Suntem dintr-o zonă defavorizată, şi aşa am rămas

Viaţă unui om nu este nimic dar nimic nu este cât o viaţă de om. O solidaritate umană pe care n-o credeam existentă în România. Dar ea există. Oameni care mor ca să salveze oameni. Cu un curaj nebun, dintr-o solidaritate peste puterile obişnuite de înţelegere.

Oamenii ăia trăiesc sub semnul camaraderiei. Cine n-a cărat niciodată trupul zdrobit al unui prieten nu ştie ce înseamnă. E ca în război. Aşa sunt şi cei de la Smurd. Şi pompierii. Şi scafandrii. Şi salvamontiştii. Toţi oamenii care văd zilnic moartea şi-şi riscă zilnic viaţa. Soldaţii din Irak şi Afganistan.

Noi, restul, citim presa de scandal, ne uităm la politicieni, ne dăm cu părerea. Şi habar n-avem că există oameni solidari, inclusiv cu noi. Pentru că ne place să aducem totul la nivelul nostru. Ăla minor.

Sunt patetic, dar oamenii ăia există. Şi toţi depindem la un moment dat de ei. Numai că ei sunt neglijaţi.

Şi, de fapt, noi suntem dintr-o zonă defavorizată. Şi poate încercăm să ieşim din ea. Sau nu.

Iar solidaritatea umană face lucruri imposibile, cum e Unirea Urziceni. Ştiţi vreun jucător? Zone defavorizate. Sau pe Florin Şerban din finala campionatului de şah prin corespondenţă. Sau Carol Eduard Novak? E vicecampion olimpic. Să fim solidari cu ei.

Şi cu sufletul alături de cei 8 care au murit şi cei 4 care au murit din solidaritate.

Puian Nicolae
Frăţilă Daniel
Elekes Attila
Vişan Trandafir

Dumnezeu să-i ierte!