Întâi au fost profesorii, apoi funcţionarii publici, magistraţii, doctorii şi cercetătorii. Acestea sunt grupurile sociale care, rând pe rând, au fost considerate vinovate de relele din ţara asta. Profesorii au fost consideraţi nişte incompetenţi care cer bani degeaba, la fel şi cercetătorii şi funcţionarii publici. Medicii sunt criminali şi şpăgari iar magistraţii o plagă care nu lasă dreptatea să apară în această ţară.
Toate aceste înfierări au fost făcute cu ajutorul mass-mediei, aia plină de moguli. Şi toate aceste grupuri au fost pedepsite prin asmuţirea populaţiei împotriva lor, ca la doctori sau judecători, sau prin tăierea fondurilor, ca în cazul celorlalţi. Toată această mişcare a fost făcută în mai puţin de 3 luni.
De ce sunt toţi ăştia vinovaţi? Comentatorii o să spună, nu mă îndoiesc, că din cauza lor e totul distrus în România şi de aia nu merge România bine şi că o merită, ba chiar că nu ne trebuie şi cui nu-i convine să se care din ţară şi să nu mai critice situaţia.
Revenind la întrebare, de ce sunt vinovaţi? Toate cele 5 grupuri au în comun două lucruri.
Primul, toate aceste sisteme sunt sub oblăduirea Statului, au fost direct conduse, direcţionate, managerizate de către Stat. Clasa politică este în totalitate responsabilă de "dezastrul" din aceste domenii, după 20 de ani Statul "descoperă" că a produs dezastru peste tot. Şi se hotărăşte că nu se mai poate şi trebuie reformate toate aceste sisteme. Asta e versiunea oficială. Mă întreb eu retoric, cum clasa politică nereformată reformează ce nu a fost în stare să reformeze 20 de ani? Este hotărârea unui alcoolic de a se lăsa de băut, de mâine. E o falsă explicaţie.
Numărul doi, toate aceste grupuri sunt vocale, greu de manevrat, îndobitocirea prin mass-media nu ţine totdeauna la aceştia. OTV-ismul promovat de toată presa, în special de televiziuni, nu influenţează decât în mică măsură modul de gândire al acestora. Nu sunt aplaudaci şi atunci trebuie supuşi prin foame sau frică. Şi, în general, aceştia sunt în opoziţie faţă de putere, indiferent care este ea. Mă refer la majoritate nu la capetele domeniilor care sunt în strânsă legătură cu Puterea, de orice culoare. Uscături există peste tot.
Puterea actuală nu are o opoziţie politică articulată. PNL-ul este îngropat de greşelile şi afacerile dubioase din timpul Guvernului Tăriceanu. Plus luptele interne. UDMR trece în tabăra care trebuie oricând.
Cine rămâne în opoziţie? Chiar cei din grupurile despre care vorbim. Care cunosc sistemul din interior. Ştiu cum şefii domeniilor spoliază Statul în favoarea firmelor private, alese pe criterii dubioase, şi evident în strânsă legătură cu clasa politică. Iar martorii trebuie să tacă. Furatul se face în linişte. Din banii de investiţii. Prin licitaţii trucate. Toţi banii tăiaţi, de peste tot, Armată şi Agricultură ca bonus, se duc în investiţii. Următorul pas logic e al vostru. Sunt două partide mari la putere.
Răriţi câinii sau măriţi ciolanul.
joi, 12 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
La aflarea veştii lui 0,18%, am avut o uşoară tendinţă de răbufnire, însă m-am liniştit repede.
Asta e România!
Îmi termin proiectele şi-mi văd de drum. Să rămână băieţii ăştia foarte şmecheri cu toţi proştii care-i adulează.
P.S. Aseară mă uitam tâmp la ştiri cum citea o bovină masculină, în cadrul unei comisii parlamentare, o listă de "şcoli de renovat". Ce investiţii or să vadă românii... mutarea banilor de la buget la şmecheri... după care "asta la vista" gloată!
Dan,
Ce spui tu este idealism in forma pura.
Asa ar trebui sa fie, niste intelectuali de rasa. Dar nu este cazul. Sint niste oameni indobitociti de foame de bani si de pretentii de importanta.
Orice licarire o fi existat vreodata in ochii lor, de daruire, pasiune si dragoste pentru munca pe care o fac, a fost ucisa de mult. Si nu intotdeauna de catre sistem.
Si eu fac la fel, caut ceva dupa care imi am sa imi informez conducerea ca ii inteleg mahnirea dar nu pot refuza un contract....blablauri de politete, care ascund o realitate cruda NU IMI MAI CONVINE, M-AM SATURAT nu de asta am fact un doctorat si am umblat prin diverse universitati, daca tot nu am salariul de fotbalist nici nu imi convine rolul de antrenor al administratiei nationale, amu' ma baga in teren, amu' ma scoate pe tusa, acusica ma trimite in vestiat....
http://ec.europa.eu/euraxess/index_en.cfm?l1=0&l2=1&CFID=4722463&CFTOKEN=4abb04acde889061-69AC5E77-C885-78ED-56BAD0F70CFE95F3
Hai ca astai buna cum nu exista intelectuali de rasa in Romania? Da Elena Basescu, Mihaela Radulescu, Magda Ciomag? Bine, mai putin "intelectual" si "de", da nu poti fi cu toate.
Manipularea pe care o fac alesii poporului prin mass media este incredibila:
Profesorii vor bani? Uitati-va ce profesori incompetenti avem - si ne baga calupuri cu filmulete cu profesori care danseaza beti cu elevii, altii care ii agreseaza, etc. Mai vreti bani?
A, si medicii vor bani mai multi? Poftim informatii pe media din care reiese ca toti medicii sunt infractori si criminali. Mai vreti bani?
Trimiteți un comentariu