O soluţie ilogică

Nica, împricinatul, a căzut răpus de palavrele oarecum lipsite de responsabilitate, oarecum pentru că n-a precizat cine o să bântuie cu autobuzele prin ţară la alegeri, eu bănuiam PSD-ul, şi în privinţa responsabilităţii cred că palavrele cele mai iresponsabile aparţin marelui şi tragicului Pogea, el e campionul aberaţiilor. Prin comparaţie Nica e doar "oarecum iresponsabil".

Dar de ce nu ne uităm la fapte? Că o vorbă nu ucide dar sistemul sanitar da, drumurile da, căile ferate, Doamne ajută, n-au produs decât răniţi, Poliţia mai ucide şi ea şi au început şi sinuciderile pe motive economice. Dacă ne uităm la morţii actualei guvernări Nica se bate cu Bazac pentrul numărul de victime. Din acest punct de vedere trebuiau daţi afară Nica, Bazac, Berceanu, Pogea ca şi onor Boc ca minte luminată şi conducătoare a întregii şandramale numite Guvern. Şi simultan cu Boc tot Guvernul că de aia e răspundere unitară.

N-am introdus în ecuaţie dramele create, copiii care nu mai au asistenţi sociali pentru că n-au mai fost plătite salariile, salariile neplătite şi copiii care depind de aceste salarii, (care credeţi că e metoda prin care se ating deficitele bugetare cerute de FMI?), bolnavii care se chinuie pentru că n-au medicamente, milioanele pierdute din cauza grevei magistraţilor şi altele şi altele.

Dacă Nica era dat afară după furtul armelor de la Ciorogârla, după cazul Gigi Becali, după nenumăratele spargeri cu autor necunoscut eram de acord, trebuia dat afară din februarie, dacă avea demnitate după Ciorogârla îşi dădea demisia. Acum însă, din senin, fără avertisment este mazilit.

Onorabilitatea cerută de un parteneriat cerea ca Emil Boc să se întâlnească în particular cu Nica şi să-i spună să-şi dea demisia în mod demn, n-a făcut-o. Boc a ieşit public şi a dat un ultimatum. Ce fel de partener eşti dacă dai un ultimatum fără o discuţie anterioară?

Comportamentul de partener al PSD-ului a fost execrabil, Geoană a fost de o iresponsabilitate funestă pentru coaliţie. Şi nu de azi, de ieri, de la început.

Traian Băsescu a venit cu soluţia ridicolă a unor personaje exterioare actualei coaliţii de 74 de procente, Bruce Willis e bun? Asta nu e mediere. Boc a fugit de la Cotroceni prin fundul curţii, penibil. Dan Voiculescu aduce totul în derizoriu afirmând că Boc a invemtat penultimatumul.

Dacă Boc este responsabil îşi dă demisia pentru că Preşedintele nu i-a semnat propunerea de revocare, Geoană îşi ia miniştrii şi iese de la Guvernare sau propune un ministru în locul lui Nica şi tace pentru totdeauna.

Ca să nu lungim pelteaua, ce s-a petrecut în decembrie 2008 din cauza tuturor actorilor politici a fost în afara normalităţii şi acum plătim. A fost o soluţie ilogică. Şi ce poate face omul poate şi desface. Nu mă interesează alegerile care vin, sunt o falsă problemă. Problema noastră este dacă putem menţine democraţia în viitor.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Mult zgomot pentru nimic

Eu îi cunosc, spune el,
«Şi ştiu cât preţuiesc pân-la centimă:
Copii ţâfnoşi, umflaţi în pene, fanţi
Ce mint şi-nşală, strică şi hulesc.
Se grozăvesc în haine de bufoni
Şi spun pe dinafară vorbe mari
Despre duşmani: 'să îndrăznească numai!'
Şi asta-i tot»

William Shakespeare

Mă gândesc să nu mai scriu nimic, să citez zilnic. Nu te poţi certa cu Shakespeare, are o calitate pe care eu n-o am, e mort. Şi dacă vreţi realitatea nudă o spune Stolojan. E sinistră, 3 procente din PIB doar pentru dobânzi. Dar ăsta e secretul lui Polichinelle, noi vorbim despre autobuze. Stolojan se comportă ca şi cum n-ar face parte din PDL, pentru că ştie ce o să urmeze. Suntem pe marginea prăpastiei.

Liviu Voinea: România va avea scădere economică cu două cifre în 2009.

Fără sentimente despre viitoarele alegeri

UPDATE Am greşit. Am pornit de la o premisă greşită. Am greşit, fac penitenţă.

Maşinăria electorală a PSD plus cea a PNL depăşesc maşinăria PDL, lipsa de sprijin a României Mari, lipsa unui bazin electoral suplimentar, în afara celui maghiar şi a celui rrom, pentru Traian Băsescu pot să-l conducă la o înfrângere în turul doi.

Dan Nica a propus o singură secţie de votare pentru cei care nu sunt din localitate, majoritatea celor 13 procente ambulante sunt în marile oraşe, o singură secţie conduce la imposibilitatea majorităţii celor din oraşe să voteze. Dan Nica a spus că există 3000 de dosare ale votanţilor dubli la europarlamentare, pe nimeni n-a interesat. Acestea sunt motivele destituirii lui Nica.

Nea Nelu, omul din umbră, s-a prins că nu-l poate bate în turul doi pe Băsescu cu candidatul Geoană şi a scos din pălărie pisica Oprescu. Rolul lui Oprescu este să-l scoată pe Geoană de pe traiectoria de pierzător sigur în turul doi şi să-l aducă în faţă pe Crin Antonescu.

În turul doi Geoană nu poate convinge votanţii lui Antonescu dar maşinăria bazată pe cumpărarea de voturi a PSD poate convinge bazinul PSD să voteze Antonescu. În timp ce votanţii PNL sunt imprevizibili cei ai PSD sunt foarte docili. Votanţii lui Oprescu o să fie îndemnaţi să-l voteze pe Crin Antonescu. De altfel PSD-ul a spus de mai multe ori că va face orice pentru a-l înlătura pe Băsescu.

PNL-ul stă liniştit pe locurile lui şi face notă discordantă pentru a nu putea fi asociat cu scandalul între cele două partide şi, mai ales, cu PSD-ul.

Mogulii joacă la ambele capete. Dacă Antenele au rămas pe atacuri dezlănţuite la adresa lui Traian Băsescu pentru a păstra momentum-ul opoziţiei radicale Realitatea Tv face un joc mult mai inteligent. A încetat cu atacurile radicale şi a început simultan o campanie de repoziţionare pentru a câştiga încredere şi o campanie discretă de susţinere a lui Crin Antonescu.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Planeta birocraţilor

Există două grupuri de actori economici importanţi la nivel global, statele şi marile companii multinaţionale. Ambele au o caracteristică, sunt depersonalizate. Să ne uităm atent, puterea politică spune că reprezintă voinţa poporului, conducerea multinaţionalelor reprezintă voinţa acţionarilor. În ambele cazuri se conduce prin delegare de la cetăţeni sau investitori. În fruntea ambelor tipuri de structuri sunt birocraţi care inventează o cultură instituţională.

Dar ambele grupuri de birocraţi nu au în cultura lor plata greşelilor. Birocraţii puterii politice au salvat cu ocazia acestei crize crema birocraţilor din rândul multinaţionalelor, "too big to fail" este expresia complicităţii birocraţilor care conduc lumea.

Etica protestantă la care făcea referire Max Weber a fost pusă în cui, responsabilitatea faţă de greşeală a fost uitată pentru că nu mai există un responsabil clar, un capitalist veros cum i-ar plăcea lui Ion Iliescu să zică, există doar un grup de birocraţi care se rotesc şi pe care aproape nimeni nu-i poate arăta cu degetul.

Cum şi de ce s-a ajuns aici nici măcar nu mai contează. O explicaţie are Varujan Pambuccian. Arta deosebită a birocraţilor este reglementarea, stabilirea de reguli de comportament pentru toţi cei dependenţi într-o formă sau alta de ei. Adică pentru toată lumea.

Victoria "capitalismului" chinez este definitorie, este a treia cale, cea în care birocraţii dau atâta libertate poporului cât "trebuie". Modelul o să fie copiat încet, încet de toată lumea, păstrând mai mult sau mai puţin din aparenţe. Singura insulă de libertate este Internetul, la chinezi e cenzurat, la musulmani e cenzurat, la evreii ortodocşi e cenzurat, în UE se încearcă controlul, poate nu atât de repede cât cred unii sau atât de încet cât speră alţii libertăţile noastre o să fie călcate în picioare de birocraţii care înţeleg că reglementarea insidioasă este calea spre control.

Planeta birocraţilor ne înghite pe toţi, unii or să moară luptând, alţii, mai mulţi, or să aclame iar majoritatea nici măcar nu e interesată pentru că pâinea şi circul sunt asigurate. Şi nu există nicio conspiraţie mondială, niciun plan diabolic, nimic din toate astea, există doar câteva milioane de oameni îmbrăcaţi la patru ace, totdeauna preocupaţi de binele nostru care reglementează, de la lungimea castraveţilor la ce trebuie să gândim. Totul se face lent, cu o mentalitate de hârciog care ne roade libertatea.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Frenezia schimbării este o falsă soluţie

Revoluţia continuă a Preşedintelui Traian Băsescu este opusă "liniştii" fostului Preşedinte, Ion Iliescu. Dacă în prima parte a anilor 90 s-a manifestat anchilozarea în tiparele comuniste ultimii ani ne-au arătat un Traian Băsescu gata să schimbe orice vede în faţă.

Frenezia schimbării are la bază ideea inadecvării mecanismelor Statului faţă de nevoile societăţii. Această manie a schimbării este seducătoare pentru populaţie, dă iluzia că prin schimbarea Parlamentului, a puterii judecătoreşti, prin schimbări de legi în toate domeniile la un moment dat, printr-o minune, lucrurile or să meargă. E o iluzie seducătoare dar rămâne o iluzie.

Această iluzie ne-a adus la reglementarea reglementărilor, la legi stufoase şi contradictorii, la instituţii care se suprapun în atribuţii, la lipsa de responsibilitate instituţionalizată. După 20 de ani s-a trecut de la responsabilitatea unui grup minuscul reprezentat de Nicolae Ceauşescu la lipsa de responsabilitate generală.

Argumentele susţinătorilor freneziei schimbării sunt prin comparaţie nu prin demonstraţie, se compară cu "liniştea" lui Iliescu nu cu creşterea eficienţei. Nicio schimbare din cei 20 de ani nu a adus o îmbunătăţire vizibilă a eficienţei sistemului. Singura care întăreşte regula este excepţia impozitului unic de 16 procente.

Impozitul unic are caracteristica simplificării nu a suprareglementării. Nenumăratele schimbări pe care fiecare legislativ le-a creat modificându-le pe cele anterioare nu au făcut decât să facă şi mai grea şi complicată viaţa românilor. Birocraţia necesară a condus la obezitatea Statului, la blocarea Justiţiei într-un hăţiş de legi contradictorii, la scăderea productivităţii prin pierderea timpului prin jungla legislativă.

Temperamentul Preşedintelui Băsescu a găsit în Premierul Boc unealta perfectă de a schimba orice doar de dragul unei ipotetice creşteri a eficienţei. Dar asta nu are legătură cu realitatea. Pompierismul schimbărilor nu schimbă nimic de fapt. S-au desfiinţat peste 100 de taxe dar au rămas tot atâţia funcţionari care o să-şi găsească de treabă inventând alte bariere birocratice şi încetinind ritmul întregului sistem rămas.

Când Parlamentul stă nu e un lucru rău, în România Parlamentul ar trebui ca o întreagă legislatură să se ocupe cu abrogarea legilor contradictorii sau măcar cu coerentizarea lor. Cu stabilirea procedurilor clare de aplicare a legilor.

Toată discuţia vis a vis de numărul parlamentarilor, cea teoretică nu circul electoral, e falsă. Eficienţa nu vine din număr ci din reguli clare şi coerente. Apelarea perpetuă la Curtea Constituţională ne spune că trăim într-o lume incoerentă şi ea rămâne incoerentă şi dacă avem 300 sau 500 de parlamentari şi dacă avem o cameră sau două în Parlament.

În ultimii 20 de ani au fost nenumărate metode de a da bacalaureatul, reforme şi intervenţii în sistemul educaţional, nu a funcţionat nimic iar acesta e aproape ridicol ca rezultate. De ce? Pentru că toată lumea a trăit cu iluzia că schimbarea din exterior o să dea rezultate peste noapte. N-a dat. Poate că unele din măsuri au fost bune dar nimeni nu a avut răbdare să aştepte, a vrut rezultatele a doua zi şi acestea n-au apărut. S-a reluat procesul. Sunt nenumărate exemple din orice domeniu.

Toată lumea dispreţuieşte metodele de "conducere" a clubului Steaua de către Gigi Becali. Dar exact la fel a fost condusă România de 15 ani. Iar Traian Băsescu excelează din acest punct de vedere, al schimbărilor de dragul schimbărilor sau toanelor de moment. Despre rezultate nu vorbeşte nimeni, doar despre metodă.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Despre gunoieri şi magistraţi

„Ne-am complăcut aici. Nu ştim sau nu putem să vrem mai mult“. Ion Ardelean, şofer pe o maşină de gunoi. Unul din cele mai bune reportaje din ultima vreme.

Când fiica mea avea 3 ani, în fiecare dimineaţă când venea maşina de gunoi, ieşea în balcon şi le făcea cu mâna. Gunoierii o salutau şi claxonau. Un ritual care s-a pierdut. Din păcate. Copiii nu au prejudecăţi, pentru ea era doar o maşină specială. Cu oameni îmbrăcaţi colorat şi care o băgau în seamă.

Gunoierii nu fac grevă. Ce-ar însemna o grevă a gunoierilor?

Când ne eliminăm prejudecăţile şi ne uităm la importanţa socială a muncii putem s-o măsurăm prin lipsa prestaţiei. Prin disconfortul creat de lipsă putem să spunem că magistraţii au o importanţă socială mai mică decât gunoierii. Pe termen scurt am dreptate, doar pe termen scurt. Au trecut 4 săptămâni de grevă a magistraţilor şi nu am murit. 4 săptămâni de grevă a gunoierilor ar face din Bucureşti un oraş nelocuibil.

Societatea nu se simte bine când magistraţii, într-un fel şi ei nişte gunoieri, nu-şi fac treaba. Dar nu se prăbuşeşte. Magistraţii sunt conştienţi de importanţa muncii lor. Dar colegii lor, gunoierii, sunt nu numai conştienţi ci şi responsabili. Gunoierii ştiu că ei nu-şi pot permite să facă grevă. Magistraţii, din acest punct de vedere, sunt iresponsabili. Condiţiile de muncă sunt infernale şi pentru gunoieri şi pentru magistraţi, ambele bresle au parte de mizerie, prejudecăţi, ameninţări, dispreţ. Magistraţii cer respect, gunoierii doar înţelegere şi bun simţ din partea noastră.

Respectul se câştigă, se impune prin fapte. Deciziile magistraţilor români n-au reuşit să impună respect. Dar ei cer şi înţelegere. Când spun că le cade Tribunalul în cap Guvernul trebuie să-i înţeleagă aşa cum patronul gunoierilor a cumpărat maşini care ridică singure pubelele de gunoi ca să nu-şi rupă spinarea şi Guvernul trebuie să asigure condiţii magistraţilor. Din acest punct de vedere Statul este un patron rău. Şi ca orice patron rău are angajaţi nemulţumiţi, patronii gunoierilor sunt mai înţelepţi, ştiu că nimeni nu poate suporta o grevă a gunoierilor, aşa ar trebui să facă şi Statul şi să creeze condiţii magistraţilor.

Magistraţii nu şi-au câştigat respectul pe care într-o bună măsură gunoierii l-ar merita dar nu-l oferă nimeni. Magistraţii nu şi-au primit înţelegerea pe care gunoierii într-o mult mai mare măsură au câştigat-o prin înţelepciunea patronilor lor. Ambele meserii sunt privite cu suspiciune de societate. Ne fluturăm prejudecăţile şi într-un caz şi-n altul pentru că nu suntem nici gunoieri, nici magistraţi. Responsabilitatea caracterizează într-o mai mare măsură gunoierii.

Singurul avantaj pentru gunoieri este că din când în când un copil le face cu mâna, niciodată un magistrat n-o să fie aşteptat în faţa Tribunalului de un copil cu un semn de bun venit. Gunoieri şi gunoieri, ar trebui să ia mai mult exemplu unii de la alţii.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

No comment

Vive la frivolite

"Deseori ceea ce lumea numeşte "inteligenţă" nu e decât facultatea de a înţelege adevăruri secundare în dauna adevărurilor fundamentale.

Ceea ce ne poate dispera cel mai mult la oameni este frivolitatea.

Această inteligenţă e numită şi "talent", în general, şi se vădeşte în acea formă de polemică superficială, dictată de vanitatea de a părea independenţi şi de a nu accepta autoritatea nimănui, prin care se caută opunerea la obiecţii, la un adevăr fundamental, a unei întregi serii de adevăruri parţiale sau secundare. "Frivolitatea" trebuie căutată adeseori în stângăcia serioasă: ba chiar se numeşte "frivolitate" la anumiţi intelectuali şi la femei ceea ce în politică, de exemplu, e tocmai stângăcie şi provincialism meschin." - autor Ugo Bernasconi, citat preluat de aici.

Ziua de ieri este una din cele mai sumbre ale politicii româneşti de după 1989. După 20 de ani frivolitatea politică atât de bine descrisă de Ugo Bernasconi şi-a atins zenitul.

Crin Antonescu şi-a stins orice speranţă de a fi altceva sau de a ajunge preşedinte prin discursul de ieri, şi-a stins speranţa prin cea mai comună metodă, s-a pişat pe ea. Poate să-şi ia partiduleţul şi să-şi vadă de orice altceva. Un partiduleţ cu mentalitate de diminutiv.

Palavrele scoase pe piaţă de Traian Băsescu, cele cu Parlamentul unicameral, sunt pur şi simplu o mitocănie în comparaţie cu afişele în care Ion Iliescu făcea campanie ca Preşedinte şi toată floarea oengimii făcea spume. E evident că se foloseşte de o idee reformistă, cât e de bună sau nu e de discutat, ca măciucă electorală. Avântul electoral dat candidatului Băsescu de o asemenea idee concentrată împotriva Parlamentului o să fie major.

Cei 170 de parlamentari care o să dispară cel mai devreme în 2012 nu au nicio influenţă asupra vieţii noastre. Trebuie schimbată Constituţia ca să dispară Senatul, condiţiile de schimbare sunt şi mai complicate. O să rămânem cu două camere iar propunerea Preşedintelui, probabil corectă, e trecută în derizoriu chiar de el însuşi.

Geoană şi Boc, cele două hahalere politice, imaginea frivolităţii de cocotă politică, fac ceea ce ştiu, spun prostii. Nici măcar nu merită amintiţi.

Şi ştiu că frivolitatea publicului o să înghită pe nemestecate palavrele politice care pur şi simplu nu ne afectează în realitate. Şi-o să existe "dezbateri" şi sute de comentarii despre un subiect derizoriu.

Un alt frivol, profesorul Cătălin Avramescu, susţine că un alt frivol, Ciuvică, nu e capabil să susţină o discuţie cu el că nu înţelege noţiunea de unicameralism pentru că e medic pediatru. Prin această aserţiune profesorul Avramescu desfiinţează noţiunea de reprezentativitate a rezultatelor unui referendum, Ciuvică e un cetăţean cu drept de vot, dacă Ciuvică nu pricepe, presupun pentru că Avramescu crede că Ciuvică e prost şi neinformat, atunci ce reprezentativitate are un referendum în care 90 de procente din populaţie sunt mai neinformate decât Ciuvică. Practic Avramescu ne consideră proştii care o să votăm orice crede "elita" că poate impune. O cocotă universitară nesimţită.

În schimb ministrul Bazac ne spune senin că sistemul sanitar e în colaps, că oamenii nu şi-au mai luat leafa de câteva luni, că nu mai există tifon.

Se consideră că Guvernul Boc este al treilea din coada lumii ca eficienţă a măsurilor anti-criză.

Sistemul de pensii e în colaps.

Vive la frivolite.

PS Azi puteţi să înjuraţi. să comentaţi cum vreţi, e liber.

Dilema prizonierului

E o problemă din teoria jocurilor, destul de cunoscută.

"Avem doi arestaţi suspectaţi de o faptă gravă, A şi B, poliţia nu are dovezi. Sunt interogaţi în încăperi separate şi au următoarele alternative. Dacă A tace ca şi B primesc câte 6 luni de închisoare pentru o vină minoră. Dacă A tace şi B trădează sau invers cel care trădează e liber şi celălalt ia 10 ani. Dacă trădează amândoi iau fiecare câte 5 ani. Care e comportamentul normal din punct de vedere al câştigului personal? Cei doi nu ştiu ce face celălalt"

Să ne gândim. Dacă eu trădez câştig indiferent ce face celălalt, dacă el tace eu sunt liber, dacă el trădează iau 5 ani nu 10 ca în cazul în care tac şi trădează el.

Dar e evident că soluţia cea mai bună pentru amândoi e să-şi ţină gura. Jocul nu e unul cu sumă nulă, ce pierde unul câştigă celălalt cum suntem obişnuiţi.

Un experiment real a concluzionat că 40 de procente nu trădează, tac.

PDL şi PSD au ajuns la guvernare. Dacă PSD pleacă de la guvernare pierde sursele de finanţare, Ministerul de Interne la care ţine atât de mult şi poate fi acuzat de trădarea intereselor naţionale în vreme de criză, pierde şi din coeziunea internă a partidului.

Dacă PDL dă afară de la guvernare PSD o să fie acuzat că a creat o criză politică în vremuri de criză, o să răspundă singur de consecinţele crizei care poate avea efecte majore înainte de alegeri şi recunoaşte oficial alegerea greşită făcută de Băsescu cu ocazia formării Guvernului.

Cele două partide sunt clar în dilema prizonierului şi atunci aleg cea mai bună variantă pentru ambele, rămân împreună, mai ales că nu sunt în încăperi separate.

Partea proastă este că niciunul dintre partide nu ia în considerare poporul român. În problema iniţială nimeni nu spune că pentru societate cel mai bine este să intre amândoi câte 5 ani la închisoare. La fel şi aici. Ce câştigă ei prin concubinajul politic pierdem noi prin lipsa de guvernare şi scandalul nesfârşit.

Ce vedem noi sunt ameninţările că trădează cu care fiecare partid îl şantajează pe celălalt ca să-şi ţină gura. Această ţară este neguvernată de 9 luni. Cumva trebuie să ieşim din această dilemă. Guvern monocolor de orice culoare, o nouă coaliţie, Guvern de tehnocraţi, orice e mai bun decât situaţia actuală. Şi dacă mai este cineva responsabil în cele două partide trebuie să ia o decizie şi să-şi asume responsabilitatea deciziei.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Despre relevanţa unui subiect de presă

Cât mi-a fost în putinţă ieri am citit din raportul Comisiei Prezidenţială Pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice.

Subiectul raportului, aici e varianta integrală, este drama demografică şi socială pe care o trăim şi care este doar la început. De o importanţă covârşitoare pentru toţi cetăţenii acestei ţări.

Şi cum tratează presa subiectul? Scoate din context două subiecte de tip tabloid, prostituţia şi drogurile şi face din Băsescu prin ricoşeu un susţinător al drogurilor şi legalizării prostituţiei.

În raport este dezincriminat consumul de droguri şi se pune problema unei discuţii serioase pe marginea legalizării prostituţiei. Iar subiectele sunt colaterale şi neimportante în cadrul raportului.

Un blogger ca mine poate să scrie ce vrea, de la cupletele lui Constantin Tănase la economie computaţională sau dilema prizonierului. O instituţie de presă serioasă trebuie să scrie despre faptele importante care se petrec în ţara. Ce se scrie în raport este relevant pentru societate şi aduce atingere oricărui cetăţean. Şi nu-ţi trebuie 5 zile să faci o analiză a celor 382 de pagini.

Capitolele raportului ating veniturile şi sărăcia, soluţii pentru piaţa muncii, protecţia socială, serviciile sociale, grupurile sociale cu risc de excluziune socială şi dezechilibrele demografice. Concluziile esenţiale sunt:

"Capitolele Raportului au relevat, fiecare în parte dar şi împreună problemele sectoriale şi generale ale sistemului de protecţie socială a României enunţate in introducere:
- lipsa de coerenţă instituţională, de viziune şi de planificare strategică pe baza evidenţelor, absenţa monitorizării şi evaluării ca practici de corectare a sistemului
- ineficienţa, risipa, dezechilibrele bugetelor de protecţie socială
- inechităţile multiple şi flagrante în distribuirea resurselor sociale
- riscurile sociale majore prezente şi mai ales viitoare generate de tendinţele de evoluţie a structurii populaţiei a crizei economice, a unor componente ale sistemului de protecţie socială."

Printre propunerile pentru rezolvarea acestor probleme găsim:

"Priorităţile în distribuirea şi redistribuirea veniturilor vor trebui mutate pe familiile cu copii şi pe încurajarea intrării pe piaţa muncii a tinerilor şi şomerilor şi rămânerii pe piaţa muncii a celor aflaţi în preajma vârstei de pensionare."

"O lege unică a salariaţilor bugetari este obligatorie pentru a diminua/elimina inechităţile din sistem...Accentul trebuie pus cât mai mult pe performanţă, indiferent de vârstă: la performanţe egale trebuie acordate recompense egale."

"Trebuie să se interzică prin lege acordarea de drepturi salariale proprii de către fiecare putere în parte pentru ea insăşi şi să se impună un control reciproc si mai ales un control public real al acordării drepturilor salariale şi de pensie. Trebui interzisă prin lege orice aprobare a unor cheltuieli bugetare de pensii sau salarii fără acoperirea bugetară pe termen scurt, mediu şi lung certificată de Ministerul Finanţelor Publice sau de o instanţă de decizie specială privind resursele bugetare. Responsabilităţile individuale ale celor care aprobă acordarea de drepturi salariale, pensii sau alte beneficii fără acoperire financiară ar trebui clar reglementată şi sancţionată."

"Crearea a noi locuri de muncă, creşterea angajabilităţii (siguranţei ocupaţiei) prin cursuri de formare profesională şi învăţare continuă, îndepărtarea barierelor de intrare/revenire pe piaţa muncii."

"Reducerea numărului de pensionari (şi implicit a ratei de dependenţă) şi echilibrarea fondului de pensii, eliminarea inechităţilor din sistem prin reducerea pensiilor aberante (exagerat de mari) şi unificarea sistemului public de pensii."

"Măsurile prioritare în domeniul locuinţei şi locuirii trebuie grupate într-o strategie naţională privind accesul la locuinţe şi condiţii de locuire de calitate."

"Este imperativă introducerea unui sistem de servicii de servicii de asistenţă socială primară cu scop de prevenire a apariţiei şi agravării cazurilor sociale încă de la nivel local. În acest sens este necesară o componentă a sistemului de descentralizare financiară care să faciliteze acest proces şi elaborarea unei metodologii capabilă să sustină contractarea serviciilor sociale si dezvoltarea parteneriatului public-privat, acompaniate de evaluari anuale ale rezultatelor si impactului serviciilor oferite beneficiarilor care să se facă de la nivel judeţean şi/sau naţional."

"În condiţiile unei nevoi ridicate de asistenţă medicală (comparativ cu media UE) este necesară reducerea perioadei minime de contribuţie de la 5 ani ( cea mai restrictivă) din UE la maximum 1 an pentru a reduce riscul excluderii sau pierderii calităţii de asigurat. "

"Dezvoltarea unor unităţi şcolare integrate care să deservească microregiuni rurale prin asigurarea transportului pentru preşcolari şi şcolari, inclusiv la nivel secundar superior. - Dezvoltarea (cu prioritate in şcoli din comunităţi dezavantajate, a unor programe naţionale de servicii educaţionale secundare (de tip after school, consiliere si recuperare scolara a elevilor cu risc de abandon) si angajarea de consilieri şcolari, asistenţi sociali si mediatori şcolari pentru susţinerea copiilor din familii aflate în situaţii de risc."

"O populaţie având o stare de sănătate precară amplifică dramatic resursele pe care societatea trebuie să le aloce asistenţei medicale şi celei sociale, în detrimentul altor nevoi ale societăţii iar gradul de participare la activitatea economică este afectat. Reculul natalităţii şi conservarea unui nivel scăzut al acesteia îşi vor arăta cu forţă efectele economice negative în deceniile viitoare prin accentuarea procesului de îmbătrânire demografică şi deteriorarea raportului de dependenţă economică."

"Cea mai importantă dintre recomandările care emană din aceste realităţi şi perspective este nevoia adoptării unor măsuri coerente care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice şi, eventual - pe termen lung - o stabilizare a numărului populaţiei (care nu va putea fi decât mai mic în raport cu cel actual). Cel de-al doilea raport al Comisiei, dedicat riscurilor demografice, va trebui să aducă argumente viabile pentru o astfel de intervenţie."

O concluzie interesantă este aceea că gradul de sărăcie al pensionarilor este sub media populaţiei, ca atare este demagogică continua folosire a "dramei pensionarilor", situaţia fiind mult mai gravă în mediul rural şi în rândul agricultorilor.

Raportul prezintă un tablou crunt al realităţilor româneşti şi propune soluţii, majoritatea fără conotaţie electorală. Transpunerea acestora în practică o să necesite o perioadă lungă de timp şi un Guvern dispus să ia măsuri nepopulare.

Mi-a luat sub o oră să scriu toată povestea asta, s-o copiez de fapt. Dar nu e tabloid. Cum merita abordat subiectul? Recunosc că nu este nici pe departe cea mai bună analiză a raportului, pe care nici nu l-am citit. Am avut sub o oră la dispoziţie, atât am reuşit.

Toată lumea o dă înainte cu drogurile, prostituţia şi Băsescu. Ori nu pricep eu ce e important şi ce nu ori nu pricep ei ce e important şi ce nu. Cred că teama presei de a prezenta subiectele în mod serios este nefondată.

Economia computaţională

Există o întrebare esenţială "Este piaţa liberă capabilă să se autoregleze sau trebuie să intervină Statul şi s-o reglementeze?", întrebare care dăinuie de la Adam Smith.

Ştiu că pare ciudat dar întrebarea e cumva falsă. Mâna invizibilă a pieţii e de fapt suma minţilor şi deciziilor celor implicaţi în procesul economic. De partea cealaltă, a intervenţionismului, sunt minţile celor care la un moment dat au acces la putere în Stat.

De o parte sunt cei care caută binele personal (nu mă refer numai la patroni pentru că fiecare dintre noi este un agent economic care ia decizii în propriul interes), de cealaltă parte sunt cei care au o viziune globală asupra întregului sistem economic şi care urmăresc binele comun, al întregii societăţi (sau cel puţin aşa pretind, să nu facem proces de intenţie).

Omul a avut şi are două metode de a raţiona. Un mod deductiv şi unul inductiv.

Modul de gândire deductiv pleacă de la o teorie, se deduc din ea nişte ipoteze care se verifică în practică prin observaţii şi în funcţie de rezultate se validează sau nu teoria (nu orice teorie astfel validată este corectă în orice condiţii, teoria lui Newton a fost considerată validă până la măsurători mai exacte care au condus la limitarea teoriei la viteze mici în raport cu viteza luminii). E o gândire de sus în jos.

Modul inductiv pleacă de la observaţii, trage nişte concluzii, observă regularităţi, diferite pattern-uri, formulează generalizări şi construieşte o teorie. Se verifică teoria prin faptul că modelează şi situaţii care nu au fost luate în considerare la construirea ei. E un soi de gândire de jos în sus.

Trebuie precizat că în orice dezvoltare a unei teorii cele două moduri de gândire se întrepătrund.

Se observă analogia între modurile de gândire, deductiv şi inductiv, şi intervenţionismul sau nonintervenţionismul în mecanismele pieţei.

În zilele noatre, spre deosebire de epocile anterioare, există o nouă metodă care le îngemănează pe cele două, simularea computerizată, economia computaţională. Se creează un model virtual, se impun nişte ipoteze de colaborare între agenţii economici virtuali şi se observă apariţia de regularităţi şi pattern-uri de dezvoltare, se poate observa schimbarea pattern-urilor prin păstrarea legilor dar modificarea unor parametri. De aici, din datele obţinute prin experimentarea simulată (nu prin măsurarea realităţii) se trece la modul inductiv şi se construieşte o teorie. Practic se înţelege cum funcţionează sistemul şi se rafinează ceea ce am înţeles deja. Aici e o prezentare şi puţin istoric. Un eseu despre complexitate şi un articol despre războaie.

Pare o joacă şi într-un fel chiar este. O joacă scumpă dar mult mai ieftină decât experimentele pe oameni pe care le-au făcut sau le fac diferitele "viziuni" economice. Răspunsul la întrebarea de la început încă nu e cunoscut dar să sperăm că n-o să fie nevoie de alte "isme" ca să aflăm. Mai bine doar le simulăm.

Şi cu asta ce-am făcut?

"Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cît am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem noua guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicînd nu s-a văzut,
Scoatem totul la vînzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a cîştiga o pîine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicînd nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii.
Şi cu asta ce-am făcut?"

L-a readus printre noi pe Constantin Tănase prietena mea Nora Damian. Cam asta e importanţa alegerilor care-or să vină. După ele o să spunem în cor "Şi cu asta ce-am făcut?". Dar cu ultimii 70 de ani? Textul e scris în 1939. Se vede că e adevărată vorba că istoria se repetă. Ce-a mai fost după 1939?


PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Distribuţia bogăţiei - II

Din episodul de ieri:
"Deci toţi agenţii economici formează o reţea, fac tranzacţii între ei, investesc relativ proporţional cu averea pe care o au, rezultatul investiţiilor este impredictibil. După o vreme distribuţia bogăţiei urmează curba lui Pareto cu o valoare a parametrului y între 2 şi 3. Chiar dacă la început toţi aveau aceeaşi sumă şi oricum este reţeaua formată curba lui Pareto de distribuţie a bogăţiei pare sau chiar este un dat al naturii economiei."

Ce conduce la o curbă a lui Pareto în care redistribuirea este mai echitabilă? Uşurinţa comerţului este primul factor. Cu cât schimburile între agenţii economici sunt mai uşor de făcut cu atât curba lui Pareto este mai echitabilă.

O reţea în care sunt puţine legături pentru fiecare nod conduce la o distribuţie mai puţin echitabilă decât una pentru care sunt mai multe legături la fiecare nod.

Dacă libertatea comerţului este blocată, prin multe taxe şi regulamente sau prin regimuri de tip Coreea de Nord curba lui Pareto este mai nedreaptă şi sărăcia mai răspândită, averea se concentrează în mâna unui grup de potentaţi.

Că avem aceste cazuri în realitate este suficient să ne uităm la Rusia după căderea URSS, ţara oligarhilor, Mexic unde 40 de persoane deţineau 30 de procente din bogăţia ţării sau Nigeria.

Interesant este faptul că dacă schimburile se fac la distanţă atunci redistribuirea este mai echilibrată. De aici nevoia de infrastructură, înflorirea afacerilor din IT unde distanţa fizică este mai puţin importantă. Spre dezamăgirea celor care luptă împotriva globalizării aceasta este un motor al creşterii bunăstării. Ca exemplu trebuie să ne uităm doar la succesul Loganului. Eliminarea barierelor vamale creşte bunăstarea nu o scade.

Am stabilit că investiţiile sunt impredictibile. Cu cât sunt mai puţin impredictibile cu atât redistribuţia este mai echitabilă. Tradus în limba noastră, cu cât speculaţiile sunt mai puţine, contractele cu Statul (care este cel mai mare agent economic) mai puţin date "pe ochi frumoşi" cu atât lucrurile sunt mai echitabile. De asemenea o cantitate prea mare de investiţii riscante conduce la un joc al hazardului care duce la inechitate. Cred că e evident că speculaţiile făcute în domeniul construcţiilor, în US, Spania sau România, au condus la o redistribuire foarte nedreaptă atât în rândul celor care au construit cât şi în rândul celor care au cumpărat case ca investiţie cât şi în rândul băncilor ca să nu mai vorbim de cei care au cumpărat.

Un alt punct care influenţează modul de distribuţie al bogăţiei în societate sunt taxele şi impozitele. Impozitele pe venit şi impozitele pe proprietate. Dacă acestea se redistribuie în mod egal în societate curba lui Pareto, normal, devine mai echitabilă. Dacă taxele pe venit duc la o redistribuire mai corectă pentru taxele pe proprietate, surprinzător, numai o parte este necesar a fi redistribuită. O taxare a veniturilor suficient de mare dar nu atât de mare cât să blocheze comerţul conduce la o redistribuire mai echitabilă.

În schimb taxele pe consum cum este TVA-ul au un rol nefast, inclusiv cele pentru produsele de lux, pentru că reduc numărul de legături între agenţi, blochează procesul economic şi conduc la o curbă mai puţin echitabilă. Creşterea acestor taxe conduce la o sumă mai mare de bani pentru speculaţii şi de aici la o redistribuire mai inechitabilă.

Ca să sintetizăm. Un comerţ cât mai liber şi cât mai la distanţă. Mai puţine speculaţii şi investiţii riscante şi un sistem de taxare corect bazat pe taxarea veniturilor şi redistribuire conduc la o curbă Pareto mai echitabilă.

Modelul pe care l-am prezentat este pur teoretic şi nerealist în multe puncte. Deci nu trebuie considerat literă de lege sau izvor de politici publice. Este doar o simplă modelare imperfectă a realităţii. Dar două idei se pot desprinde. Prima este că în curând un asemenea tip de modele o să înlocuiască teoriile economice, o să-i lase pe politicieni fără argumentele demagogice. E doar o problemă de timp şi resurse. Cea de a doua concluzie este că deşi imperfect modelul ne spune că piaţa liberă, globalizarea şi reglementarea speculaţiilor, eliminarea corupţiei plus un sistem de impozitare inteligent sunt viitorul. Matematica nu are ideologie.

Mulţumesc tuturor celor care mi-au dat link-uri pentu alte materiale. Nu ştiu dacă asemenea lucruri au succes sau plictisesc dar sper să fie altceva decât presa noastră cea de toate zilele.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Distribuţia bogăţiei - I

Să vorbim întâi despre legea lui Pareto. Până la descoperirea acestei legi pe care o să o explic în continuare se credea că distribuţia bogăţiei în societate depinde de condiţiile economice ale unei ţări, de resurse, de nivel de educaţie al populaţiei, de structura sectorială a economiei etc.

Legea lui Pareto, greşit numită legea 80 - 20, ne spune, pe scurt, că distribuţia bogăţiei în societate se face după o formulă, N=x/(B^y) . N este numărul de cetăţeni care posedă cantitatea B, x parametru pozitiv, y este un parametru pozitiv mai mare ca 1. Cu cât este mai mare cantitatea de bunuri B cu atât avem mai puţini cetăţeni care posedă această cantitate. Banii sunt practic în mâna unei minorităţi restrânse.


Până în anul 2000 nu exista o explicaţie pentru această lege. Parametrii sunt diferiţi de la ţară la ţară dar legea funcţionează peste tot. Jean-Philippe Bouchaud şi Marc M´ezard (lucrarea e sinistră pentru majoritatea covârşitoare, inclusiv pentru mine), doi fizicieni specializaţi în fizica materialelor, au început să dezvolte un model economic de la zero. Au presupus, spre nedumerirea majorităţii economiştilor care postulează comportamentul perfect raţional al agenţilor economici, că viaţa e impredictibilă. Că investiţiile sunt impredictibile ca valoare în timp, căderi sau salturi spectaculoase la bursă sau case la preţuri astronomice care se prăbuşesc, preţurile nu casele, toate acestea le trăim. Mai mult, tunuri sau ţepe economice există peste tot, sunt greu de pus într-un model. Aşa că e mai simplu să considerăm lucrurile impredictibile. Imaginea este de aici.

Au mai presupus că fiecare agent economic face comerţ cu alţi câţiva aleşi la întâmplare, în realitate nu e chiar aşa dar vedem mai târziu. O altă presupunere, venită din fizică, este invarianţa modelului la moneda folosită, nu contează ce monedă e folosită în tranzacţiile dintre agenţi. Şi au mai făcut o presupunere de bun simţ, că oamenii bogaţi investesc mai mult decât cei săraci, deci câştigă sau pierd mai mult, am presupus că viaţa e impredictibilă.

Deci toţi agenţii economici formează o reţea, fac tranzacţii între ei, investesc relativ proporţional cu averea pe care o au, rezultatul investiţiilor este impredictibil. După o vreme distribuţia bogăţiei urmează curba lui Pareto cu o valoare a parametrului y între 2 şi 3. Chiar dacă la început toţi aveau aceeaşi sumă şi oricum este reţeaua formată curba lui Pareto de distribuţie a bogăţiei pare sau chiar este un dat al naturii economiei.

Aşa că, în acest prim episod, următorul mâine, putem concluziona. Eradicarea diferenţelor sociale e imposibilă, înlăturarea actualilor bogaţi o să aducă alţii în faţă. Socialismul este o utopie, o să vedem că atunci de fapt toţi sunt săraci şi extrem de puţini bogaţi. Dar nu orice curbă a lui Pareto este la fel de nedreaptă şi există factori care pot conduce la o distribuţie mai echitabilă a bogăţiei, un y mai mic. De asemenea distribuţia bogăţiei nu e la fel de la ţară la ţară în sensul că acelaşi loc pe scală în 2 ţări diferite nu înseamnă aceeaşi bogăţie, o ţară poate să fie în ansamblu mai bogată (x1>x2).

Ca o ultimă concluzie pentru prima parte este că nu discutăm despre indivizi ci despre o ţară în ansamblul ei sau despre întreaga lume. Nu vă lansaţi în concluzii definitive că povestea e mai lungă.

Mulţumesc anonimului care mi-a semnalat articolele. Domeniul din care face parte o asemenea lucrare se cheamă economie computaţională.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Cum văd eu realizările Preşedintelui Băsescu

După cinci ani, românii au câteva certitudini care înseamnă tot atâţia paşi în modernizarea României:

1. România este membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană.

Aici are perfectă dreptate dar "drepturile depline" sunt limitate prin incompetenţă la libera circulaţie a românilor. Nu suntem în stare să absorbim fondurile UE, nu suntem în stare să impunem un comisar cu un portofoliu serios, se cere excluderea noastră din cauza corupţiei, nici acum n-am scăpat de supravegherea Justiţiei. Aderarea a fost un real succes la care Traian Băsescu are merite incontestabile, ce a urmat după... - 0.5

2. Autorităţile judiciare competente nu mai au reţineri în anchetarea foştilor şi actualilor miniştri.

Când s-a vorbit despre ţepe eu n-am luat-o de bună ci ca pe o promisiune de reformă a Justiţiei. Care nu a reuşit. - 0

3. Cota unică de impozitare este de 16%.

Era oricum o promisiune electorală din vremea candidaturii lui Stolojan. Are meritul că a impus-o. - 1

4. Presa îşi ia atâta libertate câtă vrea.

Este un lucru normal. Faţă de epoca Năstase este clar un pas înainte. - 1

5. Adevărul despre crimele comunismului a fost făcut public în această sală.

Un gest necesar care trebuia făcut. Lipsit de urmări. - 1

6. Două milioane de dosare ale fostei securităţi au fost predate CNSAS.

Da, un alt gest corect. Totuşi motanul Felix nu este considerat securist. - 1

7. Românii nu mai votează liste, votează oameni pentru Parlamentul României.

Românul votează un om şi se pomeneşte că iese altul. Ori pe liste ori ca la primărie. - 0

8. România a trecut proba consecvenţei în politica externă.

A trecut doar în raport cu misiunile militare asumate faţă de NATO şi Statele Unite. Un punct corect este atitudinea faţă de Kosovo. Relaţiile noastre cu vecinii sunt destul de tensionate, Ucraina, Rusia şi până de curând Moldova nu ne-au prea zâmbit. Drepturile românilor din Serbia nu sunt respectate. - 0.5

9. Marea Neagră, Dunărea şi Nabucco au devenit oficial proiecte europene, cum despre ele vorbeam în campania din 2004.

Sunt multe proiecte pe hârtie. Dacă se vor realiza rămâne să vedem. - 0.5

10. Preşedintele românilor nu a făcut niciun fel de compromisuri – nici măcar compromisul tăcerii - cu oameni şi structuri pe care în 2004 le considera parte a sistemului ticăloşit.

Acest punct este pur moral şi nu are un criteriu măsurabil.

11. Avem o pensie minimă garantată şi pentru acei vârstnici care nu au contribuit la sistemul de pensii.

Face parte din puţinele promisiuni respectate. Deşi nesustenabilă măsura era necesară mai ales în vremurile grele prin care trecem. - 1

12. S-au simplificat procedurile pentru redobândirea cetăţeniei române şi creşterea numărului de burse pentru studenţii din Republica Moldova.

Măsură corectă care poate transforma mai rapid Moldova. Ţine numai de ei s-o folosească. - 1

7.5 puncte din 11, nota 7. Din păcate cele 11 puncte nu au nici pe departe aceeaşi importanţă. Punctele importante pentru mine 1, 2, 3, 7, 8 au strâns 2 puncte, adică nota 4.

Nu mă lansez în lista nerealizărilor că analiza lor o face toată lumea. Ce sesizez este că Justiţia este esenţa acestor ani. Din păcate aici Preşedintele Băsescu nu a reuşit. Nu numai din cauza sa dar considerând-o ca pe o realizare şi-o asumă.

Un mandat semiratat pornit cu speranţă, cu un vârf în 2007 la referendum şi terminat într-o deplină degringoladă.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Lupta anticorupţie din punct de vedere matematic

Tot ascult palavrele din România despre lupta anticorupţie, pentru a lupta împotriva corupţiei trebuie să avem un model al fenomenului pe care să-l influenţăm în vederea eliminării flagelului. Lupta anticorupţie nu înseamnă arestarea miniştrilor, înseamnă condamnarea oricărui fapt de corupţie, inclusiv a miniştrilor, şi, mai ales, un mecanism de prevenire a ei.

Am prezentat un model de societate aici, părţile teoretice sunt aici. Pentru că fenomenul corupţiei nu este specific României am găsit modele matematice care modelează fenomenul şi care ne spun care sunt factorii pe care societatea, presa, instituţiile statului şi clasa politică trebuie să-i schimbe. Ca bază am lucrarea lui Andreas Krueger. E cam tehnică (adică lăsaţi orice speranţă) dar cei care se pricep la matematică pot să vadă cât de serioasă este.

Modelul de răspândire al corupţiei în societate este cel specific contagiunii, cu exemple ca moda, subiecte discutate, opinii, etc.

Există trei factori care caracterizează contaminarea, depăşirea unui anumit grad de corupţie în vecinătatea unui nod, noduri care sunt deja corupte, grad care depăşeşte un anumit nivel şi atunci creşte probabilitatea de infectare a nodului în cauză; numărul total de noduri corupte din întreaga societate şi rata de dezinfectare la nivel global.

La nivel local mecanismele sunt: "Dacă toţi fac asta eu de ce nu?", la îndemnul "rezolvării problemei" prin mijloace corupte, naivitate. La nivel global nivelul corupţiei este cel perceput, oamenii, din informaţiile pe care le au din media sau relaţii interpersonale, au o anumită percepţie despre nivelul corupţiei şi sunt tentaţi să ocolească legea în funcţie de această percepţie, nu neapărat conformă cu realitatea. Tot la nivel global se manifestă ca efect contrar exemplificarea reuşitelor luptei anticorupţie, exemplele personale şi lupta oficială împotriva acestui flagel, eliminarea nodurilor corupte din societate.

În funcţie de parametrii care apar se poate ajunge la corupţie generalizată, la fixarea corupţiei pe un palier, la coabitarea unor zone corupte cu unele curate, la apariţia şi dispariţia de focare de corupţie.

Faptul că societatea este de tip lume mică şi existenţa hub-urilor importante conduce la răspândirea corupţiei, în cazul în care acestea sunt corupte. De asemenea o concluzie importantă a studiului este că gradul de ierarhizare a reţelei este în legătură directă cu răspândirea corupţiei, cu cât structura este mai centralizată cu atât societatea este mai predispusă la corupţie.

Concluziile diferite faţă de ce ne spun politicienii sunt;
1. Descentralizarea este un factor important şi esenţial în lupta anticorupţie.
2. Prezentarea în media a cazurilor de corupţie nepedepsite creşte nivelul de corupţie. Ca şi reversul, prezentarea celor pedepsite o scade.
3. Eliminarea marii corupţii este esenţială, asta o spun şi ei.
4. Societate are răspunderea ei, exemplul personal, prezentarea faptelor de corupţie, "turnarea corupţilor" este o datorie dacă vrem să scăpăm de ea.
5. Clusterizarea în găşti favorizează corupţia, un minister monocolor este mai susceptibil decât unul în care sunt prezenţi reprezentanţi din mai multe partide în cazul unei coaliţii.
6. Politizarea, în acest moment legală, a întregii structuri conduce la corupţie. De aceea este necesară existenţa unei clase de funcţionari publici apolitici.
7. Independenţa Justiţiei este esenţială, politizarea acesteia conduce la corupţie.
8. Justiţia trebuie să-şi facă datoria cât mai repede. Cu cât cazuri celebre de corupţie rămân nepedepsite cu atât creşte corupţia şi percepţia asupra grupului din care presupul corupt face parte ca fiind în întregime corupt.

Pentru clasa politică. Descentralizare, depolitizare, eliminarea cazurilor de presupusă corupţie din rândul partidelor cât mai repede posibil. Cazurile Năstase sau Ridzi sunt elocvente, cazul Năstase a terfelit întregul PSD până la sinonimitatea cu corupţia iar pentru PDL cazul Ridzi a dus la "toţi sunt la fel". Văd că Ridzi continuă scandalul, este cea mai păguboasă politică, treaba lor.

Pentru presă. Prezentarea cu fervoare a reuşitelor sistemului nu numai a nereuşitelor. Chiar dacă reuşitele sunt mai puţine şi mai puţin importante. Prezentarea în media a tuturor cazurilor de corupţie şi urmărirea acestora până la finalizare.

Pentru Justiţie. Judecarea în regim de urgenţă a cazurilor de corupţie. Adică exact invers decât face acum. Mai ales cele de mare corupţie. Auto-eliminarea corupţilor din rândurile sale.

Pentru omul de rând. Intoleranţă faţă de corupţie. Indiferent de nivel. Prin rezistenţă la nivel personal, exemplu personal, ruperea legăturilor cu persoanele corupte, denunţarea cazurilor cunoscute atât oficialităţilor cât şi în media.

Ca o concluzie personală. Actuala coaliţie luptă doar declarativ cu corupţia dar ia măsuri care conduc la corupţie, în loc de eliminare a agenţiilor acestea sunt practic centralizate, s-a trecut la politizarea legală a funcţiilor din teritoriu, în loc de acordarea unei totale independenţe financiare a Justiţiei se încearcă politizarea ei. Justiţia nu-şi face datoria în domeniu, nu elimină proprii corupţi, nu judecă rapid cazurile de corupţie, deciziile sunt ridicole de foarte multe ori. Media încă luptă dar de cele mai multe ori neprofesionist iar ce facem noi este să înţelegem că situaţia este intolerabilă şi să începem să ne manifestăm.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

România normală

România nu este nici ultima ţară şi cu atât mai puţin prima. Dacă perioada 22 decembrie 1989 până la alegerea lui Emil Constantinescu a avut un scop, schimbarea lui Ion Iliescu, nu a lui ca persoană ci a simbolului pe care încă-l reprezintă, perioada până la 1 ianuarie 2007 a avut două scopuri, ambele atinse, intrarea în NATO şi UE.

Toate aceste trei scopuri au fost atinse prin faptul că toate grupurile active din societate şi-au unit forţele pentru atingerea lor. Toate cele trei scopuri au fost foarte palpabile, măsurabile şi clare.

După 1 ianuarie 2007 am rămas fără scopuri. Noi ca societate.

Ce trebuie să facem este să ne găsim scopuri. Măsurabile şi palpabile. Pentru societate nu înseamnă nimic reforma Educaţiei sau a Justiţiei, e o iluzie să ceri societăţii să accepte sacrificii pentru concepte vagi şi să crezi că ea o să reacţioneze pozitiv.

Dar să zicem că se zicea aşa, eu, Guvernul României, în acest mandat o să construiesc 1000 de km de autostradă cu următorul calendar, la 1 ianuarie 2010 dau în funcţiune 100 de km, la 1 ianuarie 2011 încă 200, în 2012 300 şi în 2014 400, sau nişte cifre realiste şi termene clare, anuale. Cu continuarea, dacă la sfârşitul primului an nu am reuşit o să demit Ministrul Transporturilor, dacă în al doilea an nu reuşesc cade Guvernul, pe voi vă costă un procent în plus la TVA, sau cât trebuie.

Înainte de a mă înscăuna la Guvern prezint în programul de guvernare lista schimbărilor legislative pe care vreau să le fac cu scopul de a atinge ţinta celor 1000 de km, cu termene clare de depunere în Parlament a proiectelor de legi, acolo am majoritate şi Parlamentul votează legile de care am eu nevoie.

Adică o chestie care se cheamă management de proiect cu tot tacâmul de rigoare.

În celelalte domenii las haosul din acest moment dar măcar am un scop palpabil. Şi mă ţin de ăla cu dinţii, fac orice ca să-l îndeplinesc pe ăla. Nu încep să reformez toate domeniile fără scopuri clare. Dacă-s mai tare iau două domenii. Unul important şi unul secundar, energia regenerabilă ca secundar de pildă, pentru ăsta secundar nu cer bani în plus.

Fac reformă în Justiţie după numărul de cazuri pierdute la CEDO ca parametru măsurabil, în Educaţie cu scopul scăderii numărului de analfabeţi funcţionali. Pentru fiecare domeniu se pot găsi lucruri măsurabile. Creşterea salariului mediu brut în sectorul privat cu 15 procente, nu creşterea PIB-ului că nu guvernez pentru creşterea PIB-ului ci a bunăstării oamenilor. Scăderea cifrei mortalităţii infantile la Sănătate sau numărul de articole ISI la Cercetare. În Poliţie după numărul infracţiunilor grave.

Reforma Justiţiei nu înseamnă judecarea lui Năstase, care e absolut necesară, ci scăderea lungimii timpului mediu al unui proces, scăderea numărului de procese pe judecător, numărul de decizii diferite în cauze similare şi tot aşa.

Scopuri palpabile, clare şi termene fixe. Plus o bună comunicare cu societatea. Fac pariu că există liste cu criterii măsurabile pentru orice domeniu, dar care niciodată nu sunt folosite, ar trebui ca noi să cerem folosirea lor ca metodă de măsurare a eficienţei unei guvernări.

De fiecare dată când am avut ceva clar de atins am reuşit, problema noastră este că nu avem scopuri. Restul sunt amănunte. Nişte oameni mi-au inspirat titlul, ei au scopul de a arăta că România normală există.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Reforma învăţământului, o alternativă

Facem reforma învăţământului? Există un consorţiu mondial de universităţi care pun online cursurile. Inclusiv video. Aici sunt membrii. Bineînţeles că de la noi nu e nici una.

Oricine poate să înveţe orice dacă vrea.

Massachusetts Institute of Technology - canalul de Youtube al MIT. Şi pagina cursurilor de la MIT. Asta e reforma învăţământului nu cea de azi din Parlament. Şi cine vrea să participe la ea e liber. Învăţaţi de la MIT şi cumpăraţi o diplomă de la noi. Succes.

Să nu credeţi că omul ăsta nu-i serios. Este foarte serios.


Update: Alte cursuri video. Mulţumită comentatorului Marius.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

3039 de alegători care au votat multiplu?

Pe 8 iunie Ministrul Nica se lăuda că o să-i prindă pe ăia care au votat de mai multe ori la europarlamentare. Şi vine acum şi ne spune că are 3039 de cetăţeni cu dosare penale gata dar pe care nu-i poate trimite în instanţă pentru că nu are originalele listelor, acestea fiind blocate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Ce scrie pe site-ul AEP.

"Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie nouă, necesară bunei funcţionări a statului de drept şi a democraţiei. Având baza constituţională în art. 73, alin. 3, lit. a din Constituţia României şi reglementarea legală Legea 373/2004, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Electorale Permanente (Hotărâre nr. 2/19.03.2007 a Parlamentului României), Autoritatea Electorală Permanentă este o structură administrativă de gestionare a procesului electoral doar cu atribuţii tehnice şi de educaţie electorală, vizând afirmarea unei culturi politice a participării, precum şi o angajare lucidă, în cunoştinţă de cauză a cetăţenilor. Crearea unui cadru propice tuturor cetăţenilor pentru redescoperirea participării la viaţa politică, pentru înţelegerea mecanismelor democraţiei şi a semnificaţiei votului, precum şi creşterea gradului de încredere şi al ataşamentului lor faţă de sistemul pluralist sunt tot atâtea coordonate ale activităţii instituţiei."

Emisiunea este din data de 12/09/2009, Am căutat în presa de azi o vorbă despre subiectul în cauză. Se dezbate orice, pe cine l-a huiduit mai tare poporul, ce vrăji a mai făcut Guvernul, ce nunţi şi cârciumi sunt frecventate dar despre asta nimic.

Dan Nica are în cârcă un singur subiect, ăla cu depozitul în flăcări. Sunt eu deplasat dacă doresc să ştiu dacă procesul electoral e corect? Dacă e adevărat ce spune Nica, nu-l văd inventând toată povestea, pun întrebarea "Ce oameni din AEP blochează procesele şi ce motiv au?". Motiv, nu pretext.

Conducerea AEP

Octavian OPRIŞ - provenienţă PSD, Preşedinte
Csaba-Tiberiu KOVACS - provenienţă UDMR, Secretar General
Marian MUHULEŢ - provenienţă PNL, Vicepreşedinte
Ana Maria PĂTRU - provenienţă PDL, Vicepreşedinte


Asta e emisiunea, după minutul 12, nu e vina mea că se încarcă greu.


PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Menajeria pe sticlă

După ani de zile în care televiziunile şi-au inventat propria menajerie compusă din personaje care combină în mod necesar incultura cu lipsa bunului simţ acum, după ce ne-au băgat în casă nesimţirea şi intoleranţa ca instituţie, renunţă la "serviciile" acestora. Şi se laudă cu asta.

Realitatea Tv, că despre ea este vorba, ne comunică principiile jurnalismului echidistant. Parcă toată lumea de acolo e bolnavă de schizofrenie, ei nu ştiau că există asemenea principii, nu-şi dădeau seama că Gigi, Vadim şi restul nu sunt persoane frecventabile. Au avut o revelaţie. Sunt uimiţi şi o spun pe post. Parcă oamenii ăia intrau în studiouri de capul lor. Moderatorii se pomeneau cu ei şi încercau să-i oprească dar nu reuşeau. Era o luptă morală şi deontologică între libertatea de exprimare a lui Gigi şi principiile jurnalismului echidistant din care jurnaliştii de la postul în cauză au ieşit până acum înfrânţi dar de două zile au învins şi trâmbiţează victoria pe toate canalele.

Să fim serioşi, dacă doreau asanarea spaţiului public eliminau moderatorii care au partea lor majoră de vină, nu Bideu şi Ciocu' mic sunt vinovaţi că se comportă în spaţiul public intolerabil ci televiziunile că oferă spaţiul public acestor personaje. Şi dacă ne uităm mai bine o să vedem că majoritatea personajelor reprezintă partide politice, curente de "gândire", aleşii neamului.

Deşi e un sfert de măsură acţiunea Realităţii e lăudabilă, n-o să fie urmată de eliminarea şi de pe alte posturi şi, ca atare, n-o să lipsească menajeria din program. Singura măsură eficientă este să nu mai stăm noi să ne uităm la ei, să nu mai vrem să avem de-a face cu liota scăpată pe sticlă. Din nefericire protestul nostru nu-i poate elimina şi din Parlament sau Guvern. Pentru că nu mă pot preface că nu mă conduc, indiferent că eu nu mai vreau să-i văd.

"Cum nu vii tu Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Sã-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila sã-i aduni,
Sã dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Ce lipseşte României

Marile partide din România au o mare lipsă, ideologia. Nu cred că sunt mulţi comentatori care să privească ideologia de partid nu prin declaraţiile politicienilor ci prin faptele lor. De altfel nu cred că interesează pe cineva. Toată lumea se uită la faptele imediate dar uită că o ideologie dă o viziune şi un viitor în cazul accederii la putere a unui partid.

România nu are niciun viitor, nici măcar nu contează viitorul preşedinte. Tot circul politic e inutil dacă nu avem o piaţă a ideilor politice, o dispută ideologică.

Fără o ideologie politică nu avem o viziune despre ce vrem să facem din România. E o falsă idee că în România există o luptă politică, toate partidele încearcă să ajungă la putere dar asta nu înseamnă că avem o luptă politică, avem o păruială între găşti de interese.

Nu avem niciun plan, nicio ideologie din care să extragem o viziune despre viitor, n-avem purtători ai ideilor unei ideologii, nici comentatori politici care să aibă un filtru ideologic prin care să judece acţiunile diferitelor personaje politice.

Comentariul politic la nivelul presei din România se rezumă la atacul sau apărarea unui anumit subiect în funcţie de apartenenţa la o anumită gaşcă. În niciun caz nu este discutat un subiect sau o acţiune dintr-un punct de vedere teoretic. La nivelul populaţiei fenomenul este şi mai evident.

Ca să nu vorbesc în van am să discut asupra subiectului "Legea salarizării unitare". Aceasta poate fi atacată din două puncte de vedere. Logic şi ideologic. La fel poate fi şi apărată.

Logic este aproape imposibil de apărat, două persoane angajate în instituţii diferite dar cu aceleaşi studii, vechime şi funcţie au salarii diferite. E imposibil de găsit un criteriu logic pentru o explicaţie rezonabilă. Aici nu e un criteriu ideologic ci raţional, legea e absurdă şi nu face decât să păstreze vechile nedreptăţi sub o altă formă. Aici nu avem de-a face cu o ideologie ci cu raţiune.

Dar atacurile ideologice sunt altceva. Din nefericire nu există. Pentru că nimeni nu gândeşte prin asumarea unor principii ci prin părerea de moment şi interese personale.

Tot aud părerea că bugetarii au salarii prea mari. Eu cred că nu au salarii prea mari ci că sunt mult prea mulţi. Să privatizăm educaţia, sănătatea, să reducem taxele şi numărul funcţionarilor publici, să descentralizăm sistemul, să lăsăm la îndemâna autorităţilor locale salariile şi să nu-şi mai bată Guvernul capul cu aceste probleme. Ăsta e un atac ideologic.

Asupra acestuia se poate discuta din punct de vedere ideologic. Asupra părerii mele cele trei partide ar trebui să aibă următoarele păreri. PSD, să-mi dea cu ceva în cap, e posibil, cât de cât urmează o ideologie social-democrată. PNL, să fie de acord, fals, ei au condus sistemul la obezitate. PDL, habar n-au ce ideologie au, nici ei nu ştiu dacă să atace o asemenea opinie sau nu. În principiu o să mă atace pentru că ei au inventat această lege care e de o stângă perfectă dar ei cred că au o ideologie de dreapta.

La fel se poate vorbi şi despre legile din Educaţie şi despre orice altă lege. Se fac legi în funcţie de interese nu de o ideologie asumată. Dacă legea Miclea era de dreapta, Guvernul îşi asumă varianta Andronescu, de stânga.

Doc, Khris sau Mihail Neamţu apără Guvernul dar fără să pună în loc nimic. Nu bugetarii sunt vinovaţi de situaţia actuală ci clasa politică. Iar Guvernul nu face reformă ci doar cosmetizează mortul. Avem nevoie de ideologie ca motor de acţiune al partidelor şi de un Guvern care să acţioneze conform unei ideologii. Apărarea sau atacarea unei legi fără a te baza pe un argument ideologic este subiectivism sau naivitate.

Sunt împotriva acestei legi pentru că este socialistă şi cele două partide sunt ambele socialiste în fapt. Eu nu. În politică poţi să faci compromisuri dar nu ideologice pentru că atunci populaţia nu mai înţelege între ce are de ales.

Asta s-a întâmplat în România şi acum sunt scoşi ţapi ispăşitoritori bugetarii. S-a guvernat fără ideologie. Nu există nicio speranţă pentru România atâta vreme cât se guvernează fără viziunea dată de o ideologie.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Small-world network şi procesul electoral

Nu prea ştiu să traduc titlul într-o limbă română inteligibilă, reţea de tip lume mică? Contează mai puţin. E un model de graf, entităţi legate între ele, cele mai multe dintre legături sunt între vecini dar există şi legături la distanţă, cum fiecare are legături cu oamenii din vecinătatea fizică dar există legături cu oameni la orice distanţă.

Aşa arată şi legăturile între site-urile de net şi aşa arată şi reţeaua de neuroni din creierul fiecăruia dintre noi.

Practic există grupuri de entităţi care sunt toate legate unele de altele şi care au legături la distanţă, ca satele, toţi se cunosc pe toţi şi fiecare mai cunoaşte pe alţii din exteriorul comunităţii.

Există două numere care caracterizează o astfel de reţea, drumul mediu şi coeficientul de clusterizare. Drumul mediu este lungimea medie a drumul între oricare două noduri pe cel mai scurt drum iar coeficientul de clusterizare ne spune practic cât de legaţi sunt vecinii între ei.

O asemenea reţea de tip lume mică are avantajul că dispariţia unui nod nu modifică semnificativ cei doi coeficienţi care caracterizează reţeaua. Nu pentru orice nod, există noduri care dacă dispar se măreşte semnificativ lungimea drumului mediu, cum a fost podul de la Mărăcineni, a lungit semnificativ drumul, exemplul nu-i tocmai corect dar analogia este semnificativă. Tehnic un asemenea nod se cheamă hub.

Este mult mai probabil ca un nod nou să se lege la noduri deja cunoscute şi cu multe legături decât la noduri cu foarte puţine legături. Un site de Internet nou se leagă la cei cunoscuţi, cu multe legături, e improbabil să se lege la alt site obscur. Teoria e aici.

Acum să revenim la oile noastre. Dacă ne uităm la populaţia rurală e evident că este o asemenea reţea de tip lume mică şi de aici înţelegem rolul primarilor în procesul electoral, de aici înţelegem rolul pe care Bercea Mondialul sau Regele Cioabă îl are din punct de vedere electoral, ei sunt asemenea hub-uri, ca şi primarii din comune şi orăşele. Pentru asemenea comunităţi coeficientul de clusterizare e mare şi comunitatea este în general legată cu puţine hub-uri de restul lumii.

În oraşele mari asemenea reţele clare nu există, nu există hub-uri evidente, totul e mult mai eterogen, efortul de a impune o opinie e mult mai greu atât din punctul de vedere al timpului cât şi financiar. Aici coeficientul de clusterizare e mai mic şi hub-urile mai multe.

Există altfel de reţele, profesionale, bazate pe afinităţi, legate de locuri, etc. Sindicatele sunt astfel de reţele şi de aici importanţa liderilor de sindicat. De asemenea reţele importante apar în jurul presei, vezi circul creat cu ocazia destrămării comunităţii create în jurul ziarului Cotidianul. În mediul urban reţelele sunt suprapuse şi fiecare nod este influenţat de diferitele noduri de care e legat.

În Internet reţelele se crează natural, lumea blogurilor este cea mai evidentă reţea de tip lume mică. În lumea mică a Internetului noţiunea de viral este exemplul cel mai clar de influenţă. Răspândirea înregistrărilor din Comisia Udrea este exemplul de stârnire a unui scandal prin folosirea hub-urilor din blogosferă, trecerea peste bariera Internetului prin mediile de informare către întreaga masă a populaţiei urbane. Aici se vede rostul postacilor de partid sau blogurilor de partid, postacii au rolul de a decredibiliza o sursă, un hub, iar blogurile de partid pentru a crea virale care să crească influenţa. Influenţa acestora e minoră, acestea sunt în general cluburi de discuţie. Sunt lumi închise, ei vorbesc, ei aud.

Vedem astfel două fenomene. Lupta pentru primari, Bercea Mondialul şi alte persoane cu influenţă în rândul diferitelor minorităţi sau majorităţi, confesionale, profesionale, de naţionalitate sau mai ştiu eu ce, filatelişti sau pescari. Dacă filateliştii sunt puţini pescarii nu sunt aşa puţini. Ăsta e primul fenomen. Cel de-al doilea este influenţa în media. Aici influenţa este mai puţin controlabilă dar are o arie de răspândire mult mai mare. Sunt hub-uri de maximă influenţă.

Mai e de adăugat următorul fapt. Dacă influenţa în mediul rural este mai clară atunci şi participarea la vot e mai mare, mai puţine informaţii conduc la un proces de decizie mai simplu. În mediul urban cantitatea de informaţii contradictorii conduce la lehamite. Cum toată clasa politică evită claritatea în opţiuni, în ideologie, oamenii nu pot alege şi preferă să nu participe.

Sunt evidente strategiile de campanie ale candidaţilor. Influenţarea hub-urilor din mediul rural, vizite, pomeni, şantaj, etc. Lupta pentru mijloacele media în mediul urban. Atragerea altor hub-uri cu influenţă mare, vezi toate parastasurile la care participă cu "pioşenie" candidaţii.

Fiecare candidat este la rândul lui un hub prin care se influenţează opţiunile, dacă Băsescu este unul puternic, ca şi Oprescu, ceilalţi candidaţi nu au o asemenea influenţă personală şi atunci încearcă influenţarea hub-urilor rurale (Geoană) şi media (Geoană şi mai puţin Antonescu), internetului (Antonescu). Oprescu nu poate influenţa hub-urile rurale cu tot Cozmâncă al lui şi atunci o să încerce influenţa în media.

A câştiga o campanie electorală presupune influenţarea a cel mult câteva mii de astfel de persoane şi instituţii, de la primari şi şefi de judeţ, formatori de opinie, directori de şcoală sau feţe bisericeşti la folosirea mass-mediei în scopuri de campanie. Se poate calcula numărul aproximativ de astfel de hub-uri dacă se calculează coeficienţii care descriu structura reţelei de tip lume mică. E greu dar nu imposibil. De asemenea se pot identifica factorii cu influenţă mare şi încerca atragerea acestora.

Am scris toată această poveste pentru ca fiecare dintre noi să vadă în timpul campaniei mecanismele prin care se încearcă influenţarea opţiunilor, atacurile şi contra-atacurile, manipulările şi tehnicile staff-urilor de campanie.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Să nu uităm şi să nu-i uităm

E de datoria noastră să nu uităm şi să nu-i uităm.



Eugen Lazăr

11 septembrie 2009

Un război lipsit de sens

9/11

11 septembrie, MITUL

11 septembrie 2001

11 septembrie 2009

POLITICA; 8 ani de la 11 septembrie

Despre terorism de 11 septembrie

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Salarizare "unitară"

"Paradoxul Legii unice de salarizare poate consta tocmai in aceea că nemulţumirea tuturor poate arăta că poate fi o lege bună. O lege care mulţumeşte pe unii şi nemulţumeşte pe alţii nu este benefică" - Emil Boc

Las la o parte logica fantasmagorică a Primului Ministru, e cel puţin hilară.

Care e logica în urma căreia un cercetător ştiinţific III, treapta 3 de la Academie are un coeficient de 3,4, din universităţi 3,45 iar unul din altă parte 2,8?

N-am să compar meseriile între ele, aşa consideră Guvernul că merită cercetarea. Treaba lui şi a sindicatelor. Dar vreau de la majoritatea parlamentară sau Guvern criteriul obiectiv pentru care doi oameni cu aceeaşi meserie, aceleaşi studii şi aceeaşi vechime au salariile diferite cu peste 20 de procente.

Totul este o bătaie de joc la adresa tuturor.

Dacă mă apuc să compar încercând să aplic nişte criterii obiective, cele de la punctul 6 din lege, găsesc aberaţii şi mai mari. S-a scos sporul de doctorat, 15 procente, punctul ăsta-l înţeleg, toţi imbecilii din Guvern se luptă pentru titlul ăsta de rahat, mi-e şi ruşine să spun că sunt doctor.

Ce este o ştire?

Ziarele sunt umplute cu descrierea unor evenimente sau/şi cu opinii pe marginea evenimentului în cauză. Avem vis a vis de lansarea primului Ford, construit la Craiova, în prezenţa Preşedintelui Traian Băsescu aceste două aserţiuni:

"Ford România a lansat marţi, 8 septembrie, primul automobil - un Transit Connect - produs la fabrica de la Craiova."

"Cu ocazia lansării de la Ford Craiova, Traian Băsescu a mulţumit fostului guvern pentru contribuţia pe care a avut-o la realizarea acestui proiect."

Merită ambele să apară în presă? Sunt ambele ştiri? Mai trebuie adăugat ceva alături?

Este "jurnalism de ficţiune" a doua aserţiune, în sensul că nu există de fapt un eveniment?

Sau vis a vis de acordarea ajutoarelor din fonduri ale UE însoţite de o scrisoare cu sigla UE, a Guvernului şi a PDL. Care e ştirea?

1. "Au fost acordate ajutoare din partea UE."

2. "O scrisoare cu sigla UE, Guvernului României şi a PDL însoţea ajutoarele acordate din fonduri UE."

3. "Folosind date inaccesibile public, organizaţiile PDL din Vrancea şi Galaţi au însoţit ajutoarele UE cu o scrisoare semnată de parlamentarii partidului sub sigla UE, Guvernului României şi a PDL."

4. "Folosindu-se de acordarea ajutoarelor din partea UE, parlamentari PDL din Vrancea şi Galaţi au însoţit aceste ajutoare cu o scrisoare pe care apărea sigla PDL şi semnături ale parlamentarilor partidului. Trebuie precizat că datele celor care beneficiază de aceste ajutoare nu sunt publice."

5. "În plină precampanie pentru alegerile prezidenţiale parlamentari PDL din Galaţi şi Vrancea distribuie ajutoarele UE sub sigla PDL sugerând provenienţa acestora ca fiind din partea partidului. Datele beneficiarilor au fost obţinute prin mijloace ilegale."

Un eveniment poate fi prezentat sub o multitudine de forme. Până unde e treaba presei şi de unde începe treaba cititorului?

După mine ştirea se termină atunci când nu mai aduce o informaţie nouă. Şi atunci varianta 3 este cea corectă. Sau nu? Cum ar trebui presa să prezinte un eveniment?

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

O analiză corectă

Pe Blog de "analist politic" am găsit cel mai corect mod de a analiza un eveniment.

"Băsescu îi mulţumeşte lui Tăriceanu

Versiunea pentru fanii preşedintelui

Cu ocazia lansării de la Ford Craiova, preşedintele Traian Băsescu a mulţumit guvernului Tăriceanu pentru contribuţia pe care a avut-o la realizarea acestui proiect. Astfel, preşedintele dă un semnal de normalitate pentru clasa politică, arătând că poate să recunoască meritele celor care i-au fost adversari.

Versiunea pentru opozanţii preşedintelui

Cu ocazia lansării de la Ford Craiova, Băsescu i-a mulţumit lui Tăriceanu pentru contribuţia pe care a avut-o la realizarea acestui proiect. Este o nouă dovadă a disperării cu care actualul preşedinte caută să obţină voturi; el îşi dă seama că nu poate obţine victoria într-o eventuală confruntare cu Geoană decât dacă atrage simpatia liberalilor, motiv pentru care profită de orice prilej pentru a obţine voturile acestora.

Versiunea pentru ceilalţi

Cu ocazia lansării de la Ford Craiova, Traian Băsescu a mulţumit fostului guvern pentru contribuţia pe care a avut-o la realizarea acestui proiect."

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Cum am ajuns aici, la ură şi resentimente

Întrebarea e simplă "De ce ura şi resentimentul par să domine astăzi societatea româneasca?"

Nu radicalizarea politică, alegerile sau criza economică sunt cauzele adânci ale crizei morale prin care trece România. Toate acestea sunt doar influenţe de moment care duc la exacerbarea situaţiei.

Primul motiv, cel principal, este faptul că nu ne-am împăcat cu trecutul. Cum în Germania postbelică a existat denazificarea în România era necesară o decomunizare. N-a avut loc.

În 1989 nu a existat un grup de oameni credibili, nemânjiţi, care să preia puterea. După care a urmat manipularea şi minciuna. Prima minciună de care-mi aduc aminte este cea conform căreia nu se poate filma în Piaţa Victoriei pentru că e ceaţă, nu era nicio ceaţă. Era prin ianuarie sau februarie 90. A urmat Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, Piaţa Universităţii, alegerile câştigate de Iliescu şi mineriada.

Din acel moment şansa decomunizării s-a pierdut. Populaţia a acceptat ca realitate ce se spunea la televizor. Cei din Piaţa Universităţii, naivi şi idealişti, au fost izolaţi de restul societăţii. Ura, ca instituţie în media românească, nu e nouă. Ea a apărut în 1990 odată cu fiţuica "România Mare". Prin vocea tolerată a lui Vadim Tudor orice valoare care străbătuse deşertul moral al comunismului a fost trecută în derizoriu, a fost mânjită în moduri inimaginabile. În uralele unei mari părţi din populaţie.

Sub regimul Iliescu cumva presa, cei de azi, Nistorescu, Roşca Stănescu, Cristoiu, Academia Caţavencu şi mai ales România Liberă, au făcut, cu mult mai mult talent decât o fac o parte din ei azi contra lui Băsescu, ca Ion Iliescu să piardă alegerile în 96, plus nepreţuitul ajutor al lui Virgil Măgureanu. Astfel pe scena politică presa şi serviciile au impus un preşedinte. Cei care sperau în democraţie au acceptat cu bucurie ajutorul serviciilor secrete. Ar trebui să regretăm pentru că astfel compromisul a fost făcut. Alternanţa la putere n-a fost tocmai democratică. Duşmanii de ieri au devenit prietenii de azi.

A urmat criza economică şi luptele interminabile, fracturarea societăţii, atomizarea ei, guverne incompetente şi hidoasa alegere dintre Iliescu şi Vadim. Dar regimul Constantinescu ne-a dat scopuri, NATO şi UE. De acestea nu s-a putut dezice nimeni.

Aceste două scopuri au permis societăţii să treacă prin regimul Năstase, acesta a avut un scop şi a reuşit intrarea în NATO, cu nefericitul ajutor al evenimentelor de la 11 septembrie. Alegerea lui Traian Băsescu a dat societăţii un scop şi încredere. Când nimeni nu spera să aderăm la 1 ianuarie 2007 Traian Băsescu a afirmat-o şi am şi reuşit aderarea. Cât de mari şi ale cui sunt meritele este o altă discuţie.

În toată această perioadă de la micile învârteli s-a ajuns la acte de corupţie majore, la devalizări de bănci, la Caritasul tolerat de lege, la zeci de scandaluri fără vinovaţi, la un amestec hidos de interese economice mixate cu interese de partid sau politice. Justiţia a fost supusă iar valorile morale trecute în desuetitudine.

Şi ne-am trezit pe 2 ianuarie 2007 cu o ţară în care decomunizarea n-a avut loc, cu o presă deprinsă cu ura ca instituţie şi cu exerciţiul influenţei majore în domeniul politic, fără personalităţi credibile, cu mecanismele democratice parazitate de interese de afaceri şi aflate sub influenţe obscure, fără valori morale şi fără niciun scop.

Frica, nesiguranţa, minciuna, compromisul, neputinţa, interesele, disperarea, lipsa de educaţie, lipsa de dialog, lipsa bunului simţ, lipsa valorilor, toate ne-au dus aici, la ură şi resentimente. De 20 de ani alegem drumul cel uşor şi acum am realizat că ne-am rătăcit.

Nu oameni ci idei şi principii au să ne redea drumul corect.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Informaţiile şi traficul

Manifestul Internetului ar trebui citit în toate redacţiile ziarelor. Variantele online ale ziarelor româneşti nu au noţiunea de link. Citează dar fără link. De ce?

Că nimeni nu prea ştie să facă bani din Internet e evident. Sunt ziare care blochează right click-ul ca să-şi mărească artificial numărul de afişări sau agresează cititorul cu reclame interstiţiale la fiecare articol. Cât de proşti să fie şi cei care dau banii? Dacă vezi aceeaşi reclamă de 8 ori, obligat fiind, nu se obţin decât înjurături şi scăderea traficului. Să foloseşti Internetul ca pe un panou outdoor e o dovadă clară de inadaptare.

Nu e ruşinos să recunoşti că ai greşit şi să corectezi. Înainte nu era posibil, acum e o obligaţie pe care prea rar şi-o asumă autorii informaţiilor dar o să devină regulă deontologică.

Un ziar online nu este o întreprindere greu de făcut, dar e foarte greu de menţinut şi, mai ales, de făcut profit. Ziaristul online e şi redactor şi corector şi fotograf, are toate funcţiile dintr-o redacţie. E altă lume decât cea de dinaintea Internetului.

Agenţiile de ştiri dau o grămadă de informaţii dar pe lângă comentarii sau opinii sunt necesare anchete, reportaje, interviuri. Asta înseamnă gazetărie online. Numai tăierea firului în patru nu ajunge.

Foarte multe informaţii există deja, sunt publice, dar trebuie să ştii să cauţi şi să ai răbdare. O informaţie esenţială poate să fie pe pagina 17 a unei căutări. Cine ajunge acolo? Cine are nervii tari. Cine citeşte până la capăt.

Am citit aseară legea salarizării unice, care n-o să se aplice niciodată sub forma pe care-şi asumă Guvernul răspunderea. Totul e doar faţadă, scrie în lege la articolele 41 şi 42. Am scris repede aici. Am găsit acelaşi subiect aici de dimineaţă. Primul a fost domnul Marius Niţu dar articolul lui apare ca apărut azi, comentariile sunt însă de ieri. Primul comentariu este la 23 şi 2 minute, articolul meu a apărut la 23 şi 15 minute. Deci mi-a luat cu cel puţin 13 minute înainte.

A pune ora apariţiei alta decât cea reală e o aberaţie. E ca şi cum evenimentele au loc la oră fixă. Majoritatea ziarelor au încă în minte ideea de print pe care o aplică online. Greşit.

În online opiniile devin Cenuşăreasa presei, opinii are toată lumea, informaţiile contează. Marii ziarişti de opinie au murit. Ca dovadă că Hotnews funcţionează cu opiniile unor necunoscuţi.

Informaţia corectă şi traficul sunt singurele lucruri care contează, restul sunt orgolii.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Mă gândesc la ţărişoara mea, la România,..., la viitorul ei

"Art.41. – (1) Începând cu anul 2011 sistemul public de salarizare va fi simplificat prin reducerea numărului de funcţii din sectorul bugetar, trecerea treptată la salarii nominale, îmbunătăţirea ierarhiilor în cadrul domeniilor bugetare şi a sistemului de grade, gradaţii şi trepte salariale.

Art.42. – (1) În vederea aplicării prevederilor art.41, in termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a prezentei legi, se înfiinţează Comisia interministerială de analiză, evaluare şi simplificare a cadrului legislativ formată din specialişti ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finaţelor Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării denumită în continuare Comisie cu atribuţii de analiză, evaluare şi simplificare a cadrului legislativ în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar. Comisia poate solicita asistenta tehnica in masura in care considera necesar...

(4) Până la 30 septembrie 2010, după luarea în considerare a raportului Comisiei, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice trebuie să prezinte Parlamentului spre aprobare, un proiect de lege simplificat al salarizarii in sectorul public pentru anul 2011." -Legea salarizării unice, varianta din 7 septembrie

Anul viitor totul e îngheţat dar dăm drumul unei comisii care să simplifice legea, adică să reînceapă târgul coeficienţilor.

Adică tot circul ăsta apocaliptic este degeaba. Magistraţi în grevă, scandaluri, lacrimi, durere. După ce reforma educaţiei s-a rezumat la palavrele madamei Andronescu care nu reformează nimic, legea salarizării unice se aplică sub o altă formă din 2011.

Caragiale avea dreptate.



PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Interesele naţionale

În acest week-end am avut parte de nenumărate injurii între cele două partide care cu onor ne conduc.

Toată acţiunea a avut loc la adunările de tineret. Păi se ne mai mirăm de calitatea tinerilor politicieni când cei bătrâni se gratulează ca la uşa cortului? Viitorul este la fel ca prezentul, poate chiar mai sinistru.

A-l compara pe Boc cu Ştefan cel Mare este la fel de penibil ca şi comparaţia cu Muc cel Mic. Broaştele sar din gât şi sunt număraţi chiloţii salvamarilor. Serviciile secrete au ajuns subiect de troc, ba-s la mine, ba-s la tine, de ce vrei mă să-mi iei serviciul secret?

Nenumăratele minciuni populist - demagogice ale clasei politice plus circul la care asistăm neputincioşi pervertesc sistemul de valori, interesul faţă de procesul politic şi cresc lehamitea faţă de democraţia noastră balcanică.

În bătălia lor electorală din frica de a pierde voturile ungurilor pe nimeni din coaliţia de guvernare nu interesează pretenţiile de autonomie teritorială din Ţinutul Secuiesc.

Dacă subiectul Comisarului European nu era încă subiect de scandal a fost pus pe tapet de Adrian Severin. Păi ce negociere în numele României să se facă dacă noi nu suntem în stare să alegem un om?

Firme cu capital românesc au început să plece. Legile electorale se modifică pe şest.

Interesele naţionale nu sunt subiecte politicianiste, iar atunci când acestea devin trebuie schimbaţi politicienii nu interesele.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

Despre reforma educaţiei

"Legile educaţiei" au devenit motiv de dezbinare politică. Sunt folosite pe post de măciucă. Beneficiarii viitoarelor legi nu au nicio importanţă în respectiva luptă, nimănui nu-i pasă de copii. Aceştia, ca si părinţii lor, sunt cantităţi neglijabile.

Dacă varianta Andronescu este un monument de inadecvare la realitate, o ideologie comunistoidă pusă în fapt, varianta Miclea încearcă să copieze sisteme de învăţământ occidentale care au funcţionat sau funcţionează.

Ambele sunt tributare unei viziuni depăşite de realitate, o viziune de secol XX. Viteza de răspândire a Internetului o să asigure oricărui copil accesul la o cantitate fenomenală de informaţie. Dacă până în secolul XX problema esenţială era accesul la informaţie şi de aici necesitatea memorării acesteia în acest moment problema este găsirea şi selectarea surselor de informaţie.

Dacă vrem să revoluţionăm sistemul educaţional din România, într-o primă fază ar fi necesară o selecţie a surselor, o bază de date pe fiecare domeniu în care copiii să găsească informaţie validată, fără conotaţii ideologice, cu legături la surse cu un nivel şi mai înalt de specializare.

Construirea unei enciclopedii şcolare în care să existe lecţii elaborate de diferiţi profesori astfel încât esenţa lecţiei să rămână aceeaşi dar elevul să găsească varianta pe care o înţelege cel mai bine ar conduce la posibilitatea adaptării conţinutului la elev nu a elevului la conţinut.

Calitatea profesorilor ar fi măsurabilă prin numărul de lecţii propuse şi prin notele pe care elevii, din toată ţara, le-ar da fiecărei lecţii. Examenele ar trebui să verifice cele câteva lucruri esenţiale, absolut necesare pentru înţelegerea fenomenului şi nu memorarea datelor fără înţelegerea acestora. S-ar elimina fenomenul de analfabetism funcţional (copilul ştie să citească dar nu înţelege ce citeşte) la care suntem campioni.

Învăţarea o să se transforme, indiferent de legile româneşti, dintr-un proces de memorare într-un proces de cercetare. Sunt necesare liste de termeni specifici pentru fiecare domeniu, legăturile între termeni, dezambiguizarea termenilor (separarea sensurilor), definiţii şi articole explicative. Web 2.0 nu înseamnă reţele de socializare ci o structură a informaţiei.

Primele lecţii după alfabetizare ar fi cele de căutare a informaţiei, de selectare a surselor şi de validare a acestora, validarea poate să fie făcută de profesori. Un asemenea sistem ar conduce la dezbateri, la colaborare, la gândire creatoare, la folosirea argumentului într-o dispută. Pentru fiecare lecţie ar putea exista forumuri în care copiii să pună întrebări, să apere opinii, să găsească argumente şi să înveţe să-şi susţină coerent aceste opinii.

Fiecare elev ar putea să-şi aleagă propriul destin, să-şi construiască o carieră nu după manual ci după abilităţi.

În acelaşi timp jumătate din timpul dedicat educaţiei ar trebui dedicat realizării de programe practice, cum să îngrijim o grădină de legume sau excursii în mină sau la o fermă sau la fabrica de becuri. Copiii ar vedea realitatea aşa cum este. Sunt mii de copii în oraşe care n-au văzut o vacă şi cred că ouăle vin de la magazin cum sunt mii de copii care nu ştiu ce e aia canalizare sau card de credit.

Aveţi aici de la pagina 89 o explicaţie mai largă şi un mod de a structura curicula.

Subiectul este complicat şi nu am eu căderea să-l duc până la capăt dar viitorul educaţiei o să arate sau deja arată, pentru ţările care-şi doresc cetăţenii educaţi, aşa cum e schiţat aici nu cum sunt viitoarele legi ale educaţiei. Profesorul trebuie să coboare de la tablă şi să devină moderator, să-i înveţe pe copii cum să înveţe, să-i atragă nu să-i împingă.

Profesorul trebuie să înveţe copilul să gândească nu să memoreze, cum nu ce.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.