Dedicaţie crizei financiare americane

Era momentul să se schimbe ceva. Un pic de responsabilitate nu strică. Nu se schimbă nimic.

Creşterea PIB-ului nu înseamnă nimic

Demagogia creşterii PIB este o gogoriţă pe care toţi politicienii ne-o vâră pe gât iar noi o înghiţim fără să zicem nimic, că sunt cifre de necontrazis.

Hai să vedem ce e PIB. Produsul Intern Brut este suma produselor şi serviciilor vândute şi cumpărate exprimată în bani pe o perioadă dată de timp, să zicem un an.

Toţi politicienii, că-s de la noi sau de aiurea, se laudă sau se lamentează din cauza creşterii sau scăderii PIB. Toată lumea se laudă când acesta creşte, există două probleme mari cu acest indicator, nu ia în considerare efectele muncii neremunerate, a schimburilor în care banii nu sunt implicaţi, şi doi, nu pune problema sursei unei anumite afaceri.

Şi acum pe exemple. În PIB nu intră munca făcută de părinţi să crească un copil. Nu intră nici schimbarea unui bec prin casă. Nici munca voluntară, nu că ne-am da noi voluntari, nu intră schimburile în natură între persoane fizice. În agricultura noastră de subzistenţă există nenumărate trocuri nefiscalizate. Şi toate astea fac de la ţară la ţară între 10 şi 40 de procente din PIB-ul oficial. Toată lumea face ţuică şi lasă ăluia care are cazanul cam 10 procente. Nimic nu intră în PIB.

Dar problema se pune mult mai grav când ne întrebăm ce contribuie la creşterea PIB. Hai să luăm un incendiu, se contabilizează, consumul pompierilor, schimbarea bunurilor distruse şi, în cazul în care există, plata asigurării. Toată lumea a pierdut dar PIB-ul a crescut. Un accident cu morţi şi răniţi. Munca salvatorilor, asigurarea maşinilor. asigurările de moarte sau accident ale victimelor, cheltuielile de înmormântare, cheltuielile de spitalizare toate contribuie la creşterea PIB. Dintr-o tragedie PIB-ul face un succes economic. Poluarea, odată contribuie la PIB prin producere şi apoi contribuie prin măsurile luate ca s-o îndepărtezi.

Creşterea criminalităţii contribuie la creşterea PIB. De la cumpărările de lacăte şi arme până la înlocuirea bunurilor pierdute sau distruse.

Şi, să zicem, că eu cu 50 de inşi cumpărăm o suprafaţă de pământ. Trăim din roadele pământului, facem barter cu vecinii, nu vindem nu cumpărăm. N-avem PIB. Dar ne comportăm exact ca o societate, suntem oameni şi trăim pe tarlaua noastră. Ca secta Amish. Din punctul de vedere al indicatorului nu existăm.

Şi mai e ceva, o gentuţă pentru Nuţi e echivalentă ca importanţă cu materialele pentru sinistraţi, pe PIB nu-l interesează unde se duc banii, cum se distribuie creşterea PIB-ului în cadrul boborului.

Şi există indicatori care spun că dacă suntem cinstiţi cu noi înşine lucrurile stau altfel, pentru USA bunăstarea n-a mai crescut din anii 70. Şi pe drumul ăsta m-a lansat Nea Nelu.

Domnule Tăriceanu, mai uşor cu pianul pe scări.

Paradoxul lui Jevons - continuare

Pentru că mai mulţi cetăţeni au contestat faptul că rezervele de petrol au început să se sfârşească, am pus câteva poze care spun că deja consumăm mai mult decât descoperim. Asta înseamnă, că la ritmul actual de consum (deşi acesta creşte cu 3 procente pe an), mai avem cam 60 de ani până când e gata (deşi s-ar putea ca producţia să scadă cu 2 procente pe an şi atunci avem mai puţin). Ce vreau să spun este că preţul acestuia va deveni prohibitiv pentru transporturi, problema nu va fi existenţa ci preţul. Iar preţul transportului se regăseşte în toate produsele. Ultimul grafic este cel mai reprezentativ. Şi nişte vorbe:

"Fuel is our economic lifeblood. The price of oil can be the difference between recession and recovery. The western world is import dependent.
Tony Blair, April 7 2002"

"We may be at a point of peak oil production.
Bill Clinton at the London Business School March 28, 2006"

Nu mai discut despre actualul război din Irak.

1. Consumul mondial


2. Noi rezerve descoperite


3. Rezervele mondiale


4. Descoperit minus consumat


Se observă că în ultima perioadă este un minus de 20GBarili - adică 20.000.000.000 barili diferenţă în fiecare an. Şi consumul creşte, este de 30GBarili pe an. La ritmul actual la fiecare 3 ani 2 se consumă din rezervele deja cunoscute nu din cele nou descoperite. Sau, astfel spus, din cei 1200 GBarili rezerve scădem cu 20 de GBarili pe an. O să-mi spuneţi că trecem pe GPL. Se rămîne cu 30 de procente din energia gazului prin lichefiere. Asta conduce la o cădere rapidă şi a acestuia. Cărbunele poate fi transformat în benzină la un randament de 33 la sută dar poluarea e apocaliptică şi nu orice cărbune se poate transforma. Luată una peste alta nu spun că vor dispărea combustibilii fosili. Doar că vor fi tragic de scumpi.

Cele două surse de informare:
ASPO BP

Topul posibilor premieri în presa online - ultima săptămână

Tăriceanu conduce detaşat. Să se mai spună că presa redă obiectiv acrobaţiile politice.

Cred că fiecare vrea să fie primul în lume la ceva

Cred că toţi avem această dorinţă. Şi fiecare face ceva sau renunţă spunând că nu se poate. Eu n-am renunţat. Şi uite că din întâmplare s-a petrecut. Nu-mi ajută la nimic.



Am măcelărit adresa mea de mail.

Ion Iliescu acest Ana Pauker al PSD

"... să guvernăm eficient şi responsabil, cu credinţă în valorile în care credem cu toţii, cu credinţă în datoria pe care o avem faţă de cetăţeni, cu decenţă şi modestie, nu cu înfumurare, nu cu pretenţii, nu cu ceea ce aduce de regulă puterea. Puterea ameţeşte minţile multora. Un lider social-democrat trebuie să îşi păstreze simţul măsurii, să îşi păstreze simţul cetăţenesc, datoria faţă de cetăţeni dacă vrea să fie crezut că faptele lui coincid vorbelor lui. Să punem capăt discordanţei dintre vorbe şi fapte. PSD nu poate fi un partid al demagogilor şi al celor interesaţi doar de putere, avere, îmbogăţire personală şi a celor din jurul lui. şi să fie slujitori cinstiţi ai celor mulţi. Asta înseamnă crez social democrat. Cu această credinţă vreau să exprim încrederea că victoria PSD şi a alianţei PSD-PC în alegeri înseamnă victoria democraţiei pusă în slujba tuturor cetăţenilor. În acest sens vă urez tuturor succes. Victorie! Victorie! Victorie!"

Ion Iliescu

Nea Nelule, cu cine vorbeşti? Cu Prostănacu sau e aşa retoric că dă bine la mase? Cu prietenul Mazăre, cu Năstase?

Preţul barilului de petrol

Barilul de petrol are 159 de litri. Cât costă? Acum când scriu, Saturday 27 2008 - 23:43:33, 106.96 USD. Adică 0.67 USD la litru.

Ce nu ştiţi este câtă energie este conţinută într-un baril de petrol. Cât e consumată în 25000 de ore de muncă manuală, e corect, n-am greşit. Adică un litru face, cu aproximaţie, cât 160 de ore de muncă manuală. De aia de tăietor de lemne.

Cât consumă o maşină la suta de km? Să zicem 6 litri. Câtă energie se consumă? A unui om timp de 1000 de ore. Cam 41 de zile.

E scump petrolul?

Sincer, cred că Paul Newman e nemuritor

Paradoxul lui Jevons

Ce ne mai zice şi băiatul ăsta, William Stanley Jevons, în 1865. Că progresul tehnologic care măreşte eficienţa utilizării unei resurse, paradoxal, nu scade consumul de resuse ci-l măreşte.

Adică, dacă fac maşini care consumă mult mai puţin în loc să scad consumul de petrol îl măresc per total, după un timp. Pentru că progresul tehnologic se asociază cu ieftinirea şi deci cu creşterea cererii. În loc de 100 de maşini care consumă 50 de litri am 10000 care consumă 5.

Ca să se contracareze acest efect trebuie taxat consumul, să nu mă mai duc cu tancul după pâine că e ieftin petrolul. Acum nu mai e. Şi există o balanţă economică între suprataxare şi eficienţa economică. Dacă taxez prea mult las cetăţenii să moară că nu-mi permit un drum cu ambulanţa, dacă taxez prea puţin o să consum ca la balamuc si o sa se termine si va trebui sa fac import. Daca mai am de unde s-o fac. Pentru că, am mai spus, deja a început declinul producţiei de petrol.

Faptul că două state care fac peste o treime din populaţia globală, China şi India, au intrat în această spirală a modernizării face ca lucrurile să prindă viteză şi cererea să fie tot mai mare, preţul să crească şi tot aşa, creşterea eficienţei conduce până la sfârşit în acelaşi loc.

Şi am luat ca exemplu petrolul dar chestia funcţionează pentru orice resursă. Inclusiv cu forţa de muncă. Deşi productivitatea creşte, creşte şi cererea de cetăţeni ca să facă munca aia pentru că s-au ieftinit produsele obţinute cu o productivitate crescută. Şi aici trebuie menţinut echilibrul. De aici numărul mare de emigranţi în ţările dezvoltate, cu cât economia e mai eficientă cu atât e nevoie de mai multă forţă de muncă.

La fel şi cu pământul, ăla arabil, şi el o resursă finită, cu cât produc mai eficient, se ieftinesc produsele, cererea e mai mare pentru că populaţia vrea să mănânce mai bine şi e şi în creştere, peste toate apare o cerere enormă şi de rapiţă din care să se facă benzină, Brazilia şi SUA sunt aici în frunte.

Şi am nevoie de mai mult teren arabil, pe care să-l lucrez şi mai eficient, cu mijloace care consumă petrol ca să existe produse ieftine pe care să le consume un număr tot mai mare de oameni de care am nevoie ca să cultive pământul cu mijloace şi mai eficiente de consum al petrolului. Petrolul şi terenul sunt finite.

Să vă văd pe unde scoateţi cămaşa. Şi nu înseamnă că progresul tehnologic e rău. Tot circul ăsta e condus de bani, care finanţează progresul tehnologic ca să crească productivitatea să ieftinească produsele ca să acapareze piaţă şi să producă mai mulţi bani care să finanţeze progresul ca să...

V-a plăcut?

Puţintică istorie recentă

Un cetăţean inteligent învaţă din greşelile altora, unul mediocru din greşelile proprii, unul prost nu învaţă.

Suntem în 1997. Până la această dată, jumătate din banii investiţi în ţările în curs de dezvoltare plecau în Asia de Sud Est. Era vorba de un miracol economic. Dobânzile la monedele locale erau mari prin state ca Singapore, Thailanda, S. Korea, Malaiezia şi Indonezia. Aşa creşteau şi preţurile la bunuri (case mai ales). Creşterile economice erau între 8 şi 12 la sută pe an. Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional lăudau din greu ţările respective. Curgea lapte şi miere.

În 1994 Paul Krugman zice că toată creşterea asta e din cauza valului de investiţii. Şi cum ştia carte zice că o productivitate mai şmecheră, e cu formule şi economie, şi care se cam leagă de muncă, de calitatea acesteia, de şcoala muncitorului, de fapt, n-a prea crescut. Şi că de fapt asta duce la creştere economică reală, nu creşterile PIB-ului.

Să nu ne complicăm, omul zice că e groasă. Lumea se hăhăie şi merge înainte, un bou care nu vede realizările.

Ne mutăm înapoi în 97. În Thailanda, Malaezia şi Indonezia creştea economia, intrau o grămadă de bani, cu cât intrau mai mulţi cu atât se cereau mai mulţi. În Malaezia era cum era capitalismul dar în Indonezia era nasol pentru că era un capitalism în care banii ajungeau pe mâna "băieţilor deştepţi indonezieni", ăştia nu era cine ştie ce manageri şi făceau afaceri după ureche dar numai ei le puteau face. Banii intrau cu condiţia să iasă profitul repede, altfel de ce ar fi fost atractive ţările respective. Şi mai aveau ţările respective un deficit de cont curent maaaaare rău. Şi ţineau moneda strânsă, nu prea fluctua. Exporturile mergeau prost. Împrumuturile se dădeau uşor, era veselie.

La un moment dat îndatoraţii au început să nu mai poată plăti. Şi au început falimentele. Băncile au crescut dobânzile. Investitorii s-au cărat. Ăia care aveau monede de astea au început să vândă. Băncile naţionale s-au străduit să susţină cursul. Cât au putut, când n-au mai putut i-au dat drumul şi cursul s-a prăbuşit.

De acum a început circul şi au dat, ca de obicei, vina unii pe alţii. Ca să scoată din rahat ţările FMI a băgat 20 de miliarde de dolari în Thailanda, 23 în Indonezia, tot a avut o cădere a PIB de 13,5 procente. Korea era plină de credite neperformante. Moneda s-a făcut jumătate, falimente, circ. Şi tot aşa.

Vă aduce aminte de ceva?

Ce-am vrut să zic cu asta? Mai ascultaţi-l pe Băsescu în Parlament şi la TVR. De asta a fost cuminte. Şi mai ştie că următorul Guvern e cam condamnat. Şi vă precizez că FMI-ul are altă treabă acum, nu vine să ne salveze.

Chior în ţara orbilor.

Blog pe surse

Analiştii şi Băsescu



Am copiat, cu nesimţire, de la vaca verde din blogroll.

Se întâmplă în grădiniţele româneşti

Luni, ora 8, părintele aduce copilul cu febră la grădiniţă. Asistenta nu-l lasă să intre. Trece de ea, lasă copilul pe hol şi pleacă. E oprit de nenea de la pază, copilul intră în convulsii cu 42 temperatură. După o oră de discuţii, destul de voioase, copilul e luat acasă.

Marţi pe la prânz. Un copil din grupa mică, nou venit, face o criză de epilepsie şi intră în comă. Asistenta se descurcă, vine Ambulanţa, vine SMURD-ul, copilul e salvat. Acum e la terapie intensivă la spital. În avizul medical al copilului nu scrie aşa ceva, nimeni nu ştia. Azi vine părintele şi face scandal că, de ce s-a chemat ambulanţa, că s-a făcut prea mult scandal.

Miercuri, de dimineaţă. Părintele aduce copilul, nou venit, în grădiniţă, la prânz dă telefon şi spune, senin, că este diabetic copilul. Nimeni nu ştia, în avizul de la medicul de familie nu scria. Dacă-i dădeau nişte dulciuri la masă şi intra în comă?

Credeţi că sistemul de învăţământ şi cel de sănătate sunt singurele vinovate pentru ce se întâmplă?

Eu sincer cred că NU.

Grădiniţa este de stat şi totul este din ultimele trei zile.

Girolamo Cardano

Ieşind din râpa politicii româneşti să ne mai uităm şi la ce-ar trebui să sărbătorim azi. Personajul de mai sus. Bastardul în cauză, până acum nu ştiu să-i fie ecranizată viaţa, a studiat întâi medicina la Padova. Derbedeu fiind şi bastard pe deasupra n-a fost lăsat să intre în colegiul medicilor. La noi pe Brădişteanu nu-l dau afară. A profesat pe de lături şi a fost primul care a descris febra tifoidă, o descriere pe care n-o facem aici dar care seamănă cu descrierea clasei politice actuale.

Cardano este cunoscut pentru rezultatele din algebră, asta e o chestie mai complicată decât aritmetica şi este comparabilă doar cu legea electorală care se judecă azi. A descoperit soluţiile generale pentru ecuaţia de gradul trei şi patru, nu fără scandal, acuzaţii de furt şi alte alea. A rămas în coadă de peşte.

Băiatul era întotdeauna cu finanţele la pământ. Pentru că era un cartofor notoriu. După moarte i-a apărut o carte care pune bazele teoriei probabilităţilor. Care este probabilitatea să ajungă Năstase în faţa justiţiei? Nu de asta se ocupa Cardano. Cartea a fost studiată pentru că descria metodele de a trişa. Capitolele astea au fost conspectate de Adrian Năstase.

În domeniul mecanicii Cardano a inventat arborele cardanic, o chestie care se află sub orice maşină şi pe care o studia Mitrea când, nedrept, a fost acuzat de Stolojan că a ieşit de sub camion. Ruşine Stolo, bravo Mitrea.

S-a mai ocupat de multe lucruri, de la criptografie la horoscoape, a fost acuzat de erezie, a stat la puşcărie, dosarul său n-a fost secretizat, a avut rentă de la nu mai ştiu ce Papă şi a încheiat socotelile aşa cum a trăit.

A prevestit că o să moară pe 21 septembrie şi chiar a murit, lumea zice că s-a sinucis. Un personaj care deşi a trişat tot, chiar şi pe el însuşi, a lăsat mai mult omenirii decât toţi deputaţii, senatorii, preşedinţii acestei ţari.

Am şi eu sensibilităţile mele.

Indiferent de coaliţia la guvernare viitoare

sentimentele ulterioare sunt descrise mai jos. Că suntem votanţi sau membrii ai coaliţiei.

Topul catindaţilor de premier pe ultimele 7 zile în presa online

Ce-i asta?
Numărul de apariţii pentru fiecare din cei trei în ultimele 7 zile în toate gazetele mari, 45 la număr până acum. Cam subţirel Stolo, cam subţirel. Tăriceanu face mai mult decât Geoană cu Stolo la un loc.

Ludovic Orban

Azi, adică ieri, l-au cam debarcat pe Orban, fără cântec, urât, o dedicaţie merită.



E în spiritul parangheliei domnule Tăriceanu?

Libertatea de exprimare

Eu nu citesc presa scrisă şi nu cumpăr decât cărţi şi filme la care e ataşat şi un ziar pe care-l arunc. Eu caut subiectelele care mă interesează pe internet. Că dacă vreau să aflu ce s-a scris despre Băsescu nu mă uit prin toate ziarele online că n-am timp. Buuun. Şi merge, cum, vă spun altă dată.

Azi am căutat "libertatea de exprimare". Şi ce-mi văd ochii: cu sută la sută relevanţă un articol scris de cetăţeanului Marius Tucă. Am vrut să văd ce scrie presa "serioasă" despre subiectul cu dama şi necunoscutul şi ce zice presa "serioasă" despre "moralitatea" autorului dezvăluirii pe care acum n-o prea mai recunoaşte. Mai bine n-o făceam.

Ce zice omul aici, într-o singură frază de 16 rânduri (unde stătea Balzacu, Proustu sau Joyceu ziaristicii româneşti). Că "După o carieră cinstită de onanişti, bloggeri autohtoni s-au dedat la ceva mai dulce..., domnule eşti discriminatoriu, damele nu sunt onaniste, asta ţine doar la bărbaţi. Deci dintr-o dată se observă un anumit misoginism al fostului jurnalist de televiziune Marius Tucă. Şi continuă "sătui de-atâta dezbatere deontologică, principială şi sterilă, şi-au dat blogul pe faţă..." omul aici continuă să ne incrimineze pe toţi, o clară dovadă că ne judecă pe toţi ca fiind la fel, dovadă a modului comunist în care "judecă", o etichetă asociată unei întregi categorii datorită greşelii unuia singur, chiaburilor. Şi finalul "în văzul întregii lumi în numele libertăţii de exprimare, onanişti din toate blogurile, masturbaţi-vă...", aici descopăr o anumită apetenţă a domnului în cauză pentru auto-satisfacere, menţionată de şase ori în text plus violuri şi alte chestii destul de pitoreşti.

Domnule Tucă, pe blogul despre care vorbiţi şi care este al unui ziarist de la Antena 1 şi 3 scrie

"ATENTIEEEE!
Comentariile publicate pe
blogul meu nu implică
instituţia la care lucrez."

Comentariile sunt cele făcute de cititori, nu de posesorul blogului, chestiile alea scrise de autor se cheamă post-uri. Deci, dacă ştim ce vorbim, posturile colegului Dvs. implică instituţia în care lucraţi şi nu pe mine sau pe oricare altul.

Iar libertatea de exprimare care vă oferă dreptul să vă comportaţi misogin şi comunistoid, bădărănia e din lipsa celor 7 ani de acasă şi nu sunteţi vinovat de ea, mie-mi spune că implicaţi chiar mai mult instituţia din care faceţi parte decât autorul iniţial al murdăriei.

Şi peştele de la cap se-mpute.

După aproape 20 de ani

Se aude prost, se vede şi mai prost dar merită. Cred că este la fel de actual.

Consecinţele sondajului de opinie pentru PNL

Cam asta e!

Hai mă Geoană

Geoană loveşte din nou cu o promisiune absolut fantasmagorică. Dă 20000 de euroi ălora care se întorc acasă definitiv. Lăsând la o parte că e imposibil de pus în practică. Ce reţine cetăţenii să plece iar după ce au luat mălaiul? Că parcă există dreptul la liberă circulaţie. Ce faci mă Geoană reinventezi şerbia?

Dacă, printr-o minune s-ar putea face aşa ceva ar fi o dramă pentru România, una economică. Cu Geoană la guvernare, cu deficitul comercial enorm lăsat de măreţul Tăriceanu întreb şi io, fără studii economice, cum dracului face Geoană să suporte deficitul fără banii emigraţiei, ba mai mult, să dea şi 20000 de euro. Geoană ori eşti prost ori minţi cu neruşinare.

Sistemele politice - IV. Statul unitar

Majoritatea statelor actuale sunt unitare. Există în statele unitare, în mare, trei tipuri de relaţii între puterea locală şi cea centrală.

Cel mai descentralizat stat unitar este Marea Britanie. Există parlamente locale în zone specifice cum sunt Ţara Galilor. Scoţia şi Irlanda de Nord. Parlamentele locale au dreptul la unele legiferări locale dar constituţional legile locale pot fi abrogate de la Londra dacă băieţii o iau razna.

De exemplu Parlamentul UK reţine drepturile următoare în favoarea Parlamentului Scoţiei - apărarea naţională, afacerile externe, regulile faţă de imigrare şi obţinere a cetăţeniei, securitatea socială şi responsabilităţile economice şi fiscale centrale (emitere de monedă, taxe şi impozite centrale etc.).

Cea de a doua formă este cea din Franţa sau România. Consiliile locale judeţene nu au drepturi legislative dar au drepturi de a hotărâ asupra subiectelor locale la nivelul judeţean. Există un prefect numit de puterea centrală care e un soi de executiv la nivelul judeţului. Consiliul local nu poate schimba legea învăţământului pe teritoriul lui ceea ce în Scoţia e posibil.

Ultima formă e cea comunistă sau nazistă unde totul vine de la centru. Conducătorii locali sunt aleşi de la centru sau "aleşi" de pe o "listă" cu un singur candidat.

Între 21:48 şi 22:40

Iată comentariile la ultimul post.

"Blogger Pieptea Cornel spunea...

Votul uninomial poate fi lung dezbătut. Dar trebuie luat in considerare ca oferă sansă unor oameni noi.

Însa ce ne facem când PRM-ul împreuna cu partidul prezindenţial încearcă să oprească votul. PRM a depus la Curtea Constituţionala o contestaţie a uninominalului.

PRM-ul va dispărea , oameni noi au şansa.

19 septembrie 2008 21:48

Blogger Dan Şelaru spunea...

1. Oamenii noi sunt alesi intamplator, in functie de aritmetica locala si de strategiile de campanie.

2. Toate partidele urasc votul nominal nu numai cele doua precizate de tine.

3. Asa zisa alianta PRM-PDL e o chestie gazetareasca, daca tu crezi asemenea prostii doar pentru ca sunt spuse de multa lume gresesti. Pedeleii au fost niste boi si baietii din partea ailalta le-o trag. Peremeii profita. Joc politic.

19 septembrie 2008 22:06

Blogger Dan Şelaru spunea...

Oooooo, primul politician, catindat, pe blogul meu, de la PNL. Domnul meu legea e aiurea, hotararea de guvern e aiurea, cand scrii intr-o hotarare de guvern ca o chestie se aplica "de regula" atunci trebuie sa spui si in ce conditii nu se aplica regula, ca pot sa-mi fac, legal, daca am puterea, colegiu la mine acasa. Sunt in mod total pentru votul uninominal. Total. Dar inainte de asta sunt pentru respectarea legii. Si daca statul n-o respecta cum poate cetatenilor s-o respecte. Este dreptul constitutional al PRM-ului sa conteste legea. Daca este ilegala atunci trebuie schimbata. Nu fura nimeni nimic.

19 septembrie 2008 22:16

Blogger Pieptea Cornel spunea...

Domnul meu, momentul in care PRM-ul depune aceasta contestatie este unul nepotrivit si arata disperarea de care dau dovada, ei ca si PDL-ul nu sunt pregatiti pentru o asemenea lupata.

Sa nu uitam ca PNL-ul a fost primul partid care si-a anuntat majoritatea candidatiilor.

Legea nu este perfecta , dar reprezinta primul pas spre o clasa politica mai interesata de problemele cetateanului.

Am sa mai revin pe blogul dumneavoastra si va invit si la mine pe blog http://cornelpieptea.blogspot.com/

O seara buna

19 septembrie 2008 22:31

Blogger Dan Şelaru spunea...

Am fost pe blog Dvs. Respectarea legii nu are momente potrivite sau nepotrivite. Primul pas nu trebuie sa fie ilegal. E exact ca intrebarea la care nu raspunde nimeni "Cum ai facut primul milion?" Si ce daca si-a anuntat primul candidatii, in opinia mea, faptul ca si-a anuntat primul candidatii inseamna ca sunt slabi la aritmetica. Si nu mi-a placut ca nu comentati continutul postului, Seamana a campanie electorala, n-am s-o las sa se desfasoare pe blogul meu. Va urez succes!

19 septembrie 2008 22:40"

Ce concluzii putem trage.
1. Vorbeşte ce ştie indiferent de subiect. Dacă e să comentezi ceva, comentezi ce ai în faţă, nu ce-ţi trece ţie prin cap. La subiect mon cher.
2. Respectarea legii e opţională dacă interesele o cer. Niciun moment nu a avut probleme cu ideea că s-ar putea ca lucrurile să fie ilegale.
3. Repetă clişee de partid, nu vorbea cu mine, purta mai departe un discurs învăţat pe de rost.
4. Decât aşa oameni tineri mai bine ăia bătrâni că la ăia ştim ce le poate pielea.
5. Dacă PNL are asemenea candidaţi e nasol pentru toată lumea. Speram o calitate mai bună a şeptelului politic de la PNL. Şi sunt un om care a votat PNL din 90. Nu cred că restul sunt mai breji.

Viitoarea clasă politică adusă de votul uninominal este la fel de penibilă ca lugubra clasă actuală. Sper să mă înşel.

Ăsta e Costică, viitorul parlamentar, din postul anterior.

Aritmetică electorală, cobai Tăriceanu

Toată lumea presupune motivul cărăbănirii lui Tăriceanu din Primăverii pe la Bragadiru, s-au unde s-o duce. E aritmetic.

De boi, peneliştii din comisia de desenat colegii i-au făcut unul mic şi cochet, cu vedere la noua şi vechea nomenclatură, în Primăverii. Cine i-a sfătuit nu ştiu dar e un prost sau un infiltrat băsescian.

Ăla, colegiul, avea vreo 40000 de votanţi. În acelaşi timp la Cuca Măcăii penelistul Costică era trimis într-un colegiu de 80000 de inşi, cam toţi de la ţară făcut în contra PDL pentru PSD.

La locale prezenţa la vot a fost la nivel naţional la ţară 61,26 la oraş 40,77. În Ilfov a fost 64,70, în Bucureşti 31,5, la Cuca Măcăii am să iau valoarea judeţului 48,13, media naţională a fost de 49,38 deci putem considera că la Cuca Măcăii a fost o prezenţă de 60 la sută.

Şi acum 30 la sută din 40000 dă 12000 voturi. Cât să ia? 40 la sută adică 4800 voturi. Ăla de la Cuca Măcăii are 60 la sută prezenţă, din 80000 ne dă 48000 voturi. Cât să ia, media PNL în Argeş la locale, vreo 20 la sută adică aproape 10000 de voturi, dublu decât Tăriceanu. Şi după aia vine redistribuirea unde necunoscutul Costică-l bate de-l rupe pe inginerul Tăriceanu cu dublul numărului de voturi.

O să candideze în Ilfov unde a fost cea mai mare prezenţă la vot. Şi într-un colegiu mare.

Hai mă băieţi, puţină aritmetică, o meditaţie ceva? Ieftin, parcă-i văd pe Mitrea, Boc şi ăla de la PNL, cu caiete cu pătrăţele, în băncuţe despărţite cu garduri să nu se bată. Şi Mitrea e mai bun la aritmetică decât PNL-ul, sunteţi partid de ingineri băăăăă.

Şantaj

Geoană ne-a spus că l-a şantajat politic pe Tăriceanu, după ce prima oară a spus doar că l-a şantajat.

După o campanie (pe un blog) împotriva unei madame din PSD, campanie care sugera practic un şantaj, probabil nereuşit, pe acelaşi blog a apărut o înregistrare cu madama într-o postură, să zicem, nepotrivită.

Posesorul blog-ului este jurnalist la antenele voiculesciene, literele sunt mici în mod voit, aceleaşi antene care au lovit-o pe madam Rădulescu. Sper să-l dea afară.

Pe Geoană cine-l dă afară? Şi dama în cauză are mult mai multă demnitate decât Tăriceanu.

O întrebare

"Imi si imaginez cum ar fi fost la noi destinul lui Nelson Mandela, sa zicem. Dupa 27 de ani de inchisoare, romanii ar fi spus ca vine si bosorogul asta sa ne invete ce si cum dupa ce ca nu a suferit alaturi de noi, hai sa-l batjocorim prin ziare si sa scapam odata de el, ca mai rau ne face sa ne amintim de ideile lui. Dar, de fapt, stati, ca nu trebuie sa ne imaginam destinul lui Nelson Mandela in Romania. Putem sa-l luam pe al lui Corneliu Coposu. Sau, fara puscarie, pe cel al Regelui Mihai."

De aici.

Destinul lui Corneliu Coposu a fost similar cu destinul lui Nelson Mandela până la un punct. Din păcate n-a apucat finalizarea luptei politice pe care a dus-o.

Cum arăta România azi dacă trăia şi era în putere?

Similarităţi între politica româneasca şi comportamentul raţelor

Mai de mult, cred că în 2004, Petre Roman s-a lovit de Traian Băsescu şi a căzut lat, mort definitiv, pe câmpul politicii româneşti. De câteva zile se petrece un fenomen nou în moartea sa politică. Este similar cu articolul ştiinţific pe care am onoarea să-l prezint.
Se observă mişcarea ideologică a respectivului spre dreapta. Raţele au multe comportamente umane, noi nu le ştim. Ilustrăm continuarea carierei politice a personajului cu articolul pe care-l rezumatizăm:
"On 5 June 1995 an adult male mallard (Anas platyrhynchos) collided with the glass façade of the Natuurmuseum Rotterdam and died. An other drake mallard raped the corpse almost continuously for 75 minutes. Then the author disturbed the scene and secured the dead duck. Dissection showed that the rape-victim indeed was of the male sex. It is concluded that the mallards were engaged in an ‘Attempted Rape Flight’ that resulted in the first described case of homosexual necrophilia in the mallard."
şi traducem:
"Pe 5 iunie 1995 un râţoi adult s-a lovit de faţada de sticlă a Muzeului Naturii din Rotterdam şi a murit. Un alt răţoi a violat cadavrul, aproape continuu, timp de 75 de minute. Atunci autorul (articolului ştiinţific, n.trd.) a întrerupt scena şi a adăpostit cadavrul. Disecţia a arătat că victima violului fusese de sex masculin. S-a tras concluzia că răţoii erau implicaţi într-un Zbor de tip Tentativă de Viol, acesta este primul caz care descrie necrofilia homosexuală la răţoi."

Aici e articolul întreg.

Dacă ne uităm la cariera politică şi potrivirea ideologiilor similarităţile sunt evidente. Ăştia l-ar aduce şi pe Decebal sau Terente împăiat să candideze, nu mă refer la PNL, toate partidele politice sunt în aceeaşi situaţie.

Din dor de Nea Nelu

Aşa cum am promis, pe perioada lipsei din peisaj a lui Nea Nelu, voi aduce mici sclipiri din gândirea şi viaţa personajului.

Astăzi un moment intim din viaţa fostului preşedinte. Sub sloganul nemuritor "Iliescu apare, soarele răsare" iată-l:

Efectul Dunning-Kruge. O explicaţie

Am găsit aici o descriere a acestui efect sociologic. Ce treabă are asta cu politica sau România? Are o legătură indisolubilă cu politica şi România şi mai ales cu politica şi societatea din România.

Ce au descoperit băieţii ăştia care au luat şi un lg-Nobel (corectie, vezi comentarii) pentru asta? Că, nici mai mult nici mai puţin, cu cât ştii mai puţin despre un domeniu cu atât te crezi mai bun în domeniul respectiv şi ai o impresie mai bună despre realizările pe care le ai sau le-ai putea avea în domeniul respectiv. De asemenea incompetenţii nu recunosc competenţa altora, în mintea lor există o tendinţă de egalizare a competenţelor. Şi încă un lucru, ăia care se pricep se cred mai incompetenţi decât sunt.

De ce se petrece fenomenul. Pentru că fiecare apreciază subiectiv capabilităţile pe care le are. Pentru că nu este criticat în faţă, de multe ori se spun multe în spatele unei persoane dar nu şi în faţă. În domeniul moral se manifestă prin ideea "eu sunt mai moral decât tine". Acum, nu toată lumea e de acord cu teoria dar nu cred că e greşită.

Studiile continuă pe diferite culturi. Şi aflăm că americanii sunt afectaţi de acest fenomen, se cam cred buricul târgului, cei din Asia de Est se subestimează, că-i China, Japonia sau Koreea.

Care-s motivele? Tendinţa vestică spre individualism şi păstrarea reputaţiei la asiatici. Mai e şi motivul că vesticii dacă nu se pricep la ceva se apucă de altceva, asiaticii încearcă din greu să-şi îmbunătăţească competenţele în domeniu.

Acum, ca să nu par afectat de Dunning-Kruge, vă spun că toate cele mai de sus sunt scoase din citate ale autorilor. Nu trageţi în pianist. De acum devin original.

"La fotbal şi politică se pricepe toată lumea." Chiar noi, românii, am găsit empiric acest efect.

Tragic în România toate domeniile sunt afectate de acest fenomen, neaveniţii sunt în frunte iar cei competenţi stau pe margine.

Se manifestă în afaceri unde foarte mulţi patroni cu banii făcuţi uşor, prin corupţie de obicei sau de la mama, au impresia, sinceră, că se pricep şi-şi distrug afacerile în momentul când cred că pot ieşi pe piaţa liberă sau se "eliberează" de cei competenţi din companie şi atunci rămân în "sistemul ticăloşit" sau intră în acesta.

Cultural, Văcăroiu-şi dă cu părerea despre ce face Patapievici. Pe forumuri ideile filozofice sunt terfelite în mod vulgar. Liiceanu e făcut mâncător de căcat când apără pe cineva sau ceva, logic şi bazat pe cultură. De altfel efectul combinat cu anonimitatea Internetului e letală.

Politic, Avramescu, potenţialul catindat, e ofuscat de târgul, dacă există sau nu, între PRM şi PDL exact pe replica "Io-s mai moral ca tine.", deşi realizările lui politice sunt absolut nule iar politica şi morala sunt foarte departe una de alta.

Ultimul exemplu, absolut aiuritor, e circul anti-ştiinţific practicat de Partidul Conservator. Habar n-aveau despre ce vorbesc, dar credeau că ştiu foarte bine ce se întâmplă. Combinaţia efectului Dunning-Kruge cu nesimţirea este de asemenea îngrozitor de nocivă. Vis a vis de experimentul în cauză l-am văzut pe Codrin Ştefănescu, sculă în PC, astupându-i gura prin vehemenţă şefului Agenţiei Spaţiale Române, doctor în fizică. Omul în cauză nu putea decât să zâmbească ironic şi contrariat.

Trebuie să învăţăm ce înseamnă dialogul, să învâţâm să ascultăm, să respectăm valorile verificate. Să punem mâna pe carte, e singurul mod în care putem să ieşim din umbra acestui efect sociologic. Nu suntem cei mai breji, cei mai deştepţi, cei mai frumoşi şi n-are nimeni ceva cu noi.

Iar băieţii ăia de la început sunt americani. Şi ne-au explicat ce se întâmplă cu societatea românească. Dar tot noi ştim mai bine, nu?

Sistemele politice - III Sistemele naţionale

Statul naţiune e o chestie complicată. La început, un grup de oameni cu o cultură, etnie şi istorie comună au înţeles că formează un grup cu o identitate diferită de cea a celor care-i înconjoară. Primele state naţionale s-au format în Marea Britanie şi Franţa. Prin secolul XIX s-au format Germania, Italia sau România. State ca URSS, India sau Elveţia nu au avut o bază naţională în procesul de formare. În principiu, dezmembrarea imperiilor a dus la formarea statelor naţionale. Ultimul căzut, URSS, a încheiat, aproape, procesul de formare al statelor naţionale, sau a părut că încheie acest proces. Există, încă, un proces de formare al statelor naţionale, vezi Kosovo sau Abhazia şi Osetia de Sud.

Există grupuri de cetăţeni care locuiesc în unul sau mai multe state care au în comun trăsăturile care au dus la formarea statelor naţiune şi care nu au reuşit formarea unui stat, kurzii, bascii, multe grupuri etnice africane. De asemenea există mai multe state care au la bază o singură naţiune (România şi Republica Moldova).

Statul naţional se poate defini prin puterile pe care acesta le are faţă de orice altă organizaţie care există în teritoriul respectiv. Toate acestea se raportează la acesta. Este singurul în măsură să folosească forţa armată pe teritoriul său iar cei care, la un moment dat, conduc statul sunt singurii care vorbesc în numele teritoriului şi cetăţenilor. Toate acestea sunt realizabile, mai mult sau mai puţin, în fapte. Vezi Afganistan, Iraq, Serbia sau Georgia. De asemenea un teritoriu şi cetăţenii care-l locuiesc pot fi consideraţi stat dacă le este recunoscut de către restul de state acest statut (cazul Transnistriei vs. cazul Kosovo).

Din varii motive puterea (guvernarea) nu este total centralizată. În primul rând este imposibilă fizic centralizarea totală, ineficienţa unei centralizări masive a puterii a fost dovedită de statele comuniste. Un alt motiv al descentralizării guvernării sunt sentimentele regionale, există diferite motive care stârnesc pasiuni locale (minorităţi etnice, trecut istoric diferit, cutume istorice), geografia joacă şi ea un rol în descentralizarea puterii.

Există două tipuri de state naţionale, unitare şi federale. În statele de tip federal (USA, Germania, Rusia, Mexic şi altele) există un balans al puterii între autorităţile regionale şi cele centrale. De obicei puterea centrală este singura în măsură să emită monedă şi are controlul forţelor militare în scopul limitării mişcărilor secesioniste. Majoritatea statelor sunt de tip unitar (România, Bulgaria, statele scandinave, majoritatea statelor din America de Sud...).

O descriere a celor două tipuri de stat în episodul următor.

Monsieur Geoană, Jealous Tăriceanul, Thrill me Stolo

Poate e un sacrilegiu pentru memoria lui Jacques Brel dar Geoană nu poate fi descris mai bine.



Să nu se spună că sunt partizan, am găsit şi pentru Tăriceanu o descriere muzicală.



Şi cu asta am descris candidaţii la prim ministeriat.

Balamucul în care trăim

Derbedeii politicii româneşti se laudă cu drăciile copilăriei şi adolescenţei. Nuţi împarte sarmale. Adomniţei spune poveşti. Mazăre face surf. Nuţi e la sarmaua 100. Petre Roman se întoarce.

Pe Geoană nu-l lasă nevasta să se uite la chiloţii tanga organizaţi de Mazăre. Stolo e supărat pe Mitrea, şi invers. Nuţi e la sarmaua 200. Tăriceanu minte şi el ceva, să nu iasă din rând. Boc flutură un băţ.

Băse nu ţine discursuri şi bagă un blestem electric, se opresc microfoanele. Vadim are sau nu are blog. Orban a avut nota scăzută la purtare, o are şi acum. Sarmaua 300 e împărţită de Nuţi poporului.

Bursa e lată, Medvedev spune că nu-s necesare militarizări şi naţionalizări. Ce capitalist! Ăia cu asigurări la AIG se uită cruciş la banii daţi ani de zile, Nuţi, obosită, scoate sarmaua 400 din oală.

S-au terminat sarmalele, nu şi balamucul. Mazăre are cască, umblă cu gagici şi decapotabile. Ce partid de stânga! Nea Nelu plânge în China şi face tratament cu hormoni de creştere. Pentru el nu pentru partid.

Nuţi spală pe jos, cu mopul. America începe să se cutremure economic şi să tragă toată şandramaua în jos. Jumătate din copii nu înţeleg ce citesc. Pe străzi se moare, la Bagdad se moare, la Kabul se moare. Nuţi a plecat acasă sau la Cotroceni.

Vă pup!

Şi pentru cei care înţeleg, toate astea nu vor avea ecou.

Geoană şi emigraţia

De aici aflăm rata emigraţiei din România, la 1000 de cetăţeni, pe parcursul ultimilor 8 ani. Se observă o scădere de la -0.6 la -0.13, bruscă, atunci când PSD-ul a plecat de la guvernare. Pe vremea iubitorului de pitici de grădină, Adrian Năstase, se pleca pe capete, de 4 ori mai mult decât acum.

Ce m-a apucat să scriu asta? Discursul absolut demagogic al lui Geoană din care citez:

"Blestemul dreptei trebuie sa inceteze pentru a ne aduce tinerii acasa...Blestemul dreptei trebuie sa inceteze. Nu mai putem lasa Romania pe mana unor iresponsabili. Miza alegerilor este colosala pentru tara. Nu avem de ales nici intre Geoana si Tariceanu, cu slipi sau fara slipi, sau pe Stolojan cu slipi sau fara slipi, ci avem de ales intre o Romanie care se prabuseste si o Romanie care se construieste".

Demagogia personajului este depăşită doar de prostia sa. Iar gura păcătosului adevăr grăieşte, cam fără slipi Geoană cu Tăriceanu, că văd că ei sunt la pachet şi Stolojan singur, mă duce cu gândul la nişte lucruri ireproductibile.

In memoriam

"Nu-mi place cum se face politica la noi, e un spectacol grotesc şi penibil."

Ştefan Iordache

Sisteme politice II - sisteme suprastatale

Imperiul

Imperiile istorice au fost compuse din grupuri sociale diferenţiate prin cultură şi etnie. În general aceste grupuri au fost ţinute împreună prin forţă. Puterea politică era centralizată şi o parte din aceste grupuri nu erau reprezentate în sistemul de guvernământ. De-a lungul istoriei au existat imperii care au reuşit pe perioade lungi de timp să-şi menţină coeziunea şi pacea internă, ex. Imperiul Roman. Acestea se bazau pe forţă militară, credinţe religioase şi birocraţie.

Dacă ne uităm la Rusia şi China de azi observăm că respectă toate caracteristicile unui imperiu, religia este înlocuită cu naţionalismul sau ideologia comunistă.

O altă formă de imperiu este imperiul colonial. Marile puterile europene, mai puţin Germania, au ocupat largi părţi ale lumii încercând să copieze structura de guvernământ din metropolă la nivelul coloniilor. Viaţa acestor imperii e fost scurtă încetând să mai existe după WWII.

Se poate spune, sau nu, că exportul de democraţie practicat de US este o încercare de colonialism, diferenţa majoră fiind că, după trecerea la democraţie, ţările în care s-a importat democraţia rămân independente, fără intruziuni directe ale US în guvernarea locală. Mă refer la Coreea de Sud, ţările foste sateliţi URSS, etc.

Liga

Liga este formată dintr-un grup de state care-şi unesc forţele pentru a rezista economic sau militar unei ameninţări externe. Au apărut în Grecia antică şi au existat în Germania medievală, Liga Hanseatică. Liga Naţiunilor, organizată după WWI, predecesorul ONU, a fost prima mare încercare de organizare suprastatală la nivel mondial. A eşuat lamentabil în încercarea de evitare a tendinţelor de expansiune ale unor ţări ca Japonia, Italia, etc. Avem în acest moment Liga Arabă.

Confederaţia

Confederaţia este uniunea voluntară a unor state independente, care-şi limitează libertatea de acţiune şi crează un mod de consultare internă şi un mod de luare a deciziilor în comun. Limitarea independenţei poate consta doar în anunţarea membrilor asupra unei decizii interne sau adoptarea poziţiei majorităţii, după negocieri, chiar dacă aceasta este contrară hotărârilor interne. Deciziile se iau cu majoritate sau unanimitate. Nu există un sistem centralizat, prea dezvoltat, de guvernământ şi statele componente păstrează multe prerogative ale unui stat total independent.

Exemplul cel mai bun este Elveţia. Germania în sec XIX şi USA până la Constituţia din 1789 au fost confederaţii. The Commonwealth, statele din fostul Imperiu Britanic, sunt o confederaţie.

Federaţia

Diferenţa faţă de Confederaţie este constituirea unui sistem centralizat de implementare a unor politici în rândul tuturor statelor care o alcătuiesc. Independenţa statelor constituente este mai mică, există domenii în care legile Federaţiei sunt prevalente legilor interne şi le înlocuiesc pe acestea. Uniunea Europeană este o federaţie. Membrii NATO formează o federaţie bazată pe o politică militară comună, centralizată.

ONU nu se prea potriveşte unei definiţii. Înfluenţa acesteia în lumea actuală este din ce în ce mai mică şi urmează calea Ligii Naţiunilor. Este mai degrabă un forum de dezbatere şi negociere.

Sistemele politice - I, Definiţii şi forme

Îm urma unei discuţii cu mine însumi m-am hotărât să descriu. pe surse credibile, regimurile politice. Măcar aşa să se afle scris undeva ce dracu' trăim şi cum am ajuns aici, noi omenirea.

Sistem politic, forme de manifestare

Regimul politic sau sistemul politic este suma instituţiilor legale care guvernează sau, mai precis, care formează statul. Mai înseamnă pe lângă instituţii şi comportamentul acestor instituţii în raport cu alte componente care nu sunt politice, economia, cultura, mediul, etc.

Cea mai răspândită formă de guvernământ este statul naţional. La Olimpiadă au fost peste 200 de state. Fiecare guvern din toate statele astea spune că e suveran şi vrea, chiar prin forţă, ca proprii cetăţeni să-i asculte şi respecte legile.

Lucrurile nu stau în realitate aşa. E o glumă să credem că un stat este total suveran şi că nu există influenţe externe. Există alianţe, organizaţii suprastatale, interese economice transnaţionale şi mulţi alţi factori care ştirbesc suveranitatea şi obedienţa absolută a cetăţenilor unui stat faţă de legile acestuia.

De asemena în interiorul unui stat există diferenţe regionale. Cantoanele Elveţiei au legi diferite, statele care compun USA au legi diferite şi există multe alte exemple.

Se poate spune că există un nivel naţional, unul transnaţional şi unul regional.

Ăsta e episodul 1. Dacă termin în 30 de episoade e bine. Aş vrea un răspuns la întrebarea dacă merită efortul.

Respectarea promisiunii

Deoarece Nea Nelu e în China şi nu se poate manifesta plenar în viaţa noastră politică citez din dânsul cu evlavie:

"În legătură cu abordarea acestor probleme, pe de o parte, trebuie să avem forţa necesară să facem o analiză mai complexă a schimbărilor care s-au produs în societatea românească după 1989, pentru că am intrat într-un proces amplu de prăbuşire de sistem la scară internaţională. Un proces obiectiv, care era rezultanta falimentului unui sistem şi în plan politic şi în plan economic. Deci, s-au produs schimbări necesare în societatea românească, în aşezarea ei, în structurarea sistemului politic; dar toate aceste schimbări merg pe linia alinierii noastre la lumea contemporană. S-au produs schimbări în viaţa societăţii noastre, a statului, a structurilor instituţionale ş.a.m.d. Este nevoie, deci, de clarificările necesare în modul de abordare a acestor probleme ; cum să reparăm ceea ce s-a stricat şi cum să folosim potenţialul ţării noastre în dezvoltarea viitoare."

Ion Iliescu

Despre Realitatea TV

În acest moment există 2 partide mari PSD şi PDL şi unul mijlociu PNL. Cea mai improbabilă variantă de guvernare este PDL plus PSD. În orice subiect discutat la Realitatea TV sunt implicate toate părţile, nimeni nu poate acuza postul de părtinire. Se trage în tot ce mişcă din punct de vedere politic.

Spre deosebire de Antene unde totul e clar, toate tunurile pe Băsescu şi PDL aici lucrurile par ok. Dar nu sunt, de ce circul cu spitalele, pentru că actuala guvernare prin Ministerul Sănătăţii nu-şi face treaba, de ce circul cu împuşcăturile în stradă, pentru că Ministerul de Interne e iresponsabil, de ce circul cu accidentele, pentru că Ministerul Transporturilor nu-şi dă interesul, de ce nu sunt şcolile gata, din cauza Ministerului Educaţiei şi se poate continua.

Nu se spune nimic explicit despre Guvern, oricine înţelege. Toate faptele sunt reale. Realitatea TV influenţează prin non omisiune. Practica omisiunii e un fapt generic în presa noastră. Mă fac că nu văd. În această mare de uituci Realitatea TV foloseşte inversul, e o voce singulară.

De ce face aşa ceva? Pentru că e mai bine să negociezi cu un singur grup decât cu două, aliate, care au de multe ori interese divergente ca în cazul unei alianţe relativ echilibrate PSD-PNL sau PDL-PNL. Ba mai mult, o cădere a PNL-ului şi o creştere a unuia mare poate aduce un Guvern CelMare-UDMR şi atunci se simplifică totul.

Realitatea TV ajută ambele partide mari, nu poate fi acuzată de atac la adresa PNL, şi-şi aranjează apele pentru viitoarea guvernare.

Ce înseamnă să fii inteligent. Nu poate pierde. Ce face Voiculescu dacă nu câştigă? Iar soluţie imorală?

Incredibil

Ce şi-a adus Bombonel din China? De aici aflăm lista, spicuim:

ciucuri draperii, peruci, biciclete, aparate de curăţat scame, aparate de tăiat ouă, maşini pentru tăiat tăieţei, flori şi legume artificiale, strecurători, clopoţei, ceasuri breloc, rafturi sculptate, maşini de gătit cu gaz, statui din fier şi bronz, pămătufuri pentru şters maşina, armuri, coif, cocori şi elefanţi decorativi, sacoşe din rafie, paftale, jardiniere, tocătoare de bucătărie, scaune cu dragoni de jad, fotoliu cu dragoni, ligheane din bronz, instalaţii din piatră, pagode din piatră, fierbătoare, perne, hamace, clanţe, scotch, clopoţei, instalaţii pentru pom, palmieri artificiali, prăjitoare pâine, lampioane, oale sub presiune, pitici de grădină, abajururi, candelabre din piatră, brazi pentru Crăciun, oale inox, ligheane, ladă de zestre, insecticid, prăjitoare pâine, seturi prosoape, ceas deşteptător.

Lista este absolut delicioasă, eu dacă eram procuror scoteam din listă obiectele de mai sus. Cum să votezi că a luat mită Bombonel ciucuri pentru draperii şi cocori ornamentali?

Parcă văd personajul îmbrăcat în armură, cu perucă, gătind la o maşină cu gaz, într-o oală sub presiune nişte legume artificiale înconjurat de pitici şi cocori decorativi şi statui din fier şi bronz.

Bombo du-te bă-n Justiţie şi spune că ai luat mită altceva nu clanţe şi scotch sau lăzi de zestre, nici n-ai fete, io-te un argument avocăţesc.

Victimele comunismului, literele A-C

Pentru comuniştii actuali, uite unul, care preamăresc regimul adus de sovietici în Romania, am o mică surpriză.

Cineva, nu caut să aflu cine este, face o faptă incredibilă. Pune, de acasă cred, fişele matricole penale ale deţinuţilor politici din regimul comunist. Munca este de Sisif, a reuşit până acum doar primele trei litere şi fişele persoanelor publice.

Doi prieteni din 4 care au aflat această adresă şi-au găsit rude acolo, şi lista e până la litera C. Sunt zeci de mii de nume şi sute de mii de ani de puşcărie. Vă rog să daţi mai departe informaţia.

Adresa este asta.

Despre terorism de 11 septembrie

Definiţie şi motivaţii

Să ne întrebăm ce-i ăla. Păi definiţia uzuală zice că este considerat act terorist "un act destinat producerii terorii, cu scop ideologic şi care atacă civili". Se mai poate broda pe marginea definiţiei dar nu merită. Cuvântul e strict legat ca origine de Revoluţia Franceză. Când au luat-o razna în 11 luni au ghilotinat vreo 40000 de cetăţeni, vremurile s-au chemat epoca terorii.

Motivele ideologice care au dus la acte teroriste sunt de toate culorile şi nuanţele. Au fost politice, de la extrema stângă la cea dreaptă, naţionaliste, de la evrei la arabi trecând prin americani şi ruşi, religioase, toate credinţele, nu-mi e clar dacă pot găsi exemple budiste.

Dacă vă întâlniţi cu un terorist vă garantez că o să vă spună că este luptător pentru libertate. Asta face ca orice act terorist să fie judecat moral, situaţie în care subiectivismul e suveran. Cine este pentru mine terorist pentru tine poate fi erou. Cea mai simpatică, cu ghilimelele de rigoare, este transformarea mujahedinilor afgani din luptători pentru libertate în terorişti, asta de la Ronald Regan la George W. Bush.

Istoric (cam prea lung)

Fenomenul începe cu o parte din zeloţii evrei. Aceştia încercau eliberarea de sub Imperiul Roman, printre victime şi marele preot, ăsta pentru colaboraţionism. N-au reuşit şi au terminat-o prost aruncându-se în cap din fortăreaţa Masada în 73 AD. Pentru evrei eroi, pentru romani terorişti.

Teroarea s-a mutat în lumea musulmană. Or mai fi fost cazuri între timp dar nu foarte dezbătute. Gruparea şiită Al-Assasin a fugărit liderii suniţi până au fost liniştiţi de invazia mongolă pe la 1240. La 500 de ani de la invazia arabă, pe la anul 1000, în Persia, din motive politico-religioase, băieţii ăştia s-au supărat şi au trecut la arme prin atacuri la persoană. Există o teorie, falsă, care spune că numele lor vine de la drogurile pe care le foloseau înainte de atac.

Ne mutăm în Europa, în 1605, când pentru reinstaurarea religiei catolice în Anglia un grup condus de Guy Fawkes vrea să arunce Parlamentul, cu tot cu conţinut plus regele James I, în aer. Prins în timpul procesului, după câteva reprize de tortură ca la carte, acesta dă pe goarnă toată gaşca, mai ales pe cei morţi, şi toată tevatura se termină în spiritul epocii plin de imaginaţie cu spânzurări şi alte procedee specifice.

Din epocă mai putem preciza "Fiii Libertăţii" din Coloniile Britanice, viitoarele State Unite, băieţii se ocupau cu incendierea vaselor britanice. După revoluţia americană o parte din ei au ajuns mahări politici.

Ne mutăm în Rusia în secolul XIX. Aici, frenetic, anarhiştii şi-au făcut de cap. Voiau să desfiinţeze statul, era unul Mikhail Bakunin care a fost capul ideologic al mişcării. Erau simultan protocomunişti şi protofascişti, cu iz de naţionalism şi tot felul de alte chestii în cap. Sunt dovada, acum moartă dar nu de tot, că extremele se atrag. Merită un post, altul decât ăsta. Au reuşit să-l ucidă pe ţarul Alexandru II.

Terorismul naţionalist a fost lansat în perioada modernă de irlandezi. De la ei provine expresia "pentru unul terorist pentru celălalt luptător pentru libertate". Au mai fost terorişti pentru abolirea sclaviei ca John Brown ca şi opusul lor Ku Klux Klan-ul.

Secolul XX aduce îmbunătăţiri în domeniu. Merită precizată intrarea organizaţiilor de femei în domeniu, au mai fost dame în rândul anarhiştilor ruşi, Sufragetele, luptau pentru votul femeilor, au fript, la propriu, un membru al parlamentului englez.

Următorul pas mare în istoria terorismului este uciderea arhiducelui Franz Ferdinand, pentru tineri, nu e întemeietorul formaţiei cu acelaşi nume. Gavrilo Princip, un puşti sârb din Bosnia, mânat de serviciile secrete sârbe, ca prin minune, reuşeşte să-l asasineze pe moştenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar. A fost declanşatorul primului război mondial, nu motivul, doar chibritul care a dat foc lumii.

Evreii se întorc în scenă, între 1931 şi 1948 atacă, în principiu, englezii care aveau mandat acolo şi arabi. Vârful de formă l-au atins când au aruncat în aer hotelul Regele David.

După ultimul război mondial tot felul de grupuri naţionaliste se transformă în grupuri teroriste ca în Vietnam, Kenya sau Malaezia. Rămân active IRA în Irlanda de Nord şi ETA în Ţara Bascilor, Spania.

Mai funcţiona în Africa de Sud Umkhonto we Sizwe care acţiona împotriva apartheidului şi lăsăm în urmă Brigăzile Roşii, italiene şi comuniste, care l-au ucis pe Aldo Moro sau tot felul de terorişti japonezi ca secta Aum.

Terorismul islamic are ca început, mediatic măcar, uciderea la Munchen a sportivilor israelieni la Olimpiadă de către organizaţia Septembrie Negru. Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei este de bază pentru dezvoltarea terorismului islamic actual. Libienii dau de pământ un avion peste comuna Lockerbie din Scoţia.

Se naşte din rămăşiţele luptătorilor pentru libertate afgani Al-Qaeda care este de sorginte Islamică sunită. Ia startul împotriva americanilor după primul război împotriva Irak-ului când, după acesta, trupele americane rămân în Arabia Saudită. Se preumblă prin Sudan şi se mută în Afganistan. Cariera începe în Aden, Yemen. După aia încearcă să arunce WTC în aer în 1993, nu reuşesc prea bine. Dărâmă cu succes în 1998 ambasadele US în Tanzania şi Kenya.

Secolul XXI

Comemorarea de azi se referă la cel mai mare atac terorist din istorie, acum 7 ani. Povestea acestuia e prea lungă şi complicată ca să fie descrisă aici. Este vârful unui mod de a încerca rezolvarea unor situaţii reale sau doar aparente.

Motivaţiile islamice sunt diverse. Există un sentiment de frustrare în rândul comunităţii Islamice în faţa destructurării unui mod de viaţă care există de un mileniu şi jumătate. Revoluţia Franceză de la care pleacă numele terorismului a adus statul laic şi drepturile omului. Cele două noţiuni sunt inexistente în Islam, această religie impune reguli pentru fiecare fapt de viaţă, regulile sunt învechite şi nu se adaptează la noile realităţi ale globalizării.

Femeile sunt o cantitate neglijabilă economic, drepturile lor sunt aproape nule, sunt încă ucise cu pietre pentru adulter, legal. Şi asta e suficient. Şomajul este o plagă, şcolile sunt inadecvate, demografic există o creştere a populaţiei nesustenabilă economic, de aici milioanele de musulmani care invadează Europa. Miile de miliarde din petrol n-au adus bunăstare. Nu vă uitaţi la şmecheriile din Emiratele Unite Arabe, numărul celor de acolo e infim în lumea islamică. În lumea arabă, de exemplu, în ultima mie de ani s-au tradus tot atâtea cărţi cât în Spania într-un an, ştiinţa e aproape inexistentă, totul e cumpărat pe banii din petrol de la Occident. Motivele terorismului islamic sunt subiect de cărţi nu de blog.

Ce se petrece azi este o luptă care nu poate fi câştigată de una din părţi. Fără dialog vom pierde toţi.

Monştrii sacri ai demagogiei româneşti. Azi Codrin Ştefănescu

Pe, aşa zisul, politician Codrin Ştefănescu trebuie să-l pun alături de Şerban Nicolae şi să spun că mi-e ruşine că fac parte din aceeaşi generaţie, acelaşi neam şi aceeaşi specie cu ei.

Cetăţeanul în cauză apare la televizor şi, vezi Doamne, este profund concentrat asupra binelui speciei, lumii vii, planetei şi cu argumente din arsenalul lucitor al lui Dan Diaconescu vrea să oprească deschiderea acceleratorului de la CERN.

Partidul Conservator, prin trâmbiţaşul Codrin Ştefănescu, ne explică cum un grup de iresponsabili, savanţi nebuni, aduc Apocalipsa. Că 10000 de oameni de ştiinţă au muncit 15 ani, guvernele au băgat miliarde de dolari şi că beneficiile unui asemenea experiment sunt de nepreţuit PC habar n-are. Toţi sunt idioţi pentru ei. Biserica ortodoxă i-a făcut de rahat în direct, rolul de prigonitor al ştiinţei a fost luat de politică.

Acum să ne punem problema motivaţiei PC. Păi nu e deloc complicat, o veche practică securistă. Ieri a apărut în presă dosarul de turnător al lui Dan Voiculescu. O circotecă naţională pe un subiect de nivelul OTV cu mitinguri şi scrisori prin ambasade face uitat subiectul securistului cu antene.

Vinovată e presa care din cauza unui subiect elodic uită de fapt ce ne doare, cine ne reprezintă şi ce se mai face şi desface prin ţară.

N-am să explic ce e cu experimentul în cauză, explicaţiile sunt aici bine spuse. PC nu face parte din lungul şir de idioţi, de la ucigaşul lui Arhimede la cei care interziceau disecţiile, cei care l-au condamnat pe Giordano Bruno, l-au umilit pe Galilei, cei care au spus că omul o să moară când o să meargă cu trenul şi mulţi, mulţi alţii.

Prostia nu are limite, PC are interes în circul ăsta iar Codrin Ştefănescu este cel prin gura căruia aceste interese s-au înfăptuit. Omul calcă în picioare logica, argumentele ştiinţifice, bunul simţ în conversaţie, ridicolul, totul pentru acoperirea dosarului dezvelit ieri.

Dar Dan Voiculescu tot are dosar.

Nea Nelu la jubileu în China

Cu deosebită onoare am aflat azi de nepreţuita invitaţie a conducerii Republicii Comuniste Chineze a tovarăşului Ion Iliescu la sărbatorirea jubileului, de 50 de ani, a primei vizite în republică. Urăm succes, fructuoase discuţii şi măreţe realizări fostului nostru preşedinte, reprezentant de seamă al poporului român.
Pentru că Nea Nelu o să lipsească din ţară 10 zile vreau să suplinesc, pe această cale, difuzând mici perle ale gândirii ctitorului democraţiei româneşti. Din când în când.

"Educaţia fizică şi sportul, într-adevăr, în zilele noastre, trebuie să devină o problemă de interes naţional. Aceasta e valabilă nu doar în lumina rezultatelor de la ultima Olimpiadă şi nu doar în ce priveşte sportul de performanţă, ci, mai ales, trebuie pornit de la stadiul în care se află educaţia fizică şi sportul, ca fenomen de masă şi mai ales sportul şcolar şi universitar. Aceasta este o componentă şi o condiţie de asigurare a dezvoltării sănătoase a tinerilor şi populaţiei ţării, în general."

Ion Iliescu

Trăiască prietenia chino-română!

Şi n-am nimic cu China, ba chiar mă bucur de vizita lui Nea Nelu, de-ar fi cu vreun folos, cred că este singurul care se poate înţelege cu chinezii. Momentul trebuia imortalizat.

Revoluţii mici

Teoctist a murit. Dumnezeu să-l ierte. Alături de el doi oameni au rezistat din 1990, Mircea Sandu şi Mugur Isărescu.

Pe ultimul pare să nu-l clatine nimic. Avem şi noi ceva stabil.

Povestea este despre Mircea Sandu. Am vazut la televizor, cu ochii mari, o mare violetă la Timişoara, contestându-l pe Mircea Sandu. Băsescu sau Geoană ar da un deget pentru un asemenea miting entuziast. Se pare că pilonul "stabilităţii" fotbalului românesc se clatină.

Când e să se ducă ceva dracu', Dumnezeu ajută, pe căi ascunse, prăbuşirea. Marele antrenor şi marii jucători de la echipa naţională au făcut un lucru incredibil, au luat bătaie de la Lituania. Nu m-am uitat la meci din două motive, unul că nu mă prea interesează, şi doi, credeam că-i batem măr.

O revoluţie mică e în plină desfăşurare. Unul din cei doi imuabili ai societăţii româneşti începe să se prăbuşească. E ca în politică, a început, a avut succes în 1994, după aia trăieşte din palavre şi construcţii megalomanice, Casa Fotbalului, întâlniri grandioase, vizitele ălora de la FIFA şi UEFA. Sforăriile ies la suprafaţă, cei mai apropiaţi prieteni trădează, vezi Mitică Dragomir, şobolanii părăsesc corabia. Revoluţia mică e începută din aceeaşi Timişoară cu apetenţă pentru schimbări radicale.

În fotbal, politică, sau orice altceva organizat revoluţiile sunt la fel. Mijloacele sunt aceleaşi doar scopurile sunt diferite.

Să vedem dacă mica revoluţie reuşeşte şi mai ales cine profită.

Ideologiile politice

Circoteca teoretică a rolului statului e veche, de la greci, noi o s-o luăm de la sfărşitul Evului Mediu ca să nu scriem o carte. O să fie scurt şi cu exemple. Nu prea ştiu ce s-a întâmplat în afara civilizaţiei occidentale, aşa că, nu întrebaţi.

Până în sec XVIII ăia care făceau legi, regi, împăraţi, papi şi alţii asemenea, nu şi-n Elveţia, aveau o singură idee, de a ridica nivelul virtuţii individului. Toată afacerea era îndreptată spre salvarea religioasă, pe cealaltă lume, a individului, nu era cetăţean încă, iar ăsta, individul, aducea bunăstare statului şi preamărire lui Dumnezeu. Se cheamă paternalism, statul pedepseşte derbedeii şi-l doare-n bască dacă indivizii o duc bine sau rău. Aristocraţia, boierii în cazul local, erau total indiferenţi la rahatul în care boborul se scălda. Consecinţele sunt vânătorile de vrăjitoare, războaiele religioase, sclavia, belitul ştiinţei în neconcordanţă cu religia şi altele. Nu uitaţi că biserica nu era ruptă de conducerea statului, popii aveau o coadă foarte lungă. Ăştia n-au dispărut, au acum numele de neoconservatori în lumea occidentală şi bântuie inclusiv pe la Casa Albă. Plus toate statele islamice.

Şi vine primul moment dubios, Revoluţia Engleză, aia cu Oliver Cromwell şi execuţia lui Charles I din "Cei trei muşchetari". O să vedeţi, dacă citiţi, ce spirit civic aveau englezii la 1650, noi mai avem vreo 100 de ani, cel puţin, ca să-l dobândim. Aici apare primul personaj cu idei noi asupra rolului statului. John Locke, ce ne zice englezul, că rolul unei guvernări e să protejeze persoana, drepturile sale naturale şi contractele. Virtutea n-avea rol, erau recompense şi pedepse naturale, de la Dumnezeu citire, guvernul n-avea treabă cu viciile şi drăciile pe care le efectua individul cu viaţa lui. Toată povestea asta se transformă în doctrina liberalismului. Teoria asta a ţinut foarte bine la protestanţi care au inventat "etica muncii". Să fii băiat cuminte, să nu scuipi pe stradă, să nu bei, să nu te uiţi după gagici, să munceşti din greu, să faci economii, să ai firmă şi o să reuşeşti în viaţă. Şi aşa începe revoluţia industrială şi capitalismul. Mălaiul inundă Marea Britanie şi America, teoria a ţinut. În afară de văduve şi orfani restul meritau să fie săraci pentru că nu-şi dădeau silinţa.

Situaţia s-a împuţit, mai ales în Imperiul Britanic, săracii erau mai săraci şi bogaţii mai bogaţi. Ăia bogaţii scot la interval tema sclaviei ca să le ia ochii săracilor, în 1833 Marea Britanie aboleşte sclavia. Se scot la interval drepturile femeilor şi beţiveala, cele două teme sunt siameze. Statele Unite bagă drepturi femeilor şi taie accesul legal la butoi în 1919 şi 1920. Se inventează practic "societatea civilă". Cetăţenii încep să aibă grijă unii de alţii.

În tot acest timp din Franţa, ca idee, apare competiţia. Jean Jacques Rousseau scoate la interval ideea că ăia săraci nu sunt săraci din cauza viciilor lor ci din cauza unor forţe incontrolabile de aceştia. De la el şi mai ales de la Marx orice idee de virtute a devenit o prostie, nimic din societate nu te răsplăteşte dacă eşti o persoană cu frica lui Dumnezeu sau dacă respecţi regulile inventate de liberalism. Deci nu mai există săraci pentru că merită, trebuie schimbată ordinea socială, toate sunt strâmbe, trebuie să avem, noi guvern, grijă de toată lumea. Şi aşa apare socialismul. Chiar dacă e nedrept, imoral, inechitabil totul trebuie să se împartă cam egal.

Noile idei se implementează în instituţii ca sistemul de pensii, de asigurări sociale şi de asistenţă a celor defavorizaţi, în Occident. Suntem la începutul secolului trecut. Toată afacerea socialismului e purtată pe aripi noi de revoluţia bolşevică şi de marea recesiune din 1929. Caşcarabeta capitalistă părea că se clatină. Că revoluţia bolşevică a apărut într-un stat fără nicio treabă cu liberalismul e din cauză că nemţii, înfundaţi într-un război pe două fronturi, trimit în Rusia pe Lenin. Cu frenezie Lenin apasă pe acceleratorul istoriei, durându-l în cur de victime, şi inventează URSS. O altă poveste.

Ce se dezvoltă este un "stat al bunăstării", fără baza morală a liberalismului. Statul se ocupă de bunăstarea boborului, pentru toţi egal, practic se asigură un minim de venituri chiar dacă nu faci nimic. Şi poţi să şi bei banii ăia că nu te întreabă nimeni. Mişcarea nu e nouă şi, de exemplu, în Islam este implementată religios. Cel mai bine a ţinut în ţările din Scandinavia.

Criza economică din 1933 a ucis Partidul Liberal în Marea Britanie şi a dat naştere Partidului Laburist, ăsta de e acum la guvernare. La vremea aia toţi englezii laburişti se holbau cu admiraţie la URSS. Cum au venit în 45 la putere cum s-au pus pe naţionalizat şi pe măsuri de astea cu bunăstarea. Sindicatele jucau tontoroiul în capul guvernului. Au ţinut-o aşa până când madam Margaret Thatcher a dat cu ei de pământ şi a refăcut economia. În State au făcut un program de eradicare a sărăciei început în 1964, după 15 ani reuşiseră să scadă numărul săracilor cu un procent. Adică vax.

În State ideea asta a bunăstării a creat sute de ghetto-uri în care se trăieşte din ajutoarele sociale, nimeni nu munceşte, toţi se holbează mâncând la televizor. Moment în care în scenă se întorc conservatorii, ăia nervoşi de la începutul poveştii, cu reprezentanţii de frunte ai familiei Bush. Ăştia sunt cu un picior în socialism şi cu unul în paternalism, o chestie fără viitor dar cu priză la popor.

Că mişcarea socialistă s-a cam dat cu fundul de pământ a fost evident în 1989 şi 1991 când s-au desfiinţat blocul comunist şi URSS-ul. De dragul teoriei, prin toate statele vestice, a bântuit iubirea de URSS. Că URSS-ul era supraestimat economic s-a văzut.

În "statele bunăstării" o grămadă de muncă folositoare s-a transformat în muncă fără folos, birocraţia a năpădit toate cotloanele statului. Se regularizează şi legalizează de la tăierea porcului la denumirea corectă a membrilor unei minorităţi. Creşterea producţiei presupune inovaţie, creşterea productivităţii şi eliminarea jucătorilor economici neprofitabili. În UE toate aceste trei direcţii de creştere a producţiei sunt blocate de către birocraţia suverană. Universităţile au devenit locuri de îndoctrinare socialistă, vezi clasamentele Shanghai, unde şcolile americane domină şi unde doar cele două universităţi britanice mai fac faţă. Oamenilor li se inoculează ideea, de mici, că merită să aibă bunăstare indiferent ce fac, o idee foarte periculoasă.

De altfel căderea economică a "statului bunăstării" a început şi mă întreb dacă mai poate fi oprită.

Ce caută Băse în Italia

Băse în Italia are un singur scop. Restul sunt perdeaua de fum care să acopere acţiunea principală, întâlnirea cu Papa.

Care e motivul? Păi Papa e un tip despre care se pot spune multe dar în niciun caz că e iubitor de ruşi. Joseph Alois Ratzinger, pe numele de mirean, are în carieră două puncte care susţin lipsa lui de dragoste pentru ruşi, tinereţea marcată de WWII şi poziţia sa de mână dreaptă a Papei Ioan Paul II.

Papa are, printre altele, o grămadă de supuşi în Ucraina, 10 procente din populaţie, toată în vestul ţării. Are un sistem perfect de informaţii, KGB-ul sau Mossadul sunt o copilărie şi mai are o grămadă de influenţă chiar dacă n-are diviziile de care întreba Stalin.

Ce vrea exact să facă Băse nu ştiu. Dar e împotriva ruşilor şi e în contrapartidă la excursia lui Geoană la Moscova. Poate vrea să influenţeze poziţiile Ucrainei faţă de Curtea de la Haga. Poate încearcă să-l convingă pe Papă să zică ceva contra ruşilor. Poate are de transmis un mesaj.

Ceva se întâmplă şi tot ce se întâmplă nu e întâmplător.

Geoană roşu şi suflecat la Moscova

Aici aflăm că Geoană, urmat de o suită a coaliţiei de la putere, pleacă într-o excursie la Moscova, ca posibil viitor prim ministru.

Ruşii n-au priceput cu cine au de-a face. Cred că Nea Nelu plânge pe un colţ de etajeră. Din două motive, că nu-l ia şi pe el, şi doi, că e speriat de posibilele declaraţii ale Prostănacului. Ori ne atacă ruşii ori americanii dacă nu-i pune cineva un plasture pe gură "viitorului" prim ministru.

De ce din delegaţie nu face parte şi un pedelist? N-a vrut să se ducă sau nu l-au primit ruşii. Sau nu l-a luat Geoană.

I-auzi ce zic ruşii "avand in vedere ca in actualul context regional, care, in mod direct sau indirect, are influente asupra relatiilor externe ale tarii noastre, pastrarea unui dialog deschis cu Federatia Rusa poate asigura prevenirea unor dezvoltari nedorite ale evenimentelor la granitele Romaniei".

Cam miroase a ameninţare. Aşa cum în US ruşii doresc un Obama, un preşedinte dispus să negocieze cu orice derbedeu, tot aşa aici doresc un prostănac ca prim ministru. Avântul "diplomatic" rusesc e în plină desfăşurare.

Regula e simplă, te uiţi pe cine susţin ruşii şi votezi invers.

Adrian Năstase în zodia demisiilor

Adrian Năstase, candidat de Mizil la Cameră, autopresupus prezidenţiabil, ne spune că are dosar politic. Să zicem că are. Şi de ce nu-şi dă demisia, se duce în instanţă, beleşte procurorii DNA, triumfă şi are toate şansele să ajungă preşedinte. E jurist băiatul, nu e filolog, pescar sau crescător de găini. Dacă te scuipă cineva nu ripostezi? Preferi să stai cu scuipatul pe obraz şi să spui că te-a scuipat şi nu meritai?

Poate că are o mică strategie, la comun, cu Mitrea, deja vânturată de pesedei, să tragă nevinovăţia lui Mitrea, presupusă, pe turta lui. Dacă Mitrea e nevinovat sunt şi eu. Dacă nu l-au belit pe Mitrea nu pot s-o facă nici cu mine. O asemenea strategie poate să amâne verdictul, care mai devreme sau mai târziu va apărea. Nevinovat sau vinovat. E iraţional, dar poate prostii ceva popor. Eu sunt prieten cu Gicu, ăla şi-a bătut nevasta, ea n-a depus plângere, deci şi eu nu sunt vinovat că am furat găinile lui Năstase. Logic, nu?

Demisia lui Mitrea aruncă o nouă umbră mediatică, în fapte nu, asupra subiectului Năstase. De altfel, personajul stă cu scuipatul pe obraz de ani de zile, s-a obişnuit. Toată lumea demisionează ca să-şi aranjeze colegiul de la toamnă, ca peremeii, sau din neînţelegerea logicii politice, ca Avramescu, oricum nu avea nicio şansă. Inclusiv Mitrea, care va candida curat ca lacrima, foloseşte demisia ca argument electoral.

Singurul lucru care justifică poziţia lui e vinovăţia, sunt voci că dosarele sunt pe bune, el speră să ajungă deputat, preşedinte şi cine mai ştie ce, şi oamenii să uite, peste ani, că mătuşi de 90 de ani fac afaceri şi alte gugumănii de acelaşi nivel.

Cetăţeanul Adrian Năstase se consideră definitiv ca imun. Fals, o să aibă 80 de ani şi cineva o să se găsească să-l dea în gât pentru ceva, că a dat muzica tare sau că găinile cotcodăcesc prea tare. Greşeala logică a cetăţeanul Năstase este credinţa în încremenirea în proiect a societăţii româneşti. Va ajunge la tribunal şi ţin orice pariu, numai dacă, Doamne fereşte, moare repede.

Copii

Tristeţea, singurătatea copiilor părăsiţi pentru bani, nu este un lucru singular în istorie şi în lume. Există personaje celebre mutilate sufleteşte de ceea ce, ca eventuală coincidenţă, se întâmplă în România acum. Cel care a spus cel mai bine sentimentele pe care le-a trăit e John Lennon.



Iar Guvernul, Preşedenţia, de la Parlament n-am pretenţii, trebuie să priceapă că distrug viitorul, iar pretenţia lor de conducere a ţării e doar o ipocrizie. Se conduc pe ei pentru scurta şi păcătoasa lor viaţă.

Mamă nu pleca, tată vino acasă!

Există o explicaţie

Toată lumea se minunează că PDL-ul i-a facilitat tribunului României Mari păstrarea, contra cost, a poziţiei de vicepreşedinte al Senatului.

Există explicaţii logice şi care se bazează pe istorie. Băsescu a câştigat Preşedenţia pe voturile PRM. Ăsta e fapt real, nu-l susţin eu, ascultaţi-l pe Năstase sau PSD-ul.

Apropierea, de formă, a PDL-ului cu PRM-ul, care nu va intra în Parlament, va aduce voturi la prezidenţiale lui Traian Băsescu.

O parte din susţinătorii peremiştilor, care înţeleg că nu vor mai avea reprezentanţi în Parlament, şi care nu vor să-şi piardă voturile, vor vota din prima cu PDL.

Ţinerea în frâu a Tribunului, care nu poate fi acuzat de corupţie, aduce în campanie o trâmbiţă credibilă, pentru o parte a electoratului, împotriva corupţilor, mai ales pesedei, şi a lui Năstase în special, ca viitor, iluzoriu, prezidenţiabil. Desfiinţat înainte de a se naşte.

Nu se pierde nimic pentru două luni de sesiune parlamentară, doar orgoliul şi recunoştinţa Tribunului sunt recompensate contra lipsei atacurilor în campanie şi a răcnetelor violente împotriva duşmanilor PDL. Se câştigă poziţia la Comisia de Economie care poate controla cât de cât mişmaşurile de final ale actualei guvernări.

Ce se pierde prin mişcarea asta. Nimic.

Nucleul dur al PDL votează la fel. Oamenii care votează programe, foarte puţini, aleg în afara palavrelor Tribunului. Cei care înţeleg politica o artă a compromisului, şi votează PDL, privesc mişcarea ca raţională. Nedecişii sunt indiferenţi la chestia în discuţie.

Boc a spus-o. Realpolitik se cheamă. Pe cadavrul politic de Tribun. Şi mai lăsaţi dracu' morala când judecaţi ce se petrece. Banii şi voturile contează.

Tigrii, licurici, lighioane

Într-o paralelă mediatică perfect egală cu comportamentul cerut de cetăţenii din ţările pe care le conduc, cei 27 de conducători ai ţărilor UE şi cel mai puternic om al Rusiei, fac ceea ce ştiu mai bine, unii şedinţe, celălalt salvează echipe de televiziune şi împuşcă ecologic tigrii.

Nu e absolut evident răspunsul lui Putin la şedinţa bruxelleză? Mă doare-n bască de şedinţa voastră şi dacă mă enervez vă tai şi gazul şi mai trimit şi-o bombardea prin vecinii voştri ca să vă băgaţi minţile în cap. Atitudine mitocănească şi de efect. Că lucrurile stau aşa e şi ultima "ispravă" a miliţiei ruseşti care a mai împuşcat "din greşeală" un jurnalist rus cu gura mare.

De partea cealaltă licuricii medii din UE, cei trei crai prin care a bântuit comunismul frenetic, Franţa, Germania şi Italia, nu se pot lepăda de vechiile iubiri de tinereţe, de nostalgiile baricadelor şi mai ales de curentul de stânga academic, curent care educă generaţie după generaţie de tineri împotriva a orice american. Uită, cu nesimţirea intelectualului rasat, că pe bunicii şi părinţii lor i-au salvat neciopliţii ăia de americani şi că i-au apărat 45 de ani de aceeaşi Rusie căreia-i fac acum concesii.

Licuriciul cel mare stă cuminte şi-şi lasă înaintaşii să dea din gură. Ţările Baltice şi Polonia fâlfâie stelele şi dungile steagului american prin sala de şedinţă. Doar fâlfâie. Marea Britanie e capul răutăţilor pro americane. Nu că Bush ar fi mai breaz. În tembelismul său condus de petrodolarii texani, acum e foarte rentabilă extracţia de petrol în Golful Mexic iar JR exultă, a început războaie pe care nu le mai poate termina decât cu coada între picioare.

Iar toţi licuricii medii, precum şi cel mare, sunt cei vinovaţi că au dat apă la moara Rusiei punând Serbia în poziţia actuală a Georgiei.

Degeaba vocile Spaniei şi României, cu normalitate, încearcă să spună că integritatea Georgiei şi Serbiei trebuiau şi trebuie păstrate. Ce ne spune nouă poziţia celor trei mari din Europa? Că pentru interesele propri acestea pot oricând să lase un aliat mai mic şi nesemnificativ economic de izbelişte. Aviz României, singura speranţă e în NATO unde americanii au luat-o chiar pe teren românesc de la Franţa şi Germania. Credeţi că MAP-ul dat la Bucureşti Georgiei putea opri Rusia? Nu ştiu, dar cred că ruşii se gândeau de două ori. Franţa şi Germania le-au dat ocazia ruşilor să nu gândească deloc.

Iar pe noi ne-au pus pe gânduri.
Aferim!

UPDATE: Se termină şi şedinţa, o pălmuţă peste ceafă şi puţin zăhărel Georgiei. Ceva încruntături simulate sau nu, de la ţară la ţară, la ruşi. Americanii şi ai lor se uită ca curca-n lemne. Unitate în blegeală.