Statura ştiinţifică a lui Emil Boc

Pentru că nu sunt sănătos la cap şi mai sunt şi cercetător, meseria mea e să răspund la întrebări sau să-mi pun întrebări şi să încerc să găsesc răspunsuri., M-am întrebat "Cine e Emil Boc?". Pe blog am aceeaşi tehnologie ca în cercetare şi în week-end mi-am răspuns.

Şi am ajuns, spre reala mea surprindere, chiar reală de data asta, nu e o glumă, să studiez "opera ştiinţifică" a Primului Ministru. Care este conferenţiar universitar din anul 2000 la Universitatea Babeş-Bolyai.

Am citit pe site-ul Guvernului un mic CV al Primului Ministru, unde-şi descrie opera. Ce caută opera ştiinţifică pe site-ul Guvernului e altă mâncare de peşte. Am căutat peste tot să văd dacă e mai multă, nu e. Oricum spune că sunt articole de specialitate cele publicate în revista 22. Lucrări de specialitate sunt cele publicate în reviste de specialitate cu referenţi.

Adică trimiţi tu, autor, un manuscris, citesc nişte mahări în domeniu, 3 de obicei, şi majoritatea hotărăşte dacă se publică sau nu manuscrisul tău. De obicei referenţii trimit autorului observaţiile lor, tu modifici articolul ca să le placă şi dacă i-ai convins apare articolul. Tu nu-i cunoşti pe ăia trei.

Gazetele ştiinţifice care apar în România nu prea au statură, în sensul că au un factor de impact mic, adică poţi să scoţi o teorie genială scrisă într-o gazetă obscură din România că nu te citeşte şi citează nimeni. Există şi în România reviste ştiinţifice bune, acestea sunt cotate aici. E pe bani, nu vă străduiţi. O revistă care nu e cotată ISI (aşa se cheamă) practic nu e considerată serioasă. De asta în România o revistă necotată e considerată cam de 5 ori mai puţin ca una cotată.

Multă lume crede că o conferinţă internaţională ştiinţifică e o mare chestie. Este, pentru socializare şi pentru informare. Nu contează că ai dat o tură pe acolo decât dacă apare un volum după şi ăla cu referenţi, nu de rezumate. La o conferinţă internaţională poţi să baţi câmpii că nu te verifică nimeni. De multe ori e doar turism. Oamenii serioşi nici nu le amintesc dacă nu apare volum.

Cărţile ştiinţifice se publică la editurile de specialitate, cum era Editura Tehnică, exact ca la reviste. Pot să mă duc la o editură obscură să dau bani să-mi scoată 100 de exemplare din cartea "Revoluţia fizicii" de Dan Şelaru şi să mă laud la bere că Einstein a fost un nimeni pe lângă mine. Sau, mai şmecher, fiind profesor scriu o carte, o public şi o dau ca bibliografie obligatorie studenţilor ca s-o cumpere. Cum face conferenţiarul la primele două răspunsuri la căutarea asta şi la cel de-al doilea răspuns la căutarea asta. Cărţile sunt de fapt manuale.

Şi limba ştiinţei serioase e engleză. Cărţile de ştiinţă se publică în engleză din motive economice, nu au suficienţi clienţi pentru alte limbi. Sunt foarte puţini care fac best-seller dintr-o carte de ştiinţă, şi aia nu e ştiinţă e popularizarea ştiinţei. Un best-seller ştiinţific are câteva mii de exemplare în întreaga lume.

Google, a făcut un pui şi pentru oamenii de ştiinţă unde indexează şi lucrările ştiinţifice, şi nu prea ratează, subliniez, lucrările ştiinţifice din gazetele care merită.

Şi uite căutarea aici. O lucrare în limba română şi două la care este doar autorul sumarului. Că sistemul funcţionează, m-am căutat pe mine aici şi pe Ecaterina Andronescu aici, şi merge. Şi să nu-mi spuneţi că Google e de la PNL sau că-l sare chiar pe Boc, că e greşit sau că nu indexează tocmai gazetele în care a publicat conferenţiarul Emil Boc. Şi doar o lucrare înainte de anul 2000. Deci o singură lucrare în limba română publicată la revista universităţii unde lucra şi care a fost, probabil, referenţiată de colegi.

Şi uite o nouă întrebare cum apare. Cum a ajuns Emil Boc conferenţiar sau doctor în în ştiinţe politice şi filosofie politică? Nu mă interesează răspunsul. Pentru că-l ştiu. Aşa cum a ajuns şi Prim Ministru, pe merit.

Dacă nu-şi publica opera pe site-ul Guvernului nu căutam. Aia cu fudulia funcţionează.