Să ne uităm la faptele din scandalul Udrea. Zvonurile despre existenţa unei "înregistrări incendiare" din comisia Udrea au apărut la zoso.ro pe 15 august, Subiectiv.ro , bleen.ro au preluat zvonul, în cazul lui Bleen la "cererea cititorilor". Mai scriu Ioan T Morar şi Cristian Pătrăşconiu. Interesant este că dacă la Zoso e şantaj la Pătrăşconiu este vândută înregistrarea.
Duminică, 16 august seara Subiectiv şi apoi Zoso dau poporului înregistrarea, pe Subiectiv primul comentariu este la 5:24 pm, Zoso publică la 18:01. Se răspândeşte în lume. Gardianul publică pe 16 seara şi ceva stenograme pe lângă înregistrare. Data e de 17 august dar primul comentariu e pe 16 august. Bleen susţine că el are înregistrarea din alte surse şi pune la rândul lui înregistrarea înaintea ziarului Gardianul.
Din presă Hotnews preia prima înregistrarea pe la 8 seara. Cu asta am restabilit adevărul istoric al apariţiei pe piaţă.
Acum vedem că vânzarea înregistrării, varianta Pătrăşconiu, a căzut, nu cred că a cumpărat un blogger înregistrarea, Bleen spune că lui sereistul i-a lăsat la poartă înregistrarea când dormea, e o glumă bineînţeles. Mai rămâne şantajul. Cine a şantajat pe cine? Iar cel care a rezistat şantajului, pentru că a apărut înregistrarea, de ce nu spune că a fost şantajat, era gestul normal. Cade şi şantajul. Şi atunci ce este dacă nu e nici vânzare, nici şantaj? Nu mai rămâne decât să urmărim cui foloseşte apariţia înregistrării. De ce nu a apărut înregistrarea în presa mare? De ce duminică seara?
De unde vine înregistrarea şi pe cine trebuie să întrebăm ca să aflăm? Cum a fost făcută înregistrarea? E legal să înregistrezi discuţiile unei comisii parlamentare şi să le faci publice? Dacă nu e legal cine e vinovat? Cine a montat aparatura de înregistrare? Dacă e montată legal cine a dat ordinul de înregistrare şi cine are acces la înregistrări dacă sunt automate? Din spusele lui Alecu Racoviceanu înregistrarea e făcută cu sistemul din încăperea unde funcţiona comisia, care sistem înregistra automat. Cine are acces la înregistrările automate din Palatul Parlamentului? E înregistrarea integrală sau sunt extrase fragmente?
Cred că provenienţa înregistrării şi legalitatea acesteia trebuie investigate de cei în măsură s-o facă altfel ne pomenim că o să citim ce se întâmplă în CSAT sau informările SRI pentru Preşedinţie. Şi nu a fost înregistrată fără avertizare o persoană privată ci un organ oficial al Statului.
Comisia este de anchetă. Şi caută dovezi. Eu nu înţeleg ce atâta tevatură că se face un plan de prindere a Elenei Udrea. Da, se fabrică un dosar! Ăsta e scopul comisiei, să fabrice un dosar dacă poate şi are dovezi. Din câte ne spun chiar ei nu prea au dovezi. Se strâng informaţii, se audiază martori, se întind capcane. Ce spun ei acolo seamănă mai mult cu investigaţiile lui Miss Mallard, raţa detectiv, e evident că-i depăşeşte situaţia. Există, fără îndoială, o notă tendenţioasă în discuţiile celor din comisie. Comisia transformă cazul în unul electoral ceea ce e imoral. Dar imoral e şi jocul de tenis al Elenei Udrea la Paris. Înfiinţarea ministerului este la fel de imorală ca şi înfiinţarea comisiei. Comportamentul comisiei este răutăcios. Dar nici comportamentul Elenei Udrea faţă de înfiinţarea comisiei nu a fost "drăguţ". E ipocrizie să acuzi pe toată lumea de toate relele pământului şi apoi să te aştepţi la o obiectivitate glacială.
Mişcarea Elenei Udrea este riscantă din cauza legalităţii înregistrării dar poate să fie câştigătoare, ca imagine. Cererile aberante de genul demisiei celor din comisie sunt doar de imagine, şi cei din comisie au imunitate. Poate să se facă o comisie de anchetare a comisiei ceea ce devine ridicol dar e posibil. Dacă Parchetul zice că participanţii la discuţie au făcut ceva ilegal, foarte improbabil, o să se facă şedinţe pentru începerea urmăririi penale a membrilor clubului de discuţii. O să urmeze o plângere la DNA împotriva Elenei Udrea în contrapartidă cu plângerile ei. Şi Parlamentul o să piardă vremea pe interminabile răfuieli.
Cât despre metode securiste cele mai evidente sunt înregistrările pe ascuns. Miss Mallarzi fac doar planuri. E diferenţa dintre fapte şi vorbe. E un proces de intenţie însăilat cu mijloace dubioase.
PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
37 de comentarii:
Cred ca Udrea a luat problema in serios si a facut ceea ce a promis mai demult,adica "s-a ocupat informativ" de remedierea situatiei!
Cum spuneam, cine nu respecta regulile e sters. Una e sa critici ce spune cineva si alta atacul la persoana.
Adica "subiectiv" e jignire?
"ciutacu" e jignire?
god night & good bye
Ciutacu e jignire si ce ai scris nu are legatura cu ce am scris eu. Poti sa spui de ce consideri textul subiectiv, si eu pot, dar nu-mi permit, sa spun ca cine o apara pe Udrea e vandut PDL, ceea ce e o porcarie. Nu doresc capul lui Basescu sau alte aiureli.
Nu pot sa nu-l parafrazez pe Basescu: Sint convins ca Udrea e curata ca lacrima, ea poate nu-si da seama ca e nevinovata, dar poate sa mearga fara frica in fata comisiei si a procurorilor.
Domnule Selaru,
e o diferenta fundamentala intre "a fi vinduta" si "a fi de vinzare"!
Eu am scris asa (scuze ca ma autocitez, o fac doar pentru in scopul restabilirii adevarului): "Pe scurt, ar fi cam asa: un membru al Comisiei Udrea ar fi inregistrat anumite discutii picante purtate intre citiva membrii ai acestei comisii si bate la usile mai multor instante mass media pentru a vinde aceste dialoguri, interesante fara nici o indoiala."
ceea ce spun eu nu confirma ca inregistrarea a fost vinduta, ci afirma doar ca s-a incercat SI asta.
e un fapt ca exista cel putin 2 ziare la care se stia de aceasta posibilitate - anume, de a intra in posesia acestor inregistrari, inclusiv prin vinzare.
Avem o inregistrare. Cum procedam?
Pai logica dicteaza ca daca respectivii chiar sunt cei care au fost inregistrati, ar trebui sa te cam doare la spate de unde si prin ce surse a parvenit inregistrarea, cine castiga mai mult daca a dat peste ea un blogger sau a impins-o un SRIst. Articolul ar fi trebuit sa comenteze lipsa de fond a unei comisii care se substituie procuraturii si incearca sa santajeze firme private cu amenintari de GF. Ca parlamentarii romani (sau de altminteri) sunt amorali e un lucru general asumat, dar ca nu-s in stare sa faca un lucru fara sa recurga la santaj, sabotaj si amenintari (si pe deasupra sa mai fie si destuli de tampi sa se lase inregistrati in timp ce fac asta) incepe sa ma mire. Nu mai stiu cine a zis, da a zis-o bine "Astia nu mai stiu nici sa fure".
Just my 2cents.
faci abstractie de un detaliu tehnic si ocolesti o posibila explicatie.
1. detaliul tehnic : la un moment dat, unul dintre vorbitori se apropie foarte mult de microfon (nu mai stiu la ce minut, dar in a doua jumatate a inregistrarii difuzate de hotnews) iar volumul vocii creste pe masura. alta voce, in schimb, se aude mai slab. daca s-ar fi inregistrat cu aparatura din sala, ma indoiesc ca ar fi existat aceste variatii.
2. in sala erau mai multe persoane decat cei 4 pe care i-am identificat (vezi declaratia lui orban). unii vorbesc foarte putin (cateva mormaieli) si probabil altii nu vorbesc deloc. prin urmare exista si posibilitatea ca un membru al comisiei, cunoscand si neagreand modul de fabricare a dosarului, sa fi hotarat sa-si inregistreze colegii & sa faca publica discutia din spirit civic. stiu ca avem putini politicieni cu spirit civic, dar e o posibilitate.
dupa cum spune racoviceanu.
de cand a devenit si asta expert de luat in seama?
Prima data a fost aici: http://www.danandronic.ro/Blog/danandronic/art/686/Mi-s-a-oferit-o-inregistrare-audio-cu-4-membri-ai-comisiei-Orban-punand-la-cale-executarea-Elenei-Ud.html (15 August 2009).
Dar, sincer, cand comisia pleaca de la prezumtia de vinovatie, cand cheama firme care "sigur" nu vin si se arata (Pufulet-Saftoiu) preocupata de ce "va ramane" in mintea cetatenilor dupa "ancheta" nu te poti astepta ca anchetatul sa isi puna capul resemnat pe butuc.
Si crede cineva ca Orban ar fi cel mai in masura sa ancheteze rationalitatea si legalitatea cheltuielilor, fie si numai dupa ce s-a spus despre fondul de prime de la Autoritatea Dunarii de Jos?
PS @Bogdan Glavan: vedeti ca Tolo a recunoscut ca a parafrazat "nitel" ce a spus madam; "prelucrare informativa" este interpretarea lui...
o alta varianta, ceva mai tehnica si greu de realizat in incinta parlamentului: telefon cu bluetooth nesecurizat.. gigel sta cu laptop in camera de langa si scaneaza frecventele bluetooth, gaseste o gâscă.. connect.. hack.. call back.. inregistrat apelul... :)
Anonime, deja gandesti prea departe. Ghici din ce partid face parte Udrea. Si ghici seful carui partid este presedintele tarii, si, intamplator, sef peste serviciile secrete.
S-a spus initial ca unul dintre membri comisiei a inregistrat discutia cu telefonul, ceea ce mi pare mult mai credibil decat tot soiul de povesti cu aparaturi de interceptare. Cred ca teoria aparaturilor a fost lansata tocmai pentru a acoperi 'tradarea' unui pesedist sau penelist din comisie.
Insa nu s-ar fi ajuns aici daca parlamentul nu s-ar fi substituit din nou justitiei. Cercetari, anchete si verdicte in probleme de legalitate nu poate da orice inginer, doar pentru ca a fost ales parlamentar. Pentru asa ceva exista procurori si judecatori.
Daca aceasta comisie Orban isi va continua activitatea politica, efectul va fi exact cel obtinut de comisia voiculescu in 2007: 76%
cf legii, rolul comisiei ar fi:
“clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor ce se impun”
vi se pare ca modul de locru al Komisiei respecta legea?
pentru multa lume, in cazul Remes, a fost muuult mai important cum a ajuns publica inregistrarea, si s-a minimalizat la greu faptul ca ERA REALA.
acum vad ca se incearca aceeasi treaba.
Dracu
Daca exista dovezi, se numeste ca dosarul nu e fabricat. E pe bune. Pe de alta parte, ideea cu anchetarea comisiei de ancheta mi se pare ridicola. Nu e nimic ilegal in discutia purtata acolo. Iar in final, daca se gaseste ceva, chiar va fi o ancheta a DNA, care va face un dosar, va studia concluziile comisiei si va trimite dosarul in instanta, sau va da NUP, daca nu e cazul. Mai mult, cred ca dosarul va trece intr-o etapa si pe la procurorul general care-si va da acordul pentru inceperea urmaririi penale, sau nu. Deci, Udrei nu are de ce sa-i tataie curul. Totul e legal si pace buna.
Nu am preluat zvonul de la Zoso sua de nu ştiu unde. delatfel, Zoso, Cristi Pătrăşconiu şi Ioan T Morar nu dăduseră numele protagoniştilor. Eu le-am dat, graţie unui cititor (acelaşi care a doua zi îmi va da şi linkul unde poate fi găsită şi descărcată înregistrarea). Nu am dat înregistrarea la cererea cititorilor ci o am de la cititori (mai bine zis, de la unul dintre ei). Link-ul e acelaşi pe care l-a publicat Dan Andronic. Linkul l-am primit duminică la 17:09 şi probabil că tot atunci l-au primit şi Zoso sau Subiectiv (doar că eu dormeam la ora aia). Înregisatrarea care apare la mine (şi pe Hotnews) e înregistrarea pe care am încărcat-o pe filebox.
Şedinţele comisiei se înregistrează (nu există lucrări în plen sau în comisii care să nu aibă stenograme). Nu era o discuţie privată, erau lucrările comisiei. Orban are o problemă fiindcă a cerut oprirea înregistrărilor în timpul lucrărilor comisiei.
Discuţiile dintr-o comisie, felul în care aleşii noştri ne reprezintă şi performează pe banii noştri şi pe suveranitatea noastră e o chestiune de interes public, mai ales că nu era vorba de o discuţie care implica siguranţa naţională (deşi NYT a cîştigat în instanţă dreptul de a publica documente secrete, dacă se dovedeşte că acestea sînt de interes public). Orban şi Săftoiu nu discutau despre cum să-şi văruiasc sufrageria şi nici ce maşină de spălat să-şi cumpere ci ne reprezentau în calitate de parlamentari. Să nu confundăm cu scandalul "Ana Birchall". Acolo era o înregistrare care n-avea nici cea mai vagă legătură cu interesul public, indiferent cine ar fi fost în acele imagini. Orban şi A. Săftoiu făcînd sex nu sînt de interes public, Orban şi Săftoiu la lucrările unei comisii parlamentare sînt de interes public. Nu numai că e legal ci şi obligatoriu să înregistrezi felul în care aleşii îşi exercită mandatul.
Deci a fost o chestie in paralel nu in serie.
"cui foloseşte?" - cred ca chestia asta e retorica, nu? :) Ce-ar fi fost daca a fost inregistrata cu buna stiinta de PDL si apoi scoasa la lumina pe post de Vanish? :)
eu nu cred ca din punctul de vedere al unui ziarist modul in care s-a facut inregistrarea are relevanta: unde am ajunge daca am judeca moralitatea surselor? mai degraba cred ca in povestea acestui "scandal" lipseste tentativa de a pastra in fata ochilor problema: aproape toata lumea s-a inclinat in favoarea ministrului Turismului, ca si cum aproape nimeni nu e curios cum se cheltuie banii acolo, mai ales ca sunt multe suspiciuni privind subiectul zilei in presa: cumpararea de stiri pozitive. or acest fenomen poate distorsiona piata mai mult decat o fac interesele politice, pozitionarea in campanie a mogulilor, agenda catorva ziaristi. amintiti-va ca la doi ani dupa caderea lui nastase inca se mai contabilizau pacatele fostilor pomanagii ai reclamelor de la stat.
Acum cateva minute citeam un articol in care se spunea ca Elena Udrea a declarat ca in urma aparitiei inregistrarii a inteles ca acea comisie a fost creata pentru "lichidarea". Motiv pentru care nici dansa nici altcineva de la ministerul dansei nu se va mai prezzenta la comisie. Eu as putea intelege ca dupa ce a incercat prin diferite metode sa discrediteze comisia si nu a reusit, a produs aceasta inregistrare, probabil cu sprijinul unui coleg. Daca o iau mai departe cu teoria conspiratiei as putea intelege ca dansa chiar ar avea ceva de ascuns si cei din comisie se apropiau pericolos. Se poate intelege si chestia asta din aparitia inregistrarii?
Dan
Cei care joaca sah stiu ca cel mai important intr-o partida este sa dai sah-mat la "rege". Ca sa dai sah-mat la "rege" este foarte folositor sa iei "regina". Pana sa iei "regina" trebuie sa te lupti cu o multime de pioni, nebuni, cai si ture. Se pare ca Orban & Comisia au uitat de pioni, nebuni, cai si ture, culmea toate/toti PD-L care stau de straja "regelui" si "reginei". Cade "regina", de cele mai multe ori cade si "regele" asa ca toata lumea este dispusa sa riste tot, inclusiv amarata aia de Constitutie.
@Patrasconiu Ok, mea culpa, ideea e ca nu s-a vandut. De ce? Si cine o vindea?
@gigi Vanghelie
@anonim posibil sa mai fie cineva in sala, nu cred ca putem dintr-o inregistrare audio fara tehnica speciala sa ne dam cu parerea. Exista, dar nu cred, sisteme de sincronizare a volumului a.i. sa se auda chiar daca sunt mai multe microfoane doar cel in care se vorbeste mai tare.
@iulian racoviceanu nu e un expert dar cu niste scule mai de doamne ajuta se pot afla multe dintr-o inregistrare
@anonim&gigi nu stim cine are acces la inregistrari, putem sa speculam la infinit
@calif&anonim in viziunea mea orice comisie are un grup de specialisti, asta ca si toate celelalte n-au, e o imbecilitate, comisia este, cum am spus o gasca de miss mallarzi, un grup depasit de ce se intampla.
@bleen ai dreptate, problema este daca mai functiona sau nu comisia in acel moment. Deci nu mai functiona din moment ce nu s-a mai inregistrat oficial stenograma si s/a cerut oprirea inregistrarii.
Atunci sunt in calitate de persoane private si e nevoie de mandat pentru ca s-a cerut explicit oprirea inregistrarii.
Ce se spune intr-o comisie este de domeniu public, ce spune Orban la sprit e domeniu privat. Este absolut necesara stabilirea legalitatii inregistrarii.
@touret bineinteles ca e legal ce spun aia acolo ca niste papagali, asta e scopul comisiei, mijloacele de scoatere a informatiei sunt imorale dar nu ilegale. Daca vine GD peste o firma este teroare? Nu. E doar o verificare a afacerilor.
@mitica retorica
@cristian nu e vorba de moralitate ci de legalitate, daca eu filmez in baia ta si pun pe internet cum e? si da e o perdea de fum. verificarea unor cheltuieli publice nu e mare scofala, e chiar obligatorie dar totul devine politic.
@dan e posibil, oricum ea poate sa-si asume sa chiuleasca la comisie dar nu cred ca poate sa oblige angajatii, cred ca e o chestie ilegala. ea raspunde solidar cu Guvernul, e politic pusa, aia sunt functionari publici.
@viorel constitutia e de mult o chestie fara importanta. sau mai bine zis e facuta ca sa fie fara importanta.
Trag nădejde să se ancheteze unii pe alţii până s-or băga la puşcărie reciproc. Asta ar fi singura noastră şansă...
Si eu. Sa nu ramana o singura gasca.
Deci membrii unei comisii intrunite sa analizeze si sa se pronunte asupra unui anume subiect isi exercita acest mandat doar cat timp sunt microfoanele pornite. In momentul in care se opreste inregistrarea oficiala, brusc devin persoane private aflate la un sprit in parlament si care culmea fac exact ceea ce trebuia sa faca acea comisie din care acum 5 minute faceau parte. Subtire rau de tot argumentatia. Bleen - Dan Selaru 1-0.
Dane, daca cineva are un indiciu ca un cetatean (de la ministru la spalator de parbrize) a incalcat legea, merge frumos si depune o plangere la parchet. Nu alde Orban sau Saftoiu sunt in masura sa faca cercetare penala si sa dea verdicte intr-un stat de drept, ci procurorii si judecatorii.
Ceea ce face aceasta comisie seamana teribil cu o alta comisie care l-a declarat nevinovat pe Nastase!
N-ar fi rau sa judecam cu aceiasi masura. Cand o persoana, care nu ne e simpatica, e pe cale sa fie declarata vinovata de catre o astfel de comisie, ne place. Iar cand o comisie spune ca Nastase e nevinovat si blocheaza cercetarea penala sarim ca arsi!
Raman la parerea ca orice astfel de comisie este din start un abuz, deoarece se substituie justitiei
Astea sunt clisee, prea o spuneti toti la fel. E foarte simplu ce fac comisiile astea, se strang si asa cum tu ai opinii asupra Festivalului de la Mamaia asa au si ei asupra cheltuielilor lui madam Udrea. Nu dau sentinte.
1. Ideea de paparazzi prin parlament si de inregistrari pe sub masa este placuta lui Bleen si anonimului. E imorala chiar daca le foloseste politic.
2. Comisia nu se substituie justitiei si nu da verdicte. Daca eu spun ca madam Udrea a cheltuit aberant dar nu ilegal nu ma substitui justitiei. Comisia nici nu are mijloacele sa judece.
Mai ganditi si cu capul vostru nu numai cu ala de la partid. Voi aveti opinii personale? Si aia din comisie.
Prezenţa paparazzilor în parlament este nu numai plăcută ci şi dezirabilă. Nu cred în secretizarea votului, a şedinţelor şi, în general, a actiivităţii aleşilor. Orban zice clar pe înregistrare: "În continuare avem de discutat chestii de bucătărie internă. Închideţi instalaţia etc" Nu a zis că se încheie lucrările comisiei şi nici că bucătăria internă ar fi bucătăria lui Orban sau a Adrianei Săftoiu. Dealtfel, văd că şi juriştii susţin acelaşi lucru: înregistrarea e legală. Şi, adaug, morală. Orice scotocire în activitatea aleşilor aflaţi în exercţilul funcţiunii e morală şi dezirabilă.
http://www.romanialibera.ro/a162792/juristii-sustin-ca-inregistrarile-de-la-comisia-udrea-sunt-legale.html
Si atunci ce mare scofala scotocirea lu madam Udrea? Mai ales ca alde Orban are sprijinul de la ministerul lui nea Pogea. Madam Udrea se apropie incet incet de madam Ridzi. Doar ca e mai mare scandalul.
Dane, exceutia a esuat. Credibilitatea comisiei e zero. Probabil comisia va da totusi un verdict si cu asta s-a inchis cazul. La ridzi situatia a fost complet diferita, pentru ca in cazul ei a intervenit DNA-ul.
Daca cere anchetarea si cere votul si-l primeste asta e. De ce crezi tu ca verificarea e o executie? Pogea zice ca e ilegal. Se cauta adevarul sau se incearca acuzarea sau salvarea lui Udrea. Si voi sunteti la fel ca si ei, pe toti va doare-n basca de bani si de lege.
Pe blogul http://stoica.hotnews.ro/ este un comentariu al lui joness pe care imi permit sa-l reproduc si cu care sunt intru totul de acord (nu gasesc licenta pentru comentarii, sper sa fie una care sa-mi permita reproducerea :)):
"1.Condamnarea discutiilor off-record dintre membrii comisiei se bazeaza pe conceptia utopica prin care politicenii ce fac parte dintr-o comisie sunt intruchiparea obiectivitatii si nu au nici o parere personala preliminara. Asa ceva nu se intampla nici la tribunal, si in nici un colt al lumii acesteia. Poate o fi asa in ceruri, nu stiu.
Te-ai fi simtit mai linistit daca nu auzeai acele discutii? Ai trait vreo clipa, tu sau orice alt om inteligent cu iluzia ca Orban&Co au alta convingere decat ca Udrea trebuie sa ajunga la puscarie si sa fie scoasa din politica? De ce ne mai drogam cu iluziile acestea astazi la aproape 20 de ani de la caderea sistemului perfect obiectiv, neutru si izvor permanent de adevaruri incontestabile?
Pe mine nu ma intereseaza absolut deloc ce discuta membrii comisiei in afara programului oficial. Ma intereseaza CE FAC membrii comisiei! A neglijat comisia in mod intentionat dovezi ce ar fi fost in favoarea ministrului? A inventat comisia dovezi pentru a condamna ministrul? A emis comisia concluzii sau recomandari ce nu sunt conform LEGII?
Daca exista asemenea fapte, da, comisia trebuie desfiintata iar membrii acesteia urmariti penal. Altfel…a pretinde unor politicieni sa fie neutri fata de un partid advers este o utopie ce nu are legatura cu mecanismul democratic, ci cu consensul visat de Iliescu. Hai sa facem un singur partid, sa il numim “Partidul Interesului National” si sa eliminam tot subiectivismul uman specific democratiei parlamentare. Crezi ca ar fi mai bine?
2. Inregistrarea este ilegala si reprezinta o violare a vietii private. Respectivii erau in afara programului de serviciu. Sper ca nu este nevoie sa argumentez de ce inregistrarile facute fara stiinta ascultatului si fara a fi parte dintr-o cercetare penala in curs reprezinta un pericol mult mai mare pentru societate decat niste perdele scumpe sau raca personala/politica dintre niste politiceni. Chiar daca sunt sau servesc “interesul public”. (Doamne ce formulare vaga si periculoasa!) Stii si tu destule despre Securitate, ca tot aici te-ai nascut. Stii inclusiv ca si ei tot interesul public il serveau, asa cum era definit el la momentul respectiv… Ei aveau chiar si acoperire legala pentru ceea ce faceau!"
sunt 100% de acord cu Emil Stoica:
"Comisia se intruneste, insa devine destul de clar ca scopul comisiei nu este unul de a afla adevarul, ci doar sa faca un joc politic. Asadar, interesul publicului nu mai este aparat. Comisia ar trebui desfiintata, membrii acestei comisii ar trebui sa-si prezinte demisia, iar Parlamentul sa infiinteze o noua comisie. In paralel si indepenent, justitia (dar si alte institutii precum Curtea de Conturi) trebuie sa functioneze si sa decida daca trebuie investigat mai departe sau nu."
"Daca esti in parlament, trebuie ca tot ce faci acolo sa fie public, este treaba ta daca discuti probleme personale in Parlament. Cel care a publicat inregistrarea nu a incalcat niciun secret de stat, ci a facut un serviciu public. El ar trebui decorat, nu anchetat."
Dane, nu ma doare deloc in basca de bani si lege, insa statul de drept mi se pare foarte important. Vreau sa vad judecatori dand verdicte despre incalcari ale legilor. Nu tot soiul de caraghiosi ajunsi sefi de comisii parlamentare care sa spuna ca ixulescu a incalcat sau nu legea in functie de cum le dicteaza interesele politice! Asa cum nu vreau ca parlamentarii sa-mi spuna daca nastase e sau nu corupt, tot asa nu vreau sa-mi spuna parlamentarii daca Udrea a cheltuit ilegal bani publici!
E mult prea periculos. Maine te poti trezi si tu anchetat de niste parlamentari, se supune la vot intr-o comisie si esti declarat infrator
Numai Justitia da verdicte. Parlamentul ancheteaza, sa ma ancheteze ca n-am nimic de ascuns. E de datoria morala a lui madam Udrea sa se lase anchetata. Si mai ales sa nu opreasca niste angajati pe banii mei sa raspunda.
Trimiteți un comentariu