Cărţile de istorie nu sunt cărţi poliţiste dar pot fi la fel de fascinante. Ultima carte a maestrului Neagu Djuvara "Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane" este o carte de istorie care se citeşte ca o carte poliţistă.
Pentru o deplină înţelegere a fenomenului descris ar trebui citită înainte "Civilizatii si tipare istorice" unde demonstraţia logică şi exemplele istorice sunt mult mai ample şi mai de pus pe gânduri.
Ce ne spune de fapt Neagu Djuvara, că istoria se repetă, că pentru civilizaţiile greco-romană, chineză, islamică şi occidentală istoria se comportă la fel. După un început larvar, se conturează un grup de state care aparţin civilizaţiei respective, acestea duc o jumătate de mileniu un război pentru supremaţie, cel mai excentric din punct de vedere geografic şi, de fapt, ultimul sosit în cadrul civilizaţiei câştigă supremaţia după care urmează un imperiu care durează şi el sute de ani, de la caz la caz.
Asta e pe scurt. După ce am citit "Civilizatii si tipare istorice" eram convins că hegemonia US o să fie de lungă durată. Maestrul Djuvara nu-mi confirmă credinţa, cu argumente istorice, printre care şi alegerea lui Obama care-i confirmă previziunile (cartea e scrisă înainte de alegerea acestuia).
Ce pot deduce eu, mai ales prin prisma crizei economice, că vin vremuri tulburi. Dacă Obama nu confirmă, viaţa, de acum înainte, o să fie plină de violenţă. Şi asta pe sute de ani de aici înainte.
Cărţi de citit. Şi ăsta nu e post plătit, fuga la librărie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Dane, sper sa nu te superi pe mine dar am in buffer o postare (maine) referitoare la Djuvara, am sa timit un link la tine :)
probabil avem gusturi/afinitati comune :)
Weekend Placut
Numai vesti bune in ultima vreme...
Oare care ar putea fi urmatorul "imperiu"? China? Rusia? India? Un conglomerat de tari?
Nu cred ca comparatia cu imperiile din trecut se poate face chiar asa de simplu. Asta pentru ca exista un actor nou-STATUL (de care ai pomenit recent). Statul e capabil sa se reinventeze permanent (iar cel american a fost capabil sa aleaga un presedinte negru pentru a-si asigura continuitatea)
Rusia sau islamul incerca doar dar nu au oamenii de care ar fi nevoie.
Cititi ceva in detaliu despre NSA pentru a intelege ce resurse, ce ambitii si ce capacitate de organizare au americanii.
Rusia nu şi-a propus să fie un imperiu. A ajuns din întâmplare aşa, dar nu a avut mijloacele să şi-l păstreze. Prin renunţarea la periferii, în 1989, şi prin transformarea URSS în CSI, s-a repliat strategic, pentru o vreme. Cu un scop, de data asta: formarea explicită a unui imperiu. Va aloca de aici înainte mijloacele necesare. Un imperiu nu se face într-un an sau un deceniu.
SUA şi-au propus explicit acest lucru, au lucrat pentru distrugerea celorlalte imperii, şi-au construit instrumentele dominaţiei. Numai că nu vor mai putea suporta multă vreme costurile întreţinerii lui, şi se vor replia şi ele, de nevoie.
Şi China se gândeşte la inperiu, dar şi-l face, simplificând lucrurile, prin expansiunea diasporei.
Raportul de forţe la nivel global va fi pun în discuţie dramatic în următoarele două decenii.
Eu fac o recenzie a unei carti, dar repetitiile sunt evidente. Cata dreptate are Neagu Djuvara nu stiu, credinta mea subiectiva este ca are.
Trimiteți un comentariu