Dobânda de referinţă

Orice sportiv prins dopat este considerat trişor şi îndepărtat din viaţa sportivă. Rezultatele lui sunt şterse din tabele, nu-i mai este permisă participarea la competiţii şi este supus oprobriului public. Înşelătoria se pedepseşte şi medaliile sunt retrase.

Inflaţia este fenomenul prin care valoarea banilor se depreciază în timp. Ce anul ăsta se cumpără cu 1 leu peste un an o să se cumpere cu 1 leu şi 5 bani. O inflaţie de 5 procente.

Statele au o bancă centrală care reglementează o dobândă de referinţă la care se raportează toate dobânzile bancare.

Dacă dobânda de referinţă este mică şi inflaţia mare (diferenţa dintre ele este negativă sau zero) oamenii pot lua un credit relativ uşor şi pentru că inflaţia e mare pentru a nu pierde valoarea banilor împrumutaţi cumpără imediat bunuri şi servicii. Este stimulat consumul şi investiţiile pentru că banii sunt ieftini (dobândă mică) şi trebuie cheltuiţi repede pentru a nu-şi pierde valoarea. Investiţiile pot să aibă o rată a profitului mică pentru că dobânda e mică. Băncile comerciale nu sunt foarte interesate de bonitatea clienţilor. E o perioadă de boom economic. Orice investiţie e bună. Şomajul scade.

Să nu uităm că băncile comerciale împrumută cam de 10 ori mai mulţi bani decât au de fapt (cu cât acest număr e mai mic cu atât e mai mic pericolul de credit acordat prea uşor). Practic piaţa e inundată de bani inexistenţi. Devin astfel viabile investiţii pe termen lung care nu produc bunuri şi servicii decât peste o perioadă îndelungată de timp. Datorită competiţiei între antrepenori împrumuturile pe termen lung devin o "necesitate". Pentru că toată lumea cumpără se produce o scădere a economiilor populaţiei şi împrumuturile încep să fie cerute înapoi pentru că depozitele sunt bani reali nu inexistenţi în realitate cum sunt majoritatea celor împrumutaţi şi de aici dezastrul investiţional al multor împrumuturi luate prea uşor sau pe un termen prea lung.

Creşte cantitatea de bunuri şi servicii disponibile pe piaţă. Natural ar fi ca preţul acestora să scadă, să scadă inflaţia şi să se ajungă la echilibru dar producţia de bunuri şi servicii e incapabilă să ţină pasul cu cantitatea de bani existenţi pe piaţă. Scăderea inflaţiei este mult mai lentă şi echilibrul se atinge într-un ritm mult mai lent. Este posibil ca să nu se ajungă la echilibru, actorii economici falimentând iar producţia de bunuri şi servicii să nu crească. Prin falimente scade puterea de cumpărare, creşte şomajul scade consumul şi se ajunge la un cerc vicios şi la hiperinflaţie.

Când dobânda de referinţă e mare şi inflaţia mică (diferenţa lor e pozitivă) oamenii au tendinţa naturală de a păstra banii şi a limita consumul, este stimulată economisirea. Creditul este scump, investiţiile sunt reduse pentru că pentru a returna creditul eficienţa afacerilor trebuie să fie mare, profitul trebuie să depăşească dobânda mare. Băncile comerciale dau credite greu şi verifică bonitatea clienţilor. E o perioadă de limitare a dezvoltării economice. Investiţiile sunt rare. Scade cantitatea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Natural ar fi ca preţul acestora să crească, să crească inflaţia şi să se ajungă la un echilibru. De asemenea rata şomajului este mare. Sunt favorizate investiţiile pe termen scurt cu rată a profitului mare. Rata profitului mare pe termen scurt se poate face legal prin exploatarea exagerată a resurselor naturale cu efectele cunoscute.

Practic băncile centrale stabilesc cu de la sine putere ce este bine şi ce este rău pentru economia unei ţări. Favorizează anumite ramuri economice mărind sau micşorând rata dobânzii de referinţă.

Creşterile economice bazate pe credite ieftine sunt precum sportivul dopat, criza ne arată că este dopat. Ce fac prea puternicii zilei? Măresc doza. Când dopingul nu există atletul mănâncă şi mâncarea copiilor.

Nu capitalismul şi economia de piaţă sunt vinovate de criză ci reglementarea dobânzilor prin bănci centrale şi împrumutul din bani inexistenţi. N-ar fi mai simplu ca să nu existe nicio dobândă de referinţă, dobânzile să se stabilească printr-un proces de negociere între antrepenor şi bancă în funcţie de proiect. O dobândă de referinţă prea mică dă un semnal al investiţiilor pe termen lung şi consumului, una prea mare mare investiţiilor cu termen scurt de recuperare. Oamenii se adaptează factorului incontrolabil numit dobândă de referinţă, acesta nu face parte din piaţă, este la îndemâna unui grup de oameni care stabilesc reguli. Preţul banilor e şi el un preţ şi trebuie lăsat liber.

Ăsta e un exerciţiu de logică economică cu care mai nimeni nu e de acord. Doar că-l trăim. Că e posibil un sistem bancar fără dobândă de referinţă este sistemul bancar islamic în care nu există dobândă iar acesta, sistemul, există şi înfloreşte. Şi aici e un articol interesant.