tocmai de anularea autonomiei kosovarilor albanezi de către regimul Miloşevici. Dacă acea autonomie nu era anulată în 1989, şi nu se începea deznaţionalizarea forţată mai apoi alungarea efectivă şi epurarea etnică – fapt care a stărnit contrareacţia militară kosovară - Kosovo probabil nu ajungea niciodată la independenţă.
În cazul Ţinutului Secuiesc nu putem vorbi de o deznaţionalizare forţată masivă şi în nici un caz de alungare forţată sau epurare etnică făcută cu ajutorul armatei. Nefiind nici secuii înarmaţi, nu este nici o şansă de izbucnire a unui război civil care poate ar duce vreodată la aşa ceva. Din contră, probabil cea mai mare diferenţă dintre cele doua cazuri este faptul că, pe când albanezii şi-au cerut autonomia (înapoi) prin arme, maghiarii cred numai în lupta politică. Diferenţa de mentalitate şi cultură între kosovari şi maghiari este de asemenea foarte mare, dar nu vreau să detaliez acest lucru acum.
După experienţele tragice trăite de kosovari, având administraţia şi armata sârbească afară din teritoriu, mânaţi şi de contextul internaţional favorabil, ei deja nu s-au mulţumit cu autonomia teritorială, şi au cerut independenţa. Nu cred că ar fi fost vreun popor care ar fi făcut altfel. Lipsa de încredere şi înstrăinarea de sârbi era uriaşă.
Secuii nu au cerut niciodată independenţa, şi nici nu există vreun semn că ar cere-o vreodată. Ţinutul Secuiesc fiind în mijlocul ţării, fiind integrat totalmente în sistemul economic, energetic, infrastructural şi politic al României, nu ar avea nici o şansă de supravieţuire pe cont propriu. Secuii sunt foarte conştienţi de acest lucru. Pe de altă parte există şi o solidaritate cu restul maghiarilor din România (ceilalţi 60% care locuiesc în alte regiuni ale Transilvaniei), care ar împiedica orice gând de separare.
În general autonomia înseamnă foarte rar separare. Cazul Kosovo a fost o situaţie excepţională, din mai multe motive, unele arătate şi mai sus. În Europa există 13 autonomii teritoriale pe criterii etnice, din care în nici una nu există o opiniei majoritară în cadrul populaţiei locale în a cere independenţa. Din contră, acordarea autonomiei a fost de obicei momentul în care s-au calmat spiritele separatiste, şi a început procesul lung şi greu de loializare a minorităţii, care în noua contrucţie juridică în sfârşit şi-a simţit garantată existenţa, şi a început să se simtă acasă în ţara „adoptivă”.

9. În Ţinutul Secuiesc e sărăcie din cauza coruptiei autorităţilor locale dominate de UDMR

În primul rând trebuie să definim ce înţelegem prin sărăcie. Dacă comparăm Secuimea cu Clujul, Timişul sau să zicem Ilfovul, da, este o regiune săracă. Dar dacă o comparăm cu majoritatea judeţelor Moldovei, cu judeţele din Dobrogea, sau cu unele judeţe din Ardeal ca Bistriţa-Năsud sau Caraş-Severin, putem zice că judeţele secuieşti sunt bogate, sau cel puţin mai înstărite decât acestea.
Ţinutul Secuiesc a fost unul sărac şi nedezvoltat încă din perioada austro-ungară, fiind una dintre cele mai defavorizate regiuni ale imperiului. Fiind la margine, trăind mai mult din agricultură şi exploatarea pădurilor, el a beneficiat foarte târziu de investiţiile în infrastructură şi economie. Deşi au fost trei perioade de modernizare instituţionalizată (începutul sec. XX, 1940-1944, perioada comunistă) ea a ajuns în anii 1990 ca una dintre regiunile cele mai sărace din Ardeal. Situaţia nu a fost ajutată nici de faptul că mai toate guvernele în afară de ultimul (2004-2008), au ţinut cu bună ştiinţă nivelul investiţiilor centrale la un nivel foarte scăzut în această regiune. Povestea drumului reabilitat care se opreşte la graniţa cu judeţul maghiar a fost cât se poate de reală.
Investiţiile străine abundente intrate în România de la sfârşitul anilor 90 până azi s-au direcţionat mai ales în jurul marilor oraşe din regiune (Braşov, Cluj, Sibiu, Timişoara) oraşe mari care au avut infrastructura şi forţa de muncă pregătită pentru acceptarea acestor investiţii. Majoritatea Ţinutului Secuiesc fiind un teritoriu mărginaş, muntos, nestrăbătut de drumuri europene sau magistrale feroviare, neavând aeroport în afară de cel din Târgu-Mureş, a pierdut cursa din start cu judeţele apropiate ca Braşov, Sibiu, Cluj.
Trebuie ştiut că şi în interiorul Ţinutului Secuiesc există diferenţe destul de mari în nivelul de trai al localnicilor. Există microregiuni mai înstărite ca regiunea dintre Târgu-Mureş şi Odorheiu Secuiesc, şi există microregiuni mult mai sărace, precum majoritatea judeţului Covasna sau valea Gheorgheniului din nordul judeţului Harghita.
Nu se poate nega faptul că poate, dacă unele adminisitraţii publice locale se trezeau mai devreme, deschideau parcuri industriale, ofereau stimulente financiare mai mari investitorilor, poate măcar în unele oraşe situaţia ar fi mai bună azi. Se poate recunoaşte că în unele cazuri autorităţile locale dominate de UDMR au făcut greşeli, sau nu au făcut cât se putea. De exemplu în Sfântu Gheorghe abia s-a schimbat ceva între 2000 şi 2008, pe când Miercurea-Ciuc de exemplu galopa în dezvoltare. Ca şi în celelalte partide, şi în UDMR există primari buni şi primari slabi.
Însă este clar că în general situaţia mai precară a acestor judeţe este una care ţine deja de sute ani şi este menţinută de aşezarea marginală în privinţa magistralelor de transporturi, de lipsa de infrastructură modernă, de apropierea unor oraşe mult mai mari care absorb investiţiile din regiune, de teritoriul muntos şi clima rece, dar şi de dezinteresul general al tuturor guvernelor de la Bucureşti în care UDMR-ul nu a avut sau nu are o influenţă puternică.

10. Românii din Hargita şi Covasna sunt discriminaţi de autorităţi

În general această afirmaţie nu este adevărată. Există însă şi excepţii, deşi rare, dar care trebuiesc recunoscute şi corectate.
În primul rând să luăm cazul autorităţilor deconcentrate, nealese, cele care sunt de fapt mâna în aceste judeţe a guvernului sau a diferitelor ministere. În cazul autorităţilor deconcentrate majoritatea directorilor şi chiar a angajaţilor sunt români chiar şi în Secuime, astfel problema nu se pune. Se pună însă la unele problema lipsei folosirii limbii maghiare (ex. prefectura şi unele autorităţi subordonate nu folosesc deloc maghiara în aceste judeţe)
În cazul autorităţilor locale alese, primării, consilii judeţene în localităţile şi judeţele unde există majoritate maghiară, bineînţeles că cei care conduc sunt maghiari, ei fiind cei care câştigă alegerile. S-a intâmplat de câteva ori, ca în comunicarea oficială a unor primării din localităţi unde există o comunitate însemnată de români, limba română să fie omisă. Asta a fost cazul un timp a publicaţiei oficiale a primăriei din Sfântu Gheorghe, sau a paginii de web oficiale a municipiilor Târgu-Secuiesc şi Gheorgheni şi a Consiliului Judeţean Harghita. Problema cu ziarul primăriei Sfântu Gheorghe şi a paginii de web a municipiului Târgu Secuiesc şi a CJ Harghita au fost rezolvate, după nişte avertismente date de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De menţionat că primăriile Târgu Secuiesc şi Gheorgheni nu sunt controlate de UDMR, ci de PCM, partid mult mai puţin deschis la multiculturalism.
O altă „discriminare” sesizată mai recent a fost cazul Bibliotecii Judeţene Covasna, unde pentru ocuparea postului de director Consiliul Judeţean Covasna s-a cerut ca şi criteriu cunoaşterea limbii maghiare. La sesizarea unui cetăţean local, CNCD a decis că această cerinţă discriminiează, pentru faptul că postul de director nu presupune activitate de relaţie cu publicul, deci cunoaşterea limbii maghiare nu este importantă. Preşedintele CJ Covasna a contestat însă decizia în instanţă, zicând că „într-un judeţ cu 75% populaţie de etnie maghiară şi o bibliotecă unde jumătate din colecţie este maghiară şi 75% din cititori maghiari, trebuie ca şi directorul să cunoască şi limba maghiară, respectiv cultura maghiară.” Cazul acesta cred că este de discutat. Nu sunt sigur că aici CNCD a avut dreptate.
Nu se popularizează la fel de mult însă în presa românească deciziile CNCD cu privire la discriminarea maghiarilor de către autorităţile locale cu conducere românească. De exemplu primăria Târgu Mureş a fost sancţionată pentru că nu a publicat pe site-ul oficial toate informaţiile generale actualizate în limba maghiară.
Concluzionând: în afară de câteva cazuri izolate, în orice localitate unde există o comunitate însemnată de români toate instituţiile locale sau judeţene comunică documentele oficiale în limba română şi îi angajează pe români fără discriminare. Aceste judeţe sunt în centrul României, unde totuşi 70%-80% din documentele oficiale sunt făcute oricum numai în limba română. Sunt totalmente de acord că discriminările de orice parte trebuiesc condamnate şi sancţionate, dar isteria presei româneşti în a încerca dovedirea unei discriminări generale este total deplasată şi răuvoitoare.

11. În regiuni cu majoritate maghiară dacă nu ceri în maghiară nu eşti servit

Legenda urbană „dacă în Secuime nu ceri pâine în limba maghiară nu eşti servit” este una foarte perseverentă, nelipsită din nici o discuţie interetnică care se desfăşoară pe internet. Am auzit această poveste şi în legătură cu Cluj sau Satu Mare, dar în majoritatea cazurilor cei care acuză se gândesc la judeţele Harghita şi Covasna, poate Mureş. Eu însumi provenind din Covasna, crescând la Sfântu Gheorghe nu îmi venea să cred că aud aşa ceva, când m-am întâlnit prima oară cu această acuzaţie. Nu am intâlnit în viaţa mea un astfel de caz în oraşul natal. Şi cred că am fost la cumpărături de mii de ori. Am întâlnit în schimb cazuri în care cerând în ungureşte la Sfântu mi s-a răspuns: „În româneşte vă rog, îmi pare rău nu înţeleg maghiara”. Era probabil una dintre persoanele aduse din Moldova prin colonizarea industrială a anilor ’70-’80 care nu a dorit să înveţe măcar maghiara de bază.
Adevărul este că în afară de câteva comune mai izolate, în care singurii români sunt cei din familia poliţistului, a ceferistului sau a preotului ortodox, în judeţele din Secuime nu există magazine în care angajaţii care lucreayă cu publicul să nu înţeleagă bine româneşte. La oraş nici nu se concepe acest lucru, fiind şi în interesul patronului să angajeze vânzători care vorbesc amândouă limbile. Chiar şi într-un sătuc de pe deal, unde să zicem ad absurdum găsim pe cineva care nu înţelege ce înseamnă cuvântul „pâine”, tot o să fim serviţi dacă măcar arătăm cu degetul la ceea ce vrem să cumpărăm. Reaua voinţa dedusă din acest clişeu anti-maghiar nu are ayi nici o justificare. Suntem în capitalism. Banii vorbesc.
Când aud acest clişeu reflectat în legătură cu un oraş ca Târgu-Mureş (52% români), Satu-Mare (58% români), Oradea (70% români) sau chiar Cluj (79% români), pot să fiu sigur că cel care acuză este un sudist care habar nu are de procentajele etnice din aceste oraşe. În aceste oraşe mari cu majoritate românească orice magazin care ar pune un vânzator care nu vorbeşte limba română şi-ar putea închide porţile într-o săptămână, pierzând o bună parte din clientelă.

12. De ce nu pot fi ungurii precum celelalte minorităţi din România?

Prin această afirmaţie se înţelege practic ca maghiarii să fie „liniştiţi”, să nu mai ceară atâtea drepturi, să stea la locul lor. Mda.
Diferenţa dintre maghiari şi celelalte minorităţi din România este una faptică: numărul. Cum am zis şi data trecută numărul contează enorm în acest domeniu. De ce contează? Pentru că minoritate de talia maghiarimii din România (1,5 milioane de oameni), într-un alt context probabil şi-ar fi putut clădi un stat suveran. O populaţie de această dimensiune este capabilă de susţinerea unui sistem politic, administrativ, educaţional, cultural, etc. propriu sau paralel. În Europa sunt cel puţin 12 state suverane şi 11 teritorii autonome cu o populaţie mai mică la număr decât a maghiarilor din România. Este de la sine înţeles că o comunitate etnică de 1,5 miloane de oameni va cere mai multe drepturi şi mai multă autonomie decât una de câteva zeci de mii, sau numai câteva mii, care în păstrarea identităţii sale depinde total de fondurile de la statul „adoptiv”.
Toate comunităţile etnice recunoscute în afară de maghiari sunt comunităţi mici, cea mai mare fiind cea a ucrainienilor (61.000) şi cea mai mică fiind a armenilor (1.700). Romii (oficial 0,5 milioane) constituie o categorie aparte, ei fiind o minoritate neorganizată îndejuns în cazul căreia nu este clar cine aparţine de această minoritate, cine o conduce, şi care este identitatea şi limba comună a sub-comunităţilor dispersate pe întreg teritoriul ţării.
Populaţia maghiară din România ocupă un vast teritoriu din partea centrală şi vestică a ţării, fiind prezenta într-un procent de cel puţin 20% în peste 1.100 de localităţi. Celalate minorităţi sunt majoritari sau peste 20% numai într-o mână de localităţi sau în unele cazuri în nici una (greci, armeni, evrei, italieni).
Prin astfel de comparaţii interne sau externe putem înţelege de ce maghiari „nu sunt ca şi celelalte minorităţi” din ţara noastră.

Dacă aţi ajuns până aici în acest articol înseamnă că aveţi multă răbdare, timp, şi interes. Vă mulţumesc pentru asta. Şi pentru a vă răsplăti această perseverenţă o să vă mai clarific un mit urban legat de maghiarii din România, poate cel mai des întâlnit:

13. Politicienii sunt cei care învrăjbesc relaţiile interetnice, maghiarul de rând se înţelege cu românul de rând

Cine nu a auzit următoarele enunţuri: „românul de rând se înţelege foarte bine cu maghiarul de rând, numai politicieni sunt cei care aduc conflicte”, sau „suntem vecini, prieteni, colegi, niciodată nu am avut probleme, numai politica este cea care încercă să ne facă duşmani ”?. Fiecare dintre noi. E greu de combătut acest clişeu din mai multe motive. În primul rând prima parte este bineînţeles adevărată. Românul şi maghiarul de rând de obicei se înţeleg foarte bine unul cu celălat, sunt vecini, prieteni, colegi, chiar se şi căsătoresc de multe ori. Însă - şi aici vine problema cu această afirmaţie - maghiarul de rând nu discută cu românul de rând (şi viceversa) despre temele spinoase legate de drepturile minorităţilor, despre istorie sau politică. Şi asta e foarte bine. Pentru că dacă ar discuta, foarte probabil s-ar certa, şi acea înţelegere ideală prezentată de acest clişeu nu ar mai exista. Nu cred că este cineva care trăind într-un mediu interetnic din Transilvania nu a avut parte în viaţa lui de o astfel discuţie mai grea, mai frustrantă în viaţa lui de zi cu zi cu prietenul, vecinul, colegul sau chiar iubitul de cealaltă etnie. Şi care a fost concluzia? Mai bine să vorbim despre filme, economie sau sex, dacă nu vrem să ne pierdem prietenul, vecinul, colegul. Pentru că dacă continuăm automat urmează următorul clieşeu: „eu nu am nimic cu ungurii, dar…”
În cazul politicienilor discutarea problematicii drepturilor minorităţilor este obligatorie, aceasta fiind una dintre datoriile lor. Politicienii minoritari sunt votaţi în diferite organisme pentru a reprezenta aceste doleanţe, iar cei majoritari nu pot scăpa de acestă temă (chiar dacă ar dori) atâta timp cât la nivelul respectiv (consiliu local, consiliu judeţean sau parlament) există reprezentanţi ai unei minorităţi. Nu este adevărat că ei ar încerca învrăjbirea comunităţilor etnice (bineînţeles în afară de câţiva gen Gheorghe Funar). Prin afirmarea doleanţelor sau afirmarea respingerii acestora politicianul acţionează tocmai pe placul omului de rând maghiar sau român pe care îl reprezintă, şi al cărui vot trebuie să îl obţină la alegerile viitoare.
Binenînţeles un politician este şi un formator de opinie publică. De acea este foarte important ca politicienii noştri să fie cât se poate de pregătiţi, toleranţi şi deschişi la minte, ca în loc de urlete naţionaliste de tip Vadim Tudor, să dea ambelor comunităţi soluţii acceptabile în care fiecare să îşi poată afirma şi duce mai departe identitatea, spiritul şi valorile folosindu-se de aceleaşi posibilităţi şi drepturi.

Debarasarea de prejudecăţile naţionaliste ar fi un bun început în această încercare.

La mulţi ani!

Pe data de 10 martie, cineva a cerut ajutorul. Cum, necum, mai mult necum, că habar nu am cine, ce, cât..., am reuşit, fără să fim persoane publice sau să avem în spate o campanie de presă susţinută de gazete importante, doar online, să strângem pentru Gruia aproape 12000 de dolari, în 9 zile. Gruia e un copil orb care azi împlineşte 2 ani. Are un frate geamăn, Vlad, care a scăpat de orbire ca prin urechile acului.

La mulţi ani Gruia! La mulţi ani Vlad!

Gruia, să ne vedem anul ce vine. Vederea ta este simbolul că România mai are încă oameni.

Regulile polemicii civilizate

Stabilite de Universitatea din Oxford în 1890, prin curtoazia domnului Anton Niculescu, comentatorul unui articol de Andrei Pleşu din Adevărul.

"În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică,
discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai
la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.

Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie
teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt
relevante în ceea ce priveşte problema discutată.

Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul,
temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea
nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe
care le susţine.

Părtile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care
determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece se
abate discuţia de la problema în sine.

Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de
gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului
politic din care acesta face parte constituie o
încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei
de argumente.

Într-o polemică civilizată contează numai argumentele
invocate de adversar ca persoană şi nu ca membru al
unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti
gânditor materialist, patron sau laburist, ci numai dacă
argumentele tale sunt convingătoare sau nu."

Doamnă Andronescu, textul ăsta ar trebui pus în fiecare manual, acolo unde stătea portretul lui Nicolae Ceauşescu. Ar face mai mult decât toată reforma Dumneavoastră. Şi cred că merită o campanie. Dacă un copil vede acest text de la 7 ani o să înţeleagă mai mult despre decenţă şi logică decât e în stare şcoala să-i spună.

Finanţarea cercetării româneşti, fapte şi minciuni

Cetăţeanul Preda de la PDL ne spune că singurele surse de adevăr sunt Băsescu, Boc şi Isărescu. Fals, singurele surse reale de informaţie sunt actele oficiale şi faptele dovedite prin documente. Este o greşeală comună să crezi ce se spune la televizor. Actele oficiale sunt singurele surse reale de informare. Restul e propagandă.

Şi acum să reluăm discuţia despre finanţarea cercetării. Un subiect atât de derizoriu pentru majoritatea populaţiei, atât de important pentru viitorul ţării. Nu importanţa subiectului este semnificativă ci tratamentul subiectului. Cercetătorii tineri au început deja să plece, să ne fie inteligenţa uşoară, o să devenim o ţară de imbecili, că programul guvernamental, nu din pricina crizei, e un program şi o hotărâre deliberată a clasei politice de desfiinţare a cercetării româneşti, e un lucru de neînţeles.

În conştiinţa publică a rămas ideea că papagalii cercetători au luat cât au luat şi anul trecut. Aberaţii. Să ne uităm la hotărârile oficiale. Ce vedem?

"Bugetul aprobat a fi angajat in anul 2009 pentru finantarea proiectelor in derulare este de 245.023.202 RON (sursa 1), ceea ce reprezinta 24.36% din necesarul anului 2009, asa cum rezulta din adresa ANCS nr 10156/09.03.2009" Cât? 24,36? Păi parcă era ca anul trecut. Nu se fac plăţi pentru proiectele deja angajate.

Banii se plătesc din trimestrul II. Pot confirma că nu se plătesc salarii în cercetare de la plata salariilor pe decembrie. Cine a mai avut bani a mai plătit, restul nu.

Şmecheria acestui Guvern este combinată cu cea a Guvernului Tăriceanu. Guvernul Tăriceanu a mutat fazele de contract de anul trecut pe anul ăsta. Guvernul Tăriceanu a ştiut că n-o să mai fie bani şi a amânat plata. Actualul Guvern n-a mai plătit, inclusiv fazele aprobate şi predate anul trecut. Actualul Guvern este în situaţia de a fi târât în Justiţie, şi o să piardă, pentru că nu repectă zeci sau sute de contracte perfect legale.

Numai că, datorită birocraţiei, procesele o să dureze ani de zile şi cercetarea n-o să aibă decât un câştig "à la Pirus".

Şi mai sunt şi imbecili. Spun că regia este de minim 7 procente. Maxim poate. Prostia este îngrozitoare, singura măsură corectă, de a reduce regia, adică structura parazitară a cercetării, este precizată greşit, din maxim în minim.

Cifrele nu corespund cu declaraţiile oficiale. Nici pe departe finanţarea cercetării nu corespunde cu palavrele oficiale. Dezastrul este generalizat. Cercetătorii sunt oameni, au credite, copii, toate celelalte drame comune. Nu sunt platiţi deja de 2 luni jumătate şi o să mai treacă cel puţin o lună până la prima plată. Avansul uzual de 30 de procente nu s-a putut lua, fazele de contract au fost mutate în aprilie. Se amână pur şi simplu orice fel de plată. Şi dacă guvernanţii distribuiau banii cu cap aceştia erau îndreptaţi spre transfer tehnologic, au fost îndreptaţi spre universităţi şi cercetări teoretice.

E ridicolă cererea profesorilor să nu scadă salariile, sau să crească, sau a funcţionarilor publici să păstreze sporul de antene. Mă băieţi, habar n-aveţi cât de bine staţi. Noi suntem deja în rahat de două luni. Cu salarii zero. Şi pentru guvernanţi un filmuleţ cu ce înseamnă tăierea finanţării cercetării aici, în dreapta paginii. E o problemă de securitate naţională.

Who cares?

De ce nu merge ţara asta

Nemulţumirea este un loc comun în România. Peste tot în lume oamenii sunt nemulţumiţi, dar gradul de nemulţumire este foarte diferit.

Se pune problema motivelor din cauza cărora, după 20 de ani, gradul de nemulţumire în România faţă de "sistemul" numit România nu scade, creşte.

Studii ne arată că normele nu se pot impune dacă cei care trebuie să pedepsească nerespectarea legii, Poliţie, Parchet, sistemul juridic nu-şi fac treaba şi rămân nepedepsiţi pentru că nu şi-o fac.

Regulile apar prin imitaţie. Cei care au succes sunt imitaţi de restul populaţiei. Regulile apar dacă succesul este răsplătit. Reguli pozitive în vederea cooperării pot să apară cu mici intervenţii exterioare.

Toate aceste norme pot să fie pozitive sau negative pentru binele societăţii. La noi "răsplata" o au o sumă enormă de persoane absolut insignifiante intelectual sau moral, dar care umplu spaţiul tv şi devin "modele" pentru restul societăţii. Şi societatea le imită.

Raportul de ieşire în mass-media între Daniel Dăianu şi Sexy-Brăileanca (scuze domnule Dăianu, trebuia să nominalizez pe cineva) este net favorabil Brăilencei şi aceasta devine exemplu de comportament. Devine normă de comportament pentru "tânăra generaţie". Presa perverteşte noţiunea de valoare.

Nesimţirea de care dau dovadă pe tot felul de posturi diferite personaje politice sau media, fără a fi pedepsite, conduce la norme de comportament aberant. Corneliu Vadim Tudor, iniţiatorul unor asemenea comportamente, Gigi Becali, precum şi discipolii de mai mică anvergură au devenit norme de comportament ba chiar au emisiuni regulate. Dacă CNA ar înzeci amenzile, le-ar însuti, nu şi-ar mai permite oricine să se abereze pe posturile tv.

Lipsa de pedeapsă pentru cei care trebuie să pedepsească conduce la nerespectarea legilor ca normă. Ce trebuie să faci în ţara asta ca să fii considerat pericol social? Poate să te găsească plimbându-te cu capul cuiva înfipt într-un par pe mijlocul bulevardului. Pedepsirea judecătorilor aberanţi trebuie să devină normă. Are CSM-ul voinţa şi putinţa? Ministrul Nica pare că are. Ca şi Procurorul General.

La fel pentru sistemul medical, vezi Colegiul Medicilor, sistemul de învăţământ, cel al asigurărilor. Sistemul se poate curăţa prin pedepsirea celor care nu respectă normele, mai ales a celor care sunt puşi să aibă grijă de respectarea lor.

Ce facem noi? Punem pumnul în gură presei, şi aşa anemice, şi scădem pedepsele pentru exact lucrurile pentru care trebuie să le mărim, pentru corupţie. Practic se încearcă legiferarea statului clientelar corupt, fără ultimul oponent, şi ăla la rândul lui pervertit, aflat în mâini dubioase, presa. Oricum legea este călcată chiar de Guvern, cum e legea aia cu salariile profesorilor?

Vremurile lui Năstase se întorc. Mai rele.

Anarhism şi Darwinism

Multă lume crede că anarhismul este reprezentat de băieţi cu cagule care se bat în piaţa publică sau terorişti care aruncă în aer ce le e la îndemână.

Anarhismul era, şi mai este, o viziune a unei societăţi descentralizate, cu comunităţi paşnice care se auto-organizau. Era o mişcare împotriva ideilor comuniste şi a monopolurilor capitaliste. Un ideal diferit, un soi de a treia cale. Este ceea ce fac oamenii care nu mai aşteaptă nimic de la oficialitâţi. Cu timpul a degenerat în violenţă şi a rămas în conştiinţa publică doar partea negativă a noţiunii.

Ce ne spune evoluţionismul? Că totul este o luptă pentru supravieţuire şi cel mai adaptat reuşeşte. Evoluţionismul Darwinist este foarte aproape de capitalism. Cine face profit trăieşte, cine nu dă faliment şi moare economic. O luptă fără milă pentru resursele puţine pe care le avem. Egoismul ca motor de dezvoltare.

Socialismul e altfel, hotărârile sunt luate de undeva de sus, de o minte luminată care ştie ea ce e bine şi ce e rău. Totul e centralizat. Cu cât un stat e mai centralizat cu atât e mai uşor de condus. Un soi de comportament religios aplicat unei societăţi. Nimic, sau foarte puţin e al tău, totul e al nostru şi tot ce se produce se redistribuie după reguli stabilite de Stat.

Cele două descrieri sunt simpliste, dar conţin esenţa celor două abordări.

Că absolutizarea Statului nu ţine am văzut în 89, capitalismul feroce care lasă doar piaţa să acţioneze începe să-şi arate colţii prin chiar criza pe care o trăim. Şi atunci ce ne rămâne?

Păi să ne întoarcem la natură. Nu toată lumea crede că Darwinismul bazat pe "cel mai adaptat supravieţuieşte" este motorul evoluţiei. Peter Kropotkin susţinea acum un secol şi ceva că, de fapt, colaborarea în cadrul speciei pentru mărirea ratei de supravieţuire este motorul evoluţiei (personajul e controversat din punct de vedere politic, dar nu ăsta e subiectul) .

Şi să dăm exemple. Furnicile şi albinele sunt exemple din rândul insectelor. Dar viaţa în grup este un loc comun, de la bancurile de peşti, la lei sau elefanţi. Cooperarea este mult mai des întâlnită în lumea animală decât ne închipuim. Există chiar cooperare interspecii cum sunt animalele care trăiesc în simbioză sau unii rechini şi grupul de peştişori care-i însoţesc, crocodilii şi păsările care-i curăţă. Sau inter-regnuri cum sunt albinele şi plantele pe care le polenizează. Cum s-au realizat aceste mecanisme cooperative e o enigmă şi nu prea poate să fie explicată prin Darwinismul clasic.

Descentralizarea, păstrarea taxelor şi impozitelor la nivel local, mărirea atribuţiilor structurilor locale, implicarea populaţiei în luarea deciziilor la nivel local, scăderea birocraţiei pot să facă mult mai mult în vremurile astea de criză decât măsurile centralizate. Statul trebuie să-şi mute centrul de greutate de la centru spre comunităţi. Controlul în cadrul grupurilor mai mici e mai strict, implicarea mai mare. Şi dacă Guvernul Boc chiar face asta, depăşind stadiul declarativ, o să lase în urmă o Românie mai bună. Cu tot sprijinul brownian dat de Vanghelie.

Motorul ieşirii din criză nu e în Piaţa Victoriei, ci pe uliţa neasfaltată de la ţară şi prin blocurile gri şi insalubre. O societate mai anarhică, în sensul bun al cuvântului, şi mai puţin Darwinistă ca ideologie, trebuie să construim.

Dezvoltarea locală e contagioasă, dacă vecinii pot, noi de ce nu? E o capră a vecinului întoarsă pe dos. Se cheamă sinergie şi poate conduce la realizări aparent imposibile şi salturi calitative (ptiu, uite că am ajuns să vorbesc ca Nea Nelu).

Uite că sunt şi anarhiştii ruşi buni la ceva.

PS Pentru cei care se îndoiesc că ipoteza evoluţiei ca/în grup e o chestie serioasă avem aici un articol relevant.

PERIPETIILE UNUI PARINTE PRIN SISTEMUL PENTRU COPII CU HANDICAP

Lupta lui Gruia pentru lumina nu e simplă, lupta părinţilor săi cu sistemul e terifiantă. Iat-o descrisă sec şi fără sentimente. De părintele unui copil orb.

I.
Sa scriu despre sistemul care ar trebui sa ajute si sa protejeze copiii cu dizabilitati mi se pare o sarcina ingrata. Nu pentru ca situatia noastra face totul mai dureros, iar noi suntem inevitabil implicati si subiectivi, ci pentru ca insusi cuvantul "sistem" este, in cazul de fata, inselator si subversiv de la bun inceput.

Este o foarte mare minciuna sa afirmi ca avem un sistem in Romania pentru copiii cu handicap. As putea fi de acord mai degraba ca statul roman trateaza sistematic acesti copii cu indiferenta, fortand familiile lor sa caute solutii in alta parte. Sa ma fac inteles: un sistem real inseamna ceva ce 1). are aplicabilitate generala, 2). este predictibil si 3) indeplineste scopul pentru care a fost creat. La noi totul este insa relativ.

Daca ai un copil cu nevoi speciale, primul lucru pe care il afli este cat de neajutorat esti tu insuti, nu copilul tau. Ca parinte esti victima sigura. Sitting duck. Nu stii ce ai de facut, nu vezi incotro sa te indrepti si nu cunosti ce iti rezerva viitorul. Tot ce ai este certitudinea nimicitoare ca pentru copilul tau nu se mai poate face nimic si poate o vaga speranta intr-un miracol. Pentru tine nu exista consiliere. Ce era important ai aflat deja din gura medicului care mai mult nu are timp sa iti explice. Dupa ce ti-a dat el cu bata in moalele capului, daca inca mai stai in picioare este fara indoiala vina ta.

II.
Asa se produce intrarea ta in "sistem". De-abia de acum trebuie sa te tii bine. Primele informatii pentru copil nu le primesti de la medicul specialist si nici de la pediatru. Nimeni nu iti spune ceva din proprie initiativa. Daca stii ce sa intrebi esti un norocos. Daca nu, dar ai cunostinte juridice, poti sa cauti in lege raspunsurile de care ai nevoie. Din lege (448/2006) afli ce acte iti trebuie si de unde sa le obtii. Presupun insa ca cei mai multi nu au acces nici la lege, asa ca umbla saracii din usa in usa incercand sa se lamureasca.

Baietelul nostru este doar orb. Nu m-am exprimat intamplator asa. Pentru ca el nu are nevoie, din punctul de vedere al autoritatilor, decat de doua certificate medicale pentru incadrarea intr-o categorie de handicap. Unul de la medicul oftalmolog, iar al doilea de la neuropsihiatru. Numai ca neuropsihiatrul nu poate elibera certificatul fara un consult din partea unui medic psiholog. Pentru copiii cu mai multe disabilitati lista de acte este cu siguranta mai lunga.

In plus, mai ai nevoie la dosar de adeverinte cu veniturile parintilor de la locul de munca. Cu alte cuvinte directia generala de asistenta sociala si protectia copilului te obliga sa iti declari venitul exact, desi la mijloc este vorba despre un drept al copilului. Daca prezinti doar adeverinta ca esti angajat si ca firma iti plateste la zi contributiile sociale dosarul nu este acceptat. Sensul acestei hartii imi scapa cu desavarsire pentru ca si daca ai fi somer dreptul copilului ar ramane acelasi. Mai mult decat atat, actul juridic care conditioneaza primirea dosarului de acest act este o reglementare interna aprobata prin ordin al ministrului muncii, nefiind publicata in Monitorul Oficial.

Dupa ce ai aflat tot ce iti trebuie urmeaza procurarea efectiva a hartiilor. Medicul pediatru iti da trimitere la medicii specialisti, ceea ce inseamna ca mai intai ai de mers la medicul pediatru. Cand ajungi la medicii specialisti, situatia se prezinta diferentiat. In functie de medic si de unitatea medicala se poate intampla sa obtii certificatul pe loc sau, la fel de bine, sa trebuiasca sa revii cateva zile mai tarziu. Daca medicii specialisti lucreaza in aceeasi unitate asta inseamna o singura zi de umblat pe la medici. Daca nu, asa cum se intampla de obicei, vei avea nevoie de mai multe zile pentru a face vizitele medicale. Pentru noi tot procesul a durat in total 6 zile:

* 1 zi la pediatru pentru trimiteri,
* 1 zi la oftalmolog,
* 1 zi la neurospihiatru,
* 1 zi ridicat certificat neuropsihiatru,
* 1 zi ridicat adeverinta de la locul de munca.
* 1 zi depus dosar la directie.

III.
Odata depus dosarul esti programat pentru verificarea oficiala. Asta inseamna o vizita acasa din partea asistentului social si o evaluare de catre o alta echipa de medici specialisti, din cadrul directiei de aceasta data. La noi au fost un medic oftalmolog si un medic psiholog care atesta ca actele depuse la dosar corespund cu starea reala a copilului. Dupa ce este aprobat la directie, dosarul intra in comisia care hotaraste acordarea gradului de handicap.

Certificatul eliberat dupa atata alergatura si verificari este insa valabil doar un an de zile, chiar daca este vorba despre un handicap irecuperabil, cum ar fi cazul lipsei unui ochi sau al unei maini. Nu este cazul nostru, insa sunt parinti care trebuie sa treaca prin tot calvarul asta desi posibilitatea ca intr-o zi copilului lor sa-i creasca mana la loc este practic nula.

Ce drepturi presupune gradul de handicap?

* concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap pana la 3 ani.
* concedii medicale pentru parintele ce are in ingrijire un copil cu handicap care necesita internare sau tratament spitalicesc pana la 18 ani
* program de lucru redus la 4 ore pentru parintele ce are in ingrijire un copil cu handicap ce necesita tratament pana la 18 ani.
* Asistent personal (nu mai are dreptul la facilitatile de mai sus)
* Alocatie de stat in cuantum de 200 RON pana la 3 ani
* Bilet gratuit de intrare la spectacole, muzee
* Buget personal complementar in cuantum de 84 RON.
* Gratuitate transport urban pentru copil si insotitor
* Gratuitate transport interurban 12 calatorii cu tren pentru copil si insotitor.

IV.
Odata cu certificatul primesti si un document numit "structura-cadru a planului de recuperare". Aici sunt trecute serviciile la care copilul cu dizabilitati are dreptul. In cazul lui Gruia comisia a hotarat ca este necesara stimularea psihica si recuperare neuropsihomotorie. Pentru noi recuperarea trebuia sa aiba loc la Centrul Crinul Alb. Acolo insa medicii care l-au examinat - din nou - pe Gruia au ajuns la concluzia ca nu are nevoie de nici un fel de terapie. Si cu asta basta.

In ciuda insistentelor noastre, "sistemul" nu a considerat ca Gruia trebuie sa urmeze o terapie adaptata handicapului sau. Mai mult, nu exista nici un fel de consiliere familiala sau sprijin psihologic pentru parinti. Parintii, ajutati uneori de un medic specialist mai inimos, sunt fortati sa caute informatii si cunostinte in afara "sistemului" pentru a-si ajuta copilul sa se dezvolte cat mai armonios si in concordanta cu varsta lui.

Pentru noi faptul ca Gruia are un frate geaman a reprezentat un noroc extraordinar, pentru ca Vlad este un reper permanent in dezvoltarea lui Gruia. Majoritatea copiilor cu probleme nu au insa un frate geaman care sa le fie un ajutor direct si de neinlocuit. Pentru ei "sistemul", in afara posibilitatii parintelui lor de a ramane 3 ani acasa, nu le ofera nimic.

Avand un geaman care vede si unul care NU vede, situatia noastra vizavi de "sistem" este inca neclara. Urmeaza etape noi, cum e mersul la gradinita, care pentru noi ridica o problema fundamentala. In viziunea aceluiasi "sistem" gemenii ar trebui separati: unul sa mearga la o gradinita speciala pentru nevazatori, iar celalalt la o gradinita "normala". Cu alte cuvinte, singurul ajutor natural pe care Gruia l-a avut cu adevarat sa dispara.




Ajutaţi-l pe Gruia.

Subiectul zilei - ungurii ( I )

Cu acordul autorului, Tihamér Czika, am preluat de pe blogul Limba Cailor un articol apărut prima oară în România, Liberă în viitor. E un articol lung pe care sunt onorat să-l găzduiesc. Nu sunt de acord cu toate aserţiunile dar cred că este absolut necesară o cultură a dialogului civilizat.


Prejudecăţile maghiarofobe şi adevărul despre ele (I)

Scriind online de mai mult de doi ani pe teme interetnice, am avut parte de sute de discuţii româno-maghiare foarte interesante. Unele au avut sens, altele parcă au pornit din start cu piciorul stâng. Dar nu cred că a fost vreuna în care nu au apărut interlocutori care au venit cu aceleaşi argumente anti-maghiare arhicunoscute şi arhifolosite, care nu prea au acoperire în realitate. Majoritatea lor sunt prejudecăţi născute în conştiinţa românească în perioada tulbure a anilor ‘90. În acest articol nu îmi propun să le cataloghez pe toate. Nu mă ocup acum de cele legate de istorie. Istorie obiectivă nu există de nicio parte. În general cred că discuţiile despre istorie sunt total contraproductive, atâta timp când suntem crescuţi cu manuale total paralele. Cred însă că a explica prejudecăţi despre prezent şi viitor ar fi necesar şi binevenit. În continuare o să încerc să arăt adevărul aflat în spatele celor mai folosite 12 argumente, lozinci anti-maghiare din România. În articolul de azi o să discut un număr de 6, urmând să închei materialul săptămâna viitoare, cu alte 6.

1. Ungurii vor să ne ia Ardealul

Acuzaţia clasică, probabil cea mai folosită, cea care vine aproape ca un reflex când se vorbeşte despre maghiari.

În primul rând cu privire la Ungaria ca stat trebuie ştiut că acesta nu şi-a manifestat oficial niciodată interesul, nici politic, nici juridic pentru re-anexarea Transilvaniei după anul 1947. În acel an, prin semnarea tratatelor de la Paris care au încheiat al II-lea Război Mondial statul ungar a recunoscut graniţele actuale fără rezerve. Acest lucru a fost repetat mai recent şi în textul tratatului bilateral româno-maghiar semnat în 1996. Nu există în momentul de faţă nici un partid parlamentar în Ungaria care ar revendica Transilvania, sau alte teritorii pierdute în folosul ţărilor vecine. Ungaria fiind membru NATO şi UE împreună cu majoritatea ţărilor vecine, nici nu şi-ar putea permite enunţarea unor revendicări teritoriale.

În al doilea rând marea majoritate a maghiarilor din România, de asemenea, nu se gândesc deloc la schimbarea graniţelor actuale. Simpatia pentru Ungaria în ultimii ani a scăzut destul de mult, ea nefiind prea mare nici înainte. Majoritatea maghiarilor din România sunt conştienţi de faptul că au probabil mai mult în comun cu vecinul român din Cluj decât cu un maghiar din Veszprém sau Szolnok. De asemenea, identitatea maghiarilor din România e legata de Transilvania, de transilvanism. Cum Transilvania este în România, patria maghiarilor ardeleni e România, cu toate relele şi bunele provenite din acest fapt.

În al treilea rând populaţia actuală a Transilvaniei (împreună cu Partium, Maramureş şi Banat) este până la 74% românească, maghiarii constituind numai 19,6%. Cu astfel de procente etnice, orice schimbare de suveranitate aparţine domeniului science-fiction.

În al patrulea rând graniţa etnică în Ardeal este atât de încurcată încât ar fi practic imposibil de trasat măcar o nouă graniţă de genul celei din cazul Dictatului de la Viena. Populaţia este foarte amestecată. Azi, în afară de o parte a Ţinutului Secuiesc nu prea mai există localităţi monoetnice maghiare în Ardeal. Dacă ad absurdum s-ar pune această probleamă vreodată, orice încercare de partajare a Transilvaniei în care Ungaria ar lua Ţinutul Secuiesc ar rezulta într-o Transilvanie de Nord majoritar românească, neanexabilă.

În al cincilea rând maghiarii deja „au Ardealul”, cam în proporţia în care îl populează. Prin restituirea unei mari părţi a terenurilor, pădurilor, imobilelor private şi comunitare confiscate de regimul comunist, se poate zice că teoretic comunitatea maghiară are în proprietate o parte a Ardealului. Probabil cam 20%, cât sunt şi din populaţia teritoriului.

2. Ungurii refuză să vorbească româneşte

Să fie clar: marea majoritate a maghiarilor din România vorbesc româneşte la un nivel satisfăcător sau foarte bun. Nu am văzut încă o statistică clară în acest sens, dar după părerea mea cu cel puţin 80% din maghiarii din ţara noastră de poţi înţelege satisfăcător sau foarte bine în limba română. Mai ales maghiarii care trăiesc în regiuni cu populaţie majoritar românească, vorbesc limba majoritară foarte bine, chiar fără accent (de ex. cei din judeţele Cluj, Maramureş, Braşov, Arad).

Vorbind de ceilalţi 20% trebuie ştiut că sunt comunităţi, poate întregi microregiuni mai izolate în Ţinutul Secuiesc şi Partium, unde omul de rând are nevoie să folosească limba română rar, doar la şcoală la ora de română, sau la vreun oficiu judeţean unde întâlneşte un funcţionar care nu vorbeşte maghiara (deşi probabil o înţelege). Folosind limba foarte rar, bineînţeles că omul are greutăţi. Această problemă provine deja din şcoală, din educaţia limbii româneşti neadaptate condiţiilor locale. Dacă un minoritar creşte într-un mediu în care limba română aproape că nu este folosită, ar fi indicat ca ea să fie învăţată ca şi limbă străină. Degeaba ne aşteptăm ca cineva care aude limba doar ocazional, şi nu o foloseşte aproape deloc, să o poată învăţa la acelaşi nivel din clasa a 5-a ca şi unul căruia îi este limba maternă, vorbită zilnic. Problema e că deja din clasa a 5-a, când manualele devin identice, elevul maghiar din Secuime devine dezavantajat. Acest handicap este târât până la sfârşitul clasei a 8-a, sau până la bacalaureat, unde majoritatea iau Limba şi literatura română cu un excelent 5-6, după care se reîntorc în viaţa cotidiană maghiară, fără a cunoaşte limba statului la nivelul de a putea concura cu succes la un loc de muncă unde cunoaşterea bună a limbii române este obligatorie. Astfel ei devin cetăţeni de clasa a II-a (cu şanse de afirmare de clasa a II-a) de fapt deja din clasa 5-a. Preşedintele Traian Băsescu a punctat foarte bine faptul că este necesară o revizuire radicală a modului în care este învăţată limba română în regiuni unde maghiarii sunt în majoritate. Învăţarea corespunzătoare a limbii române de către maghiari este şi în interesul românilor nu numai al maghiarilor. Maghiarii recunosc asta. UDMR vorbeşte de acesta problemă de 15 ani.

Concluzionând: nu există reavoinţă în neputinţa ocazională şi regională de a putea vorbi satisfăcător româneşte. Problema este în educaţie, o educaţie în cazul căreia din păcate mândria naţionalistă (”cum să fie româna învăţată ca limbă străină în România?”) este mai importantă decât eficacitatea.

3. Ungurii sunt aroganţi şi îi privesc pe români de sus.

Există maghiari care sunt aroganţi şi îi privesc pe români de sus, cum există şi români care sunt aroganţi şi îi privesc pe maghiari de sus. Aceşti oameni sunt însă în minoritate de ambele părţi. Nu se poate nega că la unele grupuri de dreapta, sau de extremă dreapta idea practic nazistă de superioritate a unei naţiuni sau rase, există încă şi azi, ori recunoscută făţiş, ori doar în discuţii private. Dar această mentalitate deşi există la toate naţiunile europene, este de obicei una izolată. Nu cred că cei mai mulţi maghiari se uită de sus la români, şi nu cred de asemenea că cei mai mulţi români se uită de sus la maghiari. Commentari de genul „ţărani valahi necivilizaţi” sau „mongoli necivilizaţi”, „noi eram la Roma pe când voi mâncaţi carnea de sub şea” sau „Noi eram Vestul civilizat pe când voi încă cutreieraţi munţii cu turmele de oi” sunt nişte aberaţii naţionaliste ale unor oameni care îşi revarsă toate frustrările naţionale în a huli pe celălalt.

Trebuie de asemenea menţionat şi faptul că stăruinţa unei astfel de mentalităţi de partea unor maghiari a fost ajutată foarte mult de „şmecheria”, „balcanismul”, „miticismul”, „corupţia” unor funcţionari sau politicieni aduşi de noul stat în Ardeal din 1918 până azi. Acest mit de superioritate ardelenesc însă nu este specific numai maghiarilor din Transilvania, el fiind răspândit şi între românii ardeleni.

Există şi un punct comun în „privitul de sus” la maghiari şi români: romii. Din păcate plaga rasistă anti-ţigănească este generală atât la români cât şi la maghiari.

4. UDMR e o organizaţie extremistă, episcopul László Tőkés e un extremist

UDMR nu este o organizaţie extremistă. Pur şi simplu nu este. Nu are mesaje şovine, anti-româneşti, sau anti-alte naţiuni sau grupuri etnice, religioase, sexuale, etc. Nu se pot identifica în mesajele UDMR instigări la violenţă sau la război. UDMR nu are nici în programul său, nici în mesajele sale, vreo referire la o eventuală separare teritorială a comunităţii maghiare, sau măcar a Ţinutului Secuiesc. UDMR nu are aripă înarmată, nu are terorişti sau tabere de pregătire a lor. UDMR nu instigă la nerespectarea legilor, la revoltă, nici măcar la „rezistenţa pasivă” de tip Ghandi.

O organizaţie extremistă ar presupune măcar unele din cele menţionate mai sus. UDMR este o organizaţie politică care îşi desfăşoară toată activitatea respectând legile României. Dacă nu ar fi aşa, ea ar fi fost interzisă de mult. Uniunea a câştigat nenumărate procese în acest sens, mai ales împotriva PRM-ului.

László Tőkés este o figură neînţeleasă în politica românească. El a fost numit extremist cam la mijlocul anilor ‘90, pentru nişte mesaje care la vremea respectivă “spărgeau becul” în viaţa politică autohtonă. Trebuie ştiut că majoritatea mesajelor sale de atunci sunt astăzi folosite şi de UDMR, fără a crea vreo indignare extraordinară în viaţa publică din România. Tőkés de fapt vorbea deschis de autonomie teritorială şi culturală (deşi nu folosind exact aceşti termeni) pe vremea când reprezentantii UDMR, fiind în Bucureşti de ceva timp şi cunoscând exact posibilităţile reduse ale vremii, încercaseră obţinerea unor doleanţe mai moderate, cum ar fi legea învăţământului favorabilă minorităţilor, universitatea în limba maghiară, dreptul de folosire a limbii în administraţie şi altele. Mesajele din domeniul etnic ale lui Tőkés nu au fost niciodată extremiste în sensul celor amintite mai sus. El pur şi simplu a cerut prea mult, prea devreme, fără a şti pe dinăuntru care era atmosfera în politica din Bucureşti în anii 90. Azi mesajele politice în materie de drepturi minoritare ale lui Tőkés şi UDMR deja diferă foarte puţin.

Dacă există un domeniu în care europarlamantarul-episcop se apropie de extremism (deşi cu siguranţă nu îl atinge), acesta aparţine mesajului religios, câteodată aproape fundamentalist, el făcând vâlve în Parlamentul European prin cerinţa de a „întoarce Europa la rădăcinile creştine”, prin oficializarea creştinismului ca religie a Uniunii Europene, prin ideea necesităţii ca bisericile şi preoţii să facă politică contra „ateismului materialist” al Europei Centrale şi de Est şi a „ateismului vulgar” al societăţilor de consum din ţările Europei de Vest.

5. Ungurii au pretenţii exagerate, şi dacă acestea ar fi satisfăcute ei ar avea mai multe drepturi decât românii

În primul rând trebuie clarificat un lucru: opinia publică românească nu cunoaşte aproape deloc legislaţia minoritară a altor ţări. Nu este mare diferenţă nici în cazul politcienilor sau al jurnaliştilor români. Aceasta este o problemă şi a politicienilor maghiari, care poate nu s-au străduit îndeajuns să facă cunoscute modelele de legislaţie minoritară evoluată din Europa. Ca să calificăm nişte pretenţii exagerate, sau ca să facem afirmaţii de genul „maghiarii au mai multe drepturi deja decât celelalte minorităţi din Europa” ar trebui să ştim care este adevărul obiectiv, juridic, în materie. Să fiu cât mai concis: în Europa sunt cel puţin 13 comunităţi minoritare etnice care au mai multe drepturi decât maghiarii din România. Bineînţeles că sunt şi destule care au mai puţine drepturi (de obicei cele de dimensiune mai mică). Pretenţiile maghiarilor nu devin exagerate dacă le compari cu unele drepturi colective pe care le au bascii, catalanii, austriecii tirolezi din Italia, suedezii din Finlanda sau germanii din Belgia. Ca să dau şi detalii: de exemplu în regiunea autonomă suedeză Aland din Finlanda, un finlandez poate primi reşedinţă numai dacă locuieşte 5 ani în teritoriu şi a învăţat bine limba suedeză. Alt exemplu: în Tirolul de Sud (Italia) orice funcţionar sau poliţist poate fi angajat numai dacă vorbeşte bine limba germană. Ţara Bască (Spania) are un parlament, un guvern şi un sistem de educaţie şi poliţie proprie. Exemplele ar putea continua cu drepturile economice ale Cataluniei, cu dreptul la politică externă proprie a Insulelor Aland, etc.

Dacă în materie de drepturi minoritare să zicem că Ţara Bască sau Tirolul de Sud reprezintă 100%, iar situaţia curzilor din Turcia reprezintă 0%, putem zice că situaţia juridică a maghiarilor din România este undeva pe la 60-65%. Deci încă este mult de luptat pentru politicienii maghiari.

De asemenea trebuie înţeleasă idea de discriminare pozitivă, sau zisă mai modern: affirmative action. Dacă de exemplu dai unui minoritar dreptul de a se adresa autorităţii locale în limba proprie, el nu primeşte mai multe drepturi, pentru că pentru el limba materna nu este cea majoritară. Prin acest gest drepturile lui sunt pur şi simplu egalizate cu cele ale unui majoritar. Affirmative action aduce minoritatea la nivelul majorităţii, nu deasupra lui. În România pentru minoritar nu limba română este limba maternă. Pentru minoritar, nu folosirea aceleaşi limbi (a limbii române) este egalitatea, ci posibilitatea folosirii limbii materne, în acelaşi fel cum are dreptul şi majoritarul să-şi folosească limba proprie. Trebuie să încercăm să ieşim măcar pentru un moment din perspectiva proprie, subiectivă, altfel nu putem înţelege esenţa drepturilor minoritare. Majoritarul nu are nimic de pierdut dacă minoritarul îşi poate folosi limba proprie, fiindcă drepturile sale (ale majoritarului) nu se schimbă şi în nici un caz nu devin mai mici.

6. Ce drepturi au românii din Ungaria? Lor de ce nu li se dă autonomie?

În Ungaria sunt cam 8.000 de români. Asta înseamnă opt mii, respectiv 0,08% din populaţia Ungariei de 10 miloane. În România sunt aproape 1,5 milioane de maghiari, respectiv 6,6% din populaţia ţării. Din punct de vedere al drepturilor minoritare lucrurile sunt diferite. Aici numărul contează enorm. Comunitatea românească din Ungaria este una foarte mică, într-un grad avansat de asimilare şi divizată politic.

Maghiarii din România, cu cei 1,5 milioane de persoane, sunt cea de a doua minoritate etnică ca mărime din Europa după catalanii din Spania, care numără peste 6 millioane. Să facem nişte comparaţii ca să vedem de ce mărimea unei comunităţi etnice are o mare relevanţă.

În Europa există populaţii apropiate sau mai mici care au ţară proprie suverană: Slovenia (1,9 milioane), Estonia (1,3 milioane), Cipru (0,8 milioane), Muntenegru (0,7 milioane), Luxemburg (0,5 milioane), Islanda (0,3 milioane) să nu mai vorbesc de ţările pitice. De asemenea există minorităţi apropiate sau de obicei mai mici care au autonomii teritoriale pe criterii etnice: bascii din Spania (2.1 milioane), germanii din Tirolul de Sud – Italia (0.3 milioane), suedezii din Finlanda (0.3 milioane), francezii din Vale de Aosta – Italia (0,1 miloane), găgăuzii din Rep. Moldova (0,15 milioane), germanii din Belgia (0.07 milioane), feroezii din Danemarca (0,05 milioane), etc. Maghiarii din România sunt deci 1,5 milioane. Dacă această minoritate cu această mărime ar fi undeva în Europa de Vest, foarte probabil ar beneficia deja cel puţin de o autonomie teritorială pe criterii etnice.

Eu am toată simpatia pentru românii din Ungaria, chiar simt şi o oarecare solidaritate cu această comunitate, ei fiind celălalt grup care cunoaşte amândouă culturile, cea maghiară şi cea românească. Totuşi trebuie văzut că cei circa 8000 de români din Ungaria sunt o comunitate foarte mică, răspândită într-o mână de sate aprope de graniţă, şi în oraşul Gyula.

Şi încă ceva, foarte important: românii din Ungaria de fapt beneficiază de autonomie culturală, ca şi toate celelalte minorităţi etnice ale Ungariei, conform legii nr. LXXVII din 1993 cu privire la drepturile minorităţilor naţionale şi etnice. Ungaria deci, are o lege a minorităţilor încă din 1993, fapt ignorat întotdeauna în discursurile politicienilor români. Această lege acordă drepturi largi în domeniul culturii, al educaţiei şi al folosirii limbii prin delegarea unor puteri aşa numitelor „autoguvernări minoritare” („kisebbségi önkormányzatok”). Aceaşi lege interzice expres de exemplu orice act prin care se încearcă asimilarea forţată a minorităţii sau orice modificare intenţionată a compoziţiei etnice a unei localităţi sau regiuni locuite de o minoritate.

România oare când o să aibă măcar o astfel de lege a minorităţilor?