miercuri, 18 februarie 2009

Ceva bani pentru actuala gaşcă de la putere

Buuun, am aflat că un domeniu precum cercetarea nu are trecere în România. Cu acordul maselor populare, îndobitocite, care nu văd necesitatea unui asemenea demers, ce-şi doreşte de fapt actuala guvernare?

1. Prin neacordarea de fonduri dovedeşte că nu avem un asemenea domeniu în România. Cetăţenii din domeniu nu contează. Este făcută praf toată adunarea de cercetători. Masele exultă, duşmanii poporului sunt puşi cu botul pe labe, risipa este oprită.

2. După ce-i lasă fără pâine pe cercetători, aceştia nu au rezultate şi guvernarea are motiv să spună că nu sunt necesare institutele naţionale.

3. Acestea se desfiinţează ca fiind lipsite de rezultate.

4. Terenurile pe care acestea se află devin vandabile, acum pricepeţi de ce nu sunt bani pentru cercetare?

5. În Băneasa, Măgurele, prin centrele oraşelor se produc suprafeţe mari de teren care peste 3 ani o să fie în mâinile actualei Puteri. Unii vând parcele de mare cu probabile gaze şi petroale prin ele, alţii o să vândă parcele de pământ eradicate de fraierii de cercetători, cu clar potenţial economic, terenurile.

6. Nu e vorba de Cercetare în Buget, e vorba de terenuri. Ca să nu înjuraţi nişte oameni fără vină. Ca în toate filmele, "follow the money".

Glumesc, actuala Putere are o deplină înţelegere pentru cercetarea românească şi are tot interesul ca să o propăşească.

Şi totul este



pentru actuala guvernare. Ceea ce vă doresc şi Dumneavoastră.

14 comentarii:

Anonim spunea...

1. Cercetatorilor nu le pasa de alte categorii sociale/profesionale. De ce ne-ar pasa noua de cercetatori?



2. Implementarea unui algoritm pentru taierea materialelor cu pierderi minime nu reprezinta cercetare, cel mult un proiect de semestru la facultate sau liceu



3. De ce l-ar interesa pe un *cetatean* de la sat de cercetare? Are alte prioritati, unele existentiale. Exista o piramida a necesitatilor. Nu se poate interesa de cercetare cand nu mai are cu ce sa isi hraneasca animalele sau noile reglementari UE ii distrug mica gospodarie/ferma


A nu fi interesat de cercetare la ora actuala nu inseamna *indobitocire*. E un sarcasm gratuit care arata cel mult ingamfarea unor oameni ce pretind a fi stalpii societatii - ceea ce nu sunt.

machiavellian spunea...

Are perfecta dreptate slv. De ce l-ar interesa pe omul de la tara cercetarea?

Spitalele nu sunt niciodata pline de tarani, ba dimpotriva. Ei nu fac cancer, nu au boli cardiovasculare ("de batranete" multe). Si, nu, medicamentele necesare nu trec prin ani intregi de cercetare (8, 10, 15) ca sa ajunga pe piata, dupa modelare, sinteza, izolare, determinare proprietati fizico-chimice si biologice, toxicitate (acuta, subacuta, cronica, potential mutagen, carcinogen, etc), farmacocinetica, studii clinice de nspe feluri. Si nu, un medicament nu costa inainte sa fie pus pe piata in jur de 2-3 miliarde de euro.

Si nu, taranul nu foloseste televizor, telefon mobil, radio, mijloace de transport pe baza de combustibili fosili. Si daca le-ar folosi, nu conteaza fiindca nici in ele nu se baga o gramada de bani si sute de ani-om de cercetare.

Anonim spunea...

Slav....tu te-ai dat jos din copac?
De asta folosesti internet...pentru ca cineva, undeva a avut un proiect de cercetare.

Asta e standardul cu care ne comparam? oamenii de la tara care emigreaza in alta tara si ne fac de cacao.

Anonim spunea...

Eu vorbeam de o prioritate a necesitatilor, nu de justetea in general a sustinerii cercetarii. Termenul indobitocire este dur si ne-la-locul lui aici, cand anumiti oameni au alte prioritati, fundamentale chiar (taranii sunt doar exemplificativi aici). Ducand la extrem lucrurile, in caz de razboi, sub asediu, oamenii nu se gandesc la investii in infrastructura, cercetare etc. - ci la cum sa supravietuiasca. Noi nu suntem acolo, dar principiul ramane.

Discutia asadar se poate muta la cat de dificila este situatia actuala pentru a sti la ce sa acordam un interes mai mare.

Anonim spunea...

@slv: careva'să'zică, n'a venit nici un cercetător să se intereseze de condiția ta mizeră, 'ai?!? și d'aia ai tras concluzia că pe ei nu'i interesează celelalte categorii sociale. măi, măi, da' ce adânc e înfiptă'n unii ura de clasă!!!
iar dacă ăla de la coada vacii, când își ridică privirea peste imaș, nu vede nimic de cercetat atunci nici nu ne mai interesează cercetarea, nu? doar altele's prioritățile lui...

orizontul de cunoștințe al unora s'a îngustat atât de mult încât a devenit un punct. și atunci declară ritos: ăsta'i punctul meu de vedere!

Anonim spunea...

@al_core
Esti incredibil! Nu poti argumenta fara sarcasm, fara epitete! "Conditie mizera" ! Nice!

Stiu foarte multe exemple de non-cercetare din universitati, cand grant-urile se iau pe proiecte cosmetizate.

Raman la *indobitocirea* mea, daca a fi cercetator inseamna sa dezbat o problema in maniera ta.

Happy blogging!

Theophyle spunea...

Cum spune Domnul @slv, cine are nevoie de cercetare. Nimeni, cumparam totul gata-cercetat.

Legatura dintre mica gospodarie a taranului si cercetare este diferenta intre 2 tone la hectar si 6 tone la hectar.

Cum a spus odata un om destept "o mahala face cat 10 universitati".

Anonim spunea...

In timp ce Franta si SUA pun la baza relansarii cercetarea noi o inchidem cu totul. In cativa ani si nasturii va trebui sa ii coase cineva di strainatate pentru ca noi nu stim decat sa cumparam. Cu mentalitate ca a lui slv vom ajunge acolo unde meritam " la o binemeritata groapa de gunoi a istoriei" se va mai sti de romani doar ca violatori prin Italia sau aiurea.
PS slv data viitoare cand mergi la medic sa-i spui sa te trateze cu iarba de leac pentru ca pe tine nu te intereseaza cercetatorii si rezultate lor

Anonim spunea...

@slv, copile ! termenul de "indobitocire" este extraordinar de corect folosit! Te-ai luat de singurul cuvant mai dur din articol, l-ai catalogat la sarcasm gratuit, si ai uitat total sa gandesti! deci, repet: termenul "indobitorice" este corect folosit.
sa-ti explic in termeni uzuali ( si nu te lua de mine, k nu sunt cercetator, am terminat Ase si sunt la al doilea master ) cum ar trebui sa perceapa masa fenomenul de inchidere a acestei ramuri economice:

ce ar trebui sa faca o tara aflata in criza ? sa puna niste oameni competenti sa gaseasca solutii valabile de remediere. Corect? CORECT.

in ce ar trebui sa investeasca o tara aflata in criza cei mai multi bani? in metode de redresare, si evident in oamenii care sa le creeze. Corect ? CORECT.

o tara aflata in criza de unde ia acesti specialisti ? avand in vedere ca cei competenti, educati si in strainatate au ramas acolo pt ca aici salariile sunt mizere, sa le ofere niste conditii umane si cat de cat avantajoase sa se intoarca. Corect? CORECT.

cum previi o noua criza in tara? avand generatii noi de specialisti, adaptati vremurilor lor, interesati sa ramana in tara si chiar sa faca ceva. Corect? CORECT.

cum poate o tara sa asigure acest viitor ? investind acum in EDUCATIE si CERCETARE!!! asa va avea inventatori, profesori, doctori, manageri, economisti, ingineri, vanzatoare si maturatori de CALITATE si peste 5, 10, 20 ani !

Anonim spunea...

Obama incurajeaza cercetarea in perioada de criza:


http://physicsworld.com/cws/article/news/37822


Fara alte comentarii!

Anonim spunea...

si afla si tu ca aceasta "categorie sociala" (cum spui la 1) traieste in romania la fel ca tine. si ei au familie, casa, mancare de pus pe masa, rate, si-asa mai departe. si lor le pasa de viata in romania, si de prieteni, rude -care nu sunt din clasa lor sociala/profesionala.

nu stiu cum crezi tu ca se fac aceste proiecte de cercetare, dar crede-ma ca nu dau copy / paste de pe google, fac 10 pagini si asta e proiectu. asa fac elevi, de acord. asa faceam si eu in liceu, dar un cercetator are un sistem foarte complex de criterii, el face ceva nou, pe baza unor adevaruri stiute.
o societate nu poate evolua, fara acesti oameni.
la fel cum o societate nu poate evolua fara medici ( care au grija de sanatatea ta din prima secunda), profesori ( care ii inveta sa citeasca si sa scrie pe viitorii cercetatori sau medici) si cercetatori ( care proiecteaza noi aparate pentru sanatate, agricultura, constructii, transport, prelucrare; programe petru calculator, orice. nu e loc aici sa enumar tot)

deci mai gandestete de 2 ori inainte sa afirmi ca nu-ti pasa de cercetare. fara banii acestia investiti in educatie si cercetare, copilul tau nu va avea o tara in care sa traiasca, si nu va avea conditiile sa invete ceva. nu zic ca nu e nevoie de bani si in alta parte, dar va fi cea mai MARE GRESEALA de dupa 90 sa nu se investeasca in Cercetare !!!

poate vrei sa duci o viata ca bunicul tau.... fara calculator, telefon mobil, plasma, aparat foto....
ia mai gandestete !!
nu exista tara dezvoltata, care in acest an sa nu fi marit consistent bugetul pentru educatie si cercetare !

Anonim spunea...

@Alina Valentina
Vorbiti *cuvinte*, spuneti teorii.

Criza este aici, nu trebuie prevenita.

Cand ai un buget si trebuie sa il imparti la : sanatate, educatie, aparare si cercetare (am redus la 4 categorii pentru a puncta ceva) si nu iti ajung banii decat pentru 3, trebuie sa alegi la ce renunti. La educatie? La sanatate? Nu, mai bine la cercetare, in mod voluntar, pentru o perioada determinata, pana te redresezi. Apoi continui cu cercetarea.
Asta e bugetul acum, nu ai ce face. Ati avut vreun buget pe mana si sa fiti constransi sa renuntati la ceva? Aici nu e vorba de o teorie, ci de o chestiune cat se poate de practica.

Internetul, medicamentele etc. nu sunt rodul cercetarii romanesti si nici nu vor muri ca se opreste/diminueaza cercetarea in Romania. Este o scuza patetica (si rau voitoare, i.e. *ierburile*)

De ce nu intelegeti ca in vremuri grele trebuiesc luate masuri? Si da, trebuie sacrificate unele. Asta nu e indobitocire, ci solutie la vremuri grele.

Si de ce nu spuneti nimic de banii care curg la prof. univ. pe nimica, pe hartii care au valoare de proiect? Unde sunt rezultatele cercetarii la nivel national?

Si de ce sunteti asa agresivi? Nu fac parte din Guvern :-)

O zi placuta va urez!

Anonim spunea...

Eu am vb despre educatie, sanatate si cercetari ca elemenete de baza in orice societate. Acestea sunt categorii de la care nu ar trebui niciodata sa se ia, doar sa se mai puna pe langa. Daca ai una din cele 4 mentionate de tine, dc trebuie neaparat sa scadem de la una din acestea ??? doar astea sunt ?? hai sa mai construim niste cladiri de birouri k si-asa cu criza asta s-au creat mult prea multe locuri de munca si colcaie garsonierele de firme cu peste 30 angajati. facem si o gondola pe Dambovitza si gata.

machiavellian spunea...

slv, hai sa te intreb ceva:

Daca educatia, sanatatea, cercetarea si apararea sunt prioritate (nu neaparat in aceasta ordine) de ce apare un Minister al Turismului umflat cu bani? Sau o fi prioritar el, mai ales ca in conditii de criza cui ii mai arde de turism daca nu are acces la sanatate, educatie, aparare?