"In realitate, la acest moment istoric, Crin Antonescu este reincarnarea colaborationistului tradator Guţă Tătărăscu, Mircea Geoana este nevolnicul boier de serviciu al comunistilor, afabil, cinic si fara vertebre, Petru Groza, iar Dinu Patriciu este o combinatie intre Ana Pauker, Teohari Georgescu, Dej si comandantul trupelor sovietice de ocuptie, gneralul Susaikov." - Vladimir Tismăneanu
"În cazul victoriei lui Geoană, media controlată de cleptocraţia autohtonă va deveni un pericol pentru democraţie şi libertatea de expresie. Pentru că presa, chiar şi atunci când o putem defini drept „liberă”, nu este, în mod obligatoriu, de partea democraţiei. Dimpotrivă, ea poate fi la fel de nocivă ca şi poliţia politică.
Să ne aducem aminte că Tribunalul de la Nurnberg a condamnat la moarte un ziarist: Julius Streicher, proprietarul şi publicistul săptămânalului „Der Sturmer”.
Streicher n-a fost militar şi nu a luat parte la planificarea şi executarea Holocaustului, dar, arată Tribunalul de la Nurnberg, prin articolele
şi scrierile sale „a infectat minţile germanilor”. Cel condamnat n-a fost doar agent al regimului dictatorial al lui Hitler.
„Der Sturmer” a apărut încă din 1923 şi, timp de zece ani, funcţionând într-un regim democratic, a pregătit ascensiunea naziştilor la putere." - Mircea Marian
"Luptaţi pentru libertate!
Nu e timp de plîns! E clipa revoltei! Au ars a doua oară morţii Timişoarei. Banda lui Geoană, Antonescu şi Johannis a intrat în Timişoara, prin trădarea primarului Ciuhandu, trădătorul neuitatului Corneliu Coposu. Au dansat pe sîngele care a scăldat Piaţa Oprei!
De ajuns! Pînă aici! Lăcomia nefericiţilor care vor să înghită România a îndrăznit, astăzi, să se atingă de Timişoara. Astăzi, de 1 decembrie, ziua naţională a României!
Dragii mei prieteni, aţi văzut ce ne aşteaptă sub Geoană!
Protestaţi! Oricum şi oriunde! Pe stradă, pe net, între prieteni şi mai ales PRIN VOT, PE 6 DECEMBRIE!
Gloria Timişoarei nu se va stinge niciodată!
Apăraţi democraţia! Apăraţi libertatea!" - Traian Ungureanu
O poză de La colţul străzii sau de la revoluţia spontană cu aprobare de la Primărie organizată de Miluţ. N-aţi fost mă la guvernare împreună până acum două luni? Nu erau la fel de comunişti?
Eu aştept să meargă Mircea Badea cu pene înfipte în fund prin Piaţa Victoriei. O să aibă mai mult succes.
Cestiunea la vot se tranşează nu în stradă. Că dacă ne luăm la bătaie ne scad ăia ratingul de ţară şi murim de foame indiferent de culoare. Comunismul a murit! Nu-l mai dezgropaţi că pute. De ieri a intrat Tratatul de la Lisabona în vigoare. Şi pentru România. Suntem membri NATO şi UE. Nu ne ameninţă nimeni. Nu vă lăsaţi manipulaţi şi mergeţi la vot!
PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment. Nu sunt ziarist, n-am legătură cu mogulii sau partidele.
TAROM renunță la patru aeronave A318
Acum 5 ore
30 de comentarii:
Dan, merci de preluare.
Insa repet si aici, activistii portocalii au fost cateva zeci si au oferit o platforma. Fara mesaje electorale.
Iar reactia celorlalte sute, "multimea" din Piata (printre care si subsemnatul, autorul pozei) era insa una autentica.
A se nota, sper, ca ma incadrez in Romania obiectiva. :)
Am fost si eu in piata. Am plecat spre final cand cineva a zis sa il votam pe Basescu. Pardon, optiunea la vot este a mea. Eu eram acolo pt a protesta pt altceva. Pentru ca modul in care televiziunile au tratat subiectul Timisoara a fost inacceptabil. Comunismul o fi mort dar practicile lui sunt vii. Din pacate.
just. nu că în românia actuală revoluțiile ar fi ceva mai mult de spectacole de operetă. apetitul pentru mișcări de stradă masive s-a pierdut demult.
Dane, iti invidiez optimismul! Eu ma tem ca Mircea Geoana Presedinte + camarila media din spate vor fi o catastrofa pentru Romania! Te inseli cand spui ca EU ne va pazi de asemenea excese. Vom deveni o caricatura deprima(n)ta a Italiei. Ti se pare tie ca EU face ceva ptr Italia?! Si acolo Berlusconi ofera ''liniste'' controleaza un imperiu mediatic unde nu se discuta ''politica''. Felul cum se comporta Realitatea TV si Antena3 de 2 saptamani incoace emuleaza 1:1 tribunalele poporului din anii '50! Daca te astepti ca dupa victorie sa redevina ''democrati'' atunci te inseli! Tocmai faptul ca au castigat cu asemenea tactici ii va face sa le foloseasca si in viitor ori de cate ori vor avea nevoie. Ai vazut circul facut ieri de PSD si PNL la Adamclisi? A fost un kitsch comparabil cu scalambaielile de pe 23 August!
Rahatul in care ne scaldati
Romania obiectiva…La Antene este obiectiva, la TVR la fel. La Realitatea este chiar mai obiectiva, pe bloguri este bineinteles obiectiva. Fiecare are Obiectiva lui.
Si toate obiectivele converg spre un unic punct: binele tau cetateanule. Si linistea noastra. Impreuna vom invinge si te vom ajuta sa dormi linistit. Fara scandaluri. Fara cosmaruri cu Dictatorul bataus. Fara frica zilei de maine. Dormi linistit cetateanule , cineva vegheaza pentru tine. Clasa nostra politica ramane treaza si vegheaza la restaurarea democratiei, a adevaratei democratii. Democratia bunului simt. Aia care ne respecta drepturile.
Nu-ti convine cetateanule? Ai drept de libera circulatie. Daca te duci la munca sa nu uiti sa trimiti banii acasa ca tara este saraca. Daca te duci la studii poti sa ramai acolo. Nu vrem sa ne mai chinuim sa te spalam pe creier. Auf Wiedersehen.
Comunismul, din pacate, nu a murit. El traieste perpetuat in forme noi sau in pseudo-alternative. Ce altceva e corectitudinea politica decat o noua forma nedreapta de egalitarism ideologic? Iar UE nu ne garanteaza cu nimic bunastarea, caci in forma ei de azi este rezultatul mentalitatilor de stanga care domina la nivel international: deznationalizare (vorba aia, "Internationala"), centralizare, anticrestinism. Nu, problema nu e asa simpla cum pare.
http://www.antena3.ro/stiri/romania/doina-cornea-manifestatiile-sunt-un-gest-disperat-al-presedintelui-imi-amintesc-de-mineriade_86395.html
@ Macchiavelli a analizat bine . Caricatura Italiei condusa direct de primul bogat - Berlusconi se poate adeverii si in Romania unde primul bogat - Patriciu conduce indirect o tara prin marioneta Geoana .
Acelasi spirit latin , aceiasi gindire politica , portofelul !
doamna cornea sa-si vada de alianta ei civica - cu care, dumnezeu s-o ierte, l-a scos pe muzeograf din anonimatul care-i fusese ursit la nastere ;)
si, mai laes, rusine comunistilor care s-au dus sa intineze memoria martirilor la timisoara .... stim ce inseamna linistea voastra - linistea din fata scenei cu 'prostovanul' scos la inaintare, pentru ca in spatele cortinei sunteti voi toti : hrebe, vanghelie-2 clase, nastase-colectionarul de case si tablori nepretuite aliati cu evazionistul de paturiciu si mogulii care si-o vor lua in barba
da, dupa cum zicea "ziaristul" pentru care este mai important ratingul/bulinele decat codul deontologic : basescu va fi primul presedinte care va castiga razboiul cu presa !!!
de acord cu faptul ca PDL incearca sa foloseasca electoral si se exagereaza de ambele parti,dar ieri pentru a ma informa am fost nevoit sa ma uit la oTV(culmea era singurul post care transmitea ce se intampla in Piata Universitatii) desi teoretic avem trei televiziuni care ar fi trebui sa relateze TVR,Antena3 si iRTV,tarziu post mortem au dat ceva puternic bruiat
Daca acest lucru vi se pare normal ma opresc in a mai comenta vreodata pe blogul dv.
1. Imi permit sa vin cu o remarca (click aici !) http://www.trilulilu.ro/DMG60/30e737feae8d7e
2. Dvs. puteti sa asteptati plimbarea lui Mircea Badea cu pene prin Piata Victoriei, ca o faceti pe banii Dvs. !... Nu e insa DELOC in ordine cind Guvernul (Guvernul Romaniei !) asteapta asta, pe banii nostri, ai tuturor !... Si mai mult, e foarte preocupat (numai) de asta !... Oricum, o autostrada are anumite caracteristici ; la acest moment, portiunea de drum inaugurata ieri, sau indeplineste aceste cerinte (si deci este o bucata de autostrada) sau nu le indeplineste (si atunci nu e autostrada). Tertium non datur. (e - scuzati-mi analogia - ca la sarcina femeilor : e sau gravida, sau nu !).
Eu, unul, astept sa plece acest guvern, pe care istoria il va consemna ca cel mai "slab" guvern de pe meleagurile astea, de la Burebista incoace !... Parca vad - insa - ca va veni "Livache" (de la sectorul patru !) si o sa-l regretam pe Boc ...
AFARA POLUA.
A.M.R. 5.
"Că dacă ne luăm la bătaie ne scad ăia ratingul de ţară şi murim de foame indiferent de culoare".
Nu, zau, in 2008, pe erectie economica, in Romania nu au fost miscari de strada insa gratie unui guvern competent am fost retrogradati din categoria investment grade. In 2009, sub incompetentul Boc si pe scadere economica accentuata nu am mai fost retrogradati.
"Comunismul a murit!"
Pai fraierii aia ce cautau atunci in Piata, in primavara lui 1990?
Pe forumul de turism al portalului Softpedia, un user exasperat ca 4 din 5 intrebari se refera la cum e mancarea, cat de fin este nisipul, cat de veche este mobila din camera hotelului etc, si mai putin despre ce mai poti face, in afara de drink-food-beach, a exclamat: "Mincareeee,vrem mincare,multa mincareeeeeee,in avion, in masina, in hotel,peste tot vrem mincareee!"
Disperarea asta poate da un raspuns la ceea ce au inteles multi din vorbele lui Marian Munteanu, spuse cateva zile dupa 22 Decembrie 1989:
"Noi nu ne-am luptat pentru jucarii!"
dom' daneee !
fii dom'le linistit.
base o sa piarza...
si chiar imi doresc asta, desi il votez fara nici o indoiala in sufletzel (!)...
ca prea ar fi simplu altfel.
sa mai ne fabricam un "tzap ispasitor" pentru ce'o sa urmeze.
ce, n'am avut unu' ?
si taica ilici a zis despre ala ca merita impuscat far' de judecata (si luminare, de altfel)...
ca sa putem sa mergem, totzi, inainte, si sa avem ce avem acu', sotzietatea capitalist-mutilateral-dezvoltata.
si, apropo, ieri am zis ca nu'tzi zic nimic de ziua tzerii tele, fara sa'mi dau sama ca tu esti "romania obiectiva".
eu traiesc in alta romanie.
nu zicea nastase ca exista mai multe ?
cita dreptate !
e tot tara aia nikule si e loc pentru toata lumea.
"Noi nu ne-am luptat pentru jucarii!"
Eram pe acolo. Ce se petrece acum e o lupta pentru jucarii.
...iar chestia asta, la 20 de ani distanta, nu pare sa te mai deranjeze prea mult.
Imi cer scuze daca va inoportunez dar, indiferent cine ce are de comentat, trebuie repetat si va repet aceasta ca persoana crescuta si educata in Timisoara: NIMENI in Timisoara nu le-a interzis sa vina acolo nici lui Geoana, nici lui Antonescu, nici cui mai doriti dvs. Dar, in Timisoara exista de la Revolutia din 1989 o regula nescrisa: NIMENI nu foloseste Piata Victoriei (fosta Operei) si Balconul Operei in scopuri electorale, iar aceasta regula a fost respectata de toate partidele - pana ieri! Asta a fost supararea la Timisoara care s-a transmis si la Bucuresti si la Brasov etc. Intrebarea este de ce NIMENI nu a spus acest adevar si aici ma refer, cu deosebire, la postul care vrea respect.
Inca ceva:BUNUL-SIMT nu inseamna sa vi si sa incerci sa acaparezi cu alianta ta aceste simboluri ale Timisoarei! BUNUL-SIMT nu inseamna sa spui despre cei insultati de acest gest ca sunt "palcuri-palcuri".
Numai bine!
Rosa Schickl
"In realitate, la acest moment istoric, Crin Antonescu este reincarnarea colaborationistului tradator Guţă Tătărăscu"
// Acum pe bune, ce vroiai sa faca? Sa se retraga? Sa spuna ca nu are nici o varianta pe care sa o propuna electoratului??? Cand voturile tale sunt decisive, ai ocazia sa-ti impui cateva puncte de vedere. Nu avea cum sa ramana impartial, poti sa citezi pe cine vrei in lupta asta politica nu avea cum sa stea linistit si sa se uite la ei cum se bat, era datoria lui fata de cei care l-au votat sa aleaga cu rosu sau portocaliu. Din moment ce portocaliul a dat in cap galbenului 4 ani de zile, s-au dus cu rosu. Sunt convins ca nu suporta aceasta culoare dar nu a avut incotro.
Au ramas doua variante in finala. Nicio varianta nu imi place, nici nu cred ca o sa votez, sau ma duc si-mi anulez votul decat sa voteze careva pt mine...
Electoratul lui Crin s-a compus din oamenii satui de rosu si portocaliu. Sunt convins ca o mare parte dintre ei nu o sa mearga la vot indiferent de ce zice Antonescu.
Mickey
PS Esti sigur ca nu esti pe statul de plata al PD-ului??? Stiu ca n-o sa-l publici dar trebuia sa-l scriu...
Ala e textul de infierare al lui Tismaneanu nu al meu.
Comunismul e viu pentru tin in viata unii pe bloguri ca acesta. Comunismul inseamana in primul rand indoctrinare ceea ce vad ca la unii e destula pe acest blog. De ce nu vorbiti despre strategia economica a fiecarui candidat? Vor mari taxele , nu vor mari taxele, daca nu le vor mari de unde vor lua banii necesari (buget real nu cu incasari mai mari cu 6% din PIB fata de 2009, nu e realizabil), vor construi autostrazi, cate si din ce bani etc, poate pentru ca nu au zis nimic, iar toata lumea in loc sa se intrebe de cum va fi ziua de maine si sa ii forteze si pe ei sa faca la fel vorbeste doar de scandaluri si trecut.
Eu cred ca n-ar fi existat o astfel de radicalizare fara prea transparenta manipulare a televiziunilor, fara aliantele contra naturii, fara incercarile de preluare a unor simboluri de catre o tabara sau alta... Minciunile sunt asa de cusute cu ata alba incat indignarea, pe fondul calusului unor anumite puncte de vedere, pus de presa, incepe sa ia manifestari violente.
Gabi, numai noi toti pierdem indiferent de cine castiga daca ne luam la bataie. Sa avem rabdare inca trei zile. Si cine castiga daca iesea si spunea sa inceteze violenta.
Pe Basescu l-a luat gura pe dianinte la OTV, cu desemnarea lui Saftoiu la SIE. Basescu a recunoscut ca a facut un abuz. Basescu a recunoscut ca a sustinut o camarila politica. Nu avem nevoie de un asemenea model in politica.
Ipoteza de lucru: iese Basescu pentru a doua oara...
Ce guvern vom avea? Va fi, evident, "din cadrul partidului cu cei mai multi parlamentari"... Boc 3? Croitoru 2? Negoita 2? Apoi anticipate si o luam de la capat cu Boc4, Croitoru3, Negoita3 etc etc? Si asta pana la falimentul total?
Nu, asta pana votam ce trebuie. Daca intre timp survine falimentu, asta e, avem ghinion.
de ce sa nu dam o sansa la ceva nou ?
basescu a demonstrat ca nu are prestanta,stofa de presedinte.este mai degraba un capitan de ce vreti voi,dar adevarul este ca el acum in aceasta campanie a aratat ca are ceva minor macar cu HUGO CHAVEZ.imi este frica cu acest om sa mai traiesc in aceasta tara cu el ca presedinte.A avut sansa lui,nu a facut nimik,FITI SINCERI TOTI CEI CARE CREDETI ORBESTE SAU CEI CU INTERESE.
"Nu ne ameninţă nimeni."
@Dan Selaru, prea multa naivitate se transforma in prostie. lumea a evoluat, amenintzarile sint de alta natura, in special economica. Mai exista si vechile aspecte (unde economicul pica) vezi Rusia-Georgia, insa acum majoritatea cazurilor de "subjugare" nu se mai poarta cu arma in mina.
Pai tu nu vezi ca ne-au subjugat deja occidentalii.
ba eu zic ca nu ne-a fortzat nimeni sa intram in ue.
Trimiteți un comentariu