
Aici am citit un interviu despre viaţa la ţară. O viaţă la ţară la 25 de km de Bucureşti. Nu e chiar la ţară dar nici departe.
Ca de obicei pe Hotnews interesante sunt comentariile. De la opărit frustrate la ideologic ecologice.
Majoritatea habar n-au despre ce vorbesc, fie confundă Băneasa cu viaţa la ţară fie scot în evidenţă un sat de acum 100 de ani, replica hotărâtoare fiind WC-ul în curte.
Să vorbim despre realitate. La 250 de km de Bucureşti, 45 de km de Târgu Jiu. Chiar la ţară. N-am gaze, singurul lucru care-mi lipseşte din "civilizaţia" urbană. Centrul de butelii e la 40 de metri de casă. O să bage şi gaze primarul că se vrea reales. Dar trebuie aduse de la 30 de km.
E asfaltat totul mai puţin drumul judeţean pe care primarul doar l-a cârpit. Uliţele "pline de praf" nu există. Asfaltul a luat tot "farmecul rural". Sunt mai bine asfaltate uliţele decât Berceniul sau Pantelimonul. Pe banii UE.
Cofetăria are produse "ca la mama acasă" cu frişcă adevărată nu din tub. Nu discut despre brânză şi ţuică La magazin plăteşti cu cardul, dacă vrei. Am cumpărat un frigider şi cu aerele mele cosmopolite am întrebat dacă-l aduce acasă. S-a uitat la mine ca la un idiot şi mi-a spus, pe un ton superior, că bineînţeles. A venit şi m-a ajutat să bag frigiderul în casă, am vrut să-i dau nişte bani, mi-a spus că aia e treaba lui şi nu i-a luat. Mi-a fost ruşine de mine.
Toată lumea are antene de satelit şi internet. Într-o dimineaţă am ascultat o discuţie care m-a lăsat mut, o tanti cu broboadă explica, în mod corect, dar cu un stil inimitabil, suntem în Oltenia, cum se montează camera video la calculator.
Eram la benzinăria din sat să iau cărbuni de grătar când o tanti cu broboadă, alta decât cea din paragraful anterior, a venit pe scuter să bage benzină. Mă uitam prostit, a băgat benzină în cel mai natural mod cu putinţă, a plătit, s-a suit pe scuter şi a plecat. În afara mea nu era nimeni surprins.
Există sală de sport, şcoala e renovată, profesorii tineri. Nu ştiu cât de buni dar directorul, inginer ca meserie, a avut de angajat o profesoară de română şi a întrebat-o cine făcea parte din Şcoala Ardeleană, n-a ştiut, n-a angajat-o.
Primarul accesează fonduri UE de ani de zile, nu aşteaptă să vină cineva să-i spună s-o facă. Ca dovadă că se poate. Am avut treabă pe la Primărie, nu seamănă cu suma de feţe acre de prin Bucureşti, oamenii chiar vor să te ajute. Serviciul de salubritate costă 20 de lei pe an. Trece marţea şi ia gunoiul, proiect tot pe banii Uniunii, sper să nu greşesc.
Am călcat într-un cui, m-am dus la dispensar, şi ăsta renovat, mi-au făcut antitetanos imediat. În Bucureşti trebuie să baţi 5 spitale să-ţi facă o amărâtă de injecţie. Un prieten şi-a tăiat rău un deget, rău, cam atârna. S-a dus la dispensar, l-au bandajat şi l-au trimis la spitalul de la 9 km. Acolo a dat peste Ahmed, medic sudanez, l-a cârpit şi a reuşit să-i pună degetul la loc. Peste 2 luni în Bucureşti, la Colţea, i-au spus că mai bine nu-l puteau face nici ei.
De 1 Mai un prieten a vrut să facă o excursie în zonă, n-a găsit loc la pensiuni, totul era de mult ocupat. De fapt totul e ocupat cam tot timpul.
Cel mai important lucru sunt oamenii, mai calmi şi mult mai apropiaţi, majoritatea dintre noi habar n-avem cine stă pe palier cu noi. Acolo vecinii fac parte dintr-o comunitate. Râzi cu ei, plângi cu ei, cu bunele şi cu relele lor.
Nu e o lume idilică, sunt nenumărate lucruri de făcut. Dar se fac. Şi acolo şomajul face ravagii, oamenii au probleme, drame, nu există o egalitate reală de şanse cu cei din oraşele mari. Dar de fiecare dată când mă duc descopăr că s-a mai schimbat ceva în bine.
Cam asta e viaţa la ţară. Şi mai e un lucru de spus. Oamenii ăia n-au fost niciodată colectivizaţi şi asta cred că are importanţă. Pot să vă mai povestesc multe dar cred că e semnificativ. Şi comuna se cheamă Baia de Fier.
Poza e obţinută prin curtoazia vacii verzi.

