Singura analiză a celor două sisteme educaţionale propuse este cea a domnului Ştefan Vlaston. Diferenţa esenţială dintre cele două sisteme este cea între un sistem centralizat, Andronescu, şi unul descentralizat, Miclea. Ideologic ambelele sunt de sorginte egalitaristă, social democrată. Cu preponderenţă cel al Ministrului Andronescu care se îndreaptă spre socialism.
Cum nu se pot compara rezultatele înainte de a fi puse în practică şi cum o să se pună în practică doar unul a compara cele două sisteme doar teoretic este oarecum iluzoriu. Argumente pro şi contra dintr-un punct de vedere teoretic se pot aduce şi se pot contrazice la infinit.
Singura metodă valabilă de analiză este analogia. Sistemul Andronescu nu face altceva decât să perpetueze viziunea ante-decembristă, nu face nicio reformă de fapt.
Proiectul Miclea copiază modelul finlandez şi încearcă să-l adapteze la România. Finlanda are cel mai bun sistem educaţional din lume.
Ambele sisteme suferă de lipsa de concurenţă în rândul profesorilor prin viitoarea adoptare a legii unice de salarizare.
Cum alte criterii obiective nu există proiectul Miclea se detaşează prin faptul că este o copie a unui sistem reuşit şi nu o încropeală de idei. Cum am spus de nenumărate ori, a fi original e de multe ori un semn de prostie.
Could an Increase in the Supply of Gold Cause a Boom-Bust Cycle?
Acum 21 de minute
6 comentarii:
Salutare!
"Ambele sisteme suferă de lipsa de concurenţă în rândul profesorilor prin viitoarea adoptare a legii unice de salarizare. " - Tocmai aici este HIBA pentru care AndronescuPSD NU doreste lansarea acestui bulgare de zapada numit reforma - odata un sistem de tipul Finlanda introdus va atrage o groaza de termeni noi introdusi in vocabularul nostru educational: concurenta, eficienta, responsabilitate,etc.
Nu pot sa nu remarc o urma de ironie prin repetarea cuvantului "copiat" pus langa Proiectul Miclea.
Respect,
Andu
iata'ma's ispraviceasa, din nu p'aci, desiii...
am vrut sa spun ca s'a lipit particula depreciativa "copiat" in legatura cu miclea, deoarece e de notorietate ca acesta e drogat, betziv, chel, si omu' lu' basescu pe deasupra !
am vrut sa spun da' am renuntzat...
Off topic: Azi trebuia sa fie episodul III la Bunastare si PIB. Unde e? Asteot cu nerabdare indicatorul magic... :)
N-a fost decat o intamplare chestia cu copiatul.
Nicule, eram parasit. Ai revenit la sentimente mai bune? :-))
Claudiu, exista, se cheama Genuine progress indicator, http://www.rprogress.org/sustainability_indicators/genuine_progress_indicator.htm
Ar fi interesant de stiut cati dintre cei care isi dau cu parerea despre reforma in invatamant au o cat de mica legatura cu acest domeniu, fie si numai faptul ca au fost ceva mai mult decat mediocri in timpul anilor de studiu. Sunt de parere ca nu putem pur si simplu copia un sistem si sa ne apucam de maine sa il aplicam in Romania, cum nu putem nici sa reinventam roata (nici nu ar fi indicat, de altfel). Pentru cei care nu stiu, sunt destul de multi oameni competenti care incearca sa aiba grija de sistemul educational din Romania...insa din pacate invariabil primeaza criteriile politice iar acesti oameni bine intentionati nu au aproape nici o sansa sa isi impuna punctele de vedere. Pana la urma ce ne intereseaza pe noi, in calitate de cetateni: ca reforma aplicata a fost propusa de partidul X sau Y sau ca educatia pe care o vor primi copiii nostri este una de calitate, coerenta, formatoare s.a.m.d?
mie cel mai ironic mi se pare faptul ca mult stimabilul domn miclea cu m mic, are din nou tentativa DE A COPIA UN SISTEM CARE FUNCTIONEAZA IMPECABIL LA ALTII...
acu de 7-8 ani ...impreuna cu bunul lui amic Marga...au fost pionierii (si s-au luptat la baionete pentru rezultat) sistemului de invatamant superior IDD...si accesul larg al maselor la formare superioara...contra cost desigur...(ideea survenita probabil dupa perioada petrecuta in SUA, altfel nu-mi explic "sclipirea")...
sa-i multumim si lui si lui marga si inaintasilor lor ca suntem cu sistemul de invatamant superior (probabil ii dezastru si in celalat...) in deriva...si spirala are calea trasata in jos!
PS: n-am nimic cu Finlanda...ii o tara absolut minunata!
Trimiteți un comentariu