Premise.
1. Toată lumea e de acord că o campanie electorală în plină criză e păguboasă.
2. Suntem, neoficial, în campanie electorală deja de 3 luni.
3. Campania o să continue până în noiembrie sau decembrie.
4. Tot circul adiacent are efecte negative asupra acţiunilor Guvernului.
Presupunem că Preşedintele Traian Băsescu demisionează mâine. Avantaje pentru ţară.
1. Se elimină 3 - 4 luni de campanie.
2. Premierul Boc poate să-şi dea demisia onorabil şi Traian Băsescu să numească un Prim Ministru competent, într-o nouă configuraţie politică sau în aceeaşi.
3. Guvernul nu mai este sfâşiat de acţiunile de tip "hăis vs. cea" ale PSD şi PDL, poate trece şi la acţiuni nepopulare dar necesare.
4. Poate genera, prin schimbarea Guvernului, o undă de încredere. Nu se poate trece printr-o criză fără ca populaţia să aibă încredere în Guvern. Cum să ai încredere în Pogea şi Boc?
Avantajele lui Traian Băsescu.
1. Ia pe toată lumea prin surprindere, este un alergător de cursă scurtă.
2. Evită ca viitoarele efecte ale crizei, pe care oricum o să le suportăm, să i se spargă în cap la alegeri.
3. Poate motiva demisia prin evitarea prelungirii campaniei şi prin responsabilitate faţă de ţară.
4. Poate da vina pe comportamentul iresponsabil al cuplului Geoană - Antonescu care a început campania prea devreme.
5. Se foloseşte de avantajul actual din sondaje.
Ce pierde Traian Băsescu.
1. 4 sau 5 luni de mandat.
Ce câştigă Traian Băsescu.
Al doilea mandat.
Asta în contextul declaraţiei lui Traian Băsescu "Şeful statului face un apel către partide şi instituţii să lase deoparte orgoliile şi interesele de partid şi să colaboreze pentru limitarea efectelor crizei şi continuarea reformelor."
Cred că astfel ar da un exemplu pentru toată lumea şi şi-ar urma propriile sfaturi. Şi în spiritul discursului de aseară, să nu aibă scris mare pe frunte "imoral".
miercuri, 17 iunie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
scenariu e utopic, dane. sunt mai multe lucruri de luat in calcul si am mari rezerve cu privire la defilarea pe cal alb. prima ar fi un primministru competent. cine? eu nu vad vreunul si nici nu cred in buna credinta a psd-ului. ar insemna renuntarea la iliescu, nastase, vanghelie. practic imposibil.
pai daca basescu demisioneaza, punctul 2 de la avantaje pt tara cade, ca fiind demisionat nu-l poate numi un nou prim ministru.
Si dupa cum am mai vazut, cine devine presedinte in cazul demisiei lui basescu, pina la alegeri ? Presedintele senatului = Mircea Geoana. Si atunci geoana il poate numi pe vanghelie prim ministru :-)
Este evident că după ce Traian Băsescu îşi dă demisia, nu mai poate să numescă niciun candidat de premier. Mai întâi apare preşedintele interimar, premiantul caragialesc din clasa politică primară “JosBăsescu”, dăbuleanul cu dovleacul scăpat în notorietate: Maniacus Chilos Prostovan.
Dacă nu te trezeşti că-ţi strică tot planul cu premierul primar care gugălează când visează, poţi fi sigur că va declara: „Aţi văzut că m-a ajutat capul să mă transform în om de cuvânt? V-am spus că voi ajunge la Cotroceni”
Asta, da, stabilitate! Nu doar pe timp de criză ci intrând mai tare şi grăbit, ca dovleacul de berbec, cu capul înainte şi adanc... în criză.
*
-Cine te-a făcut pe tine, Maniacus, nene?
-Numai Băsescu a fost în stare să ne tulbure tuturor liniştea, cariera şi viitorul.
-No bine, loază, stai jos!
*
-Bă, loazelor, din clasa asta specială a (de)formatorilor de opinie! Eu vă spun câteva cuvinte şi voi îmi veţi spune la ce se folosesc. Aţi înteles? Păpădie, doctori în filosofia oricărei materii, doctori în parlament, strungar filosof-presator, salată, castravete...
-Nu are rost să mai continuaţi. Ştim că orice veţi spune, poate fi folosit împotriva lui Băsescu.
*
- Da’ cine e Băsescu?
-Este resursa umană a tuturor relelor din ţara asta şi a fost ales într-o zi când am mers la vot şi tocmai m-am întâlnit cu un grup mare de jurnalişti, analişti şi alţi colegi din această clasă de viitor. I-am întrebat “Pe cine aţi ales?”, iar ei mi-au răspuns: „Păi, depinde. Dacă iese Năstase, ne-am ales viitorul, dacă iese Băsescu, ne-am ales victima. Noi suntem oricum gata să ne dovedim profesionişti de carieră mare şi tare prin lapidare”.
*
-Ce e lapidarea?
-Păi, depinde. Dacă ne-am ales viitorul, aruncăm cu pietre preţioase, scoase din cariera reclamelor bănoase de la stat, de la închis ochii şi intrările catacombelor... la apă, acoperite cu înţelegeri subterane, submarine şi subversive, ca să nu ajungem grevişti ai foamei de resurse umanitare, cu pancarta televizată, ca la gâtul lui C.T.Popescu. Dacă ne-am ales victima, aruncăm cu orice ne caracterizează mai bine activitatea, ca bolovanii, pietroaie şi tot ce poate proveni din cariera noastră dislocată. Când prăştiile, catapultele şi ideile ni se gripează, ne aruncăm cu stuchit şi bale, împroşcate prin pierderea controlului ca la Ciudaci, cu flăcări şi spume mai ceva ca pompierii democraţiei fumigene. Toţi cei din această clasă specială suntem hotărâţi să stingem în viitor mandatul prezentului Băsescu, vinovat de orice, inclusiv că sta în calea bolovanilor. Până şi Maniacii, Chiloşii şi Prostovanii ştiu de ce.
Guvernul nu mai este sfâşiat de acţiunile de tip "hăis vs. cea" ale PSD şi PDL, poate trece şi la acţiuni nepopulare dar necesare.
ha, ha!
Sa fim seriosi. Indiferent de apropierea de campania electorala sau nu, astia tot or sa-si scoata ochii.
nu prea vad nici o urma de logica in articol,pai dc Basescu demisioneaza nu mai pupa un al doilea mandat...
Demisia lui Basescu este cea mai rapida cale spre haos si o sa ajungem mai rau ca Letonii
De acord cu @Anonim, ora 9.22.
Va începe şi campania " Băsescu: laşul ne lasă la greu", "Băsescu-Constantinescu al II-lea", etc. Vom avea, pe durata a cinci ani, doi preşedinţi interimari de la pesede. Odioasă perspectivă: Machiaveloiul şi Lopăţel Întâiul şi sper, Ultimul.
Băsescu nu câştigă nimic, decât o mai mare afluenţă a susţinătorilor săi către Corul Îngerilor.
Affreux!
Care dintre candidaţii JosBăsescu va deveni DOAR candidat la preşedinţia României?
Scenariul e subred si lipsit de logica. Daca "Basescu demisioneaza maine" atunci nu mai poate "numi alt prim-ministru" ! Asa ca lasati jocurile politice pe seama celor priceputi ca si-asa nu puteti face nimic pt. tara.
domne dane, v'atz straduitara mult sa concepetzi perla asta de stil confuz ?
Daca Basescu demisioneaza miine, dupa realegere poate numi un nou premier in locul lui Boc. Asta e clar si corect (in masura in care Basescu cistiga la doilea mandat).
Problema este ca demisia lui Boc nu rezolva nimic, pentru ca luptele si blocajele din interiorul guvernului au drept cauza structura parlamentului, impartit intre trei partide "mari" egal motivate sa acceada la guvernare. Iar structura parlamentului nu se schimba prin demisia/realgerea lui Basescu.
As spune ca in momentul de fata nici macar noi alegeri parlamentare nu ar urni semnificativ situatia din loc. Singurul partid care pare sa creasca - usor - este PSD, fracturat in interiorul sau si unit doar de spiritul de gasca. Nu ar fi un liant de dorit pentru principalul partid al unei viitoare guvernari, mai ales ca va ramine una de coalitie, chiar daca mai putin echilibrata.
Pina nu se aleg apele la nivelul alegatorilor, recursul la vot nu cred ca poate schimba fundamental si in bine situatia.
Te-ai gandit mult pana ai fatat aberatia asta? Cum se face ca si avantajele suna tot a dezavantaje pana la urma. Esti jenant.
@bilbophile
Ai scris: „Daca Basescu demisioneaza miine, dupa realegere poate numi un nou premier in locul lui Boc. Asta e clar si corect (in masura in care Basescu cistiga la doilea mandat).”
Mai clar şi mai corect ar fi de observat că „E clar şi corect” ca atunci când Traian Băsescu ar fi vrut să numească un nou premier în locul lui Tăriceanu şi a reuşit... din părţi, la fel cum ar reuşi cu altul... nu în locul lui Boc ci în locul celui care, intre timp, deja l-a schimbat pe Boc.
Din acest punct de vedere, e clar şi corect că Traian Băsescu s-ar întoarce cu al doilea mandat doar pentru a vedea cu ochii lui un nou guvern fantomă, de tip Tăriceanu 2... 5 ani.
Nici macar demisia lui Basescu nu cred ca mai constituie o solutie, mai ales ca au dreptate cei care reamintesc cum e cu interimatul Si sa fim seriosi, nu Boc e cel care conduce guvernul, ci Stim-noi-cine, vz pamfletul de mai jos. Asta e, am luat plasa, dar e o plasa pe care am prevazut-o inca din momentul punerii stampilei, si-mi asum raspunderea. Plasa consta in faptul ca in bulibaseala parlamentara nu vad care presedinte ar mai putea aduce o limpezire.
Si nu cred, spre deosebire de bascalios, ca ne-ar fi mai bine daca ne-am petrece urmatorii cinci ani numarand oua.
Ca nu iti place inteleg, ca il dispretuiesti pe Boc e vizibil, dar distanta de la dorinta pana la fapta e atat de mare incat nu vad rostul utopiei tale.
Ce vrei tu nu este necesar sa se si intample. Lasa ca avandu-i acolo mai ai pe cine musca de gat.
Trimiteți un comentariu