miercuri, 26 noiembrie 2008

1911


În 1911 un tânăr pe nume Winston Churchill era Secretar de Stat în Guvernul, pe atunci măreţului, Imperiu Britanic. Se opunea frenetic dezvoltării Marinei spunând că un război cu Germania era o utopie.

Asta până în ziua de 1 iulie 1911 când în portul marocan Agadîr a intrat nava Panther a Kaizerului Wilhelm. A fost semnul care a schimbat părerile lui Churchill. Pentru el, din acea zi, războiul cu Germania era o problemă de timp. A fost avansat Lord al Amiralităţii unde a făcut o schimbare istorică.

A înlocuit combustibilul navelor, cărbune până în acel moment, cu petrol. De atunci nevoia de petrol a omenirii a condus la războaie, revoluţii, prăbuşiri de imperii, crime, dictaturi. A condus la masele plastice, transport ieftin, oraşe de milioane de cetăţeni, agricultură intensivă, un progres incredibil.

Dacă nu o făcea el o făcea altul. Întrebarea este dacă a meritat sau nu? Cum ar fi lumea dacă n-aveam petrol? Cât de înapoiaţi sau avansaţi eram?
Măcar să simulăm puţin ce o să trăiască urmaşii noştri.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Ori am fi descoperit alta materie prima care, mai devreme sau mai tirziu ne-ar fi adus in acelasi punct de criza, ori am fi facut parte cu totii din comunitatea Amish. :))

Anonim spunea...

Natura războiului e una şi aceeaşi, mijloacele de purtare a lui se schimbă odată cu tehnologiile. În 1911, când musiul a înţeles că-i groasă, se folosea deja petrolul pe post de combustibil. Problema era alta: tehnologia ne permitea folosirea lui pe scară largă. Războiul a accelerat progresul tehnologic. Asta nu înseamnă că avem nevoie de o permanentă stare de război pentru a progresa. Şi mai e ceva: poate că petrolul ieftin ne-a dus pe un drum greşit. Poate că dacă nu-l aveam, altele erau datele în ceea ce priveşte stocarea şi folosirea energiei electrice în scopul deplasării, spre exemplu.
Nu ştiu dacă a fost neapărat progresul de care aveam nevoie. Mai mult, rămânând atâta vreme prea ieftin, a făcut prohibitive alte tehnologii, ca să nu mai vorbim de poluare.

Anonim spunea...

doar un test - ca pana acum nu am putut sa postez nimic pe blogu-ul tau, asa cum ti-am spus

Dan Selaru spunea...

O sa ajungem Amish daca nu ne miscam repede.

Petrolul era folosit in 1911 mai ales pentru iluminat. Acum chiar nu stiu daca progresul nu a fost realmente impulsionat de permanenta stare de tensiune pe care o avem de o 100 de ani incoace. Perioada de acalmie dintre 1830 si 1914 a dus la progrese evidente si atunci sunt inclinat sa fiu de acord. Sunt insa totalmente de acord ca pretul a blocat dezvoltarea noilor tehnologii.

Dan Selaru spunea...

Merge.

Anonim spunea...

Don't worry, Dane. In sudul Frantei la Cadarache, in cadru proiectului ITER, se construieste un reactor termo-nuclear, care are ca scop obtinerea de energie nepoluanta, din resurse practic inepuizabile, pe baza procesului de fuziune nucleara. Se spera ca in 2040-2050 tehnologia sa fie pusa la punct si sa se poata exploata in regim comercial.Nu cred ca e nimeni nebun sa arunce pe fereastra 13 mld. euro, daca proiectul nu ar fi fezabil. In felul acesta, combustibilii fosili isi vor restrange aria de folosire(eventual numai pentru transport, daca n-o aparea si aici vreo tehnologie revolutionara).

Dan Selaru spunea...

Am colegi care lucreaza acolo. Speranta asta e. Inca 30 de ani e mult.