Aici e o poveste cu căţei şi pompieri. Incredibilă. În România? Da, în România. Aia obiectivă, care nu e atât de rea, nesimţită, neîndurătoare, cum, cu indolenţă, o considerăm.
"În drum spre meditaţii (că îmi ocup timpul şi stresat copiii cu engleză şi română), am trecut pe la Vitan, pe lângă Dâmboviţa. Şi am oprit să îmi iau ţigări. Văd oameni pe malul gârlei. Mă uit mai bine. În apă căzuse un căţel. Alb, blănos, frumos, frumos, cu un botic mare, cu ochi disperaţi. Ud leoarcă. Pe frigul ăla sinistru. Reuşise să se urce pe o bucată de beton, dar era înconjurat de apa aia îngheţată şi murdară. Cum vedea oameni, cum începea să latre. Cerea ajutor, bietul. Unii comentau aiurea. Doar un tip tânăr şi simpatic a făcut mult mai mult. A sunat la 112. Şi a spus ce se întâmpla. Nu-mi venea să cred că mai există oameni care să facă aşa ceva. "N-o să vină, dom'le, nimeni pentru un câine". Recunosc, aveam şi eu sufletul plin de îndoială. Doar trăim în România, nu în filme americane unde pompierii salvează pisici din copaci.
În viaţa mea nu m-am bucurat mai tare că m-am înşelat. În fix 6 minute, cu sirene, cu claxoane, cu girofar, ditamai maşina de pompieri. Cei mai eroi oameni necunoscuţi de când mă ştiu. Au venit şi cu un scafandru."...
Poate să arate şi aşa România.
joi, 27 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
incredibil
mă bucur să aflu şi despre astfel de fapte.
asta e o ştire tare.
Si daca incepem sa ne "vindecam"? Sau poate ne credem mai bolnavi decit in realitate?
Eu sincer cred ca suntem mai putin bolnavi decat credem.
Eu cred că ne place puţin şi ipohondria.
Cert. Maine tiganu e pe firmament. Pentru ca merita :-).
Multumesc Dane. indirect imi faci si mie un bine :P
:-)
Da, da, că i-a promis Mariei că vine după ea pe cal alb dacă reuşeşte să apară la tine pe blog. Oportuniştii aştia, măi, frate :)) Da' e neserios, Ţiganu dacă o dă cotită, că ştim noi unii cum sunt. Dar avem dovada, scrisă negru pe blog. Vaaai, ce curioasa sunt şi eu pui la ora 7 :D Noroc că trebe să fiu la birou la 8 şi o să fiu cât de cât punctuala :p
:-) Curiosity killed the cat.
Dan: "Maine tiganu e pe firmament. Pentru ca merita :-)."...
Nu am inteles, de care tigan vorbesti???
Cora_
Intamplarea e intr-adevar impresionanta. Sper ca bietul catel are si un stapan. Sa inteleg ca era un catel vagabond? Mai exista caini vagabonzi?
Cora_
Catelul si-a gasit stapan. neamtu, tiganu este un om care comenta pe blogul cu pricina.
Trimiteți un comentariu