Viaţa la ţară

Aici am citit un interviu despre viaţa la ţară. O viaţă la ţară la 25 de km de Bucureşti. Nu e chiar la ţară dar nici departe.

Ca de obicei pe Hotnews interesante sunt comentariile. De la opărit frustrate la ideologic ecologice.

Majoritatea habar n-au despre ce vorbesc, fie confundă Băneasa cu viaţa la ţară fie scot în evidenţă un sat de acum 100 de ani, replica hotărâtoare fiind WC-ul în curte.

Să vorbim despre realitate. La 250 de km de Bucureşti, 45 de km de Târgu Jiu. Chiar la ţară. N-am gaze, singurul lucru care-mi lipseşte din "civilizaţia" urbană. Centrul de butelii e la 40 de metri de casă. O să bage şi gaze primarul că se vrea reales. Dar trebuie aduse de la 30 de km.

E asfaltat totul mai puţin drumul judeţean pe care primarul doar l-a cârpit. Uliţele "pline de praf" nu există. Asfaltul a luat tot "farmecul rural". Sunt mai bine asfaltate uliţele decât Berceniul sau Pantelimonul. Pe banii UE.

Cofetăria are produse "ca la mama acasă" cu frişcă adevărată nu din tub. Nu discut despre brânză şi ţuică La magazin plăteşti cu cardul, dacă vrei. Am cumpărat un frigider şi cu aerele mele cosmopolite am întrebat dacă-l aduce acasă. S-a uitat la mine ca la un idiot şi mi-a spus, pe un ton superior, că bineînţeles. A venit şi m-a ajutat să bag frigiderul în casă, am vrut să-i dau nişte bani, mi-a spus că aia e treaba lui şi nu i-a luat. Mi-a fost ruşine de mine.

Toată lumea are antene de satelit şi internet. Într-o dimineaţă am ascultat o discuţie care m-a lăsat mut, o tanti cu broboadă explica, în mod corect, dar cu un stil inimitabil, suntem în Oltenia, cum se montează camera video la calculator.

Eram la benzinăria din sat să iau cărbuni de grătar când o tanti cu broboadă, alta decât cea din paragraful anterior, a venit pe scuter să bage benzină. Mă uitam prostit, a băgat benzină în cel mai natural mod cu putinţă, a plătit, s-a suit pe scuter şi a plecat. În afara mea nu era nimeni surprins.

Există sală de sport, şcoala e renovată, profesorii tineri. Nu ştiu cât de buni dar directorul, inginer ca meserie, a avut de angajat o profesoară de română şi a întrebat-o cine făcea parte din Şcoala Ardeleană, n-a ştiut, n-a angajat-o.

Primarul accesează fonduri UE de ani de zile, nu aşteaptă să vină cineva să-i spună s-o facă. Ca dovadă că se poate. Am avut treabă pe la Primărie, nu seamănă cu suma de feţe acre de prin Bucureşti, oamenii chiar vor să te ajute. Serviciul de salubritate costă 20 de lei pe an. Trece marţea şi ia gunoiul, proiect tot pe banii Uniunii, sper să nu greşesc.

Am călcat într-un cui, m-am dus la dispensar, şi ăsta renovat, mi-au făcut antitetanos imediat. În Bucureşti trebuie să baţi 5 spitale să-ţi facă o amărâtă de injecţie. Un prieten şi-a tăiat rău un deget, rău, cam atârna. S-a dus la dispensar, l-au bandajat şi l-au trimis la spitalul de la 9 km. Acolo a dat peste Ahmed, medic sudanez, l-a cârpit şi a reuşit să-i pună degetul la loc. Peste 2 luni în Bucureşti, la Colţea, i-au spus că mai bine nu-l puteau face nici ei.

De 1 Mai un prieten a vrut să facă o excursie în zonă, n-a găsit loc la pensiuni, totul era de mult ocupat. De fapt totul e ocupat cam tot timpul.

Cel mai important lucru sunt oamenii, mai calmi şi mult mai apropiaţi, majoritatea dintre noi habar n-avem cine stă pe palier cu noi. Acolo vecinii fac parte dintr-o comunitate. Râzi cu ei, plângi cu ei, cu bunele şi cu relele lor.

Nu e o lume idilică, sunt nenumărate lucruri de făcut. Dar se fac. Şi acolo şomajul face ravagii, oamenii au probleme, drame, nu există o egalitate reală de şanse cu cei din oraşele mari. Dar de fiecare dată când mă duc descopăr că s-a mai schimbat ceva în bine.

Cam asta e viaţa la ţară. Şi mai e un lucru de spus. Oamenii ăia n-au fost niciodată colectivizaţi şi asta cred că are importanţă. Pot să vă mai povestesc multe dar cred că e semnificativ. Şi comuna se cheamă Baia de Fier.

Poza e obţinută prin curtoazia vacii verzi.

Descentralizare

În sfârşit Guvernul Boc ia măsura corectă a descentralizării. Această hotărâre trebuia luată acum 15 ani dar mai bine mai târziu decât niciodată. Trecerea responsabilităţilor în plan local o să conducă la un control mai strict, la o mai mare implicare a comunităţii şi, în mod absolut cert, la o alegere mai corectă a proiectelor care necesită investiţii.

Cei care o să lucreze în cadrul unei comunităţi o să fie mult mai conştienţi că banii pe care-i primesc sunt chiar de la omul din faţa lor nu de la un îndepărtat Guvern. Iar omul în faţa autorităţii o să aibă mai mult curaj şi o să apeleze mult mai rar la atotputernica şpagă.

Ce poate să conducă la eşuarea acestui grup de legi?

Dacă descentralizarea se face fără păstrarea veniturilor în plan local nu e doar inutilă ci şi păguboasă. Lasă primarii cu o grămadă de probleme pentru care nu au veniturile necesare rezolvării şi decredibilizează şi ultima brumă de stabilitate pe care Statul o mai are.

Un alt pericol este lipsa controlului în luarea măsurilor pe plan local. Există posibilitatea proliferării abuzurilor şi măsurilor locale aberante. Ca taxa de drum din judeţul Constanţa.

De asemenea ideea descentralizării se bate cap în cap cu legea unică a salarizării bugetarilor. Autorităţile locale nu au niciun mijloc financiar de a atrage funcţionari, profesori, doctori competenţi în localitatea lor dacă salariile sunt unice pe ţară. Poate o să existe posibilitatea ca local să se poată acorda sporuri sau facilităţi. Rămâne de văzut.

Sper în reuşita acestei iniţiative. Şi sper într-o implementare a ei raţională nu pompieristică sau abuzivă. Doamne ajută!

O faptă cetăţenească

Pe 10 aprilie, Lia, un personaj pitoresc şi fascinant, a iniţiat o campanie de strângere de hăinuţe şi încălţăminte pentru copiii năpăstuiţi.

Succesul şi rezultatele campaniei, la care cu onoare am participat, puteţi să le vedeţi aici. Merită citit, e o altă imagine a României, fără politică sau greve, salarii sau jocuri de culise. Reproduc un singur pasaj.

Miercurea trecută am ajuns la primul loc. Vă spun sincer, dacă ştiam ce voi vedea, probabil aş fi lăsat totul la uşă. Am fost copleşită, dezarmată de umor, nu era loc de zâmbete drăgălaşe, deşi aş fi vrut. Tremuram şi plângeam. Un loc curat, ţinut de câteva femei românce şi 7 călugăriţe (indience, o poloneză şi o englezoaică) din Ordinul Misionarelor Carităţii, al Maicii Tereza. Ştiţi de cine au grijă ele, peste tot în lume, cu toată dragostea şi dedicaţia? De cei de care nu mai vrea nimeni să aibă grijă. Deja adulţi ca vârstă, 19, 20, 21 de ani, cei de care au grijă sfintele acestea de femei, cu greu pot fi numiţi oameni, deşi pentru ele sunt "copii". Cocoşaţi, cu nişte cioturi de picioare unii, surdo-muţi şi orbi alţii, feţe diforme, urlete animalice, handicap mental grav. Nu credeam că mai există aşa ceva în România. Şi aflu ceva şocant: 10 din cei 22 erau supravieţuitori ai iadurilor de orfelinate despre care erau reportaje în anii '90-'91. Copii cu malformaţii, lăsaţi să moară de foame, legaţi în lanţuri şi sârme. Eram copil atunci, dar nu voi uita vreodată imaginile acelea. Acum, cei câţiva care se puteau mişca, au venit curioşi la mine şi prietena mea Anne, ne trăgeau de mâini şi de genţi. Călugăriţa cu care am stat de vorbă ne-a scos afară, ne-a dus să ne arate capela şi locul unde stau ele, ne-a povestit despre locul acela, înfiinţat în '91. De atunci aveau grijă de ei. Fără ajutorul statului, care mai mult le-ar fi încurcat, după cum ne-a spus, dar cu ajutor de la oamenii din Chitila.

Ca dovadă că nu trebuie să avem vedete, teledonuri, circ şi imagine publică. Doar un pic de suflet şi de mobilizare cetăţenească. Fără ONG-uri şi publicitate.

Oricine poate să facă un gest similar cu cel al Liei, oameni cu nevoi avem, trebuie doar să vrei şi să ceri ajutorul. Înainte de această acţiune n-o văzusem pe Lia niciodată.

Mulţumesc Lia. Ne vedem la toamnă în campania următoare. Sper în una mult mai amplă.



PS Unde e Biserica Ortodoxă? Vinde parohii, e ocupată.

O greşeală de atribuire

Aici este referinţa pentru unul din motivele pentru care oamenii judecă greşit comportamentul altora.

Pe scurt, oamenii atribuie mult prea mult comportamentul unei persoane într-o situaţie dată caracterului persoanei nu circumstanţelor.

Unul din motivele de apariţie a acestei greşeli de apreciere este credinţa greşită că "au ce merită şi merită ce au". Manifestarea comună este de a neglija situaţia victimelor unui eveniment cu replici de genul "Ce căuta acolo?" sau "A făcut el ceva de a ajuns în situaţia asta!", "O merită!".

De asemenea avem tendinţa greşită să atribuim o situaţie cauzelor care ne atrag atenţia iar cele mai evidente par să vină de la personajele participante. Pot exista cauze obiective dar implicit noi le preferăm, indiferent de importanţă, pe cele umane.

Lipsa de efort în punerea "în pielea personajului".

Cum se combate această greşeală de interpretare?

- dacă mai multe persoane se comportă la fel în aceeaşi situaţie atunci sunt mai importante circumstanţele decât persoanele;
- autoîntrebarea "Cum mă comportam eu?";
- căutarea de cauze obiective mai puţin vizibile.



Pentru o deplină lămurire a principalelor motive pentru care apreciem greşit situaţii, oameni, comportamente:
http://en.wikipedia.org/wiki/Pluralistic_ignorance
http://en.wikipedia.org/wiki/False_consensus_effect
http://en.wikipedia.org/wiki/Groupthink
http://en.wikipedia.org/wiki/Conformity
http://en.wikipedia.org/wiki/Abilene_Paradox
http://en.wikipedia.org/wiki/Group_polarization
http://en.wikipedia.org/wiki/Fundamental_attribution_error
http://en.wikipedia.org/wiki/Locus_of_control

Deşi demersul meu e inutil sper, în naivitatea mea, să aduc puţină obiectivitate.

Regulile polemicii civilizate

Stabilite de Universitatea din Oxford în 1890, prin curtoazia domnului Anton Niculescu, comentatorul unui articol de Andrei Pleşu din Adevărul.

"În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică,
discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai
la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.

Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie
teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt
relevante în ceea ce priveşte problema discutată.

Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul,
temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea
nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe
care le susţine.

Părtile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care
determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece se
abate discuţia de la problema în sine.

Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de
gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului
politic din care acesta face parte constituie o
încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei
de argumente.

Într-o polemică civilizată contează numai argumentele
invocate de adversar ca persoană şi nu ca membru al
unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti
gânditor materialist, patron sau laburist, ci numai dacă
argumentele tale sunt convingătoare sau nu."

Doamnă Andronescu, textul ăsta ar trebui pus în fiecare manual, acolo unde stătea portretul lui Nicolae Ceauşescu. Ar face mai mult decât toată reforma Dumneavoastră. Şi cred că merită o campanie. Dacă un copil vede acest text de la 7 ani o să înţeleagă mai mult despre decenţă şi logică decât e în stare şcoala să-i spună.

Povestea lui Gruia

Asta e povestea unui copil, Gruia, care are nevoie de ajutor. Există şansa să-i redăm vederea. Este acceptat la o clinică din China unde copii în aceeaşi situaţie au început să vadă.

"Buna, numele meu este Gruia si am venit pe lume impreuna cu fratiorul meu geaman Vlad in data de 19 martie 2007. Sunt cel mai mare dintre frati. Cu 5 minute mai exact. Am fost mai mare si ca greutate, am avut 2460 de grame, iar Vlad a avut aproape 1900 de grame. Pentru ca am venit pe lume mai repede decat era planificat, plamanii mei nu au fost pregatiti, asa ca medicii mi-au dat oxigen timp de mai multe zile.

La aproape 5 saptamani de la nastere am mers impreuna cu Vlad la un control la ochisori si atunci alti medici au descoperit ca ochisorii mei sunt bolnaviori. Din cauza oxigenului pe care l-am primit cand m-am nascut retina a inceput sa se desprinda la amandoi ochii. Ochii mei sufereau de o boala numita Retinopatie de Prematuritate (ROP). Mamica si taticul meu au fost foarte speriati pentru ca nu stiau exact ce inseamna asta pentru mine. Au inteles insa ca nu voi putea vedea cu ochisorii mei albastri. Si fratiorul meu Vlad avea aceeasi problema. La el insa boala era intr-un stadiu incipient si a regresat pana la urma. Vlad este foarte bine acum.

In aceeasi zi medicii mi-au facut operatie cu laser la ochi, iar o saptamana mai tarziu eram cu mama si cu tata in Germania la o alta clinica. Din pacate, pentru ochisorii mei nu se mai putea face nimic. Era prea tarziu. Si acolo medicii germani au stat cu mami si cu tati si le-au explicat ca nu voi putea vedea niciodata. Si ca voi avea nevoie de tot ajutorul pentru a ma bucura de viata alaturi de fratiorul meu.

Mami si tati au fost tare tristi. Tata pentru nu voi putea sa fac sport sau sa merg cu bicicleta, iar mama pentru ca n-am sa-i pot privi chipul si n-am sa pot vedea toate minunile acestei lumi.

Insa mama nu a vrut sa accepte asta. Timp de mai bine de un an mami si tati au cautat peste tot un tratament pentru ochisorii mei. Acum cateva saptamani a aparut o umbra de speranta. Mami a aflat ca un baietel din Africa de Sud, care are aceeasi boala ca si mine, a primit tratament. Pentru asta a trebuit sa mearga foarte departe, tocmai pana in China. Tratamentul costa multi bani, dar acum baietelul a inceput sa vada.

Chiar daca acum nu pot sa vad ma consider un baietel foarte norocos. Mami, tati si Vladut ma iubesc foarte mult si vor sa imi ofere tot ce este mai bun in viata. Asta inseamna si ca sunt gata sa munceasca foarte mult pentru a strange banii de care avem nevoie ca eu sa merg in China pentru tratament.

Vreau si eu sa vad. Vederea mea poate nu va fi perfecta, dar voi putea sa-l vad pe fratiorul meu Vlad, pe mami si pe tati, si poate ca intr-o zi voi putea merge si pe bicicleta, asa cum spera tati.

Pana cand clipa asta va veni si pentru mine, va iubesc pe toti si va spun

La reVEDERE!

* » Certificat medical oftalmologic
* » Certificat medical neurolog
* » Scrisoare medicala Regensburg
* » Scrisoare medicala IOMC"

PS Poate că ne mobilizăm să-l ajutăm pe Gruia, mai ales noi din blogosferă, pentru că tatul lui, Cristi, este Dromichaetes. Şi măcar un banner nu ocupă spaţiu.

Evoluţia presei în România

Aici vedem cum a mai evoluat presa în România. E de rău. O dau şi ăştia cu mogulii, CNA, lipsa de profesionalism.

PS Lipsesc.

Atlantida? Nici de data asta

"Bamford, who used the exploration tool 'Google Ocean', says the grid looks like a map of the city - but Google has debunked this theory. A spokeswoman for Google said in a statement:

"It's true that many amazing discoveries have been made in Google Earth. In this case, however, the image is an artifact of the data collection process, not the city of Atlantis."

Puţin scepticism de bună calitate

Ruşinea de a fi cercetător

Vocile "poporului" au ca argument al tăierii fondurilor cercetării faptul că "ăştia nu fac nimic şi dăm banii degeaba".

Deoarece nu vreau să implic pe nimeni, în afara mea, fără să mă laud, am să vorbesc despre două proiecte finalizate şi la care am participat, cu consecinţe pentru România.

Primul, nesusţinut de Stat, din motive birocratice, suntem în 2000. Am făcut un program de tăiere optimă a palului. Matematic problema e grea, trec peste amănunte. Se făcea o economie de cam 10 procente. S-au vândut, se mai vând încă, 400 de licenţe. Am făcut o socoteală şi media tăierilor era de 70 de plăci pe zi, pe firmă. Adică 28000 de plăci pe zi. Să zicem că prin folosirea programului, OptimCut se cheamă, se economiseau 2000 de plăci pe zi, 30 de dolari placa, 60000 de dolari pe zi. 200 de zile pe an, 12 milioane de dolari, trei ani, 36 de milioane. Noi vindeam programul cu 300 de dolari, am făcut 120000 de dolari. A fost o investiţie privată, dar e un exemplu concludent pentru eficienţa cercetării şi prostia economică a cercetătorilor.

Exemplul doi. 2006, proiect susţinut de Stat şi de fonduri Phare. EADS câştigase securizarea graniţelor. Voia să aducă nişte aparate de verificare a documentelor din Germania cu 90000 Euro bucata. Am făcut un proiect şi cercetarea românească a reuşit să facă, hardware şi software, mai puţin camera video Sony, o maşinărie comparabilă cu 17000, camera inclusă, Vasile Blaga a sesizat dublarea proiectelor şi finanţărilor. 40 de bucăţi ori 70000 fac 2800000 Euro.

Pentru cele două proiecte am muncit, la primul, 3 oameni cam 6 luni, pentru al doilea, partea de software, 4 oameni 4 luni. Cu 1500 de Euro pe cap de cercetător, exagerez, avem cheltuieli de cam 50000 de Euro, am băgat regia şi taxele, sunt salarii brute. Venituri de aproape 30 milioane de Euro. Nu ne ţine nimeni, repectiv poporul român, pe banii lui, trăim din ce facem. N-am să câştig toată viaţa 10 procente din banii economisiţi din doar aceste două proiecte.

Ca orice om am dat şi rateuri, am cheltuit şi bani aiurea, nu mi-au ieşit rezultatele sperate. Dar asta înseamnă cercetare. E o investiţie riscantă. Ca mine sunt nenumăraţi dar noi nu suntem Gina Pistol (care e drăguţă, de altfel), Oana Roman, Mihaela Rădulescu sau Codrin Ştefănescu. Cine ne bagă în seamă? Nu avem PR, nu suntem frumoşi, suntem plicticoşi, vorbim despre lucruri nespectaculoase sau de neînţeles, nu facem rating.

E o ruşine ce se petrece, suntem umiliţi gratuit, de Putere şi de oamenii care nu înţeleg despre ce vorbesc.

Scurtă istorie a Rusiei

Secolul IX a fost dominat de vikingi (varegi) care prin comerţ, piraterie au cam terorizat Europa. În anul 860 la Novgorod un conducător pe nume Rurik pune bazele unui stat nou. Urmaşii săi extind statul până la Kiev care devine noua capitală, ia naştere Rusia Kieviană.

Sub Vladimir cel Mare, în jurul anului 1000, se atinge perioada de înflorire, se trece la ortodoxism şi se scrie primul cod de legi.

Incursiunile triburilor de origine turcă (Pecenegi) duc la o mutare a populaţiei spre Nord în teritorii conduse de mongoli. Atacurile sunt continuate de tătarii din Hoarda de Aur. În timpul migraţiei, jumătate din populaţie moare. Partea de Sud a Rusiei intră sub stăpânirea tătarilor pentru trei secole. Întreaga regiune este adusă la ruine. Se mai păstrează o relativă autonomie în Republica de la Novgorod. Ideea de "Republică" a fost impusă de istoriografia sovietică în scopul legitimării ideei de republică ca formă de guvernământ iniţială a ruşilor. De fapt nu avea nimic în comun cu o republică.

După invazia mongolă din 1240, care lasă întreg teritoriul în ruine şi o perioadă de haos, Marele Ducat al Moscovei devine cea mai importantă formă de statalitate rusă. În 1453, după căderea Constantinopolelui, Moscova se proclamă succesoarea Imperiului Roman de Răsărit. În toată această perioadă se duc lupte cu tătarii sub a căror tutelă erau.


În 1547 Ivan cel Groaznic se proclamă ţar (Cezar), acesta transformă Rusia într-un stat multietnic şi multiconfesional prin zdrobirea tătarilor şi incorporarea lor, introduce un cod de legi şi luptă cu statele de pe ţărmul Mării Baltice pentru accesul la aceasta şi deci la rutele comerciale nordice, pierde acest război. Rămâne celebru prin viciile şi cruzimea sa. Până în 1648 ruşii ajung la Strâmtoarea Bering.

Următorul personaj important al istoriei Rusiei este Petru cel Mare. Rusia devine un adevărat imperiu, învinge Sueedia şi îşi asigură accesul la Marea Baltică. Se începe modernizarea Rusiei, acţiune continuată de Ecaterina cea Mare. Rusia împreună cu Austria şi Prusia se opun lui Napoleon şi elimină Polonia printr-o serie de împărţiri ale acesteia între cele trei puteri.

Relaţiile Rusiei cu Imperiul Otoman sunt încordate încă din vremea lui Ivan cel Groaznic, între 1568 şi 1877 au loc 14 războaie. Rusia împinge Imperiul Otoman tot mai spre Sud. Unul din scopurile politice ale Rusiei ţariste este ieşirea la Marea Mediterană, accesul la strâmtorile care leagă Marea Neagră de Mediterana.

Ofiţerii ruşi ai Războaielor Napoleoniene aduc în Rusia idei liberale care sunt într-o totală condradicţie cu modul autocratic de conducere al ţarului. În 1825 are loc o revoltă nereuşită a acestora, Decembriştii. Este startul unui lung şir de revolte. Nicolae I precum şi şerbia blochează evoluţia Rusiei. Urmaşul acestuia Alexandru al II-lea aboleşte şerbia şi Rusia începe procesul de industrializare. Revoltele continuă culminând sub Nicolae al II-lea cu Revoluţia din 1905 motivată de lipsa reformelor şi pierderea Războilui Ruso-Japonez. În urma acesteia se ajunge la sistemul multipartid, înfiinţarea Parlamentului (Duma) şi o nouă Constituţie. Perioada care urmează este tulbure şi punctată de atentate teroriste ale grupurilor bolşevice. Foametea este o constantă a epocii.

Pe tot parcursul Rusiei Imperiale are loc un proces de rusificare, care reuşeşte mai mult sau mai puţin, aplicat tuturor popoarelor care intră în componenţa Imperiului. Acest proces duce la mişcări naţionale în rândul acestor popoare.

Rusia intră în Primul Război Mondial de partea Angliei şi Franţei. Deşi departe de a fi înfrântă pierderile cauzate de război conduc la o lipsă totală de încredere a populaţiei în regimul ţarist, corupt şi incapabil. Ţarul este obligat să abdice în urma revoltelor organizate de Soviete. Începe Revoluţia Rusă din 1917, în prima fază Rusia este condusă de o coaliţie de partide şi un Guvern Provizoriu. Mişcările naţionale iau avânt la periferia vechiului imperiu.


Sosirea, cu ajutor german, a lui Lenin conduce la Revoluţia din Octombrie şi la instaurarea regimului comunist. Urmează pacea cu Germania la Brest-Litovsk prin care Rusia pierde Polonia, Ucraina, Ţările Baltice şi Finlanda. Urmează până în 1922 un război civil atroce pe care bolşevicii reuşesc să-l câştige în ciuda ajutorului dat de o duzină de ţări opozanţilor comuniştilor. Ca tabloul să fie complet are loc o foamete care în 1921 ucide cel puţin 5 milioane de oameni. În 1922 ia naştere URSS, aceasta înglobează o parte din teritoriile pierdute în 1917.

Sosirea lui Stalin la putere conduce la industrializare şi transformă economic URSS. Acesta trimite la moarte orice fel de opoziţie. Atacată în 1941 de Germania nazistă Rusia iese victorioasă din război şi îşi întinde influenţa atât asupra vechilor teritorii ruseşti cât şi a noilor sateliţi ca România, Cehoslovacia, etc.

Rusia devine un actor global şi luptă cu US pentru dominaţia mondială. Concurenţa între cele două state se duce de la domeniul spaţial până în junglele Vietnamului timp de 45 de ani. Intrarea în Afganistan din 1979, stagnarea economică conduc la deteriorarea situaţiei interne. Mihail Gorbaciov încearcă să restructureze sistemul comunist dar în 1989 acesta colapsează în afara URSS, în statele satelite. În 1991 URSS este oficial dizolvată. În urma ei râmăn 15 republici independente.

Boris Yeltsin este primul preşedinte ales al Federaţiei Ruse în 1991.

Restul e prea proaspăt.

Apa

Cam lung pentru o zi de luni, nu foarte credibil în totalitate dar interesant.

Fâşia Gaza

Fâşia Gaza e o bucată de pământ care are 45 de km lungime şi între 6 şi 12 km lăţime. Are o suprafaţă de 360 km pătraţi şi este locuită de 1,5 milioane de palestinieni. Majoritatea acestora sunt refugiaţi sau descendenţi ai acestora.

Până la sfârşitul Primului Război Mondial a fost parte a Imperiului Otoman după care a fost Protectorat Britanic. Un punct interesant al istoriei este în 1929 când britanicii au evacuat toţi evreii din zonă în urma revoltelor evreieşti şi arabe, britanicii au interzis evreilor să locuiască în Gaza. În 1948 Gaza a intrat sub dominaţia Egiptului. Acesta a stăpânit Gaza pănâ la războiul din 1967. Regiunea nu a fost anexată, locuitorii nu au avut paşaport egiptean. În urma Războiului de 6 zile Israelul a ocupat Gaza până în 1994. În această perioadă au fost înfiinţate mai multe zone, 20 de procente din teritoriu, care au fost populate cu colonişti evrei. În 1979 Egiptul a renunţat la orice drept asupra regiunii. În urma Acordului de la Oslo, din 1994, Autoritatea Palestiniană a început să preia treptat controlul. În 2005, unilateral, Israelul a desfiinţat toate coloniile israeliene şi bazele militare din Gaza. A păstrat însă controlul asupra graniţelor, emigraţiei şi imigraţiei, importurilor. De asemenea Israelul blochează accesul maritim în Gaza. Din punct de vedere legal Gaza are un statut neclar, nu este un teritoriu anexat dar nu este nici stat suveran.

Merită pomenită situaţia politică din Gaza după 1994, anul când Autoritatea Palestiniană a preluat controlul. Sub conducerea lui Yasser Arafat, Gaza City, cel mai mare oraş din Fâşie, a fost ales ca sediu al Consiliului Naţional Palestinian, organ ales cu 88 de locuri iniţial. Până la moartea lui Yasser Arafat administraţia palestiniană a fost acuzată de corupţie, deturnare de fonduri, lipsă de competenţă. În 2006 au fost organizate alegeri pentru Parlamentul Palestinian. Cele două organizaţii concurente au fost Fatah şi Hamas. Fatah, partid de orientare naţionalistă, de stânga, a fost înfiinţat în 1954. Este partidul moderat şi, deşi cu istoric terorist, acum nu mai este considerat organizaţie teroristă. A fost principala forţă politică până la alegerile din 2006. Hamas, înfiinţat în 1987, aripa palestiniană a Frăţiei Musulmane, este partidul radical, militează pentru distrugerea statului Israel şi este renumit pentru atacurile sinucigaşe. Este considerată organizaţie teroristă. La alegerile din 2006 Hamas a câştigat 74 din 132 de locuri şi a preluat controlul politic. Câştigarea alegerilor a avut ca motiv corupţia administraţiei Fatah şi numărul mare de programe sociale pe care Hamas le-a desfăşurat în perioada premergătoare alegerilor. După câştigarea alegerilor de către Hamas fondurile SUA şi EU către palestinieni au fost oprite conducând la prăbuşirea economică a zonei. În ianuarie 2007 între cele două partide a început războiul câştigat de Hamas în iulie 2007 acesta controlând total Fâşia Gaza. Preşedintele Abbas şi Fatah conduc West Bank şi sunt consideraţi de comunitatea internaţională ca singura conducere legitimă a palestinienilor. Izolat politic şi economic Hamas a primit, primeşte, sprijinul Iranului şi Siriei.

După ce Hamas a preluat controlul total al Fâşiei Gaza a eliminat, la modul propriu, opoziţia Fatah, creştinii, ziariştii, orice fel de opoziţie. În toată această perioadă Hamas a lansat sute de rachete şi tiruri de mortiere asupra Israelului. Riposta Israelului a fost prin atacarea locurilor de lansare, tăierea electricităţii şi oprirea transporturilor de hrană. Graniţa cu Egiptul a rămas închisă până în ianuarie 2008 când Hamas a dârâmat o parte din zidul care reprezenta graniţa, sute de mii de palestinieni au trecut în Egipt în căutare de hrană şi adăpost. După 12 zile Egiptul a reuşit să reînchidă graniţa. Tirurile de rachete au continuat conducând la blocarea totală a Fâşiei de către Israel. Ajutoarele au intrat în zonă prin Egipt dar în cantităţi insuficiente. Prin tunelurile dintre Egipt şi Gaza au intrat arme fapt care a condus Israelul la incursiuni de dărâmare a acestora. Tirurile Hamas au continuat şi au condus la atacul Israelului.

Cam asta e, în mare, situaţia, fără sentimente.

22 Decembrie

Mi-am păstrat decenţa să nu postez ieri. Investirea Guvernului, mitocăniile lui Mitrea şi ouăle ratate, sau nu (plătesc eu amenda lângă sute de alţi oameni, de altfel, la două milioane, sunt gata oricând să lansez un atac, sper că mai bine ţintit) sunt nimicuri. Toate subiectele astea sunt minore, nu merită lipsa de respect în faţa sacrificiului făcut de copiii de acum 19 ani, aşa că, mai bine, puţină tăcere plină de respect.

Nu sunt vreun fanatic ecologist dar măcelul brazilor de Crăciun e tradiţional dar păgubos. Mai scump dar mai cinstit, am cărat un brăduţ viu, o să stea în casă vreo două săptămâni. După aia are un viitor de brad normal, şi viu, plantat în pământul patriei. Dacă 20 de ani plantez căte un brad e un pas înainte. Dacă o facem toţi e un pas mult mai mare. Are şi certificat.

Sărbători Fericite! Prima strigare. Şi sper să rămâneţi la fel de tineri.

Televizorul, creditul şi suicidul

În Adevărul de ieri am găsit o ştire.

"În urmă cu două luni, un tânăr din Buzău şi-a pus capăt zilelor după ce a rămas în urmă cu plata ratelor la bancă. Buzoianul împrumutase 2.000 de lei ca să-şi cumpere un televizor şi nu îşi mai putea plăti ratele din salariul de 400 de lei. El a lăsat în urmă un copil de numai şase luni."

După un mic studiu am găsit confirmarea aici.

Cum nu am decât o sursă, există dubii asupra veridicităţii tuturor faptelor, dar par credibile.

Deci omul, cu un salariu de 400 de lei, cumpără un televizor de 2000 de lei pe care plăteşte 3000 de lei la o rată de 150 de lei lunar, adică 20 de luni plăteşte aproape 40 la sută din unica sursă de venit a unei familii pentru un televizor, cu un copil mic în dotare, el nu televizorul, şi când vede că nu mai poate se sinucide din motive greşite, cum că banca i-ar lua casa.

În această poveste tragică şi absurdă există câteva tare adânci de care societatea suferă.

Existenţa unui asemenea tip de credit, la cifra restituită este, pur şi simplu, camătă, tipul creditului era "cu buletinul", nereglementat.

Creditul, ca unică modalitate de achiziţie a unor bunuri, pe vremuri era economisirea. Viteza de evoluţie, sau involuţie, a societăţii face să vreau acum, nu să aştept să-mi permit, a avea devine o datorie nu o bucurie.

Lipsa de modele şi televizorul cu diagonala de 1 metru mă introduc "în rândul lumii" deşi eu, de fapt, mor de foame. Reclama şi falsele modele pervertesc adevăratele valori, laptele praf pentru un copil luptă cu televizorul telenovelelor sau al meciurilor de fotbal. Lipsa noţiunii de familie şi responsabilitate.

Lipsa de educaţie, elementară, economică. Cum să iau un asemenea credit, cum să-mi ia casa pentru un televizor? Neştiinţa căutării realităţii, evaluarea acesteia, în ce situaţie sunt şi ce se poate întâmpla?

Lipsa de valoare a presei, salariul minim este peste cei 400 de lei. Ceva e putred.

În mod cert omul era dezechilibrat. Concluziile nu. Câteodată parcă ne vorbim.

Cornel Nistorescu

Aici aflăm cum, după ce ani de zile a fost un neostoit luptător pentru legalitate, Cornel Nistorescu "respectă" legea.

Şi o respectă până la intrarea în spital a unor cetăţeni paşnici şi legali. Domnule Nistorescu puţin respect pentru legea aia pe care o tot clamaţi. Peste flori, pe trecerea de pietoni? Acum vreau să văd puţină Justiţie de aia oarbă.

Şi nu e "un şofer", e Cornel Nistorescu domnilor de la Realitatea TV.

UPDATE Părerea împricinatului despre trafic.

România

La mulţi ani, România!

Hai gata, ce e politic, e politic. Să ne vedem de treaba noastră. Azi e ziua noastră. La mulţi ani! Pentru România. Pentru toată România. Inclusiv pentru copiii de la Domneşti. Cei fără părinţi şi fără căldură sufletească şi, poate, fără grade Kelvin.

Adresa: Fundatia Copii Impotriva Intunericului, comuna Domnesti, str. Sarbi, nr.213, Ilfov
Tel: 021.350 46 23
0722 924 868
0722 350 467
021 627 24 57
E-mail: skidscasadecopii@yahoo.com
Guias Mihaeala

O adresă şi câteva poveşti. Aici şi aici. Cel care spune poveştile a trăit, crunt, pe străzi. Şi a ajuns să scrie la ziar. Singur. Nu trebuie să repetăm povestea. Să auzim un strigăt de ajutor.

La mulţi ani pentru copiii de la Domneşti. La mulţi ani, România!

UPDATE: Nicoleta Ene (11/20/2008 8:30:47 PM): Disparut: Dragos 13 ani, inaltime 1.54, parul de culoare neagra, tenul deschis, semnalemente remarcabile : pistrui , ochi caprui. Oricine da detalii despre el, este rugat sa sune la numerele de telefon 0745231689 (tatal) si 07498637152 (mama). Va multumim...

neamţu, ţiganu

Aseară, pe o filieră relativ obscură, am ajuns aici. Şi din comentariu în comentariu am văzut o dedicaţie, asta de mai jos, de la neamţu, ţiganu.



Încrâncenarea, de ultimă zi a campaniei, poate că merită temperată de Traviata. Clipul Madonnei răzbate.

N-am să-l uit niciodată pe Pavarotti când a venit Papa. Eram pe deal, lângă nişte băieţi care beau bere, nişte ruşi în excursie, americance în rochii de seară şi un nene cu o bicicletă. Şi cântam toţi.

Mergeţi la vot. Fără sentimente, cum spune Doc. Muzica poate să-ţi stârnească sentimente. Nu sunt de folos când dai cu ştampila. Dar votul e mai important decât muzica. Şi am şi un motiv.

Pentru că merităm! Să trăieşti neamţu ţiganu. Pentru că detaşarea ta mi-a spus că ne putem uita de sus la clasa politică. Traviata rămâne continuu, ăştia se schimbă la 4 ani.

Romania obiectivă

Aici e o poveste cu căţei şi pompieri. Incredibilă. În România? Da, în România. Aia obiectivă, care nu e atât de rea, nesimţită, neîndurătoare, cum, cu indolenţă, o considerăm.

"În drum spre meditaţii (că îmi ocup timpul şi stresat copiii cu engleză şi română), am trecut pe la Vitan, pe lângă Dâmboviţa. Şi am oprit să îmi iau ţigări. Văd oameni pe malul gârlei. Mă uit mai bine. În apă căzuse un căţel. Alb, blănos, frumos, frumos, cu un botic mare, cu ochi disperaţi. Ud leoarcă. Pe frigul ăla sinistru. Reuşise să se urce pe o bucată de beton, dar era înconjurat de apa aia îngheţată şi murdară. Cum vedea oameni, cum începea să latre. Cerea ajutor, bietul. Unii comentau aiurea. Doar un tip tânăr şi simpatic a făcut mult mai mult. A sunat la 112. Şi a spus ce se întâmpla. Nu-mi venea să cred că mai există oameni care să facă aşa ceva. "N-o să vină, dom'le, nimeni pentru un câine". Recunosc, aveam şi eu sufletul plin de îndoială. Doar trăim în România, nu în filme americane unde pompierii salvează pisici din copaci.
În viaţa mea nu m-am bucurat mai tare că m-am înşelat. În fix 6 minute, cu sirene, cu claxoane, cu girofar, ditamai maşina de pompieri. Cei mai eroi oameni necunoscuţi de când mă ştiu. Au venit şi cu un scafandru."...

Poate să arate şi aşa România.