Bunăstare şi PIB - II

Ieri am descris argumentele practice care fac din PIB un indicator nepotrivit pentru a măsura bunăstarea unei naţiuni.

Azi să trecem la cele teoretice. PIB-ul este "Principalul agregat macroeconomic al sistemului contabil national ce exprima valoarea adaugata bruta a bunurilor si serviciilor ajunse in ultimul stadiu al circuitului economic, care au fost produse in interiorul unei tari de catre agentii economici autohtoni si straini intr-o anumita perioada de timp, de regula un an."

Primul argument este că produsele finale au parcurs un întreg traseu. Ca să vinzi o maşină ai nevoie de tablă şi deci de oţel şi deci de cărbune şi minereu de fier sau electricitate şi fier vechi ca să-l produci. Întregul proces de producţie este o lungă listă dinamică de entităţi economice care conlucrează pentru realizarea produsului final. Deoarece PIB se bazează doar pe produsele finale nu ia în considerare chiar fenomenul producţiei.

PIB-ul nu reflectă capabilitatea unei naţiuni de a produce bunuri. La extrem putem să ne uităm la marii producători arabi de petrol care au o capacitate aproape nulă de a produce alte bunuri în afară de petrol dar PIB-ul este foarte mare. Dependenţa de bunuri esenţiale din import crează o falsă aparenţă de bunăstare pentru că se bazează pe valoarea subiectivă, de moment, a unor bunuri exportate în contrapartidă. Când acestea dispar există toate şansele ca ţara în cauză să intre în colaps din cauza imposibilităţii asigurării din surse propri a bunurilor esenţiale.

Dacă Guvernul se hotărăşte să construiască o piramidă sau o Casă a Poporului, lucru care nu aduce nicio bunăstare poporului, avem o creştere a PIB. Practic PIB-ul nu măsoară eficienţa investiţiilor. PIB-ul nu face diferenţă între banii investiţi într-o fermă de găini şi hainele de blană cumpărate de starletele media.

De asemenea PIB-ul nu reflectă distribuirea bunăstării în cadrul populaţiei, sunt state în care PIB-ul este relativ mare dar distribuţia este atât de polarizată încât practic câţiva au multe mere iar majoritatea niciunul dar în medie fiecare are un măr (vezi Guineea Ecuatorială).

Produsul Intern Brut ia în considerare consumul nu producţia ca izvor de bunăstare, nu măsoară eficienţa economică a capitalului ca producător de bunăstare şi nu face diferenţe în distribuţia acestui consum, nu exprimă o distribuţie a bunăstării în rândul membrilor unei naţiuni.

Indiscutabil PIB ne descrie o situaţie de moment ca reflecţie distorsionată a vieţii economice dintr-o ţară dar a face legătură între PIB şi bunăstarea populară nu este decât o extrapolare fără legătură cu realitatea. Nu dă o măsură a capacităţii de dezvoltare a ţării, nu exprimă capabilitatea de autosusţinere, face o medie grosieră a sănătăţii agenţilor economici, nu descrie distribuţia bunăstării sau tendinţele acestei distribuţii. Creşterea nesustenabilă a PIB-ului, aşa cum a avut-o România, nu a însemnat bunăstare cum nici scăderea de acum nu este un dezastru.

Altele sunt problemele României: importurile de alimente, educaţia absolut precară, sănătatea precară, implicarea mult prea mare a Statului în economie, obezitatea acestuia care a condus la un deficit bugetar de nesuportat, lipsa de viziune politică, corupţia, justiţia ineficientă şi multe altele. Rezolvarea acestora ar conduce la bunăstare.