Să distrugem România şi pentru următorii 10 ani

A venit criza. Acum o vântură toată lumea, în campanie n-o vedea nimeni. Atunci votau aberaţii, împărţeau procente, telefoane şi găleţi.

Acum, reuniţi într-un conclav de largă uniune naţională, fac şi desfac Bugetul. Şi, în neţărmurita lor înţelepciune, de unde-şi doresc ei, Guvern, Preşedinţie şi Parlament prin superjucătorul Geoană să taie? (Mă uit în altă parte când văd violul separaţiei puterilor în Stat, mai are CSM-ul să vină să mai ajute şi el la făcutul Bugetului.)

De unde taie? De la Cercetare. „Noi am avut 3,7 miliarde lei fonduri publice, iar acum se propun doar 700 de milioane.“ Deci o scădere de 81 de procente în valoare absolută, nu mai pun la socoteală inflaţia.

Credeţi că sunt sănătoşi la cap? Peste tot în lume când eşti în criză investeşti în inteligenţă, la noi nu. La fel de stupid a procedat Guvernul Ciorbea, atunci au plecat cei din generaţia mea. De ce n-am plecat şi eu? Din prostie şi naivitate. În ultimii doi ani începuseră să se întoarcă. Am fost în comisii de evaluare pentru tinerii din cercetare, băieţi cu studii de-a lungul şi de-a latul lumii, fără diplome româneşti, absolut minunaţi. Veneau aici, lucrurile începeau să meargă. Intram în lume. Era doar începutul, pe care Adunarea Constituantă a Bugetului o să-l distrugă. Şi iar, ca pe vremea Imperiului Otoman, o să-i dăm degeaba pe cei mai buni dintre copii.

Pentru că ne doare în cur de ziua de mâine, de viitorul României, de orice care depăşeşte lungimea unui mandat sau ieşitul din rahatul de azi. Cercetătorii nu fac grevă, pleacă. Cât costă România plecarea acestora? Mai mult decât credeţi. Cine nu e în stare să facă lucruri noi rămâne să consume lucrurile făcute de alţii.

Vrem să rămânem subdezvoltaţi? Ok! Dar s-o ştim şi noi, să ne luăm catrafusele şi să ne cărăm.

Sper, pentru binele României de peste 10 ani, când n-o să mai fie nici criză, nici Guvernul şi Preşedinţia Băsescu, să nu distrugă pentru a doua oară cercetarea, aia care a mai rămas. Clasa politică din România consideră inteligenţa inutilă. Ca orice sistem totalitar, distruge elitele.

Pentru că ţara te vrea prost. Dar tu, popor român, o să ai un complex balnear lângă Bucureşti, nu un viitor. Iar Pactul pentru Educaţie este o hârtie cu care o să ne ştergem după viitorul pe care o să-l trăim.

"Dictatorul" Băsescu

Băsescu este un potenţial dictator. O aserţiune definitiv înrădăcinată în presa română. Băsescu e vinovat de orice se întâmplă în România, ceva rău, când ceva e de bine omul s-a opus.

Vrea să schimbe Constituţia şi să devenim republică prezidenţială? De ce? Că are voie să trimită acasă Parlamentul sau Guvernul, una din două. Uităm faptul că Parlamentul l-a trimis pe el acasă şi poporul l-a adus înapoi cu 75 de procente. Presa, comentatorii, uită întotdeauna că democraţia înseamnă voinţa poporului, a noastră. A păţit ceva Parlamentul pentru că a făcut o prostie şi nu a reprezentat voinţa exprimată prin vot a trei sferturi din votanţi? Cei care nu au votat nu contează, poporul e reprezentat de cei care votează, restul treaba lor. A păţit ceva? Nu! Dacă după prostia făcută Parlamentul era dizolvat părea o acţiune dictatorială? Nu, pentru că trei sferturi din poporul român era de acord că nu mai este reprezentat de Parlament. Cam asta cere Băsescu.

E normal ca un Guvern cu 20 de procente în Parlament să guverneze, cu sprijin subteran, aproape doi ani? Nu! Nimeni nu poate cere acum socoteală Guvernului Tăriceanu pentru dezastru lăsat. PSD şi PDL sunt la Guvernare, PSD a fost asociat subteran cu PNL şi nimeni, din lumea politică, nu-şi permite să spună care a fost realitatea, pentru că destabilizează situaţia actuală. Dacă Preşedintele avea posibilitatea să demită Guvernul exista posibilitatea ca o coaliţie să-şi asume transparent fosta guvernare, acum aveam posibilitatea de a spune, ăştia au făcut un dezastru sau o binefacere. PNL şi-a cumpărat 20 de procente din votanţi cu ajutorul PSD şi stă acum într-o dulce opoziţie care o să-l trimită lângă PNŢ, singurul care realizează asta e Orban, prea puţin. Votul actual uninominal a fost criticat din toate direcţiile, dar Parlamentul l-a pus în practică. Uite ce a ieşit. Tot cam trei sferturi nemulţumiţi. Majoritatea votanţilor "marii coaliţii" că aceasta s-a format, votanţii PNL şi UDMR că nu sunt la guvernare.

Justiţia, după 2004, a început cu Monica Macovei şi lupta anticorupţie condusă împotriva "reuşitelor" Guvernului Năstase. Cum, necum am intrat în UE. Şi pentru asta poporul trebuie să-i fie recunoscător acesteia, Monicăi Macovei. Chiar dacă era o apariţie TV de mâna a doua. Dacă începutul a părut promiţător mijlocul cu Chiuariu şi finalul cu Predoiul transpartinic e penibil.

Pe parcursul celor patru ani s-a petrecut ceva. La un moment dat, cred că după încercarea de eliminare a Preşedintelui Băsescu acesta s-a speriat. În combinaţie cu ieşirile emoţionale şi presiunile politice a cedat. S-a liniştit.

N-a mai luptat pentru Justiţie, pentru înlăturarea clanurilor mafiote din economie, pentru impunerea legii, cu orice preţ. Băsescu s-a ascuns în spatele chichiţelor avocăţeşti, campionul în domeniu e Năstase. Şi şi-a pus o întrebare "Cum poate să obţină mandatul doi fără efort?". Aducând PSD la Guvernare, hămeseala din PSD era malignă, dacă nu gubernau (n-am greşit, de la guberniile conduse oligarhic în Rusia ţaristă, sau de azi, să nu divagăm) mulţi plecau. Lăcomia proverbială a PSD a oferit un nou mandat actualului Preşedinte. Putem să nu mai ţinem alegeri prezidenţiale, dăm banii degeaba. Şi de doi ani Băsescu a lucrat la coaliţia PDL-PSD, fără legătură cu FSN, astea-s palavre. Cele două partide o să elimine PNL în istorie şi o să folosească UDMR ca balama. Avem 1 vot un plus, am câştigat, UDMR vine cu noi.

Dacă speranţa normalităţii a fost, multă vreme, Preşedintele Băsescu, acum poate, la rândul lui, să spună că a fost învins de sistem. Exact ca Emil Constantinescu. Doar că Băsescu e mai inteligent politic şi mai amoral, o să mai câştige un mandat.

Iar ideea de dictatură a lui Băsescu e pur şi simplu naivă. Mai curând dictatura asupra lui Băsescu, şi asupra României, condusă de cei care spoliază prin contracte cu Statul această ţară.

Traian Băsescu a fost o speranţă, acum este, doar, un viitor Preşedinte reales de sistemul ticăloşit. Toate acţiunile lui care par democratice sunt doar nostalgice. A crezut că poate învinge sistemul şi a pierdut.

Tragic. Şi pentru el şi pentru noi. Să dea Dumnezeu să mă înşel. Asta ca să las o speranţă.

2008, n-avem cum

De câteva zile mă străduiesc să găsesc o descriere a anului 2008. Şi nu mi-a ieşit. Apoi am revenit la propriile principii. Am început să caut. Şi am găsit aici un comentariu pentru o acţiune artistică descrisă aici. Tot din acest ultim loc, de la Mircea Nicolae am şterpelit poza care descrie România anului 2008.

N-avem cum să avem o clasă politică responsabilă. Noul ministru Pogea vede deja o creştere a PIB de vreo 13 procente. Ori habar n-are pe ce lume e ori nu ştie să calculeze.

"Produsul Intern Brut este prognozat la 582,7 miliarde lei, faţă de 505 miliarde lei în 2008."

N-avem cum să ne ducem la munte decent. Că n-avem pe unde.

N-avem cum să avem Justiţie când ea e făcută de judecători bâuţi şi care nu respectă nicio lege.

N-avem cum să avem Poliţie când poliţiştii sunt puşi să sufle în fiolă şi ei suflă în loc să dea de pământ cu cetăţeanul respectiv.

N-avem cum să trăim dacă suntem omorâţi pe trecerea de pietoni şi ucigaşul scapă.

N-avem cum să avem viitor dacă copiii sunt educaţi de profesori păcăliţi. N-avem cum când mii de diplome sunt date pe bani.

N-avem cum să trăim când salariile doctorilor care au mai rămas sunt minuscule, când o carte de medicină costă un sfert de salariu.

N-avem cum din cauza noastră. Pentru că ne ocupăm de numărul de Moşi Crăciun care bântuie pe străzi, cel mai lung cârnat şi cel mai mare tort.

N-avem cum când am votat doar 40 de procente. N-avem cum când alocaţia pentru un câine e mai mare decât pentru un copil.

N-avem cum!

Nuntă sau pomană

Aseară domnul Hurezeanu a comparat negocierile partidelor cu o nuntă. Toţi se peţesc pe toţi dar niciunul nu dă mai multă zestre. De altfel, cred că n-o să se ţină nunta, o să rămânem cu un concubinaj, aşa cum am fost obişnuiţi în ultimii doi ani.

Tare mi-e teamă că nunta e de fapt o pomană. A noastră, ca ţară, că văd că nu se negociază, fiecare pleacă în vizită şi vine exact aşa cum a plecat. Noroc cu Vanghelie care se dă submarin, să fie pigmentată negocierea.

În tot bâlciul ăsta plin de târgoveţi care ţin la preţ, indiferent de calitatea sugiucului pe care ni-l vând, bucătarul a pus cele trei oale la fiert şi aşteaptă să vadă care o să dea prima în fiert.



Poza e chiar de la o pomană câmpenească, aşa cum stă bine naţiei române. Şi pe 30 noiembrie comesenii au votat corect, şi ei ştiu de nuntă nu de pomană.

Parole, parole

E un adevărat Corn al Abundenţei în România. Premierul Tăriceanu ne promite fapte nebănuite în viitorul său mandat, săreau sutele de milioane ca stropii după aruncarea unei pietre într-un butoi cu zeamă de varză. Asta ca să aducem şi mirosul în discuţie. Noroc că n-o să existe acest al doilea mandat.

PDL-ul face planuri anti-criză. De parcă ar sta criza la citit şi şi-ar zice în barba ei "Ce-mi place planul ăsta anti-criză al lui Stolojan, pe ăsta-l pun în practică". Despre Geoană care iese din atentate traumatizat nu pot comenta.

Băsescu vede lovituri de stat. Cum Hrebenciuc umblă mascat, precum Zorro, pe sub gardul Cotrocenilor, încercând să-i deseneze pe frunte Preşedintelui nişte trandafiri, să nu mai poată acesta să iasă să spună că nu-l pune pe Geoană Prim Ministru.

Într-un cort mic asezat strategic în faţa sediului Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului încearcă să afle ce are de contestat mâine. Sindicatele sunt neînfricate în lupta lor cot la cot cu Parlamentul, lipsit de cvorum ca Preşedintele de plete, în contra Guvernului.

Oana Mizil umblă cu vidanja. Iliescu, Năstase, Băsescu şi Tăriceanu sunt laureaţi la Premiile Bula Demnitarului, parcă mai trebuia să se facă şi un bal pentru asta că noi nu ştiam.



Euro e doar 3,83 RON. Dacia, Arcelor Mittal, Kraft Foods închid, mai mult sau mai puţin, porţile. Oltchim reduce activitatea.

Iar fraierii ăia din Parlamentul European o aleg Femeia Europei pe Monica Macovei. Ca să vezi cât de tari suntem, noi am dat-o afară de incompetentă.

Futakuchi-onna

Deşi numele poate stârni zâmbete personajul e interesant. Mitic şi japonez. Înseamnă femeia cu două guri. Am luat poza de aici.

Care-i e povestea?

Femeia are două guri, una obişnuită şi cealaltă în spatele capului, ascunsă sub păr. De obicei este soţia unui personaj zgârcit, au şi japonezii un Hagi Tudose al lor, cum au şi englezii un Shylock şi cred că nu există literatură care să nu portretizeze tipul ăsta de caracter.

Futakuchi-onna mănâncă foarte puţin. Este cea mai bună soţie pentru un zgârcit. Un simbol al cumpătării şi chibzuinţei. Câteodată zgârcitul părăseşte o altă soţie pentru un mariaj cu o futakuchi-onna, asta ca povestea să devină mai dramatică. Pe de altă parte, a capului, se naşte o gură care înjură şi ameninţă dacă nu e hrănită, ba mai mult, părul se transformă în şerpi care o hrănesc. Şi o hrănesc dublu decât normal.

De asta în ultima vreme mă uit la ceafa politicienilor români nu la faţa lor. Asta e de fapt o poveste cu profesori şi Loganuri, cu proiecte şi borduri sau autostrăzi, cu social democraţie şi averi de sute de milioane.

Personajul mitic japonez e doar un personaj comun în România.

Între ruşine şi mândrie

Aici se sintetizează drama presei, puterii politice şi poporului român. E descrierea efectelor lui Adrian Sârbu prin intrarea sa în presa mare în 1995. El este autorul moral, copiat şi depăşit de actuala realitate, al degradării presei până la limitele OTV.

Este descrisă starea în care presa tratează normalitatea unui om, cu bunele şi relele lui, singurătatea unui om care încearcă să facă ceva. Traian Băsescu şi respectul pentru valoare, sportivă de data asta. Prin omisiune.

E descrisă emoţia de neaflat a unui "minoritar" care trăieşte în România, câştigă pentru România şi e neştiut de România.

Şi răzbate tristeţea şi răzvrătirea jurnalistului care vorbeşte despre adevăr şi valoare fără ca glasul lui să se alăture vreodată "valorilor" mânjite din presă.

Trei personaje tragice şi o mână de comentatori care fac, parcă, o întâlnire de taină pentru a sărbătorii o veste de nespus pentru România. Că mai are valori.

Jos pălăria pentru cei trei.

Bernal Diaz del Castillo

Personajul e necunoscut. Dar nu lipsit de importanţă. E singurul martor ocular al cuceririi Mexicului, pe care a descris-o. Un conchistador la modul propriu. Există o carte "Adevărata istorie a cuceririi Noii Spanii" scrisă de personajul în cauză şi tradusă în 1986, asta e ediţia pe care o am eu, care descrie faptele de la faţa locului. Într-un fel e un reportaj de acum 500 şi ceva de ani. Până la sfârşit băiatul s-a scos. Oricum merită un Pulitzer post-mortem.

Surprinzător, personajul e obiectiv. Oricine citeşte cartea vede că marele Cortez a fost doar un şmecher. Aztecii s-au prăbuşit sub atacul celorlalte triburi, revoltate de teroarea aztecă, şi conduse de Cortez. De altfel e imposibil să cucereşti o asemenea suprafaţă cu câteva sute de oameni.

N-am să intru în detalii asupra faptelor, cartea e mult mai în măsură să descrie faptele. Singurul lucru pe care vreau să-l spun este despre inocenţă.

Băieţii ăia conduşi de Cortez habar n-aveau de ce o să găsească, ideea că au plecat puşi pe omor e falsă. Ce-au găsit a fost o masă enormă de nemulţumiţi. Aztecii nu erau nişte tipi prea înţelegători. Conduceau prin teroare. Cortez s-a folosit de nemulţumirea justificată a maselor. Au dărâmat regimul şi l-au impus pe-al lor. Care pănâ la sfârşit a fost la fel, dacă nu mai rău. Inocenţa i-a pierdut pe mexicani.

Vin alegerile. Profesorii sunt nemulţumiţi, funcţionarii publici la fel, doctorii la fel. Şi în campanie vor apărea tot felul de întruchipări de conchistador, lider fără prihană. Mexicanii şi-au redobândit libertatea după sute de ani.

Aviz amatorilor. Inocenţa ucide. Ca şi sărăcia.

Depărtare

De o vreme nu mai scriu despre situaţia din România. Cred că tot acest circ este inutil, nu schimbă esenţa lucrurilor ci doar actorii dramei pe care o trăim. Ce o să urmeze o să fie mult mai grav decât toate răfuielile de maidanezi pe care politicienii noştri le efectuează cu talent. Ei sunt doar oglinda, mai mult sau mai puţin deformată, a societăţii româneşti.

Votul pe care trebuie să-l dăm într-o lună se crede că o să fie esenţial, eu cred că nu. Orice partid sau coaliţie câştigătoare e la fel de aberantă. Şi nu o să schimbe esenţa societăţii româneşti. Cu salariile mărite profesorii n-o să trăiască mai bine. Şi nici pensiile mărite n-o să schimbe nimic.

Avem iluzii pe care le întreţinem, ca o religie naţională, în speranţa unei schimbări care să apară fără ca noi să facem nimic, să se schimbe de undeva de sus, de la Băsescu sau Tăriceanu. Şi bine intenţionaţi nu pot să facă o schimbare fără popor. Iar acesta nu vrea schimbarea.

Cred că o criză reală şi sănătoasă o să ne trezească la realitate. Cu şomaj, cu curbe de sacrificiu, ce mişto sună, cu tot ceea ce înseamnă un dezastru. Şi o să revenim la valorile reale ale unei societăţi normale, munca, cinstea, morala, bunul simţ. Totul o să ne coste îngrozitor de mult. Îngrozitor. Dar să ne păstrăm simţul umorului şi buna dispoziţie.