Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările

luni, 16 februarie 2009

Trei videoclipuri pe care nu vreţi să le vedeţi

Doar pentru cunoscători. Lăsaţi orice speranţă voi, privitorilor!





sâmbătă, 27 septembrie 2008

luni, 22 septembrie 2008

După aproape 20 de ani

Se aude prost, se vede şi mai prost dar merită. Cred că este la fel de actual.

vineri, 19 septembrie 2008

O întrebare

"Imi si imaginez cum ar fi fost la noi destinul lui Nelson Mandela, sa zicem. Dupa 27 de ani de inchisoare, romanii ar fi spus ca vine si bosorogul asta sa ne invete ce si cum dupa ce ca nu a suferit alaturi de noi, hai sa-l batjocorim prin ziare si sa scapam odata de el, ca mai rau ne face sa ne amintim de ideile lui. Dar, de fapt, stati, ca nu trebuie sa ne imaginam destinul lui Nelson Mandela in Romania. Putem sa-l luam pe al lui Corneliu Coposu. Sau, fara puscarie, pe cel al Regelui Mihai."

De aici.

Destinul lui Corneliu Coposu a fost similar cu destinul lui Nelson Mandela până la un punct. Din păcate n-a apucat finalizarea luptei politice pe care a dus-o.

Cum arăta România azi dacă trăia şi era în putere?

vineri, 12 septembrie 2008

Despre Realitatea TV

În acest moment există 2 partide mari PSD şi PDL şi unul mijlociu PNL. Cea mai improbabilă variantă de guvernare este PDL plus PSD. În orice subiect discutat la Realitatea TV sunt implicate toate părţile, nimeni nu poate acuza postul de părtinire. Se trage în tot ce mişcă din punct de vedere politic.

Spre deosebire de Antene unde totul e clar, toate tunurile pe Băsescu şi PDL aici lucrurile par ok. Dar nu sunt, de ce circul cu spitalele, pentru că actuala guvernare prin Ministerul Sănătăţii nu-şi face treaba, de ce circul cu împuşcăturile în stradă, pentru că Ministerul de Interne e iresponsabil, de ce circul cu accidentele, pentru că Ministerul Transporturilor nu-şi dă interesul, de ce nu sunt şcolile gata, din cauza Ministerului Educaţiei şi se poate continua.

Nu se spune nimic explicit despre Guvern, oricine înţelege. Toate faptele sunt reale. Realitatea TV influenţează prin non omisiune. Practica omisiunii e un fapt generic în presa noastră. Mă fac că nu văd. În această mare de uituci Realitatea TV foloseşte inversul, e o voce singulară.

De ce face aşa ceva? Pentru că e mai bine să negociezi cu un singur grup decât cu două, aliate, care au de multe ori interese divergente ca în cazul unei alianţe relativ echilibrate PSD-PNL sau PDL-PNL. Ba mai mult, o cădere a PNL-ului şi o creştere a unuia mare poate aduce un Guvern CelMare-UDMR şi atunci se simplifică totul.

Realitatea TV ajută ambele partide mari, nu poate fi acuzată de atac la adresa PNL, şi-şi aranjează apele pentru viitoarea guvernare.

Ce înseamnă să fii inteligent. Nu poate pierde. Ce face Voiculescu dacă nu câştigă? Iar soluţie imorală?

joi, 11 septembrie 2008

Victimele comunismului, literele A-C

Pentru comuniştii actuali, uite unul, care preamăresc regimul adus de sovietici în Romania, am o mică surpriză.

Cineva, nu caut să aflu cine este, face o faptă incredibilă. Pune, de acasă cred, fişele matricole penale ale deţinuţilor politici din regimul comunist. Munca este de Sisif, a reuşit până acum doar primele trei litere şi fişele persoanelor publice.

Doi prieteni din 4 care au aflat această adresă şi-au găsit rude acolo, şi lista e până la litera C. Sunt zeci de mii de nume şi sute de mii de ani de puşcărie. Vă rog să daţi mai departe informaţia.

Adresa este asta.

luni, 8 septembrie 2008

Revoluţii mici

Teoctist a murit. Dumnezeu să-l ierte. Alături de el doi oameni au rezistat din 1990, Mircea Sandu şi Mugur Isărescu.

Pe ultimul pare să nu-l clatine nimic. Avem şi noi ceva stabil.

Povestea este despre Mircea Sandu. Am vazut la televizor, cu ochii mari, o mare violetă la Timişoara, contestându-l pe Mircea Sandu. Băsescu sau Geoană ar da un deget pentru un asemenea miting entuziast. Se pare că pilonul "stabilităţii" fotbalului românesc se clatină.

Când e să se ducă ceva dracu', Dumnezeu ajută, pe căi ascunse, prăbuşirea. Marele antrenor şi marii jucători de la echipa naţională au făcut un lucru incredibil, au luat bătaie de la Lituania. Nu m-am uitat la meci din două motive, unul că nu mă prea interesează, şi doi, credeam că-i batem măr.

O revoluţie mică e în plină desfăşurare. Unul din cei doi imuabili ai societăţii româneşti începe să se prăbuşească. E ca în politică, a început, a avut succes în 1994, după aia trăieşte din palavre şi construcţii megalomanice, Casa Fotbalului, întâlniri grandioase, vizitele ălora de la FIFA şi UEFA. Sforăriile ies la suprafaţă, cei mai apropiaţi prieteni trădează, vezi Mitică Dragomir, şobolanii părăsesc corabia. Revoluţia mică e începută din aceeaşi Timişoară cu apetenţă pentru schimbări radicale.

În fotbal, politică, sau orice altceva organizat revoluţiile sunt la fel. Mijloacele sunt aceleaşi doar scopurile sunt diferite.

Să vedem dacă mica revoluţie reuşeşte şi mai ales cine profită.

miercuri, 3 septembrie 2008

Copii

Tristeţea, singurătatea copiilor părăsiţi pentru bani, nu este un lucru singular în istorie şi în lume. Există personaje celebre mutilate sufleteşte de ceea ce, ca eventuală coincidenţă, se întâmplă în România acum. Cel care a spus cel mai bine sentimentele pe care le-a trăit e John Lennon.



Iar Guvernul, Preşedenţia, de la Parlament n-am pretenţii, trebuie să priceapă că distrug viitorul, iar pretenţia lor de conducere a ţării e doar o ipocrizie. Se conduc pe ei pentru scurta şi păcătoasa lor viaţă.

Mamă nu pleca, tată vino acasă!

joi, 28 august 2008

Bucurie în offside

Că Steaua merita să se califice în grupe e adevărat. Că meciul a fost încâlcit şi n-a arătat o stea prea strălucitoare e la fel de adevărat. Dacă se termina 0-0 era drept şi Steaua era la fel de calificată. Dar nu-mi vine să mă bucur când o victorie e obţinută cu ajutorul arbitrilor. Golul a fost evident din offside.

Şi e specific românesc, sau nu, că nu contează mijloacele, doar rezultatul? Cum să te bucuri că i-ai fraierit pe proşti? Pot să-l înţeleg pe Becali, la el victoria respectivă e o afacere, el face bani. Pot să înţeleg jucătorii, lor le creşte cota, preţul. Dar bucuria suporterilor deloc stânjenită de o victorie nedreaptă n-o pot înţelege.

Cum s-au simţit suporterii români când reprezentanţii boxului românesc la Olimpiadă au fost furaţi ca în codru? Eu ca dracu'! Cred că la fel s-au simţit şi jucătorii turci. Ce dacă nu se calificau, rezultatul nu e echitabil. Ce s-ar fi întâmplat dacă noi luam un gol din offside?

Sportul trebuie, măcar pentru suporteri, să nu fie văzut ca o afacere ci ca un joc. Este un joc, încrâncenările nu-şi au rostul.

Mă bucur pentru calificare, dar e o bucurie în offside.

sâmbătă, 23 august 2008

23 august, o zi în care sunt eu

În 1939, doi criminali de acelaşi calibru, Ribbentrop şi Molotov semnau un pact prin care Ţările Baltice, Polonia şi România aveau o soartă pecetluită. Urmele acelui pact se văd şi azi. Românii trăiesc în două state separate, suntem, datorită stupidităţii comuniste din Moldova, singurul neam în intregime bilingv.

În 1944 am părăsit Axa şi am trecut de partea Aliaţilor. Dobitocii cred că Regele Mihai e vinovat. Trebuia să stăm lângă nemţi, ca ungurii, până la sfârşit. La ce ne folosea? Lor la ce le-a folosit?

Azi Băsescu s-a suit pe-un barcaz nemţesc în portul Constanţa. S-au găsit imediat cretini îndoctrinaţi să-l acuze că, nici mai mult nici mai puţin, cere scuze lui Hitler. Oameni bolnavi. Geoană vrea să schimbe CSAT-ul. Ruşii se vor retrage din Georgia încă vreo 15 ani.

La Olimpiadă nu mai luăm medalii, n-am mai avut atât de puţine din 1952. Nu comentez.

Şi un subiect care n-are nicio legătură cu 23 august dar pentru mine, azi, e mai important decât totate subiectele despre care am scris. De ce mi-am adus aminte de acest personaj nu ştiu dar vreau să-l omagiez.

JOHN CAZALE

S-a născut în 1935 şi a murit în 1978, la momentul respectiv logodnicul lui Meryl Streep.

A fost actor şi a jucat în Godfather I şi II, în Dog Day Afternoon, The Conversation şi The Deer Hunter. Toate cele cinci filme au fost nominalizate la cel mai bun film. Trei dintre ele au câştigat Oscarul pentru cel mai bun film. Nu există actor cu o filmografie mai glorioasă ca John Cazale. Câteodată merită să uităm de România, nu-i buricul târgului, merge şi fără prostiile pe care credem noi că e important să le spunem.

marți, 19 august 2008

Mentalitate de înfrânt

De 5 ori, până acum, în rândul delegaţiei României la această Olimpiadă, am văzut o mentalitate de înfrânt. Am văzut cum 5 medalii au zburat, nu pentru că nu eram cei mai buni, ci pentru că n-am ştiut să gestionăm posibilul succes. Oare de ce?

Nu cred că e vina sportivilor care au muncit şi au ajuns până acolo, la o fracţiune de secundă de medalie. E vina antrenorilor care la rândul lor n-au avut succese (succesuri pentru iniţiaţi) sau, la rândul lor, n-au ştiut şi nu i-a învăţat nimeni să gestioneze succesul.

E vina oficialilor care n-au adus psihologi, n-au schimbat antrenori, e o problemă de management sportiv. Degeaba ai cea mai mare notă din concurs şi după aia aterizezi pe burtă, şi aşa ai făcut şi acum 4 ani. Nimeni n-a învăţat nimic din eşecul de acum 4 ani? Nici nu vreau să mă gândesc ce e în sufletul celor care au ratat gratuit o medalie după o muncă de 4 ani. Dar toţi antrenorii, şeful de la COR trebuie demişi de cel în măsură s-o facă. Pentru prostie.

Prea des ne scufundăm ca rromul la mal. M-am săturat.

duminică, 17 august 2008

Eroii Olimpiadei, la jumătatea competiţiei

Mulţi au luat medalii la Olimpiadă dar sunt câţiva care au câştigat eroic o medalie.

Cele 8 medalii ale lui Michael Phelps, una dintre ele la o sutime de secundă, un incredibil luptător, un incredibil talent, cel mai mare sportiv al tuturor timpurilor, de necomentat.

Usain Bolt cu spectacolul devastator al unui record mondial obţinut en fanfare, spectacolul a fost înaintea recordului mondial, o imagine superbă a talentului.

Dara Torres cu două medalii de argint la înot, la 41 de ani, concurenta de pe locul 3 la 50 de metri liber nu era născută la prima participare a Darei la Olimpiadă.

Constantina Diţă, după o evadare de 22 de kilometri la 38 de ani, nimeni nu credea că aşa ceva e posibil, ba e, a trecut peste concurenţi, vârstă, peste orice.

Oksana Şuşovitina la 33 de ani, după drame personale de neimaginat, concurând cu fetiţe care puteau să-i fie fiice, câştigă medalia de argint la sărituri la gimnastică, un om care concurează pentru sănătatea copilului său, jos pălăria.

Constantina Diţă Tomescu


Dumnezeu m-a trezit să văd cursa de maraton feminin. Am trăit 2 ore şi jumătate alături de una dintre cele mai mari voinţe care s-au impus într-o competiţie. Un om despre care nu ştiam nimic.

Să alergi 22 de kilometri singur, luptând doar cu tine însuţi, e un fapt uluitor. Şi să câştigi!

Mulţumesc!

miercuri, 13 august 2008

Mulţumesc

Un bou, adică eu, m-am lăsat păcălit de un mail cu o adresă foarte asemănătoare cu cea a seviciului de mentenanţă al yahoo. În consecinţă a fost trimis un mail tuturor cetăţenilor mei din listă prin care ceream 1500 de euro.

Mă bucură acest fapt. Înseamnă că-i doare pe undeva pe boii pe care-i porcăiesc. Şi doi, n-o să mai fiu aşa naiv.

Mulţumesc!

PS Pentru autorul şmecheriei **** ****!

O zi din viaţa României, 13 august 2008

Încă o dată Barlamentul a strâns din buci şi nu i-a fâsâit în Justiţie pe eroii hemoroidali ai naţiunii române, Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Miron Mitrea are o şansă, să-şi dea odată demisia şi să termine. Adrian Năstase e un grandoman care crede că va rezista în poziţia de şpagat cu ouăle târâite pe la DNA la infinit. Nu cred.

Reîncarnata Ana Pauker, Norica Nicolai, cu o oarecare normalitate nespecifică, i-a dat în gât pe Şereş şi Păcuraru, mai vedem la votul din Senat.

O necunoscută, Ana Maria Brânză, a luat medalie de argint la Olimpiadă, o s-o uităm curând. Fetele de la gimnastică au reuşit o medalie de bronz pe echipe, mai puţin decât de obicei dar mult mai mult decât tot fotbalul românesc.

Ruşii belesc Georgia. Transnistria se inflamează şi ea că dă bine moldovenilor comunistoizi. Cine crede că ne aflăm departe de subiect trebuie să afle că oraşul Constanţa e mai aproape de Georgia decât de Timişoara.

miercuri, 30 iulie 2008

Pariu pe bere

Ţin următorul pariu. Viitorul guvern o să fie PDL+PNL, cine comentează şi zice c-o să fie altfel pune pariu pe o bere cu mine, se dă la Bucureşti într-o locaţie decentă.

Liniştea de dinaintea furtunii

După o sticlă de vin, acum vreo lună, m-a enervat unul la televizor, nu-mi aduc aminte personajul şi nu contează. Mi-am dat seama că n-am cum să mă revolt, n-am cum să mă exprim. Mi-am făcut blog, blogul meu personal cum râd de el zilnic, nu mă aşteptam să mă citească cineva. La început am vrut să dau cifre că sunt matematician, să arăt că nu e bine dar nici că e răul care aduce tiraj. N-a mers.

Apoi, pas cu pas am ajuns la concluzia simplă, spune ce te doare, nu scriu decât când un nou dobitoc apare pe firmament, politician, reclamă, reporter.

Par exemplu pentru Irealitatea: se spune podeţe nu podeţuri, vezi coteţe nu coteţuri. Mai trebuie să-i comunic Irealităţii că Guvernul n-are 100 de miliarde de lei pentru inundaţii, are doar 100 de miliarde de lei vechi adică vreo 3 bulioane de euroi.

Că am ajuns pe Hotnews, asta mă lasă cu gura căscată. Nu cunosc pe nimeni şi n-am pile. De ce dracu mă justific? De prost.

UPDATE: Nu sunt savuros că nu-s savarină, sunt cinic.

luni, 28 iulie 2008

94 de ani

Secolul XIX s-a încheiat de fapt pe 28 iulie 1914. Cutia Pandorei s-a deschis acum 94 de ani şi din ea a ieşit primul război de dimensiune planetară. Din cutie a ieşit comunismul urmat de fascism şi nazism. Hitler şi Stalin, unul în 12 ani iar celălalt în 30, au ucis cât restul satrapilor lumii din toate timpurile la un loc. America şi URSS-ul s-au jucat de-a baba oarba cu globul pământesc 42 de ani. De 19 ani e linişte, a rămas după trei războaie căştigate doar America, şi a rămas nedumerită.

România a câştigat, pierdut recâştigat, repierdut teritorii. Am trecut prin două ocupaţii, germană şi sovietică, trei dictaturi şi câteva regimuri cât de cât democratice. De atunci România a avut patru regi, patru preşedinţi plus încă vreo cinci conducători comunişti cu diferite titluri.

Sunt oameni născuţi înainte de 28 iulie 1914 care trăiesc, vă vine să credeţi?