A fost criza declansata intentionat? Este o intrebare pe care conspirationistii de pretutindeni si-au pus-o si inca nu au ajuns la un raspuns satisfacator. Daca da, atunci cu ce scop? Cine are de cistigat? Cine are de pierdut?
Daca admitem teza intentiei, atunci nu avem incotro decit sa admiram maiestria magistrala, forta bruta si capacitatea intelectuala aproape imposibil de imaginat a celor care au pus-o in aplicare. La prima vedere, o astfel de operatiune ar fi mult prea greu de pornit, de mentinut dar mai ales de controlat. Cine ar avea atita capacitate incit sa gindeasca cele mai mici detalii, astfel incit sa mearga in directia dorita si sa nu divagheze de la scopul propus? Cine ar avea o atit de profunda cunoastere a mecanismelor intime ale psihologiei umane, astfel incit sa stie cind si unde sa intervina, pentru a obtine efectul dorit? Doar citeva intrebari retorice, pentru care conspirationistii cei mai fanatici stiu raspunsul, la fel de sigur cum stiu ca apa este doua treimi hidrogen si o treime oxigen. Sau era invers?
Hai sa comparam cu criza din ‘29 si efectele ei de dupa, nu cele din timpul crizei, care stim cit de dramatice au fost. Ce masuri s-au luat atunci si au ramas valabile si pina in ziua de azi? Cel putin pe hirtie:
1. Ajutorul de somaj (nu exista de nici o culoare)
2. Garantarea depozitelor bancare (la fel, inexistenta pina atunci)
3. Program de munca de 8 ore
4. Salariu minim garantat
Cam astea ar fi, printre cele mai importante. In mod evident, din aceasta sumara enumerare se vede ca zilele economiei Dickensiene au luat sfirsit. Zilele acelei economii in care toata lumea muncea cite 16 ore pe zi, pe ceva maruntis. Acum doar citiva mai muncesc in acest fel si acest tip de munca infernala este exceptia, nu regula.
S-ar fi gindit cineva la aceastea inainte de criza? Probabil ca da. Ar fi fost cineva dispus sa le implementeze? Cu siguranta nu. De ce? Pentru ca toate acestea costa bani. Bani multi. Bani pe care minuitorii de capital nu ii scot din buzunar cu usurinta, pentru ca un bussiness nu este o societatate de binefacere. Din punctul acesta de vedere, social, criza din ’29 este la fel de importanta ca si revolutiile europene din secolul 19, incepind cu 1789 (stiu, e in secolul 18, dar cam de pe acolo a inceput dansul. In fine, dansul a inceput mult mai devreme, cu cruciadele, dar de ce sa ne complicam?!)
Acum, ca am luat in calcul efectele pe termen lung si am vazut ca au fost pozitive, putem sa ne intrebam cam care ar fi fost mecanismul prin care s-ar fi putut initia si sustine aceasta, sa-i zicem, revolutie. Metoda principala, daca e sa ne luam dupa ce zice Murray N. Rothbard, a fost inflatia. Inflatia introdusa prin diverse mecanisme si instrumente de piata monetara, pe care el le identifica si analizeaza, toate aflate la dispozitia exclusiv a institutiilor financiare ale statului (statul americat, capul rautatilor. Rothbard zice ca nu e chiar asa si ca vina trebuie gasita in alta parte, dar nimeni nu prea stie amanuntul asta). Inflatia a inceput in anii '20 si a continuat timp de un deceniu, cu adinciri si atenuari, pina in anul fatidic ’29 cind nu s-a mai putut sustine si bursa a cazut. Deci, in ipoteza unei intentii, totul a fost cit se poate de simplu si absolut infailibil: introduci ispita si lasi restul pe seama lacomiei umane. Magnific de banal.
De ce a fost criza din ’29 atit de severa? Panici, recesiuni si depresii mai fusesera pina atunci. Atunci ce a fost atit de diferit la aceasta recesiune, in particular? Ei bine, in aceasta recesiune, masurile testate in toate celelalte recesiuni anterioare nu au mai fost aplicate: lasarea libera a pietei, reducerea cheltuielilor si taxelor guvernamentale, permiterea scaderii preturilor si a salariilor pina la noul nivel de echilibru, permiterea falimentului acelor afaceri care se dezvoltasera nesabuit, minate de easy credit si free money. Cam astea au fost masurile care au functionat de fiecare data inainte, fara gres.
In locul acestor masuri, presedintele Hoover a modificat legile falimentului, impiedicind practic lichidarea rapida a investitiilor proaste, a blocat scaderea salariilor si a preturilor, a sustinut cu sume uriase de bani banci si intreprinderi falimentare, a investit sume colosale in agricultura, avind ca efect productii record dar in total dezacord cu nevoile pietei, astfel incit cantitati impresionante de cereale, bumbac, lina si alte produse fermiere au ajuns sa fie donate pina la urma catre Crucea Rosie. De asemenea, tot in incercarea de a mentine preturile ridicate la produsele fermierilor si manufacturierilor americani, a introdus taxe vamale prohibitive, iar pentru a mentine salariile la nivele ridicate a interzis imigratia, acuzind imigrantii ca prin insasi prezenta lor pe piata muncii fac un deserviciu muncitorului american, prin scaderea salariilor sub o valoare “corecta”.
Cum s-a iesit din criza? Pina la urma masurile "energice" si "decisive" luate de politicienii americani nu au mai putut fi sustinute si mecanismele normale ale pietei si-au spus cuvintul prin scaderea masiva a preturilor, a salariilor, falimentarea intreprinderilor subrede, etc., care au inceput sa se vada dupa venirea noului presedinte Roosevelt, cu planul sau de redresare, care a adus, printre altele, masurile pe care le-am enumerat ceva mai sus, inainte de a ma pierde in povestea asta alambicata.
Ca o concluzie a crizei din ’29: criza a fost generata de politicieni, tot de ei a fost agravata si a fost rezolvata de piata. Si, sa nu uitam, de Razboiul cel Mare.
Acum, sa ne uitam putin la criza din anul de gratie 2008. Ce stim despre ea so far? Ca s-au dat bani usor, easy credit si free money, bani pe care tot omul i-a bagat in case pe care nu si le permitea. S-au dat bani usor pentru achizitionarea de bunuri de consum: masini de spalat, aragaze, frigidere, masini mici, etc., iar instrumentele prin care acesti bani s-au dat au devenit atit de complicate incit nimeni nu a mai stiut sa le tina socoteala.
Intr-un cuvint: inflatie. Inflatie pornita tot de catre politicieni, de pe vremea lui Mr. Reagan incoace, continuind cu Mr. Bill “I did not have sex with that woman” Clinton si terminind cu Mr. Bush Jr. Lacomia umana a functionat perfect si de data aceasta, ducind la criza pe care o traim si o vedem acum.
Cum si cind se va termina? Nu stiu sa va spun. Care vor fi efectele pozitive? Efectele pozitive au inceput deja sa se vada, chiar daca nu sint luate in seama foarte serios.
1. Micsorarea poluarii
2. Introducerea tehnologiilor bazate pe energii alternative
3. Bani mai multi pentru cercetare (mai ales spatiala)
4. Reformarea sistemelor federale americane, ajunse la forme ridicole
Punctele 1 si 2. Le-ar fi vazut cineva posilibile atita timp cit marile companii petroliere si producatoare de masini erau pe pozitii puternice? In nici un caz. Forta si influenta cartelizata pe care aceste companii o aveau au fost acuzate in nenumarate rinduri ca pun bete in roate introducerii de energii alternative la nivelele dorite si necesare pentru reducerea poluarii. Gigantii de ieri, catelusii de azi, ajunsi in postura de bieti cersetori la mila statului, au fost redusi la tacere.
Punctul 3. In momentul in care se arunca cu trilioanele de dolari, ce mai conteaza un trilion in plus sau in minus pentru crearea unui program spatial capabil sa ajunga cit mai departe? Pe cit punem pariu ca asta se va intimpla in continuare?
Punctul 4 deja a inceput, Mr. Obama anuntind azi reforma sistemului medical, care ajunsese la performante ridicole. O singura analiza de singe de nu stiu de care costa mii de dolari. Come on! Are you kidding me?!?!
Alte puncte pozitive? Probabil ca vor mai aparea, in perioada care va urma, daca vom apuca sa le vedem. Daca e sa ne luam dupa criza din ’29, sacrificiile vor fi mari si foarte, foarte grele.
Deci. Teoria conspiratiei sau sicanele evolutiei umane? Run to the hills sau mai stam prin preajma?
Prin curtoazia lui
Jean Claude