Criza complexității

N-am mai scris de peste 8 ani, pentru că nu credeam, și nu cred nici acum că merită, fac o derogare de la propriile principii pentru că ne lovim de o criză cum n-a mai fost, o criză a complexității. 

Scriam acum 8 ani: 

"Creşterea economică este dependentă de consumul energetic, conducând, prin arderea combustibililor fosili, la emiterea de dioxid de carbon în atmosferă. De la un nivel de 275 ppm (părţi per milion) în epoca preidustrială s-a ajuns la 315 ppm în 1960, nivelul actual fiind de 395 ppm. Trebuie precizat că între anii 1000 şi 1800 variaţia a fost de 7 ppm. Se considerată că 350 ppm este limita de siguranţă, limită deja depăşită. Efectele creşterii peste această limită nu sunt cunoscute, echilibrul întregului sistem fiind pus în pericol. Nivelul de 450 ppm este considerat periculos." Pe 4 octombrie 2021, nivelul era de 413,46 ppm, cu 2,22 ppm mai mult ca în 2020, ne continuăm drumul inexorabil spre o schimbare climatică majoră, de care acum sunt conștienți și oamenii politici. 

Dar, măsurile heirupiste politice, cum a fost hotărârea Germaniei de a închide centralele nucleare, forțarea trecerii sistemului energetic spre surse regenerabile, fără o baterie cu o densitate a energiei comparabilă cu cea a hidrocarburilor, folosirea gazului natural într-o Europă fără gaze, toate acestea au condus la o creștere necontrolată a prețului la gaze și la o cerere de creștere a exporturilor aproape imposibil de atins din motive logistice. 

Și aici intervine geopolitica. North Stream 2 e un subiect de îndepărtare a UE de US, opiniile noatre isteric rusofobe sunt inutile, Germania a decis, în UK se stă la coadă la benzină ca pe vremea lui Ceaușescu, efectele Brexitului apar, relațiile Australiei cu China s-au deteriorat și China a renunțat la cărbunele australian, consecința este un val de întreruperi ale electricității, cu efecte majore în producția de bunuri de orice fel. Efectele abia încep. 

În gestionarea pandemiei, statele au tipărit sume imense de bani, alături de scăderea producției, de fragilitatea lanțului logistic, de creșterea prețului energiei, toate îndreaptă economia spre o inflație galopantă, de aici, pentru temperarea inflației este automată creșterea dobânzilor, urmată de un șir de falimente și de o recesiune economică globală. 

Apariția pandemiei ne-a arătat și o altă față a lumii, lipsa de încredere a unei părți din populație în știință, de ce? Pentru că în școală am fost învățați că orice problemă are o soluție, scriam: 

"În secolul XIX, plecând de la Laplace, ştiinţa a devenit soluţia pentru orice problemă, cei care au renunţat la religie au crezut că folosind ştiinţa orice devine posibil, nimic nu mai stă în faţa puterii creatoare a omului. Umilinţa propovăduită de religie a fost transpusă într-un ego nelimitat. Lumea a fost cucerită. 

Lucrurile au mers bine până de curând, când realitatea a început să ne arate că nu e chiar aşa, că lumea nu funcţionează liniar, că sunt lucruri pe care nimeni nu le poate controla, că în domeniul social şi economic teoriile sunt minunate, dar nu folosesc la aproape nimic."

O parte a populației privește știința cu suspiciune, deși are în mână un telefon mobil, pentru că, pur și simplu, n-o înțelege, și de aici se alătură pseudoștiinței tabloide, teoriilor conspirației și populiștilor care se folosesc de lipsa de educație pentru propriul folos. Asta conduce la o revoltă față de ideea că părerile pe un subiect științific nu sunt egale, iar dacă părerile pseudoștiințifice sunt promovate de media sau de persoane publice, atunci timiditatea omului de știință pierde în fața celebrității. Pandemia a demonstrat asta cu prisosință. De partea cealaltă sunt cei la fel de vehemenți când spun că orice problemă se rezolvă prin știință și că lucrurile trebuie să rămână așa cum sunt acum în domeniul economic, știința nu le poate rezolva pe toate, pentru că ritmul științei nu este totdeauna mai rapid decât cel al apariției problemelor, tot mai multe, cauzate de creșterea complexității civilizației umane.

"Criza pe care o trăim acum este o criză de inadecvare a instituţiilor la realitate, a concepţiilor, teoriilor şi conducătorilor la complexitatea socială. Sistemul educaţional nu se poate detaşa de viziunea laplaciană asupra lumii, capitalismul nu se poate adapta constrângerilor legilor termodinamicii, presa se clatină sub loviturile Internetului (deja a pierdut), societăţile dictatoriale devin tot mai dictatoriale în faţa valului de informaţie, partidele politice nu înţeleg că minciuna nu mai poate continua, adevărul e la doua click-uri de mouse (și nu e adevăr), oamenii nu au capabilitatea de a se adapta la schimbările prea rapide."

România de azi, 6 octombrie 2021, este canarul din mină. Vaccinați-vă!

Câteva puncte despre Roşia Montană

Proiectul Roşia Montană ridică grave semne de întrebare, şi pentru a nu fi uitate să le enumerăm şi analizăm:

1. Guvernul ne prezintă exploatarea aurului de la Roşia Montană ca proiect “de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit”. De ce e un proiect de interes public nu ştim, de ce exploatarea de la Certej nu e clasificată la fel? Dar putem reţine că este de "interes public naţional", deci toţi avem dreptul şi obligaţia de a ne exprima părerea, nu e de interes local, părerea celor din Bucureşti contează la fel de mult ca a locuitorilor Roşiei Montane. De la Guvern citire.

2. Proiectul nu are aviz de mediu. Guvernul spune că va aviza proiectul DUPĂ votul Parlamentului. Parlamentarii nu au specialişti în mediu, ăsta e şi motivul pentru care e necesar avizul, ca în eventualitatea unei legi Parlamentul să se bazeze pe o părere avizată. Decizia Parlamentului este luată pe criterii politice, nu tehnice, deci, în principiu, este o părere lipsită de orice valoare tehnică. Parlamentul poate vota modificarea tabelului lui Mendeleev, asta nu schimbă realitatea.

3. Cum Guvernul nu a fost capabil să îşi spună părerea trebuie să privim spre forurile care au expertiză tehnică. Acestea sunt Academia Română şi Institutul Geologic al României, ambele şi-au expus părerea, ambele păreri sunt negative. Acuza adusă contestatarilor că nu ştiu despre ce vorbesc nu este susţinută de fapte, cum Guvernul nu a fost capabil să-şi spună părerea orice opinie tehnică a Guvernului e lipsită de orice suport, contestatarii se sprijină pe Academie şi institutul de specialitate.

4. Atât Traian Băsescu cât şi Victor Ponta s-au acuzat că au primit mită în cazul în speţă. Mai mult, Victor Ponta, Prim Ministru, a declarat că a fost luată mită de politicieni de la RMGC. Într-un caz atât de controversat o asemenea declaraţie ar trebui elucidată ÎNAINTE de orice vot. Dacă în cazul Petrom acuzele de mită au fost ale Partidului România Mare, puţin credibile, acum acuzele sunt aduse de Primul Ministru, evident mult mai credibile, fiind necesară investigarea lor. Acest proiect a început cu controversatul personaj Frank Timiş, acesta e doar începutul neclarităţilor legale ale proiectului.

5. RMGC şi Guvernul susţin că mineritul este singura soluţie pentru zonă şi singurul mod în care apar locuri de muncă. Absolut fals, există nenumărate zone montane care există fără minerit. De altfel, mineritul în subteran nu are nicio legătură cu actualul proiect, acesta este un proiect de suprafaţă, minerii de subteran nu au niciun rol, experienţa lor anterioară e inutilă. Deschiderea proiectului o să creeze locuri de muncă, indiscutabil, nu ştim câte pentru cei din zonă, dar câte locuri de muncă DISPAR prin deschiderea proiectului? Locuri de muncă deja existente în fabrici de mobilă, agricultură sau turism. Zona a fost, politic, declarată monoindustrială blocându-se orice dezvoltare, la Albac, la 30 de kilometri sunt zeci, dacă nu sute, de pensiuni.

6. De fiecare dată ne este spus că Roşia Montană este deja un dezastru ecologic, perfect adevărat, ce reţine Ministerul Mediului să acceseze fonduri europene şi să ecologizeze zona oferind locuri de muncă şi o şansă celor din zonă, argumentul că este un dezastru ecologic deja este fals şi răuvoitor, "dacă e rău să facem mai mult rău că oricum nu contează". Este metoda absolut evidentă de a distruge definitiv orice şansă pentru cei din zonă în afara proiectului RMGC.

7. Cum în ţară părerile sunt emoţionale şi extrem de divergente, acuzele de mită şi incompetenţă la ordinea zilei, o soluţie capitalistă este expertiza exterioară, Statul poate să ceară ca întreg proiectul să fie asigurat de un mare asigurator internaţional. Acesta lucrează pe banii lui şi, în consecinţă, nu poate fi influenţat. RMGC a încercat să se asigure la Allianz, Allianz a refuzat. Putem aştepta până RMGC este asigurat? Evident.

8. Există acuzele că în spatele mişcării împotriva proiectului se află forţe străine reprezentate de Soros. În favoarea proiectului sunt, de asemenea, forţe străine reprezentate de Paulson şi Steinmetz şi care. conform Primului Ministru, s-au folosit de corupţie. Dacă asta e situaţia de ce nu căutăm o altă soluţie?

9. Există zvonuri destul de întemeiate că în zona propusă spre exploatare există şi alte minerale, care este situaţia juridică a acestora? Nu cumva, prin corupţie, acestea au fost excluse din redevenţe? Este de datoria Statului să clarifice public acest aspect ÎNAINTE de a aviza proiectul.

Aceste câteva puncte mă fac să declar fără dubiu că în acest moment proiectul Roşia Montană este profund dăunător României, un proiect bazat pe corupţie, minciună, desconsiderare a specialiştilor, manipulare.

Un NU hotărât votului uninominal într-un tur

Cretinismul aşa-ziselor reforme, care duc ţara la dezastru, continuă şi sub noua guvernare. Votul uninominal într-un singur tur, un vot care avantajează formaţiunea politică "pe val", este profund nedemocratic. Poate aduce în Parlament personaje pentru care au votat 10 procente din numărul electorilor dintr-un colegiu. Este foarte probabil ca o parte semnificativă a populaţiei, de ordinul zecilor de procente, să nu fie reprezentată în Parlament. Un asemenea vot lasă pe dinafară un partid pentru care votează 10, 15 procente din populaţie, cu voturile răspândite geografic uniform. Se crează practic premisele fiefurilor electorale, pe considerente geografice. Dacă PDL a propus o segregare socială a ţării, USL propune o segregare geografică. Practic, USL poate ajunge să elimine orice opoziţie, în Parlament mai intrând un UDMR slăbit şi minorităţile.

Nu mor de dragul PDL, chiar deloc, poate că-şi merită soarta, visul lor de a exista 2 partide mari, ei şi PSD, va ajunge împlinit pe jumătate, vor exista 2 partide, PSD şi PNL, ironia sorţii, totuşi nu cred că PDL trebuie să dispară, nu de dragul lor, ci de dragul democraţiei.

Că votul uninominal într-un tur a fost promovat de PDL, când era pe val, şi acum e pus în practică de USL, pentru că ei sunt acum pe val, ne spune că, de fapt, ambele formaţiuni doresc eliminarea concurenţei.

Imposibilitatea practică de a înfiinţa partide noi, sistemul de vot restrictiv, conduc România spre "democraţia" de tip mexican, cu practic un singur partid la putere timp de zeci de ani. Lipsa de alternativă şi lehamitea electoratului o să permită actualei clase politice să se eternizeze, să facă din clasa politică un club închis, în care intrarea se face prin relaţii directe sau prin reprezentarea unor interese obscure, de obicei legate de serviciile secrete. Citiţi ce "studii" au majoritatea noilor intraţi în politică, cei care nu au legături evidente de tip cumătru, socru, cuscru, naş, etc.

Cred că, indiferent de simpatiile politice de moment, e necesar să protestăm împotriva acestei legi. Ideea că se elimină partidele extremiste este falsă, ba dimpotrivă.

Extremismul care se manifestă parlamentar este mult mai puţin periculos decât cel care creşte în societate, fără manifestare parlamentară, primul trebuie să se adapteze unor reguli, să se supună, să colaboreze, să dialogheze, pentru că îşi doreşte să ia puterea într-un mod democratic.

Extremismul exclus prin sistemul de vot din Parlament nu are toate aceste restricţii, modul de a lua Puterea, ca şi modul de manifestare, sunt total nedemocratice şi cu atât mai periculoase.

Un alt aşa zis motiv este economisirea banilor. Este absurd să facem economii la democraţie, democraţia nu e un moft al unor intelectuali, cum consideră atâţia din cei care compun clasa politică cât şi mulţi din cei care votează, şi care moft trebuie satisfăcut ca să scăpăm de gura lor.

Asigurarea stabilităţii este o marotă a tuturor nostalgicilor comunişti, lumea nu e stabilă, se schimbă. Aşa trebuie. Stabilitate a vrut Iliescu, au vrut-o Boc şi Băsescu, acum o vrea Antonescu. Sper să nu existe niciodată stabilitate.

Deşi e deja lipsită de orice semnificaţie pentru majoritatea populaţiei, exprimarea "în România s-a murit pentru democraţie" rămâne exprimarea unui adevăr istoric, pe care ar trebui să-l respectăm.

Guvernul Ponta şi USL trebuie să meargă pe sârmă, presiunea opiniei publice cred că are efect, să facem scandal împotriva votului uninominal într-un tur.

E bună şi coabitarea la ceva.

PS Aveţi aici câte ceva despre sistemul de vot.
PPS Înainte de a comenta citiţi aici cum ar arăta ultimele alegeri parlamentare cu votul uninominal pur.

O alianţă care necesită opoziţie

România a avut, şi are, de la începerea celui de-al doilea mandat al Preşedintelui Băsescu, tabere ireconciliabile, ori eşti cu Băsescu şi asociaţia care-l sprijină, ori eşti cu asociaţia care-l urăşte, Sebastian Lăzăroiu vs. Mugur Ciuvică, drumul de mijloc te conduce la a fi un paria pentru ambele tabere.

Surprinzător este că Nea Nelu este unul din cei care încearcă să tempereze tabăra contra Băsescu, singurul din tabăra pro Băsescu care caută o vagă formă de dialog e Blaga, lăsat la butoane prin abandonul "liderului" Boc. Oamenii raţionali apar doar atunci când toate celelalte variante au fost epuizate.

Ambele tabere sunt profund nocive României, refuzul dialogului nu înseamnă decât paranoia, iar paranoia e nocivă indiferent de sursă. Înţeleg tristeţea celor care au părăsit Puterea, frustrarea dată de eşecul patetic al "speranţei" MRU, ura împotriva "trădătorilor", minorităţi sau UNPR, frica de viitorul incert oferit de "cârlanul" Ponta.

De partea cealaltă este bucuria victoriei, care a stat în mâna minorităţilor timp de 3 ani, de ce acum au schimbat tabăra? Se simte gustul dulce al răzbunării, înlăturarea miilor de Hoară cu echivalenţii USL, sentimentul de superioritate dat de acceptarea superioară a "trădătorilor" veniţi cu căciula în mână, jubileul debarcării Robertei Anastase.

Credeţi că s-a terminat războiul? Nici pe departe, Ponta pleacă la drum cu "cele 5 miliarde de Euro" şi "7 miliarde de lei" pe care Preşedintele Băsescu i le-a lăsat, că nu există e evident, dar propaganda funcţionează. Bani pentru salarii nu există pentru că nu există, nu pentru că e PDL rău, propaganda merge şi invers. E totuşi o falsă problemă, şi ăştia şi PDL măreau salariile înainte de alegerile din toamnă, cine crede altceva e pur şi simplu lipsit de cel mai elementar simţ politic. Traian Băsescu s-a retras elastic, pe poziţii strategice, dinainte stabilite. Iar acest băţ pe care Traian Băsescu o să-l bage permanent la roata guvernării o să fie motivul principal al păstrării alianţei USL pentru mult timp. Ştie el ce ştie Nea Nelu când vrea coabitare, lucrează cu materialul clientului.

Doc ne spune de ce şi-a făcut Ponta guvernul aşa cum l-a făcut, absolut corectă analiza, Ponta are de jonglat cu un vraf de interese, o să reuşească sau nu, nu se ştie, eu cred că da, pentru că unii văd doar partea rea a guvernărilor PSD, există şi o parte bună, trebuie doar să vă uitaţi la cifrele guvernării lui Năstase şi la faptul că Ponta este sub influenţa lui Iliescu şi Năstase, Florin Georgescu conduce Guvernul, ca să ştim despre ce vorbim.

Dezastrul CDR ne-a oferit guvernarea PSD fără Opoziţie, dezastrul PDL o să ne ofere o guvernare USL fără Opoziţie. Poate Traian Băsescu să se opună eficient? Nu, şi-a pierdut orice credibilitate, este învins de sistem, putea să câştige, a vrut să ciuruiască şi a pierdut. Mentalitatea conducerii fără Opoziţie l-a trecut în istorie la "aşa nu". Că o să lupte până în ultima clipă e altceva, dar nu se mai apără decât pe sine şi o mână de interese meschine.

Cred că orice om raţional înţelege că se poate ajunge la un USL supradimensionat, fără Opoziţie, aşa cum a fost PSD după 2000, la apariţia ca a doua forţă politică a nebuniei PPDD. În consecinţă, fără a mă alătura cumva patetismelor ridicole ale PDL sau şuşanelelor politice marca Traian Băsescu, trec într-o cruntă opoziţie, cruntă dar fără ură, cum a fost şi cea făcută puterilor anterioare.

Să stai continuu în Opoziţie e o necesitate, mai ales într-o ţară în care totul se reduce la "interesul naţional", nu?

Învăţăturile PDL pentru USL

Ce au greşit guvernele PDL, toate?

În primul rând, au avut nişte relaţii publice înfiorătoare. Nu ştiu cine e răspunzător, dar merită dat afară. Declaraţiile aberante, festiviste, răutăcioase, sfidătoare, au fost regula. Iar peste toate acestea a fost asmuţirea unei părţi a populaţiei asupra alteia. Până la sfârşit toată populaţia a fost atacată şi nu au mai rămas niciun fel de susţinători în afara celor cu interese directe. Presa o ai cum ţi-o cultivi, când trimiţi la TV pe Hoară, Tălmăceanu, Popoviciu, Vişan, eşti sortit pieirii. Nu mai e vorba de dialog, e vorba de război. Iar războaiele cu presa se pierd, totdeauna. Ultima vină din acest punct de vedere, lipsa umorului, niciun membru PDL, în afara lui Paleologu şi Prigoană, nu are umor, iar Paleologu a fost transformat prin contrast într-un bufon, Prigoană delimitându-se singur de partid în multe ocazii. Normalitatea a devenit extremism.

O altă greşeală a fost încercarea de a mulţumi pe toată lumea, sfârşind în a nemulţumi pe toată lumea. S-a vorbit continuu despre dreapta, măsurile politice au fost keynesiene de la un capăt la altul, numai de dreapta, nu, unele fiind absurde, ca impozitul minim. De ce aiurelile cu stadioane în pantă, parcuri la ţară şi alte lucruri inutile? Asta când nu exista apă şi canalizare. Dacă tot faci lucruri, fă-le pe cele corecte, nu a fost cazul. Când spui că femeile trebuie să se întoarcă la muncă cât mai repede şi le promiţi creşe, cu sutele, şi nu faci nimic, nu se cheamă, pur şi simplu, bătaie de joc? Iar exemple sunt nenumărate. Toate aceste măsuri au fost luate prin înfierarea grupului social respectiv, arătarea acestuia cu degetul. Micii patroni, bugetarii, agricultorii, intelectualii, pensionarii, mamele, sinistraţii, s-a ajuns şi la bănci şi la unele multinaţionale. Toţi erau în luptă cu Guvernul. Păi cam ăştia suntem, oare nu se poate interpreta că Guvernul se luptă cu propriul popor? Pe cine reprezintă PDL?

A existat vreo reformă vizibilă, nu teoretică? Da, un examen mai corect la bacalaureat, reintroducerea examenelor la intrarea în facultate. Da, o creştere a vitezei în Justiţie, o reală creştere a cazurilor de mare corupţie care au ajuns în instanţă. Ce s-a petrcut în instanţă e altceva. Şi cred că s-au făcut lucruri bune şi în alte domenii, încetarea contractului Bechtel e doar unul. Dar s-au scos în faţă tot felul de pseudoreforme fără nicio realitate în viaţa obişnuită. Să aduc aminte înfiorătorul circ cu Codul Muncii şi sutele de mii de contracte care nu au avut niciun efect. Numărarea ca Pristanda a kilometrilor de autostradă a devenit obsesivă. Lucrurile bune, cele realmente bune, s-au pierdut printre pseudo realizările care nu au însemnat nimic.

Ultima mare greşeală a fost politica de cadre. Primul pas a fost înconjurarea de personaje sinistre, de la Dom Costel la Boldea, plus tot felul de puşcăriabili sau puşcăriaşi. Asta împreună cu re-evaluaţii şi traseiştii. Scuipatul şi pupatul în acelaşi loc a devenit regulă. Dacă asta nu a fost de ajuns, păstrarea Robertei Anastase pe post după celebra numărare a costat enorm. Mult mai mult decât voturile pe care o să le aducă la Ploieşti. Generalizarea politizării şi incompetenţa au fost regulă.

De ce această enumerare tristă, nu pentru PDL, a primit lecţia, trebuie să o şi înţeleagă, nu pare. Lecţia e pentru Guvernul Ponta. Care deja e construit pe aceeaşi bază a traseiştilor, cu o pseudo majoritate. Un Guvern extrem de instabil. De peste 2 ani fosta Putere a fost lipsită de o majoritate clară, de aici asumările, multe chiar iresponsabile, nu numai neconstituţionale.

Sunt necesare alegeri, corecte, cât mai repede. Pentru că situaţia financiară, o să vedeţi, nu e roză deloc. Orice schimbare presupune o oarecare toleranţă faţă de noua Putere, nu cred că o să aibă parte. Repetarea greşelilor nu e numai fatală USL, e fatală ţării, următorii sunt PPDD.

Ne dorim un sistem democratic

România are o mare problemă, nu e nici măcar capabilă să-şi aleagă modul în care îşi alege reprezentanţii. Fiecare ciclu electoral aduce o schimbare a regulilor prin care se alege Puterea locală şi reprezentanţii în Parlament.

Modul pe liste a fost înjurat, s-a spus că aleşii nu reprezintă decât partidele, nu oamenii. S-a trecut la votul uninominal. Deşi pare surprinzător modul de vot actual era o combinaţie acceptabilă între reprezentativitatea partidelor şi alegerea oamenilor. Aici s-a spus că intră în Parlament oamenii de pe locul 2.

Se încearcă un nou mod, o parte aleşi de pe primul loc, o parte pe liste, cu păstrarea pragului electoral. O să existe două soiuri de parlamentari, pe listă şi aleşi uninominal, ceea ce e oarecum straniu. Care sunt consecinţele acestei struţo - cămile o să vedem.

Nu ar fi mai simplu vot uninominal în două tururi? Nu pentru PDL, nu azi. Pentru că nu ar intra în Parlament decât câţiva.

Cel mai periculos mod este cel al votului uninominal dintr-un singur tur, total nereprezentativ. Practic aproape niciun reprezentant nu are jumătate din voturile electoratului. Pe cine reprezintă? O să avem aleşi cu 35 de procente din voturile celor 30 de procente din electoratul care mai vine la vot. Un glorios 10 procente. Procente obţinute în multe cazuri prin fraudă. Ce se mai aude cu cele 3000 de cazuri de fraudă de la alegerile din 2008? Nimic.

Există voci care doresc votul uninominal dintr-un singur tur. Cel care avantajează USL azi. Foarte periculos.

Să sperăm că nu se va ajunge până aici, deşi la primării s-a ajuns până aici. O sinistră decizie politică. Cei care au ales acest sistem de vot pentru alegerea primarilor sunt pur şi simplu iresponsabili. Se va ajunge în nenumărate locuri la "coabitare" între primar şi consiliu, victima sigură fiind Transilvania, unde UDMR va avea un număr semnificativ mai mare de primari, dar acelaşi număr de consilii.

Un asemenea sistem face ca traseismul politic să devină o necesitate, acolo unde e posibil, fie al consilierilor pentru asigurarea unei majorităţi pentru primar, fie al primarului care se dă cu majoritatea locală sau cu Puterea de la nivel naţional.

Traseismul politic este o plagă pe care o plâng partidele aflate în Opoziţie, care cum se află la Putere uită. Este ridicolă înfierarea celor care părăsesc barca Puterii de către PDL, cum este ridicolă acceptarea traseiştilor de către USL, ce uită şi unii şi alţii este că respectivii au ajuns în Parlament desemnaţi de către partide. Dacă Bodea sau Voicu au ajuns în Parlament, au ajuns pentru că au fost acceptaţi de partide şi cu ajutorul unui mod ciudat de vot. Ambii sunt, până una, alta, nevinovaţi.

Traseismul politic este plaga cu care se confruntă politica românească, fuga după ciolan. Aceasta are un motiv simplu şi evident, centralismul bugetar. Atâta vreme cât banii stau în marea lor majoritate în pixul Primului Ministru traseismul politic la nivel local o să existe. Cu cât e mai descentralizată folosirea resurselor cu atât există mai puţine motive pentru traseism.

Pentru a opri haosul este necesar un lucru imposibil în ziua de azi. Dialogul. Alegerea de către toate partidele politice a unui mod clar, fie pe listă cu un prag mai mic, fie uninominal în 2 tururi, fără prag, pentru Parlament, în 2 tururi pentru alegerile locale şi trecerea în Constituţie a sistemului electoral astfel încât să fie cât mai greu de modificat. Eliminarea traseismului parlamentar se poate obţine prin eliminarea din Parlament a traseistului, dacă sistemul de vot e pe liste intră următorul de pe lista partidului, dacă votul e uninominal se fac alegeri. Mai există un motiv al existenţei traseismului parlamentar, mai greu de dovedit, faptul că parlamentarii sunt şantajabili, cine are acces la dosare are şi majoritate în Parlament.

Reducerea pragului electoral este obligatorie, pentru a permite intrarea în Parlament a noi forţe politice. Un alt mod de eliminare a aberaţiilor sistemului actual este renunţarea la cei 18 parlamentari ai minorităţilor. Sunt mult prea mulţi. S-ar putea face un singur loc sau două, în funcţie de câte voturi obţin toate cele 18 minorităţi. Aceşti 18 parlamentari sunt un soi de primă electorală care modifică semnificativ rezultatele electorale.

Campania împotriva Parlamentului actual şi, în ultima vreme, a parlamentarismului este extrem de periculoasă. Aparent această campanie este doar vocală, în realitate este practică.

Actuala Putere nu mai respectă de mult regulamentele parlamentare, traseismul politic dus la cote nebănuite prin înfiinţarea UNPR, numărătoarea Robertei Anastase, statul în bancă al Puterii la moţiunile Opoziţiei, numărul interminabil de asumări de răspundere guvernamentale, mai ales pe subiecte importante, toate aceste violări ale parlamentarismului ne spun că democraţia, atât cât era, a fost profund viciată în ultimii ani.

Ce este mai îngrijorător nu este trecutul, nu mai poate fi schimbat şi o să-l amendăm la vot, vot pe care-l sper corect, este îngrijorător faptul că viitoarea Putere va folosi absolut toate derogările de la democraţie, deja folosite de actuala Putere, pentru a perpetua terfelirea voinţei populare.

Nu mai amintesc de tumbele constituţionale pe care le face Preşedintele Băsescu, care nu ajunge la spiritul Constituţiei nici picat cu ceară.

Să nu uităm nici de rezultatele Referendumului din 2009, cu care nu am fost şi nu sunt de acord, dar care, manipulat sau nu, a avut nişte rezultate de care nimeni nu mai ţine cont.

Cred că ar trebui să reevaluăm, că tot e un termen la modă, dacă ne dorim sau nu un sistem democratic. Şi asta indiferent de opţiunile politice.

O poză cât o carte de economie

În 1933 Jack Morgan, fiul lui John Pierpont Morgan (J. P. Morgan), unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, îmbogăţit fabulos în urma Primului Război Mondial, depunea mărturie în faţa Comitetului Senatorial pentru Bănci şi Monedă, comitet care investiga cauzele prăbuşirii Wall - Street din 1929 şi, de aici, începutul crizei economice mondiale.

Investigaţia a arătat lipsă de reglementare, treceri cu vederea, fraudă, e aici un rezumat, personajul central, procurorul Ferdinand Pecora, a devenit celebru. În urma acestei investigaţii au fost adoptate mai multe legi care au reglementat activitatea Bursei şi nu numai, cunoscute ca Glass Steagall Act (1933 Banking Act). Ferdinand Pecora i-a numit pe bancherii de pe Wall Street "banksters", cu referirea evidentă la gangsteri.

Ferdinand Pecora a fost acuzat că a făcut din investigaţie un circ. Şi lucrurile au început să arate a circ când un reprezentant al Ringling Brothers Circus i-a pus în braţe lui Morgan o fiinţă liliputană, Lya Graf, spre consternarea generală. Fotografia a făcut carieră în epocă, şi, nu numai.



Domnişoara în cauză, artistă de circ, avea în jur de 20 ani la momentul întâmplării şi sub 70 de centimetri, a purtat o discuţie, mondenă, cu atotputernicul bancher.

Fotografia e fabuloasă prin simbolismul ei, raportul de forţe între omul obişnuit şi Wall Street e atât de bine descris de imaginea domnişoarei şi a lui JP Morgan Jr. că foarte greu o să mai găsim o asemenea imagine.

JP Morgan Jr. a ieşit cu o reputaţie destul de afectată din investigaţie, dar fotografia cu Lya Graf l-a umanizat în faţa milioanelor de oameni obişnuiţi. Circul mediatic şi-a făcut datoria.

Lya Graf, evreică născută în Germania, a făcut greşeala fatală de a se întoarce în Germania, unde a fost trimisă, ca persoană inutilă, la Auschwitz, unde a şi murit în 1941. JP Morgan Jr. i-a supravieţuit până în martie 1943. Circul la care lucra Lya Graf, ca şi banca pe care o conducea Morgan, ambele încă există.

Legile apărute în urma investigaţiei lui Pecora au fost încet, încet abolite, în 1999 renunţându-se total la ele. Poate, unul din motivele actualei crize.

Ne-a rămas o imagine, o lecţie pe care am repetat-o după aproape 80 de ani, amintirile sinistre ale experimentelor doctorului Mengele, actele de binefacere ale lui Morgan, dragostea pentru circ, de orice fel, şi ura pentru bănci, deşi fără ele lumea era tare înapoiată.

Şi să nu uităm, în 1940 JP Morgan Bank îşi înfiinţa sucursale în Franţa ocupată, mai mult, conturile evreilor germani erau blocate. Faptele, acestea din urmă, sunt de aici.

De ce cresc preţurile în domeniul energetic

1. Postulatul Khazzoom-Brookes: creşterea eficienţei energetice conduce la creşterea consumului de energie.

2. Noile surse de energie au un randament energetic (EROEI) tot mai redus.

3. Societatea în care trăim e tot mai complexă, păstrarea complexităţii actuale consumă o cantitate semnificativă de energie.

4. Populaţia este în continuă creştere. Ţările cu economie emergentă îşi schimbă modelele de consum.

5. Stagnarea tehnologică. De la centrala atomică nu a mai existat nicio descoperire majoră în domeniul energetic.

1000 de cuvinte

Producţia, consumul şi exporturile de electricitate între 5 februarie şi data curentă, medii orare, click pentru zoom. Linia aia roşie, verticală, am tras-o eu, e între duminica trecută şi luni.

PS Luni şi-a dat demisia Hăhăianu

Ţara ca o scenă

Să privim cu detaşare evenimentele politice ale acestui început de an furtunos.

Sfârşitul anului trecut lăsa impresia de reviriment al PDL, Traian Băsescu părea de neoprit în a-şi pune în practică ideile, unele din ele sub formă de obsesii. Guvernul avea rezultate economice pozitive, sau aşa se lăuda, Antena 3 era ultima redută a presei în faţa Puterii, Patriciu era în faliment, Vântu pe la puşcărie, Ponta şi Antonescu erau la fel de "eficienţi", Traian Băsescu şi PDL defilau peste ţară.

Şi, din senin, pe Traian Băsescu îl apucă limbariţa la televizor, îl jigneşte în direct pe Raed Arafat şi-l trimite acasă. Ceea ce acesta din urmă şi face, pleacă.

După care vine urgia. Din senin, în Piaţa Universităţii încep protestele, are loc mitingul de la Tg. Mureş, în piaţă apare un grup de protestatari "credibili", televiziunile preiau din zbor protestul, discuţiile la televizor sunt interminabile.

Încep protestele violente, obişnuitele şmecherii ale puterii din vremea lui Ion Iliescu. Puterea reacţionează în obişnuitul stil arogant, "viermi", "ciumpalaci", o reacţie normală pentru PDL şi pentru orice Putere stabilă. În Piaţa Universităţii au fost 3000 de oameni în cele mai bune zile, la nivel naţional nu cred că au ieşit în stradă mai mult de 25000 de oameni. O cifră ridicolă. Şi atunci? :-)

Brusc, întreaga Putere îi "înţelege" pe protestatari. Urmează un val de concesii, interminabil. Raed Arafat se întoarce, Legea Sănătăţii e retrasă, zboară Baconschi, pleacă Urban. Vine frigul, în Piaţă mai sunt 200 de inşi, cu greu televiziunile mai au pe cine arăta.

Dar protestul e preluat chiar de PDL, acesta devine mai vocal decât Opoziţia, urmează o autoflagelare, toţi "înţeleg", deşi în Piaţă nu mai e aproape nimeni, PDL îşi dă seama că în spatele celor 200 de inşi sunt milioane, ridicolul atinge culmi nebănuite, sub ochii analiştilor care inventează reprezentanţi ai protestelor.

Deşi practic nu mai protestează decât Chiriac şi Antena3 cei de la Putere ajung la concluzia că au sacrificat prea puţin. Opoziţia pune pentru prima dată presiune. Traian Băsescu îşi face mea culpa cu o jumătate de gură, frigul şi viscolul devastează ţara, Boc îşi dă demisia, numărul protestatarilor scade sub 100. Ca să mai arate pe cineva televiziunile mai au puţin şi mută tot protestul în studiou, unde e cald.

Apoteotic, când nimic nu mai părea de sacrificat, sunt sacrificaţi şi foştii miniştri, cu Elena Udrea în frunte. Secu..., pardon, ziariştii de serviciu o stigmatizează ca fiind simbolul răului în PDL. Să nu exagerăm.

Şi apare Mihai Răzvan Ungureanu, şeful SIE, pe post de Prim Ministru desemnat şi Făt Frumos naţional. Că nu mai avea ţara oameni fără legătură cu serviciile, reîncepe aiureala cu genialitatea Preşedintelui, mutarea de maestru. Plăcerile triste ale fanaticilor şi vânduţilor.

Toată povestea asta incredibilă este de fapt o pisică arătată Preşedintelui Băsescu, lumea nu mai are timp şi bani pentru fiţele autoritariste ale nimănui. I s-a arătat că sub nasul lui, în ţara pe care credea că o conduce cu o mână de fier, e nevoie de 100 de oameni, un pretext şi o televiziune ca toată puterea să dispară ca prin farmec.

Ce urmează?

La zi

Evenimentele par a se amplifica.

Avem de o parte o Putere speriată, mai puţin Traian Băsescu, Boc umblă nebărbierit, organizând tot felul de adunări la care nu vine nimeni. La televizor apar feluriţi ciumpalaci din rândul doi, care cum deschid gura, cum se măresc rândurile manifestanţilor, pe Canacheu l-am văzut eu. Ungurii au parte de propriile manifestaţii în ungureşte iar minorităţilor, altele..., le comunic că s-ar putea ca următoarea putere să le spună un binemeritat "Adio!", cu o ieşire definitivă din Parlament, mergi cu Puterea, dar nu până la Stalingrad, ce zici Varujan? Soarta UNPR e deja cunoscută, doar Cozmâncă şi cu Oprea cred că ajung la 3 procente pe bune.

Ce mai speră PDL? Că încă 10 luni mai stă la Putere iar după, prin manevre cât se poate de în sau la limita legii apucă 30 de procente, apoi, prin şantaj, mită şi alte procedee specifice mai apucă încă o guvernare până în 2014, după 2014, Dumnezeu cu mila. Cu cine la Guvernare? Cu UDMR, minorităţi şi toate partidele de tip Gigi Becali, Gabi Oprea, DDPP, Miron Cozma plus cu ăia pe care i-ar convinge să vină la putere, specialitatea lui Traian Băsescu, una iese din urnă, alta ajunge să guverneze.

De partea cealaltă, Opoziţia nu inspiră încredere nimănui, inclusiv celor care raţional ştiu că e greu să vezi în Ialomiţianu un salvator economic al neamului, că măsurile de până acum au fost toate de o stângă sinistră şi cu rezultate nule, că Ariton e ministrul economiei, nu o gamă de electrocasnice scrisă greşit, pe scurt, Opoziţia nu convinge.

Nu poţi să spui că ai credibilitate când strângi vreo 12000 de inşi la miting. Sunt prea puţini. 12000 e media între ce spun ei şi ce spune Jandarmeria.

Al treilea actor, Piaţa, nu mai vrea politică. Jos Băsescu, jos Boc, şi, mai departe? Poţi să fii simpatic, nu e de ajuns să fii credibil. Iar cei care au făcut Piaţa Universităţii ştiu cât de greu e să te fereşti de provocări, Piaţa actuală refuzând liderii refuză organizarea şi acceptă provocările. Noi veneam din comunism, pe ăştia îi iau securiştii ca din oală.

Aici, Puterea o scoate din pălărie pe aia cu dialogul, şi-l trimite la înaintare pe Baconschi, care i-a făcut pe cei din piaţă cum i-a venit la gură şi pe Voinescu care-i face nevrozaţi şi îi trimite la film. Eu mă întreb cum s-a rezistat atât în faţa dispreţului afişat de PDL, fiecare popor are limitele sale de toleranţă. Se organizează varii comitete şi comiţii la care se încurajează unii pe alţii.

Opoziţia e la televizor. Antonescu, ieri la miting, pe lângă o grămadă de aiureli, a spus singurul lucru care i-ar aduce credibilitate, demisia generalizată din Parlament. Dacă ar face asta ar da dovadă că ascultă de Piaţă şi că nu ţine la posturile din Parlament. Asta e mişcarea pe care ar face-o Băsescu în locul lui. Totul sau nimic. Au curaj? Nu, părerea mea!

Nicio întâlnire cu Boc, niciun miting, demisia din Parlament, fără comentarii. Şi dacă Boc organizează alegeri pe locurile rămase vacante, nu alegeri anticipate, nicio candidatură depusă. Să aibă Boc până în toamnă o Mare Adunare Naţională, în felul ăsta ar demonstra Pieţei că fără politică nu se poate. Asta e ieşirea din situaţia în care ne aflăm din partea Opoziţiei. O să o facă? Nu cred.

Care e ieşirea Puterii? Până în acest moment Traian Băsescu a fost bine sfătuit de servicii să nu facă nimic. Greşelile sunt ale Guvernului care tot găseşte motive să se afle în treabă. Ieşirea Puterii este neglijarea Pieţei şi şicanarea ei, cum Piaţa refuză organizarea, Puterea o să rămână Putere dar cu costuri electorale majore, planul scurt de salvare s-ar putea să-l îngroape pe cel lung. Până acum merge ceas.

Mai există sindicatele, acestea pot conduce la căderea Guvernului printr-o grevă generală, dacă realmente sunt sindicate, nu o adunare de profitori. Mă îndoiesc că o să facă vreo mişcare.

Plecarea lui Boc şi Băsescu nu reprezintă o catastrofă, venirea Opoziţiei nu reprezintă neapărat o binefacere, rămânerea actualei Puteri nu e o catastrofă, venirea Opoziţiei poate să fie un dezastru. Piaţa moare de la sine încet, repede cu ajutorul serviciilor.

Iar personajul mut, Traian Băsescu, nu o să vorbească, nu are ce spune. Până atunci "nu vrea să vorbeşte cu tine", dar cât ar vrea.

Abia atunci evenimentele s-ar amplifica.

PS Piaţa Universităţii nu a avut sprijin popular, actuala Piaţă are. Vechea Piaţă a avut reprezentare politică, actuala Piaţă o refuză. Nouă ne-a luat 6 ani să-l debarcăm, temporar, pe Iliescu. Traian Băsescu s-ar putea să cadă într-o lună, s-ar putea să stea, bine merci, până în 2014. Noi l-am avut pe Corneliu Coposu, cei din Piaţă nu au pe nimeni. Politica românească nu a dat în 20 de ani niciun nume de încredere. Tragic. Pe Ion Iliescu l-au părăsit în 1996 serviciile, pe Traian Băsescu încă nu. Se joacă.

Realitatea?

Văd nenumărate discursuri, de la cele ofuscat intelectuale la cele ideologic economice. Explicaţiile sunt mult mai simple.

Luaţi două pensii medii, scădeţi întreţinerea, medicamentele, cheltuielile obişnuite şi deja sunteţi în zona negativă. O mare parte a pensionarilor este sortită pieirii.

Mai există o grupare, a celor cărora societatea nu le-a oferit nimic, cine e vinovat nu contează acum, ultraşii, oamenii care nu au absolut nimic de pierdut.

Traian Băsescu s-a răţoit la absolut toată lumea, televiziuni, Parlament, Guvern, Poliţie, intelectuali, Rege, Raed Arafat. S-a autopersonalizat ca fiind Statul.

Puneţi în contact cele două grupuri, pensionarii şi ultraşii, cu Traian Băsescu şi imaginaţi-vă un dialog. E posibil? Nu.

Asta e realitatea. Opoziţia, jandarmii, intelectualii, Facebook, orice altceva sunt decorul imposibilităţii dialogului.

După 22 de ani

Cui se adresează Boc când spune că alegerile sunt o "dispută sterilă"?



Un click pentru mărire. Între 18 şi 29 de ani aproape o treime din populaţie vede unipartidismul ca fiind de dorit. Cei peste 60 de ani, votanţii dovediţi ai lui Ion Iliescu, văd în proporţie de 18 procente unipartidismul de dorit. Ca dovadă că au învăţat ceva în 22 de ani, dar nu au fost capabili să-i înveţe pe cei tineri nimic.




Încă o dată avem dovada că suntem o ţară...

Mult zgomot pentru nimic

Germania şi-a câştigat războiul. Teoretic. Să nu uităm că dacă era respectat vechiul tratat nu se ajungea aici. Am pus în locul unui tratat nerespectat unul mai drastic în speranţa că o să fie respectat. Ce s-a schimbat? Nimic. Parcă sunt promisiunile unui alcoolic.

Să continuăm. Se strâng 200 de miliarde de la pârâţi, se dau la FMI gratis ca să le dea FMI cu dobândă înapoi pârâţilor. Se mută banii dintr-un buzunar în altul în speranţa înmulţirii lor. Comportament infantil.

Salvarea Euro era scopul. Se putea face dacă erau lăsaţi să falimenteze cei care sunt falimentari, e Grecia solvabilă acum? Nu! Dar Italia? Cu ce e mai credibil Euro de azi faţă de Euro de ieri, practic, nu ideatic, practic nu s-a întâmplat nimic. Sunt doar promisiuni.

Discursul politic de la Bruxelles este dedicat votanţilor, nu "pieţelor", indiferent ce înseamnă "pieţe". Votantul este convins, poate, că Euro a fost salvat, piaţa se uită la muribund, e mai roşu în obraji, are puls, chestii de astea, tehnice. Tehnic nu s-a schimbat nimic. Să ne uităm la reacţii sau la curs. Sau la alte reacţii.



Nimic semnificativ. Pieţele nu cred în promisiuni aşa cum Moscova nu crede în lacrimi. Mai ales în cele făcute de politicieni.

Există o singură ieşire pentru Euro, falimentul celor falimentari, restul e inflaţie.

Şi să vă mai spun un lucru, deficitul structural e o chestie care are atâtea definiţii câţi economişti întrebi. Nu modifici o Constituţie dacă nu ai definiţia clară a termenilor. Tot respectul pentru ţările care măcar simulează interesul pentru vocea propriilor cetăţeni.

PS Asta să vedem responsabilitatea istorică.

Revanşa Germaniei

De la madam Merkel până la ultimul postac, trecând prin vocea Preşedintelui Băsescu, toată lumea ia măsuri drastice, strigă isteric, arată pisici, moarte şi în plină descompunere, modifică Constituţii, tratate, renunţă la democraţie, înjură Grecia şi rezolvă criza. Rezolvă pe dracu'!

Dacă nu-i laşi să dea faliment nu rezolvi nimic, tratate erau şi înainte, erau călcate cu Germania în frunte. Statul german nu e mai breaz decât statul spaniol. Şi dacă mergem pe drumul ăsta să-l văd pe imbecilul, oficial sau anonim, care spune că poporul japonez este un popor de leneşi, statul japonez are 200% din PIB datorie. Şi japonezii nu par să se zvârcolească în durerile Europei.

Propaganda şi isteria dau credibilitate actualilor lideri, cuplul franco-german propune retragerea dreptului de vot pentru ţări din cadrul uniunii, pe cetăţeni nu-i mai întreabă nimeni de nimic. În numele cui vorbeşte madam Merkel? Despre inteligenţa stupidului Napoleon de mucava ne-am lămurit când cu operaţiunea din Libia.

Să ne aducem aminte de aceeaşi Germanie, s-a reunificat în 1990. Cât s-a investit în fosta DDR? 1,3 trilioane Euro, şi se investesc între 70 şi 80 de miliarde anual. Şi fosta DDR nu a ajuns la nivelul fostei Germanii Federale. "Helmut Kohl who – against the advice of financial experts – offered a monetary union for the two Germanys... ". Deci Germania era mai conştientă decât oricine că introducerea Euro în ţări cu mari discrepanţe economice este o greşeală. Atunci era tăcută.

Şi acum să revenim la Euro. Zona Euro arată precum România, cu Grecia şi Portugalia pe postul Botoşaniului şi Vasluiului. Cât de mari sunt investiţiile necesare în ţările respective pentru a ajunge ca Germania? Apocaliptice, nesustenabile, nu există banii necesari. Şi atunci de ce aceeaşi monedă? De ce li s-a luat celor două ţări, sunt doar exemple, posibilitatea de a-şi devaloriza moneda, de a-şi apăra industria internă în faţa tăvălugului economic german? Pentru că sunt o piaţă de desfacere pe credit pentru produsele germane. Şi acum a venit scadenţa.

Când hotărârile se iau central, periferiile suferă. Iar noi, periferia periferiei vrem acum să intrăm în zona Euro, să ne pierdem şi ultima umbră de independenţă, cea monetară. Nu că ar folosi acum la ceva cu BNR pe post de consiliu monetar. Că avem curs care fluctuează fix. Esenţa crizei Europei e în poza de mai jos. Iar Germania nu vrea să-şi piardă avântul.



Noi suntem victime sigure. Pentru că nu la deficitul bugetar trebuie să ne uităm. Ci la cel comercial. Ce vedeţi în poza de mai sus este pasul doi al cuceririi, după pierderea independenţei economice pierderea independenţei politice, atât cât a mai rămas.

Germania îşi ia revanşa după cele două războaie pierdute. Iar hărţile sunt inutile de data asta. Destrămarea zonei Euro este în primul rând înfrângerea Germaniei. Fiecare se poziţionează cum crede că-i sunt mai bine apărate interesele. Dar să nu uităm că de fiecare dată când Germania s-a apropiat de Rusia s-a terminat prost.

Şi există păreri mai avizate decât a mea.

"Russia too, wants Germany to “take a leadership role in Europe,” said Sergei Karaganov, head of the Moscow-based Council on Foreign and Defense Policy. "

PS

Poate Europa să suporte Uniunea Europeană

Jared Diamond a publicat o carte, Guns, Germs and Steel, carte tradusă şi la noi, în care răspunde la întrebarea "De ce Eurasia a cucerit lumea?".

Răspunsul este perfect logic şi se bazează pe geografie, botanică, zoologie, pe accesul la resursele energetice, la vremea respectivă acestea fiind cele mai rentabile animale de povară sau grânele cu cea mai mare producţie de seminţe comestibile. Merită citită cartea, dă o imagine raţională asupra istoriei lumii.

Dar cartea nu răspunde la întrebarea "De ce Europa a cucerit lumea şi nu China?", până în secolul XII China era mult în faţă, ce a oprit China şi a condus Europa pe primul loc?

Jared Diamond încearcă să răspundă într-o anexă târzie a cărţii. Şi, simplificat, răspunsul este "concurenţa". Spre deosebire de China, care a fost un stat unitar, în care deciziile se luau centralizat, Europa a fost o sumă de state concurente, care au luptat pentru putere şi care au promovat dezvoltarea tehnologică pentru a câştiga supremaţia.

Unul din argumente, foarte concludent, este cel al dezvoltării călătoriilor maritime. La începutul secolului XV China avea vase oceanice mult mai mari decât cele europene, Oceanul Indian era un "lac chinez". Dar călătoriile s-au dovedit prea scumpe şi împăratul a decis oprirea lor, aici s-a oprit expansiunea chineză. Cristofor Columb a umblat din rege în rege până i-a finanţat cineva expediţia spre Americi.

Europa a creat opţiuni, acesta a fost argumentul final al cuceririi lumii de către europeni. Europa a fost descentralizată.

În acest moment istoric, după ce SUA au salvat, în secolul XX, Europa de două ori şi jumătate, americanii s-au plictisit să tot salveze Europa de la autodistrugere şi au hotărât că unificarea acesteia conduce la pace, au neglijat geografia şi au uitat că diversitatea e marca Europei,

Această omisiune, a diversităţii europene, a condus la UE, o construcţie generată politic dar care nu are niciun fundament istoric sau economic. Atâta vreme cât s-a limitat la o integrare comercială a fost un avantaj, când s-a încercat impunerea unei monede unice diversitatea a răbufnit, acum se crede că o integrare politică mai adâncă e salvarea.

Se discută despre câtă suveranitate cedăm UE. Salvarea Europei este păstrarea diversităţii, nu impunerea unor standarde, fie ele şi germane. Cu cât încercăm o integrare mai adâncă, cu atât folosim mai multă energie în scopuri greşite şi mergem pe un drum spre nicăieri. Credeţi că vreunul din statele atât de dispreţuite azi, de la Grecia la Italia, ajungeau în situaţia asta fără UE? Răspunsul este nu! Nimeni nu le oferea atâta încredere.

Ce facem acum? Lăsaţi oamenii să fie diferiţi, italienii ne-au dat Renaşterea, portughezii navigaţia, spaniolii au cucerit Americile, grecii ne-au dat filosofia şi democraţia.

Avantajul Europei este că suntem diferiţi, nemţii nu au reuşit să-şi integreze fosta Germanie comunistă, se miră că au ţara plină de neonazişti, şi au cheltuit sume imense. Europa a încercat să se unifice, cu costuri pe care tocmai începem să le plătim, şi "soluţia" este o integrare şi mai mare? Noroc că nu mai există bani.

Să ne oprim acum, până nu e prea târziu. UE este o construcţie prea grea pentru Europa.

O cură de mediocritate

Avem o ţară, cum procedăm? De ce e ţara asta înapoiată? E o întrebare legitimă, cred eu. Când a venit Carol I eram o ţară care nu prea ieşise din Evul Mediu. Cu chiu, cu vai, am ajuns în secolul XX, am trişat la sfârşitul Primului Război Mondial şi am reuşit ca în 20 de ani să părem o ţară cât de cât europeană, înapoiată dar europeană.

Apoi a venit dezastrul. Alegerea între Hitler şi Stalin. Trebuia să alegem ca Polonia, să ne batem cu ambii? Ne folosea la ceva? S-a dovedit că am ajuns în aceeaşi oală, nu cu acelaşi destin.

Apoi 40 de ani de comunism. Cu hidoşeniile lui. Şi apoi capitalismul "de cumetrie".

Am tot stat să mă gândesc ce a caracterizat toate aceste epoci. Şi am găsit, extremismul.

Noi am cedat peste tot, am plâns şi am cedat, şi Transilvania şi Moldova. Noi am trecut de partea nemţilor cu totul, nu ne-am oprit ca finlandezii. Noi ne-am făcut comunismul mai rău ca al tuturor. Noi ne-am plătit datoriile murind de foame şi de frig. Apoi am murit pentru libertate, şi am omorât în numele ei. Apoi, după ce nu ne-am vândut ţara şi nu am gândit şi ne-am bătut între noi am trecut în partea cealaltă. Am vândut totul. Am cedat totul pentru UE şi pentru NATO, resurse, bănci, întreprinderi, contracte.

Cine citeşte istoria modernă a României vede că doar Carol I şi Regina Maria au condus ţara asta pentru binele oamenilor care o populează. Doi străini.

Restul au condus-o în numele unor idei sau ideologii. Acum e condusă pentru "reducerea deficitului" şi sub sloganul "cui nu-i place să se care". Zece procente din populaţie deja au plecat în ultimii 20 de ani. Ţara asta este ca după un război. S-a pierdut cea mai dinamică parte a populaţiei. Şi o parte din cea mai educată.

Demonizarea adversarului este regula, nimic din ce a făcut sau zis nu e corect. De aici şi "adamismul", tot ce s-a făcut e rău, o luăm de la capăt. De asta o ţinem într-o reformă continuă şi inutilă. Pentru că ne adresăm formei, nu fondului. Pentru că totul este considerat greşit. Drumul nostru rămâne totdeauna la fel de lung, de fiecare dată noi pornim de la capăt.

Suntem ţara celor fără dubii, ţara celor care au soluţii care nu admit replică. Suntem ţara perfecţiunii, ţara în care adversarul devine duşman şi trebuie exterminat, ţara în care toleranţa e înţeleasă ca superioritate, în care dialogul nu există iar valoarea e dată de un singur criteriu. Noi şi când facem bine tot într-un mod extremist îl facem.

Ce urmează? Un nou extremism. Un nou început. Acum vrem să devenim mai nemţi decât nemţii, mai apropiaţi de o Europă unită decât cei care au unit, atât cât au reuşit, Europa. Suntem cei care luptă în "teatrele de operaţiuni" până la capăt. atunci când nu mai există decât interese care realmente nu ne mai privesc.

Ne-am propus de fiecare dată nişte scopuri atât de înalte că nu am reuşit decât să ne obişnuim cu dezamăgirea ratării.

Cred că nu ne-ar strica o cură de mediocritate. Dar cred că şi pe asta am duce-o la extrem.

Seismologie şi economie

Participarea la Şleauri economice mă face să cred că economiştii au o privire prea limitată asupra fenomenului economic. Cred că nu se mai poate studia economia ca domeniu separat, e o pierdere de vreme şi resurse. Economia trebuie legată de inginerie, termodinamică, de sociologie, de antropologie, de biologie, totul asezonat cu o doză mare de istorie. Peste toate vine voinţa politică şi orice model devine inutil.

Când simplifici realitatea într-atât încât "modelul" matematic foloseşte de fapt la ilustrarea unei viziuni ideologice atunci foloseşti de fapt matematica pe post de măciucă. Argumentul că aşa a ieşit din calcule pare de necombătut. Dar nimeni nu pune problema veridicităţii ipotezelor de la care pleacă un model matematic. Am auzit-o pe doamna Andreea Vass - Paul spunând că legile economice sunt precum legile fizice. Şi pe Bogdan Glăvan spunând că are dreptate.

Mi se pare arogant să vorbeşti despre legi economice ca fiind implacabile ca legile fizice. În primul rând, fiecare şcoală de gândire are propriile "legi", la fel de implacabile, doar că sunt diferite unele de altele. Legile fizice sunt exprimabile cantitativ şi, de fiecare dată, se foloseşte aceeaşi formulă. Toţi cercetătorii acceptă legile sau resping legile la unison. Pentru economişti nu e valabil.

Pot accepta faptul că economia e echivalentă cu seismologia, înţelegem câte ceva dar nu putem spune nimic concret. Şi atunci care sunt legile implacabile? Ceva de genul "cutremurul cel mare o să vină cândva", la fel şi criza economică. De ce? Pentru că s-au acumulat tensiuni. Explicaţia asta ultimă foloseşte ambelor domenii la fel de bine, şi e la fel de exactă şi folositoare.

Oamenii cer soluţii pentru ieşirea din criză. E ca şi cum ar cere soluţii pentru oprirea cutremurului. Tot ce se poate face este să învăţăm din istorie şi să nu facem de două ori aceeaşi greşeală. Şi atât. Criza o să se termine la un moment dat. Sau nu. În funcţie de anumite argumente fiecare are propria soluţie, propria ieşire. Doar întâmplarea o să confirme o teorie sau alta, niciuna fiind adecvată pe de-a întregul. Monetariştii trag de dobânzi, alţii bagă investiţiile Statului ca soluţie, ceilalţi scad influenţa Statului în economie. Şi toţi spun că au dreptate. În funcţie de farmecul personal al povestitorului şi experienţele proprii fiecare alege o tabără sau alta.

Şi când teoria aleasă dă greş se adaugă un nou capitol, de ce dăm greş şi cum cârpim o teorie economică minunată dar care tocmai nu a funcţionat.

Tot ce se poate face este ca economiştii şi istoricii să facă un manual cu ce nu trebuie făcut. Asta înainte de criză. Iar în timpul crizei să limiteze zbaterile haotice ale politicienilor care se vor realeşi şi care prezintă orice aiureală care le trece prin cap ca fiind soluţia miraculoasă. Suntem în al 4-lea an de criză şi nu suntem deloc aproape de final.

Grecia

Uniunea Europeană a creat un nivel de complexitate socială care nu a fost niciodată atins în istorie. Straturile de birocraţi, aleşi sau numiţi, nu fac decât să introducă noi şi noi măsuri pentru a "rezolva problemele". Multe dintre probleme generate chiar de ei şi dorinţa de a "rezolva problemele". Uniunea Europeană este cea mai complexă structură creată de om vreodată.

Că este aşa este nivelul banilor cheltuiţi de Stat în cadrul UE în comparaţie cu restul lumii. Cifrele sunt fantasmagorice.



Datele sunt de aici.

Problema este că popoarele nu vor, nu suportă, un asemenea nivel de taxare. Aşa cum la noi lupta se duce la 33 de procente din PIB colectare, la americani pe la 20 de procente, la greci a scăzut de la 43 de procente la 37 de procente între 2000 şi 2009, ăsta e nivelul de suportabilitate. Noi suntem mult mai răi ca grecii din acest punct de vedere, nu ieşim în stradă dar nici nu dăm banii.

Grecia s-a îndatorat prea mult, ca să folosim propaganda locală "a cheltuit mai mult decât a produs". Această situaţie este generalizată în Europa, inclusiv Germania, care dă lecţii şi ameninţă cu războiul, are datorii de peste 80 de procente din PIB, deşi acordurile blocau datoriile la 60 de procente.

Este o mare ipocrizie să arăţi cu degetul spre Grecia, Grecia este doar primul beţiv care a căzut în şanţ iar ceilalţi beţivi îl înjură că le strică imaginea şi că-i trage după ea. Toată lumea "a cheltuit mai mult decât a produs". Grecia este doar vârful aisbergului şi nici măcar atât, Japonia are datorii de 200 de procente din PIB. Să-l aud pe demagogul român care spune că japonezii sunt leneşi şi alte aiureli cum se vorbeşte acum despre greci.

Problema este nu a datoriilor ci a creditorilor. Să nu-mi spună nimeni că toată tagma bancherilor din Europa nu a ştiut "istoricul" financiar al Greciei, care a dat faliment de nenumărate ori şi jumătate din timp a fost în situaţii financiare dificile.

Nu e nimic nou în comportamentul financiar al Greciei, care-i problema? Păi când băncile împrumutau Grecia nu ştiau toate astea? Ba da! Hazardul moral pe care se bazează băncile, acel "too big to fail" s-ar putea să nu funcţioneze. Grecia s-ar putea să aleagă să dea faliment. Ce e aşa dramatic? În US se dă faliment pe capete şi nu e o mare brânză. Sistemul bancar şi-a asumat riscurile.

Să nu dăm vina numai pe Grecia, sistemul bancar, care i-a împrumutat, e la fel de vinovat, şi ăla e francez şi german. A fost o complicitate între statul grec şi sistemul bancar.

Pentru obţinerea voturilor clasa politică greacă a inventat toate aiurelile de pensii şi salarii "nesimţite", e vinovată populaţia că s-a votat a 14-a pensie? Ce să facă pensionarul, să nu o ia? Să o ducă înapoi că nu-i sustenabil sistemul? Să terminăm cu ipocrizia, dacă vin bani gratuit îi iei, trebuie să fii prost definitiv să nu-i iei. Şi grecii nu sunt proşti.

Când clasa politică se rupe total de populaţie pentru a se alege din generaţie în generaţie, ca la greci, populaţia încearcă să profite şi ea.

Şi ca să terminăm optimist, Grecia e doar începutul, sistemul european nu se poate susţine, se prăbuşeşte sub propria birocraţie iar mişcările centrifuge sunt la început.

UE e un sistem prea complex ca să fie sustenabil. Restul sunt palavre politice, speranţe deşarte şi demagogie.



PS Se poate menţine UE cu forţa, prin limitarea drepturilor popoarelor. Cum este ideea de a-i obliga pe greci să nu facă referendum. S-ar putea să renunţăm la democraţie de dragul UE.

Viitorul Europei

„Nimeni să nu creadă că alţi 50 de ani de pace în Europa sunt de la sine înţeleşi. Cade Euro, cade întreaga construcţie europeană”.

Aşa se arată muşchii. Muşchii madamei Merkel. Restul aici.