Criza complexității

N-am mai scris de peste 8 ani, pentru că nu credeam, și nu cred nici acum că merită, fac o derogare de la propriile principii pentru că ne lovim de o criză cum n-a mai fost, o criză a complexității. 

Scriam acum 8 ani: 

"Creşterea economică este dependentă de consumul energetic, conducând, prin arderea combustibililor fosili, la emiterea de dioxid de carbon în atmosferă. De la un nivel de 275 ppm (părţi per milion) în epoca preidustrială s-a ajuns la 315 ppm în 1960, nivelul actual fiind de 395 ppm. Trebuie precizat că între anii 1000 şi 1800 variaţia a fost de 7 ppm. Se considerată că 350 ppm este limita de siguranţă, limită deja depăşită. Efectele creşterii peste această limită nu sunt cunoscute, echilibrul întregului sistem fiind pus în pericol. Nivelul de 450 ppm este considerat periculos." Pe 4 octombrie 2021, nivelul era de 413,46 ppm, cu 2,22 ppm mai mult ca în 2020, ne continuăm drumul inexorabil spre o schimbare climatică majoră, de care acum sunt conștienți și oamenii politici. 

Dar, măsurile heirupiste politice, cum a fost hotărârea Germaniei de a închide centralele nucleare, forțarea trecerii sistemului energetic spre surse regenerabile, fără o baterie cu o densitate a energiei comparabilă cu cea a hidrocarburilor, folosirea gazului natural într-o Europă fără gaze, toate acestea au condus la o creștere necontrolată a prețului la gaze și la o cerere de creștere a exporturilor aproape imposibil de atins din motive logistice. 

Și aici intervine geopolitica. North Stream 2 e un subiect de îndepărtare a UE de US, opiniile noatre isteric rusofobe sunt inutile, Germania a decis, în UK se stă la coadă la benzină ca pe vremea lui Ceaușescu, efectele Brexitului apar, relațiile Australiei cu China s-au deteriorat și China a renunțat la cărbunele australian, consecința este un val de întreruperi ale electricității, cu efecte majore în producția de bunuri de orice fel. Efectele abia încep. 

În gestionarea pandemiei, statele au tipărit sume imense de bani, alături de scăderea producției, de fragilitatea lanțului logistic, de creșterea prețului energiei, toate îndreaptă economia spre o inflație galopantă, de aici, pentru temperarea inflației este automată creșterea dobânzilor, urmată de un șir de falimente și de o recesiune economică globală. 

Apariția pandemiei ne-a arătat și o altă față a lumii, lipsa de încredere a unei părți din populație în știință, de ce? Pentru că în școală am fost învățați că orice problemă are o soluție, scriam: 

"În secolul XIX, plecând de la Laplace, ştiinţa a devenit soluţia pentru orice problemă, cei care au renunţat la religie au crezut că folosind ştiinţa orice devine posibil, nimic nu mai stă în faţa puterii creatoare a omului. Umilinţa propovăduită de religie a fost transpusă într-un ego nelimitat. Lumea a fost cucerită. 

Lucrurile au mers bine până de curând, când realitatea a început să ne arate că nu e chiar aşa, că lumea nu funcţionează liniar, că sunt lucruri pe care nimeni nu le poate controla, că în domeniul social şi economic teoriile sunt minunate, dar nu folosesc la aproape nimic."

O parte a populației privește știința cu suspiciune, deși are în mână un telefon mobil, pentru că, pur și simplu, n-o înțelege, și de aici se alătură pseudoștiinței tabloide, teoriilor conspirației și populiștilor care se folosesc de lipsa de educație pentru propriul folos. Asta conduce la o revoltă față de ideea că părerile pe un subiect științific nu sunt egale, iar dacă părerile pseudoștiințifice sunt promovate de media sau de persoane publice, atunci timiditatea omului de știință pierde în fața celebrității. Pandemia a demonstrat asta cu prisosință. De partea cealaltă sunt cei la fel de vehemenți când spun că orice problemă se rezolvă prin știință și că lucrurile trebuie să rămână așa cum sunt acum în domeniul economic, știința nu le poate rezolva pe toate, pentru că ritmul științei nu este totdeauna mai rapid decât cel al apariției problemelor, tot mai multe, cauzate de creșterea complexității civilizației umane.

"Criza pe care o trăim acum este o criză de inadecvare a instituţiilor la realitate, a concepţiilor, teoriilor şi conducătorilor la complexitatea socială. Sistemul educaţional nu se poate detaşa de viziunea laplaciană asupra lumii, capitalismul nu se poate adapta constrângerilor legilor termodinamicii, presa se clatină sub loviturile Internetului (deja a pierdut), societăţile dictatoriale devin tot mai dictatoriale în faţa valului de informaţie, partidele politice nu înţeleg că minciuna nu mai poate continua, adevărul e la doua click-uri de mouse (și nu e adevăr), oamenii nu au capabilitatea de a se adapta la schimbările prea rapide."

România de azi, 6 octombrie 2021, este canarul din mină. Vaccinați-vă!