O întrebare

Acum ceva vreme am spus că stânga politică este, prin comportament social, aliata religiei iar dreapta, mai ales cea conservatoare, evoluţionismului. În realitate ele sunt exact invers, cu Ronald Regan de o parte şi Lenin de partea cealaltă. Avem şi exemple naţionale, Corneliu Coposu, un om profund religios şi adept al economiei de piaţă şi Ion Iliescu, ateu şi care acum o lună era gata să revină la socialism. Pentru că atunci am fost făcut de la maimuţă la nazist şi mi-a fost propusă exterminarea, rog acum onoranţii vizitatori să înjure un laureat al Premiului Nobel pentru economie, mort pe deasupra, pe Friedrich A. Hayek, un demn urmaş pentru Ludwig von Mises.

Evoluţioniştii susţin că ordinea a apărut din haos, evoluţia nu a avut un scop sau un designer şi par atât de convinşi de ce spun încât nu lasă nicio urmă de îndoială. Au fost secole întregi când Pâmăntul a stat în mijlocul Universului, cine se îndoia de asta era considerat stupid sau, mai rău, era pus la stâlpul infamiei. Puţin scepticism nu strică niciodată.

Pe de altă parte creaţioniştii spun că Dumnezeu a făcut, sau a făcut doar un plan în versiunea soft a paradigmei, ca fiinţele de azi să fie aşa cum le vedem azi. Complexitatea lumii de azi este pentru creaţionişti un argument al existenţei lui Dumnezeu. În orice teorie ştiinţifică apariţia lui Dumezeu e imposibilă, "De ce are găina două picioare?", "Pentru că aşa a vrut Dumnezeu!". În acest fel progresul ştiinţific nu este posibil.

Dar să nu intrăm în apărarea sau atacarea celor două viziuni despre lume, nu ăsta e scopul.

Laureatul Nobel cu pricina, alături de Karl Popper, susţin că, asemenea evoluţionismului, piaţa se autoreglează şi se crează o ordine din haos. Au un argument greu de combătut, piaţa liberă a apărut fără un designer sau Stat care să o creeze sau măcar să aibă idee despre existenţa conceptului, a apărut din voinţa oamenilor de a-şi atinge scopurile personale mai repede. La fel şi ştiinţa.

Ba, mai mult, asemenea cutiei negre care reprezintă procesul evoluţiei în natură habar n-avem să prezicem ce se întâmplă, care este viitoarea ordine pe care piaţa o să o creeze. Viitorul economic ne este străin prin chiar mecanismul care duce înainte economia. Cohortele de economişti care fac previziuni şi planuri sunt pur şi simplu inutili. Criza în care ne zbatem le dă dreptate celor doi, totul părea OK acum un an şi jumătate, pentru România totul părea OK în septembrie trecut. Pe scurt, capitalismul este o cutie neagră, care evoluează cum vrea el şi de fiecare dată când se intervine se face mai mult rău.

Intervenţia poate să ia două forme, a Statului sau a celor care pot influenţa mecanismul impunându-i scopuri, cum este în statele cu o puternică tendinţă spre stânga politică sau spre dreapta. Economiile total controlate, de tip comunist, s-au prăbuşit în competiţie cu cele libere. Chiar acum sistemul bancar din US a încercat, din lăcomie şi cu permisiunea şi ajutorul Statului, să obţină profituri peste limitele reale pe care economia reală le putea oferi şi au dat naştere crizei pe care o trăim, un nou haos din care o nouă ordine bazată pe economia de piaţă o să apară, dacă sistemul este lăsat în pace.

Statul poate să nu-şi facă datoria în două moduri, prin prea multă implicare sau prin prea puţină. Tendinţa generală este să se implice prea mult. Şi atunci intervine factorul politic. Există posibilitatea distribuţiei bunurilor prin mijlocirea pieţei libere sau prin intervenţia Statului. Distribuirea prin mijlocirea Statului presupune un succes politic, şi, în acelaşi timp, o înfrângere politică. Susţinătorii câştigătorilor se aşteaptă la beneficii în redistribuirea bunurilor iar cei care au pierdut, de obicei, sunt privaţi de o parte din bunurile pe care în cazul neintervenţiei Statului le-ar fi obţinut. Principiul conduce la apariţia unei părţi din societate care este "apărată" de competiţie şi la o altă parte din societate care nu mai vede beneficiile competiţiei, aceasta nu se mai poate mobiliza pentru realizarea unui succes economic pentru simplul fapt că nu merită. Sau apelează la ieşirea în afara legii, la economia subterană.

Situaţia este exprimată înaintea Darwinismului de către Benjamin Franklin:
"I am for doing good to the poor, but I differ in opinion of the means. I think the best way of doing good to the poor, is not making them easy in poverty, but leading or driving them out of it. In my youth I travelled much, and I observed in different countries, that the more public provisions were made for the poor the less they provided for themselves, and of course became poorer. And, on the contrary, the less was done for them, the more they did for themselves, and became richer."

Sau, şi mai demult, Lao Zi, clasic taoist chinez, spunea că orice intervenţie ducea la înrăutăţirea lucrurilor, ordinea apare fără intervenţie "Good order results spontaneously when things are let alone.".

Şi atunci, cer o explicaţie, de ce stânga, adeptă a intervenţionismului, nu-l acceptă pe Dumnezeu, pe care-l imită din poziţia de conducătoare a Statului, iar dreapta, care are şi argumente în viziunea unei economii care se comportă după principii evoluţioniste, îmbrăţişează ideile religioase? Legea compensaţiei?

De ce atât de mulţi sunt gata să nu-l accepte pe Dumnezeu dar să accepte atotputernicia Statului şi invers, alţii militează pentru un Stat cât mai departe de economie dar sunt gata să interzică tot felul de drepturi individuale (ca avortul) din motive religioase.